[puteti vedea aici toate rezultatele de la UP RUN]
Voi incepe povestea cu o declaratie pe care am facut-o pe Facebook, imediat dupa ce am ajuns acasa cu diploma, medalia ‘de aur’ si trofeul primit pentru locul 1: „acum pot rasufla usurat; dupa fiecare competitie, fiul meu ma intreba: tati, tu nu castigi niciodata?” 🙂 Desigur, ii explicam motivele pentru care m-am apucat de alergat si care este obiectivul meu (sa fiu activ pana la adanci tinereti :)), dar intrebarea lui persista… Asa ca, in sfarsit, l-am facut fericit: tati a castigat locul 1!! Asta l-a incantat enorm: si-a pus numarul pe tricou, a inceput sa alerge prin casa, sa se joace cu medalia s.a.m.d.
Deruland filmul Up Run 2013, cu doar 30 de minute mai devreme de momentul descris mai sus, stergeam praful de pe TV si dadeam pe sport.ro, pentru a vedea daca s-a terminat competitia si cu ce timp s-a castigat la categoria mea (35-100 ani :)). La festivitatea de premiere, vad ca primul loc la tineret (16-35 ani) a terminat in 2m 41s – ceea ce a fost o mare surpriza pentru mine (estimasem un 2m 15s – 2m 20s), dar supriza cea mare a fost cand mi-am auzit numele la urmatoarea categorie, cea a babalacilor :). „Castigator la categoria +35 de ani, cu un timp de 3m si 10s…Andrei Rosu!!” Ceeeee??!! Dupa ce mi-am revenit din socul anuntului si din ridicolul sitiuatiei (imi cer scuze ca nu am fost prezent la festivitate, dar NU ma asteptam sa fiu pe podium!), am profitat de faptul ca locuiesc in proximitate si am dat o fuga la „tower center”.
Mai derulam un pic si ajungem aproape de ora de start (11 a.m.). O multime de alergatori pe care ii cunosteam (personal sau de pe facebook :)), schimb de incurajari si sfaturi de ultim moment, un energy gel lemon de la Isostar, trei guri de apa cu microhidrina si… gruparea la start. Avand numarul 37, am facut parte din primul ‘pachet’, de 50 de concurenti, care urmau sa ia startul la fiecare 10 secunde. Timpul trece rapid si discut cu Catalin Toda, ‘coleg de suferinta’ la maratonul Bucegi 7500 si cu colegul meu de birou, Cristi Cazacu, cu care ma antrenasem zilele trecute pe scarile UniCredit-ului. Ii vine randul lui Catalin (numarul 16…cred), apoi Cristi (nr. 26) si al meu! Cu iPod Shuffle-ul (generatie 2007 :)) dat la maxim si potrivit la melodia mea preferata pentru cardio (Hadouken! – Levitate), ii dau drumul. Strategia mea, foarte simpla: 1. sa fug ca si cum m-ar alerga mistretii (minim 30 de exemplare); 2. orice s-a intampla (cutremur, puls 220 + varsta, stricarea / pierderea iPod-ului etc. :)), sa continui sa alerg; 3. sa urc scarile doar din doua in doua trepte (asta e o strategie buna si in viata :)); 4. sa fiu atent cand ajung la finish, pentru a nu incurca coridoarele si pentru a nu incetini inutil, inainte de bip-ul cipului.
Organizatorul a zis „3, 2, 1” (am citit pe buze, pentru ca in urechile mele deja bubuia muzica :)) si am auzit, vag, goarna… Habar nu am am cum am ajuns la etajul 15 – a fost pentru prima data cand am fost atent la indicatorul de etaj. Mi-am zis ‘Oau, deja am parcurs numarul de etaje pe care l-am exersat la antrenamente si inca pot sa alerg!!’. Nu stiu cat de bine a fost ca m-am uitat la indicator, pentru ca mintea mea nu a avut ce face si a calculat 22 – 15… Inca 7 etaje… 🙁 Nu-i nimic! Imi imaginez ca la cei 30 de mistreti s-au adaugat vreo 5 zombie, 5 caini turbati si 2 veverite (astea asa, pentru diversitate :)) si continui: et. 17, et. 20 (aici a fost o cumpana, pentru ca m-am intersectat cu un coridor si era sa o iau aiurea :)), et.21, et.22… Aici puteam sa jur ca mai am de urcat unul, dar…supriza! Incepea un coridor intortocheat, apoi vad linia de sosire. Yuuupeeee!!! Doua secunde mai tarziu eram in pozitie orizontala si imi venea sa imi vars plamanii (probabil de la aerul rece + uscat); in jurul meu, vreo 20 de alergatori, care tuseau in ton cu mine, asa ca m-am linistit. Mi-am amintit de comentariile unui alergator, la start, care era dezamagit ca Up Run-ul „nu are mai multe ture…” si m-am bucurat ca totul se termina acolo… Am stat intins vreo 3-4 minute, apoi m-am uitat pe monitorul cu rezultate: 3m 10s. Perfect – exact cum anticipasem!! Ma intalnesc cu colegul meu, Cristi, care imi spune ca a terminat in 3m 15s (ma asteptam sa fie sub 3m :() si ma felicita pentru rezultat. O luam (foarte) agale spre lift (daca mi-ar fi spus cineva ca trebuie sa cobor pe scari…ar fi iesit tragic :))) si ajungem jos, in hol. Apoi, cateva minute mai tarziu, eram acasa, gandindu-ma la scurta, dar intensa mea experienta si povestind-o familiei.
Si, pentru ca azi sunt la capitolul derulatului, sa va mai spun ca la 10 eram pe bicicleta si faceam intervale, pentru a intra intr-o zona buna de puls, la 8.30 faceam shake-uri si postam retete pe facebook, iar cateva ore mai devreme ma trezeam si lucram la cateva materiale pentru Transmaraton 2013 si la fisa mea de evaluare pentru Performance Appraisal-ul anual (cat de greu este sa trebuiasca sa ma autoevaluez… :)).
Cam atat, momentan; urmeaza sambata viitoare semi-maratonul montan / hibrid de la Brasov (sunt curios daca alergatul pe scari de saptamana aceasta a fost un antrenament bun pentru trail-uri :)). Acum, copiii (+mami) isi fac somnul de dupa-amiaza, eu mai pedalez un pic, pe home trainer, apoi iesim in parc. Un sfarsit de saptamana extraordinar va doresc!!
PS – Acum realizez ca va trebui sa includ in antrenamentele mele si urcatul pe scari, pentru ca in 2014 am un trofeu de aparat. Mi-am luat o belea pe cap… :)))
PS – Coincidenta: atat Catalin cat si Cristi au terminat pe podium… 🙂 Felicitari din toata inima, atat lor, cat si celorlalti participanti, care si-au invins comoditatea si si-au testat anduranta si limitele!!
Felicitari. Ti le-am zis si personal la fata locului!
Pe ultimele sapte etaje a fost un pic mai dificil psihic, dar au fost ok fetele care au strigat incurajari si prezenta camerelor care m-au motivat 🙂
Am fost la 10 secunde in spatele tau, dar la cealalta categorie!
Ne vedem intr-o saptamana la Brasov.
Merci frumos si felicitari!! Ne bedem la bv:)
Felicitati Andrei!
A fost o experienta frumoasa si de repetat cu siguranta la anul…pe mine aerul rece si uscat m-a dat peste cap: am tusit tot drumul pana acasa si inca ma resimt… dar trece sigur pana la urmatoarea alergare 😀
Tusea trece cu siguranta, amintirile frumoase raman:)
Felicitari pentru rezultat si pentru estimarea foarte buna !
Merci frumos!!
BRAVO Draga Andrei ! … deci de acuma trebuie sa spun :
„Povestea Merge Mai Departe , dar cu LOCUL 1 !”
Am doar o intrebare: how do you do the things that you do? Felicitari si la mai multe premii, nu de alta dar trebuie sa faceti pe cineva fericit.:)
Am o formula magica:))) Merci frumos!!
Felicitari Andrei!
Merci frumos!!
BRAVO ! … deci din acest moment vom spune :
Povestea Merge Mai Departe Si Ca No 1 !
Hahaha, merciiiii!!!
[…] salut organizatorii si autoritatile :). Ca si in urma cu (fix) un an, cand am iesit pe podium la Up Run dar am aflat acest lucru dupa cateva ore :), si la acest duatlon am plecat cat se poate de relaxat […]