Pentru a alunga orice urma de suspiciune, titlul acestei postari este real. Incepand din anii ’90 se organizeaza – la fiecare 2 ani – o competitie internationala de vaslit, care presupune parcurgerea non-stop a unui traseu de aproximativ 5.000 de kilometri, din insulele Canare (Spania), pana in Antigua (Caraibe). Inainte de a va da cateva detalii despre aceasta cursa, sa va spun ca am aflat despre ea in 2011, in Himalaya, cand am participat la maratonul Everest…
1. Visez.
In drum spre start m-am intalnit cu trei britanici care reusisera sa ajunga pe varf. I-am intrebat cum s-au pregatit pentru aceasta experienta, iar unul dintre ei mi-a spus (la minutul 1.39) ca a traversat Atlanticul (in 110 zile!) vaslind. Nu l-am crezut, dar – ajuns acasa – am intrat pe blogul lui (James Ketchel) si am vazut ca, intr-adevar, exista si astfel de provocari pe planeta!
Cu siguranta, ceva a ‘incoltit’ in mintea mea (si m-a urmarit ceva timp…) dar, la vremea aceea, existau doua impedimente majore: nu stiam sa inot si nu navigasem niciodata.
Un obiectiv este un vis cu termen limita.
2. Planific.
Daca nu se intampla pe hartie, nu se intampla nici in realitate.
Asa ca, in 2011 am inceput sa iau lectii de inot, iar in 2012 lectii de navigatie. Am folosit intoul pentru a participa la swimathon-uri, ultra-triatloane si alte evenimente care imi puteau pune la incercare abilitatile nou-dobandite, de la sesiuni de 12 ore de inotat pana la dublu / triplu / cvintuplu Ironman-uri (sau ultra-triatloane), incluzand ‘nebunia’ din 2015 cu Canalul Manecii. A propos, in august – septembrie 2016 voi „inchide cercul” ultratriatloanelor, odata cu participarea la Deca Ultra Triathlon, Elvetia. Am zis acum 4 ani ca „Deca is my Mecca” si ma tin de cuvant. Cat de repede au trecut cei 4 ani! 🙂
Am inceput corespondenta cu organizatorii Atlantic Challenge in ianuarie 2015. Am obiceiul ca, inainte de un obiectiv major (cum a fost, anul trecut, Arch 2 Arc), sa imi fac deja planuri pentru urmatorul – de regula unul mult mai greu, astfel incat cel pentru care ma pregatesc sa mi se para extrem de abordabil. 🙂
[Articolul continua dupa video-ul de mai jos]
Din acel moment, am pasit in intuneric (sau, mai degraba, in necunoscut). Primele intrebari pe care mi le-am adresat (apoi le-am directionat catre organizatori), au fost: „a murit cineva pana acum in aceasta cursa?”, „vom primi ajutor extern pe parcursul cursei?”, „avem vreo sansa sa scapam de furtuna?”, „…dar de rasturnari?”, „trebuie sa am un istoric de canotor sau de navigator?”, „ne vor ataca rechinii sau balenele?”, „vom slabi mai putin de 10 kilograme?”, etc. (evident, imi veneau in minte tot felul de filme sau carti: Perfect Storm, Naufragiatul, Titanic, Falci, Moby Dick, 40 de zile fara sex 🙂 …). Raspunsul, pentru toate aceste intrebari, a fost unul simplu: NU.
Culmea ironiei este ca, datorita alergarii, am dat jos ”balastul” de 14 kilograme pe care il cumulasem in anii de sedentarism. Iar acum trebuie sa le pun la loc (din fericire, in alta structura :)).
Cea mai buna modalitate de a invata rapid un lucru este de a invata de la cei care l-au facut deja. Asa ca prima decizie inspirata a fost de a contracta un consultant, respectiv un participant care a traversat cu succes Atlanticul in cadrul acestei curse – cred ca acest lucru ne-a scurtat de la 24 la 6-9 luni procesul de invatare :). Am avut atat de multe intrebari, incat nu cred ca ne-a scapat vreun detaliu (o sa va povestesc in alta postare – pe site-ul campaniei – despre acest subiect).
„Planificarea” suna, pentru multi dintre noi, o activitate rigida si cu nuante pre-decembriste. Dar, neplanificarea succesului reprezinta planificarea esecului, asa ca prefer varianta pregatirii in detaliu a oricarui proiect in care ma angajez. Sau, ca sa folosesc o expresie din lumea navigatiei…
Daca nu stii in ce port vrei sa ajungi, niciun vant nu este nefavorabil.
**
ECHIPA
De foarte multe ori am auzit comparatia intre munca in echipa (oriunde ar fi ea) si ‘trasul la vasle‘. Este foarte adevarat, trebuie sa existe o sincronizare intre cei care ‘vaslesc’, astfel incat ritmul sa fie bun si sa duca ‘barca’ in directia si cu viteza potrivita. Dar, la fel de adevarat, munca este si o proba de stafeta, in care fiecare isi face foarte bine ‘bucatica’ sa, apoi o preda urmatorului coleg si asa mai departe. Si, in fine, munca poate fi si un puzzle, in care rezultatele noastre construiesc acele ‘piese’ care trebuie sa se ‘potriveasca’ si sa formeze un tot unitar.
In proiectul nostru, care are – in continuare – multe necunoscute (sau piese de puzzle lipsa), am cautat co-echipieri care sa imi completeze lacunele sau cunostintele limitate si pe care sa ma pot baza. Imi amintesc de o discutie avuta in urma cu vreo 6 ani cu alpinistul David Neacsu, in care imi povestea ca principalul criteriu de care a tinut cont cand a format echipa care avea sa urce pe Everest a fost ca fiecare membru sa fie OM (cu „O” mare). Apoi, desigur, au intervenit abilitatile specifice (sa aiba la activ un varf de peste 7.000 de metri facut in ultimii 2 ani etc.).
Vasile Osean. „Vasi” este un doctor atipic, deschis si catre terapii mai putin conventionale (printre altele, a petrecut cateva saptamani cu samanii, in Peru :)). Face escalada si scuba diving, sare cu parasuta, iar de cateva luni a inceput sa vasleasca (deocamdata pe un Concept2), sa faca bodytech, power plate si yoga. Conduce, impreuna cu sotia sa, Laura, Medy Sportline, o clinica de recuperare pentru sportivii amatori si de performanta. Are doi copii (Paul, 8 ani si Maria, 6 ani). Si, ca fapt divers, este nascut in acelasi an, aceeasi luna si aceeasi zi cu Oana, sotia mea :). L-am cunoscut in decembrie 2013, dupa Triple Ultra Triathlon Mexic. Atunci, in timpul probei de bicicleta am avut o cazatura foarte urata, care mi-a blocat soldul. La intoarcere, dupa ce am incercat (fara succes) diverse terapii, la diverse clinici, am ajuns – la recomandarea unui prieten – la Vasi. Doua sedinte de Bowen (o terapie care mi s-a parut foarte bizara la inceput) m-au pus pe picioare si, de atunci, ne-am vazut din ce in ce mai des (in special pentru partea de preventie, masaj, recuperare etc.). La experienta de anul trecut, la Arch 2 Arc, nu mi-am putut permite o echipa de suport prea vasta (britanicii vin insotiti de un intreg alai – un doctor, un maseur, un nutritionist, un marinar, un din ala, un din alalalt etc.), asa ca am cautat un om care sa reziste la privarea de somn, sa aiba cunostinte de navigatie (pentru un double check cu echipajul ambarcatiunii de suport), de medicina, de nutritie sportiva etc., sa nu aiba rau de mare, sa ma pot baza pe el si sa fie disponibil in perioada concursului. Dupa cum ati ghicit, exista foarte putini oameni in Romania care sa intruneasca aceste conditii, asa ca am facut echipa :). Dupa traversarea Canalului Manecii l-am invitat in proiectul cu Atlantic si mi-a spus: „Lasa-ma sa vorbesc cu sotia si iti raspund in 24 de ore”.
