Au ramas 25 de zile pana la startul Triple UT si m-am gandit sa arunc un ochi pe lista participantilor la WORLD CUP ULTRATRIATHLON CHALLENGE 2013. Evenimentul include, in afara Triple-ului, un Double, un Quadruple, un Quintuple, un Deca si un Double Deca. Momentan, la proba „regina” a ultra triatlonului (Double Deca) nu s-a inscris nimeni. Probabil, toti potentialii concurenti se afla in perioada de refacere de dupa Triple Deca-ul organizat, in premiera, in Italia si incheiat de abia acum vreo doua saptamani. Desigur, la astfel de competitii apar intodeauna inscrieri si retrageri de ultim moment (anul trecut au fost 20 – vezi aici lista), pentru ca nimeni nu este nebun sa se prezinte la startul unui ultra triatlon daca nu este 100% apt fizic. Orice problema medicala sau disconfort se amplifica exponential pe masura ce orele trec. Cel putin, asa am observat la cursele de 12-24-36 ore la care am participat pana acum si imi imaginez ca, de la 5-10 zile incolo, orice ‘durere usoara’ devine un cutit infipt in rana…
Cine vine la acest World Cup Challenge? Pana acum, 12 participanti, din 8 tari: ROMANIA 🙂 (1), Ungaria (1), Brazilia (1), Franta (1), Germania (1), Elvetia (1), Anglia (2) si Mexic (4).
Sa incepem cu cei doi participanti la DECATRIATHLON (38 km inot -1800 km pedalat -422 km alergare, in maxim 13 zile). Unul dintre ei (si singurul dintre ceilalti 11 pe care il cunosc) este „fenomenul” francez Guy Rossi (65 de ani !, foto), care a concurat si la Double Iron-ul din Florida. Va povesteam despre Guy ca este singurul om din lume care a ‘bifat’ 10 Deca-uri si 100 de ultra triatloane !!! Al doilea este ungurul Antal Voneki (de ‘doar’ 55 de ani), aflat la al 4-lea Deca din viata sa.
La DECA UT (10 Ironman-uri, cate 1 pe zi) – cea mai ‘aglomerata’ dintre probe – isi disputa ordinea pe podium 3 concurenti. Brazilianul Sergio Cordeio are varsta tatalui meu 🙂 (59) si se afla la al 3-lea DECA, avand in CV si o duzina de Double, Triple, Quintuple etc. Elvetianul Beat Knechtle (49 de ani, foto) are un istoric kilometric de ultra triatloane, air in Mexic va bifa al 5-lea DECA. In fine, o aparitie surpriza la acest DECA este englezul Thomas Duhrsen (35 de ani), care are la activ 4 Ironman-uri si un Double, dar ‘sare’ direct la aceasta proba; il felicit pentru curaj!
La QUINTUPLE TRIATHLON (19 km-900 km-211 km, in 6 zile) sunt doi participanti, ambii mexicani. Enrique Terramoto (53 de ani) este castigator al Triple-ului de anul trecut si are in CV si alte ultra-uri (ultra maratoane, dublu ultra triatloane etc.). Celalat participant este Hildeberto Villa (49 de ani, foto), ‘specializat’ in Ironman-uri (14 la activ), dar si cu rezultate foarte bune la ciclism (locul 1 la o cursa de 24 de ore). Pentru amandoi, quintuple-ul reprezinta o ocazie de a ridica stacheta…
La QUINTUPLE UT (5 Ironman, cate 1 pe zi) sunt inscrisi, de asemenea, doi participanti. Britanicul John Liebers (46 de ani, foto) pare adeptul zicalei „incet, dar sigur”: a terminat un Ironman in 2010, un Double in 2011, un Triple in 2012, iar acum – in absenta unui Quadruple UT – trece direct la Quintuple. Germanul Tristan Vinzent (50 de ani) are la activ un Double (pe care l-a castigat, in 2010, in SUA) si doua Triple-uri (unul in 2011 si unul in 2012).
La DOUBLE UT (doua Ironman-uri, cate 1 pe zi) avem un nou ‘duel’ mexican: Pako Arreola (35 de ani), antrenor de are martiale si cu un istoric in zona de ciclism si de Ironman / Half Ironman si Ricardo Caraveo, care nu are CV-ul postat pe pagina evenimentului, dar care a participat si la Double UT-ul editiei de anul trecut.
Am lasat la urma TRIPLE UT-ul meu (3 Ironman, cate 1 pe zi). Dupa cum vedeti in lista de mai jos, adeversarii mei cel mai puternici de la proba de Triple UT sunt… Andrei si Rosu :). Pana acum cateva saptamani apareau pe ‘tablou’, alaturi de mine, doi mexicani; intre timp, s-au retras – jur ca nu am legatura cu asta! :). Oricum, nu are importanta daca voi fi singurul participant sau se vor mai inscrie, in ultimul moment, inca 100. Strategia mea ramane aceeasi: rabdare, rabdare, rabdare, usure-usurel-usurel… Evident, in afara dorintei foarte mari de depasi si aceasta noua limita, acum am un nou motiv pentru a termina cu bine: sa nu devin reprezentativ pentru Culmea Alergarii (sa alerg de unul singur si sa termin pe locul 2… :)).
O statistica interesanta: media de varsta a participantilor este de 48 de ani (ca pacientii de la institutele de geriatrie ?! :)). Ceea ce inseamana ca oricare dintre noi are suficient timp sa se antreneze si sa participe la ultra triatloane… 🙂
Cam atat pentru azi. Sunt in grafic cu antrenamentele si (cred) ca sunt pregatit pentru acest Triple – cel putin mental (ceea ce, de fapt, conteaza cel mai mult la astfel de discipline). Sunt foarte curios sa vad (pe propria piele) cum si ce va fi acolo…
Un sfarsit de saptamana activ!!
Mi-am petrecut acest weekend in zona muntelui Rosu, intr-o tabara foarte reusita (Oxygen Camp) organizata pentru adolescenti si tineri, exersand – alaturi de Paul Dicu si de ceilalti ‘cercetasi’ – povestirile de pe x continente pe care le voi impartasi nepotilor la gura sobei sau a focului… 🙂 Apoi, duminica dupa-amiaza, am participat la unul dintre atelierele Scolii de Valori, in care elevi ai catorva licee din Bucuresti si-au putut valida valorile personale si planurile de viata dialogand cu cativa dintre alergatorii (si organizatorii :)) de la Transmaraton 2013, printre care Daniel Lixandru, Adi Papuc si George Bragadireanu.
Saptamana de lucru a inceput cu o veste buna: au inceput inscrierile pentru o noua editie a uneia dintre cele mai frumoase experiente sportive si caritabile pe care le-am trait pana acum: ultra-duatlonul caritabil 1000km Balkan Challenge. Pe scurt: se pedaleaza de la Bucuresti pana la Sofia, iar drumul din capitala Bulgariei pana in cea a Romaniei este parcurs in alergare; fiecare participant isi alege o cauza pe care doreste sa o sprijine prin efortul sau fizic si de fundraising, precum si distanta pe care este dispus sa o parcurga. Nu este o competitie cu alti participanti, ci doar cu acele limite din creierul nostru… 🙂
Anul acesta, ruta de bicicleta va fi mai lunga, atat ca numar de kilometri (640) cat si ca numar de zile (4), iar traseul de alergare ramane acelasi (410 km, 7 zile). Ca si anul trecut, organizatorii asigura o multime de servicii pentru participanti, iar numarul de locuri disponibile pentru fiecare categorie este mai mare – dupa cum urmeaza:
– Super Human (bicicleta + alergare Bucurersti – Sofia – Bucuresti, 1050 km, 11 zile) – 15 locuri
– Ultra Bikeman (bicicleta Bucuresti – Sofia, 640 km, 4 zile) – 25 locuri
– Ultra Runman (alergare Sofia – Bucuresti, 410 km, 7 zile) – 25 locuri
– Bikeman /Runman (pentru o singura zi, exceptand ziua 1, 4, 5 si 11) – 10 locuri
– Bikeman / Runman – pentru o singura zi, respectiv una din zilele: 1, 4, 5 si 11) – 50 locuri.
Fiind, ca data, prea aproape de Triple UT-ul meu din Mexic, am decis sa particip doar la proba de bicicleta, incluzand la finalul fiecarei zile 10-15 km de alergare. Ca si anul trecut, voi incerca sa alerg si cei 60 de km din ziua 11 si sa fiu un fundraiser cat mai activ. Cauza pe care o voi sustine va fi, din nou, donarea benevola de sange – Sangele este viata. Puteti vedea aici lista completa a proiectelor sociale sustinute (cu mentiunea ca sumele donate vor fi multiplicate de fundatia multinationalei in care lucrez – deci orice suma conteaza si va avea un impact marit).
Va invit cu drag la acest eveniment (inscrierile se fac AICI) si…ne vedem pe drum :).
O saptamana extraordinara!
In fiecare an, pe 12 octombrie, este Ziua Mondiala HOSPICE si a Ingrijirilor Paliative. Pentru cei care nu stiu, ingrijirea paliativa este (conform definitiei date de Organizatia Mondiala a Sanatatii) o abordare care imbunatateste calitatea vietii bolnavului si familiei acestuia, care se confrunta cu problemele asociate cu boala amenintatoare de viata, prin prevenirea si inlaturarea suferintei, prin identificarea precoce, evaluare corecta si tratamentul impecabil al durerii si al altor probleme fizice, psiho-sociale si spirituale. In fiecare familie au existat, exista sau – din pacate – vor exista situatii in care va fi nevoie de o astfel de ingrijire (ambii mei bunici au avut nevoie de ingrijire paliativa si numai unul dintre ei a reusit sa beneficieze de un astfel de sprijin; diferenta este enorma).
In 2010 ieseam din ‘vestita’ zona de confort si vizitam centrul de ingrijire paliativa Hospice Brasov si imi schimbam – definitiv – atitudinea fata de implicarea sociala. Adica, am ales sa contribui si eu, atat cat pot, la promovarea cauzelor sociale, la implicarea in viata societatii noastre si imbunatatirea ei. Un pic eu, un pic tu, un pic ei, un pic noi si, uite asa, o sa oferim un prezent si un viitor mai bun copiilor nostri.
De ce o carte, de ce eBook, de ce despre maratonul de la Polul Nord, de ce acum? O sa incep cu subiectul cartii. A fost primul meu maraton si alegerea de a participa la el a condus la toate schimbarile din viata mea – pe care le stiti de pe acest blog :). De ce (de abia) acum? Pentru ca in urma cu 3 ani probabil ca nu ar fi citit-o prea multa lume (cred ca erau mult mai putini alergatori si corporatisti interesati de schimbare :)). De ce in format electronic? Pentru ca, in afara faptului ca sustin si o cauza de mediu (cei care au participat la Transmaraton stiu asta :)) – deci nu sunt mare fan al consumului inutil de hartie – imi doresc ca aceasta ‘carte’ sa ajunga la cititori cat mai repede si la un pret pe care considera fiecare ca merita sa il plateasca.
Unde gasiti ‘primul eBook caritabil din Romania’ (dupa cum l-au anuntat prietenii nostri de la Hospice)? Il puteti descarca AICI. Va multumesc anticipat pentru donatii (100% din ele vor fi folosite pentru ingrijire paliativa) – la plata cu cardul, in campul „Donez pentru”, selectati va rog „eBook Caritabil”.
Ce urmeaza? Varianta in limba engleza (pana la finalul anului…speram :)) si multe alte carti: despre proiectul 7-7-7, despre nutritie, despre viata corporatista s.a.m.d. Cat mai multe – cate una pentru fiecare cauza pe care o sustin :). La final, transmit multumirile mele familiei, Hospice, UniCredit, Preda Publishing, 7 Card, Victor Hanescu, Serban Damian, Isostar si tuturor celor care au contribuit / contribuie la aparitia si promoarea acestei carti, precum si celor care o vor citi si imi vor transmite opinia lor (inclusiv critici – preferabil constructive :)).
Astazi a fost o zi extraordinara! Mii de alergatori au luat cu asalt centrul Bucurestiului pentru a participa la MIB si, dupa mesajele postate pe FCB, pentru a stabili premiere sau recorduri personale… De aceasta data, vremea a tinut cu noi, alergatorii, temperatura fiind (aproape) optima pentru alergare. Maratonul International Bucuresti a oferit o noua editie colorata, cu multe cluburi de alergare, corporatii si cauze sociale reprezentate. Organizare buna, muzica, veselie si, probabil in premiera, o populatie a Bucurestiului mult mai deschisa catre acest fenomen si mult mai intelegatoare cu alergatorii…
Misiunea mea de azi dimineata a fost foarte clara – mai ales dupa supravietuirea cutremurului de la 5 dimineata 🙂 – si anume sa o motivez pe Oana sa realizeze un „personal best”, adica un timp mai bun de 2h 22m, stabilit in 2012. Tinand cont de antrenamentele din ultima perioada, estimam un 2h si 15m, dar raceala ‘rebela’ care a chinuit-o pe Oana in ultimele 2-3 zile au pus sub semnul intrebarii participarea si obiectivele noastre. Totusi, femeile sunt mai rezistente decat barbatii (nu ma contraziceti, va rog :)), asa ca la 6.30 dimineata Oana era echipata si gata de marea provocare :).
Timpul a trecut foarte repede si, desi am ajuns in jur de 8 la zona de start / finish, de abia am apucat sa facem niste sprinturi si (in premiera ca metoda de incalzire rapida pentru alergare :)) sa sarim coarda de vreo 2-300 de ori. Ne-am lasat hainele groase la ‘garderoba’ si, cu 10 minute inainte de start, ne-am aliniat in zona indicata de organizatori. Partea amuzanta a fost ca nu ne-am dat seama cand s-a dat startul (am fost mai in spate…), asa ca ne-am lasat dusi de val, trecand pe sub poarta de start de abia dupa 1min 30 s (atata arata cronometrul oficial) – moment in care ne-am pornit amandoi cronometrele de la ceas…
Timpul a trecut foarte rapid si pe parcursul cursei si, intalnind o multime de colegi si prieteni, facand cateva sute de poze (aproape 500, cu toti alergatorii pe care i-am intalnit :)) si alimentandu-ne / hidratandu-ne la fiecare 3-4 km, am realizat ca trecusem de jumatatea cursei. Strategia noastra a fost de a mentine constant o viteza de 6 min / km (10 km / h) si, pana la km 12 am fost 100% in grafic. Intre km 12 si 16, Oana a redus motoarele (9.5 km / h), dar promisiunea ca – daca terminam sub 2h 15m – trecem pe la Starbucks (Oana e mare fan) si ii iau cea mai buna cafea a facut minuni, iar Oana a revenit la viteza ”planificata’. Ultimul kilometru a fost cel mai frumos (evident :)), mai ales cand am reusit sa prindem din urma pacemaker -ii de 2h 15m. In plus, din urma noastra veneau vertiginos primii alergatori de la maraton (kenieno-etiopieni) si am incercat sa fortam un finish cot la cot cu ei …
Rezultat final oficial: 2h 14m 41 s. Cel ‘neoficial’ – in jur de 2h 13m. In ambele cazuri: obiectiv atins! A urmat o vizita la cortul celor de la HOSPICE – ca de obicei, extrem de primitor, cu masaj, ceai cald, bauturi racoritoare si mancare pentru recovery, apoi ne-am indreptat catre finish, unde atentia si curiozitatea noastra era indreptata catre cei 6 alergatori romani care au alergat legati unul de celalalt pentru stabili un record mondial la acest tip de alergare si… au reusit!!!
Inainte de a ii nominaliza si felicita pe cei 6 fantastici, sa ii laud si pentru initiativa de promova, cu aceasta ocazie, cauza HOSPICE. Asadar: Victor Vlad, Gabriel Solomon, Stefan Oprina, Mihai Baractaru, George Dobre si Florin Munteanu au incheiat cei 42,195 kilometri ai traseului in 2h 54m 30s, nou record mondial la categoria “sase legati”, care ii va propulsa in Cartea Recordurilor! Bravo, guys!!
Aceasta a fost istoria cursei de azi si, pentru 2014, ne propunem un nou Personal Best :)… Puteti vedea aici pozele salvate pe Facebook, iar aici gasiti rezultatele.
Cu drag!
Sau, mai precis, 55 de zile. Si, mai nou, nu mai este Triple Iron, ci – in urma unei dispute cu posesorii francizei „Ironman” – Triple UT (Ultra Triathlon). Totusi, distantele raman acelelasi :): 11.4 – 540 – 126. Astazi m-am gandit sa va povestesc despre cum merg pregatirile pentru acest eveniment important din cariera mea de sportiv amator…
In primul rand, am rezolvat toate aspectele logistice ale deplasarii: bilete de avion, anuntarea companiilor aeriene in privinta existentei bagajului agabaritic (bicicleta), cazare, transferuri aeroport – hotel – aeroport, asigurare de calatorie, inchiriere bike case (merci din nou, Aventuria!! :)), programari pentru revizie si set-up bike si, bineinteles, introducerea in sistemul nostru IT a zilelor de concediu :).
Despre antrenamente. M-am ghidat dupa cateva programe de antrenament facute pentru ultra triatlonisti (click aici sau aici), cu mentiunea ca am inlocuit sesiunile de forta (sala) cu cele de core strenght si yoga. In plus, (‘gaselnita’mea :)) am introdus in antrenamente – de vreo doua saptamani – „calupuri” de 3 zile, cu cate doua antenamente pe zi, pentru aceeasi disciplina; adica: Lu, Ma, Mi: alergare dimineata + alergare seara (intre 1 si 3 ore / sesiune); Joi: pauza; Vi, Sa, Du: pedalat dimineata + pedalat seara (intre 2 si 3 ore / sesiune). Urmeaza sa fac asta si pentru inot.
La ce (cred ca) imi va folosi asta? Un triplu UT presupune cate un Ironman / zi. Deci trebuie sa imi obsinuiesc organismul cu cate 3 zile de inotat, alergat, pedalat. De asemenea, trebuie sa ma obisnuiesc cu somnul dupa efort (de obicei ma antrenenam dimineata; antrenamentele ocazionale de seara nu ma ajutau sa adorm repede – din cauza pulsului ridicat – si sa am un somn prea odihnitor). Cheia terminarii cu succes al acestui Triplu va fi refacerea rapida de la finalul zilelor 1 si 2.
Ce am mai schimbat la antrenamente? Am redus drastic distanta „circuitului” de antrenament. In Mexic ma asteapta o distanta de 1 km pe care o voi repeta de 540 de ori cu bicicleta si de 126 in alergare – deci monotonie maxima. Asa ca am ales o alee de 500 de metri (Bd. Aviatorilor, intre metrou si statuie) pe care am parcurs-o dus-intors pana cand am ajuns sa stiu fiecare crapatura din asfalt… 🙂 Circuitul ales pentru bicicleta este Arena Nationala (1.1 km).
Ce evenimente oficiale mai am in plan pana la Triple UT? Pe 6 octombrie, un semi-maraton la MIB (o sustin pe Oana sa isi depaseasca PB-ul :)), iar in perioada 1-4 noiembrie participarea la editia a doua a cursei umanitare Bucuresti – Sofia si retur – 1000 km Balkan Challenge – proba Ultra Bikeman (590 km). Acest ultim eveniment este putin cam aproape de startul competitiei din Mexic, dar sper sa ma refac in timp util.
Ce ma asteapta in Mexic? Competitia are loc in Monterrey, intr-o zona montana, cu temperaturi (in perioada respectiva) intre 5 si 25 de grade C. Toate cele trei probe sunt grupate intr-o zona de agrement – Parque Espana – cu strand, restaurante, terenuri de sport etc. Organizatorii ne pun la dispozitie corturi, asa ca vom fi „arestati al domiciliu” timp de 3 zile si 2-3 nopti. Startul se va da zilnic la 7 dimineata (exceptand ziua 1, cand este la 8) si avem la dispozitie 23 de ore pentru a termina fiecare „Ironman”. Ca strategie de cursa (sau, mai degraba, de curse), mi-am propus sa ‘o iau usor’. In mod normal, daca as participa la un Ironman desfasurat in conditii identice (cu traseu de bicileta si alergare pe plat), as putea spera sa il termin sub 12 ore. Dar, cand stiu ca urmeaza doua „Iron”-uri… Imi propun sa termin zilnic inotul sub 2 ore (cu tot cu tranzitie), pedalatul sub 7 ore (cu tot cu tranzitie) si alergatul sub 5 ore. Adica fiecare „Iron” sub 14 ore, ceea ce inseamna ca la ora 22.00 as putea fi in lumea viselor si sa fortez 7-8 ore de somn. desigur, realitatea din teren s-ar putea sa imid ea peste cap planurile, air ziua 3 sa ma gaseasca tarandu-mi picioarele si sperand sa ma incadrez in cele 23 de ore. Dar… vom vedea! 🙂 Practic, incerc sa ma gandesc la aceasta competitie ca la un cantonament mai greu… 🙂
Sa va mai zic si faptul ca – in sfarsit! 🙂 – am terminat prima mea carte (alte trei sunt pe drum :)) si ca ea va aparea in mediul virtual incepand de luna viitoare, cu sprijinul benevol al Preda Publishing (mii de multumiri!!!) si pentru a sustine construirea noului centru HOSPICE din Bucuresti, care va oferii servicii medicale si de asistenta gratuite copiilor si adultilor cu boli incurabile. Astept cu mare drag feedback-ul vostru dupa ce o cititi. Eu cred (si sper) ca o sa va placa si, de ce nu, o sa va inspire…
O dupa-amiaza fericita!
In randurile urmatoare am sa va povestesc, pe scurt, experienta primei editii a Run Fest, care a avut loc in Padurea Baneasa (Bucuresti). Fiind un mare fan al alergarii in afara (sau la marginea) orasului, prin padure si pe poteci, nu puteam sa ratez ocazia de a rata acest eveniment. Mi-ar placea sa existe in fiecare weekend cate o alergare oficiala „la padure”, astfel incat sa avem ocazia de a ne proteja cat mai mult articulatiile si, fireste, de a creste numarul alergatorilor amatori – ceea ce se poate realiza in principal prin existenta unor evenimente cu distante scurte si cu un kit de inscriere generos… Run Fest nu a facut exceptie de la aceasta descriere, oferind distante intre 1.5 si 9 km, inclusiv stafeta, plus un kit foarte generos, cu valoare mai mare decat taxa de participare. Atat eu cat si Oana ne-am inscris printre primii la proba de 9 km, fiind si o repetitie foarte buna pentru MIB, unde vom alerga impreuna la proba de semi-maraton.
Ziua a inceput cu o cununie civila (Casa de piatra, Adina & Andrei!), la primaria sectorului 1 (zona Arcul de Triumf) – deci destul de aproape de locul de start (Academia de Politie de pe DN1), asa ca ne-am luat la noi echipamentul si urma sa ne schimbam in masina. Cununia s-a terminat pe la 10, asa ca aveam timp suficient pentru a ne schimba si a ne face incalzirea. Tocmai trecusem de aeroportul Baneasa, cand Oana imi spune: „Am uit sa pun in bagaj pantalonii de alergare!”. Din fericire, nu era cine stie ce trafic, asa ca ne-am intors acasa, dar asta vea sa ne costa vreo 30 de minute si sa ne limiteze timpul de incalzire la vreo 10-15 minute. Nimic nou sub soare pentru mine, mai patisem asta de cateva ori in ultimele luni (sper sa nu devina obicei!), asa ca m-am resemnat cu ideea ca trebuie sa fac o incalzire-fulger si sa imi iau gandul de la vreun personal best…
La start, am avut un deja-vu, intalnit foarte multi participanti de la Transmaraton, deci m-am simtit „ca acasa” :). La 10.58 m-am pozitionat la start, iar doua minute mai tarziu incepea cursa de 9 km. Planul (ad-hoc) era de a alerga sub 4 min / km si de a termina sub 36 de minute. Primul kilometru a decurs bine, dar am facut greseala sa ma las ‘furat’ de peisaj si sa ma tin dupa primii doi alergatori – greseala de incepator, care s-a tradus in 3.20 m / km si nevoia de a regandi rapid strategia acestei curse (in caz contrar, stiam ca ma voi ‘taia’ in maxim 3-4 km). De indata ce am intrat in padure, dupa portiunea de asfalt, am redus motoarele, si m-am retras in „plutonul al doilea”.
Inceputul turei a doua m-a gasit „in grafic” si alaturi de ultramaratonistul Andrei Gligor (dupa ce, in prealabil, un alt finisher al dublu maratonului de pe Transfagarasan, Florin Simion, trecuse pe langa mine ca Sageata Albastra :)); am schimbat cateva vorbe, apoi am intrat, pentru a doua oara, in padure. Nu inainte de a inghiti o insecta – ceea ce m-a retransformat instant intr-un carnivor :). Dupa ce am tusit de vreo 10-15 ori, incercand sa eliberez biata insecta, am resuflat usurat constatand ca nu este vreo viespe sau albina (auzisem de ciclisti si motociclisti care murisera inghitand asa ceva…). Usor-usor, Andrei a luat avans, iar eu am ramas cot la cot cu prima dintre concurentele de la proba feminina de 9 km. Am felicitat-o si, nici nu apucasem sa termin propozitia, cand simt o intepatura in… cap! Nu am avut timp sa realizez ce se intampla, pentru ca o aud pe concurenta din stanga mea tipand, oprindu-se si luptandu-se cu niste viespi. M-am oprit si eu si m-am intors sa o ajut; i-am spus sa nu se opreasca si am vrut sa o iau de mana (vazusem la vreo 50 de metri mai in fata niste voluntari si m-am gandit ca ar fi bine sa ajungem cat mai rapid acolo). Initiativa mea nu a avut succes si, in plus, mi-am mai luat doua intepaturi, de aceasta data in bratul drept. A fost momentul in care m-am intrebat: „oare sunt alergic la intepaturi de viespe?”. Nu mai trecusem prin asa ceva si auzisem o multime de povesti despre oameni care au murit din cauza socului anafilactic provocat de veninul acestor insecte, asa ca prima mea reactie a fost de a cauta urgent o ambulanta. Voluntarii despre care v-am vorbit au reactionat excelent, intrebandu-ne daca ne simtim bine si au chemat ambulanta. Atat eu cat si alergatoarea de care v-am povestit am preferat sa alergam in continuare, pentru a ajunge la ambulantele de la start (mai era cam vreun kilometru pana acolo). Surpriza mea placuta a fost sa intalnesc doua ambulante in mai putin de un minut de la incident – aflasera de incident si plecasera spre ‘locul faptei’.
Una dintre ambulante a oprit langa noi si ne-a cerut detalii despre cele intamplate, ne-a intrebat daca suntem alergici etc. O asistenta m-a invitat sa iau loc in ambulanta si mi-a dat comprese cu spirt pentru a le pune pe locurile in care fusesem intepat. Dupa mai putin de un minut, au inceput sa apara si alti concurenti, cu aceeasi problema, asa ca – vazand ca nu am intrat in niciun soc – am eliberat ambulanta si am continuat sa alerg. Nu stiu daca ati experimentat intepaturi de viespe, dar cert este ca ustura (sau mai degraba ard) ca naiba. Am terminat tura a doua (traseul de 9 km avea 3 ture x 3 km) si m-am oprit, intrebandu-ma daca mai are sens sa continui sau nu. Mi-am amintit ca nu am abandonat niciodata vreo cursa de alergare, asa ca am dat o fuga pana la masina (care, din pacate, era parcata aproape de DN1, la vreo 500 de metri de start), mi-am luat sapca si, pe post de bluza cu maneca lunga, o geaca de ploaie.
Se pare ca veninul de viespe este un energizant foarte bun, pentru ca tura a treia a trecut foarte rapid si, din fericire, fara incidente. Voluntarii se stransesera in zona „calamitata” si dadusera foc la cateva ziare, iar fumul se pare ca alungat viespile (sper sa nu aflu intre timp ca a luat foc padurea :)). Am terminat cei 9 km putin peste 45 de minute; de fapt, au fost vreo 9 km si jumatate – traseul a avut vreo 8.5 km, iar restul a fost drumul dus-intors pana la masina. La finish era mare agitatie la cortul de prim-ajutor, asistentele impartind din greu anti-alergice si injectii. Am refuzat injectia (m-am gandit ca, daca nu ma umflasem pana atunci, nu mai era un mare risc), dar am acceptat un anti-alergic (nu am avut niciodata vreo alergie dar…just in case).
Dupa vreo cateva minute a terminat si Oana, care scpase de atacul viespilor, dar avea ceva probleme la glezna (de data aceasta, nu cea cu entorsa), dar s-a dovedid a fi o alarma falsa. In drumul catre masina ne-am intersecta cu colegi si prieteni care faceau un recensamant al intepaturilor – Roxana, de la magazinul Mos Ion Roata, era cea mai sifonata, cu vreo 3 intepaturi in picior, doua in spate si alte cateva in maini. Afland aceste „statistici” mi-a fost rusine sa ma mai plang (si am o jena destul de mare scriind aceste randuri :)).
Asta a fost povestea alergarii de azi. Ma bucur ca am aflat ca nu sunt alergic la intepaturi de viespi (deci nu ma voi mai opri in situatii asemanatoare :)) si vad partea buna a acestei experiente: probabil ca nu voi avea prea curand probleme cu reumatismul (cititi aici despre beneficiile veninului). :)) Ar mai fi de adaugat si faptul ca este primul articol pe care il scriu cu o singura mana (dreapta ma doare si imi tremura ca naiba – noroc ca sunt stangaci :)). …Iar in cazul in care treceti si voi prin asa ceva, asigurati-va ca cititi asta inainte…
Pe curand si, cu siguranta, particip si la anul (dar imbracat in apicultor :))!
PS – Rezultatele urmeaza sa fie postate AICI.
Lucrez de 12 ani in mediul „corporatist” si imi place foarte mult! Petrecandu-mi o treime din viata intr-o multinationala, au fost momente (mai ales pana acum 4 ani) in care dadeam vina pe „corporatie” pentru diverse aspecte mai putin vesele ale existentei mele (faptul ca ajungeam tarziu acasa si petrecem putin timp cu familia, atmosfera de lucru, absenta proiectelor din plan personal, sanatatea subrezita, stresul etc.). Practic, plasam responsabilitatea in afara mea…
Din fericire, a venit „momentul 2009” (a nu se confunda cu 1989 :)) – cel in care s-a produs declicul -si, usor-usor, m-am trezit la realitate si am inceput sa ‘mut’ spre interior responsabilitatea pentru ceea ce se intampla in viata mea. de atunci, am devenit preocupat, printre altele, de gasirea unor solutii care sa ne faca viata mai usoara si mai frumoasa noua, „corporatistilor”.
Aparent, daca ne-am ghida dupa prejudecati, corporatistii sunt niste zombies cu creierul spalat de catre o entitate (o forta supranaturala :)) care ne vrea bolnaviciosi, frustrati si dezinteresati. Asa ca nu ma suprinde mirarea celor ‘din afara sistemului’ cand constanta ca noi, ‘corporatistii’, avem doua maini, doua picioare, ca putem vorbi si fara citate din proceduri, ca avem copii, o viata dupa si inainte de ‘serviciu’, ca mai si alergam sau ca ne implicam social…
Eu cred ca orice ‘corporatie’ prefera sa aiba ‘angajati’ oameni sanatosi si veseli, pentru ca asta creste gradul lor de implicare, loialitate si productivitate. Sunt o multime de exemple de companii in care cei care lucreaza acolo vin cu placere ‘la munca’, asa cum gasim o multime de exemple si la polul opus. Dincolo de proceduri si regulamente interne, oamenii sunt cei care ‘sfintesc locul’, asa ca principalii responsabili pentru viata noastra profesionala, pentru bucuria (sau suferinta) pe care ne-o provoaca timpul petrecut la birou, suntem… noi.
Pentru a trece mai repede la subiect, o sa punctez cateva idei care fac viata mai frumoasa corporatistilor. Le-am vazut in actiune in diverse comapanii (inclusiv a noastra) si… functioneaza! Sper sa va placa :).
1. Club de miscare / sportiv. Nu stiu daca mai este cazul sa punctez beneficiile miscarii, indiferent de forma (alergare, fotbal, tenis, dans etc.). Existenta unor astfel de cluburi in corporatii ne ajuta (si ne motiveaza) sa ne apucam de sport; practic, ne furnizeaza un context propice… Am vazut la maratonul de la Bucuresti membri ai unor astfel de cluburi (cred ca PWC a fost cel mai bine reprezentat :)) si sunt sigur ca, in timp, ponderea lor va fi din ce in ce mai mare.
2. Cardurile / abonamentele tip life after work. „As vrea sa fac miscare, dar nu am unde, nu am cand, costa prea mult etc.” – probabil ca auziti acest scuze foarte des. In ultima vreme, accesul la sali de fitness si activitati sportive a devenit din ce in ce mai simplu si mai ieftin prin aparitia abonamentelor life after work – unul dintre cele mai cunoscute fiind 7card. Practic, platesti o suma lunara decenta (pentru corporatisti) – in jur de 99 RON (da, ati citit bine! :)) – si ai acces la aproape toate salile de fitness si scolile de dans din oras (poti chiar sa mergi in fiecare zi la alta sala). Asadar, fara scuze!
3. Concursurile de up-running. Alergarea sau mersul pe scari reprezinta cea mai la indemana forma de miscare pentru corporatisti (si nu numai)! Organizarea unor concursuri sau antrenamente de alergare pe scari in cadrul companiilor va starni apetitul oamenilor pentru miscare. Am vazut corporatisti tineri si sanatosi folosind liftul chiar si pentru a urca sau cobori …un etaj. Este trist…. 🙁
4. Hamul de memorie. Probabil ca in acest moment va intrebati „ce naiba e asta?!”. Noua din zece corporatisti sufera de probleme lombare (ghiciti de ce!). Nu stiu daca este o statistica foarte corecta (este o apreciere personala :)), dar cert este ca o postura corecta la birou ne poate scapa de dureri… Si se poate obtine apeland la un mic artificiu. Orteza toracica (hamul de memorie) se pune pe sub hainele corproatiste, fiind aproape invizibila, si ne tine drepti :). Detalii aici.
5. Masajul la birou. Nu va speriati si nici nu va imaginati ca va veti plimba in halat sau infasurati intr-un prosop pe holurile companiei :). Am vazut in aeroporturile civilizate din aceasta lume servicii de chair-massage. Au aparut si in Romania furnizori de astfel de servicii si merita sa incercati! Poate ca veti fi ‘rupti’ di productie pentru 10-15 minute saptamanal, dar veti avea – cu siguranta – alt tonus fizic si psihic…
6. Automate cu produse sanatoase. Nu, nu ma refer la cafea, dulciuri, ‘cola’, tigari, etc. Exista in aceasta lume si automate de la care poti sa bei un suc proaspat de portocale. Sau, pentru non-vegetarieni, lapte proaspat. Mi-ar placea sa existe si automate cu diverse oleginoase, seminte, fructe uscate etc., care ar reprezenta o gustare exelenta de dupa-amiaza (si uite cum tocmai v-am dat o idee de afacere; daca o faceti si va imbogatiti, sper sa va amintiti de mine si sa donati pentru cauzele pe care le sustin… :)).
7. Pedale pentru birou. Va dezamagesc din nou; nu veti pleca la plimbare cu biroul prin cladire… Daca sunteti atat de lipiti de birou incat nu puteti sa faceti o plimbare sau cateva ture pe scari, poate apelati la un set de pedale de pus sub birou (la un moment dat, se gaseau pe Amazon si costau vreo 80 de dolari). Va dati seama, in 8 ore aveti timp sa pedalati cat la proba de bicicleta de la un Ironman… 🙂
La final, va invit sa impartasiti ideile voastre, pentru a contribui la fericirea generala a primei generatii de corporatisti din Romania…
Multumesc! 🙂
Carmen Bruma nu mai are nevoie de prezentari si ma bucur ca include din ce in ce mai des alergarea (si viata activa, in general) pe lista subiectelor abordate in emisiunea sa de la Realitatea TV („Ai grija de tine”). Pentru saptamana trecuta, Carmen si-a propus sa prezinte un scurt ghid al alergatorului incepator si ii multumesc pentru invitatia pe care mi-a adresat-o de a contribui la acest subiect, care – probabil – s-ar putea extinde pe vreo 10 saptamani… :). Inainte de a va lasa cu inregistrarea emisiunii, o sa punctez cateva dintre ideile pe care ne propusesem sa le discutam. Multe multumiri si maratonistului Marius Ionescu („Piciu”), care ne-a impartasit din tainele alergatorilor de performanta, prin intermediul Pastilei Saptamanii @ Transmaraton…
As mentiona cateva dintre beneficiile alergarii…
– stare de bine, abordare pozitiva a vietii (endorfine…)
– sanatate fizica si mentala (ne imbolnavim mai rar)
– metoda excelenta de a slabi / de a fi in forma
– incetinirea procesului de imbatranire / o viata mai lunga
– cerc nou de prieteni
– calitatea vietii, in ansamblu
– mai multa energie si randament mai bun in viata profesionala si personala
– devenim niste oameni mai buni, mai intelegatori…
– este la moda… sunt multe celebritati care au terminat un maraton
Pentru un alergator incepator, as vedea ca necesari urmatorii pasi (in ordinea de mai jos – cronologica):
1. Sa luam OK-ul de la medic (cu siguranta nu se va opune niciun doctor miscarii, doar ca unele persoane pot avea un istoric medical care sa recomande niste teste suplimentare sau o anumita deita inainte de a incepe antrenamentele). Cand se impune o atentie sporita:
a. Dupa o perioada lunga de inactivitate / sedentarism
b. La o varsta inaintata (> 65)
c. Probleme cardio, diabet, gastro etc.
d. Tensiune crescuta
e. Factori de risc (ereditari, fumator, supraponderal, graviditate etc.)
2. Sa ne echipam – sa cumparam un minim de echipament (functie de obiective, buget, suprafata de alergare, sezon). Inainte de a face cumparaturi, este recomandabil sa vorbim cu un alergator experimentat, pentru a evita sa facem cumparaturi inutile.
b. Pantofi de alergare
c. Sosete
d. Sosete / gambiere de compresie
e. Pantaloni de compresie (lungi sau scurti)
f. Chilot tehnic
g. Bluza de compresie
h. Geaca de ploaie
i. Accesorii (sapca, ochelari, manusi, caciula, iPod, absorbant de socuri pentru genunchi etc.)
3. Sa ne facem loc in agenda pentru alergare si ne alegem un loc.
a. Este preferabil sa incepem ziua alergand, decat sa lasam antrenamentul pentru finalul zilei
b. La inceput, putem alerga pe banda, sub supravegherea unui antrenor
c. Primele alergari in afara salii de fitness ar trebui sa fie cu un partener / alergator mai experimentat (care cunoaste traseul respectiv plus pericolele)
4. Nutritia
a. Antrenamentele (in special cele lungi si/sau de intensitate mare), este recomandabil sa NU se faca pe stomacul gol…
b. Mic dejun bogat in carbohidrati, atat inainte de antrenament (poate fi si o salata de fructe, pentru cei care tolereaza) cat si dupa (la care putem adauga si ceva proteine).
5. Hidratarea
a. Pierdem la antrenament pana la 1 litru / ora (chiar si mai mult, functie de temperature si intensitatea antrenamentului) + saruri / electroliti (sodium, magneziu, potasiu, cacliu, clor).
b. Pierdem apa, de asemenea, si cand nu facem efort (transpiratie, respiratie etc.) – pana la 2 litri / zi!
c. In timpul antrenamentelor / concursurilor, este de preferat sa NU asteptam sa ni se faca sete (sa consumam 150-200 ml / 10-15 min).
6. Incalzirea (corecta si inainte de fiecare antrenament sau concurs, FARA EXCEPTIE)
a. Nu se incepe direct cu stretching-ul (muschii sunt inca “reci”, rigizi). Iniante de stretching, este recomandabil sa facem 10-15 minute de miscare moderata (mers rapid, alergare usoara, mers pe bicicleta etc.)
b. Viteza trebuie crescuta progresiv (deci nu incepem alergarea ca la o proba de 100 de metri…). Felul in care respiram si vorbim este un indicator foarte bun…
7. Alergarea corecta, respectiv:
a. Postura corpului (verticala, cu spatele drept si umerii la acelasi nivel)
b. Privirea inainte, barbia usor ridicata
c. Cat mai relaxat (un exercitiu bun este de a alerga cu cate un oua crud in fiecare mana…)
d. Bratele pe langa corp (la nivelul taliei), orientate catre inainte in unghi drept (aproximativ 90 grade)
e. Aterizarea pe “pingea” (nu pe calcai)
f. Varful picioarelor orientat catre inainte (daca varful este orientat catre interior sau exterior, riscam sa ne accidentam)
g. Pasii mici, cadenta mare (170-180 pasi / minut). Cu cat ridicam piciorul mai sus, cu atat mai puternic va fi impactul si socul resimtit de articulatii….
h. Putem alterna alergarea cu mersul
i. Focusul nu trebuie sa fie pe calorii, viteza sau distanta, ci pe corectitudiena alergarii. Apoi, sa ne propunem sa alergam o anumita durata (10 min, 15 min etc.), ci nu un anumit numar de kilometri.
8. “Racirea” / revenirea / stretching-ul post-antrenament
a. Recomandabila la sfarsitul fiecarui antrenament
b. Alergare usoara / mers / jogging 5-10 minute inainte de stretching
c. Se intra si se iese usor (nu brusc, fortat) in fiecare postura / pozitie si se mentine postura pentru 20-30 de secunde. Repetam de 2-3 ori. Daca simtim dureri, oprim imediat exercitiul.
d. Zonele vizate: spatele, gatul, gambele, cvtricepsul, bicepsul femural
9. Nutritia si hidratarea dupa efort – REINCARCAREA
a. Carbohidrati + proteine, in primele 15 minute dupa antrenament (deci sa avem pregatit RELOAD-ul)
b. La un antrenament intens consumam aprox. 1000 calorii. De notat ca 7.000 kcal pierdute se traduc in aproximativ un kilogram dat jos (informatie utila pentru pentru cei care vor sa slabeasca sanatos, prin alergare…).
c. Hidratarea este extrem de importanta (muschiul contine pana la 80% apa!)
10. ODIHNA, REPAUS
a. Ca incepator, nu exagerati! (nu este nevoie sa faceti 2-3 antrenamente / zi , ca Piciu‘ :), ajunge unul la doua zile…)
b. Antrenati-va tot anul, nu faceti pauza in sezonul rece. Asta ne va spori imunitatea si ne va mentine in forma 365 de zile pe an.
c. Culcati-va devreme
d. Ascultati-va organismul (veti primi semnale: dureri, stare de oboseala etc.)
11. Evitarea accidentarilor se face prin:
a. Alegere corecta a echipamentului
b. Alergare pe suprafete moi (pamant, zgura, tartan, iarba etc.)
c. Incalzire corespunzatoare
d. Alergare corecta
e. Nutritie si hidratare
f. Odihna / repaus suficient
Evident, la final nu m-am abtinut si am vorbit si despre Transmaraton… 🙂
Un sfarsit de saptamana cat mai activ!!!
Limitele sunt acolo unde le fixam noi – este o idee pe care o promovez de ceva ani pe acest blog si pe care am avut ocazia sa o vad „in actiune” si la editia 2013 a Transmaraton. Poate ca 21 de kilometri pare o distanta mica, dar am vazut duminica la linia de sosire oameni care nu alergasera pana atunci distante mai mari de 5-6 kilometri. Si au facut asta pe un traseu cu peste 1.000 de metri diferenta de nivel! Au fost si alergatori care si-au ales ca prim maraton cel mai dificil maraton de sosea din Europa! Ca sa nu mai vorbim despre aproape jumatate dintre participantii la proba de dublu maraton (84 km), care se aflau la prima lor tentativa de ultramaraton (si au ales sa faca asta la cel mai greu dublu maraton de sosea din lume!!).
Si as completa lista cu duzina de fosti XXL care si-au invins placerea de a sta pe canapea si de manca fara limita, gasindu-si o dependenta mai sanatoasa. Sau cu cel care a alergat 21 de km descult, pe asfaltul zgrumturos si plin de pietre al Transfagarasanului. Sau cu alergatori care au mai avut puterea de a canta, chiar si dupa 10-12 ore de alergare. Sau oameni de 50-60 de ani care cunosc diferenta intre batranete si imbatranire. Sau cu cei care si-au scos unghiile de la picioare si au alergat mai departe, strangand din dinti, refuzand ideea de a abandona…
Pentru aceasta editie a Transmaraton-ului nu va voi povesti „cum a fost” sau „cum s-a vazut Transmaraton din postura de organizator”. Fiecare participant are povestea lui si multi dintre alergatori au postat, deja, pe bloguri, Facebook etc. impresiile si gandurile lor (le multumim!!). De asemenea, gasiti pe pagina de pe FCB a Transmaraton o multime de fotografii (absolut superbe!!), care sper sa va introduca in atmosfera acestui eveniment.
Am sa mentionez, totusi, ca sunt foarte fericit si mandru de contributia pe care am avut-o la reusita Transmaraton si, mai ales, la impactul pe care l-au avut / il vor avea pentru semenii nostri cei peste 270.000 RON donati in cele doua editii de pana acum. A presupus multa munca voluntara, dar a meritat pe deplin! M-am aflat doua zile in mijlocul unor oameni MINUNATI!…Si, bineinteles, sunt mandru si de sotia mea, care a reusit sa treaca peste episodul mai putin fericit al accidentarii din primavara si, chiar daca nu s-a refacut complet, sa obtina rezultate foarte bune la cursa de alergare pe scari de la Poenari si la semi-maratonul de a doua zi. Si ca Alex, baietelul nostru, a asteptat cu entuziasm la linia de sosire fiecare alergator, pentru a imparti medalii. Suntem o familie activa si sper sa ramanem asa pana in ultima zi a vietii noastre.
Cand spun ca „nu mi se pare mare lucru ceea ce fac” (referindu-ma la competitile de anduranta la care particip), nu o spun dintr-o falsa modestie. Este ceea ce cred si simt. Sunt ABSOLUT convins ca oricare dintre noi poate alerga 1 kilometru. Apoi 2, 5, 10, 20, 30, 40, 50, 100, 200… Asa cum oricare dintre noi a facut progrese pe parcursul vietii, inca de la cateva luni: am invatat sa mergem – din ce in ce mai bine, mai repede si mai departe; am invatat sa citim; am invatat limbi straine; am invatat sa lucram cu computerul; sa conducem masini; sa mergem cu patinele, rolele, schiurile, bicicleta – si lista ar putea continua la nesfarsit. Asa ca… de ce nu am alerga maine dimineata un kilometru in plus? Sau de ce nu am testa cat de departe putem ajunge? – ca distanta parcursa in alergare sau, pur si simplu, urmandu-ne visele si alegandu-ne obiective marete…
Multumiri si respect pentru toti transmaratonistii, de la participanti si voluntari la donatori si sustinatori! In 2014 promit sa alerg si eu!! 🙂
PS – click aici pentru rezultate.
Fiind prins cu ultimele pregatiri ale editiei a doua a Transmaratonului, imi cer scuze anticipat pentru prezentarea unei variante short a povestii celor doua triatloane din weekend-ul trecut…
Triatlonul No Stress, Olimp. Vreme excelenta, traseu superb, organizare buna si veselie mare – asta speram sa gasesc la Olimp si asta am gasit :). Foarte multi debutanti (ceea ce nu poate decat sa ne bucure, pentru ca astfel se va construi baza triatlonismului in Romania) si o ora de incepere (10.00) atipica pentru triatloanele cu care eram obisnuit. Desi m-am trezit dis-de-dimineata pentru un antrenament de alergare, am reusit ‘performanta’ de a ajunge la rastelul de biciclete de abia pe la 9.30. Pregatirile au fost gata in 10-15 minute si m-am indreptat linistit catre zona de start a probei de inot, situata la aproximativ 3-400 de metri de rastel.
Nici nu apucasem sa fac 10 pasi, cand aud rasunand in difuzoare: „10, 9, 8….”. Am crezut ca se face o repetitie pentru start, dar… NU! Am privit ceasul: 9.43 :). Ceeee?? Mersul meu relaxat s-a transformat in sprint si, dupa vreun minut si ceva, eram in apa, incercand sa recuperez ceea ce pierdusem… 🙂 Evident, misiune grea; multi inotatori care inotau bras au transformat aceasta cursa de urmarire intr-una cu obstacole :). Asadar, planurile mele de a ma pozitiona bine la start si de a obtine un timp bun erau compromise… Si, bineinteles, timpul pe care urma sa il obtina stafeta (mi s-a facut brusc rusine pentru faptul ca ma ‘oferisem’ sa fac echipa…). Imi planificasem sa termin cei 500 de metri in 10-11 minute, dar au fost 14 (cred, totusi, ca si traseul a fost un pic mai lung).
Am iesit din apa, am fugit spre zona de tranzitie si i-am dar Ruxandrei chip-ul de stafeta. Apoi, mi-am pus casca, ochelarii, manusile, sosetele si pantofii de alergare si m-am pus pe pedalat. A fost cea mai rapida tranzitie inot-bicicleta din viata mea, datorita faptului ca nu a trebuit sa scot costumul de neopren (am inotat in tri-suit). A urma traseul de bicicleta, cu zero probleme tehnice si cu o medie orara cu vreo 2 km mai mare decat la triatlonul de la Mogosoaia. Rezultatul parcurgerii celor 20 de kilometri (minus cateva sute de metri): 47 de minute – nimic spectaculos, dar destul de decent pentru nivelul meu de pedalare off road. A urmat alergarea, unde mi-am setat ca obiectiv 4.20 min / km (era foarte clad) si am mentinut viteza pe parcursul tuturor celor 5 km, chiar daca pe unele portiuni ma afundam in nisip.
Am terminat alergarea in mai putin de 21 de minute, de unde am dedus ca distanta a fost mai mica de 5 km… :). Un timp bunicel, probabil intre primele 10 ale zilei. Per total, 1h:23m:24s la individual si 1:51:47 la stafeta (nu, nu am fost ultimii!!). Locul 9 la categoria mea de varsta si, chiar daca nu as fi ratat startul la inot, nu cred ca as fi putut spera la un loc mai bun de 4-5. Asta este, nu sunt un sprinter… :). [Rezultatele oficiale vor aparea aici. (deocamdata, le puteti vedea doar pe pagina de pe Facebook a evenimentului)].
Dupa finish, a urmat o sesiune de balaceala cu familia si apoi, profitand de o portie de nani a lor, am mai facut cateva intervale de inot, pe traseul triatlonului. Uitasem sa va spun de meduze…dar nu va spun ce marime aveau, ca sa nu va sperii… 🙂 Spre seara, ne-am luat ramas bun de la mare si am pornit spre Tulcea, unde a doua zi urma sa aiba loc Triatlonul Delta.
Ne-am cazat pe malul lacului Ciuperca, la doar cativa pasi de locatia probei de inot, unde am ajuns cu cateva ore inainte de start. Nu doar pentru ca doream sa am parte de un start mai fericit decat la Olimp, ci si pentru ca – din motive organizatorice 🙂 – startul a fost amant cu vreo 2-3 ore. Am stat la povesti cu coechipierii mei de stafeta – Vali si Silviu – si cu alti participanti, asa ca timpul a trecut destul de repede. La 13.00 eram in lac (apa un pic rece, dar buna :)) si la 13.10 se dadea startul probei olimpice. Pentru cei 1.500 de metri in lac imi propusesem un timp de 31-32 de minute, dar rezultatul a fost unul cu vreo 9 minute mai slab (pur si simplu, eram foarte molesit – probabil din cauza orei de start si a caldurii :)). Tranzitul catre bicicleta a decurs, din nou, foarte rapid, asa ca in scurt timp eram pe bicicleta si incepeam cei 40 de km (in realitate vreo 36, din cauza schimbarii de ultim moment a traseului).
Daca va imaginati ca la Tulcea nu exista trasee dificile de bicicleta…ei bine, fiecare bucla (au fost 8) a inclus o portiune de urcare de aproape 1 km, care culmina cu vreo 100 de metri de panta aprubta (cred ca vreo 9-10 grade)! Nu intru in detalii (va las sa experimentati asta la anul…) – va spun doar ca, dupa vreo 4-5 ture, pierdusem sirul turelor. Eram la a 5-a sau la a 4-a? Am intrebat voluntarii de la jumatatea traseului si, la tura a 7-a am primit confirmarea: mai ai una! Nu acelasi noroc l-a avut coechipierul meu de stafeta, Silviu, care a facut o tura in plus! Va dati seama ce surpriza am avut in zona de tranzitie bicicleta-alergare sa ma intalnesc cu Vali, care m-a intrebat: unde este Silviu? Nu a ajuns! Silviu plecase cu un minut inaintea mea si stiam ca pedaleaza mult mai bine decat mine…
Alergarea a fost, din nou, punctul meu forte. Caldura si absenta umbrei m-au indemnat sa optez pentru un 4.30/km, pe care l-am mentinut pana la final. Timp total: 2h43m:22s, locul 10 la categoria mea de varsta si 19 la open. Surpriza placuta a venit de la proba de stafeta, unde cursa impecabila a lui Vali, de 4 min / km, ne-a adus un podium pe care ni-l doream, dar de la care ne cam luasem gandul dupa ‘prestatia’ mea de la inot si tura in plus a lui Silviu… [Rezultatele complete pot fi gasite aici.] Asa ca…a trebuit sa mai zabovim in Tulcea, pana aproape de 9 seara, pentru a participa la festivitatea de premiere (foarte draguta!) si sa ne primim felicitarile si diploma de la simpaticul domn Ivan Patzaichin…
Cam asta a fost. O experienta doua-triatloane-intr-un-weend pe care am de gand sa o repet la anul. Pana atunci, sa ne vedem cu bine in weekend, pe Transfagarasan. Nu voi alerga, dar ma voi asigura ca experienta va fi memorabila pentru participanti… 🙂
3 pasi esentiali pentru a ajunge de la
ZERO LA MARATON IN 4 LUNI
Lasa-ti aici e-mail-ul pentru a descarca e-book-ul "30 de lucruri esentiale pentru un alergator serios" si pentru a primi notificare de indata ce postez ceva!