In urma cu 3 ani terminam maratonul de la Polul Nord si va povesteam despre oamenii pe care i-am intalnit atunci. Unul dintre ei este norvegianul Rune Gjeldnes, explorator experimentat (se descrie ca explorer, lecturer, consultant, writer, producer and happy :)) si detinator al recordului mondial in privinta distantei parcurse pe schiuri intr-o singura expeditie: 4800 de kilometri (2006, Antarctica).

Recent, am gasit pe net un film in care ne vorbeste despre visele sale si despre cum au devenit ele realitate. Vizionare placuta!!

PS – o sa povestesc mai multe despre el intr-una din cartile mele (prima este gata si promit sa o lansez anul acesta :)).

Am gasit pe site-ul unui club de alergare din SUA (Mississippi) ”The 53 Runner’s Commandments”. Mi-au placut foarte mult cele 53 de ‘reguli’, asa ca le-am tradus / adaptat si le-am postat, pentru a ma ghida si ma intoarce la ele din cand in cand. Preferatele mele sunt…dar hai sa nu va influentez :). Decideti voi care este cea mai simpatica. Enjoy!

1. Nu fi un plangacios. Nimanui nu-i plac plangaciosii. Nici chiar plangaciosilor!
2. Sa iesi din casa este adesea cea mai grea parte a alergarii.
3. Nu pune semnul egal intre alergare si viata ta. Fa alergarea parte din viata ta.
4. In timpul alergarilor  de grup, nu lasa pe nimeni singur.
5. Respecta promisiunile. Mai ales pe cele facute propriei persoane.
6. Cand au loc alergari de grup, incepeti la ora stabilita, indiferent cine lipseste.
7. Cu cat esti mai rapid, cu atat trebuie sa vorbesti mai putin despre timpii tai.
8. Ia mobilul cu tine. Intr-o zi va trebui sa suni pe cineva sa te ia cu masina.
9. Nu te compara cu alti alergatori.
10. Alergatorii sunt egali, doar ca unii alearga mai repede decat altii.
11. Cu cat trec orele pe parcursul unei zile, cu atat scad sansele ca tu sa alergi in ziua respectiva.
12. Din cand in cand, roaga pe cineva sa te duca cu masina departe, in afara orasului, si intoarce-te acasa in alergare.
13. Daca ar fi fost usor, toata lumea ar fi alergat.
14. Cand te afli la startul unei competitii, aminteste-ti cat de norocos esti sa fii acolo.
15. Sa iesi din forma este mai usor decat sa intri in ea.
16. O zi proasta de alergare bate o zi buna la birou.
17. Vorbeste ca un alergator. Insuseste-ti jargonul si notiunile de baza ale acestui sport.
18. Nu discuta despre accidentari. Oamenii nu vor sa auda despre durerile tale de genunchi sau despre unghiile pierdute la ultimul maraton.
19. Nu alerga mereu singur.
20. Nu alerga mereu insotit.
21. Abordeaza alergarea ca si cum calitatea vietii tale ar depinde de ea.
22. Oricat de incet ai alerga, vei fi cu siguranta mai rapid decat cineva care sta pe canapea.
23. Cu cat vor fi mai grele antrenamentele, cu atat vor fi mai usoare concursurile.
24. Concursurile nu sunt doar pentru cei rapizi.
25. Nu exista scurtaturi pentru a atinge exelenta in domeniul alergarii.
26. Cele mai bune alergari au loc, uneori, in zile in care nu aveai chef sa alergi.
27. Fii modesta dupa concurs, mai ales daca ai toate motivele sa te lauzi.
28. Daca spui „hai sa alergam impreuna acest concurs”, trebuie sa stai langa acea persoana indiferent cat de lenta este.
29. Gandeste-te de doua ori inainte de a decide sa alergi la un concurs alaturi de cinvea.
30. Nu este nimic plictisitor in a alerga. Dar, intr-adevar, exista oameni pictisitori care alearga.
31. Priveste urcusurile ca pe oportunitati de a depasi alti alergatori.
32. Alergarea pe distante lungi este ca uleiul de masline. La inceput are un gust groaznic, dupa care incepe sa iti placa.
33. Nu arunca niciodata instructiunile ceasului tau de alergare.
34. Nu incerca sa fugi de caini.
35. Nu avea incredere in alergatorii care pretind, la startul cursei, ca sunt obositi, iesiti din forma sau ca nu se simt bine.
36. Nu astepta vremea perfecta pentru alergat. Daca faci asta, nu vei alerga prea des.
37. Cand vei fi tentat sa renunti la alergare, fa o lista cu motivele pentru care ai inceput sa alergi.
38. Nu concura niciodata alaturi de alergatori foarte tineri sau foarte batrani. Ei primesc toate aplauzele.
39. Fara obiective clare, antrenamentele nu au niciun rost.
40. In timpul sesiunilor de antrenament, lasati-l pe cel mai putin rapid dintre alergatori sa stabileasca ritmul.
41. Primul an intr-o noua categorie de varsta ofera cele mai mari sanse de a castiga un trofeu.
42. Daca alergi pe rupte, pregateste-te sa te ‘rupi’.
43. Petrece zilnic mai mult timp alergand decat stand pe canapea.
44. Fa progrese la antrenamente, dar progreseaza in ritmul tau.
45. „A castiga” nu inseamna acelasi lucru pentru toata lumea.
46. Exceptand cazul in care traiesti, ca profesionist, din alergare, nu lua alergatul prea in serios.
47. Alergatorii care nu au esuat niciodata sunt alergatori care nu au incercat niciodata ceva maret.
48. Nu ii spune niciodata unui alergator ca nu arata bine in pantalonii aceia lungi si stramti.
49. Nu confunda niciodata tubul de Ben-Gay cu cel de pasta de dinti.
50. Niciodata nu iti cere scuze pentru faptul ca ai facut tot ce ai putut.
51. Prevenirea accidentarilor este mult mai usoara decat tratarea lor.
52. Alergarea este simpla. Nu o complicati.
53. Alergarea este placuta. Totusi, uneori, placerea nu vine decat la finalul alergarii…

