Menu
BLOG

Parteneriat pentru maraton, parteneriat pentru viata.

Ma intreb adesea: in ce fel de societate vrem sa traim? Intr-una cinica, in care nu ne pasa de cei care sufera in jurul nostru sau intr-una in care fiecare dintre noi face ceva pentru a ii ajuta pe cei mai putin norocosi?

Pana nu demult, preferam sa cred ca totul este perfect si ca problemele altora nu au de ce sa ma afecteze si sa ma consume emotional. Ma simteam stanjenit de fiecare data cand primeam cate un e-mail in care se cerea sprijin pentru un copil sau adult care avea nevoie de ajutor pentru o operatie, un transplant, donare de sange, etc. Imi inventam tot felul de scuze (‘eh, nu pot sa ii ajut pe toti’, ‘de unde stiu ca e un caz real’, ‘chiar daca il ajut, oricum nu o sa stranga suficienti bani’, ‘nu am timp sa donez’, ‘e prea complicat’, ‘lasa, ca o sa donez o suma mare atunci cand o sa am mai multi bani’ s.a.m.d.), apoi dadeam un forward mail-ului si imi spuneam ‘gata, mi-am facut datoria, poate ca mesajul va ajunge la vreo fundatie sau vreun milionar filantrop…’

De aproape 2 ani si jumatate sunt tata. Tot ceea ce fac converge catre dorinta mea de a il inspira pe fiul meu. Nu doar sa isi indeplineasca fiecare vis pe care il va avea, ci si sa devina – la randul lui – un tata mai bun, un sot mai bun, un fiu mai bun, un coleg mai bun, un prieten mai bun, un roman mai bun, un om mai bun.

Pentru asta am alergat maratonul de la Polul Nord. Pentru asta am ales sa alerg inca 7 maratoane pe tot atatea continente. Si, cu siguranta, nu ma voi opri aici.

In nicio tara, oricat de dezvoltata, statul (‘sistemul’ / guvernul etc.) nu poate ajuta pe toti cei aflati in suferinta. De multe ori, exista pacienti care nu au nevoie doar de medicamente sau de un tratament costisitor, ci – mai ales – de oameni care sa le zambeasca, sa ii incurajeze si sa ii imbratiseze.

Din fericire pentru prezentul si viitorul natiei noastre, exista romani care au inteles (cu mult timp inaintea mea) ca viata inseamna si implicare sociala. A dona sau a fi voluntar pentru o fundatie nu trebuie sa fie un motiv de a te bate cu caramida in piept sau sa constituie o exceptie, ci ar trebui sa devina o regula – o premisa pentru o societate sanatoasa, normala, spre care tindem si ne-o dorim cu totii.

Cine a tinut in brate un copil orfan sau a fost tinut de mana de catre un pacient care mai are de trait doar cateva saptamani, stie la ce m-am referit in randurile de mai sus si intelege decizia mea de a sustine, prin tot ceea ce fac, proiecte si fundatii precum Salveaza Vieti, MIA’s Children sau Hospice.

Multumesc celor de mai sus (si nu numai) pentru ca ma ajutati sa fiu un om mai bun si sa dau sens si valoare alergarilor mele!

PS – daca te-am intristat sau daca te-am facut sa te simti stanjenit(a)…imi pare bine: esti pe drumul cel bun!

Share: Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (3)

3 răspunsuri la “Parteneriat pentru maraton, parteneriat pentru viata.”

  1. Salut Dragul Meu Andrei ,
    fiecare tara , natie , om , copil , … are nevoie de un model , … pentru multi acel model esti DUMNEATA ! , fapt care onorat obliga a-ti duce proiectul pana la capat …
    Multa Bafta ! , Cu Consideratie ,
    cristi .

  2. […] am fost contactat de Hospice si invitat sa vizitez centrul lor de ingrijire paliativa din Brasov (am scris aici despre aceasta intalnire care mi-a schimbat viata)”, își amintește Andrei […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *