Menu

Ce putem face daca protestele nu functioneaza? Astept si sugestiile voastre.

Postat de Andrei Rosu pe 13 februarie, 2017

Traim vremuri tulburi, in care jaful generalizat – care parea ca si-a mai pierdut din elan in ultimii 2-3 ani – este pe cale de a fi legalizat. Adica, pe scurt, vom fi – cel putin pentru urmatorii 4 ani – sclavii unor talhari care vor rade de noi cu legea in mana si ne vor fura din toate pozitiile. Dupa aproape doua saptamani de protest, in care strategia hotilor a fost “lasa-i sa urle, pana ingheata sau se plictisesc”, a devenit clar ca trebuie sa ducem lupta la alt nivel. Desigur, nu este una corecta (ei au in mana toate parghiile “democratice”), dar avem avantajul de a ne iubi tara si semenii, de a fi cu cateva milioane mai multi decat ei si, cred eu, mai bine intentionati si mai inteligenti (daca aveti vreun dubiu, uitati-va la talk show-uri cu politicieni romani).  

“Politicienii” romani au avut la dispozitie 27 de ani (!) sa arate ce pot sa faca din tara asta plina de resurse si cu un capital uman cu mare potential. Ei au avut o sansa pe care noi, oamenii de rand nu am avut-o – si si-au batut joc de ea, printr-o incompetenta crasa.

Practic, am privit in aceste 3 decenii cateva cloace de indivizi grandomani organizati in “partide”, care s-au prefacut ca muncesc, au tinut-o in scandaluri si balacareli dincolo de orice limita a bunului simt, au tocat marunt banii nostri, au vandut tot ce se putea vinde (pe nimic), au adus Romania in prag de faliment, au neglijat total invatamantul si sistemul medical, au incurajat exodul a milioane de conationali, iar o data la 4 ani ne-au vandut niste “programe” care, daca ar fi fost duse la bun sfarsit (macar 10% din promisiuni), cred ca eram acum foarte departe.

In acesti 27 de ani s-a vorbeste despre “remanierea clasei politice” mai des decat vorbea bunica despre remaierea ciorapilor. Dar, cum cainele nu fuge de la macelarie, imbuibatii de putere, privilegii si de bani nemunciti nu vor lasa niciodata fraiele din mana. Asa ca ne-au aruncat prin fata ochilor niste marionete, care sa ne lase impresia unor schimbari.

“Va rugam sa ne scuzati, nu producem cat furati” a devenit mantra noastra de zi cu zi. Suntem furati prin rotatie de gastile mentionate mai sus si incepem sa semanam cu ciobanul moldovean din Miorita, care stia ce il asteapta, dar s-a indreptat resemnat spre moarte.

Ei bine, dupa lehamitea fata de politica (care m-a cuprins prin 2008-2009 si care m-a tinut de atunci departe de vot), ultimele doua saptamani au aprins in mine dorinta de a face ceva. Deocamdata, habar nu am ce. Am ajuns la “guvern” imediat dupa anuntarea OUG 13, mi-am mutat biroul in strada, am protestat zilnic 10-12 ore, am scris pe blog ceea ce am simtit, am postat pe Facebook tot ce am gasit potrivit pentru a mentine flacara “vie”, am vorbit la tv si mi-am promis sa fac tot ce pot,  pana cand lucrurile vor fi duse la bun sfarsit.

Pentru mine, acest “bun sfarsit” inseamna, de fapt, trei lucruri:

  1. Plecarea URGENTA de la guvernare a acestor hoti, precum si a maestrului papusar din PSD. Ma refer la cel cu mustata, dar mi-ar placea sa il vad plecat – in aceeasi directie – si pe presedintele de “onoare” (care onoare??! – poate „oroare”) al PSD. Pana cand PSD nu se delimiteaza de astfel de personaje sinistre, orice agarici pe care ii vor propune ca ministri vor fi lipsiti de credibilitate.

  2. Pe termen mediu (pana la urmatoarele alegeri), curatirea partidelor de penali, “baroni” locali, PCR-isti etc. 

  3. Pe termen lung (dar nu foarte lung…) o Romanie cu autostrazi, spitale, paduri, sistem educational adaptat la secolul 21, justitie independenta etc. etc. etc.

Cred ca momentul actual este o ocazie excelenta de a ne schimba cursul istoriei si de a termina ceea ce au inceput parintii nostri (pacat ca au abandonat lupta pe parcurs). Suntem uniti si, cei mai multi dintre noi, in consens cu ideea ca “asa nu se mai poate”. Am calatorit prin strainatate si am vazut ca se poate si altfel. Am muncit in multinationale sau alte companii private si am inteles ce inseamna performanta. Am devenit parinti si am inteles ce inseamna sa ai grija de cineva. Ne-am trezit (sau #neamtrezit) si este momentul sa facem curatenie.

“Si ce punem in loc?”. Orice om de buna-credinta este (sunt convins!) de 100 de ori mai bun decat astia de acum. Avem atat de multi oameni de calitate in Romania, in toate domeniile, incat imi este greu ca nu vom gasi cateva sute sau mii. Sunt sigur ca multi dintre ei au refuzat sa se implice pana acum in politica din cauza anturajului dubios. Dar ar raspunde “prezent!” daca li s-ar prezenta un proiect serios.

Buuuun, dar ce facem mai departe, CONCRET?

Este o intrebare care ma framanta de cateva zile, pe masura ce protestele scad in intensitate si numar de participanti – si riscam sa revenim la lehamitea de pana acum.

Prima mea reactie a fost sa imi doresc sa plec din tara (sa emigrez). A doua a fost sa aflu cum putem infiinta o noua tara (nu radeti, am gasit un raspuns complet aici). Iar a treia a fost de incuraja o greva generala sau sa ne aducem cu totii ZILNIC gunoiul in piata Victoriei (asta mi se pare o idee buna in continuare! Sa fie gunoaie langa „gunoaie”). Apoi, am decis sa caut si solutii ceva mai practice.

Asa am ajuns la un articol despre 198 de modalitati de a actiona non-violent. Veti vedea ca unele dintre ele (proteste de strada, declaratii publice, bannere, petitii, lumini, misto-uri, supravegherea etc.) au fost sau sunt folosite deja in lupta noastra cu actualul guvern.

Astept comentariile / solutiile / propunerile / sugestiile voastre privind pasii urmatori pe care ar trebui sa ii facem.

Este clar ca solutia nu poate veni dinspre „guvernanti”, pentru ca nu poti rezolva o problema cu aceeasi mentalitate cu care ai creat-o (iar mentalitatea lor se bazeaza exclusiv pe minciuna si furt) .

Hai sa (mai) rezistam si sa le dam copiilor nostri sansa de a nu fi nevoiti vreodata sa iasa in Piata Victoriei.

Andrei #Rosu

*

Practicantii actiunilor nonviolente au un intreg arsenal de „arme nonviolente” la dispozitie. Listate mai jos sunt 198 dintre ele, clasificate in trei mari categorii: proteste non-violente si persuasiune, non-cooperare (sociala, economica si politica) si interventia non-violenta. O descriere si exemple istorice pentru fiecare se pot gasi in volumul doi al „The politics of nonviolent Action,” de Gene Sharp.

METODELE DE PROTEST NON-VIOLENT SI DE PERSUASIUNE

 Declaratii formale

  1. Discursuri publice
  2. Scrisori de opozitie sau suport
  3. Declaratii ale organizatiilor si ale institutiilor
  4. Declaratii publice semnate
  5. Declaratii de punere sub acuzare si de intentie
  6. Petitii de grup sau de masa

Comunicatii cu o audienta mai larga

  1. Slogane, caricaturi si simboluri
  2. Bannere, postere si comunicari afisate
  3. Foi volante, pamflete si carti
  4. Ziare si reviste
  5. Inregistrari, radio si televiziune
  6. Mesaje pe cer sau pe pamant

Reprezentatii de grup

  1. Delegatii
  2. Premii fictive (de batjocura)
  3. Lobby de grup
  4. Pichetare
  5. Alegeri fictive

Actiuni publice simbolice

  1. Afisari de steaguri si culori simbolice
  2. Purtarea simbolurilor
  3. Rugaciunea si inchinarea
  4. Livrarea de obiecte simbolice
  5. Dezbracarea ca forma de protest
  6. Distrugerea propriei proprietati
  7. Lumini simbolice
  8. Afisarea de portrete
  9. Pictura ca protest
  10. Semne si nume noi
  11. Sunete simbolice
  12. Reclamatii simbolice
  13. Gesturi nepoliticoase

Presiuni pe indivizi

  1. „Vanarea” oficialilor
  2. Misto-ul asupra oficialilor
  3. Fraternizarea
  4. (Supra)vegherea (statul cu ochii pe ei)

Drama si muzica

  1. Satira si farse comice
  2. Piese de teatru, melodii, videoclipuri
  3. Cantatul

Procesiuni

  1. Marsuri
  2. Parade
  3. Procesiuni religioase
  4. Pelerinaje
  5. Cortegii de automobile

Onorarea celor decedati

  1. Doliul politic
  2. Funeralii fictive
  3. Funeralii demonstrative
  4. Omagii la locurile de veci

Adunari publice

  1. Adunari de protest sau suport
  2. Intalniri de protest
  3. Intalniri de protest camuflate
  4. Teach-in-uri

Retragere si renuntare

  1. Iesiri spontane
  2. Linistea
  3. Renuntarea la onoruri
  4. Intorsul spatelui

METODELE DE NON-COOPERARE SOCIALA

Ostracizarea persoanelor

  1. Boicotul social
  2. Boicotul social selectiv
  3. Non-actiunea lysistratica (“greva de sex”)
  4. Excomunicarea
  5. Interdictia

Non-cooperarea cu Evenimentele Sociale, Traditii si Institutii

  1. Suspendarea activitatilor sociale si sportive
  2. Boicotarea afacerilor sociale
  3. Greva studentilor
  4. Nesupunerea sociala
  5. Retragerea din institutiile sociale

Retragerea din sistemul social

  1. Statul in casa
  2. Non-cooperarea personala totala
  3. „Fuga” muncitorilor
  4. Sanctuarul
  5. Disparitia colectiva
  6. Emigrarea ca forma de protest (hijrat)

METODELE DE NON-COOPERARE ECONOMICA: BOICOTURILE ECONOMICE

Actiuni ale consumatorilor

  1. Boicotul consumatorilor
  2. Ne-consumarea bunurilor boicotate
  3. Politica de austeritate
  4. Retinerea chiriei
  5. Refuzul de a inchiria
  6. Boicotul national al consumatorilor
  7. Boicotul international al consumatorilor

Actiuni ale Muncitorilor si Producatorilor

  1. Boicotul muncitorilor
  2. Boicotul producatorilor

Actiuni ale oamenilor de mijloc

  1. Boicotul furnizorilor si manipulantilor

Actiuni ale proprietarilor si ale managementului

  1. Boicotul traderilor
  2. Refuzul de a lasa sau de a vinde proprietatile
  3. Deconectarea
  4. Refuzul asistentei industriale
  5. „Greva generala” a comerciantilor

Actiuni ale detinatorilor de resurse financiare

  1. Retragerea depozitelor bancare
  2. Refuzul de a plati taxe, cotizatii si impozite
  3. Refuzul de a plati datorii sau dobanzi
  4. Incetarea fondurilor si a creditelor
  5. Refuzul veniturilor
  6. Refuzul banilor unui guvern

Actiuni ale Guvernelor

  1. Embargoul domestic
  2. Punerea pe lista neagra a traderilor
  3. Embargoul vanzatorilor internationali
  4. Embargoul cumparatorilor internationali
  5. Embargoul comercial international

METODELE DE NON-COOPERARE ECONOMICA: GREVA

Greve simbolice

  1. Greva de protest
  2. Iesirea rapida (greva-fulger)

Greve agricole

  1. Greva taranilor
  2. Greva fermierilor

Greve ale grupurilor speciale:

  1. Refuzul muncii fortate
  2. Greva prizonerilor
  3. Greva mestesugarilor
  4. Greva profesionala

Grevele industriale normale

  1. Greva stabilimentului
  2. Greva pe o anumita industrie
  3. Greva simpatetica

Greve restrictionate

  1. Greva detaliata
  2. Greva in serie
  3. Greva prin incetinire
  4. Greva prin munca limitata la regulament (incetinirea productiei)
  5. Invoire pe caz de boala
  6. Greva prin demisie
  7. Greva limitata
  8. Greva selectiva

METODELE DE NON-COOPERARE POLITICA

Respingerea autoritatii

  1. Retinerea sau retragerea apartenentei
  2. Refuzul de a oferi suport public
  3. Literatura si discursuri care pledeaza pentru rezistenta

Non-cooperarea cetatenilor cu Guvernul

  1. Boicotarea corpurilor legislative
  2. Boicotarea alegerilor
  3. Boicotarea locurilor si pozitiilor de munca guvernamentale
  4. Boicotarea datoriilor guvernamentale, ale agentiilor si ale altor corpuri
  5. Retragerea din institutiile educationale guvernamentale
  6. Boicotarea organizatiilor sprijinite de guvern
  7. Refuzul de a oferi asistenta executorilor
  8. Inlaturarea semnelor proprii si ale insemnelor de locatie
  9. Refuzul de a accepta functionarii desemnati
  10. Refuzul de a dizolva institutiile existente

Alternative ale cetatenilor impotriva obedientei

  1. Respectarea reticenta si lenta
  2. Non-obedienta in absenta supravegherii directe
  3. Non-obedienta populara
  4. Dezobedienta deghizata
  5. Refuzul unei adunari sau a unei intruniri de a se dispersa
  6. Greva prin stat jos
  7. Non-cooperarea cu recrutarea (militara) sau cu deportarea
  8. Ascunderea, evadarea si identitatile false
  9. Dezobedienta civila a legilor ilegitime

Actiuni ale personalului din guvern

  1. Refuzul selectiv de a oferi asistenta de catre consilierii guvernamentali
  2. Blocarea liniilor de comanda si de informatie
  3. Tragerea si timp si obstructia
  4. Non-cooperarea administrativa generala
  5. Non-cooperarea judiciara
  6. Ineficienta deliberata si non-cooperarea selectiva a executorilor
  7. Revolta

Actiuni guvernamentale domestice

  1. Evaziuni si intarzieri cvasi-legale
  2. Non-cooperarea unitatilor constituente guvernamentale

Actiuni guvernamentale internationale

  1. Schimbari in reprezentarile diplomatice sau de alt fel
  2. Intarzierea sau anularea evenimentelor diplomatice
  3. Evitarea recunoasterii diplomatice
  4. Incetarea relatiilor diplomatice
  5. Retragerea din organizatiile internationale
  6. Refuzul statutului de membru in corpurile internationale
  7. Expulzarea din organizatiile internationale

METODELE DE INTERVENTIE NON-VIOLENTA

Interventia psihologica

  1. Auto-expunerea la elemente
  2. Postirea
  1. Postirea de presiune morala
  2. Greva foamei
  3. Postirea Satyagraha (insistarea pe adevar)
  1. Proces invers
  2. Hartuire non-violenta

Interventia fizica

  1. Sit-in (ocuparea unui spatiu public de catre protestatatri si refuzul de a parasi zona respectiva)
  2. Stand-in (preluarea sarcinilor de lucru ale protestatarilor de catre persoane necalificate, pentru o perioada de timp)
  3. Ride-in (calatoria de durata, in semn de protest, cu diverse mijloace de transport, in calitate de pasageri)
  4. Wade-in (actiuni imprevizibile ale grupului de protestatari)
  5. Mill-in (deplasari haotice repetate ale grupurilor de protestanti, in diverse locatii, pt. a obstacula cursul firesc al activitatilor din respectivele arii)
  6. Pray-in (rugaciuni in grup, in zone publice)
  7. Raiduri non-violente
  8. Raiduri aeriene non-violente
  9. Invazia non-violenta
  10. Interjectia non-violenta
  11. Obstructia non-violenta
  12. Ocuparea non-violenta
  13. Stay-in (refuzul de a iesi din locuinta pt. a merge la serviciu / pt. a indeplini orice fel de activitate in exterior)

Interventii sociale

  1. Stabilirea de noi tipare sociale
  2. Supraincarcarea facilitatilor
  3. Stall-in (tergiversarea lucrurilor in multiple domenii / incetinirea proceselor firesti de activitate)
  4. Speak-in (a face declaratii vagi, in mod voit, pt. a castiga timp)
  5. Teatru de gherila
  6. Institutii sociale alternative
  7. Sistem de comunicare alternativ

Interventii economice

  1. Greva inversa
  2. Stay-in (refuzul de a iesi din locuinta pt. a merge la serviciu/ pt. a indeplini orice fel de activitate in exterior)
  3. Sechestrarea de terenuri prin non-violenta
  4. Sfidarea blocadelor
  5. Contrafacerea motivata politic
  6. Achizitionarea pre-exclusiva
  7. Sechestrarea bunurilor
  8. Dumpingul
  9. Patronajul selectiv
  10. Piete alternative
  11. Sisteme alternative de transport
  12. Institutii economice alternative

Interventii politice

  1. Supraincarcarea sistemelor administrative
  2. Divulgarea identitatilor agentilor secreti
  3. Cautarea incarcerarii
  4. Dezobedienta civila a legilor ”neutre”
  5. Lucrul fara colaborare
  6. Dubla suveranitate si guvern paralel

Fara indoiala, un numar mare de metode aditionale au fost deja folosite dar nu au fost inca clasificate si o multitudine de metode aditionale vor fi inventate in viitor, metode care vor avea caracteristicile celor trei clase de metode: protestul si persuasiunea non-violenta, non-cooperarea si interventia non-violenta.

Trebuie inteles clar ca cea mai mare eficacitate este posibila atunci cand metodele individuale care urmeaza sa fie folosite sunt selectate pentru a implementa strategia adoptata anterior. Este necesar sa stim ce fel de presiuni sunt de folosit inainte ca cineva sa aleaga formele precise de actiune care vor pune cel mai bine in aplicare acele presiuni.

*

Sursa: Aeinstein.org 

Traducerea si adaptarea: Catalin Nicanov

https://youtu.be/DbjdJj7e1Pg

Scrie un comentariu
Articole similare:

Lasa-ti email-ul pentru a-ti trimite noutati

Aboneaza-te

Comentarii (23)

23 de răspunsuri la “Ce putem face daca protestele nu functioneaza? Astept si sugestiile voastre.”

  1. Lorena Chirita spune:

    Buna Andrei. Ai dat voce gandurilor mele si sunt perfect de acord ca lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Am reactionat din prima secunda (sa incepem cu inceputul: am votat mereu, desi greu de spus ca vreunul dintre cei care ne conduc m-a convins ca vrea/poate sa faca ceva pozitiv pentru tara); am iesit in strada (nu atat de des ca tine, insa cu indarjire si cu speranta); am continuat sa analizez pareri, solutii, idei (problema este complexa, veche, cronicizata, cu radacini adanci in mentalitatea poporului). Ai dreptate in multe privinte: avem oameni foarte capabili (inclusiv printre politicieni, desi prea putini ca sa tina piept mafiei), insa acesti oameni nu se coboara la nivelul politicii de acum (mai bine zis la nivelul politicienilor de acum). Dincolo de indarjire, creativitate si mult bun simt, oamenii care cer, pe buna dreptate, un prim pas spre normalitate – demisia actualei clase politice – au nevoie si de alte metode (sunt anti-violenta!). Imi imaginez cum stau ei, cei care ne guverneaza acum, cu ochii la piata si privesc ca la un spectacol, cu floricele (seminte) in brate si rad in barba privind „teatrul de papusi”! Ei nu inteleg ca nu mai au credibilitate nicaieri in lume, nu pricep ca noi am inteles ca isi vor doar propria salvare de puscarie. OUG 9 suspenda anumite articole din codul fiscal pana la data de 1 ianuarie 2018 (e vorba de faptul ca tot aparatul administrativ are liber la cheltuieli „fara numar”). De ce pana atunci? Pentru ca sunt sigura ca nu au in intentie sa stea mai mult…vor devaliza miliarde de euro, vor face cumva sa reactiveze OUG 13, si vor pleca linistiti in Bora Bora. Intentia lor nu e de a guverna..ci de a se pune la adapost cu multe miliarde de euro in conturi. Toate masurile populiste sunt neacoperite..deja se vede: cresterea slariului minim pe economie a dus instant la cresterea preturilor la alimente, servicii etc. Nu mai intru in detalii..scenariul este evident pentru multi. Dragnea & Co. planuiau de multa vreme, au avut oportunitatea de a pune in aplicare prin castigarea alegerilor (surprinzatoare si pentru ei – multi au refuzat sa voteze intr-un fel de „protest mut” la adresa intregii clase politice – si bazandu-se pe absenteismul la vot au fost convinsi ca nu se va observa ce au de gand sa faca si ca lumea nu va reactiona)! Cu siguranta nu au prevazut ceea ce se intampla de 2 saptamani incoace! Si totusi…nu vor ceda! Eu vad ca sindicatele nu reactioneaza, vad ca oamenii sunt nemultumiti si ies pe cont propriu 1-2 ore, dupa program…daca ar exista organizare in masa, intreruperea activitatilor, paralizarea transporturilor etc…Eu cred ca nu putem sta cu ochii pe ei 4 ani de zile si nici nu va fi nevoie…sunt 2 variante: le iese cumva schema cu OUG 13 si gata…problem solved (pentru ei); gasim calea sa ii determinam sa plece si sa intre in Guvern numai oameni fara cazier/dosar/relatii dubioase!

  2. lucian spune:

    daca schimbarea o poate fece politicul?!
    sa facrm politica.. zic!

  3. radu spune:

    Domnule Andrei Rosu, va respect ca alergator. Si ca antreprenor. Dar nu ca si prospat implicat politic.
    Nu pretind ca ce va voi spune eu are valoare de adevar suprem. Puteti sa nu publicati acest comm, nu ma supar.
    Dar intotdeauna bunicul meu, care pentru neamul asta s-a batut la Stalingrad si la Oarba de Mures si in Tatra, avea o vorba; nu va pisati pe sangele varsat!
    Or dumneavoastra si onor protestarii cam asta faceti!
    Eu m-am ghidat intotdeauna dupa un principiu; sa nu ma arunc in piscina cu ochii inchisi, ca s-ar putea sa nu aiba apa si sa imi sparg capul! Nu sunt impotriva protestelor pasnice, nici a dialogului. Dar asta nu inseamna ca noi, cei care nu suntem de acord cu voi, trebuie sa tacem.
    In primul rand politica nu se face in strada!
    I al doilea rand, nu stiu daca va dati seama ca sunteti folositi: de KWJ ca sa isis ia al doilea mandat, si apoi sa va intoarca spatele, de acelasi prezident – al meu nu a fost si nu va fi – ca sa isis puna un nou guvern dezastrous, de opozitie ca sa revina la furat sau ss se apuce – vad ca nimeni nu aminteste de multiplelel probleme penale din asa zisul PNL sau din USR, doar noi, ciuma rosie, suntem penali – , de puteri straine – ce le mai place sa fie dezordine la noi! – , de madam Kovesi – OUG ii cam incurca metodele de represiune, asta era adevarata MIZA, scaderea pedepselor nu ii mai permitea sa retina, sa aresteze, sa intercepteze – , de SRI, ca sa ascunda coruptia si tradarea sub pres, de multinatinationale, ca nu le convine deloc, dar deloc, sa achite cinstit taxe si impozite, de angajatii lor, in fine pusi la plata in mod corect!
    Mai are rost sa amintesc de toti separatistii, iredentistii si toti redusii mintal care o ard filozofic cu Ardealul separat, Tara secuilor si Moldova intregita?
    Domnule Rosu, pacat, sincer, de toata energia!
    Cat despre marota ca scapa coruptii sau cu pragul valoric la abuzul in serviciu…cititi cu atentie decizia Curtii si cereti sfatul unui jurist. Veti avea mari surprize: abuzul in serviciu nu este infractuine de coruptie, deci coruptii nu scapa, pragul valoric ne este recomandat de toata lumea, iar coruptii aia vor scapa prin prisma faptului ca rechizitotiile DNA sunt intemeiate pe incadrarea veche a abuzului in serviciu, incadrare neconstitutionala. Or, ultima oara cand am verificat, nu eram indicatatura, deci Nulla poena sine lege, adica nicio o pedepasa fara lege.
    A, si sa nu uitam miraculoasele protocoale DNA si echipele mixte cu SRI! O, da, vor scapa TOTI coruptii, domnule Rosu, si stiti de ce? Daca probele din dosare s-au bazat pe aceste ilegale colaborari ale DNA atunci aceste probe sunt ilegale si TOATE dosarle de coruptie intemeiate pe probe ilegale sunt NULE. Ce ziceti, iesim atunci eu cu dumneavoastra in fata la DNA sa plateasca dna Kovesi si subordonatii ei oalele sparte, adica milioane de euro despagubiri catre fostii inculpati, plus miliardele de euro ce se vor pierde pentru ca onorata doamna A FACUT POLITIE POLITICA? Ca asa facea securitatea comunista: trimitea nevinovati la inchisoare pe probe ilegale sau fabricate.
    Va urez numai bine domnule Rosu!
    PS nu sunt postac, nu sunt ciuma rosie, sunt de stanga, voi fi mereu! Iar pentru dreptul dumneavoastra de a nu fi de acord cu mine sunt gata sa ma bat din rasputeri. Ar fi frumos ca si dumneavostra si tfl, car e nu accepta in randurile lor protestari de lata orientare decat ei, sa faceti la fel…

    • Ana spune:

      Stimate domn, scriind cu majuscule nu faceți decât sa dați impresia că în viața reală ați urla la celălalt. Faceți afirmații fără sa le probațiune, doar ca sa aduceți vorba de munții Tatra, Oarba de Mureș ( a scăpat cu viata? Cum naiba, zeci de mii de soldați au murit in capcana de la Oarba!)
      Nu credeți în protest față de corupție în general și îl interpretați drept trecerea de partea unei persoane pe care o vedeți dusmanul, in cazul de față președintele României.
      Cu alte cuvinte considerați ca toți ceilalți gândesc găunos ca și dumneavoastră.
      De oameni de acest tip am vrea sa scăpăm, încet încet.

  4. viliescublog spune:

    Ce ne facem cu oamenii de buna credinta – vezi E. Constantinescu si CDR care nu au facut absolut nimic bun. Poate ca nu au furat ca si ceilalti dar i-au lasat pe ceilalti a-si vada de treaba (aka devalizarea tarii) ?
    Probabil ca singura solutie este una economica, externalizarea masiva a veniturilor multinationalelor si chiar a firmelor romanesti – in fond pe mine si pe majoritatea nu ne-ar deranja sa avem venituri din alta tara muncind aici. Problema e ca pe langa munca, trebuie sa ne ocupam de tara : sanatate, invatamant, asa cum deja exista politie privata intrucat cea de stat nu-si face de mult treaba, ne trebuie Romanie particulara, a noastra intrucat cred ca e exclus ca un om de buna credinta sa ajunga sa aiba un cuvant de spus in politica noastra in urmatorii 5 ani (asa cum ai demonstrat ca ce intampla de 27 de ani) !

  5. Radu Gherasim spune:

    Salut Andrei,
    Cred ca trebuie sa ne pregatim pentru o cursa mai lunga (4 ani). Mi-e foarte clara vorba cu lupul si naravul. Deci vor trebuie sa iasa la suprafata, in sfera politicului ALTI oameni.

    Concret, eu as propune asa:
    1. Trebuie sa actionam pe doua nivele:
    -termen scurt: actionam continuu prin toate formele accesibile pentru a nu-i lasa pe ACTUALII sa se culce pe o ureche
    – termen mediu: lucram CONTINUU pentru a pregati ALTI oameni sustinuti de un vot puternic la viitoarele alegeri.

    2. Pe termen scurt
    – Am merge pe pichetarea (de masa) la caselor politicienilor de esalon 1 si 2. Nu este suficient sa doar Dragnea si Grindeanu, ci si ceilalti parlamentari (PSD), primari si sefi CJ.
    Daca ei ne-au furat casa atunci mi se pare rezonabil sa ii vizitam acasa. Desigur PASNIC dar zilnic.
    – As continua cu meetingul in Pta Victorieie
    a) o data pe sapt – prezenta masiva
    b) zilnic, continuu, un grup relativ mic (volunari prin rotatie)

    3. Organizare si efort, pe termen mediu
    – Fiind vorba de o miscare civica trebuie sa fie organizata cumva. Un leadership trebuie asumat cumva. As propune sa se infiinteze un „grup de coordonare” suficient de numeros astfel incat prin distribuire de taskuri si asumari oamenii sa isi vada de taskurile curente si viata persoanala dar sa existe o permanenta si in miscarea civica.
    – As vedea mai departe si un rol activ al „MAREI MASE” prin dispersia mesajelor, actiunilor dar si in vot continuu pe majoritatea actiunilor. Putem crea un mecanism simplu de vot online la care sa participe zeci/ sute de mii de oameni.

    4. Comunicare, public
    – Trebuie comunicat cu publicul „CORE” astia care strigam de zile bune in piata, cei care urmaresc pe FB etc
    – Trebuie comunicat si cu CEILALTI, cei care au votat PSD. Cu tact si iubire, fata in fata. O capacana aici este URA, inversunarea. Acestea sunt armele lor si nu trebuie sa le preluam. Deasemena dorinta noastra de a CONVINGE neaparat pe ceilalti nu cred ca este cea mai buna tactica, ne va pune in pozitii adverse si nu este nici eficient nici ceeace ne dorim.
    Acesta va fi principalul task pe 4 ani si trebuie manageriat corect. As propune chiar crearea unui ghid de actiune.

  6. radu spune:

    Uitasem ceva.
    S_a propagat ideea ca sub 200000 poti fura. Zauuu? Chiar nu vedeti, fratilor, cat de nemernic se propaga minciuni? Cum sa poti fura? Orice furt, chiar si de un leu, se pedepseste! Punct!
    Iar pana la 200000 lei sunt incidente alte texte ale Codului Penal, gen delapidare; dar, nimeni nu spune, trebuie sa prezinti probe, tata, nu facaturi sau denunturi dupa n ani ori interceptari cu tona. Adica, mai pe romanesti, sa pui osul la munca ca procuror! Dar de, daca esti obisnuit sa supui arestatii la presiuni psihologice, gen nu iti dau voie sa iti primesti medicamentele – cum a fost in cazul Berca – sau iti arestez membrii familiei – ca in cazul Ghita – ca sa obtii denunturi mincinoase…
    Rata de achitari a DNA este undeva la 10%, daca nu stiati. Asta insemana ca 10% din dosarele lor au fost niste FACATURI. Restul parchetelor se invart , atentie, la 1%!! In orice tara din lumea civilizata erau desfiintati demult, fie si pentru insuccese, nemai vorbind de represiune nedreapta si alte infractiuni la infaptuirea justitiei…
    Dar, nu-i asa, e mai usor sa primesti lozincile de-a gata decat sa gandesti cu propriul cap…
    A, si inca ceva, ca tot se vorbeste de proteste spontane: oare de ce primii protestari, iesiti INAINTE de aparitia OUG in Monitorul Oficial, erau dragutii de deputai USR, fosti conectait la banul public in guvernul Ciolos, gen Oana Bizgan Gayral?
    Ale naibii ele de proteste, scoasera companiile de telefonie mobila peste noapte repetitoare mobile in Bucuresti sa fie semnalul cat mai bun…asa ceva se autorizeaza la nivel inalt, gen SRI, SPP, ANC si dureaza luni de zile…

  7. Sorin spune:

    Totul pleaca de la CNA – daca aceasta institutie n-ar fi politizata atunci nu am mai fi avut televiziuni manipulatoare. Ar trebui ca urmatorul mesaj din piata sa se refere la un CNA apolitic, cu oameni integri si nepartinitori (respectiv nepartinici). De aici a pornit si asa zisa dezbinare intre oameni pe care o profera tot mai mult oamenii care protesteaza la Cotroceni. Oricum, protestele de la Cotroceni – contramanifestatie, nu apar deloc in stirile externe, nu au nicio valoare.

  8. Corina spune:

    Buna, eu ma gândesc ca o initiativa legislativa a cetatenilor (cu 100000 de semnaturi) ar mentine atentia (presei, publicului intern dar si a comunitatii internationale) asupra problemelor legate de coruptie in România. Printre cei care #rezista, imi inchipui ca trebuie sa fie si ceva avocati capabili si doritori sa scrie un proiect de text legislativ (sau ne poate ajuta un ONG etc.). Textul s-ar concentra pe una sau mai multe masuri anti-coruptie pe care le dorim. Ma gândesc ca, la nivelul actual de mobilizare, nu ar fi foarte greu de strâns 100000 de semnaturi (a trimite o foaie semnata fiind mai usor decât a iesi ore intregi in frig…).

    Chiar daca Parlamentul actual ar respinge proiectul de lege, sau l-ar modifica in asa hal incât nici ma-sa nu l-ar mai recunoaste, insasi existenta lui, si parcursul lui regislativ, ar mentine lupta impotriva coruptie in actualitate, ar permite pastrarea mobilizarii, si ar da arama pe fata celor care, in Parlament sau in dezbaterea publica, s-ar opune.

    Just my two cents… si inca o data curaj si bravo pentru mobilizare!

  9. Olimpiu Porumb spune:

    Andrei,
    M-am apucat si eu sa citesc cartea lui Gene Sharp – De la dictatura la democratie, ca sa vad care dintre cele 198 de moduri sunt cele mai potrivite… Dar pana atunci cred ca cele mai potrivite sunt:
    – intrarea in dialog cu alesul local. Dialog fie pe e-mail, fie telefonic sau mai ales la cabinetul din teritoriu. Slava domnului teme de discutie avem…
    – pichetarea cabinetului alesului local pe perioada in care are „audiente” in teritoriu. Adica sa stam la coada ca la carne inainte de 1989. Sunt sigur ca sa va bucura de atentia capatata.
    – o solutie extrema, dar care cred ca e eficace, este o inscriere masiva in PSD. Inchipuie-ti 10000, 100000 de oameni intrand in PSD si incercand schimbarea lui din interior…

    #rezist
    Oli

  10. Paul spune:

    Metodele de rezistenta sugerate (sau mai degraba descrise) de Nicolae Steinhard in „Jurnalul fericirii” sunt de actualitate. Tot cu urmasi de comunisti avem de-a face. Din pacate, e valabila si constatarea ca mai multa libertate traiau cei din inchisorile comuniste decat cei ce nu constientizau ca sunt de fapt inchisi. Cred ca nivelul intelectual al populatiei este in scadere (vezi cum se circula sau cum se arunca gunoaiele) si ma tem ca solutia emigrarii este cea corecta daca se urmareste realizarea profesionala, in timp ce solutia rezistentei in tara este insotita de suferinta si de imposibilitatea de a-ti valorifica cu folos „talantul”.

  11. Laurentiu Negrea spune:

    Eu fac parte din generatia care a ratat schimbarea Romaniei in momentele favorabile cruciale, si mentionez aici numai doua, cele mai importante; Revolutia si Piata Universitatii
    Parerea mea de vechi observator al politicii din Romania si constant cetatean antisistem, si votant constiincios, impotriva , este ca
    – Piata ar trebui sa-si gaseaca lideri .
    – Trebuie sa punem presiune pe ei, permanent. Poate vor fi nevoie de ani de zile de proteste pentru a reduce macar coruptia, ce a ajuns sa se generalizeze (coruptie exista peste tot in lumea civilizata dar ea nu este generalizata ca la noi si este pedepsita drastic , fapt ce descurajaza potentialii infractori) Va fi ca un maraton zilnic multianual.
    -Daca presiunea scade si ne vom blaza, le vom da ocazia sa-si revina si sa incerce din nou, sa se puna la adapost si sa-si pregateasca viitoarele matrapazlacuri.
    -Sa o luam pas cu pas , sustinand justitia si institutiile anticoruptie si nepermitand nici o incercare de ”imbunatatire” a legislatiei anticoruptie.Astfel, cat de curand Liviu Dragnea si CP Tariceanu, principalii artizani ai actualei coalitii procoruprie, vor disparea din viata politica si vor ajunge la puscarie.
    -Abia atunci se poate gasi o modalitate de a schimba cu adevarat guvernul procoruptie si Presedintele Romaniei, impreuna cu partide reformate si fara politicieni cu probleme penale ( fara PSD) pot forma un guvern, cu oameni competenti si cu orientare anticoruptie ,sau poate solutia unui guvern tehnocrat, va da Romaniei o perioada de liniste, in care sa se consolideze institutiile si sa se inaspreasca legislatia anticoruptie.

    Deci trebuie sa #REZISTAM .Eu sunt optimist. Ura si la Piata Victoriei !

  12. Andrei spune:

    Buna.
    Solutia mea implica o forma de greva fiscala. Cred ca la radacina discutia asta este despre bani, caz in care acolo trebuie sa avem impact.
    Pe larg, m-am explicat aici: http://gheorghiescu.ro/2017/02/01/plan-de-contra-atac/
    Spor!

  13. […] ce vrea in schimb este sa-l sustii in ce urmeaza. Andrei Rosu vorbea mai adineauri de 189 de metode de lupta sociala pasiva. Am extras ce m-a interesat, pentru […]

  14. Steluta Munteanu spune:

    Buna Andrei,
    Eu cred ca ar trebui continuate protestele, o perioada, cati putem in timpul saptamanii si mai multi in week-end.
    Apoi, ar trebui sa organizam un grup de oameni care se pricep cat de cat, sa ii urmareasca mereu si la un semn grav sa ne anunte si sa revenim masiv in strada.
    Am putea sa pichetam de exemplu, locurile unde auzim ca se fac probleme, gen Spitalul Colentina, cum are acum probleme si doctorul acela a indraznit sa spuna ceva, e mare lucru si ar trebui sprijinit. Sau de exp spitalul Municipal unde este pusa director chiar in aceasta perioada, iubita lui Oprescu, sa fie un grup acolo cand apare problema si sa protestam. Problema respectiva insa, trebuie mai intai verificata sa stim sigur ca este o nedreptate acolo.
    Apoi, cel mai important, pentru viitor, cred ca ar trebui alcatuit un partid, de oameni buni, care sa vrea sa faca acest lucru si pe care sa il votam la urmatoarele alegeri. De cativa ani nu iese lumea la vot, pentru ca nu are pe cine vota. Singura optiune in momentul de fata este sa alegem raul cel mai mic, dintre doua rele. Trebuie sa putem alege intre bine si rau, nu intre doua rele.
    Putem cere ajutorul celor care au alcatuit anul trecut guvernul tehnocrat. Ne pot sfatui si ajuta foarte mult dupa parerea mea si pot chiar ei sa inceapa alaturi de noi, un nou partid.
    Putem face si asta: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10207814403304776&set=a.1457811932037.2059690.1435542693&type=3&theater
    Si avem un model in Islanda, extrem de asemanator cu al nostru, daca ai timp, chiar te-as ruga sa vezi filmuletul, mi se pare foarte bun: https://www.youtube.com/watch?v=5PSeS7RoUMM&feature=share
    Iti multumim pentru tot ce faci si suntem aici.

  15. Costin spune:

    Solutia mea? bilet de avion one-way inspre Vest, de la 1 aprilie am o noua tara.
    Solutiile de mai sus se discutau si acum 10 ani: „da, acum e rau, dar sa vedeti ce bine o sa fie peste 10 ani”. sa fim sobri! vreti solutie? am fost 600.000, o forta careia nicio jandarmerie nu-i tinea piept. intram in Guvern si Parlament si nu mai dadeam voie sa se lucreze pana cand toti sobolanii din politica nu pleaca.

    Altfel, vorbim prostii, 80% din oamenii din piata au fost si la vot si la alte proteste si ei reprezinta fix 5% populatia activa si implicata din Romania, restul, pana si in ziua de azi fie li se rupe (cam 55%, fie sunt votanti PSD, PNL si ALDE: cam 35%).
    Daca voi credeti ca cei 5% vor schimba lucrurile in Romania pe perioada vietii noastre, habar n-aveti. E nevoie de inca 40 de ani ca cei 5% sa ajunga la 15% si sa poata da nastere unei alternative politice viabile.
    Eu nu mai am timpul necesar.

  16. cristian ungureanu spune:

    … asumandu-ti POZITIV riscul, BINELE va lucra atunci cand vei actiona pentru EL… se spune ca Binele si Raul sunt ca doi FRATI GEMENI, de aceea NUMAI cei cu experienta POT FACE DIFERENTA… Doamne Ajuta !

  17. Ion Onofrei spune:

    Pe mine m-ai pierdut la : Dezbracarea ca forma de protest– nu cred ca obtii ceva cu asta
    Distrugerea propriei proprietati- daca iti inchipui ca muncesc o viata sa fac o casa si ii dau foc ca sa smulg o lacrima de la hotii de politicieni , gresesti..

    Afisarea de portrete – ?????

    Semne si nume noi – vax
    Sunete simbolice biiine, frateee…
    Reclamatii simbolice- direct… de reclamatiile noastre simbolice o sa se innece politicienii
    Gesturi nepoliticoase cu asta nu am cum sa fiu de acord.

