Aseara mi-am dedicat o ora pregatirii de brownies (dupa o reteta Jamie Oliver), in scopul participarii la un „festival de prajituri de casa” pe care l-am organizat astazi in companie pentru strangerea de fonduri (campania Hospice continua pana pe 25 noiembrie). Prajiturile au iesit grozave, in ton cu ale celorlalti 14-15 colegi care s-au alaturat initiativei, iar ziua de azi a fost una dintre cele mai dulci pentru toti colegii nostri din firma… 🙂

Nu stiu de ce, dar am impresia ca alergarea de la Brasov la Bucuresti a avut loc acum mult, mult timp… Asa ca ma grabesc sa imi scriu impresiile, pana nu le uit! Hai sa incep cu statisticile:

Distanta: 176.8 km. Timp omologat: 27h 37min 55s. Distanta parcursa in 24 de ore (3 noiembrie, 10:57:00 – 4 noiembrie 10.56.59): 161.1 km.

Alimente consumate: 300 ml supa crema de legume; 400 g salata (salata verde, castraveti, rosii); 50 g goji; 100 g samburi de migdale crude; 6 banane; 4 sandwich-uri cu cascaval; 2 portocale; 1 lamaie; 4 mandarine; 1 ciorchine de struguri; 6 batoane energizante Multifruct Isostar; 4 Energy Gel Lemon Isostar; 3 Isostar Pulse Guarana, 1 Energy Shot Isostar (excelent pentru ridicarea moralului la 3 dimineata!). De precizat ca, dupa 8-10 ore de alergat, nu am mai putut consuma alimente dulci…

Hidratare: 9 litri de apa ‘imbogatita’ cu antioxidanti si alcalinizatori (Coral Mine, Hydracel, Microhidrina), la care am adaugat isotonic Hydrate & Perform Lemon Isostar, Vitamina C (efervescenta, 500 mg / l) si electroliti Isostar Fast Hydration Powertabs Orange; 500 ml ceai tonic de Ginseng.

Suplimente (cate o pastila / masura la 8 ore): Glucozamin sulfat (ArtroStop), Multivitamine & multiminerale (Spektrum Imunoactiv), Omega 3, Aminoacizi (Protivity), Coenzima Q10, Lecitina, Spirulina, Probiotic si Fibre (Pro Fiber E.F.A.)

Echipament folosit. O surpriza placuta au constituit-o pantofii de alergat. Pregatit cu 4 perechi – Salomon XT Wings 2 GTX pentru ninsoare sau ploaie si 3 perechi pentru alergare in conditii normale (Asics Gel Nimbus 11 , New Balance 760ST si Saucony ProGrid Hurricane 12) – am decis sa apelez, pentru inceput, la cei mai ieftini dintre ei (Saucony, cumparati cu 80 de dolari din Canada). S-au comportat excelent cu articulatiile mele si, desi eram decis sa schimb pantofii de alergat la fiecare 50-60 de km, am inceput si terminat alergarea cu aceeasi pereche. Dar am schimbat sosetele de 3 ori (cand incepeau sa se umezeasca), pentru a evita basicile. In rest, m-am axat pe echipamentul folosit in general la antrenamente, cumparat de la magazine gen Decathlon (in concluzie, daca pregatiti o experienta asemanatoare nu trebuie sa cheltuiti cine stie ce sume pe echipament ultra-specializat…).

La capitolul prevenire basici, m-au ajutat ENORM plasturii pusi in jurul degetelor (inca de la inceputul cursei). Pe parcurs, nu a fost nevoie sa ii schimb, am mai facut doar mici ajustari. Rezultatul: ZERO basici! Aceasta ‘tehnica de supravietuire’ am ‘furat-o’ de la un ultramaratonist intalnit la Eco-Trail de Paris.

