Foarte multi dintre noi cunoastem destule despre psihologia sportului incat sa stim ca stabilirea unor obiective este importanta. Dar cat de importanta este stabilirea obiectivelor si cum sa faci asta cat mai eficient, sunt doua lucruri complet diferite. Ca sportiv, sa decizi ca vrei sa obtii un anumit rezultat si sa intelegi pasii pe care trebuie sa ii urmezi pentru a ajunge acolo poate parea util, insa nu asta este totul.
Cand am inceput sa citesc un studiu publicat in Journal of Strenght and Conditioning Research, stiam ceva despre ignoranta mea in domeniul psihologiei sportului si stabilirea obiectivelor. Dupa ce am terminat de citit studiul, am realizat cat de putin stiu cercatatorii despre acest subiect. Defapt, acesta a fost primul studiu facut pe tema eficientei autoreglarii sau SRE (self-regulation efficacy).
Autoreglarea este simpla. Din punct de vedere al psihologiei sportive, autoreglarea este modul in care fiecare atlet foloseste ganduri, sentimente si actiuni controlate pentru a-si atinge scopurile. Mai exista o componenta flexibila, din moment ce este necesara ajustarea atitudinii si actiunilor unui individ in ciuda circumstantelor care se tot schimba.
Autoreglarea este destul de folositoare, insa – din nou – nu este totul. Cu toate ca autoreglarea este felul in care un atlet planuieste sa isi imbunatateasca abilitatile, nu include o componenta necesara: perseverenta. Aici este locul in care eficacienta din SRE intra in scena. Executia efectiva a actiunilor necesare pentru realizarea scopului este ceea ce diferentiaza un atlet de succes de ceilalti. Trebuie sa te ridici si sa incepi sa faci!
Setarea obiectivelor ca atare este etalonul prin care un sportiv masoara pozitia sa actuala si progresul catre un tel. Compara asta cu alte metode retrograde, de comparatie cu alti sportivi sau alte echipe. Acest lucru se intampla mereu in sporturile de lupta. Sportivii cred ca trebuie sa isi imbunatateasca performanta in sala de forta, intrucat oponentul lor este mai puternic, cand – in realitate – trebuie sa faca mai multe exercitii cardio, sa isi imbunatateasca abilitatile si sa fie intr-o clasa de greutate potrivita. Daca si-ar stabili obiectivele corespunzator si le-ar duce la capat cu un SRE mare, ar fi de neoprit.
Conceptul de SRE exista de cateva decenii, insa importanta lui in domeniul sportului abia acum incepe sa fie investigata. In acest studiu, cercatatorii au descoperit ca atunci cand sportivii merg la sala regulat pentru imbunatatirea fortei si conditiei fizice, insa avand in plan sa investeasca o cantitate specifica de efort, coeficientul lor SRE este mult mai mare. Cu atat mai bine, printre sportivii care isi stabilesc pentru fiecare sedinta la sala cat efort sa depuna, cei care au planuit sa depuna mai mult efort in fiecare sedinta au dobandit coeficenti SRE progresiv mai mari. Adica, persoanele care si-au stabilit un obiectiv pentru o sedinta de mers la sala au raportat ca au fost mai putin intrerupti de factori descurajanti precum oboseala, probleme financiare, stres si asa mai departe. Ei si-au indeplinit telurile pana la capat.
Acest studiu sugereaza ca atletii care depun mult efort in planificarea antrenamentului sunt mai predispusi sa raporteze mai putine influente ale factorilor descurajanti care pot sa afecteze performanta. Daca este in totalitate adevarat sau nu – este alta problema dar, din moment ce motivatia este cel mai sigur extrapolator al succesului, este ca un pariu sigur. Mi-ar placea sa vad un test care sa compare SRE cu succesul concret. Acest lucru poate fi dificil pentru un sport de echipa, dar ar putea functiona cu cercetari care studiaza atletismul, sporturile de lupta sau alte sporturi similare. Intre timp, avem aici o baza sigura pentru cercetarile viitoare despre motivatia sportiva…
[…] acele momente în care întrebarea “De Ce Sa Mai Ies ?” vă chinuie orice gând. Sau postul acesta scris de Andrei Rosu, un om […]
bun articol. Multumesc
Mersi frumos 🙂