    Andrei daca ai luat -si ai luat toate astea- de undeva te rog, cand mai faci asa ceva incearca sa te gandesti mai intai la sufletul romanului, la viata pe care au dus-o dacii , cum se retrageau in padure din fata celor ce le voiau raul, Gabdeste-te ca suntem un neam cu bun simt, atat de mult bun simt ca unii ne iau de prosti. Vrei o solutie ? sunt peste 500 de sate parasite. HAI SA LE REPOPULAM ! Unii doar pentru weekend, altii permanent, hai sa invatam sa crestem gainile, ratele, gastele, curbanii, iepurii, cum o faceau bunicii nostri -eu o fac deja de doi ani- hai sa reactualizam meseriile stramosesti. hai sa ne redescoperimm demnitatea si verticalitate, bunatatea si intelepciunea si in 20 -30 de ani vor veni toti la noi ca la Gradina Maicii Domnului…

  18. Eu spune:

    Sit-in = Ocuparea unui spatiu cu oameni care stau pe scaune sau pe jos, blocând accesul/localul.
    Stand-in = Ocuparea unui spațiu cu oameni in picioare.
    Ride-in*= O adunare a biciclistilor (vezi Critical Mass).
    Wade-in* = Protest prin munca, Actul de a se pune la lucru (in locul altora sau in alte locuri).
    Mill-in* = Greva la moara, la tesatorie (greva pe un segment economic ingust).
    Pray-in* = Rugăciune comuna.
    Stall-in* = Actiuni prin intirziere, amanare, tragere de timp.
    Speak-in* = Vorbitul in public.
    Stay-in = Ocuparea unui spatiu cu oameni care stau pe jos.
    …. exista si Stay-Away = Stai 1-2 zile in casa (o greva speciala: nu muncesti, stai acasa si refuzi sa iesi din casa). Vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Stay-away.

  19. Trandone spune:

    Buna ziua!…interesant topicul,…si vast. Ce ziceti si de urmatoarea abordare, poate putin mai directa/imperativa ?

    In virtutea constitutiei Romaniei Art. 74 – Iniţiativa legislativa:
    Putem avea urmatoarele propuneri de revendicari legislative – linii generale:

    – Eliminarea imunitatii parlamentare in cazul savarsirii de fapte penale, cum ar fi cele legate de abuzul in serviciu, fapte de coruptie sau in cazul urmaririi penale pentru aceleasi fapte. Imunitatea parlamentara ar trebui garantata numai in cazul protejarii alesilor pentru opiniile exprimate in exercitarea indatoririlor lor. Ar putea fi exceptate aici doar faptele penale comise in cazul incalcarii legislatiei rutiere.

    – Excluderea din toate partidele politice a membrilor care au cel putin o condamnare penala sau care au anchete penale in desfasurare sau in momentul deschiderii unei anchete penale pe numele lor (in caz ca, in urma anchetei, se dovedeste ca persoana nu poate fi condamnata penal, aceasta sa poata sa-si reia dreptul de a fi membru intr-un partid politic, bineinteles, impreuna cu recuperarea celorlalte drepturi sau alte eventuale prejudicii suferite ca urmare a anchetei penale). Ar putea fi exceptate aici, faptele penale prevazute in cazul incalcarii legislatiei rutiere.

    – Depolitizarea instituţiilor publice judetene/locale (de la nivelul inspectoratelor scolare si pana la directiile si casele de asigurari de sanatate) – conducerea institutiilor publice la nivel local sa nu mai fie numita politic, ci sa fie aleasa intern in cadrul fiecarei institutii, periodic sau in caz de necesitate, conform reglementarilor interne ce se vor stabili in cadrul fiecarei institutii publice (eventual, dupa un program cadru). Acest lucru va asigura continuitatea si buna functionare a institutiei publice fara a mai fi asa de dependent de numirea politica, cu toate obligatiile sau influentele care sunt generate de o astfel de numire politica. Alegerea se va face pe criterii de competenta, abilitati administrative; “Omul sfinteste locul !” si “Locul consfinteste omul ! “

    – Interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publica tuturor persoanelor care au o condamnare penala sau care au anchete penale in desfasurare sau in momentul deschiderii unei anchete penale pe numele lor (in caz ca ulterior se dovedeste ca persoana nu poate fi condamnata penal in urma anchetei, aceasta poate sa-si reia dreptul de a ocupa o functie publica, impreuna cu recuperarea celorlalte drepturi sau prejudicii suferite ca urmare a anchetei penale). Ar putea fi exceptate aici, faptele penale prevazute in cazul incalcarii legislatiei rutiere.

    In linii mari, acestea ar reprezenta un bun inceput (un “inceput” de care s-a mai vorbit si care ar fi trebuit sa se intample cu multi ani in urma) pentru rezolvarea problemei de fond, intr-un mod pro-activ. In cateva cuvinte ar fi vorba despre “schimbarea / curatirea clasei politice” (sintagma vehiculata de ceva vreme), o dorinta care cu siguranta se regaseste in interiorul fiecarui cetatean onest, nu numai in inimile celor din strada. O simpla demisie a guvernului nu ar rezolva definitiv problema de fond, ci ar reprezenta doar o masura emotionala, re-activa, asa cum au mai fost si in trecut; guvernul ar putea fi schimbat din nou cu un altul, care poate comite aceleasi abuzuri sau/si altele, daca nu rezolvam problema de fond, in mod pro-activ.
    Cu atat mai mult, guvernul actual trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce a facut si pentru programul de guvernare pe care l-a promis.

    Este un moment in care aratam deja ca suntem un Popor si ca puterea este cu adevarat a poporului (Demos Kratos), asadar este momentul oportun pentru a sustine cu tarie revendicarile legislative de mai sus, revendicari care ar putea fi puse in practica cu celeritate in cadrul sistemul legislativ, bineinteles, cu o expertiza juridica adecvata.
    Constitutia Romaniei ne permite asta: Constitutiei Romaniei Art. 74 – Iniţiativa legislativa:
    http://www.constitutiaromaniei.ro/art-74-initiativa-legislativa/

  20. Adrian Ionescu spune:

    Eu zic că trebuie să ne concentrăm pe actiuni de tip crowd-pressure. De pildă, alegem un politician, de exemplu Sorin Grindeanu și 500 de mii de oameni îi trimit câte un email la fiecare oră timp de o zi. Sau mergem și traversăm în continuu pe toate trecerile de pieton din jurul Guvernului timp de o oră. Ar fi de preferat când vin sau pleacă guvernanții la / de la serviciu. Sau organizam flashmob-uri dar targetate pe câte un personaj. Ei trebuie să simtă în mod direct presiunea noastră.

  21. Florin Budescu spune:

    Protestele nu dizlocă sistemul? Ce putem face în continuare?
    http://www.stareapresei.ro/protestele-nu-dizloca-sistemul/

  22. wew spune:

    Eu am alta idee: o lista publica cu tot ce are marca PSD: firme ale lor, masini, tot tot. Apoi boicot sau alte chestii neplacute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *