Sa incep cu cateva impresii ‘generale’ despre ziua de sambata. In primul rand, mi s-a parut foarte luuuunga :); apoi, foarte calduroasa, chiar prea calduroasa, judecand dupa gusturile mele.  Dar, ceea ce conteaza pana la urma: a fost plina de experiente noi si s-a terminat cu rezultatul dorit.

As imparti povestea acestui Ironman in 5 parti, din care va voi impartasi acum primele doua…

1. Inainte de start. La 5 dimineata, restaurantul hotelului in care am stat era plin de oameni, care isi faceau ‘plinul’ pentru multele ore care ii asteptau in apa, pe bicla sau in alergare. Cei mai nororcosi si mai rapizi dintre ei urmau sa prinda masa de pranz; ceilalti, printre care si eu, luau in calcul direct cina… La 6.00, autobuzul era in fata hotelului si urcam in el. Printre noi, un grup de vreo 10 irlandezi, foarte galagiosi, unii dintre ei inarmati cu vuvuzele… 🙂 La 6.30 eram lasati in zona de tranzitie, unde se putea sta doar pana la ora 8.00. Se fac ultimele verificari ale bicicletelor – cate o pompa, cate un surub…  Un pic paranoic, ma duc la standurile unde agatasem in ziua precedanta punga albastra (cu lucrurile pentru bicicleta) si cea rosie (pentru alergare). Sunt la locul lor (ce usurare ! :)) si incerc sa memorez bine locatia lor, pentru a fi sigur ca le voi gasi usor cand ies din apa, respectiv dupa proba de bicicleta. Intre timp, soarele ne ofera un rasarit de nota 10 si imi creste moralul… In jur de 7, o iau agale spre plaja, unde urmeaza sa aiba loc startul probei de inot. Acolo, incep sa apara profesionistii –care aveau sa inceapa primii, la ora 8.00. Ma uit la exercitiile lor de incalzire si incerc sa tin minte cateva, pentru a le ‘imita’ mai tarziu. Intru in vorba cu unul dintre ei si il intreb cum se poate concura la profesionisti. Imi spune ca, pentru a te califica la aceasta categorie, iti trebuie un timp cu maxim 8% mai slab decat cea mai buna perfomanta din anul respectiv (adica: daca recordul anului la un 70.3 este, de exemplu, 4 ore, toti cei care obtin un timp mai bun de aprox. 4h 20 min pot sa se inscrie la aceasta categorie). Pe la 7.30 plaja este deja plina, concurentii incep sa se echipeze, iar muzica sa rasune in difuzoare. Pe un remix Coldplay – Viva la vida decid ca este momentul sa ma echipez si eu. Pentru cei care nu au trait pe propria piele experienta echiparii cu un swimsuit, trebuie sa stiti ca nu este o misiune foarte usoara… Se foloseste o punga, pentru ca picioarele si mainile sa intre mai usor in costumul de ‘cauciuc’. Si asta nu inainte de a aplica o gramada de ‘body glide’ (vaselina…) in zonele in care frecarea va fi mai acentuata (in special la ceafa), pentru a evita diverse rani. De asemenea, costumul trebuie pus cu multa grija, folosind buricele degetelor (cu unghiile taiate bine in prealabil :)), pentru a nu il perfora. DIn fericire, el iese destul de repede (in cateva secunde). Dupa aproape 15 minute, reusesc sa il pun si sunt foarte mandru de ‘opera’ mea…

