Menu

Portrete de ultratriatlonisti. Care va fi principalul meu adversar in Mexic?

Postat de Andrei Rosu pe 25 octombrie, 2013

Au ramas 25 de zile pana la startul Triple UT si m-am gandit sa arunc un ochi pe lista participantilor la WORLD CUP ULTRATRIATHLON CHALLENGE 2013. Evenimentul include, in afara Triple-ului, un Double, un Quadruple, un Quintuple, un Deca si un Double Deca. Momentan, la proba „regina” a ultra triatlonului (Double Deca) nu s-a inscris nimeni. Probabil, toti potentialii concurenti se afla in perioada de refacere de dupa Triple Deca-ul organizat, in premiera, in Italia si incheiat de abia acum vreo doua saptamani. Desigur, la astfel de competitii apar intodeauna inscrieri si retrageri de ultim moment (anul trecut au fost 20 – vezi aici lista), pentru ca nimeni nu este nebun sa se prezinte la startul unui ultra triatlon daca nu este 100% apt fizic. Orice problema medicala sau disconfort se amplifica exponential pe masura ce orele trec. Cel putin, asa am observat la cursele de 12-24-36 ore la care am participat pana acum si imi imaginez ca, de la 5-10 zile incolo, orice ‘durere usoara’ devine un cutit infipt in rana…

Cine vine la acest  World Cup Challenge? Pana acum, 12 participanti, din 8 tari: ROMANIA 🙂 (1), Ungaria (1), Brazilia (1), Franta (1), Germania (1), Elvetia (1), Anglia (2) si Mexic (4).

V1002Sa incepem cu cei doi participanti la DECATRIATHLON (38 km inot -1800 km pedalat -422 km alergare, in maxim 13 zile). Unul dintre ei (si singurul dintre ceilalti 11 pe care il cunosc) este „fenomenul” francez Guy Rossi (65 de ani !, foto), care a concurat si la Double Iron-ul din Florida. Va povesteam despre Guy ca este singurul om din lume care a ‘bifat’ 10 Deca-uri si 100 de ultra triatloane !!! Al doilea este ungurul Antal Voneki (de ‘doar’ 55 de ani), aflat la al 4-lea Deca din viata sa.

V1005La DECA UT (10 Ironman-uri, cate 1 pe zi) – cea mai ‘aglomerata’ dintre probe – isi disputa ordinea pe podium 3 concurenti. Brazilianul Sergio Cordeio are varsta tatalui meu 🙂 (59) si se afla la al 3-lea DECA, avand in CV si o duzina de Double, Triple, Quintuple etc. Elvetianul Beat Knechtle (49 de ani, foto) are un istoric kilometric de ultra triatloane, air in Mexic va bifa al 5-lea DECA. In fine, o aparitie surpriza la acest DECA este englezul Thomas Duhrsen (35 de ani), care are la activ 4 Ironman-uri si un Double, dar ‘sare’ direct la aceasta proba; il felicit pentru curaj!

V1008La QUINTUPLE TRIATHLON (19 km-900 km-211 km, in 6 zile) sunt doi participanti, ambii mexicani. Enrique Terramoto (53 de ani) este castigator al Triple-ului de anul trecut si are in CV si alte ultra-uri (ultra maratoane, dublu ultra triatloane etc.). Celalat participant este Hildeberto Villa (49 de ani, foto), ‘specializat’ in Ironman-uri (14 la activ), dar si cu rezultate foarte bune la ciclism (locul 1 la o cursa de 24 de ore). Pentru amandoi, quintuple-ul reprezinta o ocazie de a ridica stacheta…

V1076La QUINTUPLE UT (5 Ironman, cate 1 pe zi) sunt inscrisi, de asemenea, doi participanti. Britanicul John Liebers (46 de ani, foto) pare adeptul zicalei „incet, dar sigur”: a terminat un Ironman in 2010, un Double in 2011, un Triple in 2012, iar acum – in absenta unui Quadruple UT – trece direct la Quintuple. Germanul Tristan Vinzent (50 de ani) are la activ un Double (pe care l-a castigat, in 2010, in SUA) si doua Triple-uri (unul in 2011 si unul in 2012).

La DOUBLE UT (doua Ironman-uri, cate 1 pe zi) avem un nou ‘duel’ mexican: Pako Arreola (35 de ani), antrenor de are martiale si cu un istoric in zona de ciclism si de Ironman / Half Ironman si Ricardo Caraveo, care nu are CV-ul postat pe pagina evenimentului, dar care a participat si la Double UT-ul editiei de anul trecut.

Am lasat la urma TRIPLE UT-ul meu (3 Ironman, cate 1 pe zi). Dupa cum vedeti in lista de mai jos, adeversarii mei cel mai puternici de la proba de Triple UT sunt… Andrei si Rosu :). Pana acum cateva saptamani apareau pe ‘tablou’, alaturi de mine, doi mexicani; intre timp, s-au retras – jur ca nu am legatura cu asta! :). Oricum, nu are importanta daca voi fi singurul participant sau se vor mai inscrie, in ultimul moment, inca 100. Strategia mea ramane aceeasi: rabdare, rabdare, rabdare, usure-usurel-usurel… Evident, in afara dorintei foarte mari de depasi si aceasta noua limita, acum am un nou motiv pentru a termina cu bine: sa nu devin reprezentativ pentru Culmea Alergarii (sa alerg de unul singur si sa termin pe locul 2… :)). 

O statistica interesanta: media de varsta a participantilor este de 48 de ani (ca pacientii de la institutele de geriatrie ?! :)). Ceea ce inseamana ca oricare dintre noi are suficient timp sa se antreneze si sa participe la ultra triatloane… 🙂

Cam atat pentru azi. Sunt in grafic cu antrenamentele si (cred) ca sunt pregatit pentru acest Triple – cel putin mental (ceea ce, de fapt, conteaza cel mai mult la astfel de discipline). Sunt foarte curios sa vad (pe propria piele) cum si ce va fi acolo…

Un sfarsit de saptamana activ!!

Triple Ultra

Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (10)

10 răspunsuri la “Portrete de ultratriatlonisti. Care va fi principalul meu adversar in Mexic?”

  1. Robert Gruia spune:

    Mult succes Andrei, iti tinem pumnii de acasa !

  2. ridermarque spune:

    sunt curios, cum e posibil ca tipii astia la asa varste „inaintate” sa aibe asemenea performante? e foarte motivant … 🙂

  3. Și uite așa înțelegem pe deplin ce înseamnă să te bați cu tine însuți. Îți țin pumnii, deși la cât de calculat ești nu cred că vei avea nevoie.

  4. MT spune:

    Succes, for the win!
    You are my hero!
    Andrei, tu m-ai facut sa imi cumpar adidasi si sa ies la alergat. Doar ca eu pot abia 4 km, am doar o luna de cand run/walk/run….deci nici macar de-un maraton nu pot sa imi imaginez mai devreme de 1-2 ani.

    Iti tin pumnii!
    MT

  5. Raul spune:

    Multa bafta Andrei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *