Se spune ca lucrurile minunate se intampla mult in afara zonei „de confort”, respectiv in zona „de panica”. Pentru a ajunge acolo, specialistii ne spun ca trebuie trebuie, mai intai, sa trecem prin zona „de crestere” – cea in care ne pregatim, ne dezvoltam si, mai ales, ne transformam in acele persoane care pot realiza ceea ce si-au propus. Si, astfel, imposibilul devine posibil, extraordinarul devine normalitate, iar zona de confort se muta mai departe (iar noi odata cu ea).
Pentru a nu pierde avionul care ne va duce catre Cercul Polar, via Frankfurt, Vancouver si White Horse (in total, vreo 16 ore de zbor…), am sa punctez rapid cateva ganduri care imi trec prin minte in aceste momente…
- da, mi-e teama de aceasta cursa. Ca de multe altele de pana acum. Dar asta m-a ajutat sa o pregatesc foarte bine, atat fizic cat si logistic.
- da, am in continuare o mare frica de zbor, desi am depasit de mult 100 de decolari / aterizari. Dar nu las frica sa ma opreasca.
- da, imi va fi dor de casa, de familie, de prieteni, de oras, de internet, de voi, de un dus (chiar si rece), de un somn de 7-8 ore (chiar si pe balcon :)), de o mancare ‘normala’ si de multe altele…
- da, de abia astept sa inceapa. Vom fi noi, cei 12 participanti (evit sa ii numesc ‘concurenti’, pentru ca niciunul nu vine acolo pentru a castiga un premiu), o imensitate alba, (cu adevarat) frig, vant puternic, nopti foarte lungi, disperare, disconfort fizic si psihic, durere si momente dificile. Dar si aer curat, nepoluat; camaraderie; speranta; intoarcerea la natura; explorarea limitelor; introspectii; „cum pot depasi acest moment greu?”; bucuria de a lua parte la un astfel de eveniment si de a ajunge la linia de finish, cu steagul Romaniei; telefonul dat acasa, cu „va iubesc, am reusit!”.
- nu, abandonul nu este o optiune. Atat eu, cat si Vlad (si, sunt sigur, ca si Tibi) vom face tot ce va fi posibil (si, mai ales, imposibil) pentru a termina cu bine cei 560 de kilometri. Vom alerga, vom merge si, daca va fi nevoie, ne vom tara pe burta, dar nu ne vom opri pana nu ducem lucrurile la bun sfarsit.
- nu, nu mai voi opri aici. Este ceva in natura umana care ne face sa zburam catre Luna sau Marte, sa coboram in Groapa Marianelor, sa urcam pe Everest sau parcurgem distante aparent imposibile. Srategia mea de a aborda curse extrem de grele este de a ma inscrie, inainte de a ajunge la startul lor, la unele cum mult mai grele (astfel incat urmatoarea cursa sa mi se para ca fiind un antrenament pentru celelalte). In aprilie voi anunta urmatoarele proiecte si sper sa ma sustineti si sa fiti cu mine, ca pana acum!
*
Cum puteti afla informatii despre cum decurge cursa noastra? Prietenii nostri de la Viitor Plus, „vinovati” pentru proiectul Padurea Copiilor, au creat un eveniment pe Facebook. Dati un „going” si veti fi la curent cu noutatile (vom avea acces la un sistem de telefonie prin satelit si vom trimite update-uri catre pagina de eveniment).
De asemenea, puteti face o donatie si ne puteti sprijini cu un mesaj (preferabil de incurajare :)), prin intermediul acestui link. Mesajele voatre sunt AUR (sper sa va puteti imagina cat de mult conteaza pentru noi, mai ales in acele momente ale cursei, cand iti vine sa lasi naibii sania si concursul, si sa te intorci la civilizatie, pentru a face un dus si a te baga in pat…).
Sa ne vedem / auzim / scriem cu bine. Brrrrr….
Romanii de la Cercul Polar 🙂
De 2 saptamani iti urmaresc blogul,unul dintre cele mai interesante si motivationale.de cand citesc scrierile tale am inceput sa ma gandesc mai mult la mine.locuiesc in sudul spaniei de cativa ani si viata de noapte mi a mancat destul de mult din viata 🙂 nu regret prea multe din ce am facut pana acum,vreau doar sa devin un om mai bun si mai sanatos.desi am 37 de ani mi as dori sa ating un nivel inalt de conditie fizica si chiar sa particip la un maraton,fie el si cel mai slab 🙂 dar lasandu ma pe mine ca deja am scris prea mult la capitolul asta ,iti urez multa bafta si cred ca si multele persoane motivate de tine fac acelasi lucru… astept cu nerabdare urmatoarea.ta postare,poate fi chiar si mai tarziu ca stau f prost cu somnul noaptea:)) acum e 3 :41 am aici.si banuiesc ca stii – life is not about how hard you hit,it’s about how hard you can get hit and keep moving forward!!!! Numai bine,vlad
Gracias!!
Multumesc,sunteti o mare inspiratie,mult succes!!!!!Hai Romania!
Mult succes romanilor de la Cercul Polar!
Atentie! Daca intalniti vreun urs polar, nu incercati sa alergati mai repede decat el caci nu aveti cum. Tot ce trebuie sa faceti este sa alergati mai repede decat ceilalti 9 coechipieri …:)
Hai cu locul 1!!!
Mult succes!
Succes, sunteti puternici !
Andrei, sunt alaturi de voi si va tin pumnii stransi! Esti minunat, iar vointa si forta ta fizica si mentala sunt inspiratie pura pentru mine! Toate cele bune si asteptam vesti de la voi!
Cu ambitia ta n-am nici o indoiala ca vei termina concursul……numai faptul ca perticipi e o victorie……succeessssssss!!!!
Asteptam sa va intoarceti cu bine!
Mult succes! Suntem alaturi de voi!
Sunteti deja niste invingatori. Suntem cu gandul alaturi de voi
Multa Bafta si sa va intoarceti cu bine! 🙂
Stiu ca esti (sunteti) pregatit (i) inclusiv psihic si ca veti termina cu bine cursa aceasta foarte dificila
Sa fiti sanatosi si sa auzim doar de bine , bafta !
Mult succes si haine groase 🙂
Multumim ca existati, sa va intoarceti cu bine!
Sunteti foarte curajosi, sa va intoarceti sanatosi! Va asteptam cu drag acasa.
Cursa inumana inseamna, pentru mine, ceea ce faceti voi acum. Dupa ce treceti si peste aceasta nebunie, cuvantului „inuman” ii atribui intelesul de „firesc, posibil, provocator”. Sa fie pentru voi cea mai frumoasa provocare! Noi va trimitem energia noastra si mesajul ca veti reusi! Pentru voi! SI apoi pentru altii.
sportextrapress.ro va doreste mult, mult succes si va asteapta Acasa pentru un interviu despre aceasta minunata aventura. Va tinem pumnii, sa va intoarceti sanatosi!
Mult succes, suntem alaturi de voi si va/ne dorim sa va intoarceti acasa sanatosi.
Succes si multa bafta la toti !
Mult succes si feicitari pentru ceea ca faceti. Sunt cu gandul, alatauri de voi.
Ne gandim la voi , e greu sa ma imaginez in locul vostru , indiferent de rezultat sunteti MARI! Succes!
Va impartasim si noi emotiile, o sa tremuram odata cu voi , nu uitati sunteti EROI! Cap. Andrei, ma iei si pe mine data viitoare?
Va tin pumnii sa terminati cu bine (fizic si psihic) aceasta cursa, si sa va intoarceti sanatosi! Sunt tare mandra de voi!
Mult succes Romania! Sa va intoarceti cu bine toti trei.
Succes!!!
In cele mai dificile momente, vreau sa va asigur ca desi distanta este mare, suntem „alaturi de voi” (cu gandul), sper sa fie o „motivatie” cat de mica, pentru ca avem increderea ca ne veti reprezenta cu mandrie si veti face o treaba faina!Multa bafta, ceasuri bune si ganduri asemenea!
Dumnezeu sa va ajute sa terminati cursa cu bine , oricum castigatori sunt toti cei care participa la o cursa asa nebuna!!!!
Mult succes! Va așteptăm cu bine acasă și va mulțumim pentru promovarea pozitiva a României prin eforturile voastre!
O cursa fara egal ca dificultate! Va tinem pumnii si tineti steagul sus! Doamne ajuta!
Succes! Cei ce castiga, nu renunta, iar cei ce renunta, nu castiga!
Mersi!!
Mult succes! Hai Romania!
Mult succes in incercarea voastra. Pare ceva supraomenesc.Sunteti exemple de urmat. Uni chiar va urmam. Bafta
Ganduri bune! sunteti fantastici.
Succceeeesssss !!! Hai Romania !!! Hai baieti !!!
Succes! Sa va intoarceti cu bine!!!
iti urmaresc evolutia cu mare atentie si raman uimita de cat de departe sunt limitele tale.
Muuuult success !!!
Cu drag Marieta Popescu.