Menu

Povestea traversarii Canalului Manecii (ultratriatlonul Arch 2 Arc).

Postat de Andrei Rosu pe 9 iulie, 2015

Am asteptat cateva zile, dupa terminarea Arch 2 Arc, pentru ca emotiile si euforia din jurul acestei competitii sa se mai dilueze si sa pot prezenta o versiune cat mai lucida a celor 85 de ore petrecute intre Londra si Paris. Nu stiu cum si cu ce sa incep (cu antrenamentele de inot de acum 2 ani? cu pregatirea logistica a cursei? cu gandurile pe care le aveam in drum spre Anglia? cu momentele dificile din „Canal”?), asa ca – inainte de toate – va spun un mare MULTUMESC! (stiti voi de ce :)).

In urma cu aproape 150 de ani, un marinar reusea sa traverseze Canalul Manecii, tinandu-se de un snop de paie. Cativa ani mai tarziu (25 august 1875), Matthew Webb reusea, dupa 21h 45m, sa realizeze prima traversare „oficiala” a Canalului. Dupa mai bine de 35 de ani si 88 de tentantive nereusite, un al doilea om reusea (la a 15-a incercare!) sa repete ‘isprava’ lui Webb. Thomas William Burgess a fost, de altfel, primul om din lume care a folosit ochelari (de motociclist!) pe parcursul traversarii. De atunci, numarul celor care au ‘bifat’ aceasta experienta a ajuns la 1288 (din care 4 anul acesta). La acest numar se adauga cel al participantilor care au reusit sa termine ultra triatlonul Enduroman Arch 2 Arc (mai exact 22 – in cei 14 ani de existenta a competitiei) care au traversat Canalul Manecii in costum de neopren. O alta statistica interesanta: numarul celor care au urcat pana in prezent pe Everest: aproximativ 4.000. Nu intamplator, traversarea Canalului Manecii reprezinta Everest-ul inotatorilor.

One hand in front of the other!

Canalul Manecii este imprevizibil. Avand aceleasi abilitati de inot, il poti traversa in 10, 15, 20 sau 28 de ore – functie de „norocul” pe care il ai cu curentii. Sau te poti afla in situatia de a nu reusi sa ajungi pe partea cealalta (statistica spune ca sansa de reusita este 1 din 6). Cu 15 minute inainte de a sari in Canal, l-am intalnit pe Kevin Murphy, „the King of the Channel” – barbatul cu cele mai multe traversari ale Canalului, respectiv 34, din care 3 dus-intors!. „Sir” Murphy a avut si traversari de 13 ore, si unele de 22, dar si cateva nereusite. „It is never the same!”. Dupa ce l-am asigurat ca la finalul zilei urmatoare vom avea, impreuna, 35 de traversari :), l-am rugat sa imi dea „cel mai bun sfat” si l-am primit: „one hand in front of the other”. Un sfat care seamana izbitor de mult cu cel primit de la alergatorii experimentati („one foot in front of the other”).

Doar obiectivele mari ne transforma.

In 2013, cand am citit despre Arch 2 Arc, am simtit un mare gol in stomac. Era frica. Ma si vedeam singur, in mijlocul oceanului, departe de tarm, inotand in mijlocul noptii, printre meduze si vapoare gigantice, si luptandu-ma cu valurile. Acela a fost momentul in care am stiut ca este pentru mine. Se spune ca, daca un vis (sau obectiv) nu te sperie, inseamna ca nu l-ai ales bine. M-a speriat atat de mult incat am fost convins ca l-am ales foarte bine…

Calatoria este mai importanta decat destinatia.

Am fost tentat sa particip la editia din 2014, dar am realizat ca 6 luni de antrenament nu vor fi suficiente. Apoi, m-am gandit la editia 2016, dar mi-a fost teama ca imi voi dilua foarte mult eforturile. Asa ca am ales 2015; fie ce-o fi! Pana la urma, nu rezultatul in sine conta, ci transformarea mea in omul care sa poata duce la bun sfarsit o astfel de competitie. Si m-am bucurat de fiecare reusita, de fiecare antrenament, de fiecare experienta noua de pe parcursul celor 18 luni de pregatire. Care, a propos, au trecut foarte, foarte, foarte repede.

Inoata ca si cum viata ta ar depinde de asta. Pentru ca, este foarte posibil ca, la un moment dat, ea sa depinda.

Privind in urma, as puncta – aleator – cateva momente importante in pregatirea Arch 2 Arc. Participarea la Quintuple Ultra Triatlon. Anduranta pe care am dobandit-o in cele 5 zile de concurs (si in perioada de antrenamente) mi-a dat suficenta incredere in a aborda o cursa de 3 zile. Apelarea la un antrenor. Sunt autodidact si mare fan al invatarii „de unul singur”. Dar Canalul Manecii duce inotul la un alt nivel, la care nu cred ca as fi putut ajunge, singur, prea curand. Multumesc Gerda, multumesc Flabio! Confuzia totala a corpului. In engleza, se numeste TBC. Sau, pe scurt, tehnica prin care mi-am obsinuit corpul cu „haosul”, evitand antrenamentele cu pattern. Nu am vrut niciodata sa stiu cat timp urmeaza sa stau in bazin, sa pedalez sau sa alerg. Am plusat cu cateva ore unele ture de pedalat sau long run-uri. Am inclus sprinturi la jumatatea sau la finalul unor antrenamente. M-am antrenat in orice moment al zilei si in orice conditii meteo. Vizualizarea succesului. La o astfel de cursa, pregatirea mentala este cel putin la fel de importanta ca pregatirea fizica. Din fericire, m-am vazut terminand A2A de atat multe multe ori, incat mi s-a parut perfect normal sa ajung pe tarmul francez si la Arcul de Triumf din Paris.

