Este 2012, cu jumatate de ora inaintea startului pentru profesionisti la Ironman Frankfurt. Multimea e zgomotoasa. Profesionistii sunt emotionati. Presiunea este la cote maxime; aceasta este una dintre ultimele oportunitati ale acestui an de a castiga puncte de calificare la Kona.
„Flying Dutch Girl” Yvonne Van Vlerken trebuie sa performeze bine aici pentru a ajunge in Hawaii. A iesit pe locul patru in Frankfurt anul trecut. De fapt, de cand a intrat pe scena traseului lung de triatlon in 2007 setand o victorie record la Quelle Challenge Roth, a fost in flacari, dominand evenimentele de Half Ironman si pe cele de Ironman. Dar cu toate aceste victorii vine presiunea. Presiunea de a castiga din nou. De a fi cel mai bun. De a face chiar si mai bine decat data trecuta. Toata aceasta presiune se acumuleaza in pantecele ei si apoi explodeaza; mai sunt cateva minute inaintea startului la Ironman Frankfurt si Yvonne Van Vlerken vomita.
„Am fost atat de bolnava din pricina nervozitatii. Nu am putut face fata presiunii,” isi aduce aminte. Dupa acel start instabil, a iesit din cursa la kilometrul 10 din alergare din cauza unei accidentari, iar visul ei de a ajunge la Kona s-a naruit.
Prietenul lui Van Vlerken de atunci a realizat ca avea probleme inaintea curselor si a introdus-o celui care avea sa schimbe lucrurile si sa-i ofere inapoi pacea si entuziasmul cu care obisnuia sa concureze: Arno Gantner, psiholog sportiv pe care Van Vlerken il numeste „antrenorul mintii ei”.
„Cred ca partea mentala este mult mai importanta decat crede lumea,” spune Van Vlerken. „Cred ca este mult subestimata.”
Daca nutritia este al patrulea picior al triatlonului, antrenamentul mental este un al cincilea apropiat. Comitetul Olimpic S.U.A. are angajati in prezent cinci psihologi sportivi cu program intreg, o incurajare clara a importantei pregatirii mentale.
„Nu e nimic de speriat,” spune Van Vlerken. „Alte sporturi o au, de ce nu ar avea-o si-un triatlonist.”
Chiar daca nu esti chinuit cu starile de nervozitate de inainte de cursa, lucrul la jocul mental nu doar ca poate face ca antrenamentele si cursele sa fie mai plăcute, dar te face de asemenea un atlet mai rapid, mai puternic. Am rugat trei psihologi sportivi de top sa ne impartaseasca cateva ponturi pentru a te face sa avansezi catre urmatorul tau record personal (Dr. Peter Haberl, Phisolog sportiv al Comitetului Olimpic S.U.A. Dr. Chris Carr, Psiholog sportiv si de performanta la St. Vincent Sports Performance in Indianopolis si Dr. Barbara Walker, Fondator si psiholog sportiv la Centrul pentru Performanta umana din Cincinnati).
Sa te tii de un plan de antrenament nu este intotdeauna usor, mai ales cand cursa ta este la cateva luni distanta.
Rezolvarea: „Incepe prin a gasi rolul pe care sportul il joaca in viata ta, ce castigi practicandu-l si ceea ce te-a facut sa incepi in primul rand,” spune Haberl. Adesea, atleții incep sa concureze pentru ca este distractiv, apoi incep sa se concentreze pe a atinge un anumit timp sau o anumita greutate. „Gaseste o cale de a-l lega de acea sursa initiala de bucurie.”
Carr subliniaza importanta de a invata diferenta dintre obiectivele bazate pe rezultat, cum ar fi terminarea unei curse intr-un timp sau pe o pozitie anume, si obiectivele de proces, obiectivele pe care le stabilesti pe parcurs. „Cel mai important obiectiv este: ce trebuie sa faci azi, sau saptamana aceasta?”. „Abordeaza senzatia ca stai pe loc sau lipsa motivatiei prin a stabili obiective de scurta durata, zilnice sau săptămanale.” Acest lucru te va face sa te simti implinit in fiecare zi cand te antrenezi – nu doar dupa o cursa stelara.
Te simti in mod particular nemotivat? Poate ca te simti epuizat.
Rezolvarea: „Atunci cand cineva este satul de antrenamente, adesea nu are parte de odihna si recuperare destula,” spune Carr. „Sunt de asemenea prea concentrati pe obiectivele de rezultat in loc de obiectivele de proces.” Atunci cand se intampla asta, indoielile, fricile si ingrijorarile se pot infiltra in timpul zilelor de antrenament atunci cand te simti departe de obiectivele de rezultat. Asadar, din nou, nu uita sa-ti setezi obiective zilnice si saptamanale.
Si, daca tot ajungi in punctul fara intoarcere, ai putea avea nevoie de o pauza. „Atunci cand esti epuizat, primul ucru pe care trebuie sa-l faci este sa stai un timp departe de sport,” spune Haberl. „Dupa ce ai avut o pauza, este timpul sa reevaluezi ce asteptari ai de la sport si cum te vezi practicand triatlonul.”
Ingrijorarea despre a atinge un obiectiv de timp poate fi paralizanta. Paralizant poate fi si a te stresa in privinta cauciucurilor dezumflate, mecanicii, problemelor cu ochelarii, a face un accident, a te bloca sau a te rani, etc.
Rezolvarea: „Vrei sa faci in asa fel incat tranzitia [mentala] in cursa sa fie subconstienta, atunci cand intri pe auto-pilot,” spune Carr.
Walker recomanda sa dormim bine cateva zile inainte de ziua cursei. „Poti sa presupui ca nu vei avea parte de un somn prea bun in noaptea de dinaintea cursei, dar nu te ingrijora in privinta asta, pentru ca stii ca te-ai odihnit destul in noptile precedente”. De asemenea, asigura-te ca tot echipamentul si toata nutritia este pregatita de cu seara. „Apoi asigura-te ca-ti lasi destul timp pentru a ajunge la punctul de start. De indata ce incepi sa te grabesti, dai drumul la anxietate,” spune Walker.
Este foarte posibil sa te trezesti cu un calcai in fata. Asta e destul.
Rezolvarea: „Recunoaste ca [inotul] este un sport de contact. E bine sa stii din timp ca va trebui sa fii pregatit mental pentru batalie,” spune Walker. Cu mult timp inaintea cursei, incepe sa vizualizezi cum te descurci cu ochelarii loviti, cu o împunsătura in spate, un cot in coaste – treci prin cele mai mari cosmaruri in privinta inotului, asa incat daca acestea isi fac aparitia in ziua cursei vei sti cum sa te descurci.
De asemenea, Walker spune, sa ai grija in privinta temperaturii corporale. „Cateodata, cand ti-e frig, se simte ca si cum ai fi anxios”; asadar vei incepe sa fii anxios, deoarece crezi ca esti anxios, dar in realitate doar ti-e frig. Este un cerc vicios.
A venit mama sa m-a incurajeze? Aia e mama? La naiba!
Rezolvarea: „Primul lucru pe care vrei sa-l faci este sa-ti faci un plan pentru cursa,” spune Haberl. O parte a planului ar trebui sa se concentreze pe un punct specific din cursa despre care crezi ca va fi dificil. „Vrei sa fii constient de gandurile specifice care slabesc increderea.” Sa ramai concentrat te va ajuta cu increderea, spune Haberl, „deoarece deodata ce incetezi sa fii atent la ceea ce se intampla in cursa, incetezi sa mai fii atent la forma ta fizica. Sa fii atent la forma va fi cu mult mai favorabil pentru cursa decat a avea o dezbatere in capul tau.”
De asemenea, incearca sa folosesti cuvinte de semnal. „Atunci cand concurezi si incepi sa simti ceva care-ti distrage atentia, sau simti cum iti scade increderea, vrei sa ai abilitatea sa faci o tranzitie mentala pentru a te pune inapoi in ritm,” spune Carr. „Cu alte cuvinte, nu vrei sa parasesti cu totul autostrada la o iesire, vrei sa opresti la un punct de repaus si apoi sa revii imediat.” Semnalele – cuvinte sau mantre care te mentin focusat si prezent – te pot ajuta. Este atat de simplu cu a-ti repeta cateva remarci atunci cand ai nevoie de ele. Iti poti spune, „relexeaza-te,” la inot, sau „puternic si lin” pe bicicleta pentru a induce o cadenta si o putere optima.
Pont profesionist: Cuvinte de semnal
Van Vlerken si-a tatuat recent cuvantul „recunostinta” pe incheietura mainii stângi pentru a-i aminti cat de norocoasa este sa poata concura. De asemenea a amplasat de-a lungul traseului panouri cu același cuvant pentru inspiratie.
Pesemne ca sunt ultimul dupa acea sesiune teribila de inot. Picioarele ma dor mai mult decat ar trebui. Am scapat un gel energizant – voi ceda!
Rezolvarea: Pastreaza-ti optimismul. „Daca-ti pui ganduri negative in minte, atunci este mai probabil ca acestea sa fie predictibile si precise,” spune Carr. „De fiecare data cand un gand negativ iti intra in cap, iti vei contracta fibrele nervoase si nu vei avea acelasi corp in cursa pe care l-ai avut in antrenamente”.
Atunci cand un gand negativ incepe sa-si faca loc in mintea ta, inlocuieste-l cu unul pozitiv. Ai o pana? Este OK, esti un magician in repararea penelor! Cateva strategii suplimentare: „Adu-ti aminte de partile corpului care se simt bine,” spune Walker. Sau incearca sa-ti numeri pasii. Si asa cum poate ca ai face in timpul unui antrenament mare, imparte cursa pe bucati, apoi aminteste-ti ca in curand te vei muta catre urmatoarea proba.
Pont profesionist: Auto-discursul pozitiv
„Imi amintesc unele sesiuni specifice de antrenament cand am avut o zi grozava,” spune Thomas, care a adaugat un psiholog sportiv arsenalului lui de antrenament in 2013. „Anul acesta in timpul cursei Wildflower, m-am folosit de ‚4:38,’ timpul in care am alergat mila la finalul unei alergări mari cu intervale. Pe toata durata alergarii, mi-am spus, ‚Nimeni nu poate face asta!’”
Te-ai antrenat un an intreg si nu ai atins obiectivele cursei.
Rezolvarea: „Nu exista asa ceva ca o cursa proasta” spune Haberl – doar o oportunitate de a invata. „Analizeaza punctul din cursa in care probabil ca ti-ai pierdut concentrarea, ai pierdut avantul, ai pierdut motivatia – si invata din aceste momente.”
Walker a lucrat cu un triatlonist care a visat intotdeauna sa ajunga in Hawaii. Atunci cand a concurat intr-un final la Kona, a cedat atat de tare la alergare incat n-a mai putut termina. Dupa aceea „era la propriu depresiv, pentru ca a lucrat atat de mult sa ajunga acolo,” spune Walker. Cum sa iti revii dupa o dezamagire similara? „Asigura-te ca vorbesti cu alte persoane, ca gasesti un sprijin. Apoi poti incepe sa-ti setezi urmatorul obiectiv.”
Tine minte, Carr spune, „Una din frumusetile sportului este aceea ca, prin efort, ti-ai indeplinit o multitudine de obiective marate. Simplul fapt ca participi este un succes in sinea lui.”
Sa fii pus pe tusa poate dauna starii mentale, mai ales atunci cand activitatile sociale se invart in jurul antrenamentelor – si nivelurile de endorfina, planurile de cursa si nivelul tau de fitness toate au de suferit.
Rezolvarea: Haberl recomanda sa ne uitam la exemple de alti atleti care au avut accidentari similare, si cum s-au descurcat cu acestea. Un accident urat cu bicicleta? Vezi: Meredith Kessler. Dureri cronice de spate? Vezi: Craig Alexander.
„Foloseste aceeasi concentrare si aceeasi intensitate in munca de recuperare pe care ai fi folosit-o inainte de accidentare in antrenament,”spune Haberl. Acest lucru include setarea de obiective ajustate la starea de accidentare, adauga Carr, „fara a simti esecul sau un concept negativ despre tine insuti din cauza unei circumstanțe incontrolabile.”
Daca bicicleta ta ar fi cu un kilogram mai usoara, ai fi cu mult mai rapid.
Rezolvarea: Din nou, termin-o cu auto-discursul negativ. Exista o multime de exemple in istoria triatlonului de atleti care au reusit timpi excelenti pe o bicicleta mai lenta. Ai nevoie de dovezi? Luis Vargas, cofondator la MarkAllenOnline a scos odata un timp de 4:56 la Kona pe o bestie cu cadru din otel care cantarea 11 kg…
Exista o multime de studii despre beneficiile activitatii fizice pentru creier si, in special, despre modul in care rozatoarele sau alte animale care fac „sport” creaza neuroni in creierele lor – un proces cunoscut sub numele de neurogeneza. Aceste celule noi se grupeaza in portiuni ale creierului, critice pentru gandire si memorare.
Alte experimente au constatat ca animalele care traiesc in custi aromate si animate cu jucarii colorate prezinta o mai mare neurogeneza decat animalele in custi monotone, standard. Insa animalele care au acces la cercurile rotative, chiar daca acestea nu au, de asemenea, toate jucariile si alte obiecte extra in custi, dezvolta cel mai mare numar de celule noi ale creierului.
Aceste experimente sugereaza puternic faptul ca in timp ce stimularea mentala este importanta pentru sanatatea creierului, stimularea fizica este chiar mai puternica. Dar, pana in prezent, oamenii de stiinta nu au descoperit exact modul in care miscarea fizica reface creierul, desi toti sunt de acord ca procesul este uluitor de complex.
Cercetatorii de la Institutul National de Sanatate al SUA au inceput recent sa se intrebe daca unele dintre masurile necesare ar putea avea loc departe de creier si, in special, in muschi, care reprezinta partea corpului cea mai afectata de efortul fizic. Lucrand la contractarea muschilor, arderea combustibilului si pomparea unei varietati largi de proteine si alte substante.
Cercetatorii de la I.N.S. au suspectat ca unele dintre aceste substante au migrat din muschi in sange si apoi la creier, in cazul in care cel mai probabil acestea au contribuit la sanatatea creierului. Dar, care substante au fost implicate, a ramas in mare parte un mister.
Deci, pentru noul studiu, care a fost publicat luna trecuta in Metabolismul Celulei, cercetatorii de la I.N.S. au izolat prima data celulele musculare de la soareci, in vase Petri si le-au udat cu o peptida care afecteaza metabolismul celular in moduri care imita exercitiul aerobic. De fapt, acestia au facut celulele sa creada ca alearga.
Apoi, folosind o tehnica numita spectrometrie de masa, cercetatorii au analizat mai multe substante chimice pe care celulele musculare le elibereaza dupa pseudo-programul lor de antrenament, concentrandu-se asupra celor cateva care pot traversa bariera hematoencefalica.
Ei si-au concetrat sutdiul pe o proteina numita catepsina B. Proteina este cunoscuta pentru ajutorul in recuperarea durerilor musculare, in parte, ajutand sa indeparteze resturile celulare, insa nu a fost anterior considerata ca facand parte din legatura intre efortul fizic si sanatatea creierului.
Pentru a determina daca catepsina B ar putea, de fapt, sa fie implicata in sanatatea creierului, cercetatorii au adaugat putina proteina la neuronii vii/activi din alte vase Petri. Ei au descoperit ca celulele creierului au inceput sa produca mai multe proteine legate de neurogeneza.
Oamenii de stiinta au descoperit ca, de asemenea, aceasta proteina s-a dovedit a fi abundenta in sistemul circulator la soareci, maimute si oamenii care alearga. In experimentele efectuate in colaborare cu colegii din Germania, cercetatorii au avut soareci care alergau timp de mai multe saptamani, in timp ce maimutele Rhesus si tinerii, femei si barbati, au folosit benzile de alergare timp de patru luni, lucrand energic de trei ori pe saptamana, timp de aproximativ o ora sau, uneori, mai mult.
Cercetatorii au descoperit ca, in acest timp, au crescut in mod constant concentratiile de catepsina B, la animalele si oamenii care alergau, si toti alergatorii au inceput sa dea un randament mai bun pe diferite teste de memorie si de gandire.
Cel mai frapant, in randul voluntarilor umani, barbati si femei, a caror conditie fizica a crescut cel mai mult – ceea ce sugereaza ca au alergat deosebit de intens – a fost nu doar ca au avut cel mai inalt nivel de catepsina B in sangele lor ci, de asemenea, au avut cel mai bun rezultat la testare.
De asemenea, oamenii de stiinta au crescut soareci fara capacitatea de a crea catepsina B, inclusiv dupa efort fizic. Dupa alergare, soarecii obisnuiti au avut capacitate mai mare de invatare decat cea anterioara si, de asemenea, au memorat mai bine noile aptitudini. Insa, animalele care nu au putut produce catepsina B, au invatat sovaielnic si curand au uitat noile aptitudini. Alergarea nu i-a ajutat sa devina mai inteligenti.
Lectia acestor experimente este faptul ca creierul nostru pare sa functioneze mai bine atunci cand acesta este invadat de catepsina B si, de asemenea, ca producem mai multa catepsina B atunci cand ne antrenam.
Desigur, cresterile nivelului catepsinei B explica doar o parte din beneficiile exercitiului fizic pentru creier, iar oamenii de stiinta intentioneaza sa continue cu gasirea altor mecanisme, in studiile viitoare. De asemenea, ei spera sa afle mai multe despre cat de mult efort fizic este nevoie pentru a obtine beneficii ale creierului. Regimul pe care alergatorii umani l-au urmat in acest studiu a fost „destul de intens”, dar este posibil ca antrenamentele mai usoare sa fie aproape la fel de eficiente.
Este important sa te gandesti la faptul ca, indiferent de cat timp te antrenezi, va fi intotdeauna mai bine decat deloc pentru sanatatea creierului!
…Pana pe 28 august, cand Nick Thomas – un tip extraordinar pe care l-am cunoscut in februarie 2015, in timpul cantonamentului de inot pentru Arch2Arc, finisher al acestei competitii in 2014, murea in Canalul Manecii, la un kilometru distanta de tarmul francez. Se intorsese la Arch2Arc pentru a dobori recordul cursei si, in plus, sa traverseze „canalul” fara costum de neopren (nerecomandabil dupa 140 de kilometri de alergare). Mesajul transmis de familie a fost: “Nick a murit facand ceea ce ii placea”. Intr-adevar, cred ca este mai bine sa mori astfel, decat sa mori putin cate putin, in fiecare zi, paralizat de indoieli, temeri, amanari, scuze sau parerile altora despre ce ar trebui sa faci (sau sa nu faci) cu viata TA. Sunt sigur ca un alpinist ar prefera sa moara pe munte, un marinar pe mare si un militar pe campul de lupta.
Este greu (ca sa nu spun imposibil) sa povestesc fiecare din cele 10 zile ale Deca-ului. Aparent, ele au semanat foarte mult, expresia “fiecare zi este o miniatura a vietii” capatand sens pe deplin la acest ultra triatlon.
In ultimii ani mi-am simplificat foarte mult agenda zilnica (si, implicit, viata), impartind cele 24 de ore in cateva intervale bine definite:
La acest Deca (pentru cei interesati, distantele totale de parcurs in cele 10 zile au fost: 38 km inot, 1800 km pedalat, 422 km alergare), orarul a aratat cam asa:
…pana la miezul noptii si, uneori, mai tarziu: recuperare (baie in apa rece, fenomenalul NanoVi si Recovery Boots). Cand vorbesc de recuperare, nu ma refer doar la faptul ca a doua zi trebuia sa fiu la fel de proaspat ca la inceputul Deca-ului, ci – mai ales – la repararea “pagubelor” care ar lasa urme pe termen lung. Efortul lasa urme adanci in exterior, dar adevaratele ‘daune’ sunt in interior (orice efort de durata, de la distanta maratonului in sus, provoaca o imbatranire temporara a organismului).
Au fost nopti in care m-am “lafait” in 4-5 ore de somn, dar au fost si unele in care am dormit doar doua ore (sau deloc) si ceea ce credeam ca nu ma va ajuta prea mult la acest Deca (faptul ca sunt obisnuit cu privarea de somn, aspect mai util pentru un Deca in format continuu) m-a salvat de cateva ori si m-a ajutat sa il termin cu bine.
*
Echipamentul
Daca veti merge vreodata la un ultra triatlon, va voi pune la dispozitie cu drag checklist-ul meu. Pana atunci, sa va povestesc cate ceva despre ceea ce am pus in bagaje.
In primul rand, chiar daca prognoza meteo suna promitator, m-am gandit ca, totusi, Alpii sunt…Alpi. Asa ca mi-am luat o buna parte din echipaentul de toamna / iarna. Si daca nu ar fi fost foarte frig, oboseala cumulata in atatea zile de efort ar fi urmat sa imi scada confortul termic. Nu a fost o eroare logistica (mai bine sa le ai si sa nu iti trebuiasca, decat invers), dar temperaturile au fost in cealalta extrema: 9 zile din 10 cu temperaturi in jur de 30 de grade! In ziua a 6-a a plouat, iar temperatura a scazut sub 20 de grade, ceea ce m-a facut sa ma simt excelent! Toti participantii purtau haine lungi, suprapantofi, suprapantaloni, geci, caciuli, cagule etc., in timp ce corpul meu isi amintea de calirea pentru cursa de la Cercul Polar si jubila. Daca am fi avut parte de 10 zile cu o astfel de vreme, sunt sigur ca rata abandonurilor ar fi fost substantiala.
A propos de rata de abandon, aceasta este, la Deca-uri, de 50-70%. Pentru prima data in istoria unor astfel de curse, doar 30% dintre participanti (4 din 13) nu au reusit sa bifeze toate cele 10 zile. Parerea mea este ca nivelul e pregatire a fost unul foarte bun.
Revenind la echipament, de fiecare data cand imi fac checklist-ul inchid ochii si ma imaginez in cursa. “Ce am pe mine acum, la proba de inot?”, “Dar la pedalat?”, “Dar la alergare?”.
> Inotul. Doua costume de neopren (Zoot), dintre care am folosit Prophet 2.0 (ca si in Canalul Manecii). Impecabil. Extra: casca de neopren (nu neaparat pentru a imi tine capul cald – apa a avut tot timpul peste 20 de grade; ci pentru un plus de flotabilitate si relaxare), dopuri de silicon pentru urechi, crema anti-frecare, casti de inot, ochelari de triatlon (3 perechi), tempo trainer (setat la 60 de spm), prosop tehnic.
> Pedalatul. Doua biciclete – una de triatlon, Cervelo P3 (absolut fantastica!) si, de rezerva, una de sosea, Felt Z95, care si-au facut treaba excelent! Doua casti, din care una “Aero” (cand temperatura sarea de 25 de grade, cea aero devenea absolut insuportabila…), doua perechi de ochelari de soare (de abia prin ziua a 4-a m-am prins ca ar trebui sa ii port pe cei cu lentile mai inchise la culoare, pentru a avea senzatia ca este innorat…), vreo 6 bidoane, 4 cutii de plastic pentru gustari (de pus intre aerobaruri), cauciucuri si camere de schimb (nu a fost nevoie de ele), 5 randuri de echipament “de vara” (pantaloni + bluza), tone de haine “de frig”, lumini (inutile), 3 perechi de gambiere de compresie, 12 perechi de sosete, doua perechi de pantofi cu SPD (cat de inspirat am fost ca una dintre ele este cu un numar si jumatate mai mare!! – o parte dintre participanti incepusera sa si-i decupeze inca din ziua a 4-a), mansete de incalzire / racire, ciclocomputer (Garmin Edge 520), vreo 4-5 buff-uri si 3 perechi de manusi.
> Alergarea. Dupa atatea antrenamente si curse de alergare, daca m-ai trezi la 2 dimineata si mi-a lasa la dispozitie 3 minute, cred ca as putea fi gata echipat pentru un ultramaraton (nu este o lauda, ci o simpla constatare). Asa ca bagajul pentru Deca nu a fost o mare provocare din punct de vedere al echipamentului pentru alergare. Trei perechi de pantofi de alergare pentru asfalt / distante lungi (2 x Mizuno Wave Rider si o pereche de Hoka One Clifton 2 – bineinteles, toti cu un numar si jumatate – doua numere mai mari; un scurt review: Mizuno sunt cu 100 de grame mai usori decat Hoka si sunt de preferat la curse mai lungi), 10 perechi de sosete, 3 perechi de gambiere de compresie, 4 pantaloni de compresie, doua sorturi, cativa chiloti tehnici, vreo 7-8 tricouri si bluze de compresie, buff-uri, artileria inutila de “iarna” (caciuli, manusi, pantaloni lungi de compresie etc.), ceas cu HR (Garmin FR735XT) – pe care il foloseam doar pana in punctul in care alergarea se transforma intr-un mers rapid -, 3 sepci (din care una pentru ploaie) etc.
Nutritia (si recuperarea)
Cursele de anduranta au, cu siguranta, mai multe probe decat cele mentionate de organizatori. Una dintre ele este nutritia (si hidratarea), cealalta este recuperarea. In cazul meu, ambele au functionat excelent. Este aproape imposibil sa abordezi un Deca din perspectiva unui Ironman si sa te bazezi pe cateva geluri energizante, 2-3 guri de isotonic si un baton. Deficitul caloric si energetic va fi ‘reportat’ de la o zi la alta, iar abandonul devine doar o chestiune de timp. De asemenea, e bine de stiut ca, in timpul unei astfel de curse, corpul are solicitari diferite fata de cele din viata “de zi cu zi”, respectiv prefera carbohidratii, proteinele, vitaminele etc. intr-o forma cat mai accesibila – de exemplu: aminoacizi (MAP), malto carbo loading, bauturi isotonice, L-glutation, Complex B, magneziu lichid, geluri cu antioxidanti si BCAA, multi-vitamine si multi minerale, vitamina C, glutamina etc. – preferabil in cantitatile si la intervalele de timp optime. Ca de obicei, produsele pe care m-am bazat au fost Isostar, la acest eveniment bazandu-ma si pe noua lor gama de produse sarate, creata pentru de sporturile de anduranta (Veggie Puree m-a scos de cateva ori din starea de “nu-mai-suport-nimic-dulce-dati-mi-va-rog-ceva-sarat!”)
In plus, in cutiile de plastic care “rasareau” la fiecare 2-3 ore intre aerobaruri sau pe traseul de alergare se gaseau legume (morcovi, ardei, rosii, castraveti), fructe (struguri negri, mandarine, portocale, mango, banane) sau paste / orez cu legume (mazare, dovlecei). Iar ca „bonus”, mai primeam din cand in cand sucuri proaspete de fructe si/sau de legume.
Din fericire, cand am facut planul nutritional, langa mine a fost doctorul Vasile Osean, care m-a ajutat sa pun la punct “Excel-ul”.
*
Pe Vasi (aka Dr. Vasile Osean) l-am cunoscut in decembrie 2013, cand mi-a reparat soldul lovit la Triplu UT-ul din Mexic. Un an mai tarziu, am discutat cu el strategia nutritionala pentru Quintuple UT, in 2015 am fost impreuna la Arch2Arc, iar anul acesta ne-a gasit din nou facand echipa – atat pentru acest Deca, cat si pentru proiectul care se va derula pana in 2018 – Atlantic Challenge.
Fiecare om are o poveste. A lui Vasi incepe in 1979, august, 25 (sau 26, sau 27). Data nu se stie cu siguranta. La acele vremuri, in mediul rural, dura ceva timp intre nastere si inregistrarea in acte. Vasi a trait vremuri grele, intr-un sat din Moldova – Malini (descris in Baltagul si, totodata, satul in care s-a nascut Nicolae Labis), intr-o familie care facea eforturi supra-omenesti (aici termenul este mult mai potritvit decat la Deca) pentru a hrani cei 6 copii.
La 6 ani, a trecut prin gard in curtea vecinilor, unde a fost atacat de un caine. Parintii l-au gasit ceva timp mai tarziu, lesinat si plin de sange, dar cu mainile inclestate in beregata cainelui care il atacase si care zacea, fara suflare, deasupra lui. Mai tarziu, lui Vasi i-a parut rau pentru caine.
La 7 ani, o familie din Falticeni le-a propus parintilor lui Vasi sa il adopte, pentru a ii putea oferi mai multe sanse de a ajunge la liceu („la oras”), apoi la facultate. Decizia finala i-a apartinut lui Vasi, care si-a dat acordul, dar a pus cateva conditii, printre care sa isi petreaca toate vacantele impreuna cu fratii sai si parintii sai naturali.
“Sportul” pe care il facea in copilarie era cel de a colinda muntii cu mieii sau cu oile, parcurgand zilnic distante impresionante. A propos, un fotograf roman care a urmarit transhumanta in cateva tari europene, a constatat ca ciobanii romani acopereau zilnic o distanta egala cu cea maratonului (!), depasindu-i cu aproape de doua ori pe cei din jurul granitelor tarii noastre.
Anii au trecut, Vasi a terminat cu brio liceul, apoi a intrat la facultatea de medicina de la Cluj si apoi s-a casatorit cu o colega. La nunta, Vasi a avut alaturi de el 4 parinti. Au urmat cei doi copii, Paul si Maria, impreuna cu care isi petrece putinul timp ramas seara, cand revine de la cabinet.
Chiar daca viata l-a dus departe de fratii sai, educatia din familia i-a invatat sa fie uniti si sa se sprijine la greu, in cazul in care viata le va scoate in cale un obstacol serios. Pe unul dintre fratii lui Vasi – Dumitru (sau, pentru cei apropiati, Mitica) – il intalneam de fiecare data cand mergeam la cabinet. Era omul “bun la toate”, de la pus gresie, faianta si instalatii electrice, la asigurare bunei dispozitii in randul echipei Medy Sport Line. De fiecare data cand vorbeam cu el ma felicita pentru ceea ce fac si ma “imbarbata” pentru urmatoarele proiecte.
*
Este ziua a 2-a a Deca-ului. Dupa o zi care a trecut foarte rapid (sub impulsul adrenalinei momentului), aceasta zi a venit cu un gand destul de enervant: “am de repetat ziua de ieri de 9 ori??!!”. Usor, usor, mi-am linistit (si amutit) piticii de pe creier si lucrurile au decurs mai bine. La finalul zilei a 2-a i-am facut o surpriza lui Vasi. Dupa ce am trecut linia de sosire, toti cei din zona de tranzitie / suport i-au cantat “La multi ani!”, iar organizatorii i-au dat o sticla de sampanie. Era prima dintre cele 3 zile „de nastere” ale lui Vasi.
*
Este ziua a 4-a a Deca-ului si cea de-a treia “zi de nastere” a lui Vasi. Pe facebook curg mesajele cu urari de bine si “La multi ani!”. Stiam ca trebuie sa ajung la ziua 5 / ziua 6, cand corpul isi redefineste realitatea, iar riscul de a abandona scade spre zero. Asa ca eram aproape. In momentele in care treceam prin zona de tranzitie (unde erau “comasate” echipele de suport), il vedeam pe Vasi din ce in ce mai abatut si mai tacut. Dupa cateva ore, in care tot incercam sa aflu de la el ce s-a intamplat, Vasi imi spune cu o voce gatuita: “A murit fratele meu, Mitica”.
Cand cineva tanar, perfect sanatos si cu care glumeai in urma cu cateva zile moare, prima reactie este de a nega realitatea. “Imposibil!”.
Mitica era la mare, intr-o zi in care s-au inecat 6 oameni. O mare agitata, in care prietena lui Mitica si copilul ei au fost luati de un val mai mare. A incercat sa ii salveze si a reusit, dar cu pretul vietii lui.
In fata tragediei unui prieten, acest Deca parea lipsit de sens si ma intrebam daca mai are rost sa continui. In starea de tristete in care intrasem, eu insitam sa strangem lucrurile si sa plecam, Vasi insista ca eu sa raman si sa continui, asigurandu-ma ca va fi bine.
Am petrecut noaptea de dupa cursa din acea zi discutand cu Vasi pana dimineata despre Mitica, despre viata, despre moarte si despre orice subiect care ne-ar fi adus un confort psihic.
A doua zi dis-de-dimineata Vasi lua trenul spre Zurich, apoi avionul spre Romania, iar eu ma intrebam cum pot duce cursa pana la capat.
*
Universul are ‘talentul’ de a potrivi lucrurile. In urma cu 5 ani, Radu si Ozana, un tanar cuplu brasovean, cu doi copii, decidea sa dea curs unor noi provocari profesionale. Radu primise oferte din Bucuresti, SUA, Canada si Elvetia. In prima faza, optasera pentru Bucuresti dar, in ultima clipa, s-au razgandit si au ales Elvetia si, cateva saptamani mai tarziu ajungeau in … Buchs. Isi propusesera sa stea maxim doi ani, dar destinul a facut sa mai ramana aici inca 3 ani (curand vor pleca in alta parte).
Cu cateva zile inainte sa inceapa Deca-ul, se plimbau pe malul Rinului si au vazut banner-ul care facea reclama cursei. “Oau! Ce nebuni or participa la asa ceva?”. A doua zi, Ozana a vazut articolul de pe blogul meu si a postat un comentariu la postarea de pe Facebook: “Andrei, noi locuim in Buchs. Daca ai nevoie de ceva, te ajutam cu drag!”.
Ne-am intalnit in ziua in care avea loc festivitatea de deschidere a evenimentului, apoi a doua zi, dupa proba de inot. In seara cand am postat anuntul cu tragedia lui Vasi, raspunsul venit de la Radu si Ozana a fost ferm: “Andrei, te ajutam noi!”.
In absenta lui Vasi, nu cred ca as fi putut avea o echipa de suport mai buna. Radu si Ozana au facut un efort extraodinar, ‘jongland’ intre cresa si scoala copiilor, birou, casa si zona de tranzit. Spre deosebire de triatlon, ultra triatlonul este sport de echipa. Fara o echipa de suport nu as mai fi putut rezista acolo mai mult de 2-3 zile, iar “Am terminat Deca-ul!” ar fi ramas doar o fantezie.
Multumesc Radu, mersi, Ozana! Sunteti extraordinari!!
*
ZIua a 8-a si a 9-a m-au gasit in CEA MAI BUNA FORMA IN CARE AM FOST VREODATA IN CEI 40 DE ANI DE EXISTENTA. Inca de la trezire, m-am simtit ca Hulk. O buna parte din ‘grasime’ disparuse, musculatura era mai puternica ca niciodata si nivelul de energie era excelent, in ciuda deficitului de somn cumulat. Si, cel mai important, simteam ca pot sa termin cate un Ironman zilnic pana la finalul anului… De altfel, ziua nr. 8 a adus si cel mai bun timp dintre cele 10 Ironman-uri, in ciuda faptului ca am pierdut minim 30 de minute ingrijind si pansand ranile facute in ziua a 6-a de pantofii de bicicleta uzi (una dintre putinele greseli facute la acest Deca a fost sa nu imi strang bine pantofii de pedalat si sa nu ii acopar cu supra-pantofi pe timpul ploii – fapt ce mi-a provocat niste iritatii destul de urate). In ultimele 3 zile am beneficiat si de prezenta catorva suporteri romani care m-au incurajat pana la ore foarte tarzii, chiar daca mai aveau de parcurs sute de kilometri pana acasa (multumesc Daniela si Puiu!!!).
*
„Shangrila a reusit sa termine Deca-ul?”. Din pacate, nu (de aceasta data). Finalul zilei nr. 9 a insemnat si finalul cursei pentru ea. I-au lipsit cateva minute sa se incadreze in termenul limita al zilei nr. 9. Judecand dupa zambetul larg pe care il avea la festivitatea de premiere, Shangrila va reusi sa duca lucrurile la bun sfarsit, destul de curand.
*
Ziua 10. Sau recovery Ironman. Sau ziua pe care trebuia sa o mai “bifez” pentru a deveni Deca man. Fizic, simteam ca as fi putut fi mult mai rapid decat pana atunci, dar ratiunea mi-a spus sa abordez aceasta zi ca pe una de ‘revenire’, astfel incat sa ii dau corpului meu ocazia sa ‘iasa’ treptat din acest Deca. Orele au trecut foarte greu (mai ales in finalul pedalatului si al alergarii), iar finalul m-a gasit, aproape de miezul noptii, inconjurat de ceilalti participanti, de suporteri, de voluntari si de organizatori, incercand un cocktail emotional: bucuria enorma de a vedea dusa la bun sfarsit munca din ultimii ani; dorul de familie; regretul ca aceasta experienta unica se termina.
Sa va mai spun ca, si la acest ultra triatlon (supervizat de IUTA), organizatorii au fost foarte exigenti la capitolul anti-doping: probe de urina prelevate in prima si in ultima zi de concurs, controale inopinate in camera de hotel (va dati seama ce chef ai de o astfel de vizita dupa o zi intreaga de efort, tocmai cand vrei sa te culci…), incursiuni aproape zilnice in pavilioanele suporterilor (pentru verificarea nutritiei, suplimentelor, medicamentatiei – unde era cazul etc.). Oricum, ma indoiesc ca exista ultratriatlonisti care apeleaza la substante interzise, atat timp cat astfel de concursuri atrag, prin natura lor (nivel de dificultate, absenta recompenselor in bani etc.) oameni care cauta experiente sau raspunsuri, nu premii.
Rezultatele sunt aici. Pozele sunt aici.
*
Elvetia este o tara foarte scumpa, dar superba (cel putin, atat cat am vazut). Un Bran – Moeciu la patrat. Sosele impecabile, case cu bun gust, flori la ferestre, gazon verde impecabil, oameni amabili, piste si sosele asfaltate (ca sa nu spun autostrazi), de zeci de kilometri, dedicate exclusiv bicicletelor, rolelor etc. (a propos, nu am vazut nicaieri atat de multi oameni, inclusiv septagenari, octogenari etc. facand sport in weekend), calitate ridicata la rang de arta (atat in servicii, cat si in produse; „nu exista ieftin, rapid si de calitate – alege doua” – se pare ca elevetienii au optat pentru ultimele doua), copii lasati de parinti sa mearga in picioarele goale pe strada (se pare ca este mai sanatos asa). Am fi tentati sa credem ca elvetienii „au avut noroc” pentru a ajunge aici. Este posibil, dar au dat si ei o mana de ajutor „norocului”, dupa ce – la inceputul secolului – erau foarte saraci. Pe scurt, cred ca au muncit (cu folos) si au stiut sa isi aleaga oamenii care i-au condus. Inca ceva: in 2012 a avut loc un referendum (elvetienii adopta in acest fel toate deciziile importante) pentru acordarea a doua saptamani suplimentare de concediu anual: 67% din populatie a votat CONTRA (considerand ca asta ar afecta economia tarii). Un alt referendum interesant a fost cel privind deschiderea magazinelor duminica (nu exista supermarketuri deschise duminica). Elvetienii au refuzat si acest lucru, considerand ca weekend-urile nu ar trebui sa ii gaseasca inghesuiti in mall-uri, ci ar trebui dedicate sportului si timpului de calitate petrecut impreuna cu familia (studiile au aratat ca aceste lucruri reduc substantial rata divorturilor)…
*
Scriu aceste randuri in timp ce sunt la mare, pentru o actiune promotionala cu barca “Maria”, la vreo 100 de metri de locul in care se va desfasura, peste doar cateva ore, Trichallenge Mamaia. M-am uitat azi cu jind (ca un copil la vitrina cu dulciuri a cofetariei) la zona de tranzit. Mi-ar fi placut sa particip (si ma simt apt), dar Vasi mi-a recomandat doua saptamani de pauza. Next time…
*
As fi vrut sa spun ca despre aceasta cursa ca a fost grea, extenuanta, ca m-a dus la limita puterilor fizice, ca m-a facut sa ma urlu de durere, ca m-a facut sa imi blestem ziua in care m-am inscris la ea s.a.m.d. Dar, privind cu luciditatea celor 6-7 zile scurse de la trecerea liniei de sosire, imi dau seama ca a fost o ‘competitie’ abordabila, care a cerut o pregatire foarte minutioasa (“Cu cat transpiri mai mult la antrenamente, cu atat sangerezi mai putin in lupta”) si multa, foarte multa rabdare. Inclusiv pentru depasirea momentelor – care, INTOTDEAUNA, sunt TEMPORARE.
“Cum pot sa depasesc acest moment greu?”, “Ce pot invata din aceasta situatie?”, “Cum ar aborda aceasta problema ceilalti participanti?” – sunt intrebari mult mai bune decat “Oare de ce mi se intampla tocmai mie si tocmai acum toate acestea?!”.
*
„Hai, bai, Andrei, iar ne ceri sa donam pentru o cauza?” Da, iar va rog sa donati pentru o cauza. Ne-am propus sa strangem, in prima faza, 500.000 RON pentru dezvoltarea campusului socio-medical Hospice de la Copaceni. Momentan, suntem aproape de 100.000 RON, iar cu sprijinul tau (si cu un click aici), mai punem o caramida. Desi stiu ca nu pentru asta o faci, iti promit o surpriza in cazul in care donezi. Ea va veni in urmatoarele saptamani.
*
Nu stiu daca as mai participa vreodata la un Deca in format 10 Ironman x 10 zile. M-ar tenta un Dublu (sau Triplu sau Quintuplu) Deca in format continuu. Se pare ca nu va trebui sa astept prea mult, pentru ca traversarea Atlanticului vaslind va fi, in mare masura, o experienta asemanatoare…
Va doresc sa aveti luciditatea, indrazneala si responsabilitatea de a face primii pasi catre Everestul, Canalul Manecii sau Deca-ul vostru.
Cu multa simpatie,
Andrei Rosu
Sportiv amator de anduranta
Din nou, este greu de spus. Poate ca se trezesc mai devreme. Poate ca se antreneaza mai mult. Poate ca si-au propus sa obtina mai mult de la aceasta viata. Poate ca nu ii intereseaza „vocile” din capul lor sau opinia lui X sau Y despre viata lor. Poate vor sa isi exploateze potentialul. Poate ca stiu faptul ca omul de la finalul unui ultra difera de cel de la start.
*
„De cat timp faci sport, Richard?”.
Richard Widmer (33 de ani, GER, castigatorul Deca-ului) este foarte contrariat de intrebarea mea. El nu face sport, ci asa este el. „Sunt asa de cand ma stiu. In fiecare zi am mers cu bicicleta, inca de la 2-3 ani. De vreo 5 ani, merg in fiecare weekend la parinti pedaland. Ei locuiesc la vreo 230 km de mine…”. Richard castiga in mod constant, de vreo cativa ani, dublu si triplu ultratriatloane, la care participa „doar de placere”. In ziua nr. 10 (!) a Deca-ului a reusit, pentru prima data in viata, sa coboare sub 10 ore pe distanta Ironman. De altfel, a doborat recordul mondial pentru cea mai rapida finalizare a unui Deca (in total, 106 ore si 11 minute). Si inca ceva: la finalul fiecarei zile de concurs, Richard canta timp de 30 de minute la pianul pus la dispozitie de organizatori, in zona de finish. „Richard, de ce canti la pian?!”. „Pentru ca nu am avut niciodata pian acasa”…
Goulwenn Tristant (FRA) si Jozsef Rokob (HUN). Nu cred ca am ras atat de mult in 10 zile cat am ras cu ei. Goulwenn este pompier (si mi-a povestit despre multe interventii in taberele de rromi din Saint Denis – Paris), iar Jozsef fost arbitru de fotbal (in prezent om de afaceri). Jozsef a castigat, in 2013, Triple Deca (adica 30 de Ironman in 30 de zile – da, exista si asa ceva!!), terminand fiecare Ironman sub 12 ore! La acest Deca mi-a stricat o multime de filmari, (si eu lui, din acelasi motiv :)), etalandu-si cunostintele de limba romana (in special cuvinte care incep cu „p…” :)). Referitor la „suporterii” din lumea fotbalului, mai ales cei care incita la violenta atunci cand joaca Ungaria cu Romania, parerea lui este ca „nu sunt prea multi academicieni printre ei…”.
„Bunicuta” Heide Lindemann s-a apucat de sport pe la 47 de ani, prin 2008, pentru a „slabi un pic” (vedeti aici o poza din 2009). De atunci, chiar daca „merge pe 60”, a bifat o multime de ultra triatloane, ture lungi de bicicleta, cantonamente de inot in ape deschise si competitii de nordic walking (pe alocuri, Heide mergea mai repede decat alergau unii dintre noi!).
In Elvetia, doamna Lindemann venise cu gandul de a bifa ‘macar 3-4 Ironman-uri’ din cele 10. A reusit 5… Am intrebat-o, in gluma, cand are de gand sa se retraga din viata sportiva. „Dupa ce termin vreo 2-3 Dublu Deca…”.
In istoria „Deca”-urilor nu existasera abandonuri dupa ziua a 6-a, iar austriacul Robert Lurz stia foarte bine acest lucru. Tocmai de aceea, tragea cu dintii de fiecare Ironman. Cu o zi inainte de Deca, in timpul turei de bicicleta de recunoastere, luase o cazatura foarte urata, chiar cu cateva minute inainte ca eu si Vasi sa ajungem in zona de tranzitie. L-am gasit plin de sange si in stare de soc, speriat de eventualitatea de a nu putea lua startul. Vasi l-a consultat si l-a asigurat ca nu are nimic rupt (doar contuzii). Totusi, Robert s-a dus la spital si a concurat in urmatoarele zile cu mainile bandajate, cu soldul blocat si cu dureri foarte mari. Totusi, ziua nr. 6 a fost ultima pentru el.
David Clamp (UK) se apropie, si el, de 60 de ani – desi, dupa felul in care arata si, mai ales, se misca, ai spune care are vreo 30. De altfel, David a terminat toate cele 20 de Ironman in jur de 12 ore! El are la activ „vreo 5” Deca-uri si ceva ‘maruntisuri’ (Dublu, Triplu, Cvintuplu etc.) si a venit la acest Dublu Deca pentru „a vedea cum e”… Pana in urma cu vreo 10 ani, David era profesor la o scoala din Manchester. Practica sport ocazional, pana cand a decis sa se antreneze si sa participe la o cursa locala de triatlon. Ulterior, a inceput sa participe la ultratriatloane, a devenit antrenor in cadrul clubului de triatlon pe care il frecventa si a trebuit sa renunte la cariera de profesor, pentru ca „toate Deca-urile erau organizate in octombrie sau noiembrie”… In urma cu un an si-a rupt clavicula (accident de bicicleta), dar asta „l-a facut mai puternic si ceva mai atent…”.
Poate ca ati ramas cu impresia ca ultratriatlonul este un sport pentru varsta a doua. Nu este chiar asa. Estonianul Rait Ratasepp si prietenii sai (care au asigurat un fundal sonor excelent!) au facut un road trip de aproape 2.000 de km, cu o autorulota, pentru a ajunge la acest Deca. Rait este avocat si se afla de ani buni in circuitul ultratriatloanelor (castigand cateva dintre ele din 2014 incoace). A condus Deca-ul in primele 5 zile, dar a racit cobza in ziua 6 (cand a plouat) si nu a mai resuit sa isi pastreze avansul in fata lui Richard. In lunile de iarna traieste si se antrenaza in Lanzarote, iar cea mai buna performanta a fost castigarea Dublu UT-ului din Ungaria, in 2014, la 3 ore (!) distanta de locul 2…
Alexandra Meixner si Walter Wegscheider (ambii din Austria) s-au cunoscut in urma cu cativa ani, la un… ultratriatlon. Intrebati „de ce v-ati inscris la Double Deca?”, au raspuns, in gluma: „Ca sa vedem care esste mai tare!” :). De data aceasta, Alexandra a fost cea „tare”, devenind prima femeie care termina mai mult de un Deca. Practic, fiecare zi – dupa a 10-a – a reprezentat pentru ea un nou record mondial.
Walter a bifat un Quintuple, plus un Ironman (personal best) in ultima zi. „What’s next?”. „An ultra baby!”…
Bernhard Nuss (GER), inginer (ca fapt divers, cam toti nemtii pe care i-am intalnit la Deca sunt ingineri :)), este o figura aparte. La fiecare 5 ture de alergare (adica la fiecare 6 km) se oprea in zona de tranzitie spunand „Nu mai pot, trebuie sa fac o pauza!”. La inceput, am crezut ca este vorba despre ceva probleme medicale, pana cand am aflat adevaratul motiv: pauza de tigara!! Bernhard isi propusese sa termine 30 de Ironman-uri in 30 de saptamani. Bifase deja 10 (doua Double si doua Triple) si venise in Elvetia pentru Double Deca. Din pacate pentru el, la ultimul sau Triple avusese un accident tragi-comic, rupandu-si clavicula si doua coaste, asa ca nu s-a recuperat la timp pentru Double Deca, iar la Deca nu a putut bifa decat 3 Ironman-uri. Cum s-a accidentat? In timpul Triple-ului si-a aprins o tigara in timp ce era pe bicicleta, cu mainile pe aerobaruri, si s-a dezechilibrat… Deci, inca o dovada a faptului ca fumatul este periculos! 🙂
*
Despre Andrei Rosu si povestea lui la acest Deca… intr-o postare viitoare!
[va urma]
Acela a fost momentul in care Shangrila Rendon a decis sa isi investeasca putinele economii (500 de dolari) intr-un curs de dezvoltare personala, de 3 zile, care i-a schimbat viata. Dupa acel weekend, “ceata” de pe ochi a disparut si a stiut exact ce trebuie sa faca. Si-a iertat familia, care nu o protejase suficient, si-a definitivat masteratul in inginerie, a abandonat intalnirile ocazionale, a intrat intr-o relatie solida (cu o alta femeie) care s-a transformat intr-o casatorie, a inceput sa ia cursuri de inot si sa se antreneze pentru un Ironman. Au urmat multe antrenamente, ture de bicicleta de sute de kilometri, mii de bazine, maratoane, ultramaratoane, ultratriatloane si cateva recorduri mondiale, printre care si cea mai rapida femeie la un Quintuple.
*
Este ziua numarul 2 a Deca Ultra Triatlonului din Buchs, Elvetia. Prima zi se terminase excelent pentru ea (in jur de 13 ore) si era in grafic pentru recordul pe care si-l dorea: femeia care termina cel mai repede un Deca. Dar corpul incepea sa dea semene de slabiciune: dureri ale genunchiului drept si un stomac deranjat. Echipa ei de suport (sotia si doua prietene) continuau sa o “incarce” cu unt de arahide, friptura de vita, cola si cafeina, ceea ce ii accentua stresul stomacal si ii provoca numeroase opriri. A incheiat al doilea “Ironman” cu vreo 2 ore si jumatate mai tarziu decat in prima zi.
In ziua numarul 3, problemele ei au continuat. Impartind cu noi acelasi pavilion, Vasi a incercat sa o ajute – prima recomandare fiind schimbarea dietei (migrarea catre o hrana „mai vie” – legume si fructe). Din pacate, era cam tarziu si parea ca abandonul este doar o chestiune de cateva ore. Totusi, ea a continuat sa se prezinte la start, atat in ziua nr. 4, cat si in ziua nr. 5, cu aceleasi probleme si cu acelasi randament.
Ziua nr. 6 (sau nr. 666, cum au numit-o unii dintre participanti…) i-a adus o noua problema. Dupa 5 zile de caldura, temperatura a scazut brusc si, in plus, a inceput sa ploua. Atunci cand esti obosit si ai o stare proasta, o astfel de vreme poate fi picatura care umple paharul. Dar ea, ca si noi toti ceilalti prezenti la acest Deca, stiam o statistica din istoria ultratriatloanelor: TOTI cei care terminasera ziua nr. 6 au reusit sa termine DECA-ul! Asa ca trage cu dintii de aceasta zi. Si o termina, dar dupa aproape 17 ore si jumatate. Ceea ce inseamana ca va dormi mai putin, iar ziua nr. 7 o va gasi mult mai obosita.
In ziua nr. 7 am vazut-o aproape adormind pe bicicleta si mergand ca un zombie la proba de alergare. Dar a reusit sa o termine, dupa aproape 19 ore si jumate de lupta. Nu stiu daca a apucat sa doarma cine stie cat, pentru ca ziua nr. 8 batea la usa. A urmat acelasi scenariu, luptand pentru fiecare metru inotat, pedalat sau mers. Si a bifat si ziua nr. 8, cu doar cateva minute inainte de ora limita impusa de organizatori.
Ziua nr. 9. Acelasi scenariu din zilele anterioare. Ne intrebam cu totii cum de mai poate misca. Arata foarte rau, dar nu ceda. Este trecut de miezul noptii si mai are de parcurs vreo 25 de kilometri de alergare. Pentru a se incadra, din nou, in timpul limita, stie ca nu are voie sa se opreasca, nici macar un minut. Merge, alearga, se taraste, pana cand realizeaza ca mai sunt doar cateva minute pana la 3 dimineata…
*
Pe Shangrila am cunoscut-o in 2014, la Quintuple-ul din Virginia, dar nu ii stiam povestea. Era o fata prietenoasa, care venise sa doboare un record. Doi ani mai tarziu aveam sa ne reintalnim la Deca, in Elvetia…
*
Am simtit nevoie de a incepe povestirea ultratriatlonului din Elvetia cu istoria Shangriei. Oamenii care vin la ultratriatlon nu sunt acolo pentru un loc pe podium sau pentru o medalie de finisher. Fiecare are o limita de depasit, o zona de explorat, o rana de vindecat sau o persoana draga de inspirat. Ceea ce am descoperit, atat despre mine, cat si despre cei din jurul meu, in cele 10 zile de „Ironman”-uri, ma va marca pentru tot restul vietii…
[va continua]
Am bagajul facut de vreo 3 luni – in check list-ul din calculator -, respectiv de vreo doua saptamani – in valize. Marea parte a lui a fost trimis in avans, prin DHL. Am pastrat, totusi, un echipament de rezerva, pentru fiecare proba (inclusiv o bicicleta) – in cazul in care vor exista probleme in vama din Elvetia.
Nu cred ca mi-a scapat nimic, deci – cel putin din punct de vedere logistic – sunt 100% pregatit. In ceea ce priveste pregatirea fizica si psihica…ma simt ‘apt’ (atat cat poti sa te simti pentru o astfel de ‘monstruozitate’). Teoretic, toate cursele si antrenamentele avute din 2010 incoace m-au adus in acest punct.
Nu am sa reiau detaliile cursei (gasiti aici articolul), dar pot sa va spun ca am stat, in ultimele 8 zile, cu ochii pe participantii de la proba de Dublu Deca (da, exista si asa ceva!). Din cei 10 participanti la aceasta proba, 2 nu au inceput-o (totusi, unul dintre ei spera sa participe la Deca), iar alti 4 au abandonat pe parcurs, pana in ziua nr. 5 (cu mentiunea ca astazi – ziua nr. 9 – doi dintre ei au revenit „in actiune”). Asadar, au ramas doar 4 concurenti (3 barbati si o femeie) in cursa pentru terminarea tuturor celor 20 de „Ironman”-uri.
Astazi (luni) am ajuns in Elevetia, maine este ziua dedicata ultimelor pregatiri si sedintei tehnice, iar miercuri (24 august) este prima zi de concurs. Cu cat terminam mai repede, cu atat ne ramane mai mult timp de refacere.
A propos de refacere, plec in Elevetia cu 3 dispozitive de recuperare: principalul este NanoVi Exo – un aparat de stimulare a autoregenerarii corpului (mii de multumiri Plus DNA22!), apoi Recovery Boots – un echipament de refacere, prin drenaj, a musculaturii membrelor inferioare si, in sfarsit, Tecar – o tehnologie de refacere a corpului la nivel celular, prin diatermie, util in terapia durerii si in tratarea accidentarilor (sper sa nu fie nevoie sa il folosesc :)).
La capitolul energizante, am luat – ca de obicei – tot ce este ‘fara lapte’ din gama Isostar (inclusiv noua gama Endurance, cu Veggie Piure si Isotonic din rosii) si aminoacizii MAP cu asimilare rapida (de asemenea, „animal free”), pe care i-am folosit cu succes, impreuna cu Vlad, si in experienta de la Cercul Polar. Nu mi-am propus doar sa termin aceasta cursa, ci si sa ma refac extrem de rapid si sa fiu apt pentru antrenamentele de vaslit care vor urma curand.
In plus, ca si la traversarea Canalului Manecii, „echipa” mea de suport va fi Dr. Vasi Osean – coechiperul meu si in viitoarea experienta de la Atlantic Challenge, deci voi fi pe maine bune (mai ales ca, la proba de alergare, este permis sa alerg insotit – deci nu voi avea cum sa ma pictisesc :)).
Pe pagina principala a site-ului competitiei veti gasi link-urile cu clasamentul general (actualizat in fiecare dimineata), respectiv cu clasamentul / timpii zilei respective.
Donand aici pentru dezvoltarea campusului socio-medical Hospice de la Adunatii Copaceni si, daca doriti, insotind donatia de 2-3 vorbe de „imbarbatare” :). Promit o surpriza pentru fiecare donator!
Va multumesc mult si va promit ca voi face tot ceea ce va fi, omeneste, posibil pentru a termina cele 10 „Ironman”-uri. Pentru ca de asta ma duc acolo, nu?! 🙂
Andrei
*
Am auzit de un test de laborator efectuat de Dr. Adam Collins de la Universitatea din Surrey, care explica un fapt interesant: cantitatea de grasime pe care o ardem se modifica daca am mancat inainte sau dupa antrenament – si ca acest lucru pare sa fie diferit pentru barbati si femei. Daca acesta are dreptate, ar putea fi posibil sa se schimbe obiceiurile alimentare in functie de antrenament pentru a creste cantitatea de grasime pe care corpul nostru o va arde pe tot parcursul zilei – asa ca, am decis sa facem un experiment de proportii mari, pentru a ne ajuta sa intelegem acest lucru.
Experimentul initial a lui Adam a aratat ca, pentru tineri, consumul de carbohidrati (CHO) inainte de antrenament a scazut in mod semnificativ cantitatea de grasime pe care corpul lor a fost nevoit sa o arda timp de 3 ore dupa aceea, in timp ce se odihnesc (n=10, p=0,02, teste pereche egale Wilcoxon, masuri repetate ANOVA-bidirectionala, mai multe teste-t). Cand a facut un experiment similar, atat cu barbati cat si cu femei, el si echipa sa au constatat ca, in timp ce barbatii au ars mai putina grasime, daca ar fi mancat carbohidrati inainte de antrenament (n=7, p<0,05), femeile au ars MAI MULTE grasimi in cazul in care au consumat carbohidrati inainte de antrenament (n=8, p<0,05).
* Diferenta semnificativa intre sexe: p≤0.05;
† Diferenta semnificativa intre tratamente: p≤0.05
Total oxidare grasimi (g) intre tratamente si sexe (Efort fizic + Recuperare)
Am repetat acest experiment pe o singura pereche frate si sora, Jess & Josh si am obtinut rezultate similare.
Pentru a putea vedea daca acest efect masurat in laborator ar putea fi relevant in realitate, am facut echipa cu Adam si grupul sau de cercetare pentru a recruta 30 de voluntari, luand parte astfel la un experiment pe termen mai lung.
Am luat 13 barbati si 17 femei care, in mod normal, nu fac multe antrenamente si, timp de 4 saptamani, toti au luat parte la 3 ore supravegheate, pe saptamana: antrenament de intensitate mare, ore de Zumba si ora de pedalat. Toti au consumat o bautura atat inainte, cat si dupa fiecare ora de antrenament, insa una dintre bauturile lor a fost un placebo (nu a avut calorii in ea), in timp ce cealalta a fost un rezultat pozitiv atent controlat de calorii cu carbohidrati. Nimeni nu stia ce lua atunci cand bea.
▪ 7 dintre barbati au luat bautura de carbohidrati inainte de antrenament, in timp ce 6 au baut-o ulterior.
▪ 7 dintre femei au luat bautura de carbohidrati inainte de antrenament, in timp ce 10 au baut-o ulterior.
La inceputul si la sfarsitul experimentului, am testat cat de multa grasime au ars in timpul repausului (precum si o serie de alte masuratori, cum ar fi greutatea, circumferinta taliei si nivelul zaharului/grasimii din sange).
Rezultate obtinute
In timp ce toate femeile au ars mai multa grasime la sfarsitul experimentului, cele care au luat carbohidrati INAINTE de antrenament au ars mai multa grasime.
Intre timp, toti barbatii au ars mai putina grasime la sfarsitul experimentului, insa cei care au luat carbohidrati DUPA antrenament au ars mai bine.
Am vazut diferente semnificative in greutatea lor sau circumferinta taliei, dar nivelul lor de zahar din sange s-a schimbat in acelasi mod ca si arderea grasimilor.
Barbatii si femeile ard grasimile si carbohidratii in moduri diferite.
Barbatii sunt foarte buni „arzatori de carbohidrati” – daca esti barbat si mananci carbohidrati, atunci corpul tau va arde acei carbohidrati, mai degraba decat grasimea. Oferind barbatilor carbohidrati, in orice moment al experimentului nostru, i-am facut sa arda mai putina grasime! Cu toate acestea, avand in vedere ca noi toti trebuie sa manancam (si carbohidratii constituie o parte importanta a hranei noastre), este mai bine pentru barbati sa manance dupa antrenament, in cazul in care doresc sa arda grasimi. Acest lucru se datoreaza faptului ca, dupa efortul fizic, barbatii vor folosi acei carbohidrati pentru a inlocui carbohidratii din muschi, mai degraba decat sa-i transforme in combustibil, si vor continua in schimb sa arda grasimi.
Pentru femei, rezultatele arata in mod clar ca este mai bine sa mananci inainte de antrenament decat dupa terminarea acestuia, in cazul in care doresc sa arda grasimi. Organismul femeilor tinde sa arda grasimile mai usor decat cel al barbatilor si nu este alimentat atat de mult de carbohidrati. Mai mult decat atat, femeile sunt mult mai bune la conservarea carbohidratilor in timpul antrenamentelor. Astfel ca, atunci cand femeile mananca carbohidrati la scurt timp dupa efort fizic, acest lucru le supraincarca in mod eficient cu combustibil si interfereaza cu capacitatea organismului de a arde grasimile.
Cantitatea de carbohidrati in testele noastre este, probabil, echivalentul unei bucati de paine prajita sau un bol mic de cereale – si pentru barbatii ‘care nu mananca inainte de antrenament’ inseamna aproximativ 90 de minute inainte de efortul fizic, iar pentru femeile ‘care nu mananca dupa antrenament’, in mod similar, inseamna aproximativ 90 de minute dupa.
Desi studiul nostru a fost destul de mic, pus impreuna cu dovezile experimentelor de laborator, se pare ca a meritat pe deplin sa facem acea simpla ajustare atunci cand mancam, in scopul de a maximiza cantitatea de grasime pe care corpul nostru o arde pe tot parcursul zilei.
*
Intrebare: Am auzit ca pentru a-ti invata corpul sa utilizeze grasimile ca sursa de energie ar trebui sa te privezi de calorii in timpul antrenamentelor mai lungi, de joasa intensitate. Ce crezi despre aceasta teorie – este o opțiune inteligenta pentru un triatlonist amator?
Raspuns: Hai sa vedem mai intai cum se incadreaza nutritia ca parte generala a antrenamentului. Multi atleti si antrenori cad in capcana de a vedea fiecare componenta a antrenamentului ca entitati singulare ce actioneaza exclusiv de alti factori. Arta de a crea o abordare de succes a antrenamentului este sa mentinem intotdeauna o vedere de ansamblu a factorilor inter-relationali ai performantei. De exemplu, orice program de antrenament inceput va avea succes doar daca este echilibrat cu ceilalti factori de viata ce-ti aduc stres, ca individ. Un program de antrenament de succes ar trebui sa fie integrat in viata, nu doar sa stea in plus peste viata normala. Cu acest punct de vedere, abordarea ta asupra nutritiei va fi: 1) ori una de mare ajutor pentru antrenament si sanatate (daca este facuta corect), ori 2) un factor aditional de stres asupra sistemului tau (daca este facuta incorect, in termeni de calitate, cantitate si moment). Asadar, pe masura ce ne aruncam sa raspundem la aceasta intrebare, este important sa mentinem o vedere de ansamblu la felul in care nutritia se potriveste in spectrul general al antrenamentului.
Intrebarea este mai putin referitoare la nutritie si mai mult asupra alimentarii, si aceasta este o distinctie importanta pentru un atlet de anduranta. Ma refer la „nutritie” ca fiind caloriile zilnice pe care le primesti prin mesele principale pe parcursul zilei. Aceste calorii ofera marea majoritate a nutrientilor, caramizilor constructoare (proteine) si uleiurilor (grasimi). „Alimentarea” se refera la caloriile pe care le consumi in timpul si imediat dupa exercitii, si scopul principal al acestor calorii este sa alimenteze antrenamentul. Performanta ta de succes in cadrul oricarui antrenament, recuperarea dupa antrenament, urmarirea compozitiei corporale optime si suportul antrenamentului in termeni de reducere a stresului – rasar din alimentare. Acesta este cel mai important factor in nutritie pe care un atlet de anduranta trebuie sa-l faca bine, dar este de asemenea zona in care majoritatea atletilor consuma sub necesitati raportat la costurile energetice. Combustibilul principal pe care corpul il foloseste in timpul antrenamentului este glicogenul, o forma depozitata de carbohidrat. Indiferent de cat de antrenat in a folosi grasimile vei deveni, vei utiliza intotdeauna destul de mult din rezerva de glicogen in activati. Esecul de a reface aceste rezerve in timpul si dupa exercitii activeaza o serie de evenimente negative si foarte stresante pentru corp. O acumulare a acestor evenimente duce la o recuperare afectata, o posibila retentie de grasimi si la pierdere pe termen lung de tesut muscular, dar si la o crestere al nivelului general de stres al sistemului tau.
Cercetarea revizuita ce se concentreaza pe privarea de carbohidrați in timpul exercițiilor de intensitate joasa arata ca probabil exista o crestere a utilizarii lipidelor (grasimilor). Asadar, la o prima vedere, pare a fi o idee buna sa limitam carbohidratii in timpul unei sesiuni lungi de intensitate mica, dar aici se iveste problema de a aplica pur si simplu descoperiri știintifice miopice la scenariile de antrenament din viata reala. Ca antrenor am experimentat privarea de grasimi in trecut si n-am vazut niciodata rezultate pozitive pe termen lung. Nivelul de stres creat per ansamblu printr-o alimentare redusa a rezultat intotdeauna intr-un declin al performantei in antrenament, intr-o recuperare deficitara, o frecventa marita a imbolnavirilor si o pierdere a motivatiei de a face antrenamentele. Per ansamblu nu da cu plus pentru imbunatatirile progresive ale performantei.
Recomand sa faci o abordare globala pe termen lung asupra nutritiei de antrenament. Alimentează fiecare antrenament prin a „inveli” sesiunile cu carbohidrati, prin a-ti primi proteinele, uleiurile si nutrientii (legume si fructe) si prin a ingadui acumularea incarcaturii de antrenament, aplicata consistent, pentru a-ti mari anduranta si ablitatea de a folosi grasimile ca sursa de alimentare. Vei fi un atlet mai bine antrenat, mai sanatos si mai bine recuperat pentru asta.
*
Este acea perioada a lunii. Au sosit musafirii, pictorii … oricum ai formula, nu exista niciun dubiu faptul ca perioada menstruatiei poate fi un real inconvenient. Acest lucru este valabil mai ales daca esti alergatoare, dar este mai mult decat o simpla bataie de cap pentru fixarea tampoanelor in centura de alergare? Poate menstruatia sa iti afecteze performanta in alergare?
Cele mai multe femei au un ciclu menstrual de 28 de zile (nimic cuprins in intervalul 20 – 45 de zile nu este anormal). Ciclul menstrual este impartit in doua jumatati. Prima jumatate este numita faza foliculara, cand ai menstruatia si se formeaza ovulatia. Prima zi este ziua cand incepe menstruatia, iar ovulatia (cand ovarul elibereaza un ovul) apare in a 14-a zi. Nivelurile estrogenului cresc treptat in timpul fazei foliculare. Apoi treci in a doua jumatate, numita faza luteala, cand se formeaza mucoasa uterului (endometru) pregatindu-se pentru sarcina. Urca nivelurile de progesteron si creste temperatura corpului. In cazul in care ovulul nu este fecundat, nivelul de progesteron si estrogen scade rapid, declansand inceperea sangerarii si ciclul incepe din nou.
Modificarea nivelului de hormoni afecteaza metabolismul organismului tau si realizezi ca modifica performantele atletice. Studiile medicale nu au confirmat acest lucru. Un studiu realizat in 2011, pe un grup de canotoare, in momente diferite ale ciclului menstrual, nu a constatat nici o diferenta in ritmul cardiac, respiratie, energia folosita sau acumularea de acid lactic. Este o zona greu de studiat, deoarece femeile difera atat de mult in modul in care ciclul lor le afecteaza. Trebuie efectuate studii ample, care implica alte sporturi.
Cele care observa schimbari ciclice in alergarea lor realizeaza ca antrenamentul cel mai bun este in faza foliculara, atunci cand nivelul de estrogen incepe sa scada usor si sa creasca treptat. Temperatura corpului este mai mica si glicogenul scade rapid, pentru a elibera energie. Acesta este un moment bun pentru antrenamente si curse mai scurte, de mare intensitate. Dupa ovulatie, atunci cand nivelul de progesteron creste, poate fi o perioada grea pentru un antrenament intensiv. Multe femei observa ca pot participa mai bine in aceasta perioada la evenimente de anduranta, deoarece nivelurile de estrogen sunt inca adecvate, iar corpul este mai bun la arderea grasimilor transformandu-le in energie.
In saptamana de dinaintea perioadei de menstruatie, te poti simti balonata si mai lenta, iar nivelul de progesteron si estrogen scade brusc. De asemenea, ritmului cardiac si respiratia se intensifica. Probabil nu vei da randamentul cel mai bun, dar o alergare usoara te va elibera de orice toane si crampe premenstruale.
Atunci cand Uta Pippig a castigat maratonul din Boston in 1996, ea avea sange pe picior cand a trecut linia de sosire. Performanta ei in mod clar nu a fost afectata negativ de menstruatie. Cu toate acestea, in cazul in care ai un flux puternic, te vei simti slabita si letargica. Ai putea fi anemica si mai putine celule rosii din sange vor incetini transportul de oxigen catre muschi. Acest lucru te poate lasa o perioada scurta fara respiratie si cu performante slabe. De asemenea, te-ai putea simti lesinata si ametita, asadar nu este indicat sa te fortezi. Exista si inconvenientul in privinta grijii scurgerilor si de a-ti distruge noii colanti de alergare!
Cu toate acestea, dupa primele doua zile, lucrurile se schimba si, in ciuda sangerarii, este o perioada grozava pentru alergare pentru majoritatea femeilor. Balonarea si letargia premenstruala au trecut si nivelul hormonilor incepe sa creasca din nou. Profita din plin de aceasta faza foliculara timpurie si fa antrenamente de calitate, si participa la curse.
Incearca sa pastrezi un jurnal timp de cateva luni. Noteaza-ti tipul alergarii efectuate, cat de greu ti s-a parut, nivelul tau de energie si starea de spirit si sa vedem daca exista vreun model. Ai putea sa profiti de ciclu in avantajul tau, sa-ti planifici antrenamente de mare intensitate atunci cand stii ca esti in cea mai buna forma. Sa intelegi de ce pur si simplu nu esti in forma la unele alergari, te poate elibera de frustrare. Foloseste timpul cel mai slab din luna pentru a te concentra pe activitatea de baza, cross training si pentru a te bucura de alergarile lejere.
Unele femei abia observa ca sunt la menstruatie; altele simt ca viata lor este condusa de ciclul menstrual. Gaseste ceea ce ti se potriveste, dar dovada este ca ‘te poti lasa dusa de val’…
*
CLICK AICI pentru inscriere sau informatii despre programul online „42kRosu – de la canapea la maraton, in 4 luni”
In urma cu cateva saptamani lansam un concurs pentru a gasi numele barcii cu care vom traversa Atlanticul, in cadrul competitiei Atlantic Challenge, din decembrie 2017. Am primit peste 500 de propuneri (va multumim!!!) si ne-a fost extrem de greu sa selectam cele 5 denumiri ‘finaliste’, pe care cei interesati le-au putut vota ieri pe pagina facebook Kaufland.
Dincolo de „Victoria” si „Speranta” (care au detinut recordul de propuneri), am primit si denumiri precum Campioana, Carpatica, Contesa, Curajoasa, Dracula, Hope 4 Children, Humanity, Lucky Lady, Maria, Naluca, Oceanica, Queen of the sea, Randunica, Sageata, Sea princess, Super barca, Trans Oceania, Turbolina, Vitamin Sea.
Dintre ele, cele 5 finaliste au fost (in ordine alfabetica): Hope 4 Children, Humanity, Lucky Lady, Maria si Queen of the sea, iar castigatoare a fost votata MARIA, propusa de… Maria Neacsu, din Constanta, pe care o asteptam cu drag pe 11 august, la botezul oficial & lansarea la apa a barcii noastre si, dupa cum am promis, la o plimbare cu barca :).
Dincolo de rezonanta biblica a acestui nume (si, cu siguranta, vom face o multime de rugaciuni in timpul furtunilor!), de faptul ca Sfanta Maria este protectoarea marinarilor, ca (Santa) Maria a fost corabia cu care Columb a traversat Atlanticul si ca am multe rude si cunostinte care poarta acest nume, ma bucur ca vom avea o prezenta feminina cu noi si speram ca Maria sa aiba grija de toti 4 si sa ajungem cu bine in Antigua :).
A propos de „cei 4”, alegerea celor 3 finalisti care vor vasli cu noi pana in toamna viitoare, cand se va definitiva echipa, se apropie de final (in acest weekend vor avea loc probele „fizice”, iar pe 11 august vom sti cine sunt cei 3).
O saptamana frumoasa!
3 pasi esentiali pentru a ajunge de la
ZERO LA MARATON IN 4 LUNI
Lasa-ti aici e-mail-ul pentru a descarca e-book-ul "30 de lucruri esentiale pentru un alergator serios" si pentru a primi notificare de indata ce postez ceva!