Menu

Am inceput sa scriu acest randuri in avion, in drum spre Chisinau (am observat ca scrisul ma ajuta sa fiu ceva mai relaxat in avion…). Maine incepe Hospice Bike Tour, un eveniment caritabil ca va “uni” centrele Hospice din Chisinau, Brasov si Bucuresti. Distanta totala pe care o vom acoperi pedaland este 563 de km, cu peste 5.000 de metri de urcare (cifre care imi amintesc de 6633 Ultra :)). Pentru ca evenimentul este non-competitiv si deschis publicului larg, distanta nu va fi parcursa non-stop, ci in cateva etape…

Etapele turneului nostru sunt Chisinau – Husi, prin Hincesti (100 km), Husi – Adjud (125 km), Adjud – Targul Secuiesc (108 km), Targu Secuiesc – Brasov (60 km) si Brasov – Bucuresti (170 km). Am folosit pluralul pentru ca nu voi pedala singur, ci alaturi de cativa oameni sufletisti dispusi sa isi investeaca timpul si alte resurse pentru a sprijini efortul echipei Hospice de a oferi in continuare, cat mai multor pacienti aflati in suferinta, ingrijiri corespunzatoare. Obiectivul nostru de fundraising pentru acest eveniment este de 10.000 de euro, din care am reusit sa strangem 6.000. Daca vreti sa contribuiti si voi, puteti sa o faceti donand aici (va multumesc anticipat!).

Nu am apucat sa ii cunosc, inca, pe partenerii mei din aceasta aventura (urmeaza sa ne intalnim peste cateva ore, pentru sedinta tehnica), dar printre ei se afla si un fost ciclist cu performante extraordinare, legenda locala Andrei Tchmil. In palmaresul lui se afla, in afara de participarea la 4 editii ale Turului Frantei (!), castigarea unor competitii precum Paris – Roubaix, GP Ouest-France, Milan – San Remo, Paris – Tours, Turul Flandrei si UCI Road World Cup! Sper sa il conving pe Andrei sa imi dea cateva ponturi de pedalat care sa ma ajute pe parcursul celor 1800 de km de la Deca-ul din august :). 

Aventura a inceput in urma cu cateva zile, cand mi-am dat seama ca nu pot transporta bicicleta cu avionul. Zborurile Tarom catre Chisinau sunt operate de avioane de mici dimensiuni (ATR), asa ca a trebuit sa gasesc o solutie. Din fericire, am gasit un prieten care avea drum spre capitala Moldovei (multumesc, Radu!). A propos, daca vreti sa treceti prin aceasta experienta, este bine de stiut ca, pentru a trece de vama, este bine sa ii dati prietenului vostru o imputernicire autentificata la notar, precum si acte (invitatie, certificat de inregistrare al fundatiei etc.) care sa dovedeasca faptul ca bicicleta va fi folosita in cadrul unui eveniment caritabil. De asemenea, se completeaza la frontiera (de catre cel/cea care transporta bicicleta) o declaratie prin care se confirma ca bicicleta va fi folosita doar in cadrul evenimentului caritabil mentionat.

Intre timp, am ajuns la Chisinau – oras in care nu am mai fost din 1999 (pe vremea cand concertam pe aici :)). Spre deosebire de acele vremuri, panourile outdoor si reclamele de la radio sunt in limba romana (in loc de rusa). Imi amintesc un episod distractiv din experienta mea la Chisinau si din micile diferente lingvistice: organizatorul spectacolului in care am cantat ne-a invitat dupa show in biroul lui, pentru a regla conturile (adica sa ne faca plata :)). Formularea simpaticului organizator a fost:

“Haideti in odaia asheia sa ni regulam!”

Evident, ne-am ‘regulat’ (nu aveam incotro…) :).

Trecand de la vremuri la vreme, m-a intampinat o ploaie ‘tropicala’ care m-a facut sa regret ca nu am luat la mine barca (daca mai tine mult ploaia asta, ar fi fost mai utila decat bicicleta :)). 

Cam atat pentru moment, revin cu vesti si poze (pe facebook :)) zilele viitoare, de pe traseu. 

Cu calm, cu drag si cu rabdare!

Rosu

masina

Multi atleti doresc afle greutatea lor ideala pentru cursa si cea mai buna cale de a ajunge acolo. Greutatea optima pentru cursa, totusi, poate fi determinata doar decojind straturile care il constituie pe atlet de-a intregul. Acestea nu includ doar compozitia corporala, varsta, sexul, nivelul de competitie si marimea curselor ale acestuia, dar si relatia emoționala cu mancarea, eventualele tipare precedente de mancat dezordonat, istoricul pierderii si castigului in greutate, nivelul implicarii si sacrificiului, pentru a numi doar cateva. De dragul simplificarii, acest articol se bazeaza doar pe numere.

Cum sa determinam greutatea optima pentru cursa?

Primul pas este sa determinam obiectivele. In practica mea, definesc „greutatea de cursa” ca fiind greutatea pe cantar a unui atlet atunci cand a atins nivelul optim de grasime corporala. Ducand lucrurile un pas mai departe, aceasta este de asemenea si greutatea pe care atletul o atinge la IMC-ul (indicele de masa corporala) optim. (in triatlon, folosim numarul 21 pentru barbati, si 20 pentru femei la un nivel optim al grasimii corporale.)

Pentru a face acest lucru, trebuie sa-ti faci un test precis al nivelului de grasime corporala. Acest test iti va arata cat de multa masa musculara vs. grasime corporala ai momentan. Desi un cantar ce masoara grasimea corporala poate fi un instrument bun pentru a urmari tendintele, acesta nu masoara precis cat de multa grasime corporala contine corpul tau azi. Chiar si un test simplu cu etriere va fi util. Un pont bun este sa te masoare intotdeauna aceeași persoana atunci cand repeti testele pentru a mentine consistenta.

Odata ce un atlet are date precise despre compoziția corporala, folosim tabelul de mai jos pentru a determina obiectivul nivelului optim al procentului de grăsime corporala pe termen scurt. Tine minte totusi, ca acest specific procent „optim” al nivelului de grasime corporala poate sa nu fie ideal pentru un atlet. Dupa cum am mentionat mai devreme, sunt multi factori care joaca un rol in acest lucru in plus fata de numere, si acestia sunt cel mai bine masurati prin sprijin profesional.

Tabelul 1: Procentele de grasime corporala dupa varstaScreen Shot 2016-06-07 at 12.36.19

Cu aceste numere ca punct de plecare, se poate face un plan bine definit.

Tabelul 2: Obiectivele pentru greutatea corporala cu un anumit timp înainte de ziua cursei.Screen Shot 2016-06-07 at 12.36.29

Gama de timp de mai sus se aplica atletilor care nu au nevoie sa piarda mai mult de 6 kilograme pentru a-si atinge nivelul optim de grasime corporala pentru ziua cursei. Dupa ce sezonul precedent s-a incheiat, noi am recomandat ca atletul sa ia un pic in greutate pentru a-l lasa sa se recupereze dupa un sezon lung de antrenamente.  Acesta este atletul care si-a atins cu succes obiectivul pentru greutate din ziua cursei si are nevoie sa se recupereze complet dupa un sezon lung de curse.

Dupa cum sezonul urmator se apropie, greutatea in plus pe care atletul o cara dupa el va ajuta de fapt in crearea unei atmosfere anabolice in timpul sesiunilor aerobice si de forta care constituie faza de baza. Strategiile pentru scaderea in greutate de obicei nu vor incepe in aceasta perioada. (Daca atletul are mai mult de 6 kilograme de pierdut pentru a atinge greutatea necesara pentru cursa, strategiile pentru pierderea in greutate vor incepe imediat in timpul fazei de baza.)

Strategie pentru scadere in greutate: Faza de baza

Dupa cum a fost mentionat mai sus, atunci cand vine vorba de greutate, atletii se vor incadra intr-unul dintre urmatoarele tipare:

Atletul A: Cu 6 kilograme peste greutatea pentru ziua cursei la 16 saptamani inaintea acesteia.

Atletul B: Mai mult de 6 kilograme de pierdut pentru a atinge greutatea optima pentru cursa la orice moment din timpul anului.

Iata un privire rapida asupra felului in care arata numerele medii in faza de baza a antrenamentului din punct de vedere al aportului nutritiv.

Tabelul 3: Tipuri de atlet si deficitul de macronutrienti/calorii pe categoriiScreen Shot 2016-06-07 at 12.36.29 2

* Obiectivele pentru totalul de calorii sunt determinate de volumul de antrenament

Atletul A: Obiectivul este sa se antreneze in fara de baza fara a se focusa pe pierderea in greutate.

Atletul B: De vreme ce nu au loc antrenamente intense din care sa se recupereze in timpul fazei de baza si volumul antrenamenelor este in general moderat, deficitul de calorii nu va impacta calitatea antrenamentelor.  Cercetarile au aratat ca indivizii au mai mult succes in pierderea de greutate daca aportul proteic ramane la, sau creste mai mult decat, nivelurile „normale” in timpul perioadelor de deficit caloric.

Cea mai buna abordare pentru ambii atleti este sa consume cereale sau alimente asemenea cerealelor inainte, in timpul sau imediat dupa antrenamente. In restul timpului, atletul ar trebui sa se concentreze pe alimente dense in nutrienti ca proteinele pure, fructe, legume, grasimi sanatoase si lactate de calitate. Atletul B va crea un deficit caloric (dupa cum este indicat in Tabelul 3) pentru a scadea jumatate de kilogram pe saptamana – cel mai mult prin a inlatura cerealele post antrenament.

Strategie pentru scadere in greutate: 12 saptamani (3 luni) pana la ziua cursei

Majoritatea atletilor ce ies din faza de baza vor fi la 2,5 – 4 kg de greutatea pentru ziua cursei

Atletul A: Recomandam pierderea a intre 250 si 350 de grame pe saptamana, obiectiv usor de atins prin a incepe urmarirea ferestrei „cerealelor integrale,” unde cerealele integrale sunt consumate numai dupa antrenamentele lungi sau cele cheie, si continuarea unei alimentatii „curate” pe parcursul zilei.

Atletul B: Daca acest atlet nu se afla la 4 kilograme de greutatea de cursa, poate continua sa tinteasca spre a pierde jumatate de kilogram pe saptamana. Cerealele nu ar trebui consumate in nici o fereastra post-antrenament, cu exceptia sesiunilor lungi de week-end. Concentrarea in acest caz ar trebui sa fie pe cereale integrale si o alimentatie „curata”.

Strategie pentru scadere in greutate: 6 saptamani (o luna) pana la ziua cursei

Motivul pentru a te incadra in 1 – 2 kg. peste greutatea optima pentru cursa in acest moment in antrenamentele tale aste sa ai o cantitate de grasime corporala potrivita pentru a-ti sustine programul de antrenament.

Atletul A: Eliminarea totala a cerealelor si concentrarea pe o alimentatie „curata” va avea un efect pozitiv pentru majoritatea atletilor. Daca greutatea incepe sa scada prea repede (adica greutatea de cursa este atinsa cu 4 saptamani inainte), atletul ar trebui sa reinceapa sa consume cereale integrale in fereastra post-antrenament. Programul de antrenament in aceasta perioada este foarte intensiv si multi atleti pierd aceste ultime kilograme usor.

Atletul B:  In acest moment daca ai ajuns la 1 pana la 2 kilograme de greutatea pentru ziua cursei poti urma recomandarile pentru Atletul A. Daca nu ti-ai atins obiectivele, este timpul sa reajustezi. Poti continua sa pierzi jumatate de kilogram pe saptamana – orice pierdere mai mare de trei kilograme poate afecta negativ antrenamentele si cursa.

Ce ne luam din toate acestea?

Greutatea optima de cursa este doar o piesa din puzzle-ul performantei. Atunci cand vine vorba de pierderea in greutate, tine minte aceste puncte cheie pentru a asigura succesul:

Sursa articolului: Ironman.com 

Traducerea si adaptarea: Catalin Nicanov

Te-ar mai putea interesa: Care este pulsul optim la un Ironman sau la un maraton?

Daca esti incepator, dar te-ai antrenat in mod regulat si ai urmat un program de alergare si plimbare timp de cel putin sase saptamani, esti pregatit sa alergi non-stop timp de 30 de minute, fara pauze de plimbare. Ce inseamna „antrenare in mod regulat” ? Este o combinatie de alergare si mers pe jos timp de cel putin 150 de minute pe saptamana (aproximativ 30 de minute, cinci zile pe saptamana). In timpul acestor antrenamente ar fi trebuit sa alergi de cel putin doua ori durata timpului petrecut mergand pe jos.

Iata cateva strategii de urmat pentru a alerga timp de 30 de minute.

Gaseste-ti locul. Schiteaza-ti cateva trasee sigure, plate, fara trafic pe care te poti antrena in diferite conditii meteorologice si momente ale zilei. Sau incearca pista de la o scoala, unde terenul este plat si fara trafic, iar distanta acesteia este deja cunoscuta. Majoritatea pistelor din scoli sunt deschise publicului atunci cand nu se desfasoara activitati. Nu esti pregatit sa te aventurezi in aer liber? Gaseste o sala de sport din apropiere, cu benzi de alergare si ore care se potrivesc cu programul tau.

Linisteste-te. Cand iti incepi antrenamentul prima data afara, secretul este sa fii destul de consecvent pe masura ce iti dobandesti forta si rezistenta, dar suficient de lent incat sa nu te ranesti. Pentru a realiza acest lucru, esti nevoit sa iti faci toate antrenamentele intr-un ritm usor. Stabileste ritmul pe care simti ca l-ai putea mentine pe durata intregului antrenament. Ar trebui sa il simti confortabil si sa poti purta o conversatie. „O multime de alergatori incearca sa alerge prea repede, deoarece vad alti alergatori si simt ca „eu nu sunt un alergator daca nu alerg in ritmul X”, spune antrenorul Jeff Gaudette, fondatorul RunnersConnect, un serviciu de pregatire online. „Daca alergi mai repede decat ar trebui, ti se va face rau tot timpul si nu vei ajunge la o destinatie finala in cazul in care poti sa alergi timp de 20 pana la 30 de minute.” Cladeste-ti anduranta in primul rand; viteza va veni mai tarziu.

Alearga relaxat. Atunci cand incepi sa alergi, este normal sa se tensioneze muschii partii superioare a corpului care nu sunt implicati in alergare, ceea ce poate vlagui puterea de care plamanii si picioarele au atata nevoie. Cand alergarea devine dificila, incepe prin a face o „scanare a corpului.” Descreteste-ti sprancenele, desclesteaza maxilarul, relaxeaza umerii si lasa-ti mainile libere. Evita sa stringi pumnii. Imagineaza-ti ca tii o bucata de hartie, in ambele maini, intre degetul mare si cel aratator.

Fii flexibil. Foloseste-ti planul de antrenament ca un ghid, dar nu ezita sa schimbi programul de antrenament in functie de programul tau. In timp ce sesiunile mai lungi de antrenament sunt ideale, daca doresti sa imparti antrenamentele in doua sau trei sesiuni la inceput, e in regula. Fa-ti timp pentru a te antrena – si ai grija de tine – la prima ora, dimineata, inainte de intalnirile si responsabilitatile familiale care pot interfera peste zi. Pregateste-ti hainele intr-o incapere luminata, astfel incat sa te poti trezi fara a-i trezi pe toti ceilalti din casa. Stabileste o intalnire cu un amic, astfel va fi mai putin probabil sa apesi butonul de amanare a alarmei. Noteaza alergarea in calendar / agenda si trateaze-o ca pe o intalnire de la care nu poti lipsi. Daca trebui sa iti transferi seara antrenamentele de dimineata, sau vice-versa, s-ar putea sa fie nevoie de un timp sa te adaptezi. La inceput este posibil sa ai un senzatia ca esti mai lent, afectat de decalajul orar. Asta ar trebui sa dispara cam in doua saptamani.

Lasa-te distras. Asta te poate ajuta sa treci peste acele prime antrenamente dure, spune Christy Greenleaf, un profesor la Universitatea din Wisconsin. Convoaca un prieten pentru a alerga alaturi de tine; urmariti serialul de comedie preferat in timp ce alergati pe banda; pune-ti impreuna un mixaj cu piese de antrenament care evoca amintiri fericite. „Orice mod in care iti poti concentra atentia pe altceva decat felul in care se simte corpul tau, va ajuta”, spune Greenleaf.

Imbraca-te adecvat. Cand vine vorba de pantofi de alergare si imbracaminte, rasfata-te, nu te zgarci. Pantofii uzati sunt una dintre principalele cauze ale accidentarii; ar trebui sa-i inlocuiesti la fiecare 300 – 500 kilometri. Cumpara de la un magazin de alergare de specialitate, unde poti beneficia de indrumari de la experti pentru a-ti gasi perechea potrivita, care ofera o fixare si un suport de care au atata nevoie picioarele tale. Odata ce esti in magazin, investeste in tricouri, pantaloni scurti, colanti si jachete din tesaturi tehnice care tin umezeala departe de piele. Acest lucru ti se poate parea un lux, dar te va mentine confortabil si te va tine departe de accidentari, sute de kilometri. Evita purtarea articolelor din bumbac, care absob umezeala si provoaca uzura prin frecare.

Alimenteaza-te pentru antrenamente. Este bine sa te indrepti spre un antrenament pe stomacul gol, dar este posibil sa ai mai multa energie daca vei lua o gustare sanatoasa si te vei hidrata in prealabil. Bea cateva pahare cu apa inainte de a merge spre antrenament (nu este nevoie de bauturi speciale pentru sportivi pentru antrenamentele mai scute / de intensitate scazuta). Ia o gustare care sa contina 200 de calorii, saraca in grasimi si fibre (mai putin de 2 grame de fibre per portie), inainte de a incepe antrenamentul. Manca cel putin cu 30 de minute inainte de antrenament. Poti incerca aceste idei de alimentatie inainte de antrenament (una dintre ele, nu toate la aceeasi masa :)):

Sursa articolului: Runnersworld.com

Traducerea si adaptarea: Monica Moldovan

Te-ar mai putea interesa: 10 recomandari pentru alergatorii incepatori care au in plan un maraton

Pentru a alunga orice urma de suspiciune, titlul acestei postari este real. Incepand din anii ’90 se organizeaza – la fiecare 2 ani – o competitie internationala de vaslit, care presupune parcurgerea non-stop a unui traseu de aproximativ 5.000 de kilometri, din insulele Canare (Spania), pana in Antigua (Caraibe). Inainte de a va da cateva detalii despre aceasta cursa, sa va spun ca am aflat despre ea in 2011, in Himalaya, cand am participat la maratonul Everest…

1. Visez.

In drum spre start m-am intalnit cu trei britanici care reusisera sa ajunga pe varf. I-am intrebat cum s-au pregatit pentru aceasta experienta, iar unul dintre ei mi-a spus (la minutul 1.39) ca a traversat Atlanticul (in 110 zile!) vaslind. Nu l-am crezut, dar – ajuns acasa – am intrat pe blogul lui (James Ketchel) si am vazut ca, intr-adevar, exista si astfel de provocari pe planeta!

Cu siguranta, ceva a ‘incoltit’ in mintea mea (si m-a urmarit ceva timp…) dar, la vremea aceea, existau doua impedimente majore: nu stiam sa inot si nu navigasem niciodata.

Un obiectiv este un vis cu termen limita.

2. Planific.

Daca nu se intampla pe hartie, nu se intampla nici in realitate.

Asa ca, in 2011 am inceput sa iau lectii de inot, iar in 2012 lectii de navigatie. Am folosit intoul pentru a participa la swimathon-uri, ultra-triatloane si alte evenimente care imi puteau pune la incercare abilitatile nou-dobandite, de la sesiuni de 12 ore de inotat pana la dublu / triplu / cvintuplu Ironman-uri (sau ultra-triatloane), incluzand ‘nebunia’ din 2015 cu Canalul Manecii. A propos, in august – septembrie 2016 voi „inchide cercul” ultratriatloanelor, odata cu participarea la Deca Ultra Triathlon, Elvetia. Am zis acum 4 ani ca „Deca is my Mecca” si ma tin de cuvant. Cat de repede au trecut cei 4 ani! 🙂

Am inceput corespondenta cu organizatorii Atlantic Challenge in ianuarie 2015. Am obiceiul ca, inainte de un obiectiv major (cum a fost, anul trecut, Arch 2 Arc), sa imi fac deja planuri pentru urmatorul – de regula unul mult mai greu, astfel incat cel pentru care ma pregatesc sa mi se para extrem de abordabil. 🙂

[Articolul continua dupa video-ul de mai jos]

Din acel moment, am pasit in intuneric (sau, mai degraba, in necunoscut). Primele intrebari pe care mi le-am adresat (apoi le-am directionat catre organizatori), au fost: „a murit cineva pana acum in aceasta cursa?”, „vom primi ajutor extern pe parcursul cursei?”, „avem vreo sansa sa scapam de furtuna?”, „…dar de rasturnari?”, „trebuie sa am un istoric de canotor sau de navigator?”, „ne vor ataca rechinii sau balenele?”, „vom slabi mai putin de 10 kilograme?”, etc. (evident, imi veneau in minte tot felul de filme sau carti: Perfect Storm, Naufragiatul, Titanic, Falci, Moby Dick, 40 de zile fara sex 🙂 …). Raspunsul, pentru toate aceste intrebari, a fost unul simplu: NU.

Culmea ironiei este ca, datorita alergarii, am dat jos ”balastul” de 14 kilograme pe care il cumulasem in anii de sedentarism. Iar acum trebuie sa le pun la loc (din fericire, in alta structura :)).

Cea mai buna modalitate de a invata rapid un lucru este de a invata de la cei care l-au facut deja. Asa ca prima decizie inspirata a fost de a contracta un consultant, respectiv un participant care a traversat cu succes Atlanticul in cadrul acestei curse – cred ca acest lucru ne-a scurtat de la 24 la 6-9 luni procesul de invatare :). Am avut atat de multe intrebari, incat nu cred ca ne-a scapat vreun detaliu (o sa va povestesc in alta postare  – pe site-ul campaniei – despre acest subiect).

„Planificarea” suna, pentru multi dintre noi, o activitate rigida si cu nuante pre-decembriste. Dar, neplanificarea succesului reprezinta planificarea esecului, asa ca prefer varianta pregatirii in detaliu a oricarui proiect in care ma angajez. Sau, ca sa folosesc o expresie din lumea navigatiei…

Daca nu stii in ce port vrei sa ajungi, niciun vant nu este nefavorabil.

**

ECHIPA

De foarte multe ori am auzit comparatia intre munca in echipa (oriunde ar fi ea) si ‘trasul la vasle‘. Este foarte adevarat, trebuie sa existe o sincronizare intre cei care ‘vaslesc’, astfel incat ritmul sa fie bun si sa duca ‘barca’ in directia si cu viteza potrivita. Dar, la fel de adevarat, munca este si o proba de stafeta, in care fiecare isi face foarte bine ‘bucatica’ sa, apoi o preda urmatorului coleg si asa mai departe. Si, in fine, munca poate fi si un puzzle, in care rezultatele noastre construiesc acele ‘piese’ care trebuie sa se ‘potriveasca’ si sa formeze un tot unitar.

In proiectul nostru, care are – in continuare – multe necunoscute (sau piese de puzzle lipsa), am cautat co-echipieri care sa imi completeze lacunele sau cunostintele limitate si pe care sa ma pot baza. Imi amintesc de o discutie avuta in urma cu vreo 6 ani cu alpinistul David Neacsu, in care imi povestea ca principalul criteriu de care a tinut cont cand a format echipa care avea sa urce pe Everest a fost ca fiecare membru sa fie OM (cu „O” mare). Apoi, desigur, au intervenit abilitatile specifice (sa aiba la activ un varf de peste 7.000 de metri facut in ultimii 2 ani etc.).


VasiVasile Osean.
„Vasi” este un doctor atipic, deschis si catre terapii mai putin conventionale (printre altele, a petrecut cateva saptamani cu samanii, in Peru :)). Face escalada si scuba diving, sare cu parasuta, iar de cateva luni a inceput sa vasleasca (deocamdata pe un Concept2), sa faca bodytech, power plate si yoga. Conduce, impreuna cu sotia sa, Laura, Medy Sportline, o clinica de recuperare pentru sportivii amatori si de performanta. Are doi copii (Paul, 8 ani si Maria, 6 ani). Si, ca fapt divers, este nascut in acelasi an, aceeasi luna si aceeasi zi cu Oana, sotia mea :). L-am cunoscut in decembrie 2013, dupa Triple Ultra Triathlon Mexic. Atunci, in timpul probei de bicicleta am avut o cazatura foarte urata, care mi-a blocat soldul. La intoarcere, dupa ce am incercat (fara succes) diverse terapii,  la diverse clinici, am ajuns – la recomandarea unui prieten – la Vasi. Doua sedinte de Bowen (o terapie care mi s-a parut foarte bizara la inceput) m-au pus pe picioare si, de atunci, ne-am vazut din ce in ce mai des (in special pentru partea de preventie, masaj, recuperare etc.). La experienta de anul trecut, la Arch 2 Arc, nu mi-am putut permite o echipa de suport prea vasta (britanicii vin insotiti de un intreg alai – un doctor, un maseur, un nutritionist, un marinar, un din ala, un din alalalt etc.), asa ca am cautat un om care sa reziste la privarea de somn, sa aiba cunostinte de navigatie (pentru un double check cu echipajul ambarcatiunii de suport), de medicina, de nutritie sportiva etc., sa nu aiba rau de mare, sa ma pot baza pe el si sa fie disponibil in perioada concursului. Dupa cum ati ghicit, exista foarte putini oameni in Romania care sa intruneasca aceste conditii, asa ca am facut echipa :). Dupa traversarea Canalului Manecii l-am invitat in proiectul cu Atlantic si mi-a spus: „Lasa-ma sa vorbesc cu sotia si iti raspund in 24 de ore”.


