Pe parcursul alcatuirii „topului” de experiente prin lumea asta mare, am gasit o multime de materiale filmate si de poze pe care, din diverse motive, nu apucasem sa le vad la intoarcerea acasa din calatoriile mele. Asa ca am grupat cateva materiale interesante (cel putin din punctul meu de vedere :)) in prezentul post (si in urmatorul). Vizionare placuta!

Interviul cu nepoata lui Sir Edmund Hillary. Amelia Hillary este ambasador al maratonului Everest si, totodata, cea care duce mai departe renumele unei familii de alpinisti, bunicul ei fiind conducatorul primei expeditii care a reusit sa ajunga pe cel mai inalt varf al planetei. A doua zi dupa terminarea maratonului, am stat de vorba cateva minute si a acceptat sa filmeze un interviu, dandu-mi astfel ocazia sa devin reporter… Scuze pentru zgomotul de fond 🙂

Calatorie cu capra in masina. Pentru multi dintre refugiatii Saharawi, capra este bunul lor cel mai de pret, valorand – probabil – mai mult decat greutatea ei in aur. De accea, am fost onorati ca am putut calatori in aceeasi masina cu ea…

Intalnirea cu alpinisti veniti de pe Everest. In zilele noastre, Everestul a devenit mai ‘comercial’ si mult mai populat decat acum 30-40 de ani, iar alpinistii ‘grei’ il considera un varf destul de usor (principala bariera fiind costul foarte mare al ascensiunii), mult mai putin tehnic decat K2, Anapurna sau alti ‘optmiari’. Chiar si asa, intalnirea mea cu alpinisti intorsi din ‘zona mortii’ nu putea sa ramana neimortalizata. Mai ales cand alpinistii sunt britanici, iar unul dintre ei s-a antrenat traversand Atlanticul: singur, vaslind, mai bine de 3 luni…

Podurile din Himalya. Daca aveti rau de inaltime, luati primul avion catre Himalaya si plimbati-va pe numeroasele poduri suspendate de acolo. Va garantez senzatii tari, mai ales daca din sensul opus vine o turma de yaci… 🙂

Sherpasii si felul lor de a transporta marfa. Daca tot pomeneam mai sus yacii himalyeni, trebuie sa stiti ca acestia au o concurenta serioasa la transportul de bunuri: sherpasii (porterii)! Oamenii astia sunt adevarati superman-i: transporta zeci de kilograme (si nu ma refer la 10 sau 20…), pe carari inguste, la 4-5000 de metri, pe marginea prapastiilor, in adidasi sau slapi (!), cu telefonul intr-o mana si cu tigara in cealalta. Si nu doar barbatii, ci si femeile. Nu este de mirare ca in aceasta tara speranta de viata a femeilor este mai mica decat cea a barbatilor… 🙁

Traficul din Kathmandu. Vizitarea capitalei nepaleze mi-a schimbat radical opinia despre traficul din… Bucuresti, care mi se pare acum de nota 10! Nu ma credeti? Vizitati cateva metropole din India, Nepal si alte asemenea tari si discutam dupa aceea 🙂 O sa ajungeti la concluzia ca avem soferi disciplinati, fluenta in trafic, risc redus de accidente, ca nu se claxoneaza aproape deloc – aproape un paradis auto… :). Desigur, motociclisti avem si noi, dar nu cate 3-4 pe o motocicleta si nu fara casca; iar vaci plimbandu-se pe ulita mai vedem si noi, dar nu prin centrul capitalei…

5. Aterizarea si decolarea la Lukla, pe cel mai periculos aeroport din lume. Cand frica mea numarul 1 este cea de a zbura cu avionul, va imaginati prin ce am trecut stiind ca voi ateriza, iar apoi voi decola de pe cel mai periculos aeroport din lume… Si va dati seama ce bucuros am fost cand, dupa 2 incercari  esuate de a ateriza la Lukla (Himalaya), am reusit intr-un final (apoteotic!) sa ajungem cu bine pe pista cocotata la 2.800 de metri. Iar decolarea de acolo m-a gasit cu inima cat un purice (sau, mai degraba, cat un piciorus de purice…), stiind ca la capatul pistei se afla o ‘mica’ prapastie, iar pilotii nu au loc de erori: au la dispozitie doar 300 de metri si 15 secunde pentru a decola!! Si inca ceva: avionul cu care am calatorit era foarte vechi si made in India… 🙂

4. Punta Arenas si Pinguinii din Chile. Crescand cu seriale precum „Toate panzele sus”, ajungerea in Punta Arenas (la ‘capatul lumii’) nu avea cum sa nu fie un moment memorabil – chiar daca acest oras arata cu totul altfel decat imi imaginam. Iar pinguinii… adorabili!

3. Atmosfera din Cape Town (Africa de Sud). Daca ultra maratonul Two Oceans este pe locul 1 in topul alergarilor mele de pana acum, experienta sud-africana se afla si ea pe podium. Cape Town este un oras extraordinar! La poalele muntilor, situat intre doua oceane si zone vaste de safari in care vezi de la 3-4 metri lei, girafe, rinoceri sau elefanti, ‘bantuit’ de  struti, babuini, pinguini si alte animale care se plimba nestingherite pe strazi, cu zgarie-nori dar si cu cartiere de casute colorate, cu palmieri, cu o faleza plina de terase si restaurante, cu cantareti si dansatori stradali, cu yacht-uri si vaporase care se plimba printre foci, balene si delfini… Iar vizita la Robben Island, unde a fost inchis Nelson Mandela, este o adevarata lectie de istorie.

2. Everest Base Camp si Everest-ul vazut de varful Kala Pathar. Himalaya nu avea cum sa lipseasca de pe podium. Lipsa de oxigen (pana la jumatate decat la nivelul marii), dificultatea cu care respiram si mergeam, conditiile precare de dormit in cele 2 saptamani de trekking si aclimatizare – toate acestea vor fi cu siguranta uitate, dar imaginea acelor munti URIASI va persista cu siguranta in mintea mea pentru multi ani de acum incolo…

1. Pista de gheata albastra din Antarctica si primele ore petrecute acolo. Cred ca ar fi fost suficient sa scriu „Antarctica”, pentru ca intreaga experienta a fost formidabila. Totusi, am ales sa pun pe locul 1 al topului momentul cel mai emotionant (si mai memorabil) trait de mine pe parcursul acestor calatorii: primele momente in Antarctica. Aflat la mii de kilometri de civilizatie, parand rupt din alta era sau de pe alta planeta, cu un soare 24 de ore din 24 care iti arde pielea si te orbeste in maxim 10-15 minute daca nu iti iei masuri de protectie, cu o vreme care se poate schimba in cateva secunde, cu o zapada de consistenta nispului, cu ghetari grosi de 7-800 de metri si  munti de peste 4.000 de metri, ‘continentul rece’ surpinde la fiecare pas. Cu siguranta, o sa scriu mult timp de acum incolo despre Antarctica…

10. Cascada Niagara. Asemenea multor straini care viziteaza continentul nord-american, ma asteptam ca icon-uri precum Cascada Niagara sa fie mult mai mari… 🙂 Chiar si asa, vederea ei mi-a produs emotii suficient de puternice pentru a o mentiona in acest top. Este coplesitoare (iar curcubeul de deasupra ei – superb)!

9. Derdelus pe o duna sahariana. Fiecare om are cate un pitic pe creier, un lucru pe care l-a visat dintoteauna sa il faca… Al meu a fost (nu ma intrebati de ce!) sa ma ‘dau’ pe o duna. Ceea ce s-a si intamplat, cu ocazia calatoriei din Algeria, in februarie 2011 , pentru a participa la maratonul Sahara…

8. Cetatea Petra. Iordania a aparut destul de recent pe harta turistica a lumii, iar Petra a devenit celebra dupa ce aici au avut loc filmarile la Indiana Jones and The Last Crusade. Dar nu filmul lui Spilberg este cel care m-a atras catre ‘cetatea roz’, ci frumusetea zonei, pe care foarte multi turisti o mentionau pe forumuri. Iar calatoria la Petra (ca de altfel si participarea la Dead Sea Ultra) a meritat pe deplin!!

