Menu

Povestea celor 27 de ore – partea a 2-a.

Postat de Andrei Rosu pe 8 noiembrie, 2011

Pentru a povesti ‘filmul’ alergarii ma voi folosi de ‘stenogramele’ voluntarilor Hospice (multumesc Elena & Bogdan!!) care au transmis  tuturor celor interesati e-mail cu informatii de pe traseu. Din loc in loc voi adauga si ceva comentarii…

Pe 2 noiembrie (miercuri) dupa-amiaza am plecat spre Brasov, impreuna cu „echipa de asistenta nr. 1” (Laurentiu & Victor). Prin amabilitatea Hospice, am dormit la centrul de studii al fundatiei, iar a doua zi dimineata, la ora 9.30, ne-am prezentat la sediul Hospice, pentru intalnirea cu media locala (careia ii multumesc muuuuult pentru implicare!!). Dupa aceea…

10:58 Andrei a luat startul din Brasov, in fata fundatiei Hospice Casa Sperantei. Sunt 2 grade dar mult soare. [Startul a fost extraordinar, echipa Hospice m-a incurajat din tot sufletul. Vremea a tinut, categoric, cu noi. Temperatura a urcat pana la 9-10 grade si a ramas astfel si pe timpul noptii. A doua zi, am avut chiar si 15-16 grade…]

11.58 Andrei a traversat cartierul Darste si a iesit din Brasov la DN 1 indreptandu-se spre Timisul de Jos. Ii tinem pumnii in continuare si ne auzim curand! [Trecerea prin oras a fost ghidata de Victor de la Hospice, care a pedalat langa mine; viteza a fost ceva mai mare decat ma asteptam (sub impulsul si energia momentului…)]

12.27 Andrei Rosu a luat cu asalt Timisul de Jos. [„asaltul” nu a fost chiar atat de rapid, pentru ca incepea portiunea de urcare dintre Timisu de Jos, Timisu de Sus si Predeal. Chiar si asa, nu am reusit sa pastrez ritmul planificat, alergand ceva mai rapid. Din fericire, acest efort suplimentar nu avea sa se simta atat de drastic pe parcursul cursei…].

13.16 Alergatorul nostru dedicat, trup si suflet, se afla in zona Timisul de Sus unde va parcurge cei 9 km. Va tinem in continuare informati. Va multumim ca sunteti alaturi de noi! [Serpentinele dintre Timisu de Sus si Predeal au fost cea mai dificila portiune, din punct de vedere al diferentei de nivel…]

14.01 Andrei si-a facut intrarea in Predeal, cu un castig de mai bine de o ora fata de previziunea initiala! La Radio Romania Actualitati este un interviu live, Andrei este recunoscut pe traseu de ascultatori. Ne bucuram ca media ne sustine si o face bine! [In Predeal am simtit altitudinea, iar pulsul meu a ajuns undeva pe la 160-170. In restul cursei, nu a trecut de 120].

15.10 Prietenul nostru a intrat in Azuga. A luat o pauza de masa apeland la amica sa de drum, salata. Nu s-a anuntat nicio problema, lucrurile sunt calme. Cursa care se da cu sine pentru ei continua. [este incredibil cata energie iti poate da o salata; despre gustul ei, nu comentez…]

15.55 Andrei a luat calea Bustenilor… Soarele s-a ascuns dupa crucea Caraimanului. Andrei a mai pus o bluza si continua spre Sinaia! [M-am bucurat enorm ca am reusit sa trec de munti pana la venirea noptii, evitand astfel temperaturi mai scazute. La Sinaia, temperatura coborase deja cu vreo 3-4 grade].

17.05 Andrei mai are cativa km de parcurs prin Poiana Tapului pana ajunge la Sinaia. Curand vor sosi si pozele! [Este extrordinar sa poti alerga si pe trotuar, fara grija masinilor care trec la 10-15 centimetri; in plus, era foarte placut sa vad oameni in jur…]

17.20 Andrei a ajuns la Sinaia. „Am oprit la parintele Daniel de la biserica Sf. Ilie (Sinaia), un apropiat al echipei, pentru o binecuvantare.” [Coechipierul meu Laurentiu ne-a convins ca un ajutor divin ne va prinde bine, asa ca am facut un scurt popas la parintele Daniel, caruia ii multumim!!]