Emil 2Emil Curteanu.
Initial, proiectul meu cu traversarea Atlanticului includea o echipa de doua persoane (eu si Vasi). Dar, ulterior, ne-am dat seama ca provocarea ar fi mult mai mare daca am fi patru (pe o ambarcatiune la fel de mica precum cea de doi :)). De ce ar fi mai mare? Incepand cu riscul de a nu fi intotdeauna pe aceeasi lungime de unda sau dificultatea de a ne intalni toti patru la antrenamente si terminand cu aspectele logistice, greutatea ambarcatiunii (proviziile suplimentare) sau investitia totala (costuri de calatorie, costul proviziilor, cursurile de navigatie si de supravietuire etc.) – toti acesti factori fac ca un proiect care implica patru persoane sa fie mult mai dificil de dus la bun sfarsit decat unul cu doua. In plus, niciunul dintre noi nu avea experienta vaslitului, asa ca am ajuns la… Emil. Ne cunoatem de mai bine de 15 ani, timp in care am fost coleg cu sotia lui, Toni. Amandoi sunt fosti canotori, cu rezultate deosebite (zeci de medalii la concursuri nationale si internationale). Emil a abandonat marea lui dragoste – canotajul – la 23 de ani, in favoarea studiilor (este inginer), iar in prezent detine o firma care vinde seminee (nu aveti idee cat mi-as fi dorit unul la cursa de la Cercul Polar :)). In urma cu 2 ani s-a reapucat de sport (alergare si canotaj), la sugestia lui Andrei (baiatul lui, pe atunci aflat la varsta majoratului). In timpul unei sesiuni de alergare din cadrul programului meu de coaching in alergare i-am impartasit planurile noastre, iar raspunsul a fost… „Wow! Vreau si eu!”. Antreprenorii adopta deciziile rapid, instinctiv, iar riscurile fac parte din joc.

Cel de-al 4-lea. Tu?

Nu este usor sa gasesti un om care sa fie, in acelasi timp, suficient de nebun sa zica „Da!” unei astfel de provocari si suficient de sanatos psihic incat sa realizeze ca acest proiect implica o serie de sacrificii si multa munca, pentru urmatorii 2 ani, precum si un efort considerabil de a pastra un echilibru intre antrenamente, familie si cariera / afaceri. Asa ca am decis sa lansam un concurs (vedeti detalii la finalul acestei postari), pentru a gasi persoana potrivita, dispusa sa vasleasca alaturi de noi 5.000 de kilometri si sa duca steagul Romaniei din Insulele Canare pana in Antigua.

Cu siguranta, este imposibil sa gasim pe cineva 100% pregatit pentru aceasta cursa (de altfel, nici noi nu suntem). Dar tocmai asta este frumusetea unui astfel de proiect: are rol transformational, ne obliga sa devenim acele persoane care il pot duce la bun sfarsit cu succes. Asa ca ne dorim un om dispus sa invete si care care sa aiba un motiv suficient de puternic pentru a rezista uzurii fizice si psihice din urmatorii doi ani, precum si momentelor in care ‘cutiuta’ in care vom vasli va fi facuta minge de ping-pong in timpul furtunilor (in fine, nu ca ar avea unde sa plece cand se va intampla asta, dar macar sa nu ne spuna „cine dracu’ m-a pus sa ma inscriu la concursul ala din 2016!!!”)…

Ca sa citez din clasicii vaslitului oceanic, cel mai varstnic participant la o astfel de cursa (74 de ani!) a spus:

As fi fost nebun sa nu particip la asa ceva, dar as fi nebun sa particip din nou!

Aaaa…, sa nu uit, ne numim (cel putin provizoriu) Atlantic4. Ideea ne-a venit stand la o terasa si vazand un autobuz care avea colantata pe partea din spate o reclama la un film SF (Fantastic4). Nu am vazut filmul, dar sunt sigur ca se termina bine pentru cei 4. Ca doar e film american, nu romanesc :).

**

DE CE-ul

Personal, l-am descoperit in 2009, cand Alex avea 1 an. Apoi, l-am consolidat cand s-a nascut Ema si l-am extins cand am descoperit bucuria sustinerii unei cauze. Pana atunci, fusesem o persoana neimplicata social, folosind scuze precum „de une stiu ca banii pe care i-as dona vor fi folositi pentru cauza respectiva?”, „nu am timp sa ma implic”, „platesc impozite, asa ca Statul ar trebui sa se ocupe si de cei cu probleme” etc. Sa faci lucrurile si pentru altcineva sau altceva este extraordinar – iti da un motor in plus si te ajuta sa depasesti cu usurinta momentele grele ale vietii sau ale unor curse (cat de greu poate fi sa te treszesti zilnic la 5 pentru a te a antrena, sau sa alergi cu dureri musculare, in comparatie cu suferinta unor oameni care mai au de trait cateva saptamani?).

Au urmat articole pe acest blog, evenimente organizate la locul de munca sau in afara lui (de exemplu Transmaraton), voluntariat si conferinte la care am incurajat oamenii sa se implice in sustinerea unor cauze, astfel incat sa construim o societate mai buna.

Una dintre fundatiile pe care le sprijin, inca din 2010 (imi plac parteneriatele pe termen lung), este Hospice Casa Sperantei. Ingrijirea paliativa (adresata copiilor si adultilor cu boli limitatoare de viata) este o normalitate in tarile dezvoltate, dar mai avem de lucru la acest capitol in Romania. Motiv pentru care exista astfel de organizatii, iar efortul pe care il depune zilnic echipa Hospice este unul absolut fantastic, cu realizari pe masura (Hospice a devenit centru de excelenta pentru Europa de Est).

Proiectul Hospice pe care il sustinem este dezvoltarea unui campus socio-medical la Adunatii Copaceni. Anual, acest centru va oferi:

Mai multe detalii (precum si un link pentru donatii) veti gasi pe pagina proiectului nostru. Va multumim anticipat pentru implicare!

Daca nu poti hrani o suta de oameni, hraneste unul (Maica Tereza).

BARCA

Nu exista foarte multi producatori de ambarcatiuni pentru vaslit in ocean. Motivul? Evident, cererea foarte mica :). Asa ca am inceput corespondenta cu 3 fabricanti. Ofertele m-au speriat destul de mult, o barca noua, echipata cu tot ce trebuie, ajungand la pretul unui Ferrari. Am cautat variante alternative (exista o piata second hand destul de activa), nu neaparat pentru ca nu am fi putut face rost de un buget suficient pentru a acoperi costurile proiectului, dar am considerat ca o barca relativ noua, care a traversat deja oceanul si are toate „setarile” facute, este o optiune mult mai practia pentru noi. Asa ca am inceput discutiile cu diversi proprietari ai unor astfel de ambarcatiuni si, in final, am facut alegerea potrivita (speram noi!). Barca a ajuns in tara si, in curand (dupa inmatriculare), vom incepe antrenamentele cu ea – in prima faza pe lacul Snagov, apoi la Marea Neagra.

IMG_4263Exista doua categorii de ambarcatiuni acceptate in concurs: Pure si Concept. Varianta clasica este Pure, in care propulsia nu este influentata foarte mult de vant (asa ca trebuie vaslit din greu :)). Ambarcatiunile Concept au aparut in urma cu cativa ani si ofera avantajul vantului (sunt „suflate” de vant ca o vela), asa ca toti cei care au castigat in ultimele editii au vaslit intr-o astfel de amabarcatiune. Clasamentul se face pentru fiecare clasa in parte (Pure/Concept) si in functie de numarul de ‘vaslasi’ (1/2/4). Noi am optat pentru the hard way – avem o ambarcatiune Rossiter Ocean 2Pure (care a castigat de curand la categoria Four Pure) –  a se traduce pur, nu piure :). Daca este bal, bal sa fie!

PARTENERII

Desi acest capitol se refera la sponsorii acestui proiect, voi incepe prin a multumi partenerilor nostri de viata si a le cere scuze pentru emotiile pe care stim ca le vom provoca pe parcursul celor cateva saptamani de vaslit oceanic…

Referitor la sponsori, inca de la inceputul proiectului am stiut ca va fi unul costisitor, in care va trebui sa implicam multe resurse, inclusiv in zona financiara. Strategia noastra a fost de a discuta cu partenerii nostri traditionali, dar si cu potentiali parteneri – care sa acopere principalele „capitole” ale proiectului nostru: taxa de inscriere, ambarcatiunea, echipamentul de bord, mancarea de tip adventure, produsele de nutritie sportiva, cursurile (navigatie, radio, survival), cheltuielile de calatorie (bielete de avion, cazare etc.), transportul ambarcatiunii catre start / de la finish, comunicarea, recrutarea celui de-al patrulea membru si multe, multe, multe altele.

Din fericire, nu am fost singuri in aceasta experienta, ci am beneficiat de sprijinul unei agentii de comunicare (Icon Adv), care s-a indragostit de proiectul nostru si echipei careia ii multumim din suflet (stim ca s-au strans muuuulte ore de lucru pentru acest proiect :)). Apoi, am primit un mare DA din partea Kaufland (care mi-a fost alaturi si la Arch2Arc), Isostar (cu care colaborez de la primul meu maraton :)), Allianz Tiriac (suntem asigurati complet! :)), Tibbett Logistics (barca noastra a ajuns in tara in perfecta stare, din UK!), Regina Maria (vom face analize la fiecare doua luni!), Ascendis (nu va fi simpla selectia celui de-al 4-lea membru al echipei…) si cabinetului de avocatura Razvan Nicolau (nici nu va imaginati cu cat de multe aspecte juridice ne-am confruntat pe parcursul acestui proiect!). Lista nu se incheie aici – suntem in discutii cu noi posibili parteneri (vom reveni cu detalii pe parcursul derularii proiectului).

Le multumim tuturor pentru increderea acordata si ii asiguram ca vom duce la bun sfarsit aceasta provocare! 🙂

**

3. Actionez.

Am devenit sportiv de anduranta, iar participarea la astfel de competitii este parte a stilului meu de viata. Pana la urma, inima nu stie ca eu alerg, pedalez, inot sau vaslesc. Daca am obisnuit-o cu efortul, pot ‘exporta’ acest efort (precum si ideea ca trebuie sa ma antrenez pentru a evolua) in orice sport. Departe de a avea vreo dependenta de adrenalina, ceea ce invat pe parcursul curselor si antrenamentelor ma formeaza ca om, ma ajuta sa excelez in toate ariile importante ale vietii mele si sa raman un model pentru copiii mei (am descoperit ca a fi un exemplu pentru ei nu este o munca de o saptamana, ci una de lunga durata :)).

Imi place sa incep proiecte (si sporturi) de la zero. Asta ma tine departe de blazare, ma scoate periodic in afara zonei de confort si imi reaminteste ca am foarte multe de invatat si de trait in aceasta viata.

Numarul de oameni care au traversat Atlanticul vaslind este mai mic decat al celor care au ajuns in spatiu. Sau al celor care au urcat pe Everest. Ca si in experientele de la Polul Nord, Cercul Polar, din Antarctica, Himalaya, Sahara sau Canalul Manecii, nu o sa imi dau seama in ce m-am ‘bagat’ decat atunci cand voi avea parte de prima furtuna pe Atlantic (acum imi vine in minte un citat inspirational: „marinarii buni se formeaza in furtuna” :)). Dar, daca alti oameni au reusit sa faca astfel de lucruri inaintea noastra, vom reusi si noi. Si, daca noi vom reusi, veti reusi si voi sa faceti tot ceea ce va doriti in aceasta viata.

Au mai ramas 560 de zile pana la start. Adica 18 luni / 72 de weekend-uri – suficient timp pentru a ne antrena si pentru a ne forma ca echipa.

Ce se va intampla de acum incolo cu acest proiect? Vrei sa vaslesti alaturi de noi? Vrei sa ne sprijini cauza si sa ne transmiti un mesaj de incurajare? Pentru a afla toate noutatile si / sau pentru a te inscrie in concursul de gasire al celui de-al 4-lea membru al echipei noastre… CLICK AICI

Ti-e frica? Atunci ar merita sa stii ca…

…barcile sunt in siguranta ancorate in port, dar nu pentru asta au fost construite.

Hai cu noi!

Atlantic4

Atlantic4

Daca nu ai mai purtat un wetsuit pana acum, vei fi placut surprins – stratul gros de neopren actioneaza ca si cum ai avea un colac pe tot corpul atunci cand esti in apa. Nu exista nici un deficit cand vine vorba de optiunile pentru costume de inot, producatorii realizand si comercializand pentru diferite niveluri de inotatori, constitutii corporale si preferinte pentru confort.

„Sa se potriveasca” – este pe departe cel mai important aspect atunci cand vine vorba de a alege un costum de inot. Nu te teme de a incerca mai multe modele, de a profita de sesiunile de inot demonstrative si de a studia tabelele de marimi si recenziile consumatorilor. Costumul potrivit nu este cel mai scump pe care ti-l poti permite – chiar si un costum de 1.000 de dolari nu te va ajuta sa inoti mai rapid daca te face sa te simti inconfortabil si restrictionat in miscari. Desi este una dintre cheltuielile ceva mai mari pentru echipament de triatlon, cu o grija adecvata, costumul potrivit te poate tine mai multe sezoane competitionale.

Imbraca-ti costumul de inot in 3 pasi

Pasul 1

Incepe prin a-ti introduce picioarele si a trage de turul costumului cat mai sus cu putinta. Multe persoane folosesc un sac de plastic pe picioare si maini pentru a face alunecarea mai usoara.

Pasul 2

Pune-ti manecile si trage materialul in exces pana la umeri pentru a-ti permite gama completa de miscari.

Pasul 3

In final, nu strange prea tare atunci cand inchei cureaua din spatele gatului. Ceea ce se simte confortabil pe uscat este foarte diferit cu ceea ce se simte confortabil in timp ce respiri din greu in mijlocul unui inot de durata.

Cum ar trebui sa se potriveasca?

Costumul perfect va fi confortabil si nu va strange. Un costum prea mic iti va trage umerii in jos, in timp ce unul prea mare va fi prea larg intre picioare.

O cantitate mica de apa ar trebui sa intre in costum atunci cand inoti, fiind necesara pentru ca acest costum sa-si faca treaba. Costumul de inot este proiectat in asa fel incat sa mentina un strat mic de apa pe corp. Corpul incalzeste acesta apa, iar costumul o impiedica sa iasa. Un costum prea mare va lasa apa sa curga si in afara acestuia, neingaduindu-ti sa-ti mentii caldura in sesiunile de inot in apa rece.

Sursa articolului: Competitor.com 

Traducerea si adaptarea: Catalin Nicanov

Te-ar mai putea interesa: 8 criterii pentru alegerea unui costum de neopren

Duminica a avut loc o noua editie a Semimaratonului Bucuresti – o competitie care creste din ce in ce mai frumos, in paralel cu „sora” ei din toamna (MIB). Nu am alergat, dar familia noastra a avut un reprezentant la proba de 21 de km – sotia :). Dupa modelul americanilor, care ‘impanzesc’ tot traseul maratoanelor de oras pentru a sprijini alergatorii cu incurajari si cu gustari / bauturi, am decis sa ma postez la kilometrul 18, cu o masuta, cateva bidoane de isotonic, apa, energizante si… aplauze. Dar nu despre asta mi-am propus astazi, ci despre intrebari mai bune decat cea pe care toti sportivii amatori o primesc de la colegii de birou, luni dimineata: „ce timp ai scos?”. Ele pot fi folosite si de noi, alergatorii amatori, pentru a avea o idee mai clara despre felul in care a decurs cursa, despre cum vom aborda in viitor evenimente similare si despre ce putem „exporta” in alte aspecte ale vietii. Pe curand!

