Menu

Alaturi la bine si la…maraton. Povestea lui Munchen 2012 – partea I.

Postat de Andrei Rosu pe 15 octombrie, 2012

Se spune ca prima dragoste nu se uita niciodata, dar nici primul maraton nu cred ca se lasa mai prejos… Un amestec de trauma fizica, introspectie, confruntare cu proprii demoni, stari psihice schimbatoare, o explorare a limitelor si o mare bucurie si eliberare la final. Iar maratonul Oanei nu a facut exceptie. De la “totul e ok” (pana la km 20), “eu nu mai pot, e inuman! Vreau sa plec acasa” (km 28-30) si “Andrei, de ce m-ai lasat sa ma bag in chestia asta??!! te uraaasssc, imi vine sa te starng de gaaaat!!!” (km 35) pana la “Yuuuu-huuuu, am reusit!!!… dar nu o sa mai fac asta vreodata!!” (km 42)  – a fost o cale lunga, dar cu final fericit…

Ziua de ieri a inceput dis-de-dimineata. Unul dintre ceasuri (telefoane) era pus sa sune la 5, celalalt (de back-up…) la 5.15. In mijlocul noptii, suna cel de la .15. Ma panichez un pic, intrebandu-ma de ce nu o fi sunat si cel de la fix. Oana se ingrijoreaza pentru ca Ema, in mod ciudat, nu s-a trezit deloc pe parcursul noptii si nu vrea sa plecam fara sa ii faca Emei milk loading-ul. Enigma se lamureste rapid: ceasul Oanei ramasese la ora Romaniei, deci este de abia 4.15… Somnul ne dispare, Ema se trezeste si isi primeste “ratia”, iar noi reusim sa iesim pe usa la 5.45 si sa prindem trenul de Munchen. Dupa o ora si 10 minute, suntem in gara centrala a capitalei Bavariei si ne ‘mutam’ la metrou. Urmeaza 4 statii si, apoi, un drum de 2-3 km. Ajungem in zona complexului olimpic, unde sunt concentrate startul, finish-ul, punctul de ridicare a race kit-urilor de concurs  si zona de lasare a bagajelor. Ne luam rapid numerele de concurs si ne stabilim cartierul general intr-una dintre tribunele stadionului olimpic.

Este deja ora 8, dar temperatura nu resuseste sa treaca de 4-5 grade. Din fericire, prognoza este buna, asa ca strangem din dinti si ne infofolim cu tot ce avem prin bagaj. Mai sunt aproape 2 ore si jumatate pana la start, asa ca incepem loading-ul cu mancare solida (carbohidrati) si bautura cu electroliti. Pe la 9 ne lasam bagajul la organizatori si, fortati de frig, ne indreptam rapid catre zona de start si incepem incalzirea… Timpul trece rapid, iar crainicul anunta numarul total de alergatori de la cele 4 probe (10 km, stafeta, semi-maraton, maraton): 18.000! Apoi ureaza la multi ani concurentilor nascuti pe 14 octombrie, spunandu-i fiecaruia pe nume. Foarte dragut!

Chiar inainte de start, ma intalnesc cu Alexandru Iancu – un coleg din UniCredit care s-a mutat cu serviciul la centrala noastra din Munchen. Este aici din luna ianuarie, impreuna cu sotia, iar peste 2 saptamani va avea o fetita (sa va traiasca si sa aiba o viata frumosa!!!). Alex urmeaza sa alerge primul lui maraton si imi povesteste cum s-a apucat de alergat: “Aici toata lumea face sport. Colegii veneau lunea la birou si povesteau cum au mers cu bicicleta, au urcat pe munte, au mers cu canoia si asa mai departe. Cand venea randul meu sa le povestesc, mi se facea rusine cand le ziceam ca sambata am facut un gratar cu fripturi si bere, iar duminica la fel… Asa ca m-am apucat de alergat acum 4 luni si m-am inscris la maratonul de la Munchen, ca sa fiu sigur ca ma tin de antrenamente. Cel mai mult am alergat 32 de kilometri – am urmat un program de pe site-ul Asics – si sper sa fie ok azi si sa termin sub 5 ore…” (ceea ce s-a si intamplat, Alex terminand in 4h 47m. Felicitari, Alex, si la cat mai multe maratoane!!!)

La 10.00 se da startul profesionistilor, la 10.10 cel al alergatorilor care estimeaza ca termina sub 3h 30m, iar la 10.20 vine ‘izbavirea’: startul pentru maratonistii ‘de rand’. Primii 5-6 km ii alergam alaturi de Alex si stam la povesti, dupa care ramanem in urma, incercand sa pastram un ritm lent, de 7 minute / kilometru. Ne asteapta o cursa lunga si trebuie sa ne conservam energia… Intre timp, soarele straluceste si temperatura sare de 10 grade, facend alergarea extrem de placuta. Atmosfera este excelenta, cu muzica, fanfare, ritmuri de samba, majorete si mii de spectatori aplaudand alergatorii.

Traseul este exceptional, trecand pe langa principalele obiective turistice ale orasului. Dupa vreo ora de alergare ajungem in Englischer Garten, unul dintre cele mai mari parcuri urbane din lume. Brusc, ne simtim ca la un maraton de trail, alegand sa folosim potecile formate la marginea aleilor asfaltate. Acest parc ne intareste convingerea ca Munchen este un oras foarte verde; practic, multe dintre cartierele de locuinte prin care am trecut in partea a doua a alergarii ne-au dat senzatia ca intreg orasul este construit intr-un parc…

Punctele de hidratare sunt arhi-suficiente, la fiecare 2-3 km. Din 30 in 30 de minute ne luam doza de carbohidrati (alternam jeleurile cu geluri), iar la fiecare 90 de minute un baton energizant. Ajungem la jumatatea maratonului dupa aproximativ 2 ore si jumatate, conform planului, moment in care Oana ma anunta ca nu mai tolereaza nimic dulce. Vestea nu este deloc imbucuratoare – ma asteptam ca asta sa se intample pe la kilometrul 30-32. Practic, va trebui sa gestionam cea mai dificila parte a cursei fara aport de geluri, jeleuri sau batoane…

[va urma]

Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (2)

2 răspunsuri la “Alaturi la bine si la…maraton. Povestea lui Munchen 2012 – partea I.”

  1. Ludo spune:

    Felicitari Gump family. Greu e primul ca pe urma toate sunt la fel. In cativa anisori o sa alergati 4 nu 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *