Anuntam in postul trecut, in mod „oficial”, obiectivul meu pentru 2013: participarea la Double IronMan. Seara m-a gasit la YMCA-ul orasului Burlington (o sala aproape cat un Mall, cu toate facilitatile pe care l-ar putea dori locuitorii unui orasel: piscina, spatii de joaca pentru copii, zone recreationale, programe de tot felul – inclusiv training-uri si slujbe pentru copii / tineri, ca de exemplu instructor de inot, supraveghetor etc.). Cred ca am fost aproape la fel de emotionat ca in prima zi de scoala, in clasa intai :). Am aceeasi senzatie de fiecare data cand incep sau invat ceva nou, inclusiv la serviciu – unde am inceput cateva job-uri si foarte multe proiecte de la zero (ca sa nu ma plictisesc :)).
Revenind la YMCA, am aflat ca au o promotie de 2 saptamani la cursurile de masters swim, asa ca m-am prezentat ‘la datorie’. Am completat un scurt formular, mi s-au prezentat facilitatile si antrenorul, apoi la vestiar si…in apa!!
Antrenorul m-a intrebat care sunt obiectivele mele (imi place intrebarea asta!) si i-am povestit despre alergarile mele si Double IronMan-ul din 2013. Mi-a spus ca, in acest caz am foarte mult de lucrat, asa ca…sa incepem!
In aceeasi piscina (semiolimpica) mai erau 7-8 inotatori, mult mai avansati decat mine (ceea ce nu nici nu este prea greu :)) si cativa copii cu ‘aripioare’; antrenorul mi-a zis: „Iti respect istoricul de alergator, dar la inot va trebui sa inveti totul de la zero, ca si copiii care vin pentru prima lectie. Astazi o sa inveti sa dai din picioare corect si sa inspiri rapid / expiri puternic exclusiv pe gura. Esti gata?”
O paranteza: pe antrenor il cheama Andrew…Norris (nu stiu daca este ruda cu Chuck :)), este fost comandant in marina canadiana (mi-a aratat cu mandrie placuta de la gat, inscriptionata cu numele regimentului, grupa sanguina etc.) si nu cred ca are in vocabular cuvantul „mila” :). Totusi, stie foarte bine sa isi motiveze elevii; la fiecare 2-3 minute il auzeam: „inainte de a alerga, trebuie sa inveti sa mergi”, „un pic de apa inghitita nu a omorat pe nimeni”, „esti pe drumul cel bun”, „good job!”, „tine-o tot asa”, „iesi din zona de confort si va fi perfect”, „o sa te obisnuiesti cu asta curand si inotul va deveni o parte din tine” etc.
Bineinteles ca am fost gata de ‘actiune’. In timp ce ceilalti inotatori dadeau bazine din greu, timp de jumatate de ora m-am tinut de marginea piscinei, cu capul sub apa, tinand picioarele apropiate si miscandu-le alternativ, iar din cand in cand scotand capul (pentru inceput, pe aceeasi parte) pentru a lua o gura de aer. Primele 10-15 minute au fost horror, fiecare gura de aer fiind amestecata cu una de apa. Este greu sa inspiri pe gura atunci cand esti obisnuit sa inspiri doar pe nas. Mai ales cand esti in bazin, dai din picioare cu putere si apa iti intra in nas si in urechi…
Usor-usor mi-am intrat in ritm. Chiar si asa, rezistenta pe care o am de la alergat nu inseamna prea mult in apa. Credeam ca o sa pot da la nesfarsit din picioare, dar din minut in minut trebuia sa ma opresc, pentru ca aveam limba scoasa de-un cot :). Dupa jumatate de ora de la inceperea cursului, antrenorul mi-a cerut sa inot un bazin tinandu-ma de o pluta si folosind cele invatate. Primii 5 metri au fost excelenti, pana cand a trebuit sa scot capul si sa inspir…o gura de apa. Iar dupa alti 5 metri am luat-o ‘pe aratura’ si m-am lovit de marginea bazinului. Nimic grav, dar suficient cat sa aud antrenorul spunand: „OK, hai inapoi sa mai lucram putin la miscarea picioarelor si la respiratie!”. Ceea ce s-a si intamplat in partea a doua a cursului…
La final, am iesit din bazin obosit de parca traversasem Canalul Manecii inot, cu ochii rosii ca dupa 2 nopti nedormite, cu urechile pline de apa si tiuind in continuu, cu un gust de clor pe care inca il mai simt si ametit ca dupa un pumn in cap luat (in joaca) de la Lucian Bute… 🙂
Concluziile primei lectii de inot:
– un litru de apa inghitit 🙂
– exista sanse sa invat crawl, asa ca mai merg la cursul de inot si maine. Si poimaine. Si duminica…
– maine imi caut un wetsuit (costum de neopren special pentru inot), am auzit ca pe aici sunt mai ieftine decat in Europa. Un prieten care a terminat IronMan mi-a facut cateva recomandari (multumesc, Vlad!), atat pentru costum cat si pentru accesorii (ochelari open waters, spray anti aburire, o crema pentru a putea imbraca usor cu wetsuit-ul, etc.). La intoarcerea in tara (si in masura in care voi mai gasi sponsorizari :)), va urma si o bicicleta contratimp plus accesorii…
– este o cale foarte, foarte, foarte luuuungaaaaa pana la a inota 7.6 kilometri in continuu, dar imi pastrez optimismul si increderea ca voi putea realiza asta pana in 2013…
– It’s fun to swim at the Y.M.C.A.…
Pe curand!
PS – LA MULTI ANI, MARINA!!!
Nu vreau sa te descurajez, insa inotul se invata in ani de zile… vei pleca cu un dezavantaj clar in concurs.
recuperez la bicicleta si alergare 🙂
ma strabat niste nelinisti… in piscina vezi pe unde o iei, sunt marcaje la fund si e apa limpede. in teorie, ca eu o iau din primii doi metri din bariera in bariera, ca Eric Moussambani la olimpiada din Sydney in 2000… cum faci la triatlon ca sa te ghidezi, daca stai cu mecla-n apa respirand intr-o parte? poate ca dupa 7 km in oceanul plin de rechini si clocotit si negru-n ceru’ gurii, daca te dai cu moalele capului de barci si bagi zig-zaguri, cand iesi din apa sigur nu-ti mai arde de bicicleta si de alergare! este permisa utilizarea tubului de respirat? (dar tot ramane problema de orientare… probabil tubul trebuie combinat cu periscop)
si bineinteles, noroc bun!
p
ma orientez dupa picioarele pe care o sa le iau in cap de la ceilalti inotatori…:)))
eu eram optimist, mergeam pe ipoteza ca pleci primul. si Migo, nicio grija, Andrusca nu stia nici sa alerge acum un an. ;)))
:))))
Andrei, eu ti-as recomanda totusi sa concurezi la Ironman, pt ca 7 km de inot sunt multi si pt un inotator de performanta. Eu am inotat de mai multe ori pe distante similare si, crede-ma, nu o sa-ti mai arda de nimic dupa…
hai ca o sa vedem ce va fi…:))