Neplanificarea succesului insemana planificarea esecului.

Este imposibil sa ai sub control totul. Conditiile meteo, diverse probleme medicale sau logistice – o astfel de cursa implica saltul intr-un ocean de necunoscute. Dar sansele de reusita cresc considerabil daca facem bine acele lucruri care tin de noi. Sa ne antrenam si sa atingem varful de forma in perioada competitiei. Sa ajungem la start in starea mentala potrivita. Sa avem sprijinul (si intelegerea) familiei (Oana, te iubesc!). Sa fim relaxati pe toata durata A2A. Sa avem incredere in propria persoana si in antrenamentul facut. Sa facem o lista cu toate situatiile dificile care ar putea aparea (vor aparea cu siguranta!!!) si cu felul in care am putea sa le depasim. Sa fim „pozitivi” de la un capat la altul (daca ne simtitm rau, sa cantam „I feel good„, pana cand corpul nostru va crede ca suntem nebuni si ne va lasa in pace :)). Sa avem o strategie de nutritie, de hidratare, de somn, de incarcare, de refacere s.a.m.d. Sa ne asteptam la un scenariu optimist, dar sa ne pregatim pentru unul pesimist. Sa alegem echipa de suport potrivita (multumesc, Vasy!).

Nu este pentru cine se pregateste, ci pentru…

Am ajuns la Londra vineri, 26 iunie. Teoretic, ar fi trebuit sa incep alergare oricand dupa data de 29 iunie (inotul in Canal era alocat intre 1 si 7 iulie). Dar concurentul A2A care era programat in perioada 22-29 iunie a zis pas temperaturii de 13 grade din Canal si a preferat sa isi amane participarea pentru august. Asa ca sambata dimineata, dupa antrenamentul (cu pante :)) de 10 kilometri, primesc un telefon de la organizatorii A2A: „Andrei, welcome to UK! Am primit prognoza meteo pentru Canal si avem 2 optiuni: sa incepem A2A vinerea viitoare – dar exista sanse ca vremea sa se inrautateasca – sau sa incepem mai devreme decat erai programat. De exemplu…azi!”. Dupa o lunga perioada de  analiza, evaluare a situatiei si a optiunilor (care a durat cam o fractiune de secunda :)), mi-am ascultat instictul si am zis: „Let’s start today!'”. Cateva minute mai tarziu eram intr-un supermarket, cu lista de cumparaturi, iar la ora 20.30 laum startul din fata Marble Arch, Londra. Fara tam-tam, fara poarta de start, fara lucrurile cu care suntem obisnuiti la un concurs. Eu, 2 organizatori si 3 conationali aflati in vizita la Londra si care m-au incurajat frenetic (multumesc, Marius!). Prima problema? „Echipa de suport” era programata sa ajunga in Anglia de abia pe 30 iunie, dar Dr. Vasy Osean a reusit sa gaseasca un bilet „last minute” si sa ne intersectam 3 ore mai tarziu. A propos de ”echipa” de suport, britanicii si francezi vin, de regula, cu minim 4-5 insotitori. In cazul meu, a trebuit sa gasesc un prieten care sa intruneasca cateva calitati de baza pentru aceasta incercare dificila: sa ne cunoastem bine, sa fie doctor si/sau kinetoterapeut, sa nu aiba rau de mare, sa aiba cateva notiuni de navigatie, sa reziste la oboseala si la stres.

Are we there yet?

In lumea ultra, 140 de kilometri reprezinta o distanta medie, iar provocarea nu este data de distanta propriu-zisa, ci de felul in care reusim sa ne dozam efortul pe parcusul celor x ore de efort. „Cu o singura exceptie, toti cei care au terminat in mai putin de 18 ore au esuat la inot” – a fost avertismentul organizatorilor. „OK, atunci voi termina in 18 ore si un minut” – le-am transmis, in gluma, inainte de start. Au fost 18 ore si 12 minute (al 2-lea timp din istoria A2A). Analizand cursa, cred ca puteam taia 90-120 de minute din timpul total, fara a afecta prea mult performanta de inot, dar asta conteaza mai putin acum. Tabelete isotonice Isostar si pudra Hydrate & Perform au fost, ca si la antrenamente, resursele pe care m-am bazat pentru a imi conserva nivelul electrolitilor din corp, in conditiile in care am avut parte, atat in UK cat si in Franta, de cele mai calduroase zile din ultimii 10 ani. Iar diferenta de nivel pozitiva a fost de > 1.400 de metri. Finish-ul m-a gasit intr-o stare fizica aproape la fel de buna ca la start (si cu acelasi puls – mentiunut constant in zona 130-135 bpm), mai ales dupa cele 15 minute petrecute in apa marii (in locul traditionalei bai de gheata) si dupa sesiunea de 30 de minute petrecuta in recovery boot-urile aduse de Vasy. Suc de sfecla, o salata mare si fuga la nani. Din pacate, nu ma reusit sa dorm mai multe de 5-6 ore, dar nici nu cred ca as fi avut nevoie de mai multe. Asa ca a doua zi, la 4.30 dimineata, era in portul Dover, pregatit pentru adevarata provocare: traversarea Canalului Manecii.

