Menu

28 de schimbari simple prin care sa devii o alta persoana.

Postat de Andrei Rosu pe 2 noiembrie, 2015

In acest weekend s-a discutat, mai mult ca oricand in ultimii 25 de ani, despre SCHIMBARE. A societatii in care traim, a ”clasei” politice, a felului in care ne comportam unii cu ceilalti si in care respectam legea, a viziunii despre tara noastra si, mai ales, despre schimbarea noastra, ca indivizi. Ecuatia este foarte simpla: daca ne schimbam, vom realiza ca toti cei care ne conduc nu ne mai reprezinta; si nu ii vom mai sprijini, indiferent ca este vorba despre vot sau alta forma de sustinere.

Ce putem face pentru ca schimbarea sa nu dureze, ca orice minune, doar 3 zile? Si sa nu ne pierdem solidaritatea, empatia si dorinta de a face bine (de ex. donarea de sange) pana la urmatoarea mare tragedie? Este unul dintre subiectele care ma preocupa de ceva timp si pe care le promovez pe blog, la conferinte si in alte forme de interactiune umana.

Urmatoarea lista contine 28 de idei, ce pot fi puse in practica de oricine, chiar si in decursul unei singure luni. Cea mai buna abordare este de a alege 2-5 si de a incerca sa le aplici in fiecare zi, pentru urmatoarele 30-60 de zile. Dupa ce le-ai asimilat in viata ta, fa o alta selectie de idei pe care sa le aplici in timpul lunii urmatoare.

  1. Foloseste cuvinte care sa incurajeze fericirea. De obicei, atunci cand intreb pe cineva „Ce mai faci?”, primesc raspunsuri precum „Sunt bine” sau „Sunt ok.” Insa, intr-o zi plictisitoare de luni dupa-amiaza, luna trecuta, un nou coleg de-al meu a raspuns, „Oh, ma simt exceptional!”. M-a facut sa zambesc, asa ca l-am intrebat ce facea sa se simta atat de exceptional si a zis: „Eu sunt sanatos, familia mea este sanatoasa, iar noi traim intr-o tara libera. Asa ca nu am nici un motiv pentru a nu fi fericit”. Diferenta a fost pur si simplu in atitudinea lui si in alegerea cuvintelor. El nu a fost neaparat mai bine decat oricine altcineva, dar parea ca de douazeci de ori mai fericit. Petreceti urmatoarele 30 de zile folosind cuvinte care sa incurajeze un zambet.
  1. Incearca un lucru nou in fiecare zi. Varietatea este cu adevarat condimentul vietii. Poti sa vezi sau sa faci ceva de un milion de ori, insa doar o data poti vedea sau sa faci pentru prima data. Ca urmare, experientele cele dintai lasa de multe ori urme contemplative in mintile noastre pentru tot restul vietii. Fa un efort de a incerca ceva nou in fiecare zi pentru urmatoarele 30 de zile. Aceasta poate fi o activitate cu totul noua sau doar o mica experienta, cum ar fi sa vorbesti cu un strain. Odata ce ai ajuns sa te obisnuiesti cu aceste noi experiente vei deschide portile catre oportunitati de schimbare a vietii.
  1. Fa un gest marinimos in fiecare zi. In viata, beneficiezi de ceea ce ai investit. Cand lasi un impact pozitiv in viata cuiva, lasi un impact pozitiv si in viata ta proprie. Fa ceva maret, ceva care sa ajute o alta persoana sa fie fericita sau sa sufere mai putin. Promit, va fi o experienta extrem de plina de satisfactii. Una de care iti vei aminti probabil pentru totdeauna.
  1. Invata si practica o abilitate noua in fiecare zi. Increderea de sine este o cheie vitala pentru a trai o viata sanatoasa, productiva. Pentru a fi stapan pe tine, trebuie sa stapanesti un set de abilitati de baza, mai mult sau mai putin transformandu-te intr-un mester bun la toate. Contrar a tot ce ai invatat in scoala, un mester la toate este mult mai pregatit pentru a face fata vietii decat un maestru specializat intr-un singur lucru. Si in plus, sa inveti noi abilitati este chiar distractiv.
  1. Invata pe cineva un lucru nou in fiecare zi. Cu totii avem puncte forte si talente naturale care ii pot ajuta in mod semnificativ pe cei din jurul nostru. Ce tie ti se pare usor este, fara indoiala, o provocare pentru altii. Avem tendinta de a lua aceste daruri de la sine, deseori greu observam ceea ce avem de oferit si, astfel, rareori impartasim cu altii. Fericirea interioara si zelul provin din folosirea acestor daruri inerente in mod obisnuit. Pentru ce iti multumesc oamenii? De obicei, pentru ce iti cer ajutor oamenii? Majoritatea pasiunilor si talentelor celor mai multi oameni ii ajuta pe altii intr-un fel sau altul. Pentru tine poate e pictura, predarea orei de matematica, sa gatesti o masa buna sau sa fii instructor intr-o sala de sport. Pentru urmatoarele 30 de zile dedica-ti putin timp in fiecare zi pentru a impartisi din talentul si cunostintele tale.
  1. Dedica-ti o ora pe zi pasiunii tale. Ia parte la ceva in care crezi cu pasiune. Aceasta ar putea fi orice. Unii oameni au un rol activ in cadrul consiliului judetean, unii gasesc refugiu in credinta religioasa, altii se alatura cluburilor de sprijinire a cauzelor sociale in care cred, iar altii gasesc pasiune in hobby-urile lor. In fiecare caz, rezultatul psihologic este acelasi. Ei se angajeaza in ceva in care cred cu tarie. Acest angajament aduce fericire si semnificatie in viata lor.
  1. Trateaza frumos pe toata lumea, chiar si pe cei care sunt nepoliticosi cu tine. Fiind politicos cu cineva care iti displace nu inseamna ca esti fals. Inseamna ca esti suficient de matur pentru a-ti controla emotiile. Trateaza-i pe toti cu bunatate si respect, chiar si pe cei care sunt nepoliticosi cu tine – nu pentru ca sunt buni, ci pentru ca tu esti o persoana buna. Fa acest lucru timp de 30 de zile si iti garantez ca vei vedea cum dispare grosolania din jurul tau.
  1. Concentreaza-te sa fii optimist, in orice moment. Adevaratii castigatori in viata cultiva optimismul. Ei au capacitatea de a-si produce propria fericire si de a conduce. Indiferent de situatie, diva de succes este tipa care va gasi intotdeauna o modalitate de a pune privi cu optimism orice situatie. Cunoaste esecul doar ca pe o oportunitate de a creste si de a invata o noua lectie de viata. Optimistii vad lumea ca un loc plin de oportunitati nelimitate, mai ales in vremuri dificile. Incearca sa petreci urmatoarele 30 de zile privind partea buna a lucrurilor.