  1. Cum te-ai simtit pe parcursul cursei?

  2. Care au fost cele mai grele momente si ce ai facut pentru a le depasi?

  3. Ce ti-a placut cel mai mult?

  4. Care au fost cele mai frumoase momente / trairi / peisaje?

  5. Ce ai dace diferit data viitoare?

  6. Esti multumit de incalzire / revenire?

  7. Ai mai fi putut alerga 3-4 km dupa finalul ei sau ai dat tot din tine?

  8. Ce dureri ai avut pe parcurs / dupa cursa?

  9. Ai (re)cunoscut pe cineva pe traseu?

  10. Ce lectii ai invatat in aceasta cursa, care sa iti foloseasca si in alte arii ale vietii?

PS – ia-ti de mana colegii care nu au inceput (inca :)) sa alerge si adu-i la B2RUN, pe 4 iunie… 🙂

Te-ar mai putea interesa: 14 lucruri pe care orice alergator incepator ar trebui sa le stie sau 24 de intrebari care ii indispun pe alergatori…si posibile raspunsuri

Este extraordinar felul cum alergarea ne elibereaza mintea. Ai ceva creativ de facut si te simti blocat? Iesi la o alergare. Deliberezi intre doua sau mai multe decizii care-ti pot schimba drumul vietii? Iesi la o alergare. Te simti un pic suparat, trist sau ai doar un sentiment vag de nu-am-chef-azi-de-nimic? Iesi la o alergare, iesi la o alergare, iesi la o alergare.

Joyce Carol Oates scria odata intr-o coloana din New York Times ca „in alergare, mintea zboara odata cu corpul … in ritm cu picioarele noastre si cu balansul bratelor noastre.” Producatorul de film Casey Neistat le-a spus celor de la Runner’s World toamna trecuta ca alergarea este cateodata singurul lucru care-i ofera claritate mintala. „Fiecare decizie majora pe care am luat-o in ultimii opt ani a fost prefatata de o alergare”, a spus el revistei. Dar poate ca imi place felul in care un alergator cu numele de Monte Davis a formulat-o cel mai bine, dupa cum e citata in cartea The joy of running: „este greu sa alergi si sa-ti fie mila de tine in acelasi timp”. „De asemenea, sunt acele ore de minte limpede ce urmeaza dupa o alergare lunga.”

O alergare buna poate, cateodata, sa te faca sa te simti ca o persoana cu totul noua. Si, intr-un fel, acea senzatie poate fi chiar adevarata. Aproximativ trei decenii de cercetari in neurostiinta au identificat o legatura clara intre exercitiile aerobice si claritatea cognitiva ulterioara – si, pentru multi din acest domeniu, cea mai excitanta descoperire recenta in acest domeniu este aceea a neurogenezei. Nu cu multi ani in urma, cele mai luminate minti din neurostiinta au crezut ca creierele noastre au o cantitate pre-stabilita de neuroni si ca, la maturitate, nu se vor mai forma unii noi. Dar acest lucru s-a dovedit a nu fi adevarat. Studiile pau aratat ca noi neuroni sunt produsi in creier pe toata perioada vietii si, pana acum, o singura activitate este cunoscuta ca putand declansa nasterea acelor noi neuroni: exercitiile aerobice viguroase – a spus Karen Postal, presedintele Academiei Americane de Neuropsihologie Clinica. „Asta este! E singurul declansator de care stim.”

Celalalt lucru fascinant aici este locul in care aceste noi celule rasar: in hippocampus, o regiune a creierului asociata cu invatarea si memoria. Asa ca acest lucru poate ajuta in explicarea, cel putin partiala, a legaturii intre exercitiile aerobice si imbunatatirea memoriei. „Daca exersezi in asa fel incat sa transpiri – aproximativ 30-40 de minute – noi celule nervoase se nasc,” a adaugat Postal, care ea insasi este alergatoare. „Si se intampla ca acestea sa fie in zona memoriei.”

Alte schimbări post-alergare au fost identificate in lobul frontal al creierului, cu o activitate marita observata in aceasta regiune dupa ce oamenii adopta un obicei pe termen lung de activitate fizica. Aceasta zona a creierului – cateodata numita sistemul de retea frontala executiva – este localizata, destul de evident, chiar in fata: in spatele fruntii. Dupa aproximativ 30-40 de minute de antrenament aerobic viguros – destul cat sa te faca sa transpiri – studiile au indicat o crestere a circulatiei sanguine in aceasta regiune, care, incidental, este asociata cu multe atribute pe care le asociem cu „gandirea limpede”: planificarea in avans, concentrare, setarea-obiectivelor, managementul timpului.

Dar tot aceasta zona a fost legata de reglarea emotiilor, ceea ce poate ajuta in explicarea rezultatelor unui studiu recent condus de catre profesorul de psihologie de la Harvard Emily E. Bernstein. Ca si Postal, Bernstein este alergatoare, si a fost curioasa despre tiparele pe care le-a vazut in propria minte dupa o alergare. „Observ in mine ca pur si simplu ma simt mai bine atunci cand sunt activa”. A inceput sa fie cu adevarat interesata de studiile de interventii care au rasarit in anii recenti care sugereaza ca daca-i poti face pe oamenii care au probleme cu dispozitia sau anxietatea sa faca exercitii, ajuta. „Dar de ce?” a vrut ea sa stie. „Cu ce contribuie de fapt exercitiile?”

Pentru a afla, a facut o versiune a unui experiment clasic printre cercetatorii care studiaza emotia: ea si colegul sau – Richard J. McNally, de asemenea de la Harvard – au rulat un clip video, un  autentic „datator de lacrimi”: scena finala din filmul The Champ (Campionul). 

Inainte de a urmari clipul din film, unii dintre cei 80 de participanti au fost pusi sa alerge usor pentru 30 de minute; altii au facut doar stretching pentru aceasta durata de timp. Dupa aceea, cu totii au completat chestionare pentru a indica nivelul de tristete provocat de film. Bernstein i-a tinut ocupati vreme de aproximativ 15 minute dupa aceea, si i-a chestionat din nou despre felul in care se simteau. Aceia care au facut alergarea de 30 de minute au fost mai mult probabil sa-si revina din lovitura emotionala decat aceia care au facut doar stretching – si rezultale sale au aratat ca persoanele care initial s-au simtit mai rau pareau sa beneficieze in mod special in urma alergării. Bernstein face in prezent proiecte de cercetare de monitorizare pentru a determina exact de ce acest lucru functioneaza in felul in care functioneaza. (Intre timp, il ajuta pe saracul meu prieten care, care, atunci cand nu ma comport foarte dragut fata de el, ma intreaba adesea rabdator, „Hei, ai reusit sa iesi la alergare azi?”)

Dar mai exista un beneficiu major pentru minte de la alergare, unul pe care oamenii de stiinta n-au reusit inca sa-l identifice, sa se uite la el si sa-l studieze: felul minunat in care mintea o ia in deriva pe aici, pe acolo pe masura ce kilometrii trec. Atentia constienta (mindfulness), sau a fi in aici si acum, este un lucru minunat, si exista un teanc infinit de dovezi stiintifice care arata binele pe care il poate aduce in viata ta. Si totusi, mindlessness – visatul cu ochii deschisi, sau a te pierde in propriile ganduri ciudate – este important de asemenea. Ia in considerare, de exemplu, acest argument, extras dintr-un articol din 2013 scris de un trio de psihologi in jurnalul Frontierele Psihologiei:

„Ne zboara mintea, voluntar sau involuntar, pentru ca acest lucru produce recompense tangibile atunci cand este il masuram cu obiectivele si aspiratiile care sunt semnificative pentru noi. Sa trebuiasca sa recitim o linie de text de trei ori deoarece atentia ne-a zburat in alta parte conteaza foarte putin daca acea schimbare de atentie ne-a ajutat sa accesam o intelegere-cheie, o memorie pretioasa sau sa vedem rostul unui eveniment deranjant. Sa facem o pauza pentru a reflecta in mijlocul spunerii unei povesti nu are consecinte daca acea pauza ne ingaduie sa ne recuperam o memorie distanta care face povestea mai evocatoare si mai convingatoare. Pierderea catorva minute, deoarece am condus dincolo de locul de iesire de pe autostrada, este un inconvenient minor daca lipsa de atentie ne-a ingaduit sa intelegem in sfarsit de ce seful a fost atat de suparat de ceva ce am spus in sedinta de saptamana trecuta. Sa ajungem acasa de la magazin fara ouale pentru care a necesitat vizita este doar o mica suparare atunci cand este cantarita cu luarea deciziei de a cere o marire, de a renunta la un loc de munca, sau de a ne intoarce la scoala.”

Doar pentru ca beneficiile de a te pierde in propriile ganduri nu sunt usor de masurat, asta nu inseamna ca nu sunt de valoare, si sunt putine cazuri de care stiu care induc aceasta stare a mintii mai bine decat o alergare lunga. O mana de studii recente au incercat sa raspunda la intrebarea pe care orice alergator, indiferent daca e profesionist sau amator, a fost intrebat cu siguranta de catre prieteni si familie: la ce anume te gandesti atunci cand iesi si alergi atat de multi kilometri? Acest lucru, dupa cum a notat scriitorul Haruki Murakani in a sa carte What I Talk About When I Talk About Running, este aproape irelevant. Cateodata gandeste in timpul alergarii; cateodata, nu. Nu conteaza cu adevarat. “Doar alerg. Alerg in vid,” scrie el. “Sau poate ca ar trebui sa-i spun altfel: alerg pentru a dobandi un vid.”

Sursa articolului: Nymag.com 

Traducerea si adaptarea: Catalin Nicanov

Te-ar mai putea interesa: „Secretele” alergarilor matinale

Alergatorii sunt un clan. Chiar daca nu ne cunoastem personal unii cu altii, impartasim aceleasi experiente, ganduri si sentimente in timp ce alergam. Daca ai alergat o perioada de timp, incepi sa realizezi ca exista un model natural pentru diverse lucruri. Inveti din greseli si nu le repeti. Capeti experienta de alergator si iti dai seama ca faci parte oficial din acest clan. Fara ca macar sa stii cum s-a intamplat, incepi sa intelegi adevarurile despre alergatori. Mai jos sunt 20 lucruri despre care alergatorii stiu ca sunt adevarate.

1. Daca tii incheietura mainii orientata in sus, cu ceasul cu GPS pe ea, vei recepta satelitii mai repede.

2. Daca esti destul de norocos pentru a intalni o baie sau o toaleta in timpul alergarii, ar trebui sa o utilizezi, indiferent daca simti sau nu nevoia. Acest lucru se incadreaza in categoria mai bine in siguranta decat sa imi pare rau. Sau, mai bine sa fii uscat decat ud.

3. Purtarea lenjeriei cu pantaloni scurti, care au captuseala, este ca si cand ai pune un tampon in timpul menopauzei: inutil.

4. In timpul alergarii pe sosea, ar trebui sa alergi cu fata la trafic, astfel incat sa stii ce te poate lovi. Daca te intrebi daca conducatorul auto te vede sau nu, raspunsul este: probabil ca nu.

5. Nu poti/nu ar trebui sa porti un tricou de concurs daca nu ai alergat cursa.

6. Alergarea nu iti distruge genunchii; artrita o face. De fapt, alergarea poate ajuta.

7. Un maraton inseamna 42,195 km. Un semimaraton inseamna jumatatea distantei. Unii oameni nu stiu acest lucru.

8. Cel mai important accesoriu al unui alergator este servetelul / hartia igienica.

9. Daca vrei sa stii care este cel mai rapid mod de a afla daca ai suferit iritatii / rani / frecari in timpul unei alergari, intra la dus. Apoi tipa ca o fetita.

10. Nu trebuie sa „arati” ca un alergator pentru a fi unul dintre ei.

11. Picioarele unui alergator sunt superbe. Mai ales daca va plac bataturile, unghiile de la picioare negre si basicile.

12. Dupa o anumita perioada de utilizare, este aproape imposibil sa scoti mirosul urat din hainele cu care alergi.

13. Te scoate din sarite sa fii batut intr-o cursa de cineva care poarta un costum de carnaval.

14. La un moment dat, daca ai alergat o distanta destul de mare, vei defeca in pantaloni, sau esti foarte aproape sa se intample.

15. Partenerul tau de alergare stie lucruri despre tine pe care nimeni altcineva nu le cunoaste.

16. Esti mereu emotionat inainte de o cursa, indiferent cat de pregatit esti.

17. Vei simti mereu ca trebuie sa fac pipi inainte de o cursa, indiferent de cat ori ai fost deja la toaleta.

18. Se intampla sa apara efectul “pantalonilor stramti” si fetele stiu de ce.

19. Ultimul kilometru al cursei este intotdeauna partea cea mai grea, indiferent de lungimea cursei.

20. …Dar si momentul cel mai euforic.

*

Alte lucruri despre care alergatorii stiu ca sunt adevarate? Astept raspunsul tau 🙂

Sursa articolului: Runhaven.com

Traducerea si adaptarea: Monica Moldovan

Te-ar mai putea interesa: 25 de motive pentru care sa NU alergi un maraton

Alergarea este unul dintre putinele sporturi din lume in care noi, amatorii, avem ocazia de a lua startul alaturi de elitele mondiale. Practic, este ca si cum ai juca fotbal impreuna cu Messi si Ronaldo. Mai mult decat atat, inainte de startul unui maraton ii putem aborda pe alergatorii de top, discuta cu ei si afla o multime de lucruri. Pentru astazi mi-am propus sa scriu despre ceea ce (banuiesc ca) putem invata de la atletii de elita, dar si despre ceea ce (banuiesc ca) pot invata acestia de la noi, „muritorii de rand”…

Ce putem invata de la elite.

  1. Sa ne stabilim obiective pe termen lung. Adica, sa avem un plan cu termene limita, sa respectam planul, sa il reevaluam periodic si sa il imbunatatim. Este diferenta dintre a „alerga” si a ne „antrena”.
  2. Sa ne ascultam corpul. Noi, amatorii, avem tendinta de a forta lucrurile atunci nu este cazul. Ne doare glezna, dar preferam sa ne antrenam pe rupte, in loc sa facem pauza 2-3 zile. Iar asta vine la pachet cu un risc crescut de accidentari.
  3. Pregatirea mentala. Pentru ca ea este cea care cedeaza prima, fie ca este vorba despre abandonarea unui antrenament (pentru ca mi-e somn, pentru ca ploua, pentru ca…) sau a unei curse. Mintea, ca si musculatura, se poate antrena.
  4. Pregatirea fizica. Hai sa o recunoastem: sportivii amatori nu au niciun chef de incalzire si de exercitiile de intarire a musculaturii. Poate ca nici sportivii de performanta nu au intotdeauna chef de ele, dar cunosc beneficiul acestora. Si le fac :).
  5. Colaborarea. Chiar daca sunt concurenti, sportivii de performanta se antreneaza, adesea, impreuna. Iar asta duce la cresterea performantei lor.
  6. Sacrificiul si munca. Vazand cat de usor (pare) ca fac lucrurile, avem uneori tendinta de a crede ca sportivii de elita s-au nascut cu o doza uriasa de talent si calitati fizice extraordinare, care i-au propulsat in top. In realitatate, succesul lor are in spate foarte multi ani de pregatire, cu cate 2-3 antrenamente pe zi, volume chiar si de 200 de kilometri pe saptamana, cantonamente lungi departe de cei dragi, privarea de unele lucruri normale pentru o copilarie sau adolescenta obisnuita s.a.m.d.
  7. Curajul. Exista sute de motive pentru a nu face un lucru, care se transforma foarte usor in scuze. Atletii de elita au curajul de a face lucruri. Astfel, ei reusesc sa gaseasca acel motiv pentru care merita sa se duca la culcare devreme, sa se trezeasca inainte de rasaritul soarelui si sa dea tot ce este mai bun din ei in fiecare zi.
  8. Responsabilitatea. Succesul sau insuccesul nostru, in aceasta viata, depinde foarte putin de factori externi. In general, contextul este asemanator pentru fiecare dintre noi. Deci nu este vina guvernului, a Presedintelui, a corporatiilor, a parintilor, a prietenilor, a colegilor, a vecinilor etc. daca noi nu reusim sa ne organizam mai bine agenda zilnica, pentru a face lucruri. Asumarea responsabilitatii pentru propria viata este esentiala pentru a avea succes in ceea ce intreprindem.
  9. Concentrarea. Sunt momente in viata in care trebuie sa ne „adunam”, sa mobilizam toata energia si concentrarea de care dispunem, sa strangem din dinti si sa stam departe de sursele de distragere pentru a ne atinge un anumit obiectiv.
  10. Lucreaza cu antrenor. Ceea ce ar fi ne neconceput la un sportiv de performanta pare o normalitate in lumea sportului amator. Dar riscurile de a ne accidenta, de a ne rata obiectivele sau de ‘sari’ peste antrenamente sunt mult mai mari fara un antrenor / coach.
  11. Increderea in antrenamentele facute si in propriile forte. Un sportiv de performanta ajunge la start stiind ca trebuie sa puna in practica ceea ce a invatat sau a exersat perioada (lunile sau anii) premergatoare concursului. Nu are prea multe dileme privind istoricul antrenamentelor sale, calitatatea lor, informatiile primite de la antrenor, strategia de cursa etc. Pur si simplu, are convingerea ca a facut tot ce ii sta in putinta, iar acum este momentul sa dea tot ce este mai bun.
  12. Relaxarea si respiratia. Fara a intra intr-o discutie despre tehnica de alergare, alergatorii de performanta tropaie mult mai putin decat noi, amatorii. Si inclesteaza mai putin pumnii si falcile. Si respira mult mai profund.
  13. Planul de nutritie. Se spune ca 80% din performanta se realizeaza in bucatarie. (Probabil ca) majoritatea sportivilor de elita tin cont de ceea ce pun in farfurie. Si cat. [gasesti aici un Ghid de nutritie pentru sportivii amatori si de elita].
  14. Sa pierdem. Hai sa recunoastem: nu ne place sa pierdem. Dar atunci cand ratam un obiectiv avem ocazia extraordinara de a invata. „De ce s-a intamplat asta?”, „Ce ar trebui sa fac diferit de acum incolo?”, „Care este principala lectie invatata din acest insucces?”, „Cine a ramas alaturi de mine?”, „Ce abilitati suplimentare am nevoie sa dobandesc (si de la cine)?”, „Ce urmeaza?” etc. – sunt intrebari care ne ajuta sa depasim cu succes astfel de momente si sa evoluam.
  15. Sa castigam. Hai sa recunoastem: nu ne displace sa castigam. Asta pana in punctul in care trebuie sa gestionam succesul, care – de multe ori – ne poate schimba (in rau) mai mult decat un esec. Cei mai multi dintre oamenii de succes (inclusiv sportivi) vorbesc cu modestie despre realizarile lor. Si aici putem folosi cateva intrebari, pentru a ne asigura ca un succes, indiferent de nivelul acestuia, nu ni se va urca la cap: „Ce am invatat din accest succes (ce anume a fost decisiv pentru a il atinge)?”, „Ceea ce m-a ajutat sa am succes ma va ajuta si de acum inainte, pentru a a trece la nivelul urmator?”, „Acest succes ma face sa ma simt, cu adevarat, implinit?”, „Sunt in continuare pe drumul cel bun?”, „Ce parere au cei apropiati mie despre felul in care am reactionat la acest succes?”, „Cum pot capitalzia acest succes?”, „Cum pot folosi succesul pentru a ii ajuta pe ceilalti?”, etc.

Ce pot invata elitele de la noi.

  1. Marketing. Sau, mai degraba, cum sa iesim din categoria „E bun, dar nu il stie nimeni”. Desigur, rezultatele sportivilor de elita sunt o modalitate excelenta de se face cunoscuti publicului larg. Dar, in ziua de azi, nu este suficient. Oamenii obisnuiti nu acorda cine stie ce atentie sportului, exceptand fotbalul si, in subsidiar, tenisul, handbalul, gimnastica si canotajul – decat daca o performanta este extraordinara si/sau este suficient de bine mediatizata. Din fericire, in ziua de azi nu mai depindem de ziare sau TV pentru a ne face cunoscuti. Exista bloguri, Facebook, Twitter, etc. Daca un atlet de performanta are timp 30 de minute pe zi sa intre pe net pentru a „socializa”, atunci isi poate investi acele minute in crearea unei relatii cu follower-ii sai. Cum? Vezi punctul urmator.
  2. Impartasirea de informatii. Cu siguranta, informatiile venite de la un sportiv (sau antrenor) de elita sunt, adesea, mai bune decat cele gasite „undeva pe net”. In acest context, nu am putut decat sa ma bucur atunci cand Marius Ionescu, cel mai bun maratonist roman al momentului, a acceptat sa ne povesteasca cunostintele sale, pe video stream-ul Transmaraton (multumim inca o data si succes la Rio!). Intre timp, Marius a creat un program de antrenament (TeamRun) pentru sportivii amatori care doresc sa isi imbunatateasca recordul personal.
  3. Perspectiva pe termen lung. Se intampla ca unii sportivi amatori sa aiba o viziune mai ampla in ceea ce priveste utilitatea si beneficiile sportului pe termen lung si sa actioneze in consecinta. Am vazut o multime de sportivi de performanta care, dupa ce „agata ghetele in cui”, devin sedentari, iau proportii si incep sa se confrunte cu probleme medicale. Chiar daca sportul reprezinta, pentru o perioada de 10-20 de ani, o profesie cu norma intreaga si o suma uriasa de antrenamente duse la limita posibilitatilor fizice, retragerea din sport nu ar trebui sa reprezinte un cap de linie. Asa ca, o alergare usoara de 30 de minute in fiecare dimineata nu o sa dauneze celor retrasi din activitatea sportiva 🙂 (ca fapt divers si usor off topic, ma intersectez adesea in parc cu Daniel Prodan – fostul international de fotbal -, care si-a mentinut rutina de a isi incepe ziua alergand. Felicitari, Didi!)
  4. Sustinerea de cauze sociale. In opinia mea, responsabilitatea implicarii sociale ar trebui sa creasca pe masura ce devii tot mai cunoscut. De ce? Pentru ca un anumit nivel de popularitate face lucrurile un pic mai usoare: ajungi mai usor la potentiali sponsori, proiectele au mai multa vizibilitate, poti implica mai multi oameni, poti atrage mai multe resurse etc. Este de apreciat efortul constant pe care il face, in aceasta directie, fosta campioana olimpica la maraton, Dita Tomescu.

In loc de concluzie.

Sportul pentru amatori si sportul de performanta sunt doua lumi total diferite, dar asta nu inseamna ca nu putem invata unii de la ceilalti. In Romania, dezvoltarea exponentiala a sportului de masa (ma refer la alergare) este un lucru extraordinar, atat pentru cei care fac acum primii pasi (si ajung intr-o lume plina de beneficii pentru sanatatea lor fizica si psihica), cat si pentru sportivii de performanta, care au ocazia sa participe la curse cu premii din ce in ce mai mari si sa devina din ce in ce mai vizibili in fata publicului si a sponsorilor. Si asta datorita alergatorilor amatori care vin in numar tot mai mare la curse, platind taxe din ce in ce mai mari si, in acelasi timp, atragand mass-media si sponsori pentru cursele respective… 🙂

*

Daca exista completari, sugestii, comentarii…le astept cu drag. Sa aveti o saptamana glorioasa!

Rosu

In toate proiectele importante din viata noastra inceputul este cea mai dificila parte si, de cele mai multe ori, zona in care abandonam cel mai frecvent (asta in cazul in care nu am renuntat la proiect inca din faza de idee). Dar, odata ce am strans din dinti si am depasit mormanul de obstacole (inerente) care ne pun la incercare rabdarea, nervii si perseverenta, lucrurile devin, dintr-o data, mult mai simple. Asa au stat lucrurile – cel putin, in cazul meu – cu proiecte ca www.andreirosu.org, Transmaraton, CIA, trecerea la un alt fel de nutritie si stil de viata, freeleancing-ul sau pregatirea pentru ‘provocarile’ sportive pe care le-am acceptat cu drag pana acum. Pana la urma, cred ca este vorba despre flexibilitatea noastra de a accepta (sau nu) schimbarile din viata noastra.

In urma cu doi ani (ce repede au trecut!) lansam programul transformational CIA – Coaching In Alergare, in care mi-am propus, in primul rand, sa atrag oameni cu pasiuni si convingeri comune, pasionati de dezvoltare personala si dornici de a obtine de la alergare mai mult decat un PB la urmatoarea cursa. Pentru ca, pe masura ce facem schimbari in viata noastra, riscam sa fim catalogati drept „ciudati” (adica diferiti :)) si sa devenim tot mai singuri. Asa ca, intalnirea cu alti „ciudati”, cu care poti dezbate ideile care te preocupa, nu poate fi decat incurajatoare si un semn ca te afli pe drumul bun (adica pe drumul tau).

Intre timp, comunitatea noastra s-a transformat in asociatie, dar nu despre asta mi-am propus sa scriu astazi (si nici despre structura programului, despre calendar, despre faptul ca nota medie acordata de participanti programului, in formularul de evaluare, este 9.80 🙂 etc.). Astazi a avut loc ceremonia de absolvire a seriei cu numarul 12 si unul dintre filmuletele pe care le-am vizionat in cadrul ceremoniei de absolvire este cel de mai jos. Sper sa va placa si sa va inspire. O zi excelenta!!!

PS – Multumiri din suflet membrilor comunitatii noastre (stiti voi pentru ce :)).