Dupa aproape jumatate de zi de calatorit,  am ajuns de la -10 la +30 si de la paralela 45 la Ecuator. Zborurile au fost extreme de linistite, chiar daca locurile mele in cursele mai lungi (Istanbul – Dubai, 3 ore si Dubai – Singapore, 6 ore si jumatate) au fost in coada avionului (mult mai sensibila la turbulente…). Aeroportul din Dubai pare sa creasca de la un an la altul, cred ca s-ar putea organiza cu usurinta un maraton in interiorul terminalelor. Ce am vazut nou, fata de data trecuta cand am trecut prin acest aeroport: niste palmieri URIASI pusi in mijlocul terminalului (poate ca existau de mai demult si am vizitat alt terminal…).

Nu am fost singurul roman care a zburat pe aceasta ruta. M-am intalnit cu o doamna care venea de la Cluj si avea ca destinatie Brisbane, Australia (urmatoarea destinatie a avionului care m-a debarcat in Singapore). De asemenea, o doctorita rezident care mergea la iubitul ei din Dubai si care mi-a imprumutat mobilul in aeroportul din Istanbul pentru a da un sms acasa (wi-fi-ul din aeroport nu functiona, iar telefonul meu si-a ales un moment nepotrivit sa se strice; cred ca m-a auzit vorbind zilele trecute despre faptul ca vreau sa il schimb si s-a razbunat…); merci, Alexandra!

Zburand cu Emirates, mancarea a fost foarte buna, ca de obicei; de la Dubai la Singapore am zburat cu un Boeing 777-300, cu scaune destul de confortabile pentru ‘clasa economic’, ceea ce mi-a permis sa dorm vreo 3 ore – deci voi putea rezista pana la noapte, pentru a ma adapta rapid diferentei de fus orar (acum sunt ‘in viitor’ cu 6 ore…).

Nu am apucat sa imi formez o pararere despre Singapore, pentru ca din aeroport m-am urcat in metrou si, dupa vreo 45 de minute, am ajuns in China Town – zona hotelului in care m-am cazat. Va pot ‘spune’, totusi, doua lucruri. Primul: cand am iesit din statia de metrou, tricoul s-a lipit de mine in cateva secunde, din cauza umiditatii; al doilea: la cei 176 cm ai mei, ma simt ca Ghita Muresan printre localnici, care au in jur de 1.50-1.60. Vorba cantecului: Big in Japan… 🙂

Voi reveni cu poze si impresii la cald!!

Mult a fost, putin a mai ramas (ca sa citez din clasici). Mai precis, cateva ore. La 16.25 am primul zbor, de la Bucuresti la Istanbul. Prognoza meteo este buna! Urmeaza o escala de vreo 90 de minute. Apoi Istanbul – Dubai. Si inca o escala scurta. Iar maine la pranz sper sa pot posta pe blog: Salutari din Singapore!

Cu bagajul facut de…anul trecut, profit de ultimele ore de dinaintea plecarii pentru a sta cu familia. Ieri am sarbatorit al 7-lea (:)) Valentine’s Day cu sotia si sper sa il sarbatorim impreuna si pe al 77-lea! 🙂         Oricat de mult doresc sa calatoresc si sa ajung la diverse competitii, intotdeauna mi se face dor de casa din clipa in care decoleaza avionul 🙁 Noroc cu Skype (de fapt, o sa folosim Oovoo :)), pentru ca astfel o sa ne mai vedem si noi la fata in urmatoarele saptamani…

Sunt curios ce progrese va face Ema pe perioada absentei mele. Are 6 luni jumate si, la varsta asta, copiii cresc foarte repede. Deocamdata nu vorbeste, dar sper sa spuna ‘tata’ pana ma intorc… :). Si mai sper sa se topeasca zapada pana ma intorc, ca sa putem iesi cu Alex in parc, cu bicicletele… Tot la capitolul progrese: Oana (sotia mea) a inceput de vreo cateva saptamani antrenamentele si a reusit, in premiera, sa alerge 10 km! In ritmul asta, sunt sanse mari sa alergam in tandem maratonul de la Bucuresti, din toamna :).

De asemenea, la inceputul acestei saptamani am mai facut un test medical de efort, pentru a ma asigura ca organismul este la capacitate maxima si pot sa fac fata unui nou an de ‘provocari’ fizice (ca de exemplu: sa il car pe Alex in carca; sa ne jucam in zapada; sa alerg dupa el prin parc; sa ne batem cu perne; sa sarim pe trambulina… si multe altele :)). Ca si la cel de anul trecut, totul este ok.

Ce am in plan pentru urmatoarele (aproape) 3 saptamani?

In primul rand, sa ajung cu bine la startul celor 2 ultramaratoane (sa prind toate avioanele, toate conexiunile) si, bineinteles, sa le termin cu succes…

Sa imi imbunatatesc stilul de inot (punctul meu slab in perspectiva Ironman-urilor care vor urma). Verisoara mea din Noua Zeelanda este triatlonista si se antreneaza la clubul multiplei campioane Andreei Hewitt. A vorbit cu antrenorul ei de inot si mi-a promis cateva lectii… 🙂

Shopping in Malaezia – copiii cresc foarte repede si, drept urmare, am o lista cu lucruri de cumparat pentru garderoba copiilor… 🙂

Sa imi cumpar un wetsuit pentru ape reci; cel pe care il am in prezent este pentru temperaturi de peste 18-20 grade C, iar urmatoarele competitii de triatlon (Mallorca si Tara Galilor) vor avea loc in ape cu temperaturi < 16 C.

De asemenea, sa continui ‘munca’ la proiectul Transmaraton. Am gasit un sponsor principal (yuuuu-huuu!!! :)), asa ca evenimentul prinde din ce in ce mai mult contur…

In paralel, o sa lucrez la cartea mea. Va povesteam ca mi-am luat un netbook la care tine bateria aproape 10 ore, deci voi putea scrie si in avion… V-as da detalii despre ea si as publica pe blog tot ce am scris pana acum, dar nu ma lasa publisher-ul  🙂

Si, fireste, sa imi fac datoria de corporatist :))). Sunt la zi cu toate activitatile de la birou, dar unul dintre proiectele pe care le coordonez a fost nominalizat pentru Gala Premiilor de excelenta HR Club2012 si mai am putin de lucru la el, remote… 🙂

Nu in ultimul rand, sa va povestesc experientele pe care le voi trai…

Ca diferenta de fus orar, o sa fiu destul de ‘defazat’ fata de Romania: +6 ore in Singapore / Malaezia, +11 ore in Noua Zeelanda, -4 ore in Brazilia.

Va multumesc pentru ca sunteti cu mine!!! Tineti-mi pumnii! 🙂

Andrei

PS – le tin pumnii colegilor care sunt in drum spre Aconcagua. Sa aveti vreme buna, sa ajungeti pe varf si sa va intoarceti cu bine!!!

Inca o zi si jumatate pana cand plec in cea mai lunga dintre calatoriile mele si pulsul imi este destul de mare… Nu din cauza (sau datorita) antrenamentelor, ci ca urmare a zapezii care pare sa nu se mai opreasca… Astazi mi-am petrecut pauza de masa gandindu-ma la diverse optiuni de a ajunge la Istanbul, prima oprire in drumul meu. Pentru ca, daca nu decolez de la Bucuresti, pierd conexiunea spre Dubai, apoi spre Singapore…si cine stie cand, cum si daca mai ajung la cele doua ultra maratoane :(. Oricum, ma bazez pe gandirea mea pozitiva si pe norocul pe care l-am avut pana acum (doar nu o sa ma lase tocmai la final :)).

Revenind la variantele de a ajunge la Istanbul: tren (19 ore), autocar (13 ore), masina (11) si…alergare :))). Din pacate, ultima varianta sare din schema (sunt 625 de km, deci ar fi trebuit sa plec acum cateva zile :)), autocarul si masina nu ma pot duce prea departe – avand in vederea starea soselelor. Singura varianta ar ramane trenul, dar orice intarziere a lui mi-ar periclita sansele de a ajunge in aeroport la timp. Asa ca…ma bazez in continuare pe noroc… 🙂

PS – va doresc o Zi a Indragostitilor cat mai frumoasa!!

De cand v-am povestit ultima data despre  Transmaraton, s-au mai intamplat foarte multe… In primul rand, ca la orice proiect cu sanse de reusita, am definit impreuna cu echipa de organizatori ai clubului de alergatori amatori din care fac parte (Ro Club Maraton): cum o sa arate evenimentul, ce buget va fi necesar, care vor fi ‘livrabilele’, cine vor fi responsabilii si care sunt termenele limita. Avand conturati pe hartie (de fapt, pe un TeamLab) toti pasii pe care ii avem de parcurs pana la desfasurarea Transmaratonului, lucrurile par (si sunt) mult mai simple.

Evenimentul si fundatiile. Aparent o competitie de alergare, Transmaraton-ul va fi de fapt o campanie de strangere de fonduri, care va incepe cu mult timp inainte de competitia propriu-zisa. Avem un obiectiv foarte mare – strangerea a 100.000 de euro pentru proiectele a 3 fundatii: Salveaza Vieti, Hospice Casa Sperantei si Viitor Plus (le multumim mult pentru increderea acordata!). Toate trei au un istoric excelent, o gestionare eficienta si transparenta a fondurilor primite si echipe foarte dedicate cauzelor pe care le sustin – cateva dintre motivele pentru care am ales sa le sustinem si pentru care fost premiate la Gala Societatii Civile de anul trecut. Poate ca vor exista voci care sa spuna „Auzi, da’ nu mai sprijiniti si voi alte fundatii? In ultima vreme aud numai de Salveaza Vieti, Hospice etc….”. Raspunsul meu este urmatorul: daca alegi sa sustii o cauza, fa-o in mod constant, sustenabil (imi cer scuze pentru acest cuvant corporatist…). In plus, Ro Club Maraton a fost si este implicat in sustinerea multor proiecte umanitare (un exemplu recent fiind 42 pentru o sansa).

Distante si numar de alergatori. In urma sondajului facut pe acest blog, a discutiilor cu echipa de proiect, a analizarii traseului si a posibilitatilor logistice, am ajuns la concluzia ca in 2012 Transmaratonul va oferi 2 distante: un ultra maraton de 70 de km si un semi-maraton (21.1 km). Ambele vor avea startul (probabil) la Balea Cascada, traseul urmand sa fie Balea Cascada – Balea Lac – Tunel – Cabana Capra (finish semi-maraton) – Piscul Negru – Lacul Vidraru – Barajul Vidraru (finish ultra maraton). Numarul total de alergatori va fi limitat, cel mai probabil, la 120. In masura in care va exista un numar mare de doritori, vom lua in calcul pentru 2013 si organizarea unui maraton (42.2 km) si a unui ultra de 100 km care sa acopere intreg Transfagarasanul…

Echipa de proiect. In acest proiect suntem implicati, momentan, 9 alergatori. Poate parea un numar mare, dar va asigur ca nimeni nu sta degeaba – fiecare are atributii si ‘task’-uri bine defintite :). Pe masura ce proiectul va inainta, o sa va prezint echipa pe blog. Oricum, daca – prin absurd 🙂 – proiectul va da chix, principalii ‘vinovati’ vor fi project managerii Transmaraton-ului, adica subsemnatul si colegul meu de club, Gabi Solomon (ca sa stiti pe cine aratati cu degetul… :))))

Buget. Va fi imposibil sa realizam un eveniment de calitate fara minim 7.000 de euro. De aceea, incepand de ieri ne-am pus pe cautat parteneri. Avem un istoric bun, un eveniment in care ne vom pune intreaga energie si mult entuziasm, o prezentare draguta si, in plus, oferim o multime de beneficii companiilor care vor dori sa se implice – asa ca exista sanse mari sa atragem destul de rapid sponsori :). Evident (si politically correct), in prima faza propunem proiectul companiilor cu care am mai colaborat…

In rest, dupa cum ati observat, avem un logo :). De asemenea, am inceput sa lucram la site (va fi www.transmaraton.org), unde am primit un ajutor neasteptat de la 123-online, care ne va gazdui si se va implica in realizarea paginii (+ multe ‘artificii’ care vor sta in spatele ei) – multumim, Dragos!!! :).

Intre timp, am primit si ofertele de cazare pentru cei care vor fi prezenti in perioada 8-10 iunie la evenimentul nostru (alergatori, voluntari, fundatii, organizatori, media etc.). Un fapt imbucurator: ofertele sunt foarte prietenoase, motiv pentru care suntem extrem de recunoscatori patronilor cabanelor si pensiunilor din zona!

Ca fapt divers, am primit ok-ul unui fotograf de a folosi pe site-ul evenimentului si in prezentarile noastre cateva poze extraordinare facute de el pe Transfagrasan (multumim, Andrei!!) si, de asemenea, ok-ul Skycam de a utiliza imaginile filmate acolo si, mai mult, de a filma, „din aer”, evenimentul  din 9 iunie (multumim, Laurentiu!!). Le multumim inca o data pentru implicare si solidaritate!!

Pana la noi vesti despre Transamaraton, va las cu o filmare birdview a Transfagarasanului. Speram ca urmatoarea de acest gen sa fie si cu voi in ea, alergand pe „the best road in the world”… 🙂

Chiar daca toate competiile la care voi participa in urmatoarele luni se vor desfasura la temperaturi sensibil pozitive, imi mentin dorinta de a ma antrena cat mai mult in aer liber, cel putin la partea de alergat. Daca vantul de acum doua zile mi-a amintit de maratonul de la Polul Nord (la un moment dat, sufla atat de tare incat nu mai puteam avansa :)), gerul de azi m-a facut sa retraiesc atmosfera ‘tropicala’ din Antarctica. Desi m-am echipat copy + paste ca la maratonul de pe continentul inghetat, azi dimineata mi-a fost mai frig (!!). De asemenea, pentru prima data in istoria alergarilor mele la temperaturi negative, mi-a inghetat apa pe furtunul camelback-ului, in ciuda faptului ca este invelit intr-un strat destul de gros de neopren…

Ce m-a impresionat in mod placut: am vazut si alti alergatori! Si nu ma refer (doar) la cei care alergau de frig, in drum spre metrou sau plimbandu-si animalul de companie, ci la cei echipati pentru astfel de sporturi, cateodata extreme. Daca vrea cineva sa ni se alature… 🙂

Au mai ramas 8 zile pana cand plec in jurul lumii, pentru a alerga ultimele doua competitii din seria celor 7 maratoane & 7 ultramaratoane pe 7 continente. Prima dintre ele va fi, pe 25 februarie, in Noua Zeelanda. Daca multiplele aterizari si decolari nu erau un motiv suficient pentru a avea emotii si un puls crescut, am mai gasit un ‘stimulent’: cutremurele :).

Pe 22 februarie 2011, cu doar 2 saptamani inainte de tragedia din Japonia, un cutremur devasta orasul Christchurch (Noua Zeelanda) si determina aproape o cincime din populatie sa abandoneze orasul. Seria de cutremure, inceputa in septembrie 2010, continua cu o medie zilnica de 20 de cutremure!

Pe 21 februarie voi ajunge in Christchurch, iar a doua zi voi fi martorul unei triste aniversari: 1 an de la cutremurul din 2011. Pe masura ce data plecarii se apropie, creste si nelinistea mea, dar nu am de ce sa ma plang (nu m-a obligat nimeni sa merg acolo… :)).

Din clipa in care am decis sa ma inscriu la maratonul Polului Nord pentru a imi schimba radical felul de a fi, am stiut ca va trebui sa imi inving, mai devreme sau mai tarziu, toate temerile. Pe rand, m-am confruntat cu teama de schimbare, de necunoscut, frica de  avion, de inaltime, de  temperaturi scazute, de lipsa a confortului, de serpi, de…multe altele. Iar acum, ‘testul suprem’ – cel de a ma obisnui cu ideea ca pamantul se zgaltie sub mine si ca, pana la urma, suntem cu totii niste jucarii in mana destinului…

Sunt de parte de a spune ca le-am depasit. Sunt sigur ca ele ma vor insoti toata viata (chiar si dupa aproape 100 de zboruri cu avionul in mai putin de 2 ani, am aceeasi stare de anxietate in preajma aeroporturilor…), dar am invatat sa traiesc cu ele. Si, ce conteaza cel mai mult, nu le mai las sa stea in calea obiectivelor mele!

La final, ca sa vad si partea plina a paharului, ma bucur ca ma voi ‘familiariza’ cu cutremurele. Asta ma va ajuta sa am mai mult sange rece atunci cand va veni ‘the big one’ in Romania. Si, cine stie, poate ca voi putea salva, astfel, niste vieti…

In acest weekend voi fi la Predeal, unde colegii mei participa la un concurs de schi & snowboard. Evident, eu ma voi uita la ei cu jind, amanandu-mi coborarile cu placa si lectiile de schi pentru martie 2013, dupa terminarea Double Iron-ului din Florida. Fiind co-organizator (‘imi fac mana’ pentru Transmaraton :)), ii voi astepta pe colegi cu ceai cald la linia de finish… 🙂

Profitand de aceasta deplasare, am inclus in agenda de sambata si duminica doua alergari, in zona Predeal (spre Susai, Azuga sau alte trasee, functie de conditiile de teren). Daca ajungeti si voi prin zona si vreti sa alergam (si sa fugim de ursi :)) impreuna, dati-mi un mail (preferabil pana maine la pranz).

Pe curand!

In urma cu ceva timp am fost invitat de catre StudentIQ la libraria Carturesti pentru prezenta, in maxim 2 minute, o carte care ‘m-a marcat la un moment dat’. Aceasta prezentare urma sa fie inclusa intr-o serie numita BOOKMARK.

Desi am fost luat cam ‘ca din oala’ (nu am avut timp de pregatire :)), ideea mi-a placut foarte mult si am acceptat imediat invitatia. Partea cea mai grea a fost sa decid care anume este acea carte care mi-a schimbat viata… Si asta nu pentru ca as citi zilnic cate 3-4 carti, ci datorita faptului ca fiecare carte ne modeleaza, intr-un fel sau altul, felul de a gandi, de a vorbi, de a actiona si, in final, cursul vietii. Totusi, mi-am amintit de o carte pe care am gasit-o (sau ea pe mine :)) la momentul potrivit, in urma cu vreo 6 ani, cand viata mea era intr-un mini-haos (inca nu imi cunoscusem viitoare sotie :)) si simteam nevoia de a face ordine, atat in jurul meu cat si – mai ales – inauntru…

Simplifica-ti viata este cartea la care m-am intors de fiecare data cand m-am simtit coplesit de ceea ce se intampla in viata mea (task-uri, momente dificile, etc.) si, mai ales, acum 2 ani – cand am decis sa arunc ‘balastul’ care ma tinea in loc si sa particip la maratonul de la Polul Nord (de care imi amintesc frecvent zilele astea, la alergarile in aer liber :)). V-o recomand cu drag!

…Iar alergatorilor romani care vor alerga maratonul din Sahara peste cateva saptamani le dedic Dune – prezentat mai jos de Paul Dicu, specialistul nostru in alergari in desert. Cu siguranta, alergarea pe dunele sahariene o sa le aminteasca de romanul lui Frank Herbert, o sa le marcheze viata si o sa le lase amintiri extraordinare… 🙂

PS – La multi ani, bunicule, te iubim!!!

Happy Feet 3 este in delir: din cele 26 de echipe participante la categoria MIXT, ne-au intrecut doar 15… :); timpul final: 2h 27m si 14s. Despre clasamentul general nu va povestesc, ca sa nu ne facem de ras :)))). Click aici pentru rezultatele de la semimaratonul Gerar, editia 2012!

Pe aceste link-uri gasiti poze (multumesc, Mircea!):

Link 1

Link 2

Cu toate lucrurile pregatite de aseara (echipament, haine de schimb, suplimente, termosuri cu isotonic, vitamine, electroliti, alcalinizatoare etc.), singura mea grija azi dimineata (in afara celei de a ajunge la timp :)) a fost de a verifica termometrul. Minus 12 C, dar speranta ca se va mai incalzi pana la 11.30, cand urma sa inceapa cursa. Ceea ce s-a si intamplat, vremea indurandu-se de noi cu cateva grade in plus (cred ca au fost -5, -6, fara vant si cu mult soare :)).

Multa lume (in limita locurilor disponibile) si multi alergatori pe care i-am recunoscut – de la Gerar-ul de anul trecut, de la maratonul Bucuresti, din Ro Club Maraton, din alergarile prin Herastrau sau din proaspat formatele cercuri de alergatori amatori in care ma invart cu drag de vreo 2 ani. Si, fireste, m-am intalnit cu numerosi colegi din UniCredit, care in curand va trebui sa infiinteze o sectie de atletism pentru noi… 🙂

Despre echipa noastra si despre cursa. Mi-am intalnit coechipierii (George si Ioana) la 9.30 in cladirea Rectoratului si, dupa ce ne-am schimbat, am discutat cu ‘echipa’ tehnica / de suport (varul meu meu, Victor :)) ordinea in care ne va ‘pasa’ suplimentele, isotonicele, ceaiul etc. (ne-am amenajat un ‘stand’ langa food-station-ul competitiei, iar Victor a asteptat cu infrigurare -la propriu – fiecare oprire a noastra ‘la boxe’). Cred ca la competitii desfasurate la asemenea temperaturi, este mult mai bine sa alergi decat sa stai pe margine :), asa ca am tot respectul pentru voluntarii care au asigurat azi buna desfasurare a concursului. A propos, unul dintre ei a stat mai bine de 2 ore in…maieu (!) si ne-a sustinut frenetic punand muzica (Prodigy, ACDC…) la portavoce, la jumatatea dealului pe care l-am avut de urcat de 6 ori. Vazandu-l, ne-a fost rusine sa ne mai plangem de frig! 🙂

Inainte de start, George ne-a avertizat ca il doare genunchiul, asa ca asteptarile noastre privind cine stie ce clasare au fost inlocuite cu dorinta de a termina (intregi :)) toti trei acest semi-maraton si de a ne bucura cat mai mult de aceasta experienta. Am trecut linia de sosire dupa aproape 2 ore si jumatate, dar nu stiu pe ce loc a terminat echipa noastra (Happy Feet 3). Ma bucur ca ne-am incadrat in termenul limita impus de catre organizatori (cred ca 3 ore), ne-am pastrat integritatea fizica, ne-am ales cu cate o medalie foarte draguta si am bifat inca o alergare excelent organizata de Ro Club Maraton. Evident, venim si la editia din 2013!

Felicitari tuturor celor care au infruntat gerul de azi, felicitari organizatorilor si multumiri sponsorilor pentru continutul extrem de generos al kitului de participare!

PS – revin cu rezultatele… 🙂