  1. Adreseaza si accepta lectia in situatii incomode. Este important sa ne amintim ca totul este o lectie de viata. Toata lumea pe care o cunosti, toti pe care i-ai intalnit, etc. Toti fac parte din experienta de invatare pe care o numim „viata”. Aminteste-ti sa accepti lectia, mai ales atunci cand lucrurile nu merg in directia ta. Daca nu obtii locul de munca dorit sau ai o relatie care nu functioneaza, inseamna doar ca ceva mai bun este acolo, in asteptare. Si lectia pe care tocmai ai invatat-o este primul pas spre ea. In urmatoarele 30 de zile tine un jurnal scris al tuturor lectiilor de viata invatate.
  1. Acorda atentie si bucura-te de viata ta asa cum este ea. Cand m-am uitat la Premiile Oscar in urma cu cateva luni am realizat ca majoritatea discursurilor actorilor si actritelor atunci cand li se decerneaza un premiu suna cam asa: „Acest lucru inseamna atat de mult pentru mine. A fost provocarea vietii mele”. Adevarul este ca in vietile tuturor exista cate o provocare. Ganditi-va o secunda la acest lucru. Fiecare singur lucru cu care te-ai confruntat in viata, fie maret, fie marunt, sau intre, te-a condus la acest moment, chiar acum. Pune-ti urmatoarea intrebare: Cat de insufletita este viata ta? Daca esti ca majoritatea oamenilor, raspunsul este probabil: „Nu suficient”. Cheia este sa te concentrezi mai putin pe ceea ce faci si mai mult pe insufletirea acelui lucru. Nu uita, chiar acum este singurul moment garantat pentru tine. Chiar acum este viata. Petrece urmatoarele 30 de zile traind cu adevarat clipa.
  1. Renunta la un singur lucru pe zi timp de 30 de zile. Suntem inconjurati de atat de multa dezordine la un moment dat (la birou, in masinile noastre, in casele noastre) si ne-am obisnuit atat de mult cu ea, incat nu realizam cum ne afecteaza. Daca incepi curatenia exterioara a unei parti a dezordinii, va disparea o mare parte a dezordinii interioare. Alege un articol inutil in fiecare zi si scapa de el. Este atat de simplu. Ar putea fi dificil la inceput, asadar asteapta-te la o anumita impotrivire. Dar dupa un timp vei incepe sa inveti sa renunti la tendinta de a colecta lucruri, iar mintea ta iti va multumi pentru eforturile tale.
  1. Creaza ceva nou in decurs de 30 de zile sau mai putin. Creatia este un proces extraordinar. Te provoaca sa iti folosesti abilitatile inovatoare si sa construiesti ceva cu propriile tale maini , ceea ce iti va aduce un sentiment de plenitudine de nedescris. Nu exista nici un inlocuitor pentru ea. Singura problema este ca trebuie sa fie legata de ceva de care iti pasa cu adevarat. Daca toata ziua esti in crearea de planuri financiare pentru clienti, si iti displace, asta nu prea conteaza. Insa, daca poti gasi ceva ce iti face placere, si sa creezi ceva legat de acest lucru, va face toata diferenta in viata ta. Daca nu ai creat ceva in timp, doar de dragul de a crea, fa cest lucru. In urmatoarele 30 de zile da frau liber creativitatii tale.
  1. Nu spune nici macar o singura minciuna timp de 30 de zile. Cu toate minciunile aparent nevinovate care se preling din noi, aceasta masura este mult mai grea decat pare. Dar o poti face. Nu te amagi pe tine si pe altii, vorbeste sincer, din inima, spune tot adevarul.
  1. Trezeste-te cu 30 de minute mai devreme in fiecare dimineata. Ridica-te din pat cu 30 de minute mai devreme decat de obicei, astfel incat sa nu fi nevoit sa te grabesti, sa te agiti ca un om nebun. Acele 30 de minute te vor ajuta sa eviti aglomeratia, intarzierea si alte dureri de cap inutile. Da-ti o sansa timp de 30 de zile si vei vedea ce impact va avea in viata ta.
  1. Abandoneaza 3 obiceiuri proaste pentru 30 de zile. Mananci prea mult fast-food? Joci prea multe jocuri video? Te-ai certat cu fratii tai? Tu iti cunosti obiceiurile proaste. Alege 3 si renunta la ele timp de 30 de zile. Punct.
  1. Daca te uiti zilnic la TV, limiteaza acest obicei la 30 de minute. Distreaza-te cu experiente din lumea reala. Amintirile minunate sunt produsul experientelor de viata interesante. Asadar, opreste televizorul (sau calculatorul in cazul in care este modul in care te uiti la programe TV) si iesi in aer liber. Interactioneaza cu lumea, admira natura, observa placerile simple pe care viata le are de oferit, si doar priveste viata cum se asterne in fata ta.
  1. Stabileste un obiectiv pe termen lung si lucreaza la acesta timp de o ora in fiecare zi. Descompune-ti obiectivul in bucati de dimensiuni mici si concentreaza-te sa atingi fiecare piesa la un moment dat. Intr-adevar, totul consta in a face pasi mici, deseori primul pas fiind cel mai greu. Petrece o ora in fiecare zi pentru urmatoarele 30 de zile, lucrand la ceva ce ti-ai dorit dintotdeauna sa realizezi. Viseaza la ceva marunt si transforma-l in realitate.
  1. Citeste un capitol dintr-o carte buna in fiecare zi. Cu fluxul nesfarsit de informatiii de pe internet, fragmente textuale si lucrari de colaborare scrise, usor de gasit, oamenii petrec din ce in ce mai mult timp citind on-line. Cu toate acestea, internetul nu poate inlocui intelepciunea autoritara din anumite carti clasice care au furnizat (sau vor furniza) idei profunde in intreaga lume pentru toate generatiile. Cartile deschid usi in mintea si in viata ta. Citeste o lista de carti on-line si gaseste o carte buna pentru a merge la biblioteca azi. Apoi petrece urmatoarele 30 de zile lecturand cel putin un capitol pe zi, pana cand ajungi la final.
  1. in fiecare dimineata, priveste sau citeste ceva care te inspira. Uneori ai nevoie doar de un discurs mic de incurajare. Pentru urmatoarele 30 de zile, inainte de a manca micul dejun sau de a iesi din casa, vizioneaza un video motivational sau citeste ceva (citat, blog, scurta poveste, etc.) care te inspira.
  1. Fa ceva in fiecare zi dupa masa de pranz, care te face sa razi. Uita-te la un clip video amuzant pe YouTube, citeste benzi desenate preferate sau gaseste o gluma buna on-line. Un chicotit bun stimuleaza mintea si iti poate da un nivel reinnoit de energie. Cel mai bun moment pentru acest ras este timpul de acalmie in mijlocul dupa-amiazii, atunci cand ai nevoie cel mai mult.
  1. Fa miscare in fiecare zi timp de 30 de minute, o perioada de 30 de zile. Sanatatea ta este viata ta. Nu o lasa sa-ti scape. Mananca corect, fa miscare si fa-ti analizele anual.
  1. Confrunta-te cu o temere in fiecare zi. Cu strategia pasilor marunti continuu in teritoriul neconfortabil suntem adesea in masura sa evitam cel mai mare obstacol pentru o schimbare pozitiva: TEAMA. Uneori ne este frica de esec. Uneori ne este – subconstient – frica ca vom reusi si apoi vom fi nevoiti sa ne confruntam cu toate schimbarile care urmeaza succesul. Alteori este frica de respingere sau pur si simplu frica de a parea un prost. Cel mai bun mod de a invinge frica este de a o infrunta. Conecteaza-te la frica, simte-o in corp, constientizeaz-o si in mod constant adreseaza-i intrebari. Saluta prin nume, daca va trebui: „Bine ai venit, frica!”. Frica poate fi un prieten de ghidare daca inveti cum sa o tolerezi si sa o asculti numai atunci cand isi atinge cu adevarat scopul de a te avertiza cand esti in pericol. Petrece o ora in fiecare zi pentru urmatoarele 30 de zile abordand o teama care te retine.
  1. Gateste o reteta noua, sanatoasa in fiecare zi. Gatitul este distractiv, e o provocare pentru mintea ta, si daca este facuta corect, ofera substante nutritive vitale pentru corpul tau. Win-win-win.
  1. Petrece 10 minute in fiecare seara reflectand asupra a ceea ce a mers bine. In urmatoarele 30 de zile, petrece 10 minute in fiecare seara reflectand la micile succese, care au avut loc in cursul zilei. Acest proces de reflectie pozitiva iti va aminti de toate binecuvantarile mici din viata ta si te va ajuta sa sarbatoresti propria crestere personala.
  1. Converseaza in fiecare zi cu cineva cu care vorbesti foarte rar. Oamenii sunt creaturi interesante si nu exista doua persoane identice. Interactiunea cu diferite persoane iti va deschide mintea la idei si perspective fascinante. Deci, pentru urmatoarele 30 de zile, incepe o conversatie zilnica cu cineva cu care vorbesti rar sau cu o persoana pe care nu ai mai cunoscut-o niciodata.
  1. Renunta la o relatie care iti face rau in mod constant. Pastreaza oamenii din viata ta care te iubesc cu adevarat, te motiveaza, te incurajeaza si te fac fericit. Daca cunosti oameni care nu fac nici unul dintre aceste lucruri, renunta la ei si fa loc pentru noi relatii pozitive. In urmatoarele 30 de zile, daca este cazul, renunta treptat la o persoana din viata ta, care te-a ranit in mod continuu.
  1. Iarta in mod deschis (public) pe cineva care merita o noua sansa. Uneori relatiile bune se termina brusc, din cauza ego-ului mare si argumentelor bazate pe situatii izolate. Daca exista persoane in viata ta care merita cu adevarat o noua sansa, acorda-le-o. Daca, de asemenea, e nevoie sa iti ceri scuze, fa-o. In urmatoarele 30 de zile da-i povestii tale un nou capitol.
  1. Tine un jurnal cu o fotografie si un paragraf. Timp de 30 de zile ia un aparat de fotografiat cu tine oriunde te duci. Straduieste-te sa faci o fotografie care reprezinta o experienta remarcabila in fiecare zi. Apoi, inainte de a merge la culcare in fiecare noapte, scrie un paragraf intr-un carnetel sau jurnal care face rezumatul zilei. Daca faci poze digitale, poti uni fotografia zilnica si paragraful intr-un spatiu digital (cum ar fi un blog personal), care poate fi usor revizuit in viitor. Multe luni de acum aceste fotografii si jurnale vechi iti vor trezi amintiri interesante, pe care altfel le-ai fi uitat.

*

O idee in care cred cu convingere este: “Cel mai greu moment il reprezinta ridicarea de pe canapea”. Restul vine de la sine, dobandind noi si noi obiceiuri.

Succes!

Sursa articolului: Brightside.me

Traducerea si adaptarea: Monica Moldovan

Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (12)

12 răspunsuri la “28 de schimbari simple prin care sa devii o alta persoana.”

  1. ana spune:

    din anul 2011 am inceput sa aplic in viata mea , pot sa spun cam 90 la suta din toate aceste idei , va jur ca astazi sant un om cu mult mai fericit ca inainte, mai implinit si mai satisfacut pe toate planurile vietii , va doresc la toti sa incercati , cel mult intr-un an veti fii un om mai fericit , succes.

  2. Doina spune:

    Toata viata am trait asa…pt cei din jur sunt o persoana optimista….doar pt ei!!

  3. iulia spune:

    Minunat articol!
    • sa construim împreuna o lume mai buna !

  4. Andreea spune:

    Si eu sunt astazi mai fericita pentru ca am reusit sa fac in viata mea o parte din schimbarile despre care vorbesti…la celelalte inca mai lucrez…. Inspirant articolul! Multumesc!

  5. Ionut spune:

    Am inceput sa alerg si deja sunt sambata (color run night ) la a 4 -a competitie pe anul acesta. Multumesc pentru inspiratie,

  6. Alex spune:

    De multe ori doar se citeste un articol care motiveaza doar pe moment apoi ideea in sine se pierde si suntem doar alimentati pe moment. Propun ca in cadrul articolului sa se precizeze urmatoarea completare: Pentru fiecare punct ( sfat) propus fiecare la comentarii sa dam un exemplu de cum am aplicat concret acest sfat pentru a fi o inspiratie pentru restul, fiind si un aspect pozitiv faptul ca s-a aplicat aceasta idee.

  7. Carmen spune:

    Numarul 18 mi a placut maxim.

  8. Dan Claudiu spune:

    Din păcate nu mă poate ajuta nimic.
    Sunt blestemat să fiu așa cum sunt.
    Ajutooor!

  9. Ana spune:

    Am sa incep si eu sa imi fac alta viata si am hotarat sa o fac cu acest articol,numai citindul am constientizat lucruri al caror raspuns mi se parea peibil

  10. Ana Maria spune:

    Am sa incep si eu sa imi fac alta viata si am hotarat sa o fac cu acest articol,numai citindul am constientizat lucruri al caror raspuns mi se parea peibil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *