Weekend-ul trecut a fost, ca de obicei, foarte plin. Afirmatia nu este o lauda, ci o consecinta naturala a faptului ca in ultimii 2 ani am devenit foarte organizat si imi planific o multime de lucruri (uneori chiar si cu 1-2 ani inainte), atat la serviciu cat (mai ales) in viata personala, pe principiul ce iti pui in agenda are sanse mai mari sa se intample decat daca nu iti pui nimic... Poate ca zambiti citind aceste randuri si va ganditi ca sunt caz de spital š dar imi permit sa dau un exemplu: daca vreti sa alergati un maraton in Antarctica, mai sunt locuri disponibile doar in… 2016! In plus, planificarea mea nu merge, de regula, chiar pana la nivel de ore si minute š
Revenind la sfarsitul de saptamana, el m-a gasit impartit intre un scurt antrenament la munte, o noua lectie de inot (a opta de pana acum :)) – in paralel cu prima lectie de inot din viata fiului meu, botezul baiatului unui prieten (sa traiesti multi ani, David!!), o vizita la Radio Dolce Sport Online (multumesc pentru invitatie, Pompiliu!), o infruntare a furtunii din Bucuresti (asat nu era in agenda :)) si o cina in oras cu familia.
La munte, m-am alaturat unui grup de colegi si prieteni la fel de corporatisti ca si mine š (un mix UniCredit – BCR – Vodafone), dar si la fel de pasionati de munte si de miscare. Anul trecut au fost pe Mont Blanc iar anul acesta au „inaltat stacheta”cu aproape 1.000 de metri. In plan era Elbrus, dar situatia politica de acolo i-a reorientat catre Iran, unde vor urca (peste 2 saptamani)Ā varful DamavandĀ (5621 m). Din calculele mele si daca vor continua pregatirile, in maxim 3-4 ani urmeaza pentru ei Everest-ul :).Ā M-am alaturat unuia dintre multele lor antrenamente (planificate, si in cazul lor, de luni de zile :)) si am „petrecut” prima parte a zilei de sambata urcand si coborand intr-un ritm alert pe traseul Busteni, Jepii Mici, Valea Cerbului, vf. Omu, Babele, Cabana Caraiman, Valea Cerbului,Ā Busteni.
Pentru mine, a fost o reintalnire cu Bucegii dupa 27 de ani (!!), singura data cand am ajuns pe vf. Omu fiind la 8 ani, cu parintii. Imi amintesc ca am facut traseul venind dinspre Schitu Pestera si am coborat pe Jepi. Totul mi se parea foarte mare (inclusiv pernele de la schit :)), iar incursiunea de sambata mi-a ‘redimensionat’ parerea despre Bucegi: prapastiile mi s-au parut mai mici, portiunile in care trebuia sa ma tin de lanturi au ‘devenit’ mai scurte, iar norii mai putin amenintatori. Singurul lucru care si-a pastrat dificultatea este diferenta de nivel š
Ziua de duminica a adus un moment important in viata baiatului meu: prima lui lectie de inot! Dupa multa munca de convingere privind utilitatea castii si a ochelarilor de inot, lectia a decurs foarte bine, cu sarituri in apa si joaca cu mingea sub supravegherea foarte atenta a antrenorului – care din cand in cand ma mai invita la „inca 4 bazine, dar mai corect”… Fiul meu pe culoarul intai, eu pe al 2-lea (apoi pe al 3-lea, ca sa nu subminez autoritatea antrenorului si sa deturnez atentia lui Alex :))
Ma bucur ENORM ca ii place in apa si ca va invata de mic sa inoate „ca la carte” – sunt convins ca il va ajuta foarte mult sa isi dezvolte un fizic armonios si sa aiba un confort mult mai mare decat taica-su in cazul in care va dori sa participe la IronMan-uri… š Nu tin neaparat sa imi calce pe urme (poate va avea propriile pasiuni), dar se pare ca ‘microbul’ l-a atins si pe el; ne plimbam ieri prin parc, cand Alex ma intreaba: „Tati, noi suntem alergatori?” – „Mda…”, i-am raspuns. -„Atunci de ce nu alergam??!” Si, uite asa, am mai dat cateva sprinturi impreuna… š
Vorbind despre copii, o sa inchei cu o veste privind un nou moment pe care il astept cu bucurie: nasterea Emei, sora lui Alex. Doctorul ne-a anuntat ca marele moment va avea loc pe 3 august. De abia astept!!!
PS – Tania, multumesc mult pentru cursurile de parenting, sunt sigur ca avem nevoie si ca o sa ne ajute š
Buna Andrei,
La ce bazin ai mers cu juniorul?
Am gasit un bazin aproape de casa, la facultatea de medicina: http://www.ekysport.ro/cursuri-inot/localizare-bazin-carol-davila-inot.html
Fugi d’aici Fanica: la maratonul din Antarctica sunt locuri disponibile cand vrei. Poti alerga acolo si maine, si intr-o ora. Daca nu cumva tu cumperi biletele astea de la baiatul ala care-si inchipuie ca vinde parcele pe Luna. Chiar si acolo, daca vrei cu adevarat, cu niste sarma ghimpata si niste pari poti sa-ti tragi un intravilan pe partea cu soare fara sa te-ntrebi in ce an se vor elibera actele de proprietate… š
Cateodata nu-ti trebuie decat un schimb discret cu Armata. ;))))
Cred ca daca-ti programezi viata asa pe cativa ani inainte e rost de apatie. Iti dai seama, sa stii ce faci peste trei ani? Unde ramane noutatea? Daca stiu ca peste cativa ani o sa am un Mercedes, imi piere cheful de Mercedes pe loc. Daca stii ca mergi la Zoo peste cinci ani, pai ai fost deja la Zoo. Ai vizualizat girafa, leul indolent lingand femurul de la abator, copilasii care tipa isterici langa tarcul cu capre si gaini. Nu mai ai nevoie sa mergi la Zoo peste cinci ani. Daca spontan cineva te trage de mana si zice, uite un Zoo la o suta de metri, hai, asta e alta poveste. Inchipuie-ti ca ai astfel programul trasat pana la final, ce rost mai are sa traiesti? Cunosti in linii mari, ce-o sa fie, cum o sa fie, care-i traseul. Mai bine faci politicos o reverenta si tragi cortina. Dupa ce programul e fixat, desigur.
Crezi ca Eminescu mai scria ceva daca stia ce-o sa iasa?
Daca Nostradamus nu era nefericit, nu se zbatea atat sa-i faca si pe altii sa-si cunoasca destinele. Uita-te la Bunutzul, el tace chitic.
Pe curand, nu se stie cand…
pircu carcotasul
Prevazusem raspunsul asta :)))))))))))))))
este tocmai ce-ti spusei…;))
Alex has a happy face! Felicitari for you and your wife Oana, you are wonderful parents! A wise person said: The best you can give a child is Love.
Indeed!! Thank you!!!:)