Povestea necenzurata a traversarii Marii Negre intr-o ambarcatiune cu vasle.

Facebook

Twitter

Linkedin

email

A sumariza o experienta pe mare care a durat mai mult decat orice cursa de anduranta la care am participat pana acum si in care am impartit cativa metri patrati cu alti patru oameni nu este cea mai usoara misiune, dar voi incerca sa punctez cateva dintre reperele acestei calatorii extraordinare…

*

A trecut o saptamana de cand am vazut coasta georgiana, dupa mai mult de 11 zile in care in jurul nostru vedeam doar apa, apa, apa. Era 27 iunie, ora 7 dimineata, cand ne-am oprit din vaslit si ne-am holbat catre orizont, unde se vedeau niste puncte mici, albe – probabil cladirile din Batumi. Iar in spatele lor ceva care semana a munte, cu zapada din loc in loc. Am fost tentati sa credem ca in cateva ore ajungem, dar GPS-ul ne spunea ca suntem inca departe de tarm. Chiar si asa, niciunul dintre noi nu a mai mancat in ziua aceea. Fiecare dintre noi visa la mancare “adevarata” si ne pastram pentru o cina pe care ne-o imaginam fabuloasa. Personal, tanjeam dupa o salata maaaareeee, cu “de toate”, pentru ca singurele alimente proaspete pe care le avusesem la bord si care rezistasere eroic pana aproape de finalul traversarii fusesera morcovi, lamai, mere si portocale.

Asteptarile noastre nu s-au potrivit cu realitatea, pentru ca am atins tarmul pe la ora 21, apoi au urmat 4-5 ore de formalitati vamale, operatiuni in marina din Batumi (am scos barca din apa si am pus-o pe remorca), poze si discutii cu extraordinarii nostri prieteni care ne-au asteptat in Georgia, telefoane acasa, eforturi de a ne tine pe picioare (“raul de uscat” ne-a afectat echilibrul vreo cateva ore) etc. Pe la 3 dimineata reuseam, in sfarsit, sa ne cazam, sa ne cantarim (a fost prima noastra grija cand am ajuns la hotel) si sa ne asezam pe terasa unui restaurant si sa ne delectam cu unele dintre cele mai gustoase mancaruri de care avusesem parte vreodata…

A propos de slabit, cifrele erau in linie cu ceea ce anticipam: intre 4 si 6 kilograme de persoana.

Ca dupa orice efort de durata si perioada cu somn putin, imi doream sa pot dormi doua zile in continuu. Dar niciodata nu se intampla asta, asa ca pe la 7-8 dimineata eram cu totii in picioare, veseli si plini de energie, dar insetati si infometati de parca nu am mai fi mancat de cateva saptamani.

“Cum a fost pe Marea Neagra?”. Greu, usor, folositor si frumos.

Greu.

• Unde este tarmul? Dupa jumatate de zi de vaslit, nu am mai vazut tarmul. Un nod in gat.
• Am inceput traversarea cu 3 zile de furtuna si mare agitata. Fulgere, tunete, ploaie torentiala, valuri mari – tot tacamul.
• Rau de mare in primele 3 zile. Cu sau fara legatura cu furtuna, am vomat de atat de multe ori incat devenisem expert in a vasli si voma in acelasi timp. Partea buna este ca, incepand din ziua a doua, vomatul se transformase in spasme (nu mai aveam ce sa vomit).
• Defectiuni. Am avut probleme cu tot ce se putea strica: carma, sistemul de navigatie, autopilotul, etc.
• Traversarea unor zone de exercitii militare. Desi am calculat destul de bine traseul, furtuna ne-a impins in mijlocul unei zone marcate cu „Firing Danger Area”. Din fericire, am plecat de acolo inainte ca bubuiturile pe care le auzeam in departare sa se apropie de noi…
• Privare de somn. Pe hartie, timpul pe care il aveam la dispozitie pentru odihna era mai mult decat suficient. Fiind 5, schimburile aratau asa: 2 ore de vaslit, 2 ore de pauza, 2 ore de vaslit, 4 ore de pauza. Apoi se repetau. Deci, in 24 de ore, 10 ore de vaslit si 14 ore de pauza. In viata reala, dand la o parte igienizarea (nu este deloc usor sa faci dus pe punte), prepararea hranei, verificarea sistemelor de navigatie si siguranta, discutiile cu colegii, lupta cu caldura, stresul si zgomotele din cabina (pilotul automat haraie intr-un mare fel), am avut fiecare 3-4 ore de somn pe zi – si acela superficial.
• Inghesuiala. In furtuna, am folosit de doua ori para-ancora si, timp de cateva ore, a trebuit sa stam inchisi in cabina. Sa stai in pozitie fetus, fara vreo marja de miscare, intr-o cabina in care sunt 40 de grade, langa alti doi barbati dezbracati si transpirati… e tot ce puteam sa imi doresc de la viata 🙂
• Mancare de rahat. Nu neaparat ca hrana de expeditie ar fi rea la gust, dar orice ai manca in exces timp de cateva zile la rand devine, la un moment dat, greu de suportat. In plus, corpul stie ca o parte din ce ingerezi este artificial, asa ca nu se simte prea fericit.
• Lucrurile simple. De exemplu sa iti tai unghiile. Sau sa te barbieresti. Astfel de activitati se terminau, de obicei, dupa cateva ore sau chiar in alta zi decat cea in care le incepeam.
• Intimitate. Care intimitate? Una dintre situatiile des intalnite la bord era cea in care vasleai, in stanga ta un coleg manca sau vomita (uneori aproape in acelasi timp), in dreapta ta statea cineva pe o galeata (ghici de ce), iar in fata ta un coleg statea complet dezbracat si urla de durere in timp ce se dadea cu spirt sau cu crema in diverse zone (pe care nu tineai neaparat sa le vezi)…
• Efort fizic intens. Zece ore de vaslit in fiecare zi sunt, totusi, 10 ore.
• Dureri. Oricat de tabacite ar fi palmele si in ciuda manusilor de ’n’ tipuri folosite, nu am avut cum sa evitam basicile. Apoi, statul atat de mult timp pe un scaun de lemn nu are cum sa nu iti solicite fundul, pana in punctul in care te uiti cu groaza la postul de vaslit, atunci cand iti vine randul. Si, fireste, ceva maruntis: articulatiile, tendoanele, muschii…
• Caldura. Daca in primele trei zile am clantanit de frig (mai ales in timpul noptii), pe masura ce ne apropiam de Georgia, intervalul 10 dimineata – 6 dupa amiaza era aproape insuportabil, indiferent de masurile noastre de protectie (echipament anti-UV, creme, sepci etc.). Doar o galeata cu apa e de mare turnata in cap, din cand in cand, mai reusea sa ne racoreasca pentru cateva minute.

Usor.

• “Transpira mult la antrenamente, pentru a sangera mai putin in lupta”. Un an de antrenamente (vaslit pe mare, vaslit la ergometru, exercitii de mobilitate, sala de forta, team building-uri etc.) si-au spus cuvantul: in ciuda dificultatilor, vaslitul a fost mai usor decat ne asteptam, iar relatiile dintre noi au functionat foarte bine – lucru deloc simplu cand ai 5 oameni inghesuiti in cativa metri patrati.
• Am avut inspiratia de a completa hrana uscata de expeditie cu alimente mai apropiate de ceea ce avem acasa: fructe crude, fructe uscate, legume, compoturi, pateuri, nucifere, seminte, etc.
• Exista o solutie pentru orice problema. Da, am avut parte de defectiuni, dar totul a fost rezolvat. Cu creativitate (noi, romanii, suntem campioni la improvizat), cu o trusa de scule bine pusa la punct si cu o doza importanta de rabdare si ironie.
• Momentele dificile sunt temporare. Stiam ca raul de mare va trece dupa 2-3 zile. Ca, dupa o noapte intunecata urmeaza rasaritul. Ca, dupa furtuna, vom avea cer senin. Si asa mai departe. Deci, nu am fost in nicun moment cuprinsi de disperare.

Folositor.

Chiar daca traversarea Marii Negre a fost, pentru fiecare dintre noi, “aventura vietii” de pana acum, gandul nostru a fost, evident, la cursa din decembrie, in care vom traversa Atlanticul. Asa ca, cele 11 zile pe mare au reprezentat o ocazie excelenta de a ‘simula’ conditiile care ne vor astepta acolo: furtuni, rau de mare, dor de casa, hrana de expeditie, comunicarea cu echipa, gestionarea momentelor tensionate, repararea echipamentelor etc.

Frumos.

• Din Mangalia au plecat in barca 5 amici. In Batumi au ajuns 5 prieteni. Ceea ce va face foarte dificila sarcina de a ramane in formula de 4, la startul cursei din decembrie. De altfel, dupa strangerea de fonduri pentru dezvoltarea campusului socio-medical Hospice de la Copaceni (a propos, va multumim mult pentru donatii!!), principalele noastre obiective sunt, in aceasta ordine: 1) sa ramanem prieteni toata viata. 2) siguranta la bord. 3) sa traversam Atlanticul si sa ne bucuram de aceasta experienta.
• Turcoaz. Marea Neagra a fost turcoaz. De la un capat la altul.
• Delfini. Am avut show cu delfinii, pe langa barca, absolut in fiecare zi.
• Rasariturile. Sa vezi atatea rasarituri, cu bila de foc iesind din apa…merita tot efortul.
• Asfintiturile. …Iar daca o vezi si intrand la loc in apa, ce poti sa mai vrei?
• Stelele. …A, da, stiu ce pot sa mai vreau: sa ma simt ca la observatorul astronomic. Au fost cateva nopti in care ne-am simtit ca in spatiu. De cateva ori am lasat vaslitul pentru cateva minute, ne-am intins pe spate si am privit constelatiile de deasupra noastra.
• Tarmul. Sa il vezi dupa 11 zile… de nepretuit!

Pe foarte scurt, cam asa a fost cea mai rapida traversare a Marii Negre facute vreodata intr-o ambarcatiune cu vasle. Si, poate mai important decat “cea mai rapida”, cred ca a fost cea mai frumoasa.

Multumim familiilor noastre, partenerilor,  donatorilor si prietenilor care ne-au incurajat pe parcurul calatoriei si, fireste, celor care ne-au asteptat la aeroport. Toate vaslele sus! Sa vina Atlanticul.

Mai multi oameni au calatorit in spatiu decat au traversat Atlanticul intr-o ambarcatiune cu vasle.

Echipa Atlantic4

Facebook

Twitter

Linkedin

email

Scrie un comentariu