Limitele sunt acolo unde le fixam noi – este o idee pe care o promovez de ceva ani pe acest blog si pe care am avut ocazia sa o vad „in actiune” si la editia 2013 a Transmaraton. Poate ca 21 de kilometri pare o distanta mica, dar am vazut duminica la linia de sosire oameni care nu alergasera pana atunci distante mai mari de 5-6 kilometri. Si au facut asta pe un traseu cu peste 1.000 de metri diferenta de nivel! Au fost si alergatori care si-au ales ca prim maraton cel mai dificil maraton de sosea din Europa! Ca sa nu mai vorbim despre aproape jumatate dintre participantii la proba de dublu maraton (84 km), care se aflau la prima lor tentativa de ultramaraton (si au ales sa faca asta la cel mai greu dublu maraton de sosea din lume!!).

Si as completa lista cu duzina de fosti XXL care si-au invins placerea de a sta pe canapea si de manca fara limita, gasindu-si o dependenta mai sanatoasa. Sau cu cel care a alergat 21 de km descult, pe asfaltul zgrumturos si plin de pietre al Transfagarasanului. Sau cu alergatori care au mai avut puterea de a canta, chiar si dupa 10-12 ore de alergare. Sau oameni de 50-60 de ani care cunosc diferenta intre batranete si imbatranire. Sau cu cei care si-au scos unghiile de la picioare si au alergat mai departe, strangand din dinti, refuzand ideea de a abandona…

Pentru aceasta editie a Transmaraton-ului nu va voi povesti „cum a fost” sau „cum s-a vazut Transmaraton din postura de organizator”. Fiecare participant are povestea lui si multi dintre alergatori au postat, deja, pe bloguri, Facebook etc. impresiile si gandurile lor (le multumim!!). De asemenea, gasiti pe pagina de pe FCB a Transmaraton o multime de fotografii (absolut superbe!!), care sper sa va introduca in atmosfera acestui eveniment.

Am sa mentionez, totusi, ca sunt foarte fericit si mandru de contributia pe care am avut-o la reusita Transmaraton si, mai ales, la impactul pe care l-au avut / il vor avea pentru semenii nostri cei peste 270.000 RON donati in cele doua editii de pana acum. A presupus multa munca voluntara, dar a meritat pe deplin! M-am aflat doua zile in mijlocul unor oameni MINUNATI!…Si, bineinteles, sunt mandru si de sotia mea, care a reusit sa treaca peste episodul mai putin fericit al accidentarii din primavara si, chiar daca nu s-a refacut complet, sa obtina rezultate foarte bune la cursa de alergare pe scari de la Poenari si la semi-maratonul de a doua zi. Si ca Alex, baietelul nostru, a asteptat cu entuziasm la linia de sosire fiecare alergator, pentru a imparti medalii. Suntem o familie activa si sper sa ramanem asa pana in ultima zi a vietii noastre.

Cand spun ca „nu mi se pare mare lucru ceea ce fac” (referindu-ma la competitile de anduranta la care particip), nu o spun dintr-o falsa modestie. Este ceea ce cred si simt. Sunt ABSOLUT convins ca oricare dintre noi poate alerga 1 kilometru. Apoi 2, 5, 10, 20, 30, 40, 50, 100, 200… Asa cum oricare dintre noi a facut progrese pe parcursul vietii, inca de la cateva luni: am invatat sa mergem – din ce in ce mai bine, mai repede si mai departe; am invatat sa citim; am invatat limbi straine; am invatat sa lucram cu computerul; sa conducem masini; sa mergem cu patinele, rolele, schiurile, bicicleta – si lista ar putea continua la nesfarsit. Asa ca… de ce nu am alerga maine dimineata un kilometru in plus? Sau de ce nu am testa cat de departe putem ajunge? – ca distanta parcursa in alergare sau, pur si simplu, urmandu-ne visele si alegandu-ne obiective marete…

Multumiri si respect pentru toti transmaratonistii, de la participanti si voluntari la donatori si sustinatori! In 2014 promit sa alerg si eu!! 🙂

PS – click aici pentru rezultate.