Exista alergatori de curse montane, alergatori de teren plat si (mai rar), alergatori care se decurca pe orice tip de teren (si de vreme). Eu ma incadrez, cu siguranta, in categoria alergatorilor care prefera terenul plat (si temperaturile scazute). Motivul pentru care am aceasta preferinta este simplu: locuiesc si ma antrenez intr-un oras (Bucuresti) in care singurele trasee cu diferenta de nivel mai mare de 20-30 de metri sunt scarile blocurilor… :). Chiar daca incerc sa ma duc cu long run-urile la munte, ramane un procent de 80-85% din numarul anual de kilometri alergati care se desfasoara exclusiv „pe plat”.

Astea fiind spuse (scrise), va imaginati care este pregatirea mea inaintea ultra-ului de 90 de km Bucegi 7500. Din fericire, sper sa compensez cu tonusul psihic, forma fizica decenta (mai ales de cand am introdus in antrenamentele mele pedalatul si inotul), o alimentatie si hidratare „ca la carte”, carbo– & fat– & sleep– loading si, nu in ultimul rand, o strategie realista de cursa. Poate ca titlul acestui post suna ciudat si starneste intrebari de genul „cum poate sa fie concursul asta mai greu decat unul in Antarctica, la Polul Nord, in Sahara sau in Himalya??!”, dar sunt 100% sigur de aceasta afirmatie. Motivul? (de fapt, motivele:)

> Aproape 30 de ore pe munte (va fi cea mai lunga experienta personala ultra, probabil mai lunga decat alergarea de la Brasov la Bucuresti);

> Alergare in conditii de noapte;

> Teren denivelat care nu permite o alergare constanta;

> Portiuni care solicita multa atentie si indemanare (catarare);

> Diferenta de nivel pozitiva de 7500 de metri (echivalentul a 75 si de kilometri pe drum plat, adaugati la cei 90 de kilometri – deci traseu real de 165 de km);

> Variatii de temperatura (probabil 0-5 grade C noaptea si 20-25 ziua);

> Conditii meteo schimbatoare (o ploaie serioasa ne va da cu siguranta planurile peste cap, mai ales daca va fi insotita si de fulgere…) – vezi prognoza AICI;

> Un rucsac de 5-6 kg in spate si bete de trekking in mana – care vor deveni din ce in ce mai grele si mai incomode;

> Aer rarefiat (urcam de cateva ori pana la 2500 de metri);

> Distanta semnificativa fata de punctele de prim ajutor (salvamont, salvare) si de orasele cu spital. A propos de partea medicala, am gasit un site interesant cu produse de medicina sportiva (in caz ca vom avea nevoie pentru recuperare :));

> Posibilitatea intalnirii de caini ciobanesti, ursi etc.

Iar, in rest, competitia va fi usoara… 🙂 Cele enumerate mai sus reprezinta tot atatea motive de a pregati cat se poate de minutios alergarea noastra.

Pe principiul sharing is caring, punem la dispozitia celorlalti alergatori care vor participa la concursul de vineri & sambata (& duminica? :)) lista cu echipamentul nostru (avem rugamintea de a ne anunta daca am omis ceva important :)). Pana acum s-au inscris (in total la cele 2 probe) 140 de echipe. Le tinem pumnii tuturor si speram sa ne vedem cu bine la finish!!

Revin saptamana viitoare cu rezultatele si cu povestea aventurii din Bucegi… 🙂

Temperatura sare de 35 de grade, ceea ce face alergarea foarte dificila, pedalatul chinuitor si, ca triatlonisti, ne indreptam invariabil spre inot… 🙂 Totusi, pentru a nu neglija 2 din cele 3 probe, am ales sa ma antrenez – in continuare – dis de dimineata, cand alergatul este mult mai suportabil, iar pedalatul o placere…

Pentru a face fata cu (un oarecare) succes turelor lungi si calduroase de weekend (100-150 km), am cautat diverse solutii de a imi face viata mai usoara pe bicicleta si, mai ales, de a ma hidrata corect (si constant). Dupa ce m-am documentat (sau, mai exact, m-am „YouTube-izat”), am comandat de pe Amazon un AquaCell de la Profile Design (impreuna cu accesoriile si kit-ul de prindere pe aerobaruri).

Dupa ce am depasit faza de frustrare a atehnicului din mine care a trebuit sa mearga cu produsul si accesoriile la Mos Ion Roata (magazinul :)) pentru a le monta, am inceput sa ma bucur de beneficiile noului sistem de hidratare. In primul rand, Aqua Cell-ul are 2 compartimente (unul de 1 litru, celalalt – detasabil – de jumatate de litru), ceea ce permite sa imi pun electrolitii separat de apa; in plus, lasand la congelator compartimentul detasabil, ambele lichide se pastreza reci pentru o durata destul de mare de timp. Apa din bidonul „clasic” (mai ales daca este inchis la culoare) devine ceai in maxim 2 ore :). De asemenea, imi place ca se poate alimenta din mers (ceea ce cred ca va fi foarte util la concursuri).

Un alt sistem interesant este Speedfill-ul, pentru care exista SpeedSok – o husa termoprotectoare. Am optat, deocamdata, pentru Aqua Cell, dar cred ca ar folositor ca, la un moment dat (daca va fi cazul de ture foarte lungi, in zone fara apa) sa le instalez pe amandoua pe bicicleta.

La final, va las cu cateva filmulete despre sisteme de hidratare pentru biciclete, dar si cu unul despre determinarea pozitiei corecte pe o bicicleta de triatlon.

Spor la pedalat!!

„Mancam pentru a trai sau traim pentru a manca?” Probabil ca aceasta intrebare nu i-a chinuit prea mult pe stramosii nostri. Omul preistoric se trezea, o lua la fuga, se ‘adapa’ de la un parau, manca ce gasea prin vreun copac sau tufa si, in rest, avea grija sa nu devina chiar el subiect de pranz pentru un animal infometat…

Desigur, anii au trecut, omul s-a rafinat (ca si alimentele, de altfel :)), iar pretentiile noastre in ceea ce priveste alimentatia au crescut substantial: ne place ca mancarea sa aiba un anumit gust, o anumita temperatura, un anumit look, sa ne fie servita intr-un anumit cadru, intr-un anumit anturaj si, nu in ultimul rand, sa avem acces la ea cat mai rapid si cu un efort minim. Pentru asta, s-a inventat restaurantul, fast-food-ul, catering-ul – de la care nu cumparam mancare ci, mai degraba, timp, confort, apartenenta etc.

Alimentele sunt din ce in ce mai sarace in nutrienti (cititi aici cateva statistici interesante) si, in plus, din ce in ce mai prelucrate (pana la punctul in care nu mai ramane aproape nimic din fructul sau leguma respectiva). Avem sucuri (naturale!) care contin „minim 3% fructe”, cereale rafinate, mancaruri semipreparate si alte alimente cu tot felul de ‘E’-uri si conservanti… iar lista ar putea continua la nesfarsit. Fara a avea pretentia de a reinventa roata, subliniez faptul ca alimentatia din zilele noastre nu mai este combustibilul de calitate de care organismul nostru are nevoie, ci inca un factor care ne afecteaza calitatea si lungimea vietii – alaturi de poluare, calitatea slaba a apei potabile, lipsa miscarii si, fireste, stresul cotidian.

Un triatlonist american de 80 si ceva de ani, participant la ultimele 21 de finale Ironman Hawaii (!!), povestea ca si-a pregatit „batranetea” inca de la 40 de ani, cand a decis sa manance doar alimente la care poate sa identifice ingredientele (adica a renuntat la mezeluri si mancaruri rafinate). Si nu consuma produse la care se face reclama (citez aproximativ: Who the f..k will advertise a tomato or other raw and healthy food ?! :)).

Discutam sambata cu o prietena, de meserie psiholog (merci pentru explicatii, Cristina! :)), despre comportamentul autodestructiv al oamenilor. O intrebam cum se face ca, desi avem acces la informatii si stim destul de bine ce trebuie sa facem pentru a fi sanatosi, impliniti, fericiti, pentru a ne atinge obiectivele si avea succes etc., avem tendinta de a ne autosabota (ne neglijam alimentatia, abuzam de tutun sau alcool si ne cream tot felul de dependente nocive). Mi-a explicat ca motivul principal este senzatia unei lipse de valoare – ne raportam la tot felul de modele pe care ni le prezinta societatea ca fiind „idealul” (de frumusete, de greutate, de virilitate, de succes social etc.) si, cu cat ne ‘abatem’ mai mult de la ‘ideal’, cu atat ne simtim mai ‘devalorizati’ si ne dorim mai mult sa ne facem rau… 🙁

Revenind la alimentatie, una dintre colegele mele de la UniCredit Leasing a fost atat de incantata de Luna Sanatatii pe care am organizat-o in luna mai incat a facut – impreuna cu iubitul ei –  un site despre „Ce sa mancam” (felicitari, Oana!!). Cat despre ce mananc in vara asta pentru a fi in forma maxima si injury free la competitiile care vor urma, va las cu una dintre retetele mele de salata (masa mea de pranz), insotita de un filmulet pe care l-am facut special pentru voi, in continuarea celui in care va povesteam despre mic-dejunul meu.

Am denumit-o „Salata ULTRA” :), iar ea contine…

– Vlastari (floarea soarelui, creson, mustar, ridiche, broccoli, lucerna, trifoi) si germeni de linte (un substitut foarte bun al carnii, cu continut bogat in proteine); daca vreti sa va ‘produceti’ singuri germenii, va recomand un germinator.
– Rosii crude (normale & portocalii) & rosii uscate
– Radicchio
– Salata creata
– Morcovi
– Afine de padure
– Stafide brune sau negre
– Nuci, pecan, samburi de migdale crude
– Avocado + lamaie + ulei de masline extra virgin
– Ardei gras
– Dovlecei
– Mar (acrisor)
– Sos de mustar (apa, ulei de masline, faina de mustar, hrisca, turmeric, tarate de psyllium)
– Paine facuta la deshidrator (daca nu vreti sa cumparati deshidrator, puteti sa va faceti unul – cititi aici)
Ca aperitiv, recomand un shot de iarba de grau (obtinut cu storcatorul manual), servit intr-un pahar tinut in prealabil la congelator… :). Cine nu are storcator, isi poate comanda aici.

Va doresc o saptamana in care sa ne privim la adevarata noastra valoare: suntem cu totii niste oameni extraordinari, capabili de lucruri marete (mai ales atunci cand ni le dorim cu adevarat si luptam pentru ele :)) !!

Cu drag,

Andrei

„Iarna nu-i ca vara”, „omul gospodar isi face vara sanie si iarna caruta”… In traducere libera: cei care vor sa pedaleze la iarna ar trebui sa se inscrie de pe acum la competitiile care vor avea loc in tari mai calde decat Romania… 🙂

Prin prisma participarii la Double Iron-ul din 1-2 martie 2013, am cautat in ultimele zile un triatlon care sa ma tina „in priza” pe perioada iernii si care sa fie suficient de dificil incat sa ma motiveze la antrenamente. De asemenea, am cautat un triatlon care aiba loc cu 30-45 de zile inainte de „dublul” din Florida, astfel incat sa am timp de refacere. Si, bineinteles, o competitie care sa implice un buget redus si care se desfasoare cat mai aproape de Romania, pentru a nu imi consuma mai mult de 2-3 zile de concediu. Avand in minte criteriile de mai sus si dorinta mea de a pedala si „pe uscat” dupa o iarna intreaga in care voi fi pe trainer, l-am luat pe Google la intrebari marunte si, intr-un final, am gasit un triatlon care se potriveste ‘cerintelor’ mele: ISRAMAN 2013.

Cate ceva despre acest triatlon. Are loc vineri, 25 ianuarie 2013 (cu 35 de zile inainte de Double Iron), in Israel. Competitia este considerata a face parte din TOP 10 al celor mai frumoase triatloane tip Ironman si ofera 2 distante: cea ‘standard’ Ironman (3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare) si 70.3 (half Ironman).  Startul si finish-ul sunt in Eilat, la Marea Rosie. In acea perioada anului, temperatura aerului este de 25 de grade (Celsius) iar a marii de 21-22. Diferenta de nivel pozitiva la cursa de bicicleta (pentru proba lunga) este de 3.000 de metri (!!), adica de vreo 4 ori mai mare decat cea de la Ironman Mallorca (unde mi-a iesit limba de cat am pedalat :)). In plus, proba de bicicleta incepe cu 20 de kilometri de urcare abrupta…

Referitor la bugetul necesar: taxa de inscriere este de aproximativ 150 de eur (la 70.3), respectiv 270 eur (la full), iar biletul de avion (luat din timp :)) este in jur de 200 eur. La care se mai adauga inchirierea unei masini (Tel Aviv – Eilat este de aprox. 350 km), 2-3 nopti de cazare si ‘diurna’. Poate parea mult, dar pentru o competitie de asemenea anvergura este mai mult decat rezonabil. In plus, este o ocazie excelenta de vizita Tel Aviv – unul dintre cele mai frumoase orase din lume (l-am vizitat in 2009 si mi-a placut la nebunie!). Iar la Zidul Plangerii din Ierusalim am pus un bilet cu rugamintea de a primi o surioara pentru Alex (si a functionat!!), deci trebuie sa revin acolo cu un bilet de multumire si cu inca 5-6 rugaciuni… 🙂

Inca nu am decis daca ma voi inscrie la half sau la full; oscilez intre varianta ‘half’ + stat 1-2 zile in plus, pentru a face un scurt cantonament de biking cu 90-100 de kilometri zilnic si varianta ‘full’, fara antrenamente preliminare. Daca mai sunt amatori dornici sa participe la aceasta competitie… anuntati-ma, poate ne strangem suficient de multi incat sa ‘optimizam’ costurile aferente cazarii si inchirierii auto…

Shalom!

Sambata am avut programat un antrenament „de incarcare” si „de recunoastere” pentru cea mai dificila competitie la care voi participa in aceasta vara – maratonul 7500 Bucegi, proba de 90 de kilometri. Nu voi intra in detalile tehnice ale „incarcarii” (pe scurt: am fortat din greu musculatura picioarelor – pana la limita lui „nu mai pooooot”, pentru a face fata mai bine efortului din 20-21 iulie :)), dar am sa va povestesc despre „recunoasterea” traseului.

Concursul de peste 2 saptamani are cateva portiuni cam „tehnice” pentru alergatorii mai putin obisnuiti cu cataratul (categorie din care fac si eu parte), precum si zone in care exista riscul de a ne rataci (mai ales pe perioada noptii). Pentru a „mitiga” riscurile, am decis sa acoperim o parte din traseu si am ales ruta Gura Diham – Poiana Izvoarelor – Prepeleac – Vf. Bucsoiu – Vf.Omu – Pestera – Cabana Babele – Vf. Omu – Valea Cerbului – Gura Diham.

Ca ultra maratonistii „seriosi”, ne-am trezit cu noaptea in cap si, in jur de ora 7, eram la Gura Diham, echipati si gata de „atac”.  ‘Lotul’ nostru a fost format din 5 alergatori: eu si Adrian (coechiperul meu de la 7500), Cosmin (coechipierul lui Adrian la editia de anul trecut), plus Bogdan si Criss (care urmeaza sa se inscrie la proba de 45 de km).

Vremea a tinut cu noi (putea fi, totusi, un pic mai racoare :)), asa ca am reusit sa ‘legam’ aproape 9 ore de alergare, sub privirile curioase ale caprelor cocotate pe stanci… Am facut 2 opriri la Cabana Omu pentru a ne reumple bidoanele cu H2O, iar in rest am urcat, urcat, urcat, apoi coborat, coborat, coborat… si tot asa!

Pe parcursul antrenamentului nostru am avut parte de o surpriza foarte placuta, intalnind-o pe Uca Marinescu, marea exploratoare romana despre care am scris pe acest blog inainte de maratonul meu de la Polul Nord. Doamna Marinescu, la ‘doar’ 72 de ani (de doua ori varsta mea :)), se antrena sambata pentru o noua expeditie in Himalaya! Un mic pont: expeditia va avea loc in august, va dura 3 saptamani si mai sunt 3 locuri libere. 🙂

Revenind la Bucegi 7500 si la antrenamentul nostru – pana acum sunt 43 de echipe la categoria „Elite” (90 km) si 37 la cea „Hobby” (45 km), iar inscrierile continua (aviz celor interesati!). Cat despre noi, am terminat antrenamentul de sambata in mijlocul ‘montaniarzilor’ de la Diham, unde atmosfera era in antiteza cu linistea pastorala de la cota 2500. Si, bineinteles, miscandu-ne ca dansatorii de breakdance (adica foarte sacadat :)). Azi urc mai greu scarile, dar sunt sigur ca va fi bine pe 20-21 iulie. De abia astept!!

Inca un filmulet de la finala campionatului mondial Ironman, Hawaii. Imi vine sa ma urc pe bicicleta… 🙂 Enjoy!

Catararea pe stanci, traversarea de rauri si de pesteri, mersul pe busteni si pe cordeline, alergarea la cativa centimetri de prapastie… Amatorii de alergare + adrenalina vor avea ocazia pe 18 august sa isi testeze apetitul pentru cursele de tip Wild Race care, iata, si-au facut aparitia si in Romania.

Eu nu ma simt confortabil pe marginea prapastiilor, dar cei care nu au rau de inaltime sunt invitati sa se inscrie la Runsilvania Wild Race 2012. Daca vreti sa stiti ce va asteapta acolo, va invit sa vizionati filmuletul de mai jos. Dar stati pe scaun, pentru ca s-ar putea sa va ia ameteala… 🙂

Referitor la alergare, un lucru este cert: cine vrea sa alerge… alearga!

Si daca numarul mare de competitii de profil din Romania nu va mai satisface (desi avem o vara cu weekend-uri pline de curse montane) si, in plus, vreti sa alergati in fiecare zi a saptamanii, exista varianta organizarii propriei voastre curse.

Asa au facut anul trecut 4 alergatori pasionati – Serban Chiurlea, Gabriel Solomon, Corin Zinz si Daniel Musat – care au traversat Romania, de la Constanta la Oradea (822 de km).

„Competitia” lor s-a numit Trans Romania Run, iar anul acesta ei organizeaza editia a doua!

De aceasta data, ei sunt 5 (li s-a alaturat Eduard Petrov), au ales un alt traseu (Radauti  – Orsova) si, timp de 14 zile (8-21 iulie), isi vor petrece vacanta de vara alergand; probabil, varianta ideala de a vedea si cunoaste cu adevarat tarisoara noastra, Romania :). Pe parcursul celor 14 etape se vor trezi, fara exceptie, la 5.30 a.m. (conform proverbului „cine se scoala de dimineata, departe ajunge”… :)), vor parcurge zilnic aproximativ 60 de kilometri si vor primi asistenta din partea partenerilor de viata si a prietenilor.

Chiar si pentru ultramaratonistii experimentati, 60 de kilometri alergati zilnic timp de 2 saptamani (in conditiile in care traseul traverseaza zone cu diferenta de nivel de pana la 1600 de metri!) nu este deloc simplu, asa ca le tin pumnii si le doresc alergare placuta!! 🙂

Puteti afla detalii despre cursa lor intrand pe site-ul Trans Romania Run, pe blog-ul lui Serban sau pe cel al lui Gabi.

Concluzia pe care o trag recitind randurile de mai sus: ne stabilim singuri limitele… 🙂

O zi excelenta!

Am primit multe intrebari pe tema nutritiei, asa ca azi dimineata, inainte de antrenamentul cu bicicleta, am profitat de somnul profund al copiilor si am rugat-o pe Oana sa ma filmeze cand prepar mic dejunul. Reteta mea este simpla (si hranitoare, energetica, bio, sanatoasa etc. :)) si o recomand cu drag tuturor. Toate ingredientele (mai putin laptele de soia sau de orez – de luat din supermarket) sunt cumparate din piata (in cazul meu, Piata Matache :)).

Ingrediente:
Lapte de soia sau lapte de orez, de migdale, de cocos, de canepa etc.  (300 ml)
Banana (cat mai cruda)
Fructe de sezon: caise, afine, coacaze (si/sau visine, capsuni, zmeura etc.)
Fructe uscate: prune, goji, merisor, stafide
Oleaginoase: nuci, samburi de migdale crude, pecan
Seminte: in (macinat), susan
Germeni de grau (nu am gasit in piata, ii comand pe site Eldorplant) si (optional) 1-2 Smochine crude, Muguri de pin, polen (o lingurita), miere (eu o prefer pe cea de salcam…)

Vizionare placuta si pofta buna ! 🙂

PS – pont: pregatiti-va de seara micul dejun (puneti ingredientele in blender si adaugati dimineata doar laptele), astfel incat sa economisiti timp dimineata…

Am inceput sa alerg serios in urma cu 2 ani si jumatate, iar intentia mea a fost, din momentul zero, de a fi in stare sa fac sport toata viata; sa ma pot juca alaturi de copiii, nepotii si stranepotii mei, fara sa raman indoit la 90 de grade cand ma aplec, sa ma misc in reluare, sa fac pe mine sau sa nu ii pot recunoaste pe cei din jurul meu; sa am o viata lunga (ca japonezii :)) si, mai mult decat atat, sa am o speranta de viata sanatatoasa la fel de lunga…

Pentru ca cele de mai sus sa se indeplineasca, am fost constient ca, in afara de a incepe o viata activa, va trebui sa mai fac cateva „mici schimbari cu impact mare”:

1. Sa mananc ce trebuie. Mananc de 4-5 ori pe zi pentru a compensa cele 3-4.000 de calorii consumate intr-o zi obisnuita, cu antrenamente si munca de birou, ceea ce inseamna vreo 1.600 de mese anual. Mi-am propus ca minim 1.200 din ele (adica 75%) sa fie ‘ca la carte’. Pentru asta, mi-am monitorizat timp de 2 saptamani mesele si le-am acordat note de la 1 la 10, unde 1 erau chips, sticks & junk food iar 10 era mancarea raw vegana. La finalul celor 2 saptamani, desi incercasem sa mananc cat mai corest, obtinusem o medie de 5.5. In felul acesta, am devenit mult mai constient de ceea ce consum, iar strategia mea a fost de a stabili (scrie) o dieta, apoi lista alimentelor care trebuie cumparate pentru a urma dieta respectiva, iar restul a fost simplu…

2. Sa fiu cat mai informat. Cu atatea informatii la indemana, ar fi trist (si jenant) sa spun la finalul vietii: „ce pacat ca nu am stiut cum sa mananc corect, in ce suplimente nutritive sa investesc, cum sa ma hidratez, cum sa am o viata sanatoasa, cum sa imi cresc copiii, cum sa realizez mai multe lucruri etc.” Am transformat Google intr-un prieten caruia ii cer sfaturi de la „cum sa dorm mai putin si sa ma trezesc mai odihnit” pana la „cum sa am mai mult timp”, „cum sa fiu mai organizat”, „cum sa administrez un blog”, „cum sa am o casnicie fericita” (toata viata :)), „cum sa crestem copii independenti” sau „cum se schimba rapid un cauciuc”… (tocmai am realizat ca titlul ultimelor 2 articole de pe acest blog incepe cu „cum” :))

3. Sa imi monitorizez constant sanatatea. De cele mai multe ori, mergem la doctor doar atunci cand ne doare (foarte rau) ceva. Dar am realizat ca, pentru a face un efort fizic sustinut fara a imi pericilita viata si integritatea fizica, trebuie sa stiu la fiecare 3-6 luni daca totul este in regula acolo, inauntru :). Am auzit o multime de pareri si temeri (la care am subscris si eu o perioada) conform carora „alergatul excesiv, suplimentele nutritive, cantitatea mare de apa consumata etc. iti pot distruge ficatul, splina, rinichii, inima si multe altele…”. Probabil ca aceste opinii ar fi cat se poate de corecte si de justificate DACA: m-as hrani aiurea, m-as antrena necorespunzator, as avea un somn prost calitativ, m-as „drege” dupa antrenament cu 2 beri si o tigara (a propos, pana acum cativa ani fumam cu aceeasi pasiune cu care alerg acum, ajunsesem la Gitanes fara filtru…), as fi stresat (de fapt, formularea corecta este „as fi suficient de dezorganizat incat lucrurile sa scape de sub control si sa devin stresat” :)) sau fara un echilibru emotional de care fiecare dintre noi are nevoie… si lista ar putea continua.

4. Sa pun accentul pe calitate, nu pe cantitate. „Ia cu paine, ca sa te saturi!” (sau varianta populara: „intinge cu paine” :)), „Nu lasa nimic in farfurie!”, „O sa iti chioraie matele in maxim o ora daca nu mananci carne!”, „E mult mai scump sa mananci sanatos”, „Cea mai buna leguma e porcul” (sau „Presara-mi te rog vreo 7-8 mici peste astea doua cefe de porc” :)), „Mai bine mult si prost decat putin si fara rost” etc. – nu sunt un mindset care sa ne duca foarte departe. Crescand distantele parcurse la competitii dar mentinand durata antrenamentelor (am serviciu, familie… :)), caut in permanenta sa optimizez ceea ce se intampla in orele petrecute inotand, pedaland sau alergand; sa ma hidratez cu apa de calitate; sa mananc putin dar cu valoare nutritiva mare; sa dorm doar 6-7 ore pe noapte, dar in intervalul potrivit; si asa mai departe…

La final, va las cu rezultatul unei scanari facute de curand cu un aparat (Tanita – il gasiti la orice clinica gen Regina Maria), care masoara indicele si rata grasimii viscerale, procentul de hidratare din corp, procentul de grasime corporala, masa osoasa, masa musculara totala, indicele formei fizice, rata metabolismul bazal, varsta metabolica etc. Spre bucuria mea, toti indicatorii sunt buni si, in plus, am o varsta metabolica de 20 de ani – deci am intinerit cu 15 ani (sau mai precis 16, peste cateva zile :)). Ceea ce inseamna ca micile schimbari de care va povesteam mai sus… au meritat!!