19.30 Andrei a trecut de cei 9 km prin Posada si a ajuns la Comarnic. Are o ora jumatate castig fata de plan. Partea intunecata a traseului a ramas in urma! [a fost, intr-adevar, o mare usurare sa trec de aceasta portiune „in stanga perete, in dreapta prapastie”, neluminata si care a permis alergarea exclusiv pe carosabil, ‘cot la cot’ cu masinile si tirurile; partea buna a fost ca nu am intalnit caini…]

21.05 „Am trecut de Breaza si la ne-am intalnit la Campina cu echipa 2. Acum nu mai alerg singur – alaturi de mine sunt Alex (terapeut Yumeiho) si Cristi (coleg). Totul merge excelent!”. Dupa cum v-am obisnuit deja, va tinem la curent cu detaliile traseului. Multumim ca sunteti alaturi de noi! [dupa atata alergare singur si pe intuneric, intalnirea cu echipa de asistenta si cu prietenii care urmau sa alerge cu mine mi-a produs o bucurie echivalenta cu cea a copiilor care isi revad parintii dupa prima zi de gradinita :)]

22.50 Alergatorii nostri au facut popasul de langa Banesti. Baietii sunt sustinuti de prietenii de la Hospice. Continuam sa-i incurajam pentru ca noaptea sa le fie sfetnic bun! [nici nu pot sa descriu in cuvinte cat de bine mi-a picat supa calda primita de la prietenii nostri veniti de la Brasov!! Dupa atatea ore de alergat, oboseala ma facea sa percep o temperatura exterioara mult mai scazuta decat in realitatea, iar supa aia m-a dezghetat instant…]

00.15 Andrei si prietenii au parcurs jumatate din distanta de 9 km ce tine de intrarea catre Floresti. Urmeaza multi km pe Soseaua de Centura Ploiesti, cam 14. In aproximativ o ora jumatate- doua ore vor fi in apropierea acesteia. Urmeaza alte detalii, va multumim! [pe aceasta portiune, nu oboseala a fost principalul inamic, ci plictiseala; fac parte din categoria alergatorilor ‘peisagisti’, care au nevoie de un peisaj stimulant pentru a alerga la capaciate optima, iar drumul de la Breaza la Ploiesti a fost drept si luuuuung. Noroc cu baietii, care mai faceau cate o gluma…]

1:30 In dreptul Baicoiului :). Usor, usor se apropie de centura Ploiesti, cu mult inaintea graficului. [La un moment dat, ma crezut ca vad luminile Ploiestiului, dar, de fapt, erau cele de la Brazi :(; oricum, alergand alaturi de prietenii mei care erau fresh am avut cu siguranta alt tonus, ceea ce s-a transpus si intr-un ritm de alergare mai bun decat anticipasem…]

1: 50 Un sustinator care a facut o donatie pentru cauza Hospice a venit de la Oradea  si ne-a asteptat pe traseu ca sa alerge cativa kilometri cu Andrei Rosu in cursa de 177 de km de la Brasov la Bucuresti. [Toata admiratia pentru sustinatorul nostru!! A venit la fix, tocmai cand incepusem sa ne ‘pleostim’…:)]

2:20 Andrei si prietenii lui, impreuna cu sustinatorul venit de la Oradea, au alergat 7 km catre Metro Ploiesti. [Ce bine, se vedea – si se simtea in aer – Ploiesti-ul!! In plus, stiam ca am ajuns deja la jumatatea drumului…]

3: 30 Pauza pe centura Ploiestului. Grupului de alergatori s-a alaturat Alin, un maratonist venit din Bucuresti sa il sustina pe Andrei. Chiar daca nu a alergat niciodata mai mult de 42 de km, Alin va incerca sa parcurga toti cei 70-75 de km ramasi! [Admirabil gestul lu Alin; ii datoram cel putin o ora din timpul final; ne-a tras, literalmente, dupa el…]

5:05 Andrei se indreapta cu pasi repezi catre Barcanesti. [A fost una dintre partile din traseu in care am redus motoarele si am folosit un mers mai accelerat in locul alergarii. Intre timp, ochii mei devenisera de culoarea numelui meu de familie, de la oboseala si de la ‘fazele lungi’ ale soferilor…]

5:20 „Acum suntrem 4 alergatori, cu George si Cristi din Echipa de Asistenta 2 cu tot.  George alearga primul lui maraton, iar Cristi face prima alergare de 100 de km. Mici dureri musculare. Alex, terapeutul, a reparat rapid totul”. [A fost o nebunie, fiecare alergator si-a depasit recordul de distanta: George a alergat primul lui maraton, Alin 75 de km, Cristi 100 km. Chiar si varul meu, Victor, care nu alergase niciodata mai mult de 7-8 km a parcurs impreuna cu noi ultimii 15 km…]

6:35 Trupa intra in Puchenii Moseneni. Au mai ramas 43 km pana la marele finish! [Finish-ul era exact ca orizontul: pe masura ce ne apropiam de el, se departa tot mai mult… :)]

7:25 Testul cu Potigrafu, bifat. Urmeaza Ciolpani, intrarea in Ilfov in aproximativ 25 min. A rasarit soarele! [O sa imi amintesc toata viata de acest rasarit. Dupa 13-14 ore de intuneric, m-am simtit ca si cum as fi petrecut 2 luni intr-un beci! Cand am vazut bila aceea magnifica, portocaliu-rozalie, nivelul energetic mi s-a triplat…]

9:00 Tancabesti. Greu, oboseala, dar un sandwich si pietricelele scoase din adidasi par un nou impuls. E greu, greu, dar nici vorba de resemnare! [Cam din acest punct am realizat ca vom ajunge cu bine si la timp la destinatie; totusi, am fortat un pic pentru a parcurge 100 de mile (161 km) sub 24 de ore…]

10.20 Andrei si echipa au ajuns la Saftica, vizavi de baza Dinamo. Alergatorul nostru are mai multi km decat au unii fotbalisti in sezonul asta! Andrei face un efort considerabil pe ultimii kilometri. [Aici ni s-au alaturat mai multi colegi, care ne-au facut viata mult mai usoara pana la Bucuresti…]

Va atasez o poza reprezentativa pe care a facut-o cu copilasii care l-au intampinat cand a trecut de Corbeanca. Gest care l-a emotionat foarte mult. Suntem alaturi de el, si am vrea sa-i usuram suferinta pe care o resimte dar ne consolam doar cu gandul ca nu va mai dura foarte mult. [Este absolut impresionant sa primesti incurajari de la oameni pe care nu ii cunosti; si mai ales in momente in care nu prea mai reusesti sa iti controlezi picioarele si emotiile…]

11.05 Balotesti bifat, grupul se apropie de Otopeni! De la Saftica s-a alaturat si un grup de colegi ai lui Andrei, pentru ultimii 20 km. Punctul de finish va fi curand. Speram sa va puteti rupe din timpul pretios pentru a-l intampina asa cum se cuvine pe acest OM minunat care a facut un gest de o noblete rara! Daca programul strict nu va permite, e suficienta donatia voastra, conteaza enorm pentru ei. [Nu pot sa afirm ca ma simt confortabil citind aceste randuri; am facut ceea ce oricine ar fi facut in locul meu si ceea ce foarte multi dintre noi fac deja, ca donatori sau voluntari ai fundatiilor din Romania…]

12.15 Andrei insotit de prietenii lui a ajuns la Otopeni si s-au oprit pentru o pauza mai lunga. Andrei nu mai isi simte picioarele. Este nerabdator sa ajunga, ceea ce se va intampla in aproximativ 2 ore. [Privind in urma, cred ca am avut un noroc fantastic: de fiecare data cand simteam ca nu mai pot se intampla ceva care imi schimba starea de spirit si capacitatea de efort: claxoane de incurajare, alergatori aparuti din senin, sms-uri, telefoane, o supa calda, un grup de copii sau voluntari…]

13:20 Oamenii nostri, alergatorii, au ajuns in Baneasa, sunt aproape de IKEA. Intr-o ora ii asteptam la linia de finish! Andrei, TE IUBIM! Mai ai atat de putin! Cursa care se da cu tine, pentru ei se apropie de sfarsit! Toata stima pentru tine. [Ultimii 10-15 km au fost cei mai grei, dar si cei mai frumosi! La Baneasa, grupului nostru de alergatori s-a alaturat Diana, coechipiera noastra la maratonul din Sahara. Merci mult Dia, mai ales ca stiu ca te-ai ‘furisat’ de la serviciu…]

14:30 Andrei, insotit de fiul sau si impreuna cu echipa au trecut linia de finish. „Nu ma mai simt de la gat in jos”- asta e efectul orelor de alergare care probabil poate se aseamana intr-un fel sau altul cu durerea simtita zilnic de pacientii aflati in ingrijire la Hospice Casa Sperantei. Iti multumim pentru tot Andrei Rosu, ai fost fenomenal! [Cu 100 de metri inainte de final m-a intampinat Alex, fiul meu de 3 ani: „Tati, vreau in carca!” Am avut ceva emotii, pentru ca nu stiam daca picioarele mele vor fi capabile sa tina 15 kg in plus :). La final, bucuria intalnirii cu colegii, prietenii, familia…]

De abia cand citesc randurile de mai sus (multumesc inca o data Hospice, pentru vorbele exagerat de frumoase! :)), realizez ce s-a intamplat pe parcursul alergarii… Am fost destul retinut cu comentariile (probabil ca subconstientul meu a perceput experienta ca pe una traumatizanta si imi reprima tentativele de a accesa amintiri din acele 2 zile :)). Un prieten spunea recent ca intensitatea vietii mai importanta decat lungimea ei. In acest sens, pot afirma ca cele 27 de ore au fost unele dintre cele mai intense din viata mea!! Admir si sprijin ceea ce fac voluntarii de la Hospice pentru pacientii fundatiei, oferindu-le ajutorul, consilierea si, mai ales, apropierea umana de care au nevoie in ultimele luni, saptamani sau zile de viata. Si va multumesc inca o data ca sunteti alaturi de mine si ati donat pentru ei.

Va las cu un filmulet facut pe parcursul alergarii…

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=CKyJbK12hpQ&w=420&h=315]

Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (13)

13 răspunsuri la “Povestea celor 27 de ore – partea a 2-a.”

  1. Carmen Biro spune:

    Alerg si eu cu tine!!!:)

  2. andorra spune:

    Dragă Andrei, eu fac parte din categoria celor care au primit pe email „stenogramele” prezentate de tine anterior, însoţite şi de fotografii. Prin urmare am ştiut în timp util „povestea celor 27 de ore” prin prisma celor de la Hospice, cărora le mulţumesc, dar aştept cu bucurie să ne împărtăşeşti „ce vrăji a mai făcut Andrei Roşu”!

  3. […] Povestea celor 27 de ore – partea a 2-a. | Maraton si ultramaraton … […]

  4. andorra spune:

    Dragă Andrei, nu-nţeleg ce se-ntâmplă, dar nu mai pot vizualiza răspunsurile; sunt probleme legate de blog?

  5. Irina spune:

    Toata lumea stie, Andrei e meserie!!! :))

    You are the champion, my friend… 🙂

  6. Marius spune:

    Din Brasov in Bucuresti,
    Lung e drumul, ca-n povesti.
    S-a gasit un curajos,
    Sa-l strabata tot, pe jos.
    Dupa nume… nu-l cunosc…
    Isi spune maratonist „Roș”…
    :))

  7. Mircea teaca spune:

    Felicitari Andrei!! Nu te opri aici! Cand „dai o fuga” la Sibiu? 🙂 Te asteptam cu drag, Mircea si Georgi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *