Am auzit pentru prima data de un „DECA” in urma cu vreo 5-6 ani, cand de abia incepusem sa alerg, iar un prieten, care tocmai explora lumea Ironman-urilor, mi-a povestit despre existenta acestei curse si despre experienta traita de unul dintre participanti, care a avut nevoie de aproape un an pentru a isi reveni…
Initial, imi propusesem sa particip la DECA in 2015 (prin noiembrie), dar nu am gasit un formatul pe care mi-l doream (anul acesta se organiza doar Deca 10 x 1).
Un Deca „continuu” (adica probele de inot, pedalat si alergare sunt legate – spre deosebire de DECA-ul 10×1, unde se parcurge zilnic un Ironman complet, se face pauza, iar a doua zi se ia de la capat) presupune parcurgerea unui total de 2.260 de km (38 km de inot – 1.800 km de pedalat – 422 km de alergare), cam ca de la Bucuresti la Londra :), in maxim 312 ore (cu un termen limita de 24 de ore pentru cele 760 de bazine de la proba de inot). Din experienta Quintuple-ului (echivalentul unei jumatati de Deca), ma astept la foarte putin somn (o medie de 2-3 ore / zi, repartizate in ‘doze’ de 30-60 minute), la halucinatii, la emotii puternice, la ceva dureri 🙂 si la stari ‘de pe alta planeta’. Dar si la o experienta de care sa imi amintesc toata viata…
Am renuntat de ceva timp la a gasi raspuns pentru o astfel de intrebare. Pur si simplu, imi ascult instictul, iar el imi spune ca sunt pe drumul cel bun. „Du-te, Rosule si fa DECA-ul ala!” – cam asta imi spun ‘vocile’ din capul meu :). Este un obiectiv mare si infricosator, dar numai astfel de obiective ne transforma – nu-i asa?
Pentru un alpinist, probabil ca superlativul s-ar numi Annapurna, Naga Parbat sau K2. Pentru un ultramaratonist, „varful cel greu” este DECA.
Probabil ca as fi tentat sa spun „mai multe Deca-uri” :). Dar, pana la urma, un Deca dureaza doar vreo 10 zile. Sunt sigur ca exista si provocari mai lungi, nu neaparat din lumea ultratriatloanelor – asa ca voi avea de unde alege – mai ales la varsta pensionarii, cand va trebui sa imi umplu timpul cu ceva… 🙂
Imediat dupa Quintuple-ul meu din Virginia, i-am intrebat pe organizatori daca au auzit de organizarea vreunui Deca continuu in urmatoarea perioada. Raspunsul a fost unul ‘probabil’: „se zvoneste ca Wayne Kurtz ar organiza ceva prin 2016″. Cine este Wayne? O legenda (vie :)) a ultratriatloanelor si a andurantei, care a ‘bifat’ tot ce exista in materie de ultra-uri, de la curse de 48 de ore la Triple Deca-uri (da, exista si asa ceva!!). In doar cateva zile de la lansarea site-ului DecaMan USA de catre Wayne a lansat site-ul, numarul de inscrieri a depasit cateva zeci – ceea ce este un adevarat record pentru astfel de evenimente. Desigur, mai este mult pana in 2016 si sunt sigur ca lista inscrierilor va fluctua destul de mult, dar pot paria ca DecaMan va avea la start un numar peste medie.
DecaMan va avea loc in perioada 2-15 Mai 2016, in zona Lake Perris, California.
Competitia ofera atat DECA 10 x 1 cat si Continous Deca, Qunituple 5 x1, Triple 3 x1, Double 2 x 1 si Ironman-ul ‘clasic’.
Nu voi fi singurul roman aflat la start; l-am ”corupt” sa mi se alature si pe prietenul, partnerul meu de antrenament si colegul meu de ‘multinationala’ Gabriel Draghici care a bifat, pana acum, doar Ironman si cateva ultra swim-uri, dar mai avem timp vreo 13 luni pentru a fi 100% apti de acest Deca…
Pana la ora startului am de imbunatatit cateva puncte slabe. Primul este inotul, dar sper ca antrenamentele pentru Arch 2 Arc si experienta Canalului Manecii ma vor ajuta in acest sens. Iar a doua este pedalatul – care va reprezenta focusul meu dupa terminarea Arch 2 Arc.
Cam atat, momentan. Sa ne auzim / vedem / scriem cu bine!
Pe curand!
Saptamana trecuta lansam un concurs pentru acordarea a 2 invitatii la The Color Run si va ceream sprijinul, respectiv criteriul / criteriile de selectie pe care ar trebui sa le folosesc pentru acordarea lor. Mai jos veti gasi cateva dintre ele. Multumesc tuturor celor care mi-au trimis ideile lor (…urmeaza sa primiti in urmatoarele zile, pe mail, surpriza promisa…). La finalul acestui articol veti gasi si decizia mea privind distribuirea invitatiilor…
Trebuie sa-ti fie clar ca mie trebuie sa mi le dai, deoarece concursul se tine de ziua mea!!! Acum iti trebuie tie un motiv pentru care nu mi le dai…
Pentru ca este un festival al culorii si al creativitatii, ai putea sa stimulezi asta: fiecare sa iti trimita cate un desen despre sanatate/mediu/alergare etc. (aici te gandesti tu). Pentru ca ai 2 copiii si 2 invitatii, fiecare alege desenul care i-a placut si asa ai castigatorii. De ce sa deseneze? E un mod distractiv, relaxant si chiar iti poti canaliza energia negativa.
Concurs de fotografii/selfie-uri in care perticipantii sa demonstreze cat sunt de crazy si de asemenea cat sunt de sportivi. Cel mai „crazy sports man” castiga o invitatie la Color Run!
Sa se filmeze in timp ce alearga si sa spuna: vreau invitatiile!! ( as face asta pentru o invitatie 🙂 )
Cea mai colorata – adica haioasa – intamplare / patanie la alergat.
Propun sa se mearga pe ideea de „fapta buna” si sa se doneze sange, iar cei care trimit dovada (se aplica un abtibild care poate fi pozat) sa participe la tragere la sorti. Indiferent cati se vor incumeta sa faca acest gest, tot sunt niste vieti ajutate!
Criterii: Sa nu mai fi participat la eveniment. Sa alerge de cel putin o luna. Sa aiba un anumit nr de kg sau o anumita inaltime stabilite de tine sau la alegere. Sa nu fie din Bucuresti. Sa fie ziua lui/ei de nastere in ziua alegerii sau a evenimentului.
Invitatiile sa ajunga neaparat la niste parinti, care sa-si duca copilul la event! Sa fie un „”family event”!
Cea mai traznita poze alaturi de copii.
Primul care pune o poza demonstrativa cum isi curata echipamentul intr-un LIGHEAN colorat.
Ideea mea de selectie e o scurta motivare a importantei sportului in viata fiecaruia.
Cred ca cel mai frumos cadou ar fi aceste invitatii pentru doua suflete care si le doresc cu adevarat! Si sa demonstreze printr-o poveste a vietii lor de „alergare” 🙂
Celui care schimba prefixul varstei in apropierea datei alergarii 🙂
Ma gandeam ca ar fi fun un concurs in care parintii doritori sa participe alaturi de pici sa iti trimita cea mai colorata trasnaie a picilor (ex pereti sau fete pictate).
Sa se filmeze in timp ce alearga si sa cante o strofa din ”Drum bun, toba bate”, cantec de mars al Armatei Romane. Si eu mai fac asta din cand in cand 🙂
In primul rand ar trebui sa fie o lista cu cei care vor aceste invitatii… sa nu se trezeasca cineva care nu vrea sa mearga sau nu poate cu o astfel de invitatie.