2. Proba de inot. La 8.00 se da startul profesionistilor, pe care il privesc din apa, la vreo 50 de metri de culoarul de concurs, unde intrasem pentru a ma obisnui cu marea si pentru a face cateva ‘sprinturi’. Profesionistii, cu vreo 3 viteze in plus fata de noi, inotatorii de rand, imi dau impresia ca au motor si elice… La 8.10 urmeaza startul ‘castilor roz’, adica al doamnelor. Ma astept la un start mult mai linistit decat cel al profesionistilor, dar realitatea ma contrazice. O imensitate de clabuci, o lupta ‘care pe care’…o atmosfera de masina de spalat scapata de sub control. La 8.20 se da startul categoriei  18-25 ani, iar DJ-ul invita in zona de start urmatoarele categorii, inclusiv a mea. Noi purtam casti verzi. Cei dinaintea noastra argintii si aurii, iar cei de dupa noi negre, apoi portocalii… Vine si momentul ‘eliberarii’. Dupa o numaratoare inversa stresanta (“mai sunt 5 minute”, “mai sunt 4 minute”…, “10, 9, 8…” ), se aude pistolul si pornim cu totii catre apa (startul s-a dat pe plaja, urmand ca primii 50 de metri sa fie alergati pe uscat, apoi inca vreo 20-30 de metri sa fie parcursi in mers prin apa). Ma pozitionez ‘strategic’ in spatele celor 300 si ceva de inotatori (nu chiar ultimul, dar pe acolo…), pentru a evita renumitele coate si picioare in gura, alti inotatori trecand peste mine, multi litri de apa inghititi etc. Primii 50-100 de metri de inotat nu au nicio legatura cu ceea ce invatasem in piscina. Dau haotic din ce apuc, incerc sa ma mentin la suprafata apei si sa pastrez o anumita directie. In jurul meu doar spuma, asa ca mi-e greu sa imi dau seama incotro trebuie sa o apuc… 🙂 Evident, nu am curajul sa ma opresc (mai sunt cativa inotatori in spatele meu) si ma las dus de val. La un moment dat, simt un inotator trecand pe sub mine (!!), ceea ce imi provoaca o senzatie destul de neplacuta. Mai trec cateva minute, care par ore, si apa incepe sa se mai linisteasca [scriind aceste randuri, incep sa inteleg de ce 13 din cei 14 concurenti care au murit in ultimii ani la triatloane de acest fel si-au gasit sfarsitul la proba de inot… :(].

Am uitat sa mentionez ca apa era in continuare foarte rece, dar – din fericire – valurile sunt foarte mici. Profit de acalmia trecerii pe langa o baliza din cele 5 de pana la jumatatea traseului  pentru a arunca un ochi la cronometrul ceasului. Vad cu groaza un timp de 9 minute si ceva si devin brusc agitat, crezand ca sunt la prima baliza. Dar privesc in urma si realizez ca, de fapt, sunt la a doua. Cum o fi trecut asa de repede timpul? Inot mai  departe si ma bucur ca, in sfarsit, pot sa inot cu adevarat, sa ma concentrez pe expiratie, tehnica etc. In jurul meu nu mai sunt inotatori, majoritatea fiind cu mult in fata mea. Din fericire, nu sunt ultimul – in urma mea vad inca 5-6 casti verzi, asa stima mea de sine nu are prea mjult de suferit :). Oricum, nici nu ma asteptam la o clasare spectaculoasa la inot, la doar cateva luni de la primele mele lectii de inot… Aproape de jumatatea traseului, din spatele meu vin vesti mai putin bune: se apropie ‘tzunami’-ul de casti negre – inotatorii de la categoria care plecase la 10 minute dupa noi. Pentru a evita situatia de ‘mutulica’ pe care se catara toata lumea, cresc serios ritmul si viteza si ma plasez cat mai in exterior. Scap cu bine si de aceasta ‘amenintare’, in timp ce intru in a doua jumatate a traseului, intorcandu-ma spre tarm. Ma asteptam ca partea a doua sa fie mai usoara, avand in vedere ca pe prima am inotat-o impotriva curentului, dar se pare ca acest curent se adapteaza perfect traseului si il simt din nou impotriva mea. Sau poate ca de vina este oboseala… 🙂 Vad ultima baliza si rasuflu usurat. Mai am de inotat vreo 2-300 de metri, iar cronometrul arata vreo 47 de minute. In timp cei imi fac deja calculele pentru  trecerea prin zona de tranzit, realizez ca emotiile nu s-au incheiat inca; un nou val de inotatori vine peste mine – inotatorii cu casti portocalii de la categoria 50+. Totusi, sunt destul de rasfirati si scap, din nou, cu bine.

Ies din apa dupa 54 de minute si ma felicit pentru reusita de ma incadra in timpul limita impus de organizatori (1h 10m) si, mai ales, pentru ca nu m-au ajuns din urma si cei de la categoria 70+… :). Ca o paranteza, cea mai mare problema pe care am avut-o la aceasta proba a fost directia. Am inotat destul de mult in zig zag, nu am reusit sa ma pastrez la o distanta constanta de balize; cred ca asta m-a costat vreo 2-300 de metri inotati in plus. Pe viitor va trebui sa exersez inotatul fara reperele din bazin… Revenind la  concurs: ies din apa si o iau la goana pe plaja, apoi pe covorul pus de organizatori pe aleea care duce spre zona de tranzit. Parcurg cei 2-300 de metri si ajung la standul din care imi reperez sacul cu lucruri pentru proba urmatoare…