Acum sau peste 7 ore

Soarele apunea pe la 22.30 si rasarea pe la 4, deci la 4.30 am avut parte de un rasarit minunat in portul din Dover. Am incarcat lucrurile in ambarcatiunea „Sea Satin”, pe care – 20 de ore mai tarziu – imi venea sa o numesc „Sea Satan” :). Apoi, am pus costumul de neopren (Zoot Z Force 3.0), casca si, pentru ca temperatura apei era mai mica de 15 grade, organizatorii mi-au dat unda verde si la sosete de 2.5 mm. Daca regulamentul ar fi permis, mi-as fi pus si vreo 3 pulovere pe dedesubt :). Majoritatea celor catre traverseaza Canalul se remarca printr-un strat protector natural (sunt usor supra-ponderali); nu cred ca voi avea vreodata mai mult de 2-3 kg in plus fata de cat am acum, asa ca nu ma vad prea curand inotand mai mult de 2-3 ore in ape de 13 grade, fara wetsuit :). Startul a fost dat la ora 6.20 de pe plaja Shakespeare din Dover. Apa linistita, verzuie – ma simteam ca intr-un lac! „Nu te uita in spate sau in fata – uita-te doar la barca!” – era sfatul dat de toti cei care au traversat canalul. „Daca privesti tarmul, vei avea mereu impresia ca stai pe loc”. Nu am tinut cont de acest sfat (nu m-am putut abtine….:)) si am privit in urma. Dupa prima ora, mi se parea ca sunt la vreo 100 d emetri de tarm. Dupa a doua – cam tot acolo. Dupa a treia… WTF…?! Inot pe loc?? A fost momentul in care am decis sa nu mai privesc in urma – si nu am mai vazut Anglia din acel moment. Pauzele de hidratare aveau loc dupa o schema stabilita de comun acord cu pilotii: la fiecare 60 d eminute (in primele 3 ore), apoi la fiecare 45 de minute si, daca va fi cazul, spre final, la fiecare 30. Ca si la alergare, electroliti si isotonic, plus Malto Carbo Loading. La acestea se adauga apa calda, pentru a incalzi, din interior, corpul. Apele linistite au durat 3 ore, dupa care…. ping-pong, in care eu eram mingea. Valuri din ce in ce mai mari, venind din toate directiile. Multe guri de apa inghitite. Rau de mare. Cate 6-7 sesiuni de vomitat la fiecare pauza de hidratare (atat timp cat inotam, lucrurile erau ok; cand ma opream si stateam in pozitie veriticala…incepeau problemele). Vasy mi-a povetit, dupa concurs, ca echipajul ambarcatiunii si-a facut de vreo 3 ori bagajul, pregatindu-se de intoarcere. „Nu cred ca mai rezista mult. Am mai vazut zeci de inotatori in situatia asta si mereu se termina prost”. „Relax, man” – le-a zis Vasy – „baiatul asta nu iese din apa pana nu ajungem pe partea cealalta…o sa vedeti!”. In tot acest timp. organizatorii ma tineau sub observatie si tineau evidenta numarului de vomitaturi. La 42 (virgula 195? :)) m-am oprit. Ei aveau de gand sa ma scoata din apa daca aveam sa continui in ritmul asta (au acest drept). Timpul petrecut in apa trece intotdeauna mai repede decat cel petrecut pe uscat (simt un raport de 2 la 1), asa ca nici nu stiu cand a venit seara. Deja vedeam tarmul francez (…nu m-am putut abtine :)) si incepusem sa fac calcule: „daca ajung in 1-2 ore, inseamna cam 13 ore de inotat. Stau maxim o ora in Calais si pedalez spre Paris. Am la dispozitie vreo 15 ore sa dobor recordul mondial A2A”. Nu asta era motivul pentru care ma aflam acolo, asa ca am revenit la gandurile mele ‘clasice’: la familie, la prieteni, la diverse ”citate motivationale”, la lemne trosnind pe foc (este incredibil cat de mult te poate incalzi un astfel de gand :)). Dupa 3 ore, Franta era la fel de aproape (sau de departe). Vedeam casele de pe plaja si, la venirea serii, luminile caselor si diverse umbre si siluete. Apoi, inca o ora. Si inca o ora. Franta era tot acolo! Asteptam sa se produca o minune si sa aud cuvintele magice: „Last feed!””. Apoi, inca o ora. Numai vedea ambarcatiunea, ci doar cele 2 faruri atintite spre mine. Din barca, ei vedeau 2 luminite: una rosie, montata pe ochelari si una verde, montata pe o centura purtata in jurul taliei. Apoi, 12 noaptea si…ziua mea!!! Vasy a pus telefonul pe speaker, iar Oana mi-a cantat La multi ani. Mi-am refacut stocul de energie si entuziasm! Apoi, inca o ora. Brusc, antebratul stang a cedat – era prea mult pentru el. „Vasy, avem o problema! Nu mai pot inota cu mana stanga”. „Rezolvam la urmatoarea pauza. Rezista pana atunci!” Si inca o ora, intr-un singur brat. Imi aminteam de francezul cu mainile si picioarele amputate care a traversat canalul in urma cu cativa ani. Cum naibii sa te mai plangi? Proiectoarele navei aveau si un efect secundar: vedeam tot ce misca sub mine. Si a urmat trecerea prin doua lanuri de meduze – unele mari cat un cauciuc de masina si ncolorate roz-violet. O incantare sa le ”mangai” in timp ce inot. Pe punte, Vasy avea pregatite antihistamicele, iar in apa subsemnatul vorbea (in gand) cu meduzele. Le dadeam nume, le povesteam ce fac eu acolo, le asiguram ca nu am nimic cu ele, ca sunt vegetarian etc. – si m-au lasat in pace :). Dupa 20 de ore de inotat am realizat ca scenariul meu pesimist (24 de ore in Canal) era destul de realist. A fost momentul in care Vasy mi-a dat vestea buna: „Andrei, daca inoti in urmatoarele 20 de minute ca si cum ai fi urmarit de rechini, avem o sansa buna sa ‘spargem’ curentul”. Dupa concurs aveam sa aflu ca urmatoarea ‘fereastra’ ar fi fost peste 7 ore! Ultima pauza de hidtratare s-a lasat si cu un Isostar Energy Shot – pastrasem cafeina pentru un ultim boost, in cazul in care ar fi fost nevoie. Si era nevoie! Stiam ca asta insemana adio somn in urmatoarele 5-6 ore, dar asta conta mai putin. Nu au fost 20 de minute, ci aproape 60, inotate ca la startul unui Ironman. Cand am simtit, in bezna, ca apa se incalzeste, mi-am dat seama ca sunt aproape de tarm! Ambarcatiunea ramasese in spatele meu, iar organziatorii ma urmareau dintr-o barcuta cu motor. „Go, Andrei, you are f…ing close!”. Inca 2-3 minute si…mana mea a dat de nisip. Eram pe o plaja! M-am ridicat in picioare si am inceput sa urlu, intr-o franceza aproximativa: „I f…ing did it!!!!!!!”. Cateva secunde mai tarziu, am simtit ca pamantul se invarte cu mine. Era tangajul… Am revenit pe barca, cu ajutorul barcutei motorizate, unde am inceput sa simt cel mai aprig frig din viata mea. Dintii imi clantaneau incat cred ca se auzeau pana in Anglia. Am fost acoperit cu o prelata, iar 15 minute mai tarziu ajungeam in port, iar dupa o ora eram sub dus, in costum de neopren. Primul dus cald dupa aproape 1 an!!! Ce bine era… Mi-a luat vreo 40 de minute sa imi pot scoate costumul si sa ma imbrac in haine ‘normale’ – mainile nu ma ascultau, iar camera se invartea cu mine. Alte avarii? Limba era alba, imbracata intr-o crusta de sare si ma ustura ca naiba (a durat vreo 4 zile pana cand sa pot inghiti ceva fara sa ma doara; glicerina boraxata a ajutat enorm). Privind in oglinda, m-am speriat! Imi intrasera cateva picaturi de apa sarata in ochelarii de inot (in Canal crezusem ca este doar un pioc de transpiratie), iar acum aveam corneea inflamata (ca si cum as fi avut basici sub ea). Vasy m-a asigurat ca imi trece pana a doua zi (ceea ce s-a si intamplat) si mi-a dat niste picaturi oftalmice. M-am intins in pat, cu telefonul in mana, si am postat: „Am reusit!”. Apoi, am citit mesajele de incurajare si felicitarile primite din tara. Era extraordinar, parca intreaga tara fusese in Canal alaturi de mine! Am reusit sa adorm de abia dupa vreo 4 ore, timp in care am mancat, m-am hidratat (din nou, sucul de sfecla inclus!), iar Vasy a facut minuni si mi-a aplicat niste crema musculara pe antebrate. Nu am reusit sa dorm decat 30-40 de minute, pentru ca, in camera de alaturi, au inceput reparatiile (bormasina etc. :)). Ma simteam ca acasa! :))). Tot raul spre bine: ne-am strans bagajele, am coborat la micul dejun si m-am pregatit pentru proba urmatoare.

Aveti actele la dumneavoastra?

Cand urmeaza apropae 300 de kilometri cu 2.600 de metri diferenta pozitiva, primii 40 de kilometri cu multe pante, 36 de grade in aer, vreo 50 la sol, iar asfaltul se topeste, lasand pietricelele sa se lipeasca de rotile bicicletei, este greu sa poti spune ca „am pedalat spre Paris”. In plus, antebratele mele erau destul de ‘praf’ dupa inot si mi-era greu sa ma ‘infig’ in ghidon. Orice kilometru era o victorie, iar opririle la umbra, chiar si pentru cateva secunde, erau o binecuvantare! Pe la ora 15, dupa 4 ore de ‘pedalat’ am oprit intr-un satuc si am am spus organizatorilor: am nevoie de o salata MARE! Am primit-o la prima terasa si a fost cea mai buna salata din viata mea (in ciuda durerilor avute la inghitire, din cauza limbii :)). De abia asteptam sa vina seara si sa pot incepe – in sfarsit – sa pedalez… Nici nu stiu cand s-a facut ora 22.00 si aerul a inceput sa fie suportabil (si respirabil). Aproape de miezul noptii, oboseala a inceput sa isi spuna cuvantul si, intr-o intersectie, am reusit sa ma pierd de masina organizatorilor si sa ma trezesc pe un drum pustiu, in mijlocul unei campii. Am pus mana pe telefon, am format numarul organizatorilor si…surpriza: nu mai aveam minute! (PS – am luat cu mine, in Anglia, 3 telefoane, pe 3 retele diferite: 2 cu abonament, unul cu cartela; din cele 3, s-a nimerit ca tocmai atunci unul sa fie la incarcat, unul sa nu aiba acoperire, iar cel de la mine sa fie cel cu cartela…) „Cuuuuuuum???!!! Tocmai acuuuum????” Postarile si apelurile telefonice primite fusesera mai mult(e) decat planificasem (desi lasasem o rezerva considerabila…). M-am intors in ultimul loc unde vazusem echipa de suport, apoi am intrebat un localnic „care este drumul spre Beauvais?”. Mi-a fost indicata tocmai soseaua de pe care venisem, asa ca iata-ma din nou pe camp… Au urmat cele mai ciudate 2-3 ore din viata – parca eram intr-o comedie neagra :). Nu ma puteam abate de la traseu (as fi fost descalificat) si nu puteam suna pe nimeni! Am facut semn unor soferi a opreasca, dar fara rezultat. Dupa vreo 30 de minute, a sosit ‘minunea’: a oprit  un sofer! „Ma ajutati, va rog? M-am ratacit de echipa mea de suport si nu ii pot suna” (a fost unul din acele momente din viata in care m-am bucurat ca scoala a bagat cu forta in mine limba franceza). „Da, desigur!”. Dar nu avea acces la numere internationale… „Pe net putem intra? Poate reusim sa ii contactam pe facebook”. „Da…”. Dupa cateva mesaje date cu greu (telefonul avea functie de corectare automata in limba franceza…), am primit – in sfarsit – telefonul mult asteptat, de la Vasy. „Unde esti?”. „Sunt pe drumul catre Beauvais, la intrarea in localitatea X”. „Stai acolo, venim sa te luam!”. Am rasuflat usurat si i-am multumit francezului, care m-a intrebat pe un ton foarte… languros, sorbind dintr-o tigara: „Nu vrei sa vii la mine, pana sosesc colegii tai?”. Aaaah?! Aoleo, uite un ‘pericol’ pe care nu il anticipasem dar, avand in vedere ca tocmai urma sa inceapa Turul Frantei, probabil ca tipul avea o simpatie pentru oamenii imbracati in haine mulate… „Nu este nevoie, multumesc! Prietenii mei trebuie sa apara dintr-un moment in altul…”. Dupa alte 2-3 insistente, m-am suit pe bicicleta si m-am indepartat vreo 20 de metri…”. Dupa plecarea tipului, m-am asezat pe marginea soselei, pe bordura, sperand ca echipa de suport sa soseasca in urmatoarele 5-10 minute. Dar a trecut jumatate de ora si…nimic! Deci, o luam de la capat. Exista optiunea sa il caut pe francez, care imi spusese ca sta „3 case mai incolo” (no way!!!) sau sa opresc din nou un sofer. Evaluandu-mi resursele, am descoperit ca am suficienta apa + isotonic pentru a ajunge la Beauvais (primul oras mare din drumul catre Paris), unde as fi putut gasi un loc cu wi-fi. Dar mi-am zis sa mai astept vreo 15-30 minute. Diferenta de temperatura dintre noapte si zi incepuse sa imi provoace frisoane, as ca m-am invelit, cat am putut de bine, cu vesta reflectorizanta. Imi tot spuneam ca nu se poate termina asa – ar fi absurd sa travesez Canalul si sa nu ajung la finish-ul A2A dintr-o prostie… Cateva minute mai tarziu, langa mine oprea o masina de politie. Inauntru, doi reprezentanti ai legii, o doamna (la volan) si un domn (in dreapta). „Buna seara, ce faceti aici?” Am reluat povestea. „Ai alergat de la Londra la Dover, apoi ai traversat Canalul Manecii si acum pedalezi pana la Paris?!”. Reprezentanti legii se minunau si se uitat unul la celalalt (probabil ca ma suspectau de consumul unor substante halucinogene :)). „Asa ceva nu exista!” – a venit verdictul lor! Aveti actele la dumneavaostra?” „Sunt in masina de suport… …Aaaa… aveti acces la internet? Pot folosi telefonul dvs. pentru un apel international?” Aveau net, dar nu puteau suna in afara tarii. Au intrat pe site-ul A2A, m-au vazut acolo, apoi doamna politist a trimis un mesaj pe facebook catre Enduroman si catre Vasy. Dar fara rezultat. „Nu te putem lasa aici, va trebui sa te luam la sectie cu noi” (bine ca nu m-au invitat si ei acasa :)). „Dar risc sa fiu descalificat!”. „Ai bani la tine?” Cand am primit aceasta intrebare, mi-am zis „nu se poate, sa nu zici ca vor spaga… :)”. „Am ceva bani, dar lire sterline. De ce?!”. „Ne gandeam ca o alta varianta ar fi sa te lasam la gara si sa iei trenul spre Paris” (o alta idee superba :)). Echipa de suport a aparut – salvator si miraculos – exact in momentul in care dl. politist incerca sa gaseasca o solutie de a pune bicicleta mea in portbagajul lor. Nu imi amintesc cand m-am simtit ultima data atat de usurat!!! Mi-am promis ca nu ii mai scap din ochi pana la Paris. Cu frigul in oase am reveni pe bicicleta si am inceput sa pedalez, din c ein ce mai repede. Ne planificasem, initial, sa ajungem la Paris in jurul orei 4 dimineata, pentru a evita ora de varf. Dar planurile noastre erau date peste cap si incercam sa recuperez ce se mai putea recupera. Cu vreo 50 de km inainte de Paris, am simtit ca toata oboseala din ultimele zile m-a ajuns din urma, iar ploapele imi sunt din ce in ce mai grele. Nu as fi vrut sa adorm pe bicicleta (un lucru frecvent in lume ultra-trialtoanelor), asa ca le-am transmis organizatorilor ca trebuie sa dorm 10 minute. Mi-au facut loc pe bancheta din spate si am adormit. Si eu, si ei :). Asa ca, vreo 90 de minute mai tarziu, deschid ochii si vad ca se luminase. „Cat am dormit???!!!”. Am rontait un Isostar Energy Bar de ciocolata (preferatul meu!) si… inapoi pe bicicleta – de aceasta data mult mai proaspat. Am ajuns in suburbiile Parisului pe la 7 dimineata, iar aproape 3 ore mai tarziu, dupa un slalom urias printre masini si o pedalare pe piatra cubica unde urma sa aiba loc ultima etapa a Turului Frantei (tribunele erau deja montate – dar probabil pentru Ziua Nationala a Frantei), am ajuns la Arcul de Triumf!!! Nu imi venea sa cred ca am ajuns la sfarsit (in comparatie cu Quintuple-ul din Virginia, care durase 5 zile, mi se parea ca s-a terminat prea repede – doar 85 de ore :)). Wow!!! Deci cele 18 luni de antrenament m-au adus aici… Yuuuuu-huuuuu!!! Am reusit!!!! Ceremonia de premiere a avut loc in plina strada – organizatorii mi-au pus o medalie de gat si au deschis o sampanie, cu care au stropit vreo 5 metri de trotuar. Eram obosit, dar fericit.

Si devenisem „Enduroman” sau, dupa cum mi-au spus cativa prieteni, „Indur-o, man!” sau „EnduROMAN”.

Multumesc partenerilor, multumesc donatorilor, multumesc echipei Hospice, multumesc prietenilor din comunitatea CIA, multumesc mass-mediei, multumesc tuturor celor care m-au incurajat pe parcursul cursei si/sau m-au felicitat ulterior!

Sper sa am ocazia sa va impartasesc („live”) versiunea extinsa a intamplarilor de la Enduroman Arch 2 Arc.

A meritat? Categoric DA. As face-o din nou? DA. Dar nu prea curand. Ce urmeaza? DecaMan USA, in 2016 (38 km inot, 1800 km pedalat, 420 km alergare). Deca is (still) my Mecca…nu-i asa?

Pe curand!

Galeria foto (facebook): AICI

Puteti sprijini pacientii Hospice facand o donatie AICI. Va multumesc!!!

Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (118)

118 răspunsuri la “Povestea traversarii Canalului Manecii (ultratriatlonul Arch 2 Arc).”

  1. mikiaandy spune:

    FELICITARI!!!

  2. Postolache Alexandra spune:

    Ce ar mai fi de zis? Felicitari inca o data!!! Si multumim pentru mandria si ambitia pe care le-ai trezit in noi! 🙂

  3. Gabriela spune:

    Andrei, eşti fantastic! Felicitări şi iţi mulţumesc!

  4. alma nahe spune:

    Bravo! Ești molipsitor! Până și scrisul îți e tonic! Succes și de-acum înainte întru cele ce vor urma!
    Am urmărit mesajele alea instant și mi-am imaginat, tot instant, prin ce treci. Era întuneric, frig și m-am speriat. Mi-am luat o felie de pepene galben și am așteptat în fața hărții ăleia. A fost ca la film! Hai că m-au furat oceanele poeticii și m-am îndepărtat de mal în loc să mă apropii.
    Povestești foarte frumos, astfel că m-a lăsat și pe mine brațul stâng când citeam(țineam tableta). De-aia te-au și lăsat meduzele în pace!
    Încă o dată: bravo!

  5. Vali Piros spune:

    si uite asa se nasc basmele cu Rosu Imparat, care fugea de proprii lui demoni, inota printre meduze, fugea de politie si de soferii de camion, dar pana la urma biruia!
    nu esti adevarat, esti de basm!

  6. raluca spune:

    Felicitari din tot sufletul !! Sunt mandra ca sunt contemporana cu un om atat de special si motivat !! Tot respectul pentru ceea ce ai realizat!!

  7. Andrei… Ai pus gaz pe focul tuturor! Felicitari inca o data!

  8. ANCA SAVA spune:

    FELICITARI Andrei !!! Pentru PERFORMANTA ta si pentru modul cum ne-ai împărtășit-o !
    In noaptea asta „am înotat” si eu cu meduzele, „am simțit” temperatura apei din Canal si mi – am imaginat drumul pe care te-ai rătăcit in Franța si…fetele domnilor polițiști francezi :-).
    Am savurat fiecare cuvânt al postării tale si mi-au plăcut lecțiile din subtitluri si …printre rânduri.

    Succes mai departe in toate proiectele si competițiile viitoare!

  9. Calin spune:

    Faci un lucru extraordinar si suntem tare mandri de tine. Sper sa te refaci repede si sa-ti savurezi cum trebuie aceasta uriasa victorie .

  10. Virgil spune:

    Asta da poveste, e fantastic sa termini asa o cursa. Pe lângă competitie mi se par incredibile lunile de antrenament.Bravo, aventurile tale m-au ridicat de mai multe ori de pe canapea .

  11. mikiaandy spune:

    Am recunoscut intruna dintre poze pe fizioterapeut…”TARE” OMUL, TALENT. M-a pus pe picioare, ceea ce multi alti doctori n-au reusit in 2 ani.

  12. Alexandra Botea spune:

    Bravo, bravo, bravo!!! Felicitari pentru realizare, succes in continuare si iti multumim ca ne-ai impartasit trairile tale. Esti un om de exceptie si avem nevoie de mai multi ca tine! Multumim ca existi si ca ne faci mandri ca suntem romani!

  13. Cuvintele de laude sunt insuficiente, cel mai important este ca ai oferit tuturor dovada ca orice e posibil dupa cum ai spus si tu. Nu ai mai folosit Microhidrina in acest concurs ?

  14. liviutrt spune:

    Felicitari Andrei! Esti extraordinar!

  15. Angi spune:

    Felicitari!!Tu esti dovada vie ca omul este o fiinta extraordinara!!Ti-am urmarit povestea cu sufletul la gura si m-am simtit mandra imparatasind si celorlalti experienta ta!!!Go, go, go, Andrei to your Mecca!

  16. Felicitari! Trebuie sa recunosc ca am citit cu un nod in gat, de emotie de teama cu toate ca stiu ca esti bine acum. Bravo si mult succes in continuare!

  17. Dia spune:

    Meriti toate felicitările din lume !!! esti un om extraordinar. Ai povestit tot asa frumos parca as fi fost prezenta acolo. Felicitari si Bafta in continuare !!!

  18. Adrian spune:

    Este incredibil ce ai reuşit! Felicitări, Andrei! Mult succes în continuare!

  19. flavius05 spune:

    Fara cuvinte,dar totusi felicitari si multumim!

  20. florina toma spune:

    Felicitari omule, felicitari romanule, pentru realizarea ta si pentru faptul ca ne-ai facut atat de mandri! M-au trecut toti fiorii, si atunci, dar si acum la relatare! Bravo!!!!

  21. Tandin Cernica spune:

    Felicitari Andrei! Esti o continua inspiratie! Dovada vie a faptului ca limitele umane sunt mult mai departe decat ni se pare noua. Bravo! Mult succes la DecaMAN!

  22. Alex spune:

    Felicitari !!! Am urmarit cu sufletul la gura pe trackingul oficial traseul tau si ma intrebam cu colegii ce se intampla cu tine cand nu se mai actualiza pozitia !!! Ai dovedit ca esti intr-adevar ENDUROMAN !!! Mult succes pe viitor in competitiile la care vei participa !!! Un exemplu de urmat !!!

  23. Adina spune:

    Andrei, te misti bine, scrii bine, inspiri bine… esti bun tare, man!! Te-am descoperit in timp ce eu stateam pe FB si tu inotai si am scris cu referire la tine ca ” exista si romani fericiti”, si banuiesc ca e fericire din aia de pui mana pe ea, palpabila, carnoasa, care iti zice ca ti-ai gasit locul in lume. Banuiesc…
    Bravo, ce sa zic ..?!

  24. GABRIELA LUNGU spune:

    Sunt mandra ca sunt romanca, avand asa compatrioti, ca tine! Felicitari pentru tot ce ai facut pana acum in viata asta, felicitari pentru cea mai noua si grozava realizare a ta in domeniul sportului! Esti foarte bun!!!

  25. Arabela Vladan spune:

    Esti extraordinar!!!Bravo din suflet!

  26. IRINA spune:

    Felicitari Andrei!!!de cand am devenit mama sunt foarte sensibila,asa ca am lacrimat pe tot parcursul povestirii tale,dar cu toate acestea sunt foarte mandra de rezultatele tale.ma bucur ca sunt romanca si iti urez mult noroc in tot ceea ce iti propui.multa bafta BIG BIG ANDREI ROSU!!

  27. Vlad Florin Eduard spune:

    Felicitari, Andrei! Iti multumim ca ne-ai impartasit povestea, esti un bun narator. 🙂 Antrenamente placute si mult succes la ‘Mecca’.

  28. BRAVO EROULE!!!!!!!!!am uitat sa respir cat am citit postarea ta si imi pare rau ca nu e mai mult,succes in tot ce ti-ai propus si astept noi postari.

  29. Emilia spune:

    Buna Andrei,
    Acum doua saptamani nici nu stiam cine esti, cum probabil nu stiu de multi romani, oameni minunati care isi fac viata frumoasa. Citind postarile pe fb si povestea aceste aventuri extraordinare, m-ai lasat sa te cunosc.
    Multumesc!
    Succes si sa te tina pofta de viata cate zile oi avea!

  30. Cyril (apprenti nageur avec Gerda et client fidele de Vasy) spune:

    Le francais n’a plus de secret pour toi Andrei 🙂 alors felicitations pour ta course!!!

  31. raluargesanu spune:

    Esti dovada ca poti face iti propui. Felicitari! Esti special!

  32. Camelia spune:

    Felicitări pentru tot ce ai reușit! Mult succes in tot ce ti-ai propus! Cu siguranța numele tău va rămâne scris in inimile multora căci ne-ai făcut mândri ca suntem Romani!

  33. Mihai Svasta spune:

    Felicitări Andrei, din tot sufletul. Mă așteptam să reușești, pentru că știam că te-ai pregătit, dar totuși aveam, nu știu de ce, puțin emoții pentru tine. Și întradevăr, nu alergarea în pantă, nu canalul cu meduze și curenți nebuni, ci ”les flics” erau cât pe-aci să te oprească. bine că nu te-ai lăsat și lucrurile s-au întâmplat în final în direcția bună… bravo încă o dată, mă bucur sincer pentru tine.

  34. Kemenes Gyongyi spune:

    Felicitări!!!!! Succes pe mai departe!!!!

  35. livia spune:

    Felicitari pentru hotarare si reusita!

  36. Sorin Costea spune:

    Toata stima si tot respectul din lume il meriti !
    Ma gandesc si ma inspaimant ca doar 22 in istorie au reusit aceasta MEGA PERFORMANTA si un roman de-al nostru e in tabloul de promotie ! E de-a dreptul WOAW ! Succes in continuare in ceea ce faci si sper ca exemplul tau sa motiveze generatiile urmatoare !

  37. Lucian spune:

    Felicitari Andrei!
    Iti multumesc pentru inspiratie!

  38. Ana-Maria spune:

    Felicitari! Am urmarit postarile de pe fb pe durata desfasurarii competitiei si citeam cu sufletul la gura fiecare informatie si ma bucuram cu un nod in gat si cu lacrimi in ochi de ambitia si curajul tau! Iti multumesc ca m-ai facut sa traiesc aceste emotii!

  39. adina spune:

    Doamne Andrei, am obosit eu numai citind cat efort ai depus.. probabil daca ti-as spune FELICITARI, ar fi mult prea putin pentru un om ca tine 🙂 Iti doresc sa fii sanatos, si la anul sa auzim de aceleasi performante.

  40. Florin spune:

    Bravo, esti un campion!

  41. Laurentiu Negoita spune:

    Felicitari Andrei, esti un I RO MAN .Mult succes in tot ce ti-ai propus !

  42. Radu spune:

    Swim Andrei, swim! Felicitari, you did it!

  43. Manuela Savu spune:

    Mii de felicitari,Andrei !!! Esti dovada vie, ca numai daca nu vrei,nu poti ! Mult succes in continuare!

  44. valentin ivancea spune:

    Felicitari Andrei pentru impresionanta performanță!!! Si multumim pentru naturaletea prin care ai reusit sa ne faci părtași la extraordinara ta realizare!!! Motivant, extrem de motivant!

  45. Andra Anne-Marie spune:

    Multumita lui Dani Otil, am auzit aceasta poveste minunata.
    DIN TOT SUFLETUL, TE FELICIT! BRAVOOOOOO!

  46. Monica cea cu fobie de apa... spune:

    Am citit tot ( nu ma asteptam la asta) am vrut sa citesc doar inceputul si sfarsitul, ce sa spun? Cuvintele sunt de prisos, nici nu ma pot gandi la ce-a fost acolo…sa te felicit parca e prea putin, dar iti multumesc :)!!

  47. Claudiu Rimboi spune:

    Felicitari Andrei! Nici eu nu stiam mai nimic despre cursa asta titanica (no kiss ass) in care te-ai angajat, am aflat despre ea de la un prieten chiar dupa ce ai intrat in canal. Te-am urmarit in acea noapte pe internet si vazand traiectoria sinuoasa pe care ai fost nevoit s-o parcurgi din cauza curentilor m-a cam luat cu ameteala. Am pompat si eu ceva mai mult sange (de emotie) in acea noapte si – cine stie? – poate intr-un mod pe care inca nu-l intelegem ai simtit si tu ca am fost foarte multi alaturi de tine. Sunt cu atat mai bucuros pentru ca ai reusit sa ajungi la capat. Si apropo de onoruri, stai linistit, oamenii care te-au sustinut inteleg perfect care este locul si importanta performantei tale, dupa cum sunt convins ca intelegi si tu relevanta acestui succes. Keep going! …or running, swimming, cycling, whatever else it takes!

    • Andrei Rosu spune:

      Multumesc mult, Claudiu!!! Sunt recunoscator pentru tot valul de sustinere care a venit dinspre romania in acea noapte (si dupa aceea)!!!

  48. Coco spune:

    Un „nebun” frumos! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si sa te ocroteasca pe oriunde te vei duce! Am ras cu lacrimi citind 🙂 …

  49. Maria Manuela Iordache spune:

    Tine-o tot asa, colegu ! Mult succes in proiectele viitoare !

    Maria Manuela Iordache

  50. Sfirlea Adi spune:

    Felicitari si mult succes in continuare

  51. ene.eugenia@yahoo. com spune:

    Felicitări!!! Sunteți o echipă de oameni puternici !!!

  52. Irina spune:

    Andrei, cursa ta, pe cat de spectaculoasa, pe atat de putin mediatizata! Eu am aflat despre tine in momentul in care erai deja in Canalul Manecii, n-am inteles din prima ce se petrece…Ulterior am aflat si am avut cel mai mare moment de „wow”din viata mea de pana acum! Vineri, pe 10.07.15 m-am invoit de la servici si am plecat sa alerg. Si de atunci sunt in fiecare dimineata intr-o padure de la marginea orasului, ma pregatesc pentru primul meu marathon, vreau sa alerg alaturi de voi la Transmaraton 2015 (doar halfmaraton), pentru ca se muleaza perfect cu programul meu de pregatire. Tu ai fost inspiratia mea si nu stiu daca pot sa redau in cuvinte recunostinta mea pentru tot efortul tau! Iti multumesc si cum „meet your heroes” face parte din lista mea de prioritati, sper sa te intalnesc in curand!

  53. Andreea spune:

    Jos pălăria pentru un om ca tine. Felicitări pentru reusita!

  54. dana spune:

    felicitari!!! esti o sursa de inspiratie si un model pentru noi toti

    mult succes in continuare!!!!

  55. […] Andrei Roșu – Povestea traversării Canalului Mânecii […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *