Menu

Cine sunt cei 12 participanti de la cel mai dur ultramaraton arctic din lume.

Postat de Andrei Rosu pe 28 ianuarie, 2016

Doar 19 oameni (din vreo 200) au terminat, din 2007 incoace, ultramaratonul de 560 de km de la Cercul Polar, 6633 Ultra. Distanta mare (greu de replicat in antrenamente), temperaturi care scad pana la -50C, vant de pana la 200 de km/h, suprafata dificila de alergare, greutatea echipamentului, oboseala cumlata etc. – au constituit suficiente motive pentru a provoca acele numeroase abandonuri (din fericire, nu au existat victime – sau degete pierdute – in aceasta cursa – bilant care, sper eu, sa se pastreze si de acum incolo). Editia din acest an are, tinand cont de ”CV”-urile participantilor, toate sansele de a ramane mai multi finisheri decat de obicei. Haideti sa vedem cu cine ne vom intersecta acolo…

Am descoperit ca lumea sportului de anduranta este foarte, foarte, mica. Nu de putine ori, in calatoriile mele, m-am intersectat la diverse maratoane, ultramaratoane sau ultratriatloane cu unii dintre atletii amatori, ca si mine, alaturi de care concurasem anterior, la Polul Nord, in Antarctica, in Himalaya, s.a.m.d.

Si de aceasta data, la 6633 Ultra, in lista celor inscrisi am vazut cateva figuri cunoscute. Mai mult, unii dintre noi ne-am intalnit la diverse concursuri, dar ne-am dat seama de abia acum, vazand aceasta lista…

In total, la proba de 560 de km sunt sunt 12 competitori, din 8 tari: Romania (3), Anglia si SUA (cate 2), Scotia, Singapore, Zimbabwe (!), Franta si Australia (cate 1). Inedit: o editie exclusiv masculina.

Cu siguranta, mi se pare fantastic ca tara noastra are, in premiera, cel mai mare procentaj de participanti (25%) la un ultramaraton din afara tarii si imi doresc din tot sufletul ca toti 3 sa ajungem la finish (glumeam cu baietii, spunand ca mi-as dori sa terminam cu totii si sa fim ‘cel putin’ pe podium :)).

O sa incep prezentarile in ordinea din lista de start.

neilNeil Kapoor (Anglia) are in CV, printre altele, Arch 2 Arc (stiti voi, ultratriatlonul acela in care trebuie sa traversezi inot Canalul Manecii :)), devenind, in 2014, al 17-lea om de pe planeta care reusea acest lucru, un Deca Ultratriatlon (adica 10 Ironman-uri unul dupa altul), un Marathon Des Sables si un Thames Ring of Fire (cea mai lunga cursa de trail din UK, de 400 km).

Roderick Riddle (Scotia) este singurul despre care nu am gasit informatii pe net (fiind scotian, poate ca este mai zgarcit cu postarile :)), dar o sa aflu detalii cand ne intalnim…

Mark Strathern (Zimbabwe), are la activ circuitul 4 deserts (Atacama, Antarctica, Gobi si Sahara), cateva ultra-uri in Africa de Sud, inclusiv Two Oceans in 2011 (a terminat cu o ora inaintea mea cursa de 56 de km) si Comrades 90 km, dar si un abandon la editia de anul trecut a 6633 Ultra. Anul acesta revine pentru a termina ce a inceput :).

Erick Basset (Franta) este un alt participant care are experienta editiei 2015 a 6633 Ultra, el terminad proba „scurta” de 200 km. Erick are antecedente polare, printre care cursa de 500 de km Frostskade (o competitie de anduranta desfasurata in Finlanda, Suedia si Norvegia).

frankFrank Fumich (SUA) este, cu siguranta, unul dintre cei mai experimentati participanti si, de asemenea, concurentul din afara Romaniei cu care de abia astept sa ma reintalnesc! Ne-am cunoscut la Quintuple Ultra Tri-ul din 2014 (pe care l-a castigat, uimind intraga asistenta prin faptul ca nu a dormit deloc, in cele 5 zile de concurs!). Am pastrat legatura cu Frank si, in urma cu un an, l-am intrebat daca vrea sa participe si el la 6633 :)). Frank are in CV expeditii la Polul Nord si numeroase ultramaratoane si ultratriatloane, printre care si o cursa in Romania (Transylvania Ultra 100 km, editia 2014), la care a abandonat, pentru ca s-a…ratacit. A ajuns la o stana si a stat vreo 9 ore pe acolo, dupa ce a fost hidratat de ciobani cu niste tuica :). Interesant este ca, la acea cursa, a participat si Tibi Useriu (vedeti mai jos), clasat pe locul 2. V-am spus ca lumea este mica…

Despre Tony Ellis (Anglia) nu am gasit prea multe informatii. Face parte dintr-o comunitate locala de ultramaratonisti si participa frecvent la curse de anduranta. In 2011 a traversat in alergare Irlanda (555 de km), deci cred ca stie cu ce se „mananca” distantele mari…

Alex Nemet (SUA) vine „la pachet” cu Frank si, foarte probabil, vor alerga impreuna. Ca istoric, Alex are la activ peste 30 de ultramaratoane, majoritate peste 100 de mile /(16o km!). Anul trecut, el a fost unul dintre cei 4 alergatori din SUA care au completat the Midwest Super Slam, 5 curse de 100 de mile, avand cel mai bun timp cumulat – 135 de ore.

vlad_tanase_(1)Cu Vlad Tanase (Romania) am avut placerea sa ma intalnesc la numeroase curse de alergare si triatlon din tara si, in plus, sa lucram in cadrul programului meu de coaching transformational (CIA). Anul trecut ne-am antrenat impreuna, bifand cateva alergari de 50 si 100 de km, pe sosea, ca parte a antrenamentului meu pentru Arc 2 Arc, in timp ce Vlad se pregatea pentru Ultra Balaton (o cursa de 220 de km pe care a terminat-o in mai putin de 30 de ore si s-a calificat pentru Spartathlon-ul de 240 km) si pentru Ironman. Chiar daca 6633 Ultra este o cursa individuala, ne-am propus sa o parcurgem impreuna si sa ne ajutam cum om putea :).

Andrei Rosu (Romania) este cel de-al doilea roman din lista de participanti. Are la activ… stati asa, ca este vorba despre mine :), deci nu intru in detalii. Pentru cei curiosi, gasiti istoricul meu aici.

Despre Michael Hull (Australia) stiu doar ca a supravietuit in 2011 unui incendiu produs intr-o padure in care se desfasura un ultramaraton. Gasiti stirea aici. Pe principiul „ce nu te omoara, te intareste”, Michael continua sa alerge si, probabil, o face foartre bine…

Toh Poh Joo (Singapore) pare o prezenta exotica, dar are si el la activ cateva realizari impresionate, printre care traversarea desertului Atacama (plus cateva „sutici” – adica ulotra-uri de +100 km).

TiberiuUSERIU_3Tiberiu Useriu (Romania), chiar daca este ultimul inscris in aceasta competitie, am curaj sa pariez ca se va numara printre primii finisheri ai 6633 Ultra. Tibi este pasionat de alergarile montane, se antreneaza 30-50 km / zi (!) si, printre altele, a alergat 215 km (in 24 de ore!) pentru a ajuta copii cu insuficienta renala (nota 10 si respectul meu pentru initiativa!). Pentru ca isi dorea de mult sa bifeze o cursa de peste 500 km, a aflat de pe acest blog de existenta 6633 Ultra (vedeti ca este bun la ceva acest blog?! :)) si a trecut la treaba :). Printre alergarile sale si proiectele antreprenoriale din Popasul Tihuta, Tibi  coordoneaza activitatea asociatiei Tasuleasa Social si competitia de alergare montana Via Maria Theresia. Si, da, la fel ca si mine si Vlad, Tibi doarme iarna afara. In plus, alearga minim 2 ore zilnic imbracat doar in sort si mai intra din cand in cand intr-o copca, avand ca record 11 minute! Trebuie sa ne calim, nu? (asta imi aminteste de intrebarea unui ultratriatlonist elevetian de vreo 60 de ani, participant la Deca-ul din Mexic si care m-a intrebat, cand a vazut ca ezit sa intru in apa rece din bazinul de la proba de Triple: „Andrei, are you a softie?” Intre timp, am incercat sa ies din zona de ‘softie’…).

Acestia suntem, daca nu se mai apare (sau se retrage) cineva intre timp. A propos, mai aveti timp sa va inscrieti!

PS – Venim cu o rugaminte: eu si Vlad (impreuna cu Andrei Gligor, care va participa la Marathon des Sables, la scurt timp dupa cursa noastra), sprijinim proiectul Padurea Copiilor, al asociatiei ViitorPlus. Te poti implica (si sa ne transmiti un mesaj de incurajare) prin intermediul acestui link.

Multumesc mult!

Rosu.

Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (25)

25 de răspunsuri la “Cine sunt cei 12 participanti de la cel mai dur ultramaraton arctic din lume.”

  1. Costin Ciora spune:

    Mult succes Andrei! Voi sustine si campania!

  2. Dana spune:

    Am simtit o mandrie maxima in inima ca sunt romanca dupa ce am citit acest articol! Godspeed!

  3. Mikia spune:

    MEGA, ULTRA, URIASE, GIGANTICE FELICITARI SI SUCCESE!!!

  4. Tin pumnii , Andrei ! Sa fie record. Sa fie vegan power ! Hai, Romania !

  5. Vlad spune:

    Asteptam poza cu medalia ! Succes !

  6. Radu Adrian spune:

    Felicitari si mult succes!

  7. Mariana Gheta spune:

    Bucurie in suflete. Acum cand scriu, zambesc! Cu zambet si bucurie, succes!

  8. laura s spune:

    Si uite asa ne faci mandri 🙂 multa bafta!

  9. BIANCA D. spune:

    Suntem mandri de voi! Mult success!

  10. Gabriel Mihailescu spune:

    Respect si admir ceea ce faci.
    Un exemplu laudabil, motiv pentru care o sa fac share acestui blog peste tot pe unde mai ajung. Succes!

  11. Carmen C spune:

    Multa putere s-aveti! Sunteti un exemplu minunat!

  12. Monica spune:

    Bafta multa. Cand se transmite live la tv cursa?

  13. Octavian spune:

    Mult succes, Andrei!
    Sunt convins ca vei termina cu felicitari si acest ultramaraton infernal, insa o urare in plus nu strica…:)
    Esti o sursa de inspiratie si motivatie pentru orice sportiv.

  14. Emilia spune:

    Felicitari oameni frumosi si curajosi va doresc sa va atingeti telurile!

  15. Patrascu Adrian spune:

    Mindru sa te cunosc Andrei! Bitza (alaturi de Mihai Preda si Adriana Istrate prieteni si promotori ai sportului de masa). Te asteptam la NOSTRESS!

  16. barnea ion spune:

    bafta maxima baieti

  17. Adriana spune:

    MII DE FELICITARI ! SUNTETI MINUNATI!
    VA MULTUMIM CA NE FACETI SA FIM MANDRI CA SUNTEM ROMANI!!!!

  18. baba barian spune:

    mult succes hai romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *