Menu

premiu[puteti vedea aici toate rezultatele de la UP RUN]

Voi incepe povestea cu o declaratie pe care am facut-o pe Facebook, imediat dupa ce am ajuns acasa cu diploma, medalia ‘de aur’ si trofeul primit pentru locul 1: „acum pot rasufla usurat; dupa fiecare competitie, fiul meu ma intreba: tati, tu nu castigi niciodata?” 🙂 Desigur, ii explicam motivele pentru care m-am apucat de alergat si care este obiectivul meu (sa fiu activ pana la adanci tinereti :)), dar intrebarea lui persista… Asa ca, in sfarsit, l-am facut fericit: tati a castigat locul 1!! Asta l-a incantat enorm: si-a pus numarul pe tricou, a inceput sa alerge prin casa, sa se joace cu medalia s.a.m.d.

Deruland filmul Up Run 2013, cu doar 30 de minute mai devreme de momentul descris mai sus, stergeam praful de pe TV si dadeam pe sport.ro, pentru a vedea daca s-a terminat competitia si cu ce timp s-a castigat la categoria mea (35-100 ani :)). La festivitatea de premiere, vad ca primul loc la tineret (16-35 ani) a terminat in 2m 41s – ceea ce a fost o mare surpriza pentru mine (estimasem un 2m 15s – 2m 20s), dar supriza cea mare a fost cand mi-am auzit numele la urmatoarea categorie, cea a babalacilor :). „Castigator la categoria +35 de ani, cu un timp de 3m si 10s…Andrei Rosu!!” Ceeeee??!! Dupa ce mi-am revenit din socul anuntului si din ridicolul sitiuatiei (imi cer scuze ca nu am fost prezent la festivitate, dar NU ma asteptam sa fiu pe podium!), am profitat de faptul ca locuiesc in proximitate si am dat o fuga la „tower center”.

startMai derulam un pic si ajungem aproape de ora de start (11 a.m.). O multime de alergatori pe care ii cunosteam (personal sau de pe facebook :)), schimb de incurajari si sfaturi de ultim moment, un energy gel lemon de la Isostar, trei guri de apa cu microhidrina si… gruparea la start. Avand numarul 37, am facut parte din primul ‘pachet’, de 50 de concurenti, care urmau sa ia startul la fiecare 10 secunde. Timpul trece rapid si discut cu Catalin Toda, ‘coleg de suferinta’ la maratonul Bucegi 7500 si cu colegul meu de birou, Cristi Cazacu, cu care ma antrenasem zilele trecute pe scarile UniCredit-ului. Ii vine randul lui Catalin (numarul 16…cred), apoi Cristi (nr. 26) si al meu! Cu iPod Shuffle-ul (generatie 2007 :)) dat la maxim si potrivit la melodia mea preferata pentru cardio (Hadouken! – Levitate), ii dau drumul. Strategia mea, foarte simpla: 1. sa fug ca si cum m-ar alerga mistretii (minim 30 de exemplare); 2. orice s-a intampla (cutremur, puls 220 + varsta, stricarea / pierderea iPod-ului etc. :)), sa continui sa alerg; 3. sa urc scarile doar din doua in doua trepte (asta e o strategie buna si in viata :)); 4. sa fiu atent cand ajung la finish, pentru a nu incurca coridoarele si pentru a nu incetini inutil, inainte de bip-ul cipului.

CladireaOrganizatorul a zis „3, 2, 1” (am citit pe buze, pentru ca in urechile mele deja bubuia muzica :)) si am auzit, vag, goarna… Habar nu am am cum am ajuns la etajul 15 – a fost pentru prima data cand am fost atent la indicatorul de etaj. Mi-am zis ‘Oau, deja am parcurs numarul de etaje pe care l-am exersat la antrenamente si inca pot sa alerg!!’. Nu stiu cat de bine a fost ca m-am uitat la indicator, pentru ca mintea mea nu a avut ce face si a calculat 22 – 15… Inca 7 etaje… 🙁 Nu-i nimic! Imi imaginez ca la cei 30 de mistreti s-au adaugat vreo 5 zombie, 5 caini turbati si 2 veverite (astea asa, pentru diversitate :)) si continui: et. 17, et. 20 (aici a fost o cumpana, pentru ca m-am intersectat cu un coridor si era sa o iau aiurea :)), et.21, et.22… Aici puteam sa jur ca mai am de urcat unul, dar…supriza! Incepea un coridor intortocheat, apoi vad linia de sosire. Yuuupeeee!!! Doua secunde mai tarziu eram in pozitie orizontala si imi venea sa imi vars plamanii (probabil de la aerul rece + uscat); in jurul meu, vreo 20 de alergatori, care tuseau in ton cu mine, asa ca m-am linistit. Mi-am amintit de comentariile unui alergator, la start, care era dezamagit ca Up Run-ul „nu are mai multe ture…” si m-am bucurat ca totul se termina acolo… Am stat intins vreo 3-4 minute, apoi m-am uitat pe monitorul cu rezultate: 3m 10s. Perfect – exact cum anticipasem!! Ma intalnesc cu colegul meu, Cristi, care imi spune ca a terminat in 3m 15s (ma asteptam sa fie sub 3m :() si ma felicita pentru rezultat. O luam (foarte) agale spre lift (daca mi-ar fi spus cineva ca trebuie sa cobor pe scari…ar fi iesit tragic :))) si ajungem jos, in hol. Apoi, cateva minute mai tarziu, eram acasa, gandindu-ma la scurta, dar intensa mea experienta si povestind-o familiei.

RetetaSi, pentru ca azi sunt la capitolul derulatului, sa va mai spun ca la 10 eram pe bicicleta si faceam intervale, pentru a intra intr-o zona buna de puls, la 8.30 faceam shake-uri si postam retete pe facebook, iar cateva ore mai devreme ma trezeam si lucram la cateva materiale pentru Transmaraton 2013 si la fisa mea de evaluare pentru Performance Appraisal-ul anual (cat de greu este sa trebuiasca sa ma autoevaluez… :)).

shakeCam atat, momentan; urmeaza sambata viitoare semi-maratonul montan / hibrid de la Brasov (sunt curios daca alergatul pe scari de saptamana aceasta a fost un antrenament bun pentru trail-uri :)). Acum, copiii (+mami) isi fac somnul de dupa-amiaza, eu mai pedalez un pic, pe home trainer, apoi iesim in parc. Un sfarsit de saptamana extraordinar va doresc!!

PS – Acum realizez ca va trebui sa includ in antrenamentele mele si urcatul pe scari, pentru ca in 2014 am un trofeu de aparat. Mi-am luat o belea pe cap… :)))

PS – Coincidenta: atat Catalin cat si Cristi au terminat pe podium… 🙂 Felicitari din toata inima, atat lor, cat si celorlalti participanti, care si-au invins comoditatea si si-au testat anduranta si limitele!!

Premiere

In postul precedent estimam un timp de 3.10 – 3.15. A fost 3 si 10 (cele mai intense 3 minute din ‘cariera’ mea de pana acum) si – greu de crezut pentru mine – a fost suficient pentru a castiga locul I la categoria 35+ ani! Revin cu povestea…pentru ca merita :).

PS – La multi ani varului meu Adi!! – ne vedem sambata viitoare la semi-ul de la Brasov!! 🙂

Uprun 2

 

CladireaPeste 4 zile are loc Tower Center Up Run (urcarea in alergare a 22 etaje) si, chiar daca pare o cursa foarte simpla, antrenamentele pe care le-am facut pentru aceasta au dovedit contrariul. Merg zilnic pe scari, alerg, merg cu bicicleta, inot si – cu toate acestea – alergatul pe scari (mai ales urcarea) este un sport total diferit :). Deja un sport de traditie la nivel mondial, tower running-ul a ajuns si in Romania si sunt sigur ca evenimentul de sambata nu va ramane unul singular…

runningDaca in weekend mi-am terorizat un pic vecinii alergand pe scarile dintre cele 6 etaje ale blocului in care stau si eram foarte mandru de cele 40-45 de secunde pe care le inregistram la finalul fiecarui sprint, astazi a venit momentul adevarului: antrenament intr-o cladire cu 15 etaje, in sediul central al corporatiei din care fac parte. Nu am fost singur, l-am avut ca sparring partner (sau mai degraba invers :)), pe mult mai rapidul meu coleg – specialist in curse de 1500 si 3000 de metri – Cristi Cazacu (a alergat impreuna cu mine si ultimii 100 de km ai cursei Brasov – Bucuresti). Obiectivele noastre de azi au fost sa alegem metoda optima (cea mai rapida / eficienta) de alergare (treapta cu treapta sau cate doua trepte) si sa reusim macar o urcare sub 2 minute. Personal, cred ca se va castiga sambata la categoria noastra (+35 ani) cu un timp de 2m 15s  – 2m 20s (in cazul in care vor participa alergatori montani sau sprinteri seriosi :)), iar un timp in jur de 3m 10s – 3m 15s ma va pozitiona destul de decent, in primii 20-30 (sunt anuntati 500 de participanti).

Revenind la antrenament… Greu, greu, greu!!! Am inceput cu o coborare de 15 etaje (de incalzire), apoi cu o urcare ‘usoara’, de acomodare, pe care am terminat-o in 2m 10s si la finalul careia pulsul sarise linistit de 160. A urmat o noua coborare si o urcare ‘in forta’ (cate 2 trepte); forta…de unde? 🙂 – pe la etajul 10 incepusera sa imi tremure ‘macaroanele’ si am ajuns la etajul 15 cu limba pana la genunchi si de abia in 2 m 20 s (Cristi cu vreo 10 secunde mai devreme). O scurta pauza si am coborat din nou; 1 minut de repaus si… GO! De data aceasta, treapta cu treapta. Total neproductiv! Intr-adevar, picioarele au fost mai ascultatoare, dar de abia am reusit un 2m 40s. Inca o pauza de 2-3 minute, apoi coborarea si ultima urcare…cea mai grea!!! 2m 55s si ma simteam ca dupa 7 Dublu Iron-uri :). Cred ca am consumat mai multe calorii decat la long run-urile mele saptamanale… Dar mi-a placut, a fost un cross training perfect (si care merita repetat) avand in vedere cursele de alergare montana care ma asteapta anul acesta. Pe cat de mult imi plac coborarile (cred ca as fi putut spera la un loc pe podium sambata, daca s-ar fi organizat down run :)) pe atat de mult imi displac urcarile. Partea buna este ca ele ma scot din zona de confort si, pana la urma, asta imi si doresc…

Pe sambata!!!

top-5-cladiri-inalte