Menu

Ploua. Ce bine!

Postat de Andrei Rosu pe 8 mai, 2017

Daca intrebam pe strada 10 romani despre cum ar arata vremea „ideala” in tara noastra, probabil ca vom primi 10 raspunsuri diferite. Si, indiferent cum ar fi afara, se pare ca avem o placere in a ne plange – e „prea cald”, „prea frig”, „prea umed”, „prea nu-stiu-cum”. Traind cu aceasta meteo-dependenta mai bine de 33 de ani, mi-am dat seama, apucandu-ma de alergat, ca – intr-adevar – nu exista vreme rea, ci doar imbracaminte neadecvata. Si ca, daca folosesc ‘vremea’ ca scuza pentru a sta in casa, acest obicei va fi transmis (inevitabil) si copiilor.

A propos de copii, poate ca ati observat bucuria lor de a calca prin toate baltile si de alerga prin ploaie. Treptat, aceasta bucurie dispare sau, mai degraba, este ‘temperata’ de parinti sau de alti oameni ‘mari’. Observand, zilele trecute, ca Alex (fiul meu de aproape 9 ani) s-a incruntat la auzul vestii ca ‘saptamana viitoare va fi cam ploioasa’, l-am rugat sa imi spuna cateva motive pentru care ar trebui sa ne bucuram atunci cand ploua. Mi-a dat un raspuns, apoi am insistat sa imi dea inca unul, si inca unul, pentru a gasi macar 10. Acest exercitiu a durat vreun sfert de ora (si admit ca i-am sugerat, prin intrebari – de tipul „cum este aerul dupa ploaie?” -, o parte dintre ele), dar cred ca a meritat – o sa scriu mai jos de ce. Iata cateva raspunsuri:

  • „parcul este mult mai liber si ma pot juca cu ce vreau”
  • „aerul este mai curat”
  • „poate vedem curcubeul, dupa aceea”
  • „pot trece cu bicicleta prin balti” (se pare ca asta ii place foarte mult)
  • „pomii inverzesc mai repede”
  • „ne spala masina”
  • „face strazile mai curate”
  • „ne relaxeaza” (sunetul)
  • „fac pipi mai des” (nu stiu daca asta e neaparat un avantaj, dar…)
  • „vom avea recolte mai bune in toamna”
  • „poate o sa iti creasca parul din nou” 🙂

De ce am scris aceste randuri? Ca adulti, avem de mult ori tendinta de a vedea partea urata a lucrurilor sau a oamenilor. Am observat ca viata se imbunatateste substantial atunci cand alegem sa vedem ‘cealalta’ parte.

Daca ne referim la oameni, gandeste-te la unul pe care il detesti. Nu, nu la ala cu mustata. Altul, care sa nu aiba neaparat legatura cu politica :). Prima reactie este de a te gandi la defectele lui (este „asa si pe dincolo”, ma enerveaza pentru ca…, nu ii suport faptul ca…). Acum, incearca acest exercitiu: scrie principalele 5 calitati ale acestui om. O sa ai o surpriza placuta (din nou, nu te gandi la calitatile aluia cu mustata, ca sa nu incepi sa il placi prea mult :)).

Deci…cine zicea ca ploua?

Andrei

Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (5)

5 răspunsuri la “Ploua. Ce bine!”

  1. Dan Adrian spune:

    🙂

  2. Andrei spune:

    Frumos si haios.

  3. Sorin Savu spune:

    Foarte tare. Bravo.

  4. ResosMaracis spune:

    Flăcăul tau are dreptate: bicicleala si alergarea prin ploaie sunt fenomenal de plăcute. La fel, vâslitul. Si da, ai si tu dreptate, echipamentul contează. Cum stați cu pregătirea pt Atlantic4? Am tot sperat sa ajung la Limanu, sa vad si sa simt bărcuța, casa voastră pentru doua luni, da’ n-am reusit. La un moment dat chiar încercasem să-mi fac curaj pentru a te întreba in ce condiții as putea vâsli cu voi pe mare. Macar niste ceasuri, daca nu chiar o zi, dar am renunțat știind cat de important este sa nu fiți tulburați in pregătirea pt expeditie. De vâslit voi tot vâsli in iunie, când voi cobora in caiac Dunărea, de la Ulm la Mare, singur si, sper, in cca 24-25 de zile, da’ ar fi fost interesant sa fac asta si pe mare, cu voi, mai ales ca mi-am dorit enorm sa fiu al patrulea.

  5. Monica spune:

    Cu vremea nu mai am o problema, de cand m-a invatat cineva, multi ani in urma sa nu imi mai inventez si alimentez meteodependenta, dar sa gasesc 5 calitati in oamenii antipatici mi se pare un exercitiu excelent. Tky

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *