Menu

A fost, pe departe, cea mai colorata editie a Maratonului International Bucuresti (dintre cele la care am participat). Vreme frumoasa (excelenta nu neparat pentru alergatori, dar cu siguranta pentru suporterii si participantii care au ramas la finish mult timp dupa terminarea alergarii si au facut atmosfera), muzica buna pe traseu, tinute creative si… multe altele. Am vazut printre participanti un octogenar (care a terminat semi-maratonul in putin peste 2h 30m!), o mireasa (tot la semi-maraton – a terminat intr-o ora si 59 de minute – cred ca se grabea sa ajunga la altar :)), un african (nigerian, cred) imbracat intr-un costum traditional (care era indicat mai curand pentru Gerar-ul din februarie), alergatori desculti (care mi-au facut pofta de o tura fara adidasi si nu am regretat deloc) si lista ar putea continua…

Corporatiile, fundatiile si cluburile de amatori au fost reprezentate cu succes, asigurand – probabil – mai mult de jumatate din participanti. „Rozalii” de la PwC au dominat, din nou, scena MIB si ii felicit din toata inima pentru mobilizare si cresterea spectaculoasa a numarului de alergatori din cadrul clubului lor de running! IBM si Tennet au fost si ele bine reprezentate, iar la capitolul cluburi si asociatii nu aveam cum sa nu ii observ pe Ro Club Maraton si Traiesc Sanatos. Si fireste, pe verzii de la Hospice, alb-rosii de la ViitorPlus si pe ExSmokers (carora le multumim mult pentru cadouri! :)).

Referitor la echipa noastra, Familiy Team. Cu un debutant in echipa (varul meu Adi, care in urma cu cateva luni cantarea 0.1 tone!), obiectivul nostru worst case scenario a fost sa terminam in timpul limita (6 ore), iar cel optimist (sau mai degraba SF) de a termina sub 4 ore. Mizam pe 68-70 de minute in cazul Oanei, 42-45 in cazul meu, 50-55 Victor, dar ramanea o enigma timpul lui Adi, care nu alergase niciodata mai mult de 8 km, iar vremea parea sa nu tina cu el, previzionandu-se 30 de grade la ora la care urma sa alerge (de unde era sa stim asta acum cateva luni, cand ne-am inscris?!).

Din fericire, lucrurile au mers foarte bine. Oana a plecat prima, incercand sa mentina ritmul pe care il va avea la maratonul de duminca, de la Munchen. Evident, am vrut sa profit la maxim de cele 60-70 de minute in care puteam fi doar noi 2, fara copii :), asa ca am insotit-o. A fost o incalzire excelenta pentru tura mea, dar am pierdut vreo 2 minute in zona de schimbare a stafetei, pentru ca nu stiam exact unde trebuie sa ne oprim pentru a prelua chip-ul (am vrut sa ne oprim imediat dupa trecerea de covorul cu senzor de masurare, dar ni s-a spus sa mergem pana la intersectia cu Bd. 13 Septembrie…).

Am preluat chip-ul, am pornit cronometrul si am plecat. Ca fapt divers, distanta de 10 km este preferata mea, pentru ca pot alerga cu 4 minute pe kilometru fara a avea stresul de la maratoane sau ultra maratoane, unde stiu ca trebuie sa imi conserv cat mai mult energia). Am reusit sa pastrez acest ritm si cronometrul indica la finalul celor 10.5 km 42 de minute si 12 secunde (yupeee!!!). In timp ce i predam chip-ul lui Victor, ma gandeam ce bine ar fi sa pot pastra acest ritm si la maratoane – as termina in 2h 48m… 🙂 Avand 7 zile pana la maratonul de la Munchen, am preferat sa il las singur pe Victor si sa ma odihnesc pana la tura a 4-a. Intre timp, Oana fusese acasa si se intorsese cu copiii, asa ca m-am alaturat lor si i-am incurajat pe maratonistii care treceau pe langa locul in care ne aflam.