Stiati ca „Timpul este singura resursa distribuita in mod democratic pe pamant” ?

In urma cu 3 ani participam la un curs de Time Management, excelent livrat de  prietenii nostri de la TMI Romania. Imi amintesc cu mare placere de acel training, mai ales ca il ratasem de vreo 3-4 ori, scuza mea fata de colegii de la HR – care insistau sa particip – era ca „nu am timp”… :). Din fericire, s-a intamplat o minune si am ‘avut timp’, probabil impulsionat si de decizia de a schimba  (imbunatati) cateva lucruri in viata mea. Mai participasem la diverse cursuri si stiam ca, daca nu aplic IMEDIAT (adica in SECUNDA in care s-a incheiat training-ul) ceea ce invat acolo, sansele de a face asta peste o zi, doua, trei etc. scad considerabil (spre zero). Asa ca, la finalul primei zile de curs, mi-am sunat sotia si i-am spus „honey, la noapte nu cred ca ajung acasa; nu am amanta, ci urmeaza sa imi fac ordine la birou si in calculator. In felul asta, o sa fiu mai productiv si o sa ajung mai devreme acasa. Promit!!”

Ora trei dimineata ma gasea la birou (incepusem ‘curatenia’ pe la 6 dupa-masa), terminat de oboseala, dar fericit: desktop-ul nu mai avea nicio iconita (sau pictograma); biroul era gol-golut (in afara de ‘statia de lucru’) si documentele indosariate, pe categorii; Inbox-ul era gol (asta a fost o mare victorie!), fara a da Delete All (am pus mail-urile in 6 foldere, conform ariilor persoanle si profesionale de interes, iar pe cele urgente si importante le-am transformat in task-uri, cu drag and drop in Calendar).

Nu pot sa descriu senzatia de eliberare pe care am simtit-o… Si, partea cea mai buna, am reusit sa tin cont – in fiecare zi din anii ce au urmat – de cateva reguli simple, dar foarte utile, de time management:

1. Creierul are cea mai intensa activitate dimineata, in intervalul 6-10. Toate proiectele dificile, care cer concentrare, trebuie facute in acest interval. Asadar: trezirea devreme si …la treaba!!! Incepeti cu ce este mai greu.

2. Preconstientul nostru poate gestiona simultan maxim 10 task-uri (sarcini), dupa care apare…stresul. Din pacate, preconstientul percepe ca task orice obiect aflat in raza noastra vizuala pe o distanta mai mica de un metru (inclusiv  mail-urile din inbox, pictogramele de pe desktop, hartiile de pe birou…). Ordine in spatiul fizic si cel virtual inseamna o mare capacitate de a ne concentra pe ce ceea conteaza cu adevarat.

3. Fara apeluri telefonice si e-mail in intervalul 6 – 10 dimineata (daca apare vreo urgenta, persoana iti va da un sms). Verificarea e-mail-ului de doar 2-3 ori pe zi (fara alerte pe ecran, sunete ciudate etc.). Trierea mail-urilor, gruparea pe categorii (si punerea lor in folderul corespunzator)stergerea lor sau transformarea lor in task sau salvarea in foldere.

4. Fara intreruperi ‘externe’ (creierul are nevoie de 60-90 de secunde sa revina la nivelul de concentrare avut anterior intreruperii), deci ajuta ca telefoanele colegilor sa fie pe silent sau vibratie si sa ii descurajam pe cei care vin pe la noi doar ca sa vada „ce mai facem”… cel putin, pana pe la ora 12, cand – teoretic – ar trebui sa avem terminate cam toate task-urile dificile.

5. Includerea in agenda (Outlook sau cea fizica) a tuturor evenimentelor care dorim sa se intample. In primul rand, cele din viata personala. De multe ori uitam ca profesia este un vehicul de dezvoltare personala si o sursa de venit – pe care sa le folosim in viata personala – si le confundam. Oricat de mult fun ai avea la birou (ceea ce este, evident, recomandabil), ora 17.30 (sau cand se termina programul normal de lucru al companiei fiecaruia) trebuie sa te gaseasca cu Inbox-ul gol, lucrurile stranse si cu o idee foarte clara a ceea ce ai de facut a doua zi. Da, finalul zilei trebuie sa ne gaseasca cu biroul, desktop-ul si Inbox-ul goale ca in prima zi de lucru, cu agenda facuta pentru a doua zi (chiar si pentru restul saptamanii, saptamana urmatoare etc.) Astfel, evitam sa luam acasa ‘problemele’ de la birou. In plus, daca la ora 18.00 ai in agenda „Kangoo Jumps”, o sa vezi ca tentatia de a pierde timpul (sau de a o ‘lalai’) este mult mai mica.

6. Nivelul stresului este direct proportional cu panica creata de dezorganizare (adica spatiu de lucru aglomerat si task-uri neprioritizate) si, mai ales, cu timpul petrecut „in priza”. De aceea, ajuta ENORM o pauza de 5-10 minute la fiecare 1-2 ore (si, evident, muuuuulta apa). Daca va intrebati cum de sunt ‘atat de activ’ pe Facebook, raspunsul este simplu: il folosesc in aceste pauze, exclusiv pentru a raspunde la eventualele mesaje si pentru a scana rapid (max 20-30 secunde) wall-ul si da share la ceea ce cred ca v-ar / ne-ar interesa.

7. Inceperea zilei cu o activitate fizica ne va asigura un nivel de energie foarte bun in prima parte a zilei, cand avem de lucrat la proiectele importante. Energia in restul zilei se mentine cu apa, fructe si legume crude din belsug! (puteti face o proba: incercati o masa copioasa, plina de grasimi versus mese mai mici, dar mai prietenoase pentrui organism; dupa care dintre ele va ia somnul? Cafeaua este o solutie temporara, nu cred ca ne putem baza pe ea – si pe dulciuri cu zahar rafinat – a la long).

BONUS: Scrieti tot ceea ce faceti intr-o zi. Vedeti ce anume va „mananca” timpul. Daca in „agenda” zilnica apar „3 ore TV, 2 ore Angry Birds, o ora si jumatate in trafic, 1 ora la mall, 1 ora la masa de pranz, 1 ora si jumatate pregatit masa de seara, 2 ore calcat mormanul de haine stranse in ultima saptamana etc.”, atunci cred ca ar ajuta o mica schimbare a focus-ului si o reevaluare a resurselor (timp, energie, bani…). A propos, stiati ca exista servicii gen Calcatoria.ro ?

Sunt intrebat foarte des: Cum reusesti sa faci atatea lucruri intr-o zi?! Ei bine, sper ca randurile de mai sus acopera o parte din raspuns. Ziua mea are tot 24 de ore, din care 6-7 dorm, iar in restul sunt foarte organizat. Si multe din lucrurile care mi se ‘intampla’ sunt scrise – uneori cu cateva luni inainte – in agenda…

Va las cu unul din miile de filmulete pe care le gasiti pe net despre acest subiect. evident, pentru cine are timp sa il vada…

http://www.youtube.com/watch?v=VUk6LXRZMMk

Am afirmat si afirm in continuare ca daca eu pot, poate oricine. Da, oricine se poate trezi devreme, isi poate organiza timpul si proiectele, se poate antrena fara sa sacrifice job-ul sau timpul petrecut cu familia, poate avea o nutritie corecta, se poate hidrata bine, si asa mai departe… Nu m-am nascut cu cine stie ce talent de alergator, inotator, biciclist etc., iar semi-maratonul de sambata, de la Brasov, este o dovada a faptului ca timpul pe care il obtinem la un concurs este legat in principal de volumul si calitatea antrenamentelor avute in conditii asemanatoare de teren si diferenta de nivel.

In cazul meu, timpul si locul obtinute la acest concurs (1h 54m, locul 105 la general, 63 la categoria 23-39 ani) sunt dovada faptului ca exista o multime de alergatori mai buni decat mine – cel putin la alergare montana – si ca mai am mult de tras la acest tip de alergare pentru a ajunge in primii 5-10% din tara. Da sa lasam asta, deocamdata, la o parte si sa va povestesc cum am vazut eu semi-ul de la Brasov…

In primul rand, este de apreciat efortul organizatorilor de a gestiona excelent un eveniment cu aproape 800 de participanti. Concursul s-a ridicat la inaltimea multor competitii din strainatate, ceea ce nu poate decat sa ma bucure – suntem pe un drum bun! Vremea a tinut cu noi – a fost superba – in contextul in care a plouat torential cam toata saptamana, iar ziua de dupa concurs nu a fost nici ea prea spectaculoasa din acet punct de vedere. La ridicarea kit-ului, cu o zi inainte, discutam cu cativa alergatori in timp ce stateam la coada si ne faceam destul de multe griji pentru noroiul pe care l-am avea de infruntat a doua zi, dar terenul s-a prezentat mult mai bine decat ne asteptam. De altfel, unul dintre verisorii mei – Liviu – este mare fan tenisi Converse si nu a renuntat la ei nici pe parcursul competitiei si a reusit sa termine cu succes primul lui semi-maraton, in vreo 2h si 50m (de mentionat si faptul ca are vreo 100 de kg, dar s-a apucat serios de alergat, asa ca viitorul suna bine…). Am vazut si alti alergatori in tenisi, dar nu recomand astfel de incaltari la alergare – in special pe teren plat si pe astfalt. Dar, oricum, mai bine sa alergam in astfel de incaltari decat deloc…

Am intalnit foarte multi alergatori care au participat la Transmaraton-ul de anul trecut, inclusiv castigatorii probei de semi (Victor Vlad) si de ultra (Adi Ber si Mariana Alexandru), precum si multi prieteni de pe Facebook sau cititori ai acestui blogul si ma bucur ca au terminat cu bine concursul, iar multi dintre ei au avut timpi excelenti si clasari foarte bune. Ii astep cu drag la editia nr. 2 a Transmaratonului, pentru a isi imbunatati performanta de anul trecut… Pentru ca am mentionat-o mai devreme pe Mariana, cea mai rapida dintre fetele participante la ultra-ul de 70 km de anul trecut la Transmaraton, sa va spun ca am parcurs impreuna ultimii 5-6 km ai semi-ului de la BV si a trebuit sa ‘trag’ destul de tare pe anumite portiuni pentru a putea tine ritmul cu ea – dar partea buna este am reusit, astfel, sa termin destul de aproape de timpul pe care mi-l propusesem.

A propos de acest timp, speram sa ajung la finish in mai putin de 1h 50m si sa castig pariul pus cu Gabi Solomon (si anume ca termin cu mai putin de 10 minute in urma lui), dar Gabi a facut o cursa excelenta (terminand in 1h 35m si imbunatatindu-si timpul de anul trecut cu 5 minute), iar eu am ajuns la final cu 4-5 minute mai tarziu decat estimasem, asa ca diferenta dintre noi a fost de 19 minute. Dar nu-i nimic, imi iau revansa la anul… 🙂 Ca fapt divers, sa mentionez si faptul ca – potrivit GPS-ului meu – traseul a fost cu vreun kilometru mai scurt decat distanta standard a semi-maratonului (organizatorii mi-au spus ca ar fi doar vreo 4-500 m).

Finalul cursei m-a gasit intr-o stare fizica foarte buna, iar absenta febrei musculare este semn ca as fi putut alerga ceva mai repede, nu doar pe portiunile de coborare (care imi plac foarte mult), dar si pe urcari (in primii 8 km, de urcare, am avut o medie de 9.5-9.6 km/h si cred a as fi putut sa o duc spre 10.3-10.4). M-am schimbat rapid de hainele ude si pline de namol si mi-am luat portia de fructe, isotonic si de paste, oferite de organizatori (au picat la fix!). Apoi, mi-am pregatit aparatul foto pentru a surprinde finish-ul Oanei si al verisorilor mei (au participat 4 dintre ei si ma bucur ca i-am corupt…).

…Dar, primesc un telefon de la Oana, care imi spune ca a alunecat pe o piatra, la km 12, ca nu mai poate calca si ca organizatorii au vorbit deja cu salvamontul, care este pe drum 🙁 🙁 :(. Cateva minute mai tarziu, Oana era pe targa, apoi in masina salvarii, iar peste jumatate de ora refaceam formula de start in sala de urgente a Spitalului Judetean. Acolo, Oana – cu o glezna de doua ori mai mare decat de obicei – a aflat ca nu era singura participanta la concurs cu probleme medicale, inca 3 alergatori ajungand la spital din cauza cazaturilor. Dupa un scurt consult si o radiografie, am rasuflat usurati – nu a fost luxatie sau fractura, ci o entorsa (de grad 2), ceea ce insemna repaus de maxim 10 zile si sanse foarte bune de a relua alergatul – si mersul – cat mai curand. Fireste, mi-a parut rau ca nu am alergat impreuna – poate ca nu s-ar fi accidentat 🙁 – dar acum lasam trecutul in urma si ne concentram pe recuperare (gheata, creme, kineto).

Aceasta a fost, pe scurt, povestea semi-maratonului de la Brasov – experienta foarte frumoasa (exceptand accidentarea Oanei) si care mi-a deschis apetitul pentru alergarile montane care vor urma anul acesta. Ne vedem la Eco Maraton Moeciu! Pana atunci, va reamintesc (inclusiv verisorilor mei brasoveni :)) ca pe 27 aprilie se organizeaza in Brasov maraton / semi-maraton / cros (7.6 km).

PS – puteti citi aici un articol foarte simpatic despre semi-maratonul BV, scris de Marian Chiriac pe Alerg.ro. Si, ca sa terminam intr-o nota pozitiva, va las cu o poza facuta in drumul catre startul semi-ului de sambata… Casa de piatra!

PS’ – WordPress tocmai m-a anuntat ca am publicat postul cu numarul 500. Nu este rau pentru 3 ani de activitate… 🙂

Aseara a fost Gala Premiilor de Excelenta in Resurse Umane si, cei care ma „urmaresc” pe Facebook stiu deja ca am asteptat cu infrigurare ‘verdictul’ juriului la una dintre categoriile (Cel mai bun proiect de compensatii si beneficii) in care am avut nominalizat un proiect profesional in care am fost implicat cu mare drag anul trecut („Luna Sanatatii @ UCLC”).  Spre bucuria mea, proiectul a fost desemnat castigator si asta imi confirma, inca o data, ca ma aflu pe drumul cel bun… 🙂

Si acum, de la un drum la altul, sa ajungem si la semi-maratonul de sambata, de la Brasov. ‘Ecuatia’ este destul de simpla; specialitatea mea nu este maratonul montan (trail-ul), pentru ca alergatul la deal si coborarile pe pante accidentate si noroioase nu fac parte din antrenamentul meu obisnuit (cat de fericiti trebuie sa fie alergatorii care locuiesc in zone unde muntele este in fata casei… :)). Totusi, acest semi-maraton are o valoare sentimentala pentru mine, fiind primul la care particip in orasul meu natal si, totodata, primul care are la start atat de multe rude si prieteni dragi din copilarie… 🙂

Iesind rapid din butoiul cu amintiri melancolice, sa va mai spun ca nu am de gand sa fac figuratie, asa ca o sa alerg cat pot de bine – date fiind conditiile de teren (probabil, destul de noroios) si suficient de prudent pentru a nu risca accidentari inutile… Daca initial imi fixasem ca obiectiv de timp sub-2 ore, intre timp am facut un pariu cu colegul meu de podcast-uri si de Transmaraton – Gabi Solomon: ca voi termina cu mai putin de 10 minute in spatele lui – ceea ce ar fi, cu adevarat, o performanta buna (ce vreti, Gabi s-a apucat de alergare cu un an inaintea mea si, in plus, e mai tanar… :)). La editia semi-ului de anul trecut, Gabi a terminat in primii 15 (cu un timp de 1h 40m), asa ca trebuie sa cobor sub 1h 50m pentru a spera la castigarea pariului… Si, ca fapt divers, cred ca este primul concurs la care eu si Gabi participam la aceeasi proba… 🙂 O sa fie interesant! (rugaminte: daca il vedeti pe Gabi pe traseu, incercati sa il tineti de vorba, de tricou etc., dar nu ii puneti piedica, nu e fair play :))

A propos de Transmaraton, numarul de inscrieri in primele ore de la startul lor este impresionant (comparativ cu editia trecuta) – de ieri dimineata pana acum cateva minute isi exprimasera dorinta de a participa la eveniment aproape 100 de alergatori, ceea ce ne onoreaza si ne obliga la o editie de exceptie! 🙂 Multumim pentru incredere!!!

Asadar… ne vedem sambata la BV-13-RUN :))

PS – un pont pe care il impartasesc cu drag, din solidaritate cu colegii organziatori de maratoane: DOAR ASTAZI aveti taxa ZERO de inscriere la Maratonul Retezat. Ne vedem (si) acolo!

Transfagarasan ramane desemnat cel mai frumos drum din lume, asa ca Transmaraton ne obliga la o noua editie de exceptie, care sa se ridice la inaltimea si reputatia drumului pe care se desfasoara alergarea… Pentru editia 2013 avem o multime de noutati, dar o sa mentioneza doar cateva. Si, inainte de asta, sa spun ca…tocmai au inceput inscrierile!

Asadar, din noutati:

– vor fi 3 distante: semi-maraton (21 km), maraton (42 km) si… dublu maraton (84 km) !

– va avea loc in doua zile consecutive: 7 septembrie (dublu maratonul), respectiv 8 septembrie (semi-ul si maratonul).

– dublu maratonul va avea ca finish o locatie de exceptie: Cetatea Poenari, resedinta secundara a lui Vlad Tepes! Pentru cei care nu stiu, pentru a ajunge la cetate trebuie sa se urce 1480 de trepte (aproape de 3 ori mai mult decat la Tower Center Up Running :))

– vor fi mai multe locuri disponibile decat anul trecut (total 150, comparativ cu 100).

– Evenimentul ramane unul caritabil (in proportie de 100% *), iar obiectivul nostru este mai ambitios decat cel de anul trecut: 200.000 RON pentru proiectele si cauzele sociale pe care vi le vom prezenta. [* Pentru cei care nu stiu, toti cei implicati in organizarea acestui eveniment de fundraising & running (eu, Gabriel Solomon, Ro CLub Maraton etc.) o fac benevol.]

Evident, voi reveni cu vesti… Pana atunci, va las cu un trailer.

Vizionare placuta! 🙂

[puteti vedea aici toate rezultatele de la UP RUN]

Voi incepe povestea cu o declaratie pe care am facut-o pe Facebook, imediat dupa ce am ajuns acasa cu diploma, medalia ‘de aur’ si trofeul primit pentru locul 1: „acum pot rasufla usurat; dupa fiecare competitie, fiul meu ma intreba: tati, tu nu castigi niciodata?” 🙂 Desigur, ii explicam motivele pentru care m-am apucat de alergat si care este obiectivul meu (sa fiu activ pana la adanci tinereti :)), dar intrebarea lui persista… Asa ca, in sfarsit, l-am facut fericit: tati a castigat locul 1!! Asta l-a incantat enorm: si-a pus numarul pe tricou, a inceput sa alerge prin casa, sa se joace cu medalia s.a.m.d.

Deruland filmul Up Run 2013, cu doar 30 de minute mai devreme de momentul descris mai sus, stergeam praful de pe TV si dadeam pe sport.ro, pentru a vedea daca s-a terminat competitia si cu ce timp s-a castigat la categoria mea (35-100 ani :)). La festivitatea de premiere, vad ca primul loc la tineret (16-35 ani) a terminat in 2m 41s – ceea ce a fost o mare surpriza pentru mine (estimasem un 2m 15s – 2m 20s), dar supriza cea mare a fost cand mi-am auzit numele la urmatoarea categorie, cea a babalacilor :). „Castigator la categoria +35 de ani, cu un timp de 3m si 10s…Andrei Rosu!!” Ceeeee??!! Dupa ce mi-am revenit din socul anuntului si din ridicolul sitiuatiei (imi cer scuze ca nu am fost prezent la festivitate, dar NU ma asteptam sa fiu pe podium!), am profitat de faptul ca locuiesc in proximitate si am dat o fuga la „tower center”.

Mai derulam un pic si ajungem aproape de ora de start (11 a.m.). O multime de alergatori pe care ii cunosteam (personal sau de pe facebook :)), schimb de incurajari si sfaturi de ultim moment, un energy gel lemon de la Isostar, trei guri de apa cu microhidrina si… gruparea la start. Avand numarul 37, am facut parte din primul ‘pachet’, de 50 de concurenti, care urmau sa ia startul la fiecare 10 secunde. Timpul trece rapid si discut cu Catalin Toda, ‘coleg de suferinta’ la maratonul Bucegi 7500 si cu colegul meu de birou, Cristi Cazacu, cu care ma antrenasem zilele trecute pe scarile UniCredit-ului. Ii vine randul lui Catalin (numarul 16…cred), apoi Cristi (nr. 26) si al meu! Cu iPod Shuffle-ul (generatie 2007 :)) dat la maxim si potrivit la melodia mea preferata pentru cardio (Hadouken! – Levitate), ii dau drumul. Strategia mea, foarte simpla: 1. sa fug ca si cum m-ar alerga mistretii (minim 30 de exemplare); 2. orice s-a intampla (cutremur, puls 220 + varsta, stricarea / pierderea iPod-ului etc. :)), sa continui sa alerg; 3. sa urc scarile doar din doua in doua trepte (asta e o strategie buna si in viata :)); 4. sa fiu atent cand ajung la finish, pentru a nu incurca coridoarele si pentru a nu incetini inutil, inainte de bip-ul cipului.

Organizatorul a zis „3, 2, 1” (am citit pe buze, pentru ca in urechile mele deja bubuia muzica :)) si am auzit, vag, goarna… Habar nu am am cum am ajuns la etajul 15 – a fost pentru prima data cand am fost atent la indicatorul de etaj. Mi-am zis ‘Oau, deja am parcurs numarul de etaje pe care l-am exersat la antrenamente si inca pot sa alerg!!’. Nu stiu cat de bine a fost ca m-am uitat la indicator, pentru ca mintea mea nu a avut ce face si a calculat 22 – 15… Inca 7 etaje… 🙁 Nu-i nimic! Imi imaginez ca la cei 30 de mistreti s-au adaugat vreo 5 zombie, 5 caini turbati si 2 veverite (astea asa, pentru diversitate :)) si continui: et. 17, et. 20 (aici a fost o cumpana, pentru ca m-am intersectat cu un coridor si era sa o iau aiurea :)), et.21, et.22… Aici puteam sa jur ca mai am de urcat unul, dar…supriza! Incepea un coridor intortocheat, apoi vad linia de sosire. Yuuupeeee!!! Doua secunde mai tarziu eram in pozitie orizontala si imi venea sa imi vars plamanii (probabil de la aerul rece + uscat); in jurul meu, vreo 20 de alergatori, care tuseau in ton cu mine, asa ca m-am linistit. Mi-am amintit de comentariile unui alergator, la start, care era dezamagit ca Up Run-ul „nu are mai multe ture…” si m-am bucurat ca totul se termina acolo… Am stat intins vreo 3-4 minute, apoi m-am uitat pe monitorul cu rezultate: 3m 10s. Perfect – exact cum anticipasem!! Ma intalnesc cu colegul meu, Cristi, care imi spune ca a terminat in 3m 15s (ma asteptam sa fie sub 3m :() si ma felicita pentru rezultat. O luam (foarte) agale spre lift (daca mi-ar fi spus cineva ca trebuie sa cobor pe scari…ar fi iesit tragic :))) si ajungem jos, in hol. Apoi, cateva minute mai tarziu, eram acasa, gandindu-ma la scurta, dar intensa mea experienta si povestind-o familiei.

Si, pentru ca azi sunt la capitolul derulatului, sa va mai spun ca la 10 eram pe bicicleta si faceam intervale, pentru a intra intr-o zona buna de puls, la 8.30 faceam shake-uri si postam retete pe facebook, iar cateva ore mai devreme ma trezeam si lucram la cateva materiale pentru Transmaraton 2013 si la fisa mea de evaluare pentru Performance Appraisal-ul anual (cat de greu este sa trebuiasca sa ma autoevaluez… :)).

Cam atat, momentan; urmeaza sambata viitoare semi-maratonul montan / hibrid de la Brasov (sunt curios daca alergatul pe scari de saptamana aceasta a fost un antrenament bun pentru trail-uri :)). Acum, copiii (+mami) isi fac somnul de dupa-amiaza, eu mai pedalez un pic, pe home trainer, apoi iesim in parc. Un sfarsit de saptamana extraordinar va doresc!!

PS – Acum realizez ca va trebui sa includ in antrenamentele mele si urcatul pe scari, pentru ca in 2014 am un trofeu de aparat. Mi-am luat o belea pe cap… :)))

PS – Coincidenta: atat Catalin cat si Cristi au terminat pe podium… 🙂 Felicitari din toata inima, atat lor, cat si celorlalti participanti, care si-au invins comoditatea si si-au testat anduranta si limitele!!

In postul precedent estimam un timp de 3.10 – 3.15. A fost 3 si 10 (cele mai intense 3 minute din ‘cariera’ mea de pana acum) si – greu de crezut pentru mine – a fost suficient pentru a castiga locul I la categoria 35+ ani! Revin cu povestea…pentru ca merita :).

PS – La multi ani varului meu Adi!! – ne vedem sambata viitoare la semi-ul de la Brasov!! 🙂

Peste 4 zile are loc Tower Center Up Run (urcarea in alergare a 22 etaje) si, chiar daca pare o cursa foarte simpla, antrenamentele pe care le-am facut pentru aceasta au dovedit contrariul. Merg zilnic pe scari, alerg, merg cu bicicleta, inot si – cu toate acestea – alergatul pe scari (mai ales urcarea) este un sport total diferit :). Deja un sport de traditie la nivel mondial, tower running-ul a ajuns si in Romania si sunt sigur ca evenimentul de sambata nu va ramane unul singular…

Daca in weekend mi-am terorizat un pic vecinii alergand pe scarile dintre cele 6 etaje ale blocului in care stau si eram foarte mandru de cele 40-45 de secunde pe care le inregistram la finalul fiecarui sprint, astazi a venit momentul adevarului: antrenament intr-o cladire cu 15 etaje, in sediul central al corporatiei din care fac parte. Nu am fost singur, l-am avut ca sparring partner (sau mai degraba invers :)), pe mult mai rapidul meu coleg – specialist in curse de 1500 si 3000 de metri – Cristi Cazacu (a alergat impreuna cu mine si ultimii 100 de km ai cursei Brasov – Bucuresti). Obiectivele noastre de azi au fost sa alegem metoda optima (cea mai rapida / eficienta) de alergare (treapta cu treapta sau cate doua trepte) si sa reusim macar o urcare sub 2 minute. Personal, cred ca se va castiga sambata la categoria noastra (+35 ani) cu un timp de 2m 15s  – 2m 20s (in cazul in care vor participa alergatori montani sau sprinteri seriosi :)), iar un timp in jur de 3m 10s – 3m 15s ma va pozitiona destul de decent, in primii 20-30 (sunt anuntati 500 de participanti).

Revenind la antrenament… Greu, greu, greu!!! Am inceput cu o coborare de 15 etaje (de incalzire), apoi cu o urcare ‘usoara’, de acomodare, pe care am terminat-o in 2m 10s si la finalul careia pulsul sarise linistit de 160. A urmat o noua coborare si o urcare ‘in forta’ (cate 2 trepte); forta…de unde? 🙂 – pe la etajul 10 incepusera sa imi tremure ‘macaroanele’ si am ajuns la etajul 15 cu limba pana la genunchi si de abia in 2 m 20 s (Cristi cu vreo 10 secunde mai devreme). O scurta pauza si am coborat din nou; 1 minut de repaus si… GO! De data aceasta, treapta cu treapta. Total neproductiv! Intr-adevar, picioarele au fost mai ascultatoare, dar de abia am reusit un 2m 40s. Inca o pauza de 2-3 minute, apoi coborarea si ultima urcare…cea mai grea!!! 2m 55s si ma simteam ca dupa 7 Dublu Iron-uri :). Cred ca am consumat mai multe calorii decat la long run-urile mele saptamanale… Dar mi-a placut, a fost un cross training perfect (si care merita repetat) avand in vedere cursele de alergare montana care ma asteapta anul acesta. Pe cat de mult imi plac coborarile (cred ca as fi putut spera la un loc pe podium sambata, daca s-ar fi organizat down run :)) pe atat de mult imi displac urcarile. Partea buna este ca ele ma scot din zona de confort si, pana la urma, asta imi si doresc…

Pe sambata!!!

Nici nu stiu cum au trecut deja 3 saptamani de la Double Iron Florida si realizez ca peste exact 8 luni ma voi afla la finish-ul Triple Iron-ului din Mexic. A fost o saptamana plina (ca toate din ultimii 3 ani :)), cu numeroase proiecte la birou, conferinte, workshop-uri sau intalniri cu studenti (Dream Big, Universitatea Alternativa, Breakfast cu Andrei Rosu :), Speakers Arena), invitatii la radio (multumesc, RFI!), cu lucru la Transmaraton 2013, dar si cu antrenamente de bicicleta si alergare (inotul il reincep maine). Si, bineinteles, un nou podcast!

Pe 27 noiembrie 2012 avea loc primul podcast din seria celor 9 organizate pana acum impreuna cu Gabriel Solomon, Marian Chiriac dar si cu sprijinul catorva special guests (carora le multumim, din nou, pentru prezenta!): Marius Ionescu, Serban Damian, Andrei Gligor sau Alin Tanase. Pintre temele abordate pana acum s-au numarat: alergarea pe timp de iarna, stabilirea ritmului de alergare, nutritia, pregatirea pentru cursa, recuperarea dupa efort, echipamentul de compresie si – saptamana aceasta – alergarea de sosea versus alergarea montana.

Referitor la aceasta ultima editie, tocmai observam in calendarul meu de evenimente in 2013 ca ponderea maratoanelor montane a crescut simtitor, asa ca multe dintre long run-urile mele de anul acesta – parte a antrenamentului pentru Triple Iron – vor avea loc la munte. Sper ca asta sa imi aduca un plus semnificativ de experienta la capitolul alergarilor de trail, sa imi protejeze articulatiile, sa imi dezvolte musculatura picioarelor si, fireste, sa imi pastreze plamanii curati… 🙂

Ce asemanari si diferente sunt intre trail si asfalt? Pentru care sa optam si ce caracteristici ar trebui sa luam in calcul? Cum sa le abordam?…

Ce veti afla din podcast:

– Masurarea distantei
– Privelistea
– Cursele scurte de sosea – rampa de lansare pentru noii alergatori
– Traseu si strategie de cursa
– Usurinta accesului, antrenament mai greu la cele montane
– Costuri (antrenament trail)
– Viteza, constanta, PB, pacemakers
– Risc accidentari (oras: articulatii / trail: alunecari)
– Conditii meteo / Echipament / cerinte regulament
– Numar de participanti
– Suporteri

Concluzia noastra a fost ca maratoanele de oras sunt mai potrivite pentru incepatori, iar cele montane pentru restul alergatorilor… Personal, cele mai frumoase experiente le-am avut la cursele „hibrid” (trail-uri in oras, asfalt la munte sau traseu mixt), aici referindu-ma la ultra-ul din Africa de Sud (Two Oceans Ultra), maratonul din Alaska (Anchorage Mayor’s), Eco-Trail-ul de la Paris sau Transmaratonul (chiar daca l-am alergat ‘neoficial’). Va las pe voi sa decideti ce veti include in agenda urmatorilor ani. Indiferent de alegere, va asigur ca va exista un castigator cert: sanatatea si starea voastra de bine! 🙂

La final, multumim tuturor celor asculta podcast-ul (statistica este 300 de ascultatori & download-uri per podcast)!! Puteti descarca aici (legal si gratuit!) toate cele 9 editii.  Auditie placuta!