Exista doua tipuri de infractori: 1) „gainarii” – cei pe care ii stim cu totii si care arata ca hotii din inchisori (aia de iti intra in casa, care fac mici ‘combinatii’, fura din buzunare etc.). 2) „escrocii” – aia in costum (ca fapt divers, recunosti un escroc prin faptul ca este cel mai bine imbracat din incapere), pe care ii vedem foarte des in politica romaneasca. Singura diferenta intre cele doua categorii este costumul (si pretentiile de lorzi). In rest, aceeasi gura mare, acelasi tupeu de borfas, aceeasi mitocanie, aceeasi abilitate de a minti fara nerusinare si aceeasi dorinta de imbogatire rapida si fara efort. Imi stiti deja opinia despre ceea ce se intampla in aceste zile si mi-am asumat riscul de a face tot ceea ce pot pentru a scapa tara de „astia”. Cand spun ca imi asum un risc, stiu foarte bine ce spun. „Astia” sunt, totusi, infractori.

Suntem in situatia penibila in care hotii au intrat peste noi casa, ne-au furat, iar noi stam si ne uitam la ei, cu un A4 in mana, cu „nu ma mai fura si iesi te rog din casa acum”. Iar ei iti arata pe geam politistul si iti spun „legea e de partea noastra, asa ca taci si du-te la munca, ca sa mai produci ceva, sa am ce fura si maine”.

La fel ca la gastile de cartier, grupul asta infractional se simte puternic atat timp cat nu exista o gasca mai mare sau mai puternica. De aceea, propun sa ne organizam. Deocamdata, nu este cazul sa infiintam un nou partid. Exista metode mai eficente.

In prima faza, hai sa vedem cine vrea sa #reziste in continuare. Pentru a fi in  aceeasi barca (indiferent unde v-ati afla), click aici si inscrieti-va in grupul privat #REZISTENTA (este necesar sa aveti cont facebook). Administratorii grupului isi rezerva dreptul de a permite accesul in grup doar celor care au avut postari anti-guvernamentale in ultimele 2 saptamani. Din acest motiv, acesul in grup poate dura (intre cateva minute si cateva zile). Ulterior, veti primi detalii.

Promit sa inchei, cu acest articol, postarile pe tema rezistentei. Vom pastra legatura exclusiv in grupul nostru privat.

Mai bine murim in picioare decat sa traim in genunchi.

Rezistam!

Daca citesti aceste randuri, imi este destul de clar de ce parte a baricadei esti. Ai inteles, ca multi dintre noi, ca niste indivizi penali, care au mintit si mint in continuare fara nicio apasare, au de ales intre doua variante: 1) sa mearga (mai devreme sau mai tarziu) la inchisoare. 2) sa puna mana pe „comoara”, fara a exista vreodata riscul de a fi trasi la raspundere. Nu este vorba despre preferinte politice sau ideologie, nu este despre stanga sau despre dreapta, ci despre niste oameni care fura si cu stanga si cu dreapta.

In urma cu doua saptamani nu mi-as fi imaginat ca voi ajunge sa scriu despre astfel de subiecte. La 27 de ani (!) de la Revolutie. In secolul 21. Intr-o democratie. Intr-o tara membra UE.

Dar supriza mare vine din partea noastra, a celor care (inca) mai credem ca binele trebuie sa invinga, ca valorile pe care se bazeaza umanitatea (adevarul, binele, libertatea, dreptatea) trebui aparate si transmise urmasilor nostri, ca viitorul nostru si al copiilor se decide in aceste zile.

Iesim in strada de mai bine de o saptamana, dar pare ca entuziasmul, increderea (si mai ales prezenta in strada) au cam scazut. Am fost 1, am fost 100, am fost 1.000, am fost 500.000. In orice tara ‘normala’, ar fi fost suficient pentru ca un guvern sa isi dea demisia. Dar contextul actual este departe de a fi unul „normal”, asa ca trebuie sa rezistam. Sa ne facem obiceiul de a iesi la proteste in fiecare zi, in fiecare seara, in fiecare pauza de masa (chiar si pentru 5 minute).

Daca acesti indivizi nu pleaca acum, dupa ce jumatate de milion de oameni au iesit in strada, mesajul pe care il trimitem atat „guvernantilor” actuali, cat si celor care vor urma este: „Puteti face orice, indiferent de cati oameni ies in strada”.

Chiar daca simtim ca protestele nu ajuta, merita sa le continuam. Si sa le completam cu alte mijloace de protest (voi reveni cu cateva zeci de propuneri). Ei au de partea lor „legea” (asa cum si-o vor aproba prin ordonante). Dar noi avem de partea noastra dreptatea.

Suntem un popor extraordinar, dar cu un defect major, vizibil atat in viata personala, cat si cea profesionala sau publica: nu ducem lucrurile la bun sfarsit. Ne apucam de sport, ne apucam de diete, ne apucam de proiectul x, proiectul y, dar apare mereu „ceva” – si sutele de scuze cu care ne justificam esecul (la gasit scuze suntem campioni, pentru ca suntem un popor creativ…).

Cum ar fi, macar de acesta data, sa ducem lucrurile la bun sfarsit? Sa fim cei pe care si-i vor aminti toate generatiile care vor urma: EI SUNT CEI CARE AU FACUT CA POVESTILE DESPRE ROMANIA SA NU INCEAPA CU „Ar fi fost odata ca niciodata”.

In alergarile mele matinale trec adesea pe langa un monument dedicat soldatilor americani care au murit in al doilea Razboi Mondial pe teritoriul Romaniei, in luptele contra nazistilor. Pe el scrie „they gave their today for our tomorrow”. Poate ca a venit timpul sa amanam recompensele imediate si sa ii onoram pe cei care s-au jertfit pentru noi, in razboaie, la Revolutie sau in mineriade. Si sa sacrificam macar cateva minute pe zi pentru a protesta.

Daca nu noi, atunci cine? Daca nu acum, atunci cand? Peste 4 ani s-ar putea sa fie prea tarziu.

#Rezistenta din Bucuresti

In urma cu cativa ani, pe vremea cand lucram pe Bd. Magheru din Bucuresti, intr-o sucursala de banca, un coleg proaspat venit imi povestea despre felul in care firma de la care plecase recupera creantele. Aveau un angajat, Samir. Un tip fara scoala, cu un look foarte dur (solid, chel, o cicatrice urata de fata si cateva tatuaje nasoale pe brate), caruia nu i-ai fi deschis daca ti-ar fi sunat la usa.

Dar, din cate imi povestea fostul meu coleg, Samir era o persoana foarte calma si rabdatoare. Lucra la firma respectiva de cativa ani buni, iar rolul lui era unul singur. Dupa ce firma de recuperare a creantelor epuiza toate mijloacele legale (telefoane, scrisori etc.), Samir mergea vis-a-vis de sediul datornicului, unde statea de dimineata pana seara, manca seminte (nu stiu daca scuipa cojile pe jos sau intr-o punga…) si privea fix spre biroul respectivului. In prima zi, Samir trecea neobservat. In a doua, starnea zambete. In treia, curiozitate. In a patra, devenea enervant. In a cincea, stresant. In a sasea, ingrijorator. In a saptea, infiorator. De regula, nu dura mai mult de 10 zile pana cand debitorul ceda psihic si isi achita datoriile.

Inca de marti seara, cand au inceput protestele, am fost 100% sigur ca vom avea nevoie de multa rabdare. Rezistenta inseamna anduranta, perseverenta. Dar, daca Samir poate, putem si noi.

Ne vedem in piata.

And#Rei