Azi dimineata am plecat din Labuche (4.920 m) si am ajuns la Gorak Shep (5.120 m) – vechiul Everest Base Camp, pe vremea cand Edmund Hillary si Tanzig Norgay escaladau cel mai inalt varf al planetei…
Aici exista internet, dusuri cu apa calda (yuuu-huuuu!!) si semnal la cartela mea nepaleza. Zona este destul de agitata, pe aici tranzitand alpinistii norocosi care au reusit sa prinda finalul sezonului de escaladat si pleaca fericiti spre casa…
Peisajul este ‘selenar’, fara vegetatie si plin de bolovani (ma infioara gandul ca acesta va fi traseul pe care vom alerga maratonul…) iar linistea absoluta mai este tulburata din cand in cand de iacii care transporta marfa cot la cot cu sherpasii. In jurul nostru sunt ‘gigantii’ de 7-8000 de metri Nuptse, Lhotse, Ama Dablam, Everest si Cho-Yu. Desi ne aflam la 5.000 de metri (deci la o altitudine mai mare decat cea a Alpilor), avem impresia ca suntem niste furnici si trebuie sa ridicam capul (ca la cinematograf in primul rand), pentru a vedea varfurile muntilor care ne inconjoara… 🙂
Intreg traseul pe care l-am parcurs in aceste zile, de la Lukla pana aici, nu este deloc dificil (mult mai usor decat urcatul pe Negoiu, de exemplu), dar mersul si respiratul dupa 4.000 de metri ingreuneaza foarte mult misiunea noastra. Atunci cand merg ma simt ca dupa 2 ultra de 100 de kilometri alergate cu un rucsac de 50 de kilograme in spate…
Din fericire, sunt singurul din grupul nostru care (pana acum :)) nu a racit, nu are probleme de stomac sau dureri severe de cap, ameteli, picioare amortite de la Diamox etc. Nu am avut nevoie de medicamente si sper sa nici nu fie cazul. Mai greu este cu ardeiul iute si cu untul de alune – alimente pe care York Test-ul mi-a spus sa le evit, dar care ne sunt oferite din plin la fiecare masa si pe care trebuie sa le fentez cu grija…
Vremea este excelenta: cer senin, 15-20 de grade, iar vantul a scazut in intensitate. Totusi, noptile sunt din ce in ce mai reci (in jur de zero grade), iar pentru Base Camp se anunta -15, -20, dar sunt dotat cu echipamentul de la Polul Nord si Antarctica, deci nu ma tem 🙂
Pe drum am vazut o multime de monumente budiste inchinate alpinistilor care si-au pierdut viata escalandand Everest, Lhotse si alte varfuri himalayene. Bulgari, macedoneni, coreeni, japonezi, rusi, israelieni, americani, britanici etc. – se pare ca fiecare tara a platit tribut incercarii oamenilor de a se ridica la inaltimea muntilor… 🙁
Pe masura ce ne apropiem de Base Camp, emotiile si nerabdarea imi cresc proportional cu barba (sper sa ma recunoasca fi-miu :)). Maine dimineata la 6.00 urcam spre varful Kala Patar (5.554 m) pentru o panorama a Everest-ului, apoi coboram si plecam spre Everest Base Camp (EBC), unde speram sa ajungem la pranz. Urmeaza 2 zile in EBC, apoi startul maratonului (29 mai, ora 7.00).
Pe curand (de la EBC, sper!) 🙂
Crezi ca vrea si Boc sa se ridice la inaltimea muntilor?!? El s-a ridicat candva intr-un par, la Costinesti.
Urmaresc cu atentie reportajul tau harnic.
Inca n-am vazut poza aia „5x-1” cu Everestul in spate, fara tine in cadru… dar speranta mea creste pe masura ce se imputineaza oxigenul. Raman dator pana la 8848 de KB, cam cat duce aparatul tau. Deci o lada cu bere din regiunea mea.
Poti sa mi-o trimiti pe e-mail, ca sa nu zici ca-ti personalizez blogul, ai adresa. Danke, Mann!!!
Suntem pe receptie, baga mare fratioare!
Pircu
senzatie rau acolo! la Brasov n-ai pierdut decat atm de senzatie, in rest nimic 🙂 ai grija cu bolovanii 😀
ok :)))