In timp ce soarele ardea din ce in ce mai tare iar noi ne uitam cand la ceas, cand in departare, cu speranta ca nu vom rata schimbul ultimei stafete, l-am vazut pe Victor si am rasuflat usurati… Chiar daca a ajuns ceva mai tarziu decat se astepta (dupa vreo 57 de minute), lui Adi ii ramanea suficent timp pentru a termina cursa (chiar si la pas!) si chiar sa forteze un onorant sub 4 ore! Mi-am propus sa imi sustin varul, asa ca m-am alaturat lui penru ultimii 10.5 km. Nu inainte de a imi scoate pantofii de alergare si sosetele, din solidaritate cu Gabi Solomon, Oana Badea, Florin Simion si alti alergatori pe care i-am vazut desculti. Nu era prima data cand alergam bare foot, dar prima data cand faceam asta pentru o distanta mai mare de 6-7 km si fara back-up (nu mi-am luat adidasii cu mine).

Pe traseu, numarul de alergatori se diminuase considerabil, proportional cu apa de la punctele de hidratare… 🙂 Pe la km 7 ne cam iesise limba de sete, noroc cu o domnisoara care a dat fuga la un chiosc, a cumparat o apa si ne-a donat-o (multe, multe multumiri!!!). Adi a rezistat eroic si finish-ul ne-a gasit cu copiii de mana – care ne-au tras dupa ei pe ultimii 2-300 m si ne-au ajutat sa terminam cu cateva secunde sub cele 4 ore!!! Vedeti de ce este bine sa ai copii?? 🙂

Ce ar mai fi de scris? In timp ce scriam, mi-am amintit de mascotele-spermatozoizi cu mesaje amuzante (gen „Graba strica treaba” :)) ale celor de la Durex… Lasand asta la o parte, m-a impresionat colegul meu Gabriel Draghici, care a inceput de curand sa se antreneze pentru Ironman, si ieri dimineata a facut o tura de 90 km cu bicicleta, apoi a alergat primul lui maraton in 4h 55m! De asemenea, Adrian Ber – castigatorul ultra-ului de 70 de km din cadrul Transmaraton, care a participat sambata la maratonul Piatra Craiului, iar duminica a alergat maratonul de la Bucuresti, in 3h 35m! Si, nu in ultimul rand, Florin Stanciu, care a alergat pentru ViitorPlus, incepand de ieri dupa-amiaza, parcurgand in 12 ore drumul de la Pitesti la Bucuresti, pe jos(!), apoi terminand maratonul in 5h 31m! Daca aceste povestiri ti-au facut pofta de alergari lungi, i-ati iPod-ul, un camelbak, 2 sandwich-uri, o salata si doua batoane energizante si da o fuga pana la Ploiesti… 🙂

La final, felicitari tuturor celor care au terminat primul lor maraton, semi-maraton sau stafeta!! …si sa ne vedem cu bine la urmatoarele editii!! 🙂

Din cate am vazut, chip-urile de masurare a timpului sunt oferite, ca si la editiile anterioare, de Sport Data Management, asa ca postarea rezultatelor Maratonului International Bucuresti 2012 se face pe site-ul MySDAM (CLICK AICI).

…Si felicitari!!

PS – Family Team: 3h 59m 54s, deci sub 4 ore. Yuuhuuu!! 🙂 Revin mai tarziu cu povestea…

Am fost ieri pentru a ridica race kit-ul echipei noastre si m-am conectat, automat, la atmosfera competitiei de maine. Standurile si corturile ViitorPlus, Hospice si Ro Club Maraton, precum si intalnirea cu neobositii lor voluntari m-au facut sa ma simt ‘ca acasa’, amintindu-mi de Transmaraton… 🙂 Ca o adevarata gazda, Valeria Racila van Groningen, presedintele Asociatiei Bucharest Running Club (organizatoare a Maratonului International Bucuresti), ne-a intampinat cu zambatul ei larg si s-a asigurat ca totul este ok…:)

M-a surprins – in mod placut! – coada de la punctele de ridicare a kit-urilor. Cea mai mare, absolut normal, la cele pentru semi-maraton. Asta m-a facut sa ma gandesc ca viitorul suna bine: sunt sigur ca o buna parte dintre aceastia vor alerga anul viitor toti cei 42 de km… 🙂 Chiar daca nu am stat mai mult de 10 minute (urma sa il iau pe Alex de la teatru :)), am apucat sa schimb cateva cuvinte cu Gabi Solomon (care va alerga duminica descult si va fi pace maker pentru 3h 30m!) & Oana Badea (Ro Club Maraton), precum si Andrei Gligor, care isi va adauga duminica inca 42 de km necesari in efortul de a strange cei 3600 de km (distanta Bucuresti – Sahara) si 29.000 de Euro pentru cumpararea unui RetCam care va ajunge la Spitalul de copii Marie Curie din Bucuresti.

Astazi dimineata , la 10.30, era programata cursa copiilor (Kids Race), unde am participat impreuna cu Alex (la categoria 4-5 ani, pe distanta de 500 de metri). Am ajuns in Piata Constitutiei la 9.30 si atmosfera era absolut superba: vreme frumoasa – cu soare!, sute de copii si parinti, muzica buna – pe care copiii isi faceau incalzirea, un MC foarte energic, baloane, jocuri, tricouri colorate, mascote (Bagpuss-ul celor de la Hospice, ScoobyDoo etc.), voluntari (Cristiana, felicitari pentru energie!! :)), organizatori, s.a.m.d. M-am intalnit cu colegi si cu o noua ‘runda’ de transmaratonisti: Stan si Tania, Mihai Cristea, Dragos Ion (‘complice’ la prima mea tura de 200 de km cu bicicleta), olandezul Pieter Wessel (proaspat castigator al Zilei X), Mihaela Grigore – top-fundraiser-ul Transmaraton), Victor Vlad (castigator al probei de 21 de km) si…sper ca nu am omis pe nimeni :). In zona erau si ‘saharianul’ Paul Dicu si veteranul ‘stegar’ Ilie Rosu, (pe care nu avem cum sa nu il observam pe parcursul cursei de maine :)).

La startul (extrem de punctual!) al cursei de copii i-am intalnit si pe Daniel Lixandru, venit cu cei doi baieti, Serban Damian (nutritionist sportiv si presedinte al Ro Club Maraton) si Emilian Nedelcu (‘parintele’ site-ului Biciclistul.ro) – toti cu emotii pentru copiii lor, participanti la Kid Race. Emilian are emotii suplimentare: maine va alerga primul lui maraton – ii tin pumnii!! Si nu numai lui, ci tuturor temerarilor care maine vor avea parte de un moment important si special al vietii lor si isi vor escalada propriul Everest! 🙂

Cursa de copii a fost un motiv de bucurie pentru Alex, care se simte excelent de fiecare data la astfel de evenimente. Fara a fi competitiv, ci mai degraba colaborativ si ‘peisagist’ (seamana cu mine :)), Alex a ‘tras’ doar atat cat a fost nevoie pentru a savura momentul, a ajunge printre primii 10-15 si pentru a ramane cu suficienta energie pentru jocurile din parc… :).

Dupa fuga de la Kid Race a urmat fuga catre Digi24 TV – partener media al MIB 2012, unde am fost invitat in cadrul programului de stiri ale acestui post. In cadrul unui duplex Bucuresti – Timisoara, am vorbit despre …alergare 🙂 si am avut ocazia sa il cunosc (‘la distanta’) pe Catalin Petru, unul dintre artizanii site-ului Alergotura.ro si a numeroase initiative frumoase in zona Banatului (felicitari, Catalin!!). Alex a fost extrem de incantat de vizita la Digi24, doamnele de acolo  rasfatandu-l cu biscuiti si cu un tur al postului TV (multumim Nicoleta & Liana :)).

Cam atat pentru astazi. Echipamentul este pregatit, adidasii mei si ai Oanei stau in hol ca ghetutele care il asteapta pe Mos Nicolae si speram ca vremea sa tina cu noi – ar fi o premiera, dupa frigul si ploile de la editiile anterioare… 🙂 Va doresc o noapte odihnitoare, sa auziti ceasul sunand maine dimineata (se recomanda 2 alarme… :)) si sa aveti parte de o cursa minunata maine!!

PS – felicitari tuturor transmaratonistilor care au terminat astazi maratonul Piatra Craiului!!

PS’ – imi cer scuze daca am omis din relatarea de mai sus pe cineva (prieten, alergator, coleg, etc.) intalnit vineri sau astazi in Piata Constitutiei. Am si eu o varsta… 🙂

Mai sunt 3 zile pana la Maratonul International Bucuresti si avem dovada faptului ca alergarea devine, usor-usor, sport de masa si in Romania – ceea ce, personal, ma bucura enorm!! Inscrierile online s-au incheiat, dar mai puteti participa la una dintre cele 4 probe (+ Kids Race) mergand direct la Sport Expo-ul din Piata Constitutiei – locatia de unde urmeaza sa primim kit-ul de concurs (programul este Vineri 13:00 – 20:00, respectiv Sambata 8:00 – 20:00).

Cati alergatori s-au inscris pana astazi? In total, 3690 de adulti: 746 la maraton, 1322 la semi-maraton, 844 (211 x 4) la stafeta (4 x 10.5 km) si 778 la Fun Race-ul de 3.5 km. Nu stiu cati copii vor participa la Kids Race (0.5-1 km), dar cred ca vor fi si acolo cateva sute de alergatori, asa ca cifra totala va fi in jur de 4.000! Am curaj sa fac pariu ca in 2015 vom fi 10.000… 🙂

Evident, voi fi si eu acolo, recidivand la proba de stafeta. De aceasta data, nu voi face echipa cu colegii, ci cu familia (Oana, sotia + Victor si Adi, verisori) – echipa noastra numindu-se – sugestiv 🙂 – Family Team. Daca eu, Oana si Victor am mai alergat astfel de distante, pentru varul meu Adi va fi prima tentativa de atingere a bornei de 10 km. Ma bucur ca l-am ‘molipsit’ cu alergatul… 🙂 Pentru Oana va fi un antrenament util in vederea primului ei maraton – cel de duminica viitoare, de la Munchen (o sa il alergam impreuna, asa ca voi reveni cu vesti de acolo!).

La final, dar nu in ultimul rand, va reamintesc ca Maratonul International Bucuresti are si o sectiune de Charity, de unde va puteti alege fundatia pe care doriti sa o sustineti (in cazul in care nu stiti ce sa alegeti, ii veti gasi acolo si pe partenerii nostri de la Transmaraton, Hospice si ViitorPlus… :)).

Ne vedem acolo!

PS – La multi ani, bunico!! …si sa traiesti inca 90 de ani!! 🙂

Au ramas 5 luni pana la cel mai dificil test din viata mea sportiva inceputa in 2010. Double Iron Florida: 7.6 km inot, 360 km bicicleta si 84.4 km de alergare (un dublu maraton). Timp limita de 36 de ore. Pana acum, 13 concurente si 46 de concurenti aflati pe lista de inscrieri. Plus 5 echipe, la proba de stafeta. Este cea mai mare prezenta din istoria acestei competitii desfasurate in Tampa, SUA.

Uitandu-ma pe CV-ul celorlalti concurenti, imi dau seama ca sunt cel mai putin experimentat dintre ei – cel putin la capitolul triatlon. 🙂 De fapt, este impropriu spus ‘concurenti’, pentru ca acolo voi fi in competitie doar cu mine si cu cronometrul… Totusi, haide sa va enumar cateva ditre realizarile celor care vor fi prezenti la Double Iron-ul din 1-2 martie 2013 (in special ale ‘veteranilor’) – principalul obiectiv al acestei enumerari fiind de a vedea cat de mult ne putem impinge, noi oamenii, limitele… (pentru cei care nu stiu ce inseamna Double Deca: 20 de Ironman-uri unul dupa altul!). Nu ratati CV-ul francezului Guy Rossi – un exemplu pentru cei care cred ca la 64 de ani ar trebui sa stam la coada la farmacie, pentru medicamente compensate. Tipul asta are mai multe ultra triatloane decat am eu, adunate, antrenamente de inot si de bicicleta! 🙂

Karen Alexeev, 60 de ani (!), SUA – cea mai varstnica persoana din lume care a terminat un Double Iron se intoarce, dupa performanta reusita la editia de anul trecut!

Chet „the jet” Blanton, 54 de ani (!), SUA.

Peter Cusick, 47 de ani, Anglia.

Paul Grimm, 44 de ani, SUA.

Hoskuldur Kristvinsson, 64 de ani (!), Islanda.

!!! Guy Rossi, 64 de ani (!), Franta.

Kamil Suran, 37, Cehia.

Sergio Radovcic, 39 de ani, Serbia.

Michael Gaertner, 38 de ani, Germania.

Wayne Kurtz, 46 de ani, SUA.

Ghislain Marechal, 41 de ani, Franta.

Ben Taylor, 32, Anglia.

Paul Thompson, 45 de ani, Anglia.

William „Ironox” Pruett, 45 de ani, SUA.

Roland Patzina, 46 de ani, Germania.

Privind reusitele participantilor enumerati mai sus, raman cu impresia ca multi dintre ei participa la Double Iron doar ca antrenament pentru Deca sau Double Deca :). Este ca si cum un maratonist ar merge la un cros de 4 kilometri… 🙂 De asemenea, daca va uitati pe intreaga lista cu participanti, veti vedea ca varsta medie depaseste 40 de ani. Am observat si la ultramaratoanele la care am participat pana acum ca, pe masura ce distantele cresc, se mareste si varsta concurentilor. Se pare ca evenimentele ultra cer o anumita disciplina mentala pe care cei mai in varsta probabil ca o au in mai mare masura.

Revenind la juniorul care scrie aceste randuri, ma imbarbatez spunand ca mai am 5 luni de antrenament si am timp sa recuperez o parte din timpul petrecut pana acum 2-3 ani pe canapea. De asemenea, realizez ca Double Iron-ul de anul viitor este o ocazie excelenta de a cunoaste niste super-atleti si de a invata o multime de lucruri, in special despre longevitatea in sport.

Daca va intrebati cum ma voi antrena pentru Double Iron, de unde voi avea timp suplimentar etc. Ei bine, nu voi avea mai mult timp si nici nu va fi nevoie. Ca paranteza, nu cred ca cei care participa la Deca sau Double Deca Iron se antreneaza de 10-20 de ori mai mult decat pentru un Ironman (ziua are doar 24 de ore…). Am invatat de la antrenamentele pentru ultramaraton ca nu este necesar sa dedici mai mult timp, ci sa il optimizezi, scotand maximul posibil din fiecare antrenament. Asa ca…optimizez! 🙂

Cu ce va fi diferit Double Iron Florida de Ironman Wales? In afara distantei duble, exista numeroase parti bune: proba de inot va fi in piscina – 152 de bazine x 50 de metri (cu maxim 6 inotatori pe culoar), iar bicicleta si alergatul pe un circuit de aproximativ 11 km, respectiv 2.5 km – asta se traduce intr-un acces rapid la resurse (de exemplu hrana si apa!) si sprijin tehnic (a propos, voi avea cea mai buna echipa de suport: Oana, sotia mea, si Raul, varul meu din Canada :)). De asemenea, nu va exista diferenta de nivel (yuuu-huuu!!), deci voi putea pastra un ritm constant de pedalat. Un impediment va fi vantul (concurentii editiei din 2012 povesteau ca uneori nu puteau pedala mai rapid de 15 km / ora din cauza ‘brizei’).

In afara programului de antrenament devenit ‘standard’ in ultima vreme (trezirea la 4 sau 5, 3 antrenamente saptamanale de inot, 4 de bicicleta, 4 de alergare), trebuie sa includ – la inceputul lunii ianuarie – un cantonament de o saptamana intr-o tara ceva mai calda (Cipru, Spania etc.) in care sa parcurg minim 1.000 de kilometri pe bicicleta (din care, ideal, o tura de 350-400 km). Caut cateva oferte interesante si va anunt, ar fi super sa formam un grup… 🙂 De asemenea, o sa organizez un maraton – neoficial – de inot intr-o piscina olimpica (8-10 kilometri), la care o sa invit cativa prieteni care sa simuleze atmosfera de concurs din Florida (ca data estimativa: sambata, 2 februarie 2013).

Va las cu 2 filmulete de la editia din 2012 a Double Iron Florida si va doresc o saptamana excelenta! ..Si, bineinteles, ne vedem duminica la MIB!! 🙂

Faptul ca mi-am schimbat stilul de viata in urma cu aproape 3 ani a fost o decizie importanta nu doar pentru mine, ci – mai ales – pentru cei doi copii ai nostri. Datul jos de pe canapea m-a fortat sa imi infrunt constant temerile si sa imi schimb viziunea despre viata si despre educatia copiilor.

In primul rand, am realizat ca un tata care se teme de frig, inaltime, caini, zboruri cu avionul, calatorit prin lume infruntand necunoscutul, vorbit in public…si multe altele va avea copii care vor prelua toata aceasta „mostenire”. In al doilea rand, am inteles ca un copil, pentru a reusi in viata si pentru a trai cu pasiune, va trebui sa isi descopere acel domeniu in care isi poate exerecita talentul („ceva”-ul cu care se naste inzestrat fiecare dintre noi). Iar, pentru asta, avem datoria de a ne expune copiii cat mai mult (si de timpuriu) social, cultural, sportiv, in natura etc. Practic, sa incerce cate un pic din toate, pentru a vedea ce li se potriveste. Sa practice 50 de sporturi (nu neaparat simultan :)), sa interactioneze permanent cu copii, sa deseneze, sa cante, sa mearga la observatorul astronomic, la teatru (a propos, intre 29 septembrie si 6 octombrie are loc in Bucuresti, la Teatrul Ion Creanga, cea de a VIII-a editie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii), prin paduri, pe munte, sa testeze toate instrumentele dintr-o orchestra, sa bricoleze, sa construiasca aeromodele, sa incerce toate gadget-urile posibile, sa …. (si aici puteti adauga orice va vine in minte). „De la o jucarie la o meserie” ramane sloganul meu preferat. Evident, va conta enorm ceea ce vede in jurul lui: in (primul rand) in casa, printre prieteni, la gradinita, la scoala…

Au fost cateva ganduri de weekend, sub influenta faptului ca ieri a avut loc prima lectie de escalada a lui Alex (fiul meu). I-a placut!!

PS – Cred ca noi, adultii, putem recupera oricand terenul pierdut. Nicio varsta nu este prea inaintata pentru a invata si face lucruri noi…

Cei pasionati de triatlon, Ironman-i in devenire, vor fi cu siguranta incantati de filmul cu Craig Alexander (impartit in 5 filmulete…). Triplu campion mondial Ironman (2008, 2009, 2011) si dublu campion mondial Ironman 70.3 (2006, 2011), australianul de 39 de ani „Crowie” Alexander este un tip educat, cu diploma in Anatomie si Psihologie si autodidact in ale triatlonului (de abia de curand a inceput sa lucreze cu un antrenor). In 2011, Crowie a devenit cel mai varstnic castigator al titlului mondial la triatlon pe distanta Ironman. In plus, a doborat recordul Ironman Hawaii, dupa ce a trecut linia de sosire in 8 ore 3 minute si 56 de secunde. Sper ca filmul sa va placa (si sa va inspire)…

Am mai trecut un hop in ‘cariera’ mea de vorbitor la conferinte. In comparatie cu TEDx-ul de acum 2 ani (care a fost primul meu speech in public!), cel de ieri, de la Reghin, m-a ‘traumatizat’ mult mai putin. Pregatirea discursului a durat mai  putin (beneficiind si de sprijinul co-speaker-ului meu, Stan), repetitiile au durat mai putin si emotiile au fost ceva mai mici – probabil datorita evenimentelor la care am fost invitat in ultimii ani si care m-au familiarizat cu ideea de a vorbi pe scena. Usor-usor, sper sa scap definitiv de frica de a vorbi in public… 🙂

Despre TEDx Reghin. A fost un eveniment care a pastrat atmosfera TED, dar a la scara mai mica. Organizat intr-o cafenea, atmosfera intima, in jur de 50-60 de participanti, dornici de a afla idei care sa ii ajute sa schimba (in bine) Reghinul. Un format interesant – fiecare discurs era urmat de un film de pe site-ul TED (ales in prealabil de fiecare dintre vorbitori si care sa aiba legatura cu tema aleasa), iar la final a avut loc o sesiune de Q&A cu toti vorbitorii, care a durat aproximativ o ora. Noi am ales un speech din 2008 al lui Dan Ariely, despre decizie (tema pe care am prezentat-o si noi). Referitor la vorbitori, sa va spun cu cine am impartit scena TEDx Reghin. Primul vorbitor: Mihai George Corui, fost baschetbalist, in prezent inginer, antrenor de baschet si…poet (este usor de observat in poza de mai sus, este cel mai inalt dintre noi :)); Mihai a povestit 3 discutii foarte simpatice pe care le-a avut cu cativa dintre copiii pe care ii antreneaza. A urmat Theodor Milian, un tip foarte pasionat de mecanica, robotici si aeromodele, initiator al echipei Xprojects si participant, de curand, ca Team Leader, la NASA Lunabotics Mining Competition. Dupa noi, ‘balul’ a fost inchis de Florin Somodi, activist civic, trainer si project manager si, nu in ultimul rand, specialist in lobby (fondator al Lobby pentru Cluj); Florin a prezentat cateva idei pentru orasele care doresc sa se reinventeze si solutii pentru ca cetatenii sa fie prezenti langa autoritatile locale si sa militeze pentru interesele comunitatii.

Despre speech-ul nostru comun (Andrei Rosu & Stanislav Georgiev). Tema aleasa de noi a fost DECIZIA (Cum sa luam decizii bune :)). Ca introducere, am folosit un film facut de Vassi, fata de 16 ani a lui Stan (l-am postat pe Facebook sambata seara :)); am inclus in filmulet imagini din copilaria noastra, din trecutul nostru ‘artistic’, din armata, din ‘viata corporatista’, de pe munte, de la maratoane etc. Povestirile s-au invartit in jurul a 3 piloni: 1. awareness (pentru a lua o decizie buna, trebuie sa fim realisti, sa stim ce se intampla in jurul nostru, in viata noastra, in interiorul nostru) & learning (investind in dezvoltarea noastra personala ne sporim abilitatea de a lua decizii bune). 2. Motivation (deciziile noastre trebuie sa fie in armonie cu ceea ce ne motiveaza – de preferat, din zona pozitiva a vietii; daca suntem condusi de motivatii negative – furie, ura, razbunare, rusine etc., rezultatele noastre se vor afla in aceeasi zona). 3. Performing (pentru a lua decizii bune trebuie sa actionam zi de zi in toate ariile vietii noastre – am pus o parte dintre ele pe cartonasele pe care le vedeti in prima poza – si sa atingem un nivel ridicat de performanta in fiecare dintre ele; asta ne va ajuta sa luam decizia potrivita in acele peak moments ale vietii – momente in care decizia este cruciala pentru cursul ulterior al vietii noastre).

Am povestit despre asemanarile dintre mine si Stan: suntem colegi de companie, am facut armata, alergam ultra maratoane, avem – in total – 6 copii ( sper sa il ajung din urma la acest capitol :)), suntem fosti muzicieni, sustinem aceleasi cauze sociale, suntem fericiti si activi in incercarile noastre de a trai o viata implinita si de a ii ajuta si pe cei din jurul nostru sa faca acelasi lucru. Apoi, despre ceea ce am invatat de la copii si despre prima mea lectie de inot… :). Stan a povestit despre viata grea din Bulgaria de la inceputul anilor ’90, cand a decis sa renunte la cariera de muzician profesionist si despre o decizie foarte grea pe care a trebuit sa o ia pe parcursul ascensiunii catre Vf. Aconcagua. Pentru uniformitatea discursului, limba folosita a fost engleza (Stan inca lucreaza la invatarea limbii mioritice :)).

Speech-ul in 2 a fost o provocare foarte mare. Sorin Suciu, organizatorul TEDx Reghin, ne avertizase inaintea acceptului nostru de a veni la TEDx Reghin: „Speaker-ii se feresc de discursuri in tandem, pentru ca – in 99% din cazuri – rezultatul este dezastruos!”. Din fericire, lucrurile au mers bine si, judecand dupa feedback-ul pozitiv (inclusiv de la doamna Precup – primarul orasului Reghin :)) am reusit – cred – sa ne situam in cele 1% din cazuri… :). Si, evident, speram ca celor prezenti la TEDx Reghin sa le foloseasca ceea ce le-am povestit…

Va doresc o saptamana fructuoasa pe toate planurile!

PS – Alin, multumim frumos pentru articol; Diana, multumim mult pentru poze!

Nu am obiceiul de a revedea si/sau posta aparitiile mele TV (pentru cei interesati: le-am salvat pe cele de pana acum cateva luni in sectiunea MEDIA), dar azi dimineata am dezbatut la Prima TV un subiect care merita un moment de reflectie din partea fiecaruia dintre noi: rolul sportului in familie.

Va doresc un sfarsit de saptamana cat mai activ, alaturi de cei dragi voua!

Am revenit acasa si la birou, m-am reconectat la ‘ale mele’ si, in curand, reincep antrenamentele. As fi facut astazi o alergare usoara sau cateva bazine (de bicicleta nu vreau sa mai aud pana saptamana viitoare :)), dar prefer sa treaca cele 3 zile pe care le ‘acord’ de obiecei musculaturii sa se refaca dupa competitii de anduranta.

Astazi a fost a doua zi de gradinita (anul 2) pentru Alex si l-am dus eu pana acolo (este in drum spre servicu). Pe drum, am facut cu obisnuitele exercitii de dictie pe care le facem in masina (astea ne ajuta pe amandoi :)) si, apoi, i-am mai povestit cum a fost la Ironman. Ii mai povestisem si in seara de dinainte, cand a insistat sa faca dus in wetsuit.

In urma cu cateva luni am inceput sa il iau la bazin o data pe saptamana si i-am dezumflat, de la o sedinta la alta, aripioarele gonflabile. Desi acum calca apa avand pe brate doar niste fleoscaituri de aripioare, aproape complet dezumflate, nu vrea sa sil scoata, asa ca i-am spus ca wetsuit-ul il va tine la suprafata. Sper sa functioneze! 🙂

Pentru ca am promis ca revin cu informatii despre Ironman Tara Galilor… iata-ma! Sa incep prin a ii linisti pe cei care au in plan un Ironman; nu este un obiectiv imposibil, cu conditia de a alege un traseu de bicicleta mai plat decat cel din Tara Galilor… Este exact ca la un maraton (sau semi-maraton etc.): efortul este unul mult mai mare la o alergare in panta decat la una pe teren drept, unde poti mentine un ritm de alergare constant.

Intre timp, am aflat ca aproape 50 de romani au reusit sa termine pana in prezent un Ironman sau un concurs pe o distanta similara (merci, Tudor, pentru lista si pentru includerea mea in ea :)). Cred ca aceasta cifra va creste substantial in ultimii ani, pentru ca stiu multi conationali care au debutat anul acesta la 70.3-uri si sunt sigur ca vor face pasul, mai devreme sau mai tarziu, catre un full Ironman…

Intorcandu-ma la experienta ‘taragaleza’. Aeroportul din Cardiff era plin de tricouri turcoaz (acordate finisher-ilor), asa ca nu a fost deloc greu sa socializam intre noi. L-am cunoscut pe Michael Wetzel, un triatlonist german care a terminat pe locul 6, in 9  ore si 15 minute (!). Tipul are aproape 2 metri, e plin de muschi si povestea ca lucreaza cu jumatate de norma, ca inginer, de la 7.30 dimineata la 11.30; in restul zilei, se antreneaza… De la alti participanti am aflat ca circuitul de bicicleta a avut o diferenta de nivel pozitiva de aproape 2400 m  (in loc de 1750 m sau 5740 de picioare, cat anuntasera organizatorii), iar alergarea 600 de metri (ceea ce se traduce intr-un efort aditional corespunzator a 6 km).

A doua zi dupa concurs, in jurul pranzului, am facut o plimbare pe plaja de unde se daduse startul probei de inot. A fost destul de distractiv sa constat ca refluxul fusese atat de mare incat oamenii si masinile se plimbau nestingheriti exact prin locul in care inotasem noi in ziua consursului…

Ce stiu galezii despre Romania? Am fost intrebat de catre bucatarul unui restaurant „din ce tara sunt”. Cand i-am raspuns, s-a luminat la fata si a exclamat: „PAPARUDA!”. Vazandu-ma nelamurit si un pic incruntat (eram eu terminat de oboseala, dar nu ma regaseam in descrierea lui… :)), s-a dus pana la bar si a adus o sticla de vin: „Here is one the best wines in the world: Paparuda Pinot Noir! The best value for the money!!”. Nefiind bautor de vin, nu auzisem in viata mea de „Paparuda” – ceea ce m-a facut curios si m-a determinat sa caut pe net informatii… In fine, e bine ca suntem cunoscuti pentru ceva :).

Inainte de a va lasa cu o noua promisiune – cea de a face in urmatoarele zile un filmulet cu ponturi de nutritie si echipament pentru cei aflati, ca si mine, la inceput de drum catre Ironman, am sa va mai spun ca mi-am gasit, in sfarsit, un model in viata: am imortalizat intr-o fotografie o familie Ironman: el, ea, 4 copii si un caine! Dupa cum bine comenta o prietena pe Facebook (merci, Fabiola! :)), probabil ca tricoul este al ei… :). Urmeaza TEDx Reghin, duminica. Si pozele oficiale, postate pe FCB (sunt foarte dragute – o parte le-am inserat in acest articol). Pe curand!