4. Proba de alergare. Ies din zona de tranzit si ma opresc, dupa aproape jumatate de kilometru (timp in care picioarele imi cam tremurau si incercau sa se adapteze la alergat…), direct la food station , unde mananc vreo 10 felii de portocale si 2 banane, fara vreun stres in privinta pierderii catorva secunde si a catorva locuri in clasament. Chiar daca mi-am propus sa alerg semi-maratonul in mai putin de 2 ore, timpul castigat la inot si bicicleta ma fac sa imi modific obiectivul: 2 ore si 15 minute, pentru a avea suficienta energie la finalul cursei. Urmeaza cateva ore de joaca cu copiii pe plaja si un drum de 20-30 de minute cu bicicleta, catre hotelul nostru (din pacate, nu aveam cum sa duc altfel bicicleta :)). In mod normal, pot alerga un semi-maraton in 1h 35m, dar dupa o ora de inot si aproape 4 de pedalat… nicio sansa! Oricum, revenind la cursa, dupa 2-3 km incep sa ma simt ok si sa pot alerga normal. In ciuda caldurii, faptul ca sunt la ultima proba imi da un elan foarte mare. Aflandu-ma in grupul de concurenti fara pretentii la un loc in prima jumatate a clasamentului, trec pe langa foarte multi triatlonisti care au renuntat la alergare si merg agale. Fara indoiala, alergarea este proba care m-a ajutat sa nu fiu chiar pe ultimul loc… Cele 3 ture a cate 7 kilometri trec foarte greu, parca ar fi un final de ultra maraton.
Dupa cea de a treia tura, urmeaza inca 2-300 de metri pe un pod abrupt, pe care il urc bombandindu-i pe organizatori… :). Vad zona de finish (mai sunt 100 de metri!) si il aud pe Alex: Tati, tati!! In ciuda regulamentului Ironman, care nu permite accesul copiilor in zona de concurs, il iau pe sus din public si alerg ultimii metri impreuna cu el, in timp ce la statie se aude „….Andrei Ruso :), from Rumania!”. Ce bine ca s-a terminat!! …Si ca nu m-au descalificat – desi nu ar fi contat prea mult :)). Imi primesc medalia de si tricoul verde de finisher, apoi intru in zona ‘de refacere’, unde organizatorii ne ofera mancare, bauturi, dusuri (ce bine intra un dus rece!!), asistenta medicala, masaj etc. Imi iau sacul alb (cel lasat la start), ma schimb si ma duc cu familia pe malul marii. Acolo, o invazie de oamenii cu tricouri verzi, care umplu terasele si sarbatoresc terminarea cu succes a Ironman-ului. Din cand in cand, trec pe langa noi ultimii concurenti, multi dintre ei trecuti bine de 50-60 de ani, si care primesc aplauze si urale frenetice din partea noastra, a celor care ne dorim sa avem longevitatea si vitalitatea lor…
Intre timp, am vazut rezultatele oficiale. Sumar:
Inot: 00:55:06
Tranzit 1: 00:09:22 (sa stiti ca nu am dormit… :))
Bicicleta: 03:51:20 (diferit de ciclocomputerul meu…)
Tranzit 2: 00:04:25
Alergare: 02:11:33
Timp total: 07:11:48
Timp total net (fara zonele de tranzit): 06:58:01
Locul ocupat la categoria 35-39 ani: 279 (din 292 de concurenti :))
Locul ocupat la general: 1692 (din vreo 1800 si ceva)
5. Dupa finish.
Castigatorul editiei din acest an este germanul Michael Raelert, campionul mondial la 70.3 si fratele unui triatlonist cel putin la fel de celebru, recordman al lumii pe distanta Ironman – Andreas Raelert (care a participat si el, castigand proba de stafeta). Festivitatea de premiere a fost excelent organizata, cu muzica foarte buna (un band live care a cantat niste cover-uri beton), concurenti fericiti, multe poze si povestiri…
Inca ceva: nu am fost singurul care a reprezentat Romania la acet concurs. Aici l-am intalnit pe francezul Ludovic Robert, un tip atletic, de vreo 2 metri, nascut parca pentru trialtloane, care s-a mutat de 8 ani cu afacerile si familia in tara noastra. Are 3 copii, vorbeste perfect romaneste si, de vreo 3 ani, participa frecvent la Ironman, exlcusiv 70.3-uri – fiind pasionat mai mult de viteza decat de anduranta. Recordul lui este sub 5 ore, dar sambata a reusit „doar” 5 ore si vreo 26 de minute…
Asta a fost povestea primului meu Ironman 70.3, o experienta diferita, dar cu nimic mai prejos decat maratoanele si ultra maratoanele mele alergate pe x continente. Cum m-am simtit la finalul lui? Fizic, in cea mai buna forma. Zero dureri si cred ca as fi putut continua concursul, dar in niciun caz nu as fi dus pana la capat un Ironman full (mai ales daca proba de bicicleta nu ar fi fost pe teren plat…). Si, normal, sunt foarte fericit si multumit, pentru ca cele 7-8 luni de antrenament, in special la inot si bicileta, unde istoricul meu era zero barat, au dat roade. Evident, este mult loc de imbunatatit, mai ales in perspectiva Ironman-ului din septembrie si a Double Iron-ului din martie 2013, dar cred ca sunt pe drumul cel bun…
PS – Le transmit salutari si le tin pumnii conationalilor nostri care participa pe 20 mai la Ironman 70.3 St. Polten (Austria). Va fi un grup numeros!
Bravo pentru timpii scosi, bravo pentru curajul de a participa. Multumesc pentru povestire si pentru tot ce scrii despre pregatirea unui Ironman, fie el si half si cea mai insufletitoare faza, „treceau pe langa noi concurenti de 50, 60 de ani”. Pe mine care am o varsta m-a impulsionat.
Succes iti doresc, in tot ce faci.
Respect.
Merci mult si succes in cazul in care vei participa la astfel de evenimente; merita!! 🙂
E tare fain cand mergi la o astfel de competitie de dragul miscarii,fara sa fii stresat de rezultat.Stii sigur ca vei termina,bineinteles cu mici exceptii care uneori pot interveni.Dar,de regula,in momentul in care avand o baza fizica sanatoasa…mentalul e cel care te propulseaza spre finish.Felicitari,inca o data.E o treaba grea,foarte grea ce-ai facut…dar ceva frumos!La cat mai multe!
Asa este :))) Merci muuult!!
Bravo Andrei, felicitări !!! Sper să citesc multi ani de acum în colo despre tine şi aventurile tale în jurul lumii 😀 .Cum stai cu cartea?
Am terminat-o pe prima (e in review la publisher) si sunt la jumatate cu a 2-a :); multam 🙂
Bravo Draga Andrei !
Merci mult!!!
Kona! Kona! Kona! 🙂
Bravo si felicitari! Cand ma voi incumeta sa particip si eu la vreo astfel de competitie am sa te sun sigur, pentru sfaturi. Pana atunci vei fi un experimentat Ironmanist 🙂
Am inteles ca la Kona este si un 70.3, deci ar fi un inceput bun :). Iti tin pumnii!!!