Astazi a fost, fara indoiala, ‘proba de foc’ a scurtei mele cariere de pana acum de speaker. Inceput in octombrie 2010 cu discursul de la TEDx Bucuresti, istoricul meu de vorbitor public a inclus, aproape in exclusivitate, intalniri cu corporatisti, studenti si sportivi – toti adulti.

Anul trecut am inceput colaborarea cu Bucharest Speakers Bureau (multumesc pentru incredere!) si, acum cateva luni, m-au intrebat daca as dori sa particip la un eveniment organizat de Scoala Generala nr.79 din Bucuresti si sa sustin un discurs de 4 ore (!!) elevilor clasei a VI-a (!!!). Am acceptat pe loc si am insistat ca participarea sa se faca pro bono. Am mai spus-o si o mai spun: oricat de bine cotat ai fi ca speaker, este jenant sa ai pretentii financiare pentru a vorbi in scoli, licee, universitati, spitale, aziluri, orfelinate, inchisori etc.

Daca iti permite timpul (…si compania la care lucrezi :)), cred ca a sustine un discurs motivant in mediile de mai sus este datoria oricarui om care vrea si poate sa faca asta. De multe ori, o vorba buna si/sau cateva idei inspirationale pot avea impact mai mare chiar si decat o donatie. Acum doua saptamani am participat la o intalnire cu studenti, la YPC Cafe, in cadrul careia am ‘impartit’ scena cu Mircea Draghici, fost lider al studentilor si Secretar General ANAT; el povestea cum, la 20 de ani, facea voluntariat invatand limba engleza un grup de copii de la un orfelinat. Poate ca ar trebui sa facem cu totii asta; fiecare dintre noi ar avea ce sa invete sau sa impartaseasca…

Revenind la intalnirea de azi cu elevii clasei a VI-a B, ea a facut parte din programul „Scoala Altfel„, care va dura in intreaga tara pana la sfarsitul acestei saptamani (mi se pare o initiativa foarte buna!!). Am avut emotii mai mari decat la TEDx, pentru ca nu mai calcasem intr-o scoala de vreo…17-18 ani! In plus, in ciuda eforturilor mele de a afla ce i-ar putea interesa pe niste copii de clasa a 6-a (discutii cu 3 coaches, vreo 5 parinti de copii din zona de varsta 12-13 ani si cu doi dintre acestia), nu am simtit pe deplin ca ma duc la intalnire cu lectia invatata…

Din fericire, lucrurile au mers foarte bine. Am discutat despre visele lor si despre felul in care pot ajunge sa le indeplineasca, devenind, dupa caz, baschetbalist, game designer, balerin, luptatoare :), atleta s.a.m.d. Le-am povestit despre viata mea, de pe vremea abecedarului, cand a trebuit sa reinvat sa scriu (invatatoarea nu accepta faptul ca scriam cu mana stanga…) pana in prezent, cand ma ‘lupt’ cu antrenamentele pentru triatlon. Ca sa le mentin ‘vie’ atentia pe parcursul celor aproape 4 ore, am inclus in prezentare filmulete de la Polul Nord, din Antarctica, Sahara, Himalaya etc. Se pare ca elevii, foarte, foarte simpatici :), au apreciat intalnirea noastra, pentru ca niciunul dintre ei nu au adormit si, in plus, au fost extrem de activi la poza de final… :)))

Ce bine ca am trait aceasta experienta! Acum stiu ce ma asteapta cand copiii mei vor avea 12-13 ani…

Click AICI pentru a vedea cui au fost atribuite cele 30 de locuri la semi-maraton.

Click AICI pentru cele 3 locuri la ultra maraton.

Pe curand!

PS – revenim cu e-mail catre toti cei inscrisi, indiferent de rezultatul tragerii la sorti, cu informatii despre pasii urmatori… 🙂

Dupa doua saptamani, prima faza a inscrierii la Transmaraton s-a finalizat. Le multumim celor 130 (si ceva :)) de alergatori care si-au manifestat dorinta de a alerga pe Transfagarasan si, bineinteles, a ne sprijini campania de strangere de fonduri.

Gabi a avut ideea inspirata de a face un blog pentru Transmaraton, in care vom posta noutatile. In acest sens, va invit sa cititi despre „loteria” de luni, precum si despre modalitatile de participare (in cazul in care nu va numarati printre cei selectati la tragerea sorti.

Pe curand!

Vineri, 30 martie, ora 23.59.59 este ultimul moment in care alergatorii si fundraiserii se mai pot inscrie la UniCredit Leasing Transmaraton. Suntem bucurosi si recunoscatori atat pentru numarul mare de inscrieri, cat si pentru interesul mass-media, care a popularizat initiativa noastra. Am reusit sa semnam parteneriate pentru aproape toate ‘capitolele’ organizarii in bune conditii a evenimentului. Mai avem de rezolvat chestiunea transportului concurentilor de la finish la start, dar speram sa gasim un sponsor dornic sa ajute cu cateva microbuze… 🙂 Am avut ceva emotii cu autorizatiile, pentru ca a doua zi dupa competitia din 9 iunie sunt alegeri; din fericire, se pare ca exista flexibilitate si avem convingerea ca vom obtine si ultimele semnaturi…

Urmeaza tragerea la sorti, pe care am decis sa o organizam luni dimineata (in loc de acest weekend), pentru a da ocazia cat mai multor alergatori inscrisi sa fie ‘conectati’ la transmisiunea noastra live. Cel mai probabil, veti putea urmari tragerea la sorti prin intermediul USTREAM TV sau PRIVESC.EU (vom transmite link-ul pe mail tuturor celor inscrisi), iar soft-ul de loterie folosit va fi cel oferit de Random.org (Cristi, multumim mult pentru ponturi!)

Va doresc un sfarsit de saptamana cat mai activ si mai „outdoor”…

PS – in cazul in care nu obtineti un loc prin loterie, nu disperati si nu ne injurati :). Puteti sa castigati participarea direct de la fundatia pe care doriti sa o sustineti, prin asumarea unei sume minime pe care estimati ca o veti obtine din donatii. Atat noi cat si fundatiile va vom pune la dispozitie cateva metode si instrumente eficiente de a face fundraising. Va garantam ca o sa va placa, o sa va foloseasca si, mai ales, o sa va simtiti extraordinar la finalul campaniei de strangere de fonduri!

Azi dimineata am avut un antrenament de bicicleta pe trainer, acasa. Am profitat de ocazie pentru a vedea un film despre finala Ironman, din Hawaii. Foarte impresionant, foarte motivant!!! 🙂

Daca astazi ar fi avut loc un Ironman 70.3, probabil ca antrenamentul de pedalat la care am participat s-ar fi incadrat perfect in peisaj: drumuri aproape impecabile, o vreme perfecta, biciclisti experimentati, biciclete ‘muncite’, cadenta buna si viteza pe masura…

‘Adunarea’ s-a dat cam tarziu pentru gustul meu (8.30), dar asta mi-a permis sa mai scriu cate ceva la cartea mea. Baietii au fost extrem de punctuali (spre rusinea mea, am intarziat cateva minute pentru ca am ratat drumul unde trebuia sa cotesc dreapta din DN1 si a trebuit sa dau un ocol…) si, cand ajuns, erau deja echipati si isi faceau incalzirea. Prietenii mei de la Mos Ion Roata ar fi fost foarte mandri de grupul nostru, 3 dintre bicilete fiind marca Felt…

Am fost in total 7  – eu, Vlad, Octavian (foto), Marius x 2, Angel si Doru – din care cunosteam doar doi, pe Vlad si pe Octavian, fosti colegi de serviciu ai sotiei – pe vremea cand lucra la o companie de telefonie mobila. Ca sa nu ziceti ca am obsesie pentru cifra 7, antrenamentul nu a fost organizat de mine… 🙂

Nu a fost drumul spre Giurgiu, asa cum anuntasem ieri; o schimbare de ultim moment ne-a condus din DN1 catre Manastirea Caldarusani, via Dimieni. Bucla urma sa aiba „60 si ceva” de kilometri, deci „2-3 ore”. Cu vantul in fata, baietii au luat antrenamentul in serios si, in cateva minute, pedalam deja cu 33-34 de km / ora si, usor-usor, ii vedeam departandu-se. Am strans din…aerobaruri si am inceput sa pedalez mai repede decat eram obisnuit pe trainer-ul meu indoor. Nu doar ca nu doream sa ma ratacesc pe acolo, dar nici nu aveam de gand sa ii incetinesc pe baieti, in cazul in care ar fi stat dupa mine; nu de altceva, dar mi-ar placea sa ma mai ia la antrenamente… 🙂

La un moment dat, ma simteam ca Mutulica din Alba ca Zapada si cei 7 (era sa scriu Biciclisti :)) Pitici; baietii din fata vorbeau, iar eu, de acolo de undeva, din spate, intrebam: „ce a zis?, ce a zis?”… :). Pauza de 10-15 minute de la Manastirea Caldarusani mi-a prins foarte bine, am dat repede pe gat diverse Isostar-uri pe care le aveam prin buzunare. Inainte de asta, am avut grija sa mai trag o cazatura, din ciclul „cand am oprit, am uitat ca pedalez cu SPD-uri” 🙂 Oricum, nimic grav, doar o julitura mica…

Dupa popasul de la manastire, unde am aprins cu totii lumanari (cand mergi cu bicileta pe DN1 si prin comunele limitrofe, este foarte bine sa ai pile la Cel de Sus… :)), a inceput partea a doua a antrenamentului. Chiar daca m-am energizat bine, nu am fost singurul, asa ca raportul de forte a ramas neschimbat: baietii in fata, pedaland relaxati si discutand, eu in spate, gafaind… La un moment dat, un nene aflat la a x-a bere pe terasa unui birt (isi facea curaj pentru mers la slujba duminicala… :)), ma intreaba: „Prima evadare?”. Nu, dar mi-as fi dorit sa fi fost o astfel de vreme la editia de anul trecut… 🙂

Pe masura ce ne apropiam de finalul antrenamentului, vantul parea ca sufla frontal din ce in ce mai tare, ca bicicleta trage din ce in ce mai greu, ca soseaua incepe sa se incline (din pacate, nu in sensul dorit) si ca plutonul se asemana cu orizontul: cu cat ma apropiam mai mult de el, cu atat pararea ca se departeaza… Oricum, baietii au fost foarte intelegatori cu mine, nu s-au departat foarte mult. In plus, mi-au dat o multime de sfaturi utile, in special legat de schimbatul vitezelor (in care ma incurc tot timpul :)) si m-au asigurat ca, la un moment dat, o sa ajung sa ‘simt’ bicicleta (pana una-alta, eu nu imi mai simteam picioarele :))

Cam asta a fost primul meu antrenament ‘adevarat’ cu bicicleta (si sunt sigur ca pentru baieti a fost unul usor :)). Din fericire, am iesit mai putin sifonat decat ma asteptam, ba chiar am reusit sa includ in programul de azi si o alergare de 10 kilometri.

Baieti, va multumesc si sper sa ma mai luati cu voi!! 🙂

Au mai ramas doar 50 de zile pana la primul meu Ironman, half-ul de la Mallorca din 12 mai. Daca la capitolul alergare ma simt bine pregatit si increzator in obtinerea unui timp decent pentru cei 21.1 de kilometri, inotul si bicicleta sunt in continuare un mare challenge pentru mine. Mai ales din perspectiva competitiei din Spania, la care proba de inot va fi in mare, iar cea de bicicleta pe niste drumuri destul de abrupte…

Din fericire, am reusit sa pedalez destul de mult in aceasta iarna, chiar daca exclusiv indoor (am pus bicicleta pe un trainer) si niciodata mai mult de 3 ore in continuu. In acest weekend voi iesi pentru prima data in 2012 pe asfalt, alaturandu-ma unui grup de prieteni din asociatia Traiesc Sanatos, careia m-am alaturat si eu anul trecut. Duminica vom pedala pe drumul spre Giurgiu (si inapoi) pe o distanta de 90 de kilometri.

Am ceva emotii in privinta capacitatii de a tine ‘pasul’ cu ceilalti biciclisti, majoritatea avand la activ numeroase Ironman-uri; dar, evident, doar in compania unor biciclisti mai buni si mai experimentati decat mine pot sa ma familiarizez rapid cu cerintele acestui sport. O sa va povestesc in zilele urmatoare cum a fost aceasta experienta…

La capitolul inot, pe care il vad ca fiind punctul meu slab, lucrez in continuare la tehnica. Colegul meu ‘de breasla’ Dragos, despre care va povesteam ca s-a intors recent din Sahara si care are in plan, si el, un Ironman 70.3 (tot in luna mai, la St. Polten) , m-a ‘introdus’ instuctorului sau de natatie, Cezar Badita (finalistul Romaniei la Olimpiada de la Sydney). Acum cateva zile am facut un antrenament cu Cezar, care m-a ajutat sa imi mai corectez din greseli. Ca orice antrenor „profi”, m-a filmat din toate unghiurile, inclusiv sub apa, si mi-a aratat fiecare miscare pe care trebuie sa o corectez. Nu postez filmele pe blog, pentru ca mi-e jena de felul in care inot… 🙂 Ce bine ca mai am la dispozitie aceste 50 de zile pentru a mai corecta din erori…!!

Va doresc un sfarsit de saptamana insorit, in care sa va treziti cat mai devreme (sugestia subsemnatului ar fi ora 4, dar puteti incerca si ora 3; va garantez ca vi se va parea un weekend foarte frumos si extrem de luuuung :))

Astazi cautam un numar in telefon si, brusc, am avut o tresarire: am vazut in agenda numele lui Teodor Negoita. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu acest nume, Teodor Negoita este primul roman care a ajuns la Polul Nord, in 1995.

Chiar daca am avut bucuria de a il intalni, nu pot sa afirm ca l-am si cunoscut. Tocmai de aceea, am citit cu emotie biografia lui, prezentata pe Wikipedia. M-a marcat un pasaj: Teodor a avut norocul sa aiba acasa o biblioteca cu foarte multe carti vechi de calatorii. A fost atras inca de atunci mai ales de descrierile unor expeditii in zonele cele mai dificile de pe glob. Mi-am amintit de toate Jules Verne-urile citite in copilarie; pana la urma, se pare ca exista o legatura foarte stransa intre ceea ce citim cand suntem mici si ceea ce „ni se intampla” ca adulti…

Pe 23 martie se implineste un an de  cand noi, romanii, l-am pierdut pe Teodor Negoita. Personal, ii multumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-a dat si, mai ales, pentru faptul ca va continua sa ne inspire, multi ani de acum incolo…

La doar cateva zile de la lansarea site-ului Transmaraton.org, emotiile noastre privind prezenta concurentilor la aceasta competitie de alergare intre fundraisers (sau competitie de fundraising intre alergatori :)) au inceput sa se risipeasca: pana in acest moment avem mai mult de 50 de inscrisi la cele 2 probe propuse. Va multumim pentru inscriere!!

PS – asa arata acum o parte din traseu; speram ca zapada sa se mai topeasca pana in iunie… 🙂

Proiectul 7 maratoane, 7 ultra, 7 continente este deja in debara, iar in pipeline se afla, in afara triatloanelor, semi-maratoanelor etc., evenimentul caritabil Transmaraton 2012. Site-ul (transmaraton.org) a fost lansat si va povesteam ca suntem foarte multumiti de rezultat; veti vedea ca a fost conceput ‘minimalist’, cat mai simplu – pe principiul less is more… 🙂 Dupa ce finalizam lista inscrierilor, revenim cu detalii privind cazarea, accesul in zona, regulament, race kit, donatii etc.

Partea cea mai dificila (in afara realizarii site-ului, la care Gabi a lucrat zile intregi…) a fost alegerea distantelor si stabilirea numarului maxim de participanti. In final, raportandu-ne la limitarile de ordin logistic si la faptul ca ne dorim sa gestionam cu succes prima editie, astfel incat sa urmeze multe altele :), decizia (unanima) a fost de a avea 2 probe (semi-maraton si ultra maraton de 70 km) si 110 participanti (100 la semi, 10 la ultra). Daca vor exista suficiente cereri in viitor, vom face tot posibilul ca din 2013 sa marim atat numarul probelor (sa includem maraton, ultra de 100 etc.) cat si cel al locurilor disponibile.

Obiectivul principal al Transmaraton ramane strangerea de fonduri. De altfel, termenul limita pentru terminarea celor 2 probe va fi foarte permisiv (de exemplu, 4 ore pentru semimaraton), astfel incat alergatorii sa isi poata canaliza energia catre strangerea de fonduri, fara a avea stresul cursei propriu-zise… 🙂

La editia 2012 sunt prezentate 2 proiecte, ale fundatiilor Hospice si Viitor Plus; initial, ar fi trebuit sa fie 3 proiecte, dar Salveaza Vieti are in derulare o campanie pentru cumpararea a 40 de camere sterile pentru copiii bolnavi de cancer (puteti dona sau redirectiona cei 2% AICI) si am convenit cu ei sa amanam colaborarea la proiectul TransMaraton, pentru a permite voluntarilor lor sa isi dedice timpul exclusiv campaniei respective.

Referitor la modalitatea de inscriere, exista 2 posibilitati. Prima: participarea (gratuit) la o tombola care are ca ‘premiu’ 30 de locuri la semi-maraton, respectiv 3 la ultra si pentru care inscrierile se pot face doar in urmatoarele 2 saptamani (pana pe 30 martie). A doua modalitate este de a ‘cumpara’ un loc de la cele 2 fundatii. Pentru asta, o sa va ajutam, in sensul in care vom crea – pentru cei cei care doresc sa devina fundraisers – o pagina de donatii (unde sustinatorii vostri pot citi descrierea proiectului si a asociatiei, pot dona si va pot trimite mesaje de incurajare. Aceasta pagina va fi disponibila si pentru cei care isi vor castiga locul in urma tragerii la sorti (vom reveni cu detalii dupa tombola, care avea loc in weekend-ul 31 martie – 1 aprilie).

Va multumesc anticipat pentru popularizarea Transmaraton, pentru semnalarea eventualelor erori tehnice sau gramaticale, pentru intelegere (in special daca server-ul care gazduieste site-ul va avea momente de ‘ratacire’) si, bineinteles, pentru inscriere! 🙂

PS – Transmaraton este si pe Facebook, deci va asteptam cu „like”-ul 🙂