Este extraordinar felul cum alergarea ne elibereaza mintea. Ai ceva creativ de facut si te simti blocat? Iesi la o alergare. Deliberezi intre doua sau mai multe decizii care-ti pot schimba drumul vietii? Iesi la o alergare. Te simti un pic suparat, trist sau ai doar un sentiment vag de nu-am-chef-azi-de-nimic? Iesi la o alergare, iesi la o alergare, iesi la o alergare.
Joyce Carol Oates scria odata intr-o coloana din New York Times ca „in alergare, mintea zboara odata cu corpul … in ritm cu picioarele noastre si cu balansul bratelor noastre.” Producatorul de film Casey Neistat le-a spus celor de la Runner’s World toamna trecuta ca alergarea este cateodata singurul lucru care-i ofera claritate mintala. „Fiecare decizie majora pe care am luat-o in ultimii opt ani a fost prefatata de o alergare”, a spus el revistei. Dar poate ca imi place felul in care un alergator cu numele de Monte Davis a formulat-o cel mai bine, dupa cum e citata in cartea The joy of running: „este greu sa alergi si sa-ti fie mila de tine in acelasi timp”. „De asemenea, sunt acele ore de minte limpede ce urmeaza dupa o alergare lunga.”
O alergare buna poate, cateodata, sa te faca sa te simti ca o persoana cu totul noua. Si, intr-un fel, acea senzatie poate fi chiar adevarata. Aproximativ trei decenii de cercetari in neurostiinta au identificat o legatura clara intre exercitiile aerobice si claritatea cognitiva ulterioara – si, pentru multi din acest domeniu, cea mai excitanta descoperire recenta in acest domeniu este aceea a neurogenezei. Nu cu multi ani in urma, cele mai luminate minti din neurostiinta au crezut ca creierele noastre au o cantitate pre-stabilita de neuroni si ca, la maturitate, nu se vor mai forma unii noi. Dar acest lucru s-a dovedit a nu fi adevarat. Studiile pau aratat ca noi neuroni sunt produsi in creier pe toata perioada vietii si, pana acum, o singura activitate este cunoscuta ca putand declansa nasterea acelor noi neuroni: exercitiile aerobice viguroase – a spus Karen Postal, presedintele Academiei Americane de Neuropsihologie Clinica. „Asta este! E singurul declansator de care stim.”
Celalalt lucru fascinant aici este locul in care aceste noi celule rasar: in hippocampus, o regiune a creierului asociata cu invatarea si memoria. Asa ca acest lucru poate ajuta in explicarea, cel putin partiala, a legaturii intre exercitiile aerobice si imbunatatirea memoriei. „Daca exersezi in asa fel incat sa transpiri – aproximativ 30-40 de minute – noi celule nervoase se nasc,” a adaugat Postal, care ea insasi este alergatoare. „Si se intampla ca acestea sa fie in zona memoriei.”
Alte schimbări post-alergare au fost identificate in lobul frontal al creierului, cu o activitate marita observata in aceasta regiune dupa ce oamenii adopta un obicei pe termen lung de activitate fizica. Aceasta zona a creierului – cateodata numita sistemul de retea frontala executiva – este localizata, destul de evident, chiar in fata: in spatele fruntii. Dupa aproximativ 30-40 de minute de antrenament aerobic viguros – destul cat sa te faca sa transpiri – studiile au indicat o crestere a circulatiei sanguine in aceasta regiune, care, incidental, este asociata cu multe atribute pe care le asociem cu „gandirea limpede”: planificarea in avans, concentrare, setarea-obiectivelor, managementul timpului.
Dar tot aceasta zona a fost legata de reglarea emotiilor, ceea ce poate ajuta in explicarea rezultatelor unui studiu recent condus de catre profesorul de psihologie de la Harvard Emily E. Bernstein. Ca si Postal, Bernstein este alergatoare, si a fost curioasa despre tiparele pe care le-a vazut in propria minte dupa o alergare. „Observ in mine ca pur si simplu ma simt mai bine atunci cand sunt activa”. A inceput sa fie cu adevarat interesata de studiile de interventii care au rasarit in anii recenti care sugereaza ca daca-i poti face pe oamenii care au probleme cu dispozitia sau anxietatea sa faca exercitii, ajuta. „Dar de ce?” a vrut ea sa stie. „Cu ce contribuie de fapt exercitiile?”
Pentru a afla, a facut o versiune a unui experiment clasic printre cercetatorii care studiaza emotia: ea si colegul sau – Richard J. McNally, de asemenea de la Harvard – au rulat un clip video, un autentic „datator de lacrimi”: scena finala din filmul The Champ (Campionul).
Inainte de a urmari clipul din film, unii dintre cei 80 de participanti au fost pusi sa alerge usor pentru 30 de minute; altii au facut doar stretching pentru aceasta durata de timp. Dupa aceea, cu totii au completat chestionare pentru a indica nivelul de tristete provocat de film. Bernstein i-a tinut ocupati vreme de aproximativ 15 minute dupa aceea, si i-a chestionat din nou despre felul in care se simteau. Aceia care au facut alergarea de 30 de minute au fost mai mult probabil sa-si revina din lovitura emotionala decat aceia care au facut doar stretching – si rezultale sale au aratat ca persoanele care initial s-au simtit mai rau pareau sa beneficieze in mod special in urma alergării. Bernstein face in prezent proiecte de cercetare de monitorizare pentru a determina exact de ce acest lucru functioneaza in felul in care functioneaza. (Intre timp, il ajuta pe saracul meu prieten care, care, atunci cand nu ma comport foarte dragut fata de el, ma intreaba adesea rabdator, „Hei, ai reusit sa iesi la alergare azi?”)
Dar mai exista un beneficiu major pentru minte de la alergare, unul pe care oamenii de stiinta n-au reusit inca sa-l identifice, sa se uite la el si sa-l studieze: felul minunat in care mintea o ia in deriva pe aici, pe acolo pe masura ce kilometrii trec. Atentia constienta (mindfulness), sau a fi in aici si acum, este un lucru minunat, si exista un teanc infinit de dovezi stiintifice care arata binele pe care il poate aduce in viata ta. Si totusi, mindlessness – visatul cu ochii deschisi, sau a te pierde in propriile ganduri ciudate – este important de asemenea. Ia in considerare, de exemplu, acest argument, extras dintr-un articol din 2013 scris de un trio de psihologi in jurnalul Frontierele Psihologiei:
„Ne zboara mintea, voluntar sau involuntar, pentru ca acest lucru produce recompense tangibile atunci cand este il masuram cu obiectivele si aspiratiile care sunt semnificative pentru noi. Sa trebuiasca sa recitim o linie de text de trei ori deoarece atentia ne-a zburat in alta parte conteaza foarte putin daca acea schimbare de atentie ne-a ajutat sa accesam o intelegere-cheie, o memorie pretioasa sau sa vedem rostul unui eveniment deranjant. Sa facem o pauza pentru a reflecta in mijlocul spunerii unei povesti nu are consecinte daca acea pauza ne ingaduie sa ne recuperam o memorie distanta care face povestea mai evocatoare si mai convingatoare. Pierderea catorva minute, deoarece am condus dincolo de locul de iesire de pe autostrada, este un inconvenient minor daca lipsa de atentie ne-a ingaduit sa intelegem in sfarsit de ce seful a fost atat de suparat de ceva ce am spus in sedinta de saptamana trecuta. Sa ajungem acasa de la magazin fara ouale pentru care a necesitat vizita este doar o mica suparare atunci cand este cantarita cu luarea deciziei de a cere o marire, de a renunta la un loc de munca, sau de a ne intoarce la scoala.”
Doar pentru ca beneficiile de a te pierde in propriile ganduri nu sunt usor de masurat, asta nu inseamna ca nu sunt de valoare, si sunt putine cazuri de care stiu care induc aceasta stare a mintii mai bine decat o alergare lunga. O mana de studii recente au incercat sa raspunda la intrebarea pe care orice alergator, indiferent daca e profesionist sau amator, a fost intrebat cu siguranta de catre prieteni si familie: la ce anume te gandesti atunci cand iesi si alergi atat de multi kilometri? Acest lucru, dupa cum a notat scriitorul Haruki Murakani in a sa carte What I Talk About When I Talk About Running, este aproape irelevant. Cateodata gandeste in timpul alergarii; cateodata, nu. Nu conteaza cu adevarat. “Doar alerg. Alerg in vid,” scrie el. “Sau poate ca ar trebui sa-i spun altfel: alerg pentru a dobandi un vid.”
Mie mi s-a declansat o depresie tocmai datorita alergarii. Am alergat afara sau pe banda acum vreo 3-4 ani, alergam cate 10 km, si, deodata, m-am simtit rau. Alergam cam de 2 ori pe saptamana. Am ajuns la doctor si acesta m-a pus pe perfuzii. De atunci traiesc tot timpul cu frica de a alerga tocmai pentru a nu mi se mai intampla ceea ce patisem deja. Acum alerg pentru ca imi place sa alerg dar nu mai exagerez si mi-am impus o limita de 5 km. De fiecare data imi spun ca pot sa alerg mai mult dar ceva in mintea mea ma opreste s-o fac. Si atunci procedez intr-altfel: alerg distante mici sub forma de HIIT, cu doua viteze – 5 km/h si 14 km/h. Viteza mai mare in 30 de sec. si viteza mai mica in 90 de sec. Se pare ca este ok pentru organismul meu.
Probabil ai avut o cadere de calciu si a intervenit o stare de panica. Atat timp cat iti faci analizele si esti atent cu tine (glicemie, somn, atent si la perioadele de tranzitie primavara-vara/ vara-toamna) ar trebui sa fie in regula. Probabil perfuzia a fost de gluconat de calciu si ceva pentru somn 🙂 In plus, pe banda (in spatiu inchis) oxigenarea se face mai greu (e bine ca antrenamentele sau placerea sa o exersezi in natura…sau macar un parc). Ia incearca sa dormi de la 22:30 maxim, sa ai un stil de mancat fara ‘prostii’, sa mai lasi in sertar si electronicele si sa te bucuri mai mult.
*ti-as recomanda sa iti faci testul de talasemie (la Institutul de Hematologie). Daca ai ‘defectul’ asta genetic (este, de fapt, o incapacitate a organismului de a produce hemoglobina care, in mod normal, ajuta celulele rosii sa distribuie oxigenul in toate celulele din corp. Un nivel scazut al hemoglobinei duce, inevitabil, la apariţia anemiei) ar trebui sa iei acid folic si MgB6 de 2 ori pe saptamana (luni/joi) si totul o sa fie mai ok.
Spor!
Asa este, am intrat in panica si panica aceea mi-a afectat foarte mult psihicul. Am facut psihoterapie cam 1 an de zile si incet, incet m-am reapucat de alergat. La inceput faceam plimbari si alergari usoare dar nu puteam sa alerg mai mult de 1-2 km. Cat priveste nutritia, i-am dat o importanta deosebita. Sunt foarte atent la ceea ce mananc mai ales dupa episodul cu perfuzia. Fac analize medicale odata la 3 luni. Pentru ca, dupa episodul cu perfuzia doctorul mi-a gasit ca am colesterol si tensiune arteriala. Eu care nu am avut absolut nimic pana atunci. Si mi-a dat tratament medicamentos corespunzator. Acum, dupa 3 ani, pot sa spun ca mi-a revenit colesterolul la valori normale si de tensiune nici nu mai vorbesc. Mi-am schimbat complet stilul de viata. Am scos painea din alimentatie, fac post intermitent, ma duc la sala aproape zilnic. Cu hemoglobina stau bine, este ok.
Fie ai o problemă medicală pe care alergatul NU ți-a cauzat-o, ci doar a scos-o la iveală, fie ai sărit pentru încălzire sau nu te-ai hrănit pe măsura efortului pe care îl făceai. Dacă poți duce 14 km/h fie și pentru 30 secunde, poți duce cu lejeritate un semimaraton la un ritm constant (10 km/h ?). Cheia e să nu exagerezi și să obișnuiești corpul treptat la efortul pe care vrei să-l depui.
Si inainte faceam sport (tenis de camp si fotbal) dar de 6 luni am inclus si alergarea regulata. Sunt atent mereu la doza de efort si nu exagerez dar capacitatea mea de alergare se imbunatateste constant. Daca la inceput abia puteam sa leg 10 minute cu un modest 7 km/h acum alerg linistit 10 km la 10-11 km/h. Am ajuns la 20 km/sapt si tot creste. Repet: nu fac eforturi speciale pentru alergat, eu sunt amator de tenis de camp in special (2-3 meciuri /sapt)
Dar, tot ce spune Andrei in acest articol – si in altele – mi se potriveste. Sunt mai optimist, sunt mult mai concentrat cand am ceva de facut, sunt mai energic… e minunat sa alergi!
Si alergarea are ceva aparte. La fotbal sau la tenis nu ai timp sa gandesti. Esti mereu concentrat la pasa urmatoare, la lovitura urmatoare. Pe cand in timpul alergarii trebuie sa-ti ocupi mintea cu ceva. Eu ma gandesc la urmatorul articol de postat pe blog, la agenda zilnica (nu prea imi notez pe hartie din pacate – totul e in mintea mea). Cele mai bune povesti le-am compus practic in timpul alergarii. Eu stiu ca este adevarat tot ce scrie in articol, traiesc asta de fiecare data.
Si mai este un atu pe care l-am castigat tot de la alergare. Sa nu tii cont de factorii externi! Cand am inceput alergarea mi-am impus sa nu tin cont de vreme si sa alerg regulat. Am iesit pe ploaie, pe vant, la -12 grade, oricand. La tenis obisnuiam sa ma vait de soare, de vant, de frig sau de alte conditii perturbatoare. Acum le iau ca atare si ma concentrez la joc, nu ma mai deranjeaza deloc. La fel si cand am un proiect important – nu ma intereseaza ca vecinul da gauri cu bormasina sau se vorbeste mult in birou – imi fac treaba pur si simplu.
Spor la alergare!
Gabi
Frumos! Dacă înot și fac yoga, se pune? Alergarea n-a fost niciodată ”my thing”. Am cochetat cu asta de câteva ori, dar mă plictiseam îngrozitor și aveam senzația de corp de plumb. Adevărat, nici n-am prea insistat. Probabil, lucrurile s-ar fi schimbat. În schimb, după bazin, am senzația că apa aia a spălat toate relele de pe mine și că mi-a reașezat totul la locul lui, inclusiv creierii. Yoga la fel, dar fără apă 🙂
Orice activitate fizica este benefica 🙂
Andrei, te admir si urmăresc de mult timp. Am fost mândră acum cativa ani la Crosul Pădurii sa fac parte din „echipa” ta. Fata de acest articol am niste obiectii bazate pe experienta personala, anume:
1. Nu vei mobiliza un depresiv cu indemnuri de genul „iesi naibii si aleargă”. Reactia probabilă este „du-te tu naibii”, in timp ce se întoarce pe partea cealaltă in pat si isi trage pătura peste cap.
2. Un depresiv nu are energie nici sa citească acest articol, dar sa iasa la alergat.
3. Sportul vine la pachet cu diverse chestii, cum ar fi alimentatie si hidratare corespunzatoare. Cel mai probabil, acestea lipsesc unui depresiv.
4. Depresivul traieste oricum cu mintea in alta parte. Totul se întâmplă în lumea ta întunecată. Nu e atractiv sa ii spui „hai la alergat sa iti zboare mintea”.
Nu contest nimic din ce ai enumerat ca beneficii. Spun doar, cu tot respectul, ca in opinia mea acest articol ar trebui adresat persoanelor apropiate unui depresiv, care l-ar putea ajuta sa se mobilizeze, nu depresivului insusi.
mersi, Silvia, o sa fiu mai atent data viitoare 🙂 Cu drag!
Daca au ajuns in starea aia de depresie, cel mai indicat ar fi sa li se faca eutanasia, sincer.
Depresia poate avea cauze multiple – de la o functionare defectuoasa a creierului, la vulnerabilitatea genetica, evenimente de viata si alte probleme medicale cauzatoare de dezechilibre fizico-chimice. Eutanasia este „indicata” unui depresiv in aceeasi masura in care este „indicata” unui diabetic insulino-dependent, „sincer”, dar si documentat. Asa cum sade bine unei opinii 🙂 http://www.health.harvard.edu/mind-and-mood/what-causes-depression
Nu pot să cred că mi-am ratat şansa de a fi eutanasiată! Acum că am depăşit stadiul ăla, crezi că mă mai primesc?
Vai de capul tau, esti unul dintre ignoratii aceia care ‘invinovatesc’ oamenii care sufera de depresie, nu?
cu tot respectul, esti un porc, domnule Porc.
p.s. nu zic ca ar trebui sa trimitem la eutanasie oamenii lipsiti de empatie ca dumneata, domnule Porc, pentru ca as ramane in aceeasi oala.
sper ca nu ai copii, ar fi cam trist.
Prieteni, asta e problema depresiei: nu mai ai chef de nimic, nici sa te ridici sa bei apa…nu e chiar asa usor sa ii zici unui depresiv: „Iesi naibii si alergi”
Foarte „incurajanta” exprimarea.
[…] Suferi de depresie? Iesi naibii si alearga! …Neurologii ne explica de ce: – andreirosu.org1096 shares 341 comments 5374 likes 1 tw. trackback 367 tw. followers […]
RUNNING SUCKS !!
[…] Suferi de depresie? Iesi naibii si alearga! …Neurologii ne explica de ce: – andreirosu.org 1096 shares 341 comments 5374 likes 1 tw. trackback 367 tw. followers […]
Domnule Andrei Rosu apreciez ceea ce faceti si ce scrieti si am o mica dilema. Sunt un viitor medic care s.a trezit amortita , ruginita si cu vreo 6 kg in plus. Nu am facut sport pt ca nu m.a atras, pt ca sunt comoda etc. Mananc foarte rar carne rosie- 1-2 ori pe luna in rest peste. Am renuntat de 3 saptamani complet la zahar, dulciuri si paine, nu beau , nu fumez. Si am incercat azi sa alerg. Alerg ca o rață impiedicata si gafai ca un urangutan. Obosesc teribil. Nu stiu cu ce sa incep si ce ritm sa am mai ales ca am si tahicardie.
Imi doresc sa fac ceva cu organismul meu dar…nu stiu cum sa incep.
Buna, Emilia, revin curand cu un produs video 🙂
Cred ca suna mai bine ‘iesi naibii si mergi la munca’ sau ‘iesi naibii si da cu sapa, ajuta un batran, rupe-ti carca cu munca in folosul altora’ , sa vezi eliberare de ganduri si stres. Dar nu sunt valabile la noi. Este o moda treaba cu alergatul zici ca cine stie ce mare realizare … atat stim sa facem , sa alergam si sa scriem pe FB sau pe blog ! A, si sa gatim, avem multi sefi ! UA BA !
Buna ziua eu am alergat timp de doi anii cate 4 km acum am urcat la 12,5 km dus întors asta înseamnă 2500 și corpul meu se simnte foarte bine