Cu gandul la Ironman-ul de duminica si cu focus pe ultimele task-uri de la birou inainte de plecarea de maine dimineata, o sa fiu mai telegrafic decat de obicei, dar voi incerca sa surprind ‘esenta’ Transmaraton-ului. Inainte de asta, o sa va spun ca editia I nu este nicidecum incheiata. Atat munca noastra, a organizatorilor, cat si efortul alergatorilor de a obtine noi donatii, continua. Link-urile personalizate de pe site-ul Transmaraton vor ramane active pana la sfarsitul lunii, astfel incat prietenii alergatorilor sa ii felicite pentru reusita si sa le rasplateasca implicarea. Cat despre organizare, suntem la faza in care colectam poze, filme, testimoniale si multumim tuturor celor care ne-au ajutat si sprijin, material si/sau moral (a propos, va multumesc mult pentru comentariile postate pe blog!!! :)). In paralel, chiar daca mai avem 360 de zile pana la editia urmatoare, am inceput deja pregatirile…
Desi aveam de gand sa plecam joi dupa-amiaza spre Balea Cascada – locul de start al celor 2 probe si ‘cartierul nostru general’ – ne-am amanat plecarea pentru vineri dimineata, la prima ora. Drumul a durat mai mult decat ne asteptam, dar in jurul pranzului am ajuns la ‘locul faptei’.
Daca anticipam un punct slab al Transmaraton-ului, acela a fost cu siguranta capitolul ‘cazare’. Transfagarasanul are, pe partea nordica, putine locatii care sa ofere mai mult de 20-30 de locuri. De fapt, doar 3: Cabana Balea Cascada, Complex Europa Transfagarasan si Complex Pastravarie Albota – care, impreuna, ofera vreo 200 de locuri. Daca Albota se ridica la standardele UE (cei care au fost la festivitatea de premiere pot confirma…), celelalte doua locatii mai necesita ‘mici’ retusuri si un sprijin (sau „customer service„) mai consistent pentru turisti din partea personalului. Oricum, ele au servit obiectivului principal al participantilor Transmaraton: un acoperis deasupra capului, inainte de alergarea de sambata…
Prima noastra grija a fost de a descarca si, apoi, impacheta, kit-ul de concurs. In urmatoarele 2-3 ore urmau sa soseasca primii alergatori si nu am fi vrut sa ii intampinam carand si aranjand cutii… Asociatiile si voluntarii ne-au dat o mana de ajutor si am reusit sa fim gata relativ la timp… 🙂
Sedinta tehnica ar fi trebuit sa aiba loc la ora 20.00, dar multi dintre alergatori au ajuns dupa ora 21.00, asa ca am inceput cu intarziere; am inceput cu informatiile pentru ultramaratonisti, pentru a le da posibilitatea sa se duca la culcare mai repede si sa fie in forma la startul de a doua zi, de la 7. Am continuat cu semi-maratonistii, iar pe la ora 23.00 toata lumea era in drum spre pat (inclusiv Alex & Ema, copiii nostri, carora le-am dat voie sa stea ‘peste program’ si sa asiste la sedinta tehnica :))
Asadar, toata lumea dormea, cu exceptia noastra, a organizatorilor, a fetelor de la Escapage (good job, girls!!) si a ultimilor alergatori si voluntari, care au continuat sa vina pana aproape de ora 3 dimineata, cand am reusit si eu sa motai, pe un covor, pentru vreo 2 ore… 🙂 Cu toate eforturile noastre, nu am reusit sa convingem gazda sa mentina restaurantul deschis mai tarziu de ora 22.00, asa ca celor care au sosit dupa aceasta le-am oferit din stocurile noastre de biscuiti Leibniz, ciocolata Ritter Sport si apa Vittel. De asemenea, receptia s-a inchis la ora 24.00, astfel ca ultimii concurenti sositi au fost grupati in camerele voluntarilor sau ale organizatorilor (eu i-am cedat cu drag patul unuia dintre fotografi :)).
Dimineata, pe la 5, am iesit din cabana pentru a ‘verifica’ starea vremii. Frig (6-7 grade), dar cerul plin de stele, ceea ce insemna ca vom avea o zi insorita. Yuu-huu!!! 🙂 Primul dintre alergatorii cu care m-am intalnit a fost Adrian Ber, care dormise intr-un cort, langa cabana si care avea sa castige ultra-ul de 70 de km (deci, cine se trezeste de dimineata…). In scurt timp a aparut si Gabi, iar prima noastra grija a fost de a incalzi, la o butelie, cafeaua pe care o pregatisem cu o seara inainte pentru ultra maratonisti (pentru ca restaurantul urma sa se deschida de abia la 8). Apoi, ne-am pus pe montat poarta de start, steagurile tarilor reprezentate de alergatori, instalatie de sunet etc. Nici nu ne-am dat seama cand s-a facut 7 – ora oficiala de incepere a ultra-ului. Punctualitatea noastra a fost data peste cap cu vreo 7-8 minute de unul dintre cei 9 ‘ultrasi’, pe care emotiile l-au directionat catre toaleta. Oricum, nu a fost o tragedie… 🙂
Startul ultra-ului a fost unul ‘discret’, fara muzica, spectatori (altii decat noi, voluntarii si cateva rude si prieteni ai alergatorilor) si cu o talanga pe post de pistol. Cei 9 alergatori au plecat, insotiti de echipa de suport (biciclistii si masina de asistenta), in linistea unui Transfagarasan netulburat – inca – de masini…
Gabi a plecat cu ultra-trans-maratonistii, eu am ramas la start, pentru intalnirea cu semi-maratonistii, care incepeau sa se trezeasca si sa dea semne de viata… 🙂 In jur de ora 8, muzica a inceput sa rasune si, in scurt timp, startul era foarte animat, concurentii facandu-si incalzirea printre chioscurile cu suveniruri. Cei 3 kinetoterapeuti voluntari nu au stat degeaba si au remediat mici dureri si crampe musculare ale alergatorilor. Evident, greul urma sa ii astepte la finish…
La 8.30 au aparut si Politia, Jandarmeria, Ambulanta, la 8.50 am facut pozele de grup, iar la 9.00 s-a dat startul; fundal sonor: un remix dance al Viva la vida (Coldplay). Vremea perfecta, 17-18 grade, cer senin si atmosfera plina de energie! Dupa ce au plecat si ultimii concurenti, ne-am urcat in masini si am plecat spre zona de finish, unde urma sa pregatim welcome-ul alergatorilor). Am ajuns in aproape 30 de minute, Acolo, voluntarii erau pregatiti, mesele asteptau incarcate cu sandwich-uri, fructe, batoane Corny, bere (fara alcool :)), isotonice, dulciuri (am avut inclusiv jeleuri ursuleti Haribo si Marshmallows – absolut geniale, mai ales pentru copiii care isi asteptau parintii :)), kinetoterapeutii ajunsesera si ei, muzica si cheerleader-ele de la Incubator107 incalzeau atmosfera, iar eu ma rugam ca toti concurentii sa ajunga teferi si nevatamati… 🙂
In curand, ajung primii concurenti de la semi, Victor si Stefan, cot la cot. Apoi, unul cate unul, si ceilalti. I-am asteptat pe toti si am avut onoarea de a le inmana medalia de finisher, impreuna cu unul dintre voluntari (merci, Vlad :)); asta mi-a dat niste emotii ca atunci cand eram scos la tabla, la ora de chimie, dar si bucuria pe care o simteam cand aflam ca am scapat de corigenta… 🙂 In paralel, Oana (sotia mea) facea poze tuturor alergatorilor care treceau prin poarta (le vom posta curand :)), iar Alex si Ema stateau prin preajma, alaturi de bunicii lor, aplaudand finisher-ii… Din cand in cand, vorbeam la telefon cu Gabi pentru a afla ultimele informatii despre cursa de ultra. La 12.55, vine si vestea cea mare: primul ultra maratonist a terminat cursa, cu un timp excelent: sub 6 ore!!! Evident, ea a fost intampinata cu multe aplauze si urale de toti alergatorii prezenti la finish…
[va urma!]
Andrei, felicitari inca odata pentru tot! Acum daca faci rost si de playlistul pe care l-am ascultat sambata, ESTI cel mai MARE 🙂
Va multumesc mult!
te pot pune in legatura cu DJ-ul :)) Dan – 0723
.447.382 succes!
Bafta la IronMan!
O intrebare: daca esti IronMan te mai lasa sa zbori cu avionul? Ma gandesc ca daca esti tot de fier piuie portilea alea de la aeroport in draci. :))))
Bafta la IronMan!
O intrebare: daca esti IronMan te mai lasa sa zbori cu avionul? Ma gandesc ca daca esti tot de fier piuie portilea alea de la aeroport in draci. )))
:)))))
in filmul Ironman, am vazut ca tipul zbura fara avion :)))))
Cred ca ptr Complex Europa Transfagarasan solutia nu e un training de customer care. Solutia e la: Garda financiara, Inspectia Sanitar-Veterinara, Protectia Consumatorului si Ministerul Turismului care a acordat 3 stele unei astfel de locatii.Nu am am vazut un comportament mai grobian ca acolo. E de evitat cu totul.
Solutia poate fi alegerea/inchirierea integrala a unui hotel chiar putin mai indepartat si aducerea tuturor participantilor cu un autocar care nu se defecteaza:)
Chiar si la Balea Cascada ar putea fi studiu de caz de inflexibilitate si de miopie de marketing si customer care. Le aduci clienti/bani si nu vor sa ii incaseze.
am vrut sa fiu finut… :))))
[…] fost dorinţa de a primi medalia de la finish. După ce cu o săptămână în urmă l-am ajutat pe Andrei Roşu să împartă medaliile celor care terminau de alergat cei 21 de km ai semimaratonului de pe […]