Din cei care vor, ar trebui selectati cei care au nevoie, adica cei fara prea multi bani (nu pot sa isi cumpere singuri invitatii), sau cei mici (care se bucura), sau cei mai ponderali (care au nevoie de alergare si motivatie suplimentara).Ar fi frumos sa oferi invitatiile la doua persoane care sarbatoresc ceva in aceasta data, 25 aprilie.
Eu as da invitatiile celui care are cea mai buna fotografie (selfie) cu titlul „eu in pantofii lui/ei” 🙂
Ofera-le unor fumatori inraiti. Sunt sigura vor constientiza felul in care fumatul afecteaza rezistenta fizica si poate vor renunta… 🙂
Ar trebui sa pui invitatiile intr-un loc ascuns, sa dai indicii, ca intr-o vanatoare de comori. Totul sa se desfasoare intr-un loc larg (un oraș, o padure, munti), unde oamenii vor fi nevoiti sa alerge pentru a ajunge de la un indiciu la altul.
Sa alegi poza in care ti se pare ca vezi cel mai colorat zambet 🙂
Cred ca cel mai ok ar fi sa dai invitatiile unui incepator in ale alergatului… adica sa nu fi participat la nu stiu cate competitii de alergare (sa zicem nu mai mult de 3), astfel incat sa il motivezi sa inceapa sa alerge sau sa continue drumul ales… si ce motivatie poate fi mai frumoasa decat Color Run 🙂 Ma gandesc ca daca sunt persoane care merg an de an la competitii, inclusiv la Color Run, primirea invitatiei este numai un ajutor financiar, dar pentru incepatori, poate fi mai mult… pe langa ajutorul financiar, pot fi motivati si pot „prinde gustul” sportului si atmosferei de „concurs” 🙂
Oranizare de alergare in Herastrau. Tragere la sorti sau dai invitatiile celor mai mici participanti 🙂 *poate intr-o sambata de la 8:00 dimineata. Ca sa nu fie ‘doar’ alergare, cei ce vin pot dona cate 10 lei pe care sa ii donezi tu pentru o cauza.
Eu zic sa le dai unor copii frumosi, ce vor dar nu-si permit sa plateasca taxa. Ti-i recomand cu drag.
Propun sa ii intrebi: ‘Care a fost cea mai ‘colorata’ alergare a ta?’ sau ‘Care e cel mai colorat lucru/aspect din viata ta?’
M am saturat sa le tot spun copiiilor mei sa inceteze sa se mai picteze cu pixul pe corp ! Poate daca ii amenint du participarea la color run vor lua o pauza pana atunci ! Criteriul ar fi care copil alearga primul pana la tine si iti arata auto-tatuajele.
Fiecare sa trimita un printscreen al aplicatiei gps cu un minimum de 10 km alergati dintr-un foc. Si data sa fie recenta. Cei mai multi km castiga invitatia.
O poza trasnita in care sa arate cat de plin /plina de viata e persoana respectiva. Poza castigatoare o alegi tu, nu cu voturi. Unii au 5 mii de prieteni fara sa ii cunoasca, altii au 50 dar buni si poate chiar ei merita sa fie acolo. Nu trebuie sa alerge maratoane, ci doar o poza cat de bine se distreaza in timpul alergarii. Asta sa fie criteriu…placerea alergarii intr-o poza 🙂
Cateva idei: o strofa din patru versuri fiecare sa contina o culoare; o fotografie care sa contina maxim trei culori; sa ghiceasca culoarea – ex: usor=ROSU 🙂
Familiile cu copii – este criteriul de baza, parerea mea! Spre exemplu noi – 2 baieti gemeni, 12 ani 🙂
Pentru unii oameni, taxa de participare poate sa fie mai mare decat dorinta lor de a participa la acest eveniment. Desigur, pentru cei interesati exista si varianta de a face voluntariat la The Color Run, dar in acest mod ei nu pot alerga. Pot spune ca distractia ca voluntar e foarte mare si cunosti si o groaza de oameni faini. Cred ca ar fi bine sa oferi aceste bilete unor oameni care nu si le pot permite, dar si-ar dori foate mult sa participe; eu zic ca ar fi destui doritori.
Eu zic sa le dai celor care promit ca merg acasa cu taxi sau cheama un prieten cu o masina tare sa-i ia :)))))
Eu zic sa le dai celui care a scris/scrie cea mai trasnita idee aici la comentarii…
Citind ideile de mai sus mi-a fost foarte greu sa iau o decizie, dar ea arata asa:
Pe curand!
Dupa Quintuple-ul din Virginia am decis sa imi innoiesc garderoba de wetsuit-uri, avand in vedere proiectele care ma asteapta in urmatoarele luni (Arc 2 Arc, Otillo sau Deca Man). Primul site pe care am inceput cautarile a fost, ca de obicei, Sportguru. Spre bucuria mea, acest ”paradis al alergatorilor” a devenit si unul al triatlonistilor, asa ca am avut de unde alege…
In ultima perioada am devenit fan al marcii „Zoot„. Acum vreo 2 ani mi-am luat o sapca cu acest brand (gasiti aici un model mai nou) si m-am inteles atat de bine cu ea (de regula, imi gasesc cu greu una care sa mi se potriveasca :)) incat o port obsesiv de des (si ea rezista eroic, in ciuda numarului enorm de spalari :)). Au urmat mansetele de compresie si de racire, ideale pentru turele de pedalat la caldura, apoi o casca de neopren pentru ape reci, casca siliconata de inot, cel mai frumos jersey de bicicleta pe care il am in garderoba si… multe altele.
Zoot face si incaltaminte pentru triatlon (cele mai populare modele fiind Ultra TT 7.0 si Ultra Race 4.0), care se poate purta pe piciorul gol fara soseta (aviz celor care participa la probe mai scurte), cu talpa de carbon cu sistem de inchidere BOA. Pentru alergatori, modelul cel mai popular este Solana, premiat de Runner’s World in 2014 la categoria Best Debut (pana in 2014, Zoot producea doar incaltaminte petnru triatlon).
Ca fapt divers, Zoot s-a nascut in nascut la Kona (Hawaii), face parte din grupul K2 si este brandul numarul 1 in Tri. In Romania, Zoot este comercializat exclusiv prin SportGuru.ro. In aceasta perioada, toate articolele de toamna-iarna au pana la 35% reducere, asa ca…merita sa dati o fuga (si la propriu si la figurat :)) pana acolo (ca in orice perioada de reduceri, stocul este limitat).
Intorcandu-ma la wetsuit-uri, gama Zoot este foarte bine reprezentata, inclusiv de Z Force 3.0 – votat ca best in class in 2014, dar si de un entry level excelent si extrem de economic (Z Force 1.0) sau de varful de gama Prophet 2.0. Pe acesta din urma am avut ocazia sa il ‘rodez’ atat in cantonamentul din Spania, cat si in lacul Snagov, asta iarna, la temperaturi ale apei de 4-5 grade (desigur, in in combinatie cu casca de neopren :)); concluzia: este un costum excelent si de abia astept sa il port si in Canalul Manecii!
Impreuna cu Sportguru.ro pun ”la bataie” doua costume de neopren, la preturi foarte bune, special pentru cititorii acestui blog. Sau, ma rog, pentru un cititor si o cititoare – care se vor incadra in marimile celor doua costume…
Pentru EA.
Zoot Force 1.0, marime S (155-168 cm) – ar ajuta sa consultati tabelul de pe site (sa vedeti daca va incadrati si ca circumferinta a bustului, greutate etc.). Pret oferit: 534 RON.
Pentru EL.
Zoot Prophet 2.0 (ca al meu :)). Marime S Tall (173-185 cm). Pret oferit: 1650 RON.
In afara pretului foarte bun, cei care vor cumpara aceste doua costume au promise din partea subsemnatului:
> un weekend cu sesiuni de inot in ape deschise (la alegere: in lacul Snagov sau la mare. In ambele cazuri, asigur transportul din Bucuresti!)
> impartasirea catorva strategii utile in inotul de anduranta.
> un bidon de hidratare Isostar 🙂
Cei interesati sunt rugati sa contacteze Sportguru. Primul venit, primul servit!
PS – dati-mi un semn dupa ce va luati costumul, pentru a imi onora promisiunile!
Sunt fan declarat The Color Run (si nu doar eu, ci intreaga familie) si avem la activ doua editii. Evident, le vom bifa si pe cele din Bucuresti, de anul acesta, mai ales ca acest festival de alergare, muzica si charity va aduce, in afara de portile colorate, si mult sclipici… 🙂 . Se pare ca simpatia mea pentru The Color Run este reciproca, pentru ca organizatorii m-au invitat sa particip la evenimentele din 2015 si, in plus, ofera – pentru cititorii acestui blog – doua invitatii la Color Run-ul din Bucuresti, de pe 25 aprilie.
Pentru ca ma gasesc intr-o mare dilema – cui sa dau invitatiile? ce criteriu de selectie sa folosesc? – va cer sprijinul. Asadar, va rog muuuuult sa imi transmiteti ideea /ideile voastre AICI, pana marti, 10 martie. Ofer un cadou-surpriza fiecarui cititor care vine cu o idee – oricat de trasnita… 🙂
Va multumesc!
*
Omenii de stiinta au descoperit secretul tineretii vesnice: acesta este… alergatul!
Studiile continua sa arate faptul ca iesitul la alergat imbunatateste sanatatea si starea de bine. “Ceel mai mari beneficii vin de la exercitii viguroase, ca alergatul,” spune dr. Joann Manson, sefa departamentului de medicina preventiva a Spitalului din Brigham.
Iata cele mai recente motive descoperite pentru a porni la drum…
Persoanele care alearga mai mult de 56 de kilometri pe saptamana au cu 54% mai putine sanse sa sufere de pierderea vederii din cauza varstei decat cei care acopera 16 kilometri pe saptamana (sau mai putin).
Alergatorii care bifeaza saptamanal cel putin 16 kilometri au o probabilitate cu 39% mai mica de a folosi medicamente pentru tensiune si cu 34% mai sazuta in ceea ce priveste folosirea medicamentelor pentru colesterol, comparativ cu cei care nu alearga mai mult de 5 kilometri /saptamana.
Barbatii care ard cel putin 12.560 kJ pe saptamana – adica in jur de cinci ore de alergat – au cu 83% mai putine sanse de a avea disfunctii erectile severe.
Alergatul intareste oasele mai bine decat alte exercitii aerobice, spun cercetatorii de la Universitatea din Missouri, care au comparat densitatea oaselor a celor care alearga cu cea a ciclistilor. 63% din ciclisti aveau o densitatea scazuta a coloanei vertebrale sau a soldurilor, in timp ce numai 19% din alergatatori aveau aceasta problema.
Niste angajati britanici au fost supusi unui sondaj, intr-o zi in care au facut exercitii fizice, respectiv intr-o zi in care nu au facut. Oamenii spuneau ca au facut mai putine greseli, s-au concentrat mai bine si au fost mai productivi in ziua in care au fost activi din punct de vedere fizic.
Un studiu din Jurnalul Societatii americane de geriatrie a raportat faptul ca femeile care au fost active in timpul adolescentei aveau sanse mai mici sa aiba dementa mai tarziu in viata.
Cei care sufera de insomnie adormeau in 17 minute in zilele in care alergau, fata de 38 de minute in zilele in care nu alergau. De asemenea, dormeau cu o ora in plus in zilele in care faceau exercitii fizice.
Oamenii care faceau exercitii fizice pentru o ora pe zi erau mai putin predispusi sa sufere de infectii alea tractului respirator superior fata de cei care sunt inactivi, conform unui studiu din Suedia.
Cercatatorii au pus persoane care sufera de astm sa faca doua sesiuni de exercitii fizice cardio si una de forta pe saptamana. Dupa trei luni, au raportat mai putin suierat astmatic si mai putina dispnee.
Rezultatul a 22 de studii arata ca persoanele care fac exercitii fizice timp de 2 ore jumatate pe saptamana au mult mai putie sansei sa moara prematur, fata de cei care nu fac exercitii fizice. Un studiu arata faptul ca oamenii activi au un risc cu 50% mai redus de a suferi de o moarte prematura…
Sursa articolului: Runner’s World
Tradcuerea si adaptarea: Raluca Stanciu
*
Toti suntem diferiti, dar sunt cateva lucruri in comun pe care e bine sa le ai in vedere.
Sa iesi afara la alergat, atunci cand soarele abia incepe sa rasara de la orizont poate fi una din cele mai frumoase experiente. Iar pentru multi alergatori, dimineata este si singura optiune cand pot sa isi faca antrenamentul. Insa, o alimentatie corecta si in timp util pentru diminetile in care vrei sa alergi poate fi o lupta continua.
Sa gasesti strategia de nutritie care functioneaza cel mai bine pentru tine este comparabil cu gasirea unui diamant in noroi, iar Claire Shorenstein, o antrenoare pentru alergatori si studenta la Universitatea de Nutritie din New York, spune ca nevoile nutritionale difera de la atlet la atlet.
„E o chestie foarte personala,” spune Shorenstein despre nutritia de dimineata. O briosa poate fi un mix excelent de carbohidrati simpli pentru unii alergatori, dar poate insemna dezastru gastro-intestinal pentru altii. Exersarea nutritiei si experimentarea cu diverse optiuni este cea mai buna cale sa iti imbunatatesti rutina matinala de alimentare. Exista posibilitatea sa ai multe programe de antrenament ingreunate de probleme gastro-intestinale, dar exercitiul duce la perfectiune, chiar daca apar unele sughituri nedorite de-a lungul drumului.
Cand alergi dimineata ia in considerare, in primul rand, cat de mult ai de gand sa alergi, deoarece nevoile nutritionale se schimba in functie de distanta si intensitate, spune Eric Skelley (antrenor pentru alergat si proprietar „Rock Hard Runner” din Redondo, California). Pe scurt, pentru alergarile de intensitate redusa strategia de alimentare este foarte simpla, spune el.
„Regula de baza este ca atunci cand alergi pana intr-o ora nu ai nevoie in mod deosebit de nimic„ spune Skelley.
Shorenstein este de acord, ea poate alerge aproape 10 kilometri fara sa aiba nici o grija legata de alimentatia de dimineata. Insa, Skelley semnaleaza ca aceasta regula se aplica pentru majoritatea alergatorilor, dar nu pentru toti.
„Prietenii mei nu manca de dimineata, dar eu indata ce a trecut jumatate de ora incep sa incetinesc si imi cresc bataile inimii”, explica Skelly. „Pentru a rezista primele 45 de minunte din ora trebuie sa mananc un baton energizant sau jumatate de banana.”
Daca ti-ai programat o alergare mai lunga sau un antrenament intens de viteza, e important sa te alimentezi cu cateva sute de calorii, altfel este posibil sa te simti obosit, lent sau sa ai greata in timpul programului de antrenament. „Este crucial sa manaci ceva inainte de un antrenament dur,” spune Shorenstein. Cu toate acestea, cheia este alegerea alimentelor potrivite ce iti ofera cantitatea corecta de energie fara sa te deranjeze la stomac.
„Bazeaza-te pe ceva usor de digerat,” spune Shorenstein. „E bine sa stai departe de alimente cu multe fibre, ele sunt digerate mai greu.”
Alegeri bune sunt painea prajita cu unt de arahide si banana, ovazul sau un baton energizant – ele sunt eficiente si sunt usor de digerat. Indiferent ce alegi, selecteaza ceva ce este compus in principal din carbohidrati si e usor de digerat.
Alimentele integrale nu sunt intotdeauna o optiune buna, unii atleti au stomacul incredibil de sensibil si trebuie sa se bazeze pe gel sau calori lichide pentru a avea energie in timpul antrenamentului. „ Prefer sa manac mancare adevarata, dar este nevoie de 2 ore jumatate (chiar 3) pentru a digera manacarea corespunzator”, zice Shorenstein. „Asa ca ma bazez pe bauturi isotonice, geluri energizante sau sucuri fresh.”
Sa gasesti alimentele potrivite reprezinta un proces invatare din incercari si greseli, iar gasirea alimentatiei corespunzatoare la prima ora a diminetii poate fi mai mult un cumul de erori decat de incercari. Dar, de indata ce ai gasit balanta potrivita, aceasta va deveni precum alergarea ta de dimineata: parte din rutina zilnica.
*
Nu ma deranjeaza sa efectuez exercitii de tehnica, „aruncate” in mijlocul unui antrenament de grup, dar nici nu ma dau in vant dupa acest gen de exercitii pentru care sa dedic o intreaga sesiune de inot. Si nu cred ca sunt singur: inca nu am auzit un partener de antrenament care sa imi spuna cat de bine a efectuat el azi la antrenament miscarea high-elbow (miscarea de tragere a bratului prin apa, cu cotul ridicat spre suprafata apei – vezi aici).
Majoritatea triatlonistilor se concentreaza pe antrenamente care le cresc forma, in detrimentul tehnicii. Sa scoti timpi foarte buni pe distante de, sa zicem, 200 m te face sa „simti” ca vei inota mult mai rapid la urmatoarea ta cursa – sau cel putin pe mine asa ma face sa ma simt. O parte din aceasta aversiune pentru antrenamentele de tehnica poate sa vina de la faptul ca antrenamentele dedicate tehnicii pot parea „usoare” – pulsul ne sta jos in timp ce noi ne concentram asupra miscarilor efectuate. Dar analiza a doua sesiuni de inot recente mi-au reamintit ca forma si tehnica nu pot fi prioritizate una in detrimentul alteia.
„Poti sa inoti mii de metri zilnic dar, daca nu ai o tehnica buna, pierzi foarte mult timp,” spune Mason Bailey, proprietarul celei mai noi locatii SwimLabs din Encinitas, Calif, care ofera sesiuni de inot de unu-la-unu in bazine de tip Endless. Totodata, Bailey adauga ca pana si cea mai buna tehnica din lume trebuie sa fie sustinuta de un antrenament de volum consistent.
Bailey sustine ca tehnica este doar o felie din intregul tort, care tinde sa fie neglijata de catre triatlonisti. Dar, in acelasi timp, tehnica nu reprezinta integral asul din maneca: „Este oarecum unanim acceptat cam cum arata tehnica ideala atunci cand te uiti la triatlonistii de anduranta,” spune el, adaugand ca, printre problemele uzuale care apar la acesti sportivi, se regasesc o pozitie incorecta a corpului in apa sau inceperea fazei de tragere a bratului prin apa (catch phase) mult prea devreme. „Daca incerci si corectezi deficientele care apar in aceste zone, iti garantez ca inotul tau se va imbunatati,” spune el.
In plus fata de a invata sa inoti mai rapid, in continuare vei gasi 3 modalitati prin care antrenamentele concentrate pe tehnica de inot pot contribui la imbunatatirea rezultatelor tale.
Exercitiile – baza pentru antrenamentele de tehnica – te ajuta sa rupi monotonia antrenamentelor din bazin, in special in lunile de iarna – atunci cand sesiunile de inot in ape deschise nu sunt posibile. Daca inoti singur, incearca sa urmezi un program cu exercitii prestabilite care sa includa obiective foarte specifice care trebuie atinse (precum distanta parcursa la un brat) si apoi ai sa vezi cat de usor iti va trece antrenamentul. Ia-ti un prieten si cateva jucarii pentru bazin – mingi de tenis pentru exercitiile cu pumnii stransi, labe pentru exercitiile cu un brat si o pluta – si reconecteaza-te cu pustiul acela de 8 ani dinauntrul tau.
Pentru o si mai mare varietate, Jenny Lyle de la Lyle Fitness Consulting in Carlsbad, Calif, muta antrenamentele efectiv pe uscat. Impreuna cu partenerul ei, Mike, folosesc trainere Vesa si ergometere pentru a-i ajuta pe clientii lor (printre care s-au numarat si profesionisti precum Matt Reed, Leslie Patterson si Tom Lowe) sa isi creasca anduranta si puterea exercitata. Poate ca incorporarea unor astfel de exercitii nu este chiar imperativ necesara, insa ele pot imbogati experienta generala a antrenamentelor de inot – cu conditia ca aceste antrenamente sa se desfasoare sub supraveghere, adauga Lyle.
Acest tip de antrenament pe uscat se transpune adesea intr-o crestere a increderii in ceea ce priveste inotul in ape deschisei. „Foarte multi triatlonisti se simt mai confortabil pe uscat,” spune Lyle. „Ii putem antrena pe uscat unde nu mai trebuie sa se preocupe de cum sa respire si cum sa intoarca capul.” Pe masura ce clientii sai lucreaza la tehnica, ei devin mai increzatori atunci cand intra in apa.
Acest confort si aceasta incredere sunt extinse pana in ziua cursei. Prin incorporarea unor exercitii atunci cand te incalzesti in apa inainte de startul unei curse (daca acest lucru este posibil) te poate ajuta sa iti mentii ritmul cardiac la nivelul dorit si sa te relaxezi putin inainte ca toate bratele alea sa inceapa sa fluture prin apa. Aceste exercitii iti vor incalzi muschii si te vor obisnui cu acel sentiment de „a simti apa”.
In cazurile in care o incalzire in apa inainte de start nu este posibila, poti sa incerca ca in primele sute de metri de la startul probei sa te concentrezi pe anumite elemente ale tehnicii tale astfel incat sa iti relaxezi putin mintea si sa fii putin distras de la atmosfera competitiva din jur. Incearca sa imparti startul probei de inot in „bucati de 30 de secunde” in care sa te concentrezi pe diferite caracteristici ale tehnicii tale. Timpul va trece astfel mai usor iar tu iti vei pastra calmul si vei controla acea proba.
A discuta elementele unei tehnici bune de inot cu un profesionist si a privi inregistrari video ale sesiunilor tale de inot inseamna adesea sa duci antrenamentele de inot la un alt nivel, care este cel mai bine descris ca fiind distractiv. Atunci cand am terminat sesiunile de la Lyle Fitness Consulting si la Encinitas SwimLabs, am simtit o noua placere pentru cum ma simteam in apa. Totodata aveam un nou set de obiective pe care sa ma concentrez.
Lyle spune ca solutia pentru a te bucura de antrenamente este aceea de a nu bombarda sportivii cu prea multa informatie dintr-odata. Ea de obicei le recomanda sportivilor 2-3 aspecte la care sa lucreze. „Majoritatea clientilor nostri imi scriu SMS-uri spunand-mi cat de distractive au fost acele sesiuni. Imi place asta.”
Esti gata sa-ti concentrezi antrenamentele de inot pe tehnica? Urmeaza si sugestiile lui Bailey, de mai jos, pentru a putea incepe.
Obtine o analiza a stilului tau de inot. „Acest aspect este cheie pentru noii inotatori sau triatlonisti, pentru a nu mentine obiceiurile proaste si a construi o memorie musculara deficitara.”
Incorporeaza exercitii in fiecare antrenament. „Fa asta chiar daca o faci ca incalzire sau pentru cateva ture de bazin, in mijlocul setului principal.”
Antrenamente de viteza. „Urmatorul pas este sa tragi cat poti de tare in timp ce mentii aceeasi tehnica. Uita-te la antrenamentele de alergare si bicicleta – faci antrenamente cu intervale si pante. Oamenii au tendinta de a nu repeta aceleasi principii si la inot, dar este foarte important sa o faca.”
Nu-ti fie teama sa petreci ceva timp pentru a te imprieteni cu tehnica ta de inot. Exista o intreaga lume plina de distractie, viteza si incredere care te asteapta dincolo de timpii tai pe distanta de 100 m…
Foarte multi dintre noi cunoastem destule despre psihologia sportului incat sa stim ca stabilirea unor obiective este importanta. Dar cat de importanta este stabilirea obiectivelor si cum sa faci asta cat mai eficient, sunt doua lucruri complet diferite. Ca sportiv, sa decizi ca vrei sa obtii un anumit rezultat si sa intelegi pasii pe care trebuie sa ii urmezi pentru a ajunge acolo poate parea util, insa nu asta este totul.
Cand am inceput sa citesc un studiu publicat in Journal of Strenght and Conditioning Research, stiam ceva despre ignoranta mea in domeniul psihologiei sportului si stabilirea obiectivelor. Dupa ce am terminat de citit studiul, am realizat cat de putin stiu cercatatorii despre acest subiect. Defapt, acesta a fost primul studiu facut pe tema eficientei autoreglarii sau SRE (self-regulation efficacy).
Autoreglarea este simpla. Din punct de vedere al psihologiei sportive, autoreglarea este modul in care fiecare atlet foloseste ganduri, sentimente si actiuni controlate pentru a-si atinge scopurile. Mai exista o componenta flexibila, din moment ce este necesara ajustarea atitudinii si actiunilor unui individ in ciuda circumstantelor care se tot schimba.
Autoreglarea este destul de folositoare, insa – din nou – nu este totul. Cu toate ca autoreglarea este felul in care un atlet planuieste sa isi imbunatateasca abilitatile, nu include o componenta necesara: perseverenta. Aici este locul in care eficacienta din SRE intra in scena. Executia efectiva a actiunilor necesare pentru realizarea scopului este ceea ce diferentiaza un atlet de succes de ceilalti. Trebuie sa te ridici si sa incepi sa faci!
Setarea obiectivelor ca atare este etalonul prin care un sportiv masoara pozitia sa actuala si progresul catre un tel. Compara asta cu alte metode retrograde, de comparatie cu alti sportivi sau alte echipe. Acest lucru se intampla mereu in sporturile de lupta. Sportivii cred ca trebuie sa isi imbunatateasca performanta in sala de forta, intrucat oponentul lor este mai puternic, cand – in realitate – trebuie sa faca mai multe exercitii cardio, sa isi imbunatateasca abilitatile si sa fie intr-o clasa de greutate potrivita. Daca si-ar stabili obiectivele corespunzator si le-ar duce la capat cu un SRE mare, ar fi de neoprit.
Conceptul de SRE exista de cateva decenii, insa importanta lui in domeniul sportului abia acum incepe sa fie investigata. In acest studiu, cercatatorii au descoperit ca atunci cand sportivii merg la sala regulat pentru imbunatatirea fortei si conditiei fizice, insa avand in plan sa investeasca o cantitate specifica de efort, coeficientul lor SRE este mult mai mare. Cu atat mai bine, printre sportivii care isi stabilesc pentru fiecare sedinta la sala cat efort sa depuna, cei care au planuit sa depuna mai mult efort in fiecare sedinta au dobandit coeficenti SRE progresiv mai mari. Adica, persoanele care si-au stabilit un obiectiv pentru o sedinta de mers la sala au raportat ca au fost mai putin intrerupti de factori descurajanti precum oboseala, probleme financiare, stres si asa mai departe. Ei si-au indeplinit telurile pana la capat.
Acest studiu sugereaza ca atletii care depun mult efort in planificarea antrenamentului sunt mai predispusi sa raporteze mai putine influente ale factorilor descurajanti care pot sa afecteze performanta. Daca este in totalitate adevarat sau nu – este alta problema dar, din moment ce motivatia este cel mai sigur extrapolator al succesului, este ca un pariu sigur. Mi-ar placea sa vad un test care sa compare SRE cu succesul concret. Acest lucru poate fi dificil pentru un sport de echipa, dar ar putea functiona cu cercetari care studiaza atletismul, sporturile de lupta sau alte sporturi similare. Intre timp, avem aici o baza sigura pentru cercetarile viitoare despre motivatia sportiva…
Partea frumoasa este ca, odata dobandita, anduranta ramane undeva, pe acolo. Creierul ‚stie’ ca a mai trecut prin zona aceea, si-a facut harta si se simte confortabil. Chiar daca este vorba despre nopti nedormite, sute de kilometri parcursi, halucinatii, dureri sau monotonie, mintea ne va ajuta sa depasim momentele in care corpul urla si zice „vreau acasa!”.
Gradul de confort pe care vrem sa il avem la o cursa de anduranta este direct proportional cu cel pe care ni-l construim la antrenamente. „Fa-ti antrenamentele grele, pentru a avea concursuri (mai) usoare” – este mantra cu care imi construiesc planurile de antrenament si cu care ies din casa (sau pedalez pe trainer).
Este plictisitor sa pedalez 5 ore pe nu-stiu-ce-drum judetean? Atunci hai sa pedalez 6 ore pe home trainer, cu fata la perete (sau pe intuneric). …Si, astfel, mintea mea va gasi destul de multa varietate la urmatorul concurs, chiar daca se desfasoara pe un circuit de 1 km.
Este „naspa” sa concurez pe timp ploios, cu hainele cu ude si cu pantofii mustind? Atunci hai sa ma antrenez de cateva ori cu cate jumatate de litru turnat in fiecare pantof, de indata ce ies din casa. Si cu o bluza care tocmai a fost la spalat si nu a apucat sa se usuce.
Dardai de frig cand vine sezonul rece sau cand apa din bazin are mai putin de 30 de grade? Atunci hai sa renunt la 7 plapumi, calorifere la maxim, 5 cojoace, caldura in masina (de fapt, pot inlocui masina cu mersul pe jos sau cu bicicleta) si sa ma imprietenesc cu frigul. Sa ma antrenez dis-de-dimineata (cand, indiferent de anotimp, este cel mai racoros moment al zilei), sa aleg niste pantaloni scurti in locul celor lungi, sa imi pun vara niste haine umezite care au stat in congelator vreo doua ore sau sa renunt la apa fierbinte (niste dusuri reci ajuta enorm!) – pe scurt, sa ma „calesc”.
Ma ia somnul (si tremuratul) cand se lasa intunericul? Urasc sa alerg in bezna si am tot felul de ‚vedenii’ in intuneric? Atunci hai sa rezolvam si aspectul asta, sa alergam la ore la care soarele este doar o amintire. Vreau sa ma simt bine (sau, ma rog, acceptabil…) dupa 10 ore de efort, la un concurs? Atunci hai sa simulez asta. Pot sa alerg 50-60 de kilometri intr-o vineri noapte, dupa o saptamana foarte grea de lucru si antrenamente, cu mai putin somn decat de obicei. Sau, intr-o duminica, sa imi pun ceasul sa sune la 2 dimineata si sa ies in parc, pentru un „mic” maraton. Sau, daca am fost la o petrecere, sa alerg pana acasa (presupunand ca nu am rupt 5 navete de bere si doua de vin).
Daca abandonezi la antrenament [„azi nu prea am chef de antrenament”, „parca ma incearca o raceala”, „e prea frig pentru antrenament”, „hai sa las pentru alta data ultimii 3 kilometri din antrenament ca sa prind la TV serialul x”, „simt ca nu mai pot, mai bine ma opresc” etc.] ai sanse foarte mari de a abandona si la concursuri. Si, daca vei face asta, creierul isi va construi RAPID un nou traseu – cel al abandonului – pe care il va folosi de fiecare data cand va dori o cale mai usoara. Din acest motiv, am ales intotdeauna sa termin o cursa (si au fost aproape 100 pana acum) – nu ii voi permite creierului meu sa invete ‚o noua cale’.
Cum trecem peste momentele grele ale unei curse (sau antrenament)? In primul rand, anticipand astfel de momente si avand un plan pentru a le face fata. Vestea buna este ca acestea vin si pleaca. Nu imi amintesc de vreun moment dificil (sau gand „negru”) care sa dureze mai mult de cateva minute. Deci, din start, una dintre metode este sa asteptam sa treaca. Apoi, planul. Personal, ma inarmez pana in dinti cu toate gandurile, amintirile, strategiile si ”mantrele” posibile pe care sa le „scot din palarie” cand va veni acel moment.
Primul gand este: cum pot trece peste asta? Creierul ne va da urgent un raspuns, pentru ca ne este prieten si ne vrea binele. Daca il intrebam „cu ce am gresit eu sa merit toate astea?” – ne va raspunde (si lista va fi lunga!), dar nu cred ca ne dorim o astfel de enumerare in acele momente.
Al doilea: de ce sunt eu aici, acum (adica: de ce m-am apucat de toate astea)?. Daca avem acest raspuns foarte clar definit (pentru a deveni un tata mai bun, pentru a imi construi o versiune mai puternica, pentru a imi largi zona de confort si orizontul, pentru autocunoastere, pentru a gasi anumite raspunsuri, pentru a imi explora limitele etc.), gandul de abandon va disparea destul de rapid.
Mai departe, setul de mantre si strategii. Am in minte atat de multe mesaje motivationale si inspirationale – inclusiv incurajari de la prieteni si apropiati – incat, in momentele grele, ma simt de parca as avea 10 speakeri motivationali langa mine, spunandu-mi citate din toate epocile si momentele glorioase ale omenirii…
Un gand care imi vine destul de des in minte este „ce le voi spune copiilor si nepotilor mei despre acest moment si despre reusita ulterioara”. Sau mi-i imaginez la scoala, la geografie, discutand despre Canalul Manecii si spunand(u-si) cu mandrie „tata l-a traversat inot!”.
O strategie pe care o folosesc des pentru a depasi momentele ‚de criza’ este de a dedica urmatorul kilometru / segment unei persoane dragi; incep cu familia, apoi extind, cu fiecare kilometru, la cei apropiati mie. Asociez persoanei respective diverse amintiri (preferabil placute :)) si, asa, timpul trece mai usor (este ca si cum m-as uita la un film sau album de familie…).
…Sau inventez cantecele, poezii, scurte povestioare (intotdeauna mi-a fost simplu sa scriu versuri – de fapt, asa a inceput Gaz pe foc – cu un caiet de 100 de file plin cu versuri 🙂 ). Cea mai recenta dintre ele a ‚aparut’ acum cateva zile, in timpul unui antrenament de inot de 8 ore, intr-un moment in care obosisem, ma plictisisem enorm si ma luase tremuratul (de frig) – as fi iesit instant din apa, pentru a face un dus, a bea un ceai si a ma culca „un pic”; dar stiam ca asta nu ma va ajuta atunci cand voi fi in Canal. Asa ca am nascocit doua versuri – puerile, dar de mare impact – pe care le-am repetat in urmatoarele 10-15 minute: „Alex, Ema, pentru voi / Mai face tati inca doi (kilometri)…”. Si, uite asa, a mai facut tati inca doi (kilometri), apoi inca doi…
A propos de frig, am invatat de la o prietena o tehnica samanista de a ma incalzi: imi imaginez ca imi ies din talpi niste radacini, care cresc din ce in ce mai mult, trec prin scoarta terestra si ajung in zona cu lava a Pamantului, de unde transfera niste caldura catre mine. Functioneaza! (a propos, samanismul a aparut in zonele reci ale planetei :)). Sau imi imaginez ca sunt intr-o sauna foarte, foarte fierbinte. Sau intr-un jacuzzi. Incercati! Daca tot nu aveti incredere, ar fi bine de stiut ca acest organ numit creier nu face, prea bine, diferenta dintre realitate si imaginar; ganditi-va ca luati o lamaie, o spalati, o taiati in felii subtiri, apoi luati una dintre ele si o mestecati usor, sorbindu-i zeama. Nu-i asa ca ati inceput sa salivati?
Si, nu in ultimul rand, un aspect important in depasirea momentelor dificile il reprezinta atitudinea. Putem ALEGE sa ne plangem sau putem ALEGE sa mergem mai departe, zambind. Repet, este strict o chestiune de alegere si de a obisnui creierasul cu acest mecanism de functionare.
O pregatire buna, din toate punctele de vedere (fizica, mentala, nutritionala etc.), ne va duce intotdeauna catre rezultate bune. Iar una extraordinara, catre rezultate extraordinare. Este foarte simplu.
Cam atat despre anduranta. Acum hai sa va povestesc despre ultimele 10 zile din viata mea.
*
In urma cu vreun an imi anuntam planurile pentru 2014-2015. Am obiceiul de a le impartasi cu voi, fara grija ca as putea fi internat la nebuni sau ca ele ar putea fi „copiate” de cineva (cine si-ar putea dori sa fie clona cuiva? :)). Desigur, e ok sa fii ‚primul care face nu-stiu-ce’, dar blogul acesta nu este despre ‚cine e primul castiga’ sau ‚cine e mai mare si mai tare’, ci despre procesul transformational prin care trec si pe care vi-l doresc tuturor, exportat / aplicat in ariile de interes ale vietii voastre :). Deci nu conteaza daca traverseaza 10 romani Canalul sau termina un Deca inaintea mea; important este ca eu sa devin omul care ar putea sa faca toate astea (iar povestea mea sa va inspire suficient de mult pentru a escalada „muntii” de care va veti lovi de acum incolo…).
Principalul obiectiv: un DECA ultra-triatlon (adica 10 Ironman-uri unul dupa altul). Ar fi cireasa de pe tortul antrenamentelor si participarilor mele la evenimentele din lumea andurantei. Pana la DECA, era de ‚bifat’ un Quintuple si, apoi, Everestul ultra-triatlonistilor (sau, mai degraba, K2): Arch 2 Arc. Pentru a traversa inot Canalul Manecii trebuie sa fii un inotator foarte bun, dar pentru a il traversa dupa 140 de kilometri de alergare… este nevoie de ceva mai mult. O ocazie perfecta pentru a imi perfectiona disciplina la care ma simt cel mai slab: inotul.
Am inceput prin a inota un bazin (2011), apoi am crescut treptat distantele: sesiuni de 3-5 km in 2012, 10-15 km in 2013, 18-20 in 2014. Dar, de cele mai multe ori, in bazinul de inot sau in lacuri linistite. Nu imi amintesc vreo sesiune de inot in mare mai lunga de 5 kilometri. Dar, pentru „Canal”, inotatul in bazin si in lacuri este mai putin util. Asa ca am zis DA de indata ce am aflat de organizarea unui swim camp in aceasta iarna, intr-o insula spaniola de langa coasta Africii (Lanzarote) – mai ales ca acesta era organizat de achipa Arch 2 Arc si ca imi oferea posibilitatea de a sustine testul de 6 ore de inotat in ape deschise si reci, solicitate de autoritatile care guverneaza inotul in Canalul Manecii. De asemenea, puteam testa echipamentul, accesoriile si reactia organismului in ape reci (16-17 grade); un wetsuit de 5 mm conteaza mult si face o diferenta, dar confortul termic dispare treptat, pe masura ce trec orele petrecute in apa. Nu am crescut inotand in ape reci, asa ca organismul meu inca nu s-a adaptat la frig (apa are o conductibilitate termica mult mai mare decat aerul, deci faptul ca putem sta in tricou 10 ore, prin parc, la o temperatura de 15 grade, nu inseamna ca putem inota linistiti 10 ore intr-o apa de aceeasi temperatura). Am mai zis-o si o repet ori de cate ori am ocazia: toata admiratia pentru inotatorii care inoata in ape reci pentru mai mult de 2-3 ore fara wetsuit. Nu cred ca voi face asta vreodata (pentru ca ar insemna sa pun pe mine vreo 10-15 kg de grasime animala – ceea ce nu va fi permis niciodata de catre vegetarianul din mine 🙂 ).
De fapt, principala mea grija nu era hipotermia (pentru care am remediile mele ‚samaniste’), ci ranile pe care le provoaca un wetsuit (in special in zona gatului) atunci cand inotam in ape sarate. In general, o ora este de ajuns pentru a capata niste zgarieturi extrem de ‚dragute’, care cresc in profunzime cu fiecare ora de inot. Am vazut in acest cantonament niste rani foarte urate (ca de cutit) la inotatori care nu si-au luat masuri de precautie pe parcursul sesiunilor lungi de inot (evident, la urmatoarea sesiune de inot si-au revizuit strategia). Din fericire, acest cantonament mi-a dat ocazia sa gasesc cateva solutii destul de bune:
Dupa cateva ore de inot, toate cele de mai sus inceteaza sa mai functioneze. Kinesio tape-ul va cadea, gatul bluzei de licra nu ne va mai ajuta foarte mult, iar pielea va incepe sa se irite. Acesta este momentul in care trebuie sa avem pregatit „planul B”:
Zece zile departe de familie, atunci cand ai doi copii, nu este tocmai usor. Discutiile pe Viber sau pe ooVoo ajuta un pic, dar dorul de casa ramane. Mai ales ca Lanzarote este la aproape 7 ore distanta de Bucuresti, la doar 100 de kilometri de coasta marocana a Africii.
Dar sa revenim la cantonament. Am intalnit acolo echipa Enduroman, formata din Edgar si Lynn (sot si sotie – primul cuplu din lume care are la activ o traversare a Canalului Manecii; Edgar are la activ 2 traversari – fiind si primul om din lume care a bifat Arch 2 Arc) si Nick Thomas – finisher Arch 2 Arc 2014, venit in Lanzarote pentru a ne impartasi din experienta sa (care include si vreo 20 de Ironman-uri, dintre care 2 la Kona, cu timpi in jur de 9h 30m!) si pentru ‚un pic de antrenament’ (in luna mai 2015 va participa la primul Quintuple din viata sa). De asemenea, am intalnit aici si o parte dintre challengerii editiei 2015 A2A – fiecare cu povesti care mai de care mai interesante. Ca fapt divers, niciunul dintre ei nu face sport de performanta (cu totii au un job), sunt oameni intre 35 si 50 de ani, cu copii etc.
Cum a fost organizat acest cantonament? Edgar ne-a spus de la inceput ca ne vrea in apa „cat mai mult” si ca, la sesiunile lungi de inot, nu vrea sa simuleze primele 6-8 ore din traversarea canalului, ci ultimele. Asa ca a avut grija sa ne oboseasca cat mai mult si chiar ne-a recomandat ca in zilele de „pauza” (adica atunci cand aveam doar 2-3 ore de inot) sa includem si ceva alergare sau alte sporturi. Iar inainte de ultimul long swim am bifat 100 de kilometri de pedalat, pe un traseu cu foarte multe urcari si cu un vant frontal foarte puternic. De asemenea, ne-a invatat tehnica TBC (total body confusion), prin care ne antrenam corpul la orice ora a zilei, in orice conditii meteo si cu distante cat mai variate. Daca ne vom antrena doar dimineata, doar cate 4 ore si doar in lac, corpul nostru va functiona optim doar in conditiile respective. Asadar, cat mai multa confuzie (cand dimineata, cand seara, cand 2 ore, cand 8, cand in ape calme, cand intr-o mare agitata…) si totul va fi bine!
Ca la experiente anterioare de anduranta, primele 2-3 zile au fost cele mai dificile – in care corpul meu se intreba „oare ce naiba caut eu aici?!” – iar finalul zilei era la ora 20.00, cand ma taram spre pat. In a treia zi, dupa prima tura de 6 ore, am bifat 11 ore de somn – ceea ce nu imi amintesc sa mai fi experimentat in ultimii ani…
Dupa trecerea celor 3 zile, corpul meu si-a redefinit normalitatea si a intrat in ritm. Zero dureri musculare sau articulare, refacere rapida (max 6-7 ore de somn / noapte) si, mai ales, o imbunatatire a performantei de inot. Iar dupa antrenamentul de 8 ore toate antrenamentele mai scurte de 3-4 ore mi se pareau o simpla balaceala si treceau extrem de rapid. De altfel, Edgar ne-a incurajat sa renuntam, la intoarcerea in tara, la sesiunile de inot de 1-2 ore (they are just an useless masturbation…) si sa bifam minim 2 antrenamente / saptamana back to back (dimineata si seara sau in doua zile consecutive), de minim 4 ore bucata (maxim 10-12, pentru a nu ne paradi articulatiile). In fapt, acelasi principiu de la antrenamentele de anduranta in alergare sau pedalat.
Totusi, o mentiune: doza mea de incredere nu este atat de mare incat sa nu realizez ca mai am mult de lucru pana ajung „acolo”…
*
*
O sa razi, o sa plangi, si probabil o sa mai si mergi din cand in cand.
Un ultramaraton este o cursa mai lunga decat clasicul maraton de 42 de kilometri. Este un eveniment care tot creste in popularitate, iar in acest moment poti participa la un astfel de maraton aproape in fiecare weekend (cu toate ca nu este recomandat sa faci asta – daca nu iti place sa fii in descompunere ulterior). Si mai mult, majoritatea curselor se desfasoara in locuri spectaculoase. Aceste maratoane au distante care pot varia intr-un mod chiar drastic. Unele, precum The Spine Race, au sute de kilometri lungime, la care participa alergatorii cu adevarat dedicati. Insa multe ultra-maratoane se incadreaza intre 48-80 de kilometri si sunt de un infinit de ori mai realizabile decat ar crede majoritatea.
Ultra-alergatorii au descoperit ceva extrem de special: daca incetinesti un pic pasul de maraton si continui sa rontai cate ceva, poti merge mai departe… si mai departe… si mai departe. Iar datorita betiei cauzate de endorfinele declansate de alergat, care pot sa ajunga sa creeze dependenta precum heroina, aceasta este o experienta nemaipomenit de groazava, chiar transcendenta. Multi – inclusiv eu, dezvolta o dependenta de a vedea cat de departe pot sa ajunga.
Multi ultra-alergatori nu sunt super eroi sau super eroine (si sunt multe femei, inclusiv bunicute). Majoritatea pur si simplu au descoperit placerea de a alerga printre copaci, fata de alergatul prin trafic, prin parcuri nationale, fata de alergatul in cerc, sau alergatul pe munte, in loc sa se impiedice de diverse damburi de asfalt.
Suna atragator? Pai, ar cam trebui. Cursele ultra-maraton sunt niste indeletniciri minunate. Dar, chiar daca te juri ca te ridici de pe canapea si incepi sa alergi pe distante mari, sunt cateva lucruri pe care ar trebui sa le afli inainte de a-ti lega sireturile pentru prima oara.
Bine, poate nu o sa fii de acord cu asta cand te vei uita la acele chestii pe care le numesti picioare dupa prima cursa de 160 de kilometri. Insa un ultramaraton de 48 de kilometri pe un teren moale, drept, la un pas domol, nu iti va nenoroci corpul, mai ales articulatiile, in acelasi mod repetitiv in care alergatul 42 de kilometri pe o suprafata plata, dura din ciment (cea mai dura suprafata pentru corp) o poate face.
De asemenea, schimband mereu terenul ii oferi corpului tau un antrenament complet, lucrand si intarind mai multi muschi. Apoi, mai este de luat in considerare si partea psihica. Numeroase studii arata ce efect incredibil de bun are natura asupra noastra, iar facand exercitii intr-un mediu natural alimenteaza dorinta noastra de a fi conectati cu natura si abilitatea ei de a ne bine dispune psihologic.
Este probabil sa te simti mai bine dupa primul tau ultramaraton decat dupa primul tau maraton. De fapt, iti promit ca asa va fi!
Ultramaratoanele sunt “concursuri de mancat si baut, cu ceva exercitiu fizic si peisaje frumoase aruncate pe acolo,” spune Christopher McDougall in Born to Run. Avand in vedere ca vei depune efort fizic timp de vreo sase ore, corpul tau va avea nevoie de mult combustibil, ceea ce inseamna ca pur si simplu va trebui sa te indopi cu mancare toata ziua.
Evenimentele acestea tot incearca sa se intreaca prin bufeturile ambulante extravagante. Asteapta-te la torturi, crantanele, dulciuri, supe, paste, pizza, tocanite, curry, placinte cu carne, budinca de orez, fructe, sandvisuri cu sunca, clatite (deja ti-e foame?), si mai multe prajituri, ceaiuri, cafele – iar cateodata chiar si bere.
La ultramaratoane se merge pe principiul povestii in care broasca testoasa bate iepurele. Secretul pentru a strabate 65 de kilometri fara sa lesini este sa nu te grabesti. Avand in vedere ca nimeni din biroul tau nu stie care este un timp bun scos pentru o cursa de 65 de kilometri, cronometratul si recordurile personale sunt cam uitate. Cu toate ca oamenii se intrec din greu in fata, majoritatea doar se relaxeaza, se bucura de priveliste, socializeaza, mananca multe prajituri. Este uimitor ce poate sa realizeze corpul tau daca ii dai o sansa.
Uite care este secretul: majoritatea ultramaratonistilor merge mult. La deal se tinde sa se mearga pentru a proteja muschii piciorului. In plus, poate deveni destul de obositor, asa ca dupa sase ore de alergat, o pauza de mers nu numai ca este pe deplin inteleasa, ci chiar si recomandata. Si dat fiind ca vei fi in mijlocul padurii pe undeva, nu va fi nimeni acolo care sa rada de tine pentru ca ai facut o pauza de respiro.
Acesta e un subiect putin controversat, iar in unele curse nu sunt premise, dar aceste bete te pot ajuta sa iti mentii o postura corecta a corpului, sa ai grija de muschi. Fiecare cursa are o lista obligatorie pentru kit-ul pe care trebuie sa il ai la tine, aceasta lista continand uneori o harta, o busola, un telefon, o trusa de prim ajutor, haine de schimb, mancare si bautur – astfel, chiar daca poate te vei simti putin ca la Cercetasi, este un mic paradis pentru colectionarii de kit-uri.
Pentru curse mai scurte, te poti descurca chiar si cu antrenamente de cate 48-56 kilometri pe saptamana, iar cu doua-trei saptamani inainte de cursa chiar de 72-80 kilometri. Majoritatea ultra-alergatorilor se antreneaza cam cat s-ar antrena si pentru un maraton, insa lungesc alergatul de rezistenta, sau alearga back-to-back (o cursa mai lunga, urmata de inca una a doua zi)
Unii spun ca pentru a termina un ultramaraton, in proportie de 50% conteaza gandurile tale, altii spun chiar 90%. In orice caz, este mai mult vorba de nivelul de determinare pe care il ai decat de marimea muschilor tai.
Pe parcursul a mai multor evenimente de acest gen, vei avea parte de iritatii, probleme cu burtica, halucinatii si iti vei pierde cateva unghii de la picioare (semne de buna purtare). Nu este neobisnuit ca ultra-alergatorii sa planga – insa nu neaparat din cauza durerii pe care o resimt. Nedormitul poate duce la emotii pure, iar impreuna cu euforia terminarii unei provocari de care nu stiai daca esti capabil, este usor sa versi niste lacrimi.
Linia de sfarsit al unui ultr-maraton poate sa arate ca echipa de fotbal braziliana care pierde la mustata Cupa Mondiala.
Mersul pe un circuit ultra poate sa fie de parca ai calatori singur prin lume. Esti acolo singur singurel, te distrezi de minune, insa e tare pacat ca nu ai cu cine impartasi aceste moment cu cineva. Si, cu toate ca pare o calatorie solitara, alergatul pe distante lungi te face – de fapt – sa te simti foarte social. Trebuie sa te concentrezi atat de mult pe terenul pe care alergi, incat esti mai prezent in acel moment decat in mod normal, astfel devii mai fericit si mai vorbaret.
Sa iti faci prieteni noi este inevitabil, si nici nu iti vei da seama cand o sa auzi povesti de viata a celorlalti alergatori. Doar incearca sa te imprietenesti cu alergatori care au abilitati de orientare bune.
*
Asadar…ce ultra alergi anul asta? 🙂
3 pasi esentiali pentru a ajunge de la
ZERO LA MARATON IN 4 LUNI
Lasa-ti aici e-mail-ul pentru a descarca e-book-ul "30 de lucruri esentiale pentru un alergator serios" si pentru a primi notificare de indata ce postez ceva!