Menu

10 Ironman x 10 zile. Partea a 2-a: PORTRETE ULTRA.

Postat de Andrei Rosu pe 7 septembrie, 2016

Daca i-ai intalni pe strada (sau in viata lor profesionala) pe oricare dintre participantii la Deca (sau Dublu Deca), ti-ar fi – cu siguranta – extrem de greu sa banuiesti ca au ca pasiune ultratriatlonul. Arata absolut normal, au o familie, o cariera, sufera sau se bucura la fel ca orice alt om si, bineinteles, au acelasi numar de maini, picioare, degete etc. Ce au in comun?

Din nou, este greu de spus. Poate ca se trezesc mai devreme. Poate ca se antreneaza mai mult. Poate ca si-au propus sa obtina mai mult de la aceasta viata. Poate ca nu ii intereseaza „vocile” din capul lor sau opinia lui X sau Y despre viata lor. Poate vor sa isi exploateze potentialul. Poate ca stiu faptul ca omul de la finalul unui ultra difera de cel de la start.

*

Screen Shot 2016-09-05 at 18.42.41„De cat timp faci sport, Richard?”.

Richard Widmer (33 de ani, GER, castigatorul Deca-ului) este foarte contrariat de intrebarea mea. El nu face sport, ci asa este el. „Sunt asa de cand ma stiu. In fiecare zi am mers cu bicicleta, inca de la 2-3 ani. De vreo 5 ani, merg in fiecare weekend la parinti pedaland. Ei locuiesc la vreo 230 km de mine…”. Richard castiga in mod constant, de vreo cativa ani,  dublu si triplu ultratriatloane, la care participa „doar de placere”. In ziua nr. 10 (!) a Deca-ului a reusit, pentru prima data in viata, sa coboare sub 10 ore pe distanta Ironman. De altfel, a doborat recordul mondial pentru cea mai rapida finalizare a unui Deca (in total, 106 ore si 11 minute). Si inca ceva: la finalul fiecarei zile de concurs, Richard canta timp de 30 de minute la pianul pus la dispozitie de organizatori, in zona de finish. „Richard, de ce canti la pian?!”. „Pentru ca nu am avut niciodata pian acasa”…

Screen Shot 2016-09-05 at 18.40.24

Goulwenn Tristant (FRA) si Jozsef Rokob (HUN). Nu cred ca am ras atat de mult in 10 zile cat am ras cu ei. Goulwenn este pompier (si mi-a povestit despre multe interventii in taberele de rromi din Saint Denis – Paris), iar Jozsef fost arbitru de fotbal (in prezent om de afaceri). Jozsef a castigat, in 2013, Triple Deca (adica 30 de Ironman in 30 de zile – da, exista si asa ceva!!), terminand fiecare Ironman sub 12 ore! La acest Deca mi-a stricat o multime de filmari, (si eu lui, din acelasi motiv :)), etalandu-si cunostintele de limba romana (in special cuvinte care incep cu „p…” :)). Referitor la „suporterii” din lumea fotbalului, mai ales cei care incita la violenta atunci cand joaca Ungaria cu Romania, parerea lui este ca „nu sunt prea multi academicieni printre ei…”.

Screen Shot 2016-09-05 at 18.40.02

„Bunicuta” Heide Lindemann s-a apucat de sport pe la 47 de ani, prin 2008, pentru a „slabi un pic” (vedeti aici o poza din 2009). De atunci, chiar daca „merge pe 60”, a bifat o multime de ultra triatloane, ture lungi de bicicleta, cantonamente de inot in ape deschise si competitii de nordic walking (pe alocuri, Heide mergea mai repede decat alergau unii dintre noi!).

In Elvetia, doamna Lindemann venise cu gandul de a bifa ‘macar 3-4 Ironman-uri’ din cele 10. A reusit 5… Am intrebat-o, in gluma, cand are de gand sa se retraga din viata sportiva. „Dupa ce termin vreo 2-3 Dublu Deca…”.

Screen Shot 2016-09-05 at 18.44.56

In istoria „Deca”-urilor nu existasera abandonuri dupa ziua a 6-a, iar austriacul Robert Lurz stia foarte bine acest lucru. Tocmai de aceea, tragea cu dintii de fiecare Ironman. Cu o zi inainte de Deca, in timpul turei de bicicleta de recunoastere, luase o cazatura foarte urata, chiar cu cateva minute inainte ca eu si Vasi sa ajungem in zona de tranzitie. L-am gasit plin de sange si in stare de soc, speriat de eventualitatea de a nu putea lua startul. Vasi l-a consultat si l-a asigurat ca nu are nimic rupt (doar contuzii). Totusi, Robert s-a dus la spital si a concurat in urmatoarele zile cu mainile bandajate, cu soldul blocat si cu dureri foarte mari. Totusi, ziua nr. 6 a fost ultima pentru el.

Screen Shot 2016-09-05 at 18.42.01David Clamp (UK) se apropie, si el, de 60 de ani – desi, dupa felul in care arata si, mai ales, se misca, ai spune care are vreo 30. De altfel, David a terminat toate cele 20 de Ironman in jur de 12 ore! El are la activ „vreo 5” Deca-uri si ceva ‘maruntisuri’ (Dublu, Triplu, Cvintuplu etc.) si a venit la acest Dublu Deca pentru „a vedea cum e”… Pana in urma cu vreo 10 ani, David era profesor la o scoala din Manchester. Practica sport ocazional, pana cand a decis sa se antreneze si sa participe la o cursa locala de triatlon. Ulterior, a inceput sa participe la ultratriatloane, a devenit antrenor in cadrul clubului de triatlon pe care il frecventa si a trebuit sa renunte la cariera de profesor, pentru ca „toate Deca-urile erau organizate in octombrie sau noiembrie”… In urma cu un an si-a rupt clavicula (accident de bicicleta), dar asta „l-a facut mai puternic si ceva mai atent…”.

Screen Shot 2016-09-05 at 18.42.13Poate ca ati ramas cu impresia ca ultratriatlonul este un sport pentru varsta a doua. Nu este chiar asa. Estonianul Rait Ratasepp si prietenii sai (care au asigurat un fundal sonor excelent!) au facut un road trip de aproape 2.000 de km, cu o autorulota, pentru a ajunge la acest Deca. Rait este avocat si se afla de ani buni in circuitul ultratriatloanelor (castigand cateva dintre ele din 2014 incoace). A condus Deca-ul in primele 5 zile, dar a racit cobza in ziua 6 (cand a plouat) si nu a mai resuit sa isi pastreze avansul in fata lui Richard. In lunile de iarna traieste si se antrenaza in Lanzarote, iar cea mai buna performanta a fost castigarea Dublu UT-ului din Ungaria, in 2014, la 3 ore (!) distanta de locul 2…

Screen Shot 2016-09-07 at 14.11.00

Alexandra Meixner si Walter Wegscheider (ambii din Austria) s-au cunoscut in urma cu cativa ani, la un… ultratriatlon. Intrebati „de ce v-ati inscris la Double Deca?”, au raspuns, in gluma: „Ca sa vedem care esste mai tare!” :). De data aceasta, Alexandra a fost cea „tare”, devenind prima femeie care termina mai mult de un Deca. Practic, fiecare zi – dupa a 10-a – a reprezentat pentru ea un nou record mondial.

Walter a bifat un Quintuple, plus un Ironman (personal best) in ultima zi. „What’s next?”. „An ultra baby!”…

Screen Shot 2016-09-05 at 18.47.33

Bernhard Nuss (GER), inginer (ca fapt divers, cam toti nemtii pe care i-am intalnit la Deca sunt ingineri :)), este o figura aparte. La fiecare 5 ture de alergare (adica la fiecare 6 km) se oprea in zona de tranzitie spunand „Nu mai pot, trebuie sa fac o pauza!”. La inceput, am crezut ca este vorba despre ceva probleme medicale, pana cand am aflat adevaratul motiv: pauza de tigara!! Bernhard isi propusese sa termine 30 de Ironman-uri in 30 de saptamani. Bifase deja 10 (doua Double si doua Triple) si venise in Elvetia pentru Double Deca. Din pacate pentru el, la ultimul sau Triple avusese un accident tragi-comic, rupandu-si clavicula si doua coaste, asa ca nu s-a recuperat la timp pentru Double Deca, iar la Deca nu a putut bifa decat 3 Ironman-uri. Cum s-a accidentat? In timpul Triple-ului si-a aprins o tigara in timp ce era pe bicicleta, cu mainile pe aerobaruri, si s-a dezechilibrat… Deci, inca o dovada a faptului ca fumatul este periculos! 🙂

*

Despre Andrei Rosu si povestea lui la acest Deca… intr-o postare viitoare!

[va urma]

Screen Shot 2016-09-05 at 18.39.16

Scrie un comentariu

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (6)

6 răspunsuri la “10 Ironman x 10 zile. Partea a 2-a: PORTRETE ULTRA.”

  1. DanielaG spune:

    Super fain articolul! Inca ma mira cum oameni pe langa care poti trece pe strada fara sa ii observi ca avand ceva „special” fac asa lucruri minunate! Si extreme, pentru couch potato-ul din noi… 🙂

  2. Razvan Norocel spune:

    Felicitari maxime Andrei !!! Acum poti spune ca ai exces de fier 🙂

  3. Jozsi spune:

    Felicitari Andrei esti un exemplu pt mine am invatat si invat multe de la tine esti un om special care inspira forte multi oameni din jur, am fost cu gindul la tine sa termini cu bine si sa intimplat cum am si stiut ca se va intimpla , respect pt tot ceea ce faci succes in scopurile viitoare si dorinta mea este sa concuram impreuna in 2020 la Turul Africii .

  4. Emanuel Emo St spune:

    Te-ai dus acolo pe post de cronicar… super scris!!! Felicitări !!!

  5. Di Ana spune:

    Un articol interesant, motivant si … nostim ?

  6. Miti spune:

    Foarte fain articolul! Printre cele mai faine ale tale Andrei. Felicitari pentru articol si performantele „sportive”! Am pus ghilimele din cauza replicii lui Richard Widmer 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *