Se spune ca exista 5 stadii ale suferintei si pierderii, valabile pentru orice boala sau context mai putin prietenos al vietii. Multi dintre noi ne simtim, pe parcursul unei curse lungi, de parca am trece prin toate aceste etape…
Negarea
Sa o iau de la inceput. Am alergat primul meu antrenament de 15 km acum doua saptamani. Ma tot intrebam singura, in gandul meu, daca sunt suficient de pregatita pentru cursa asta. Sunt pregatita? Oare m-am antrenat suficient? Am fost gata de cursa…sau cel putin am crezut ca am fost pregatita. Antrenamentul meu a fost pentru distanta de 14.5 km si a fost cel mai mult cat am alergat, vreodata. Mi-am adus si prietena pentru sprijin moral. M-am gandit ca este un antrenament bun pentru semi-maratonul care urma in cateva saptamani, din moment ce noi doua nu mai alergasem impreuna niciodata. De asemenea, ma gandeam ca daca voi cadea la pamant si nu ma mai puteam ridica, avea cine sa ma recunoasca si sa ma identifice, deoarece nu ma vedeam alergand atat si sa termin si teafara.
Furia
Nu pot sa zic ca imi creasem un plan exact pentru acest eveniment. Iar asta a fost o greseala. Am momente cand alerg primii 5 km si apoi merg in pas alergator restul, si am momente cand alerg totul cap-coada. De ce naibii nu am planificat inainte?
Ne-am ratacit in timpul cursei. Era o cursa mica, locala, deci nu eram inconjurate de alte persoane. Cei mai rapizi atleti au pornit imediat si nici nu i-am mai vazut. Nu au fost nici marcajele prea evidente la inceputul cursei, asa ca am intrat intr-un tunel, iar la iesire nu mai eram sigure pe unde trebuia sa o luam. Asta m-a enervate foarte tare…si m-a facut sa ma simt rusinata. Uite-ma aici, cu prietena mea – experta in alergare, iar eu eram foarte inceata si noi ne pierdusem, si, si, si…
Corpul meu incepuse sa cedeze. Undeva in jurul kilometrului 7 (sau se facuse deja kilometrul 8 de cand eram noi pierdute), simteam cum corpul parca imi spunea – ‘Ce naiba faci?’, iar eu incercam sa raspund – ‘Eu alerg o cursa! Tu ce naiba crezi ca faci?’. Am inceput sa alerg mai putin si sa merg mai mult, iar rusinea a inceput sa se instaleze si mai bine. Si de fapt, de ce ma simteam asa jenata?
Negocierea
Si uite asa, mie incepuse sa mi se ia de tot, iar noi nici macar nu terminasem cursa. Incepeam sa ma gandesc si sa ma rog – ‘Doamne, te rog ajuta-ma sa termin cursa asta’. Cine ma credeam, oricum? Sa ma trezesc eu si sa vreau sa alerg distante lungi? Trebuia sa fi ramas la distante scurte – 5 sau 8 km, ceea ce stiam ca pot sa duc. Ma cam convinsesem ca odata ce termin, nu ma voi mai inscrie la nimic de genul, niciodata. Nu. Nu eu. ‘Ajuta-ma sa trec prin asta, Doamne, si apoi sunt gata cu asta. 21 de km. Ha! Ce fetita naiva’.
Depresia
Am terminat. Iupi?! Eram trista si rusinata. Nu m-am simtit asa triumfatoare precum credeam ca va fi, cand voi termina. Prietena mea tot incerca sa imi spuna ca nu a deranjat-o ca mai mult a mers decat a alergat, si ca era totul in regula, dar eu deja ma convinsesem ca am tinut-o din ritmul ei normal.
Absolut tot si toate ma dureau in urmatoarele doua zile, iar in momentul cand eram gata de o urmatoare cursa, nu am putut sa alerg. Cred ca am reusit abia 3 km. Motivatia mea ma lasase balta, imi doream doar sa stau degeaba, sa mananc tot ce gasesc si sa nu fac nimic altceva. In plus, eram in vacanta, si pana la urma, nu pentru asta este facuta vacanta? Am reusit cifre mediocre saptamana trecuta. M-am gandit sa nu fac semi-maratonul deloc, dar apoi m-am gandit cat de mult am muncit ca sa intru in forma, ca sa fiu sanatoasa si ca sa devin mama/sotia/persoana care mi-o doream sa fiu.
Acceptarea
Nu pot renunta acum. Am discutat cu antrenoarea mea, iar ceea ce mi-a ramas in minte din toata conversatia noastra a fost cand mi-a zis sa ma concentrez pe kilometrii alergati. Mi-a spus sa nu ma supar pentru cat de mult merg in loc sa alerg, ci sa ma concentrez pe terminarea distantei. ‘Vizualizeaza linia de finish, cum o treci si cum te simti dupa ce ai terminat.’
Asa ca alerg la un semi-maraton, sau merg-alerg la un semi-maraton. Orice ar fi. O fac, asta e. Am acceptat asta. Cum o sa ma simt? Victorioasa, la final. Sunt criticul meu cel mai inversunat (asta e o discutie pentru un alt subiect), dar nu pot lasa asta ca punctele negative sa ma demoralizeze si sa abandonez ideile mele.
Pot sa o fac. O sa o fac. Cum ma voi simti la final? Victorioasa.
Sursa: Runnerswolrd.com
Traducerea si adaptarea: Ana Maria Popa-Özler
Eu ma ghidez dupa asta, destul de exacta: http://fellrnr.com/wiki/The_Ivan_Scale_Of_Perceived_Suffering
Fara suparare, eu chiar nu pot sa inteleg chestia asta. Vreau sa alerg un semi sau un maraton indiferent in cat timp pot sa-l termin, pot sa si merg, important e sa-l termin. Sfatul meu(poate nu cel mai avizat), care sunt o persoana normala, nu un atlet, este sa participi la concursuri pe care le poti termina in alergare, si nu sa fi lesinata ci sa simti ca pe ultimii 50m inca mai ai energie sa accelerezi. Bafta si spor la antrenamente!