Emil Curteanu. Initial, proiectul meu cu traversarea Atlanticului includea o echipa de doua persoane (eu si Vasi). Dar, ulterior, ne-am dat seama ca provocarea ar fi mult mai mare daca am fi patru (pe o ambarcatiune la fel de mica precum cea de doi :)). De ce ar fi mai mare? Incepand cu riscul de a nu fi intotdeauna pe aceeasi lungime de unda sau dificultatea de a ne intalni toti patru la antrenamente si terminand cu aspectele logistice, greutatea ambarcatiunii (proviziile suplimentare) sau investitia totala (costuri de calatorie, costul proviziilor, cursurile de navigatie si de supravietuire etc.) – toti acesti factori fac ca un proiect care implica patru persoane sa fie mult mai dificil de dus la bun sfarsit decat unul cu doua. In plus, niciunul dintre noi nu avea experienta vaslitului, asa ca am ajuns la… Emil. Ne cunoatem de mai bine de 15 ani, timp in care am fost coleg cu sotia lui, Toni. Amandoi sunt fosti canotori, cu rezultate deosebite (zeci de medalii la concursuri nationale si internationale). Emil a abandonat marea lui dragoste – canotajul – la 23 de ani, in favoarea studiilor (este inginer), iar in prezent detine o firma care vinde seminee (nu aveti idee cat mi-as fi dorit unul la cursa de la Cercul Polar :)). In urma cu 2 ani s-a reapucat de sport (alergare si canotaj), la sugestia lui Andrei (baiatul lui, pe atunci aflat la varsta majoratului). In timpul unei sesiuni de alergare din cadrul programului meu de coaching in alergare i-am impartasit planurile noastre, iar raspunsul a fost… „Wow! Vreau si eu!”. Antreprenorii adopta deciziile rapid, instinctiv, iar riscurile fac parte din joc.
Cel de-al 4-lea. Tu?
Nu este usor sa gasesti un om care sa fie, in acelasi timp, suficient de nebun sa zica „Da!” unei astfel de provocari si suficient de sanatos psihic incat sa realizeze ca acest proiect implica o serie de sacrificii si multa munca, pentru urmatorii 2 ani, precum si un efort considerabil de a pastra un echilibru intre antrenamente, familie si cariera / afaceri. Asa ca am decis sa lansam un concurs (vedeti detalii la finalul acestei postari), pentru a gasi persoana potrivita, dispusa sa vasleasca alaturi de noi 5.000 de kilometri si sa duca steagul Romaniei din Insulele Canare pana in Antigua.
Cu siguranta, este imposibil sa gasim pe cineva 100% pregatit pentru aceasta cursa (de altfel, nici noi nu suntem). Dar tocmai asta este frumusetea unui astfel de proiect: are rol transformational, ne obliga sa devenim acele persoane care il pot duce la bun sfarsit cu succes. Asa ca ne dorim un om dispus sa invete si care care sa aiba un motiv suficient de puternic pentru a rezista uzurii fizice si psihice din urmatorii doi ani, precum si momentelor in care ‘cutiuta’ in care vom vasli va fi facuta minge de ping-pong in timpul furtunilor (in fine, nu ca ar avea unde sa plece cand se va intampla asta, dar macar sa nu ne spuna „cine dracu’ m-a pus sa ma inscriu la concursul ala din 2016!!!”)…
Ca sa citez din clasicii vaslitului oceanic, cel mai varstnic participant la o astfel de cursa (74 de ani!) a spus:
As fi fost nebun sa nu particip la asa ceva, dar as fi nebun sa particip din nou!
Aaaa…, sa nu uit, ne numim (cel putin provizoriu) Atlantic4. Ideea ne-a venit stand la o terasa si vazand un autobuz care avea colantata pe partea din spate o reclama la un film SF (Fantastic4). Nu am vazut filmul, dar sunt sigur ca se termina bine pentru cei 4. Ca doar e film american, nu romanesc :).
**
DE CE-ul
Personal, l-am descoperit in 2009, cand Alex avea 1 an. Apoi, l-am consolidat cand s-a nascut Ema si l-am extins cand am descoperit bucuria sustinerii unei cauze. Pana atunci, fusesem o persoana neimplicata social, folosind scuze precum „de une stiu ca banii pe care i-as dona vor fi folositi pentru cauza respectiva?”, „nu am timp sa ma implic”, „platesc impozite, asa ca Statul ar trebui sa se ocupe si de cei cu probleme” etc. Sa faci lucrurile si pentru altcineva sau altceva este extraordinar – iti da un motor in plus si te ajuta sa depasesti cu usurinta momentele grele ale vietii sau ale unor curse (cat de greu poate fi sa te treszesti zilnic la 5 pentru a te a antrena, sau sa alergi cu dureri musculare, in comparatie cu suferinta unor oameni care mai au de trait cateva saptamani?).
Au urmat articole pe acest blog, evenimente organizate la locul de munca sau in afara lui (de exemplu Transmaraton), voluntariat si conferinte la care am incurajat oamenii sa se implice in sustinerea unor cauze, astfel incat sa construim o societate mai buna.
Una dintre fundatiile pe care le sprijin, inca din 2010 (imi plac parteneriatele pe termen lung), este Hospice Casa Sperantei. Ingrijirea paliativa (adresata copiilor si adultilor cu boli limitatoare de viata) este o normalitate in tarile dezvoltate, dar mai avem de lucru la acest capitol in Romania. Motiv pentru care exista astfel de organizatii, iar efortul pe care il depune zilnic echipa Hospice este unul absolut fantastic, cu realizari pe masura (Hospice a devenit centru de excelenta pentru Europa de Est).
Proiectul Hospice pe care il sustinem este dezvoltarea unui campus socio-medical la Adunatii Copaceni. Anual, acest centru va oferi:
- 400 de internari in zona cu paturi din unitatea centrala
- 2000 de vizite pentru evaluare
- tabere pentru 300 de copii
- suport si consiliere pentru 600 de membri ai familiilor pacientilor
- pregatirea a 250 de specialisti
Mai multe detalii (precum si un link pentru donatii) veti gasi pe pagina proiectului nostru. Va multumim anticipat pentru implicare!
Daca nu poti hrani o suta de oameni, hraneste unul (Maica Tereza).
BARCA
Nu exista foarte multi producatori de ambarcatiuni pentru vaslit in ocean. Motivul? Evident, cererea foarte mica :). Asa ca am inceput corespondenta cu 3 fabricanti. Ofertele m-au speriat destul de mult, o barca noua, echipata cu tot ce trebuie, ajungand la pretul unui Ferrari. Am cautat variante alternative (exista o piata second hand destul de activa), nu neaparat pentru ca nu am fi putut face rost de un buget suficient pentru a acoperi costurile proiectului, dar am considerat ca o barca relativ noua, care a traversat deja oceanul si are toate „setarile” facute, este o optiune mult mai practia pentru noi. Asa ca am inceput discutiile cu diversi proprietari ai unor astfel de ambarcatiuni si, in final, am facut alegerea potrivita (speram noi!). Barca a ajuns in tara si, in curand (dupa inmatriculare), vom incepe antrenamentele cu ea – in prima faza pe lacul Snagov, apoi la Marea Neagra.
Exista doua categorii de ambarcatiuni acceptate in concurs: Pure si Concept. Varianta clasica este Pure, in care propulsia nu este influentata foarte mult de vant (asa ca trebuie vaslit din greu :)). Ambarcatiunile Concept au aparut in urma cu cativa ani si ofera avantajul vantului (sunt „suflate” de vant ca o vela), asa ca toti cei care au castigat in ultimele editii au vaslit intr-o astfel de amabarcatiune. Clasamentul se face pentru fiecare clasa in parte (Pure/Concept) si in functie de numarul de ‘vaslasi’ (1/2/4). Noi am optat pentru the hard way – avem o ambarcatiune Rossiter Ocean 2, Pure (care a castigat de curand la categoria Four Pure) – a se traduce pur, nu piure :). Daca este bal, bal sa fie!
PARTENERII
Desi acest capitol se refera la sponsorii acestui proiect, voi incepe prin a multumi partenerilor nostri de viata si a le cere scuze pentru emotiile pe care stim ca le vom provoca pe parcursul celor cateva saptamani de vaslit oceanic…
Referitor la sponsori, inca de la inceputul proiectului am stiut ca va fi unul costisitor, in care va trebui sa implicam multe resurse, inclusiv in zona financiara. Strategia noastra a fost de a discuta cu partenerii nostri traditionali, dar si cu potentiali parteneri – care sa acopere principalele „capitole” ale proiectului nostru: taxa de inscriere, ambarcatiunea, echipamentul de bord, mancarea de tip adventure, produsele de nutritie sportiva, cursurile (navigatie, radio, survival), cheltuielile de calatorie (bielete de avion, cazare etc.), transportul ambarcatiunii catre start / de la finish, comunicarea, recrutarea celui de-al patrulea membru si multe, multe, multe altele.
Din fericire, nu am fost singuri in aceasta experienta, ci am beneficiat de sprijinul unei agentii de comunicare (Icon Adv), care s-a indragostit de proiectul nostru si echipei careia ii multumim din suflet (stim ca s-au strans muuuulte ore de lucru pentru acest proiect :)). Apoi, am primit un mare DA din partea Kaufland (care mi-a fost alaturi si la Arch2Arc), Isostar (cu care colaborez de la primul meu maraton :)), Allianz Tiriac (suntem asigurati complet! :)), Tibbett Logistics (barca noastra a ajuns in tara in perfecta stare, din UK!), Regina Maria (vom face analize la fiecare doua luni!), Ascendis (nu va fi simpla selectia celui de-al 4-lea membru al echipei…) si cabinetului de avocatura Razvan Nicolau (nici nu va imaginati cu cat de multe aspecte juridice ne-am confruntat pe parcursul acestui proiect!). Lista nu se incheie aici – suntem in discutii cu noi posibili parteneri (vom reveni cu detalii pe parcursul derularii proiectului).
Le multumim tuturor pentru increderea acordata si ii asiguram ca vom duce la bun sfarsit aceasta provocare! 🙂
**
3. Actionez.
Am devenit sportiv de anduranta, iar participarea la astfel de competitii este parte a stilului meu de viata. Pana la urma, inima nu stie ca eu alerg, pedalez, inot sau vaslesc. Daca am obisnuit-o cu efortul, pot ‘exporta’ acest efort (precum si ideea ca trebuie sa ma antrenez pentru a evolua) in orice sport. Departe de a avea vreo dependenta de adrenalina, ceea ce invat pe parcursul curselor si antrenamentelor ma formeaza ca om, ma ajuta sa excelez in toate ariile importante ale vietii mele si sa raman un model pentru copiii mei (am descoperit ca a fi un exemplu pentru ei nu este o munca de o saptamana, ci una de lunga durata :)).
Imi place sa incep proiecte (si sporturi) de la zero. Asta ma tine departe de blazare, ma scoate periodic in afara zonei de confort si imi reaminteste ca am foarte multe de invatat si de trait in aceasta viata.
Numarul de oameni care au traversat Atlanticul vaslind este mai mic decat al celor care au ajuns in spatiu. Sau al celor care au urcat pe Everest. Ca si in experientele de la Polul Nord, Cercul Polar, din Antarctica, Himalaya, Sahara sau Canalul Manecii, nu o sa imi dau seama in ce m-am ‘bagat’ decat atunci cand voi avea parte de prima furtuna pe Atlantic (acum imi vine in minte un citat inspirational: „marinarii buni se formeaza in furtuna” :)). Dar, daca alti oameni au reusit sa faca astfel de lucruri inaintea noastra, vom reusi si noi. Si, daca noi vom reusi, veti reusi si voi sa faceti tot ceea ce va doriti in aceasta viata.
Au mai ramas 560 de zile pana la start. Adica 18 luni / 72 de weekend-uri – suficient timp pentru a ne antrena si pentru a ne forma ca echipa.
Ce se va intampla de acum incolo cu acest proiect? Vrei sa vaslesti alaturi de noi? Vrei sa ne sprijini cauza si sa ne transmiti un mesaj de incurajare? Pentru a afla toate noutatile si / sau pentru a te inscrie in concursul de gasire al celui de-al 4-lea membru al echipei noastre… CLICK AICI.
Ti-e frica? Atunci ar merita sa stii ca…
…barcile sunt in siguranta ancorate in port, dar nu pentru asta au fost construite.
Hai cu noi!
Atlantic4
Deci te-ai gândit să ne spui, încă o dată, cât de nebun ești, nu? :))
Felicitări și multă baftă!
Wow! Provocare, nu gluma! Va vom urmari si sustine, cu siguranta! Succes!
Bravo Andrei!
nebuni frumosi!! vreau si eu! care sunt criteriile de selectie?
http://www.atlantic4.ro/noutati/cautam-al-4lea-membru-al-echipei-atlantic4-12 🙂
E foarte inspirational ce v-ati propus !!!! Felicitari!!! Eu sunt deja in echipa voastra chiar daca nu urc in barca! Sunt alaturi de voi si imi doresc sa reusiti!!!! Bafta!!!
Bafta multa! Sa iasa totul asa cum va doriti!
Spor la treaba, Andrei! Iti multumim ca ne reprezinti in provocarile acestea atat de nebunesti! 😀
Spor! Si noroc sa ai parte de tot ajutor de care ai nevoie! In rest, esti omul ideal pentru aceasta provocare!
Eşti conştient că ne surprinzi continuu ? Eşti un nebun, dar sunt şi eu un nebun doar pentru că am zâmbit preţ de o clipă, gândindu-mă pe rând la trei lucruri : la posibila aventură a noastră, la un val „atlantoid” mare cât casa poporului care vine spre noi şi la reacţia soţiei când i-aş povesti toate astea ! Pentru toate astea te felicit.
[…] ”Începând din anii ’90 se organizează – la fiecare doi ani – o competiție internațională de vâslit, care presupune parcurgerea non-stop a unui traseu de aproximativ 5.000 de kilometri, din insulele Canare, până în Antigua”, scrie românul pe blogul său. […]
Am citit proiectul cap coada. E foarte frumos! Felicitari Andrei! Mi-ar place sa vin dar nu m-am apucat inca de alergat zilnic. Dar proiectul tau imi va da aripi sa-mi regasesc rezistenta pierduta…Voi ramane pe uscat si voi fi alaturi cu sufletul! Mult succes!
Ce sa mai zic ,ape line va doresc si ‘vant din pupa’ 🙂
Bravo Andrei!!!
Dupa Atlantic Challenge ce va urma? Cu ce il compari? Care va fi urmatorul obiectiv?
Pare o provocare uriasa de depasit.Multa bafta..Spor la antrenamente.
Daca ai 20-30 de beri la bord si ceva friptane de vita vin eu, da sa nu ma pui sa vaslesc ca nu stiu d-astea…
Doamne-ajută, succes și spor la antrenamene.
steagul romaniei legat intre doua visle cind ai vint bun. ca sa nu-l carati degeaba cu pluta.