Echipe de asistenta: 2. Echipa 1: Laurentiu (coleg & prieten) si Victor (verisor ). Am plecat toti 3 la Brasov miercuri seara si m-au ajutat pe tot parcursul drumului spre Bucuresti. Pe ultimii 15-16 km au ‘pasat’ masina unor colegi si au alergat alaturi de mine. Echipa 2: George (coleg & prieten), Cristi (idem) si Alex (prieten & terapeut Yumeiho). Ne-am intalnit la Cimpina, iar Cristi a alergat cu mine pana la Bucuresti. George si Alex au alergat si ei alaturi de mine, pe rand. Alex ne-a ‘reparat’ picioarele (atat mie cat si lui Cristi) de cate 2 ori. Pe parcursul drumului ni s-au mai alaturat cativa alergatori, despre care urmeaza sa va povestesc…

Atat pentru azi, revin cu partea a 2-a… 🙂

Mai sunt doar 3 zile pana la alergarea Brasov – Bucuresti si totul decurge conform planului.  Sunt fericit ca voi beneficia de sprijinul unei echipe, care ma va astepta cu masina la fiecare 5 kilometri – deci voi putea reduce substantial cantitatea de lucruri din rucsac.  Multumesc tuturor celor care au donat pana acum (obiectivul este de strange minim 10.000 euro pentru Hospice) si ii asigur ca voi face tot ce imi va sta in putinta pentru a termina cursa asa cum mi-am propus, pana vineri.

In cazul in care aveti de gand sa organizati actiuni similare, va pun la dispozitie lista cu lucrurile pe care eu si echipa noastra le vom lua la noi. Click aici pentru a vedea check list-ul alergarii Brasov – Bucuresti.

Pe curand!

Desi traiesc ‘de-o viata’ in Bucuresti, m-am nascut si mi-am petrecut majoritatea vacantelor din copilarie la Brasov. De multe ori, rudele ma intreaba „cand mai dai o fuga pe la noi?”. Saptamana viitoare voi „da o fuga” ad litteram, dar nu de la Bucuresti la Brasov, ci in sens invers. De unde a pornit acest demers si ce presupune? In octombrie anul trecut am vizitat clinica de ingrijire paliativa din Brasov a fundatiei HOSPICE si, de atunci, mi-am luat angajamentul (in primul rand fata de propria persoana) de a contribui la cateva dintre multele si ambitioasele proiecte acestei fundatii cu oameni sufletisti.

Pe 3 noiembrie urmeaza alergarea celor „100 de mile” (aproximativ 160 de km) de la Brasov la Bucuresti. Fara puncte de hidratare si de alimentare, fara drumuri inchise circulatiei auto, fara muzica si baloane, fara asistenta medicala, fara concurenti, fara termene limita si timpi intermediari, fara aplauze de la spectatori, fara podium, fara medalie de finisher… Doar rucsacelul cu provizii si haine de schimb si, fireste, masinile de pe DN1. Startul alergarii va fi in fata clinicii Hospice din Brasov, iar finalul ei in Bucuresti, zona Baneasa.

Multumesc colegilor mei din UniCredit si tuturor celor care voluntariaza si doneaza pentru Hospice Casa Sperantei sau alte fundatii. De asemenea, va invit sa alergati cu mine, atat cat va permite timpul (distanta va fi parcursa non stop, in maxim 30 de ore). Sau sa traiti alaturi de mine experienta alergarii extreme pentru a invinge durerea extrema, cu care se lupta si Hospice in Romania.

Voi reveni cu detalii. Va multumesc din suflet!

Triathlon Challange Mamaia, Maratonul Bucuresti si o alergare de 170 de kilometri de la Brasov la Bucuresti. Toate pentru HOSPICE Casa Sperantei si toate in mai putin de o luna. Obiectiv: sa strang cei 50.000 RON necesari pentru cumpararea a 10 seringi automate pentru tratamentul durerii extreme.

Triatlonul de la Mamaia nu va fi o experienta noua, anul trecut fiind un debut cu noroc si o clasare buna la proba de stafeta, unde am participat impreuna cu colegii mei de la UniCredit Leasing. Insa de aceasta data am decis sa incerc marea cu degetul si sa nu particip doar la proba de alergare, ci la intreg triatlonul (proba de sprint). Marea provocare: cei 750 de metri de inot, pentru care mai am doar vreo 2 luni de antrenament! Astazi am avut a 10-a lectie de invatat craul si am reusit sa leg 10 bazine x 25 de metri. Avand in vedere ca acum mai putin de o luna am luat prima lectie de craul, sunt foarte optimist in privinta terminarii cu succes a acestei probe; dar am emotii mari!! :). Dupa inot, urmeaza 20 de km de pedalat si 5 km de alergare. Teoretic, ambele ar trebui sa imi puna mai putine probleme decat inotul (in caz ca nu se sparge vreun cauciuc…).

Maratonul Bucuresti va fi de fapt o stafeta la care voi participa impreuna cu colegii mei din UniCredit (atat de la leasing cat si de la celelalte firme din grup: UniCredit Tiriac Bank, Ucefin, UBP, CAIB, UniCredit Insurance Broker etc.). Spre bucuria mea, au raspuns deja invitatiei mai mult de 30 de colegi si sper ca numarul nostru sa fie chiar mai mare, iar de la un an la altul sa tot creasca… La stafeta, partea cea mai grea va fi sa astept sa imi vina randul. 🙂

Cat despre cel mai ambtios proiect al meu de pana acum, alergarea de la Brasov, orasul meu natal, la Bucuresti, orasul meu de adoptie :), o sa va povestesc mai pe larg intr-un articol viitor. Deocamdata, pe scurt: sambata 15 octombrie, 170 de kilometri (de la sediul Hospice din Brasov la cel din Bucuresti), fara oprire.

In rest, sunt in grafic cu antrenamentele (alergare, inot, bicicleta) si am decis de curand sa introduc si o sesiune saptamanala de Pilates, ca sa castig in mobilitate si sa imi pregatesc spatele pentru cursele lungi de bicicleta…

Pe curand!

Va povesteam anul trecut despre Cristian Ungureanu, un coleg de breasla (devenit intre timp prieten) cu o vointa extraordinara, care a slabit de la 140 la 75 de kilograme si a devenit maratonist. Pentru ca viata este uneori ciudata si nedreapta, Cristi a avut acum cateva luni un accident (a fost lovit de o masina pe trecerea de pietoni :() si, dupa o operatie pe creier si (citez) „mult ajutor divin”, Cristi a inceput sa se insanatoseasca (cititi povestea pe bogul lui). Pentru ca este un luptator, sunt singur ca se va reface cat mai curand si ca va reincepe sa alerge, pentru ca asta este pasiunea lui…

Cristi, iti multumesc mult pentru incurajarile constante pe care mi le oferi pe blog, iti doresc o vindecare rapida si completa si sunt fericit ca am putut alerga astazi pentru tine!!

Tot cu nedreptatile vietii se lupta si Fundatia Hospice Casa Sperantei, care a organizat astazi la Brasov crosul „Alearga tu pentru ei”, avand ca obiectiv atragerea de fonduri necesare continuarii serviciilor de ingrijirie oferite gratuit de fundatie adultilor si copiilor cu cancer, leucemie, distrofii neuromusculare si malformatii congenitale.

Fiind o fundatie a carei cauza o sustin, mi-am cumparat cu drag un bilet de tren dus-intors Bucuresti – Brasov (trenul este mai ecologic / rapid decat masina si, in plus, am mai putut citi si lucra la cartea mea…) si am participat la acest eveniment unde, spre surprinderea mea, au fost prezenti multi alergatori, majoritatea cu familia. Au raspuns ‘prezent’ si handbalistele de la Rulmentul Brasov (un gest foarte frumos!), care au terminat crosul impreuna, mana de mana, ca o adevarata echipa. Par foarte unite si cred ca vor avea rezultate excelente in acest sezon…

M-am mai intalnit cu fosta noastra mare canotoare Valeria Racila van Groningen (organizatoare a maratonului international Bucuresti), cu Marian Chiriac (principalul ‘vinovat’ pentru revista Alerg), dar si cu alti colegi de la Ro Club Maraton si colegi / fosti colegi de birou care se antreneaza (cu sprijinul lui Marian Chiriac) pentru primul lor maraton (tine-o tot asa, Iana!!).

De asemenea, am avut bucuria de a imi reintalni unul dintre verii din Brasov (v-am spus ca am multi!! :)) si mi-am convins nepotica de 9 ani sa participe la primul cros din viata ei. Spre bucuria ei (si a noastra), a terminat cu bine cei 450 de metri clasandu-se a 6-a (din 15), deci are potential de atleta… 🙂 Bravo Iulia!!

De fapt, Iulia a salvat onorea familiei, pentru ca eu m-am clasat undeva pe la jumatatea clasamentului la crosul de 4.3 km, terminand in vreo 20 de minute. Cred ca as fi terminat cu un timp chiar mai prost decat acesta (caldura mare…), noroc ca am stat tot timpul cu ochii pe ceas, pentru a nu pierde trenul… 🙂

Multumesc Hospice pentru organizarea excelenta a acestui cros si…pe curand!

PS – Cei care pot si vor sa ajute HOSPICE sa cumpere 10 seringi automate pentru tratamentul durerii extreme, sunt rugati sa doneze online (click AICI). Mii de multumiri!!

Va povesteam anul trecut de o vizita care m-a marcat si care a dat un nou sens alergarilor mele. De atunci, am alergat pentru Hospice la toate competitiile la care am participat, din dorinta de a atrage atentia asupra ingrijirii paliative si de a ajuta la strangerea de fonduri pentru una dintre cele mai active organizatii implicate in ingrijirea bolnavilor aflati in faza terminala.

Fiind un mare fan al lucrurilor concrete, simt ca nu am reusit sa realizez foarte multe pentru cauza pe care o sustin, de aceea va rog sa ma ajutati sa cumpar 10 seringi automate pentru tratamentul durerii extreme.

Donatiile se pot face AICI.

Va sunt foarte, foarte, foarte recunoscator si va asigur ca efortul vostru va conta ENORM pentru pacientii Hospice!

Cu multumiri,

Andrei

Ma intreb adesea: in ce fel de societate vrem sa traim? Intr-una cinica, in care nu ne pasa de cei care sufera in jurul nostru sau intr-una in care fiecare dintre noi face ceva pentru a ii ajuta pe cei mai putin norocosi?

Pana nu demult, preferam sa cred ca totul este perfect si ca problemele altora nu au de ce sa ma afecteze si sa ma consume emotional. Ma simteam stanjenit de fiecare data cand primeam cate un e-mail in care se cerea sprijin pentru un copil sau adult care avea nevoie de ajutor pentru o operatie, un transplant, donare de sange, etc. Imi inventam tot felul de scuze (‘eh, nu pot sa ii ajut pe toti’, ‘de unde stiu ca e un caz real’, ‘chiar daca il ajut, oricum nu o sa stranga suficienti bani’, ‘nu am timp sa donez’, ‘e prea complicat’, ‘lasa, ca o sa donez o suma mare atunci cand o sa am mai multi bani’ s.a.m.d.), apoi dadeam un forward mail-ului si imi spuneam ‘gata, mi-am facut datoria, poate ca mesajul va ajunge la vreo fundatie sau vreun milionar filantrop…’

De aproape 2 ani si jumatate sunt tata. Tot ceea ce fac converge catre dorinta mea de a il inspira pe fiul meu. Nu doar sa isi indeplineasca fiecare vis pe care il va avea, ci si sa devina – la randul lui – un tata mai bun, un sot mai bun, un fiu mai bun, un coleg mai bun, un prieten mai bun, un roman mai bun, un om mai bun.

Pentru asta am alergat maratonul de la Polul Nord. Pentru asta am ales sa alerg inca 7 maratoane pe tot atatea continente. Si, cu siguranta, nu ma voi opri aici.

In nicio tara, oricat de dezvoltata, statul (‘sistemul’ / guvernul etc.) nu poate ajuta pe toti cei aflati in suferinta. De multe ori, exista pacienti care nu au nevoie doar de medicamente sau de un tratament costisitor, ci – mai ales – de oameni care sa le zambeasca, sa ii incurajeze si sa ii imbratiseze.

Din fericire pentru prezentul si viitorul natiei noastre, exista romani care au inteles (cu mult timp inaintea mea) ca viata inseamna si implicare sociala. A dona sau a fi voluntar pentru o fundatie nu trebuie sa fie un motiv de a te bate cu caramida in piept sau sa constituie o exceptie, ci ar trebui sa devina o regula – o premisa pentru o societate sanatoasa, normala, spre care tindem si ne-o dorim cu totii.

Cine a tinut in brate un copil orfan sau a fost tinut de mana de catre un pacient care mai are de trait doar cateva saptamani, stie la ce m-am referit in randurile de mai sus si intelege decizia mea de a sustine, prin tot ceea ce fac, proiecte si fundatii precum Salveaza Vieti, MIA’s Children sau Hospice.

Multumesc celor de mai sus (si nu numai) pentru ca ma ajutati sa fiu un om mai bun si sa dau sens si valoare alergarilor mele!

PS – daca te-am intristat sau daca te-am facut sa te simti stanjenit(a)…imi pare bine: esti pe drumul cel bun!