Click aici pentru pagina cu rezultate. Revin mai tarziu cu povestea…

PS – 2h 24m 37 s. Bravo, Oana!!

Am avut din nou parte de o saptamana „maraton”, cu multe evenimente, iar ea se va incheia cu un…semi-maraton :). Nu voi sta prea mult pe blog astazi, pentru ca este 1 iunie si vreau sa ies cu Alex si Ema :). O sa mergem toti 4 cu biciletele in parc (deocamdata, Ema in scaunel); i-am facut cadou lui Alex o pereche de manusi de biciclist (ca sa il obisnuiesc de mic…) si de abia asteapta sa le probeze…

Pe scurt:

– luni am fost Gala Societatii Civile, pentru a fi aproape de Hospice Casa Sperantei si de proiectul nostru comun. Se pare ca ne-am purtat noroc reciproc: Hopice a fost premiata cu locul I la 2 categorii – Programe, respectiv Comportament civic si participare publica -, iar Gift Matching Unicredit pentru HOSPICE Casa Sperantei a fost premiat cu locul al II-lea (ceea ce ne-a bucurat enorm!!).

– miercuri am dat o fuga (cu trenul…) in orasul meu natal – Brasov, pentru un speech de 11 minute (de fapt, 13 :)), la conferinta 11even (le multumesc din suflet organizatorilor pentru increderea acordata si ii felicit pentru reusita evenimentului!). Am profitat de calatoria de aproape 5 ore (dus-intors) pentru a revizui materialul scris pana acum la cartea mea. Scrisul in tren este extrem de productiv si cred ca daca as face cateva drumuri pana in nordul tarii si inapoi as termina cartea mult mai repede… 🙂

Vineri am fost Marketing 3.0-ul lui Philip Kotler (uitasem sa va mentionez in postul anterior aceasta conferinta) si am fost extrem de impresionat de vitalitatea si viziunea acestui om de 81 de ani. In plus, ne-a dat o multime de idei de marketing care pot fi aplicate imediat…

Duminica vom fi la semi-maratonul Bucuresti, unde am emotii mari pentru Oana, desi s-a pregatit foarte bine. Oricum, sunt sigur ca vom reusi sa terminam inainte de cele 3 ore impuse de organizatori… 🙂

Pe curand!

Tocmai s-a incheiat o saptamana intensa, asa cum mi-as dori sa fie pentru toti cititorii acestui blog. Lasand la o parte amanarea Transmaratonului, restul evenimentelor au fost fericite. In primul rand, Ema (fi-mea :)) a inceput sa mearga (de-a busilea), ceea ce a insemnat o redecorare rapida a apartamentului (am mutat la inaltime > 1 metru tot ceea ce putea fi apucat si aruncat…).

Campania „Cumpara o caramida” a Hospice Casa Sperantei a continuat cu punerea temeliei pentru noul centru de ingrijire paliativa pe care fundatia il va construi pana vara viitoare. Investitia se ridica la 4.7 milioane euro, obiectiv atins in proportie de aproape 80%. Desigur, ne-am dori ca toate tipurile de cancer (si alte boli) sa fie eradicate dar, pana atunci, bucurestenii vor avea acces la cel mai mare si modern centru de ingrijire paliativa din capitala.

In aceeasi zi cu evenimentul de mai sus a avut loc si lansarea cartii Nascuti pentru a alerga, a lui Christopher Mc Dougall. Am citit varianta in engleza a acestei carti in urma cu un an si ii felicit din toata inima pe cei de la Preda Publishing pentru initiativa si pe prietenii mei de la Traiesc Sanatos pentru invitatia de a vorbi, impreuna cu Gabi Solomon si Vlad Mihalache, participantilor prezenti la lansare. Despre carte o sa va spun doar ca nu am putut sa o las din mana pana nu am terminat-o si ca mi-a dat foarte multa incredere in ceea ce priveste alergarea de distante lungi… Merita citita!!!

La birou, am avut placerea de il gazdui pe actorul Andi Vasluianu (tizul si colegul meu de zodie :)), care colaboreaza cu noi pentru un filmulet pe care il vom folosi la induction-urile din companie si in care joaca impreuna cu colegii mei. Andi este un tip super, iar cei care vor participa la Transmaratonul din acest an vor avea ocazia sa il cunoasca si sa alerge alaturi de el…

Tot referitor la latura mea profesionala, suntem in plina desfasurare a unei serii de evenimente grupate sub ‘genericul’ Luna Sanatatii la UniCredit Leasing. Pe parcursul intregii luni am avut – zilnic – o multime de activitati prin care ne-am evaluat si, apoi, sporit awarness-ul si gradul de sanatate fizica (si psihica :)) – workshop-uri, intalniri cu nutritionist, doctor si coach, scanarea nivelului de anti-oxidanti, masurarea indicelui de masa corporala, consultatii, expozitii de produse bio si suplimente, outdoor activities, Ziua mersului pe jos si pe scari, degustare de suc de iarba de grau si mancare raw-vegana, concurs de facut salate si multe altele (cine vrea sa ‘importe’ in propria companie conceptul, sa imi scrie; il impartasim cu drag!). Sambata am organizat un triatlon („Omuletii de Fier” :)) la care au participat 20 de colegi si care a iesit excelent (de aceasta data, am avut mai mult noroc cu vremea decat in cazul Transmaratonului…).

Saptamana s-a incheiat ideal pentru mica noastra comunitate de alergatori sau, mai precis, totul a mers ca pe banda… 🙂 Gabriel Solomon a stabilit un record national la alergatul pe banda, reusind sa parcurga in 24 de ore 219 kilometri (pentru cei care nu stiu: el s-a apucat de alergat de abia acum 3 ani!), ceea ce il plaseaza in topul celor buni 10 alergatori pe banda din lume (dupa cum il stiu pe Gabi, cred ca ar mai fi alergat inca 24 de ore, daca nu ar fi mers luni la lucru… :))!! La fel de bine a stat si stafeta celor 12 alergatori care l-au sustinut pe Gabi, depasind distanta de 250 de kilometri pe parcursul celor 24 de ore! O reusita cel putin la fel de importanta este si suma stransa in urma acestui eveniment pentru un proiect al Organizatiei Salvati Copiii – 18.000 euro; pentru a i-l ajuta pe Gabi sa isi atinga obiectivul (30.000 euro), puteti dona in continuare pe acest link. Multumim!!!

Facand o noua referire la evenimentul de mai sus, am intalnit foarte multi alergatori, printre care Andrei Gligor, unul dintre fundraiserii cei mai activi ai Transmaraton-ului, Serban Chiurlea, Marian Chiriac, Victor Vlad, Serban Damian, colegii mei Tania si Stanislav (care au organizat anul trecut alergarea Ploiesti – Bucuresti pentru Hospice) si lista este mult mai lunga… De asemenea, am aflat cu bucurie ca am reusit sa castig King of Speed-ul (cea mai lunga distanta parcursa pe banda in 15 minute) organizat in paralel cu alergarea lui Gabi; mi-am propus sa ‘sparg’ bariera celor 4 km, dar nu am reusit decat 3.740 m (dau vina pe ora extrem de matinala si pe faptul ca am pierdut 20-30 de secunde la start, pana am ajuns de la 0 la 16 km / h). Oricum, distanta parcursa a fost suficienta pentru a castiga un premiu dragut – un pedometru MOV Band. Am de gand sa i-l dau lui Alex (fi-miu :)) si sa ii dau ‘ratia’ de ciocolata functie de numarul de pasi…

Ce urmeaza? Inca o saptamana cu trezit si culcat devreme (4 a.m., respectiv 10 p.m.), antrenamente zilnice, proiecte frumoase la birou, o scurta deplasare la Brasov pentru conferinta 11even – un fel de TED autohton, unde am promis ca voi sustine cel mai bun discurs de 11 minute din viata mea :), reluarea proiectului Transmaraton (dupa ce isi mai revine si Gabi :)), participarea la Gala Societatii Civile 2012, unde proiectul Gift Matching (realizat de colegii din UniCredit pentru Hospice in octombrie – noiembrie anul trecut) este nominalizat si cred ca are sanse bune de a castiga si, nu in ultimul rand… Semi-maratonul Bucuresti!!! Astept cu mare nerabdare aceasta cursa, pentru ca voi alerga, in premiera, alaturi de sotia mea, Oana, aflata la primul ei 21k… :). Daca nu v-ati inscris, cred ca o mai puteti face. Printre cei 700 de participanti am vazut o multime de prieteni de la Ro Club Maraton (va particpa inclusiv Gabi Solomon, deci aveti ocazia de a il felicita live :)), Traiesc Sanatos, PwC si Hospice, deci ma voi simti ‘ca acasa’ – mult mai bine decat la competitiile pe care le-am alergat ‘pe coclauri’ in ultimii 2 ani… 🙂

Ce mult ma bucur ca m-am apucat de alergat si ca ma tin de asta… 🙂

Va doresc o saptamana excelenta! Ne vedem la semi-maratonul de duminica.

Pentru participantii la Transmaraton 2012 nu mai este un secret: competitia, programata a se desfasura pe 9 iunie, se amana. Totusi, pentru alergatorii care nu au apucat sa citeasca mail-ul transmis de catre noi, organizatorii, precum si pentru cititorii acestui blog, postez comunicatul oficial.

Dragi alergatori,

Conditiile meteo din ultimele saptamani (precipitatii abundente) au depasit limitele normale pentru aceasta perioada si au provocat numeroase incidente pe Transfagarasan (avalanse de zapada si de pietre, surpari de drumuri). Pentru siguranta participantilor la UniCredit Leasing Transmaraton 2012, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) ne recomanda amanarea competitiei.

Pe parcursul urmatoarelor doua saptamani vom reveni cu informatii privind noua data de organizare a evenimentului. Va asiguram ca vom lua in calcul variantele optime pentru voi din punct de vedere al sigurantei, disponibilitatii (si costului) locurilor de cazare, suprapunerii cu alte evenimente sportive etc. si speram ca un numar cat mai mare dintre voi sa fie disponibili la data respectiva.

Evident, vom oferi acelora dintre voi care nu vor mai putea participa posibilitatea a alege intre returnarea taxei de inscriere si directionarea acesteia catre cauza sustinuta. In plus, avem si o veste buna pentru cei care vor fi prezenti pe Transfagarasan: participarea la ceremonia (si cina) organizata dupa competitie va fi oferita de catre unul din sponsorii evenimentului, fara costuri din partea alergatorilor.

Nu in ultimul rand, va multumim mult pentru efortul depus pentru strangerea de fonduri (in curand, vom depasi impreuna cota 50.000!) si speram ca amanarea Transmaraton va fi o ocazie excelenta pentru fiecare alergator de a atrage noi dotatii si sustinatori.

Va stam la dispozitie (atat prin e-mail cat si telefonic) pentru a raspunde intrebarilor pe care suntem siguri ca le aveti.

Evident, nu este genul de stire la care sa dai Like… 🙁 Totusi, dupa ce am depasit socul provocat de aceasta amanare (la care ne asteptam, oarecum, avand in vedere vestile mai putin bune pe care le primeam din zona Transfagarasanului, dar am tot sperat…), ne-am felicitat pentru inspiratia de a nu imprima data concursului (ci doar anul) pe materialele produse pana acum…

Ce inseamna aceasta amanare pentru noi? Daca pentru alergatori va fi, cu siguranta, un „dat peste cap” al agendei si al programului de antrenament, pentru noi va fi un fel de „punct si de la capat” (alegerea datei optime, noi parteneriate cu pensiunile din zona, autorizatii, s.a.m.d.). Partea buna este ca 100% din sponsori si parteneri ne-au confirmat sustinerea, iar mail-urile participantilor sunt incurajatoare, ceea ce ne face sa fim increzatori si siguri ca evenimentul va fi chiar mai reusit decat ar fi urmat sa fie pe 9 iunie, pe principiul „Tot raul spre bine”… Sa vina soarele! 🙂

Gabi a inceput alergarea de 24 de ore la ora 14.00 si totul merge ok! Il puteti vedea live dand click pe poza de mai jos si ii puteti sustine cauza pentru care alearga donand AICI. O sa urmeze o noapte lunga, dar maine dimineata la 5 vin cu un ceai verde… 🙂 Suntem cu tine, Gabi!!!

Il cheama Wouter Duinisveld. Nu stiu cum se pronunta numele lui, dar asta conteaza mai putin. Mai important este ca Wouter are, incepand din 2007, o inima noua, „obtinuta” in urma unui transplant. Recent, la Ironman Mallorca 70.3, a reusit sa devina primul european (si al treilea om din lume) care termina o astfel de competitie, dintre pacientii care au beneficiat de un transplant de inima. Impresionant!!

Cei care citesc acest blog au auzit, cu siguranta, de Gabriel Solomon. Numele lui este legat fie de Transmaraton, fie de Ro Club Maraton, fie de TransRomaniaRun, fie de Gerar, fie de Cozia Mountain Run, fie de unele dintre sutele de site-uri si aplicatii pe care le-a produs ca web developer… si lista ar putea continua aproape la nesfarsit :). Atunci cand nu organizeaza competitii, Gabi participa la ele si nu cred ca a ratat, in ultimii 3-4 ani, vreun eveniment intern de alergare (cros, maraton, maraton montan, ultramaraton), bicicleta, duatlon, triatlon etc. Si nu oricum, ci cu rezultate foarte bune (de exemplu, Gabi s-a clasat – impreuna cu echipa lui – pe locul 3 la Carpathian Adventure 2011, dupa ce a parcurs cu succes toate probele in aproape 45 de ore!).

In weekend-ul urmator (26 mai ora 14.00 – 27 mai, ora 14.00) la Baneasa Shopping City, Gabi va alerga timp de 24 de ore pe banda, in incercarea de a se apropia de recordul mondial de kilometri alergati in aceasta durata timp, care este de 247,45 km. Initiativa este parte a evenimentului Alergam pentru copii, organizat de catre Ro Club Maraton, Smart Atletic, Baneasa Shopping City si Organizatia Salvati Copiii.

Fondurile stranse vor fi donate in beneficiul programului de reducere a mortalitatii infantile derulat de catre Organizatia Salvati Copiii. In cadrul acestui proiect sunt derulate actiuni menite sa combata cauzele prevenibile ale deceselor, atat prin informare si educare in randul viitoarelor mame si la nivelul fiecarei comunitati, cat si printr-o componenta de intervenţie, care presupune asigurarea unei alimentatii sanatoase (suplimente nutritive) femeilor gravide si copiilor cu varsta de pana la 5 ani.

Gabi nu este la prima încercare de alergare de lunga durata. El a mai alergat timp de 12 ore, in cadrul unui antrenament pentru acest eveniment, in care a acoperit o distanța de 95,66 km. Atunci el a alergat efectiv 10 ore și 50 de minute. Acum, Gabi va fi sustinut de 12 prieteni – sportivi de calibru (maratonisti, ultra maratonisti, triatlonisti) cu experienta si cu rezultate foarte bune – unii dintre ei prezentati si pe acest blog sau pe cel al Transmaratonului) – care vor alerga in regim de stafeta toate cele 24h, in paralel cu Gabi. Cei interesati vor putea urmari imagini live pe 42pentruosansa.ro/24h.

Cum il / ii poti ajuta?

– promovand evenimentul pe facebook / twitter etc.
– donand pe site, folosind orice card bancar.
– alergand la proba de King of Speed, o cursa contra cronometru in cadrul careia oricine se poate inscrie pentru a alerga pe o durata de 15 minute. Cel care alearga cea mai lunga distanta in acest interval va câştiga un premiu surpriza. Se vor premia categoriile: Vedete, Bloggeri* si Open.

* Eu m-am inscris la categoria Bloggeri, deci ne vedem acolo…

La final, va las cu cateva statistici emotionante (cel putin din perspectiva unui tata a 2 copii):

• la nivel mondial un copil moare la fiecare patru secunde… 🙁
• In Romania, un copil cu varsta de pana la un an moare la fiecare patru ore… 🙁
• Romania are cea mai ridicata rata a deceselor in randul nou-nascutilor din UE, 0.98% in 2010, dublu fata de celelalte tari 🙁

Bravo, Gabi, iti tinem pumnii si venim acolo sa te sustinem!!!

Ironman 70.3 Mallorca s-a incheiat. Urmatorul triatlon din planurile mele, un  Ironman „adevarat”, va fi in Tara Galilor, pe 16 septembrie 2012. Valuri, ploaie, vant, multe urcari…suficiente motive pentru a intelege de ce Ironman Wales a a avut cea mai mare rata de abandon dintre evenimentele similare desfasurate in 2011. Filmul de mai jos, un pic cam infricosator, e foarte bun pentru a afla ce ma asteapta, ca sa stiu cum ma pregatesc vara aceasta; obliogatoriu: multe urcari la munte (atat cu bicileta, cat si in alergare) si cateva reprize de inot la mare, cand va fi mai agitata (poate am noroc si de o furtuna!). O sa fie greeeeu… 🙂

4. Proba de alergare. Ies din zona de tranzit si ma opresc, dupa aproape jumatate de kilometru (timp in care picioarele imi cam tremurau si incercau sa se adapteze la alergat…), direct la food station , unde mananc vreo 10 felii de portocale si 2 banane, fara vreun stres in privinta pierderii catorva secunde si a catorva locuri in clasament. Chiar daca mi-am propus sa alerg semi-maratonul in mai putin de 2 ore, timpul castigat la inot si bicicleta ma fac sa imi modific obiectivul: 2 ore si 15 minute, pentru a avea suficienta energie la finalul cursei. Urmeaza cateva ore de joaca cu copiii pe plaja si un drum de 20-30 de minute cu bicicleta, catre hotelul nostru (din pacate, nu aveam cum sa duc altfel bicicleta :)). In mod normal, pot alerga un semi-maraton in 1h 35m, dar dupa o ora de inot si aproape 4 de pedalat… nicio sansa! Oricum, revenind la cursa, dupa 2-3 km incep sa ma simt ok si sa pot alerga normal. In ciuda caldurii, faptul ca sunt la ultima proba imi da un elan foarte mare. Aflandu-ma in grupul de concurenti fara pretentii la un loc in prima jumatate a clasamentului, trec pe langa foarte multi triatlonisti care au renuntat la alergare si merg agale. Fara indoiala, alergarea este proba care m-a ajutat sa nu fiu chiar pe ultimul loc… Cele 3 ture a cate 7 kilometri trec foarte greu, parca ar fi un final de ultra maraton.

Dupa cea de a treia tura, urmeaza inca 2-300 de metri pe un pod abrupt, pe care il urc bombandindu-i pe organizatori… :). Vad zona de finish (mai sunt 100 de metri!) si il aud pe Alex: Tati, tati!! In ciuda regulamentului Ironman, care nu permite accesul copiilor in zona de concurs, il iau pe sus din public si alerg ultimii metri impreuna cu el, in timp ce la statie se aude „….Andrei Ruso :), from Rumania!”. Ce bine ca s-a terminat!! …Si ca nu m-au descalificat – desi nu ar fi contat prea mult :)). Imi primesc medalia de si tricoul verde de finisher, apoi intru in zona ‘de refacere’, unde organizatorii ne ofera mancare, bauturi, dusuri (ce bine intra un dus rece!!), asistenta medicala, masaj etc. Imi iau sacul alb (cel lasat la start), ma schimb si ma duc cu familia pe malul marii. Acolo, o invazie de oamenii cu tricouri verzi, care umplu terasele si sarbatoresc terminarea cu succes a Ironman-ului. Din cand in cand, trec pe langa noi ultimii concurenti, multi dintre ei trecuti bine de 50-60 de ani, si care primesc aplauze si urale frenetice din partea noastra, a celor care ne dorim sa avem longevitatea si vitalitatea lor…

Intre timp, am vazut rezultatele oficiale. Sumar:

Inot: 00:55:06

Tranzit 1: 00:09:22 (sa stiti ca nu am dormit… :))

Bicicleta: 03:51:20 (diferit de ciclocomputerul meu…)

Tranzit 2: 00:04:25

Alergare: 02:11:33

Timp total: 07:11:48

Timp total net (fara zonele de tranzit): 06:58:01

Locul ocupat la categoria 35-39 ani: 279 (din 292 de concurenti :))

Locul ocupat la general: 1692 (din vreo 1800 si ceva)

5. Dupa finish.

Castigatorul editiei din acest an este germanul Michael Raelert, campionul mondial la 70.3 si fratele unui triatlonist cel putin la fel de celebru, recordman al lumii pe distanta Ironman – Andreas Raelert (care a participat si el, castigand proba de stafeta). Festivitatea de premiere a fost excelent organizata, cu muzica foarte buna (un band live care a cantat niste cover-uri beton), concurenti fericiti, multe poze si povestiri…

Inca ceva: nu am fost singurul care a reprezentat Romania la acet concurs. Aici l-am intalnit pe francezul Ludovic Robert, un tip atletic, de vreo 2 metri, nascut parca pentru trialtloane, care s-a mutat de 8 ani cu afacerile si familia in tara noastra. Are 3 copii, vorbeste perfect romaneste si, de vreo 3 ani, participa frecvent la Ironman, exlcusiv 70.3-uri – fiind pasionat mai mult de viteza decat de anduranta. Recordul lui este sub 5 ore, dar sambata a reusit „doar” 5 ore si vreo 26 de minute…

Asta a fost povestea primului meu Ironman 70.3, o experienta diferita, dar cu nimic mai prejos decat maratoanele si ultra maratoanele mele alergate pe x continente. Cum m-am simtit la finalul lui? Fizic, in cea mai buna forma. Zero dureri si cred ca as fi putut continua concursul, dar in niciun caz nu as fi dus pana la capat un Ironman full (mai ales daca proba de bicicleta nu ar fi fost pe teren plat…). Si, normal, sunt foarte fericit si multumit, pentru ca cele 7-8 luni de antrenament, in special la inot si bicileta, unde istoricul meu era zero barat, au dat roade. Evident, este mult loc de imbunatatit, mai ales in perspectiva Ironman-ului din septembrie si a Double Iron-ului din martie 2013, dar cred ca sunt pe drumul cel bun…

PS – Le transmit salutari si le tin pumnii conationalilor nostri care participa pe 20 mai la Ironman 70.3 St. Polten (Austria). Va fi un grup numeros!

3. Proba de bicicleta. Teoria este usoara, practica grea. Este dificil sa iti scoti rapid swimsuit-ul si sa iti amintesti in ce ordine trebuie sa iti pui pe tine lucrurile, atunci cand in jurul tau sunt cativa zeci de concurenti grabiti, din ai caror saci zboara tot felul de obiecte, iar riscul de a iti amesteca echipamentul cu al lor sau de a iti este destul de mare. Chiar daca imi propusesem un timp de tranzit cat mai scurt (in jur de 5-6 minute), costumul de inot iese foarte greu (la un moment dat am crezut ca mi-au ramas blocate picioarele in el :)), iar in loc de o mana stanga si una dreapta am doua maini stangi care nu reusesc sa ma ajute foarte mult. Reusesc sa scot swimsuit-ul (uraaaaa!!!) si, vazand un loc liber in coltul cortului de schimbat haine, imi iau catrafusele si ma duc acolo. Beau rapid vreo 2-300 ml de apa cu isotonic, apoi ma echipez in ordinea: sosete, pantofi SPD, bluza de la costumul de bicicleta (pantalonii i-am avut pe sub swimsuit), buff-ul, ochelarii de soare, casca, manusile si numarul de concurs, agatat de o centura elastica si care trebuie plasat pe spatele bluzei. Pentru a nu fi penalizat (si pentru a imi recupera lucrurile la finalul concursului…), las in sacul albastru costumul de inot, casca si ochelarii; un voluntar imi preia rapid sacul, asa ca ma indrept in viteza spre locul in care se gaseste bicicleta mea, respectiv la celalalt capat al zonei de tranzit.

Dupa o alergare precauta, pentru a nu imi rupe SPD-urile sau a mi le agata in covorul intins de organizatori, ajung la standul meu, unde o reperez foarte usor pe “Feltitza” – misiune usurata foarte mult de posesorii celorlalte biciclete de la stand, care plecasera deja… Instinctiv, o pup si o rog sa aiba grija de mine si stam departe de incidente (habar n-am de ce am facut acest gest – nu era in plan :)). Ies pe langa ea din zona de tranzit si voluntarii lasa jos steagurile rosii si imi spun ca pot urca pe ea.

Traseul imi este foarte clar intiparit in minte – sau, cel putin, cateva repere importante. Stiu ca la iesirea din zona de tranzit va fi un sens giratoriu in care voi vira la dreapta. Apoi, 10 km de drum plat, 25 de km de urcare, 10 km de coborare si 45 de drum relativ plat. Puncte de hidratare la fiecare 15-20 km (la kilometrul 15, 35, 52 si 72). Asta inseamna Microhidrina la kilometrul 30 si 60, energy gel-uri la km 10, 30, 50 si 70, batoane cu carbohidrati (multifruct) la km 0, 40 si 80 si un energy shot la km 20 – toate ‘spalate’ cu multa apa. La primii 10 km sunt in grafic. Mi-am propus ca pe plat si in absenta vantului sa mentin cadenta 90-95 (savantii rusi au calculat 92 ca fiind cadenta optima…) si viteza 35-36 km / ora. Dupa cativa km trec prin fata hotelului unde stam si, dintr-un grup de spectatori, imi aud “fanii”: Uite-l pe taaatiii!!!. Ii vad cu coada ochiului si ma incarc cu energie cat pentru doua curse… 🙂

Dar greul de abia acum incepe. Incepe urcarea. La inceput, o panta de 5-6%, care se transforma treptat intr-una de 7-8. Adio 35 de km/h. Grosul plutonului pedaleaza pe la 11-12 km/h si – cand drumul o permite – 15-16 km/h. Din cand in cand, aud din spate un zgomot ca de motocicleta. Nu sunt organizatorii, ci biciclistii cu roti de carbon (de la proba de stafeta – cei care au plecat ultimii la proba de inot), care trec pe langa mine intr-o viteza care ma face sa ma intreb daca nu cumva stau pe loc. Nu stiu cat din merit apartine rotilor de 1.500-2.000 eur / bucata si cat gambelor lor desprinse parca din sculpturile antice, dar cert este ca nu am cum sa concurez cu ei. Cel putin in urmatorii 3-4 (zeci de) ani… :).

Traseul se transforma dintr-un Rasnov – Predeal intr-un Timisu de Sus – Predeal, iar pedalatul devine munca de ocnas. Din fericire, chiar daca transpiratia sare din mine ca din tasnitoare, pinionul de 27 si orele petrecute asta iarna cu bicicleta pusa pe trainer ma ajuta sa ‘supravietuiesc’. Din loc in loc, vad cate un concurent care a renuntat la pedalat si impinge de zor bicicleta. Mai sunt si ghinionisti care isi repara cate o pana. Imi amintesc ca in seara precedenta exersasem vreo 5-6 reparatii de lant, cu presa din kit-ul multifunctional. Imi reusisera cam jumatate, asa ca ma rog sa nu am parte de asa ceva… Peisajul este superb: o sosea cocotata in varful insulei, de unde vedem marea si plajele. Spre deosebire de maratoane si ultramaratoane, unde te mai poti lasa furat de peisaj, aici nu este loc de mai mult de un tras cu coada ochiului; orice neatentie te poate costa o cazatura urata. Ca o paranteza: apucandu-ma “la batranete”  de pedalat, am ratat sansa de a inavat sa merg fara a pune mainile pe ghidon; de abia imi tin echilibrul cu o mana (si doar cu stanga!), asa ca am sperat din toata inima ca voluntarii care ne dau apa sa stea pe partea dreapta a drumului. Nu s-a intamplat tot timpul asta, asa ca a trebuit sa opresc de 2 ori. Ce bine ca opririle nu au fost pe panta, pentru ca nu stiu daca as fi putut sa pornesc. Am in continuarea ceva probleme cu stabilitatea atunci cand sunt incaltat cu SPD-urile…  ca si atunci cand ma dau cu snowboard-ul, cazaturile le iau de regula atunci cand viteza este aproape de zero :). Cred ca la competitii viitoare o sa folosesc si eu metoda ciclistilor consacrati cu care m-am intersesctat pe traseu: o sa plec cu cate 3-4 bidoane si o sa raresc numarul opririlor.

In sfarsit, urcarea se termina si incepe nebunia, adica portiunea de coborare. Un Transfagarasan cceva mai lung si mai impadurit. Biciclistii care in ultimele 80-90 de minute pareau lesinati, se trezesc brusc la viata. Schimb foaia (la propriu), o folosesc pe cea mare si pinionul de 12. Ajung rapid la 40 km/ora, apoi 45, 50… Ma simt ca pe motocicleta, dar imi amintesc ca imi lipseste echipamentul de motociclist, asa ca ma opresc pe la 52-53. Pe langa mine, trec biciclistii experimentati, probabil cu 60-70 km/h. Curbele sunt ‘ac de par’ si ma vad nevoit sa franez din greu, pentru a nu ma lovi de parapet (acolo unde acesta exista…). Din pacate, nu pot lua prea larg curbele, pentru ca pe exterior vin baietii aia rapizi. Cei 10 km de panta descendenta trec aproape instant si ne apropiem de un orasel.  La ultima portiune de coborare, una foarte lunga, vad un peisaj horror: doua ambulante, doua biciclete – sau, mai degraba, componentele lor – imprastiate pe o distanta considerabila, un biciclist pe o targa iar altul, total inert, are fata taiata si echipamentul plin de sange. Este momentul in care mainile incep sa imi tremure si reduc viteza pana pe la 20 de km/h; incep sa apara primele temeri – ma intreb daca dorinta de a termina acest(e) Ironman(uri) merita riscul de ma face zob, ma gandesc la cei care ma asteapta la final si acasa… Imi alung aceste ganduri, mai ales ca ‘marea coborare’ s-a incheiat. Raman pe foaia mare, schimb pinioanele si revin la o viteza ‘de’croaziera’ de 30-35 km/h.  Am trecut cu bine de jumatatea dificila a traseului si, in plus, sunt cu vreo 10-15 minute inaintea timpului pe care il asteptam la borna 45, respectiv 2 ore si 20 de minute. Urmatorii 30-35 de km ma ajuta sa pastrez cadenta mea preferata si, desi ma simt din ce in ce mai obosit, apropierea de final imi da un moral foarte bun. Totusi, ma gandesc cu un pic de teama la Ironman-ul din septembrie, din Tara Galilor, unde diferenta de nivel va fi mai mare, iar distanta dubla. Bine ca mai am timp sa ma  pregatesc… La kilometrul 79: supriza!! Trecem printr-un orasel si intalnim un grup frenetic de spectatori care ne arata o curba si ne striga “Cadenta! Cadenta!”. Dupa curba, raman cu gura cascata: urmeaza o urcare de vreo 2-300 de metri cum nu am mai experimentat vreodata in viata mea. Nu stiu cate grade avea, dar am pedalat de mi-au iesit ochii din cap ca la melc. In jurul meu aud ‘celebrul’ what the f…?! rostit in diverse limbi (a apropos, la acest Ironman au fost reprezentate 63 de tari). Cred ca daca mai dura vreo 50 de metri, ajungeam sa pedalez in gol si sa o iau de-a dura, transformandu-i in popice pe biciclisti din urma mea… 🙂  Ultimii 10 km ne ofera un drum plat, dar vant frontal, ceea ce este perfect pentru confortul meu termic, dar mai putin bine pentru viteza, neputand sa depasesc 24-25 de km/ora. Mai sunt doar 2-3 km pana zona de tranzit si incep sa imi frec mainile (in gand doar, ca sa nu fac praf bicicleta :)) de bucurie – sunt cu 11-12 minute inaintea ‘graficului’ meu si, in plus, ma simt apt pentru proba urmatoare. Imi fac rapid calculele si incerc sa imi reamintesc locatia sacului meu rosu. Imi acord si ‘luxul’ de a parcurge rapid ciclocomputerul:

Timp total de pedalat: 3h 49m 35s

Distanta parcursa: 91.22 km

Viteza medie: 24.7 km/h

Viteza maxima: 53.5 km/h

Cadenta maxima: 240

Cadenta totala: 16070

Kilocalorii consumate: 3650

Ajung la zona de tranzit, ma dau jos de pe bicicleta si alerg pe langa ea catre standul de unde o luasem si o las acolo, nu inainte de a ii multumi ca m-a dus cu bine la destinatie… 🙂 Zona arata dezolant de plina de biciclete si golita de saci rosii, semn ca marea majoritatea a concurentilor se afla la ultima proba. Ma schimb mult mai repede decat la tranzitul precedent si ies pe traseu, nu inainte de a intreba voluntarii: Where is the food station? Raspunsul vine prompt:  400 meters from here! Aproape 4 ore de pedalat mi-au secat rezervoarele si trebuie sa ma realimentez rapid, altfel nu am nicio sansa de a alerga cele 3 ture de 7 kilometri… [va continua]