[va continua]

Pana cand vin cu povestea triatlonului…

Acum cateva zile va scriam despre un super check list pentru un Ironman, gasit pe net. Intre timp, am facut un filmulet in care prezint echipamentul folosit la Ironman 70.3 Mallorca. Probabil ca cei care merg frecvent la astfel de competitii vor zambi sau chiar rade (in special cei care folosesc trisuit), dar sper ca filmul sa ii ajute pe cei incepatori, ca mine. Sau, cel putin, sa va starneasca cheful de putina miscare… 🙂

Rezultatul: in jur de 7 ore, dupa cum anticipam (si speram…) in postul de ieri. 🙂 Inotul – 55 de minute; pedalatul: 3h 45; alergarea: in jur de 2 ore si ceva. Am ajuns la hotel de abia spre seara, asistand incorpore la festivitatea de premiere, asa ca voi scrie povestea zilei de ieri pe parcursul zilei de maine. Nu ma impuscati! 🙂

Desi mi-am propus sa ma trezesc la 4.45, ceasul ‘obisnuintei’ mi-a sunat la 4, asa ca mai scriu cate ceva pe blog… 🙂 Dupa bunul obicei capatat de pe vremea maratoanelor, am terminat impachetatul pentru Ironman inca de alaltaieri. Am profitat de somnul de pranz al copiilor pentru a face un filmulet despre ceea ce am pus in cele 3 pungi. Din pacate, net-ul de aici este foarte slab si nu pot sa il incarc pe Youtube, dar voi face asta de indata ce revin in tara. Pana atunci, va trebui sa ne multumim cu poza… 🙂

Ieri dupa-amiaza am facut check-in-ul bicicletei si al sacilor cu echipament pentru bicicleta si alergare. Zona de tranzit este absolut impresionanta! Un culoar de cateva sute de metri in care sunt insirate mii de biciclete, pazite de politisti inarmati… 🙂 Din fericire, bicicleta mea este exact la iesire, asa ca nu va trebui sa alerg prea mult pe langa ea (in zona de tranzit nu este permis mersul pe bicicleta).

Cam atat momentan, ma apuc de exercitiile de inviorare. Diminetile sunt foarte reci aici, asa ca va fi nevoie… Va doresc un weekend excelent si sper sa nu va scriu mai devreme de ora 15, pentru ca asta ar insemna ori ca am fost descalificat, ori ca am inotat / pedalat / alergat prea repede pentru un debutant la o astfel de competitie… 🙂

Am ajuns miercuri dupa-amiaza si am stat in aeroportul din Palma de Mallorca aproape doua ore, pentru ca bagajul nostru, inclusiv bicicleta, nu ajunsesera. Am completat formularele de rigoare si am plecat spre nordul insulei, in Alcudia, unde am ajuns cu un microbuz dupa aproape 40 de minute. Cu gandul la bicicleta, la scutecele si hainele noastre ramase in bagajele ratacite, in mintea mea se faceau diverse calcule: de cautat un centru de inchirieri biciclete, de cumparat pampers si cateva haine etc. Ma si vedeam facand Ironman-ul intr-un sort de baie inflorat, apoi pe o bicicleta de oras (eventual cu cosulet) si, intr-un final apoteotic, alergand in slapi sau in sandale. Ar fi fost ceva!!

Caldura mare in Alcudia, termometrul sarind de 30 de grade. Plin de palmieri, spre bucuria noastra. Plaje cat vezi cu ochii, cu nisip alb (a la Piratii din Caraibe). Apa de culoare albastru-turcoaz, extrem de limpede. Multa lume la plaja… dar niciun inotator pe plaja de langa hotel.  La un moment dat, vad – totusi – o doamna iesind din apa. Banuind motivul pentru care lumea nu se inghesuia in apa, o intreb: “Is it cold?”. Cu buzele vinete si pielea gaina, imi raspunde scrasnind din dinti: “No, is not cold. It’s f…ing cold!!”. Pentru a testa pe propria piele temperatura apei, imi scot papucii si fac 2-3 pasi prin apa. Ca sa va deati seama de senzatie, imaginati-va ca facti un dus fierbinte, apoi –brusc – rasuciti robinetul in celalalt sens, la apa rece. Dar nu in Bucuresti, ci al Brasov, unde apa vine – probabil, direct din munte… Brrrr!! Ca fapt divers, picioarele mi se dezgheata de abia dupa vreo 10 minute; incep sa ma rog ca swim suit-ul meu de ape reci sa faca fata..  🙂

Alcudia arata ca un oras sub ocupatie. Parca ar fi congresul mondial al biciclistilor. Zeci de bicilete trec la interval de cateva secunde pe pista construita paralel cu soseaua. Toate terasele sunt intesate cu sportivi. La fiecare 3 cuvinte auzi ”Ironman”.  Imaginea difera de cea clasica a turistilor aflati la mare, pentru ca pe mesele lor nu vezi fripturi, cartofi prajiti, bere, sprituri etc., ci salate, paste, apa plata sau fresh-uri de fructe…

Ziua se termina bine – din fericire, bagajele noastre au fost gasite de catre compania aeriana si seara le aveam deja la hotel. Ce usurare!!!

Prima parte a zilei de joi o petrecem pe o plaja retrasa, “salbatica”. Bineinteles, iau cu mine swimsuit-ul, iar copiii galetusa, lopetica si formele pentru nisip . In scurt timp, “intima” plaja se populeaza cu inca 7-8 inotatori, toti cu costume de neopren (sau din ce material or fi facute costumele noastre). Sunt olandezi si nu vor participa la Ironman-ul de sambata, dar au venit sa isi sustina prietenii… Fac cateva ture si, dupa ce trec de socul termic, temperatura apei pare ceva mai suportabila. Totusi, prefer sa nu imi fortez norocul si sa risc vreo raceala, asa ca ies dupa vreo 15-20 de minute.

Dupa-amiaza ne gaseste in portul din Alcudia, unde imi iau race kit-ul. Langa Registration si Info Point, cateva zeci de chioscuri si corturi amenajate pentru vanzarea de echipament si accesorii. Un Paradis al triatlonistilor!! Trec rapid pe langa ele si rezist tentatiei de a cheltui si de a risca banii de cazare si demancare… 🙂 Treptat-treptat, isi fac aparitia triatlonistii si biciletele lor super meseriase. Nu ma pricep, deocamdata,  la bicle si marci, dar imi dau seama ca unele dintre ele costa mai mult decat masina mea… Oricum, nu ma fac de ras cu Felt-ul meu, care arata foarte dragut… A propos de bicicleta mea, ea a supravietuit transportului, dar o duc la un service pentru a ma asigura ca am montat-o bine si ca este echilibrata. Tipul de la service ma intreaba de unde sunt si se lumineaza la fata – “stiu si eu romaneste:  ce faci, te iubesc…” si mai insira vreo 5-6 cuvinte. “Am niste prieteni la Oradea…”!

Nu suntem singurii romani din Alcudia. La hotel intalnim doua doamne, una la receptie si una la bucatarie. Sunt plecate de vreo 10 ani din tara si ne intreaba ce mai este pe acasa. Sper ca totul este bine acasa. Aici, am pregatit tot ce trebuie pentru marea cursa de maine. Bicicleta este in stare excelenta si urmeaza sa o ‘’depun” dupa-amiaza la locul de start; lucrurile sunt puse – conform check list-ului – in cei 3 saci oferiti de organizatori (alb – lucrurile pentru inot, albastru –pentru bicicleta, rosu – pentru alergare); transferul catre start este aranjat – un autobuz va veni la hotel la ora 6 sa ia toti concurentii cazati aici; …iar moralul meu este excelent. Totusi, daca s-ar mai incalzi un pic apa… 🙂

Astept cu nerabdare plecarea in Spania, pentru a participa la primul din seria celor 3 triatloane / ultra triatloane pe care mi-am propus sa le termin pana in martie 2013. In premiera (si spre bucuria mea :)), voi pleca la o competitie in formula de cvartet, adica impreuna cu toata familia! 🙂

Care sunt gandurile, dorintele si asteptarile mele in privinta acestei deplasari, pe care – a propos – o consider mini-vacanta ideala (avand in vedere faptul ca sunt alaturi de familie si intr-o locatie frumoasa)…?

– sa ajungem acolo cu bine si fara emotii…

– sa avem vreme frumoasa…

– sa stau cat mai mult cu cei dragi…

– bicicleta sa ‘supravietuiasca’ zborurilor (facem escala la Frankfurt) si sa ajunga la destinatie intreaga si functionala (din pacate, nu am investit intr-o cutie speciala de transportat biciclete, ci am ‘impaturit-o’ cat mai bine intr-o cutie de carton)…

– sa termin proba de inot < 1 ora, bicicleta < 4 ore (pe un teren plat as fi sperat la < 3 ore), alergarea < 2 ore, total sub 7 ore (pentru cei care nu stiu, timpii limita impusi de organizatori sunt: 1h 10m final inot, 5h 30m final bicicleta, 8h final alergare)…

– sa ma intalnesc cu familia la finish (copiii sa nu adoarma pana atunci :))…

– sa pot merge pe picioarele mele la finalul competitiei…

– sa mearga net-ul, ca sa va povestesc despre primul meu IM 70.3…

Miercuri seara suntem acolo. Pe curand!!

PS – am gasit pe net un super-check list pentru Ironman. Este al unei ‘doamne de fier’, careia ii multumesc din suflet; recunosc ca, oricat de prevazator am fost, imi scapasera cateva lucruri (de exemplu: sticla cu apa cu care sa imi curat rapid nisipul de pe picioare, la trecerea de la inot la bicicleta… :))

PS’ – Raul, felicitari pentru maratonul de la Toronto!! Bravo, vere! 🙂

Desi pasul urmator este Ironman Mallorca (12 mai), nu pot sa nu ma gandesc deja la urmatoarele triatloane, cum ar fi – de exemplu – cel din septembrie, din Tara Galilor. Lasand la o parte peisajul de acolo (de care sunt absolut convins ca va fi superb), Ironman Wales nu este, in niciun caz, competitia potrivita pentru un debutant. Proba de inot este intr-un ocean rece si plin de valuri, iar cei 180 de km de bicicleta si 42 km de alergare au parte de o diferenta de nivel care explica rata mare de abandonuri la editia din 2011 (13%, comparativ cu media de aproximativ 5% a tuturor competitilor de tip Ironman).

Dar cum tot ce nu te omoara te face mai puternic…astept cu drag primul meu full Ironman. O sa fie un antrenament foarte bun pentru Double Iron Florida. Si apropos de acest Double Iron, editia din 2012 a consemnat cateva recorduri interesante. Revin curand cu informatii pe aceasta tema…

Daca urcarea unei pante cu bicicleta mi se pare un chin, coborarile abrupte sunt in continuare un mister pentru mine. De cele mai multe ori, franez de indata ce ajung pe la 45-50 km/h – viteza la care mi se pare ca orice este posbil… daca pierd controlul (probabil ca este vorba despre o problema generala a barbatului trecut de 35 de ani :)).

Totusi, m-am pus pe studiat si pe exersat; atac curbele destul de bine si, in plus, am inceput sa ma obisnuiesc cu indoitul genunchilor (ca in filmul de mai jos). Dar mai este mult pana departe… Oricum, in acest weekend o sa mai dau o tura pe Predeal – Rasnov si retur, ca ultim antrenament pentru Ironman 70.3 Mallorca. Daca este cineva interesat, ne vedem sambata dimineata la 6, la intrarea in Predeal, la intersectia dintre DN1 si drumul care duce spre Rasnov.

Ufff, nu stiam ca este atat de greu mersul cu bicicleta! 🙂

Ramasesem restant cu incarcarea pe Picasa a pozelor facute pe parcursul calatoriei mele in jurul lumii, in februarie – martie 2012, pe ruta Singapore, Malaezia, Noua Zeelanda, Chile, Brazilia, Portugalia. Nu m-am ‘zgarcit’ cu pozele, am pus aproape tot ce am fotografiat pe parcursul celor aproape 3 saptamani. Mi se pare ca a trecut deja o vesnicie de la aceasta experienta, desi s-au ‘scurs’ mai putin de 2 luni de cand am revenit acasa. Cu scuzele de rigoare pentru intarziere…

…click aici si vizionare placuta!

Lance Armstrong ar fi invidios. Un biciclist a fost urmarit de politie pentru ca ‘rula’ cu peste 100 km / ora! Si, culmea, nu era in coborare, ci ‘in plasa’ unor masini. Lasand la o parte deznodamantul urmarii (fericit pentru biciclist), este impresionant recordul mondial absolut de viteza pentru un astfel de procedeu, stabilit in 1995: 268 km/ora!! Cu o astfel de viteza, sa tot mergi la Ironman… 🙂