Nascuta in 1981 intr-o familie numeroasa si foarte saraca din Filipine, abuzata sexual (de un membru al familiei) intreaga copilarie (de la 5 ani), premianta la scoala, apoi bursiera la universitate, anorexica de la 17 ani la 21, apoi bulimica de la 22 la 27, emigrata in SUA pentru studii, violata intr-o parcare din Los Angeles la 25 de ani, alcoolica si cu ganduri de suicid, refugiata in petreceri, alcool, droguri si relatii toxice (atat cu barbati cat si cu femei), parasita de iubirea vietii ei chiar in ziua in care aniversa 29 de ani, ajunsese la marginea prapastiei si parea ca nimic si nimeni nu o mai poate salva…

Acela a fost momentul in care Shangrila Rendon a decis sa isi investeasca putinele economii (500 de dolari) intr-un curs de dezvoltare personala, de 3 zile, care i-a schimbat viata. Dupa acel weekend, “ceata” de pe ochi a disparut si a stiut exact ce trebuie sa faca. Si-a iertat familia, care nu o protejase suficient, si-a definitivat masteratul in inginerie, a abandonat intalnirile ocazionale, a intrat intr-o relatie solida (cu o alta femeie) care s-a transformat intr-o casatorie, a inceput sa ia cursuri de inot si sa se antreneze pentru un Ironman. Au urmat multe antrenamente, ture de bicicleta de sute de kilometri, mii de bazine, maratoane, ultramaratoane, ultratriatloane si cateva recorduri mondiale, printre care si cea mai rapida femeie la un Quintuple.

*

Este ziua numarul 2 a Deca Ultra Triatlonului din Buchs, Elvetia. Prima zi se terminase excelent pentru ea (in jur de 13 ore) si era in grafic pentru recordul pe care si-l dorea: femeia care termina cel mai repede un Deca. Dar corpul incepea sa dea semene de slabiciune: dureri ale genunchiului drept si un stomac deranjat. Echipa ei de suport (sotia si doua prietene) continuau sa o “incarce” cu unt de arahide, friptura de vita, cola si cafeina, ceea ce ii accentua stresul stomacal si ii provoca numeroase opriri. A incheiat al doilea “Ironman” cu vreo 2 ore si jumatate mai tarziu decat in prima zi.

In ziua numarul 3, problemele ei au continuat. Impartind cu noi acelasi pavilion, Vasi a incercat sa o ajute – prima recomandare fiind schimbarea dietei (migrarea catre o hrana „mai vie” – legume si fructe). Din pacate, era cam tarziu si parea ca abandonul este doar o chestiune de cateva ore. Totusi, ea a continuat sa se prezinte la start, atat in ziua nr. 4, cat si in ziua nr. 5, cu aceleasi probleme si cu acelasi randament.

Ziua nr. 6 (sau nr. 666, cum au numit-o unii dintre participanti…) i-a adus o noua problema. Dupa 5 zile de caldura, temperatura a scazut brusc si, in plus, a inceput sa ploua. Atunci cand esti obosit si ai o stare proasta, o astfel de vreme poate fi picatura care umple paharul. Dar ea, ca si noi toti ceilalti prezenti la acest Deca, stiam o statistica din istoria ultratriatloanelor: TOTI cei care terminasera ziua nr. 6 au reusit sa termine DECA-ul! Asa ca trage cu dintii de aceasta zi. Si o termina, dar dupa aproape 17 ore si jumatate. Ceea ce inseamana ca va dormi mai putin, iar ziua nr. 7 o va gasi mult mai obosita.

In ziua nr. 7 am vazut-o aproape adormind pe bicicleta si mergand ca un zombie la proba de alergare. Dar a reusit sa o termine, dupa aproape 19 ore si jumate de lupta. Nu stiu daca a apucat sa doarma cine stie cat, pentru ca ziua nr. 8 batea la usa. A urmat acelasi scenariu, luptand pentru fiecare metru inotat, pedalat sau mers. Si a bifat si ziua nr. 8, cu doar cateva minute inainte de ora limita impusa de organizatori.

Ziua nr. 9. Acelasi scenariu din zilele anterioare. Ne intrebam cu totii cum de mai poate misca. Arata foarte rau, dar nu ceda. Este trecut de miezul noptii si mai are de parcurs vreo 25 de kilometri de alergare. Pentru a se incadra, din nou, in timpul limita, stie ca nu are voie sa se opreasca, nici macar un minut. Merge, alearga, se taraste, pana cand realizeaza ca mai sunt doar cateva minute pana la 3 dimineata…

*

Pe Shangrila am cunoscut-o in 2014, la Quintuple-ul din Virginia, dar nu ii stiam povestea. Era o fata prietenoasa, care venise sa doboare un record. Doi ani mai tarziu aveam sa ne reintalnim la Deca, in Elvetia…

*

Am simtit nevoie de a incepe povestirea ultratriatlonului din Elvetia cu istoria Shangriei. Oamenii care vin la ultratriatlon nu sunt acolo pentru un loc pe podium sau pentru o medalie de finisher. Fiecare are o limita de depasit, o zona de explorat, o rana de vindecat sau o persoana draga de inspirat. Ceea ce am descoperit, atat despre mine, cat si despre cei din jurul meu, in cele 10 zile de „Ironman”-uri, ma va marca pentru tot restul vietii…

[va continua]