7. Ziua de 24 de ore din Alaska. Lumina 24 de ore din 24. Am mai trecut prin asta si in Antarctica si la Polul Nord, dar niciodata la temperaturi pozitive si intr-un oras! A fost de-a dreptul straniu ma asez la o teresa la 8 seara, pentru cina, si sa uit sa mai plec la culcare… Iar in ziua maratonului, sa ma trezesc la 4 dimineata si sa vad o multime de oameni pe strazi, ca la 4 dupa-masa!

6. Refugiatii Saharawi. O saptamana petrecuta in taberele de refugiati din estul Algeriei nu poate  lasa pe nimeni nepasator. Am fost in mijlocul unor oameni care incearca de mai bine de 30 ani sa se intoarca in tara lor, aflata sub ocupatie marocana. O comunitate de milioane de locuitori fara acces la resurse, la hrana, la apa, la un loc de munca sau la lucruri pe care noi, cei din lumea ‘civilizata’ le consideram absolut normale si le luam ‘de-a gata’. Aflati in plin desert, Saharawi traiesc exclusiv din ajutoarele ONU (cei mai ‘bogati’ au si o capra…). Dar asta nu ii impiedica sa fie uniti, sa zambeasca, sa fie niste gazde extraordinare si sa spere la un viitor mai bun. Dincolo de ritualul ceaiului (am baut 7-8 ceaiuri / zi…), de cele 50-55 de grade, de faptul ca soarele rasarea si apunea in mai putin de 2 minute si de claritatea cu care se vedeau stelele, amintirea familiei care ne-a gazduit si a taberelor de refugiati Saharawi ma va urmari cu siguranta toata viata..

15. Desertul rosiatic si cangurii din Australia. Chiar daca drumul dus – intors (zbor + escale) a durat aproape 3 zile, pot spune ca experienta australiana a meritat pe deplin si mi-a confirmat asteptarile. Desertul (outback-ul) ciudat de rosiatic, nuantele schimbatoare ale muntelui Uluru, atmosfera (si opera!) din Sydney si, mai ales, intalnirile cu simpaticii canguri si wallabies (niste canguri mai mici) vor ramane cu siguranta pe lista cu ‘povestiri pentru copii si nepoti’…

14. New Delhi si Taj Mahal. India ramane… India. Cu regretul ca am vazut doar 0,001% din aceasta tara, dar cu bucuria de a fi ‘luat pulsul’ unui oras ca Delhi (cu 11 milioane de locuitori!!)  si de a fi vazut ‘minunea arhitecturala’ numita Taj Mahal (cu pretul unei zile intregi de calatorie), am ramas cu o dorinta puternica de a reveni in India. Intre timp, imi condimentez mancarurile cu curry, in memoriam…

13. Turnul Eiffel vazut noaptea. Aici nu este vorba (doar) despre privirile aruncate acestui obiectiv turistic de la fereastra hotelului sau de la masa unei cafenele pariziene. Este vorba, in special, despre usurarea pe care am simtit-o cand, dupa 10 ore de alergat pe colinele si prin padurile de la marginea Parisului, dupa ploaia si bezna ultimilor 30-40 de km ai ultra maratonului Eco-Trail, am vazut in sfarsit luminile orasului, dominat de turnul metalic….

12. Templul maimutelor din Kathmandu. Capitala nepaleza m-a socat prin poluarea extrema (accentuata de caldura), traficul infernal (era apropae imposibil sa traversezi, ca piteton, strada!), prin putinele spatii verzi si, nu in ultimul rand, prin ritualul hindus de ardere in public a mortilor (man-beque-ul de care va povesteam…). Dar am inclus in acest ‘top’ o amintire aparte, cea a vizitarii Templului Maimutelor, o oaza de liniste, de vegetatie si, bineinteles, de maimute! M-am simtit ca in Cartea Junglei, la care ma uit frecvent cu fi-miu… 🙂

11. Cartierul Caminito si dansatorii de tango din Buenos Aires. Nu ai cum sa iti descoperi pasiunile daca, indiferent de varsta, nu te expui cat mai des social si cultural. Tocmai de aceea, am decis acum 2 ani impreuna cu sotia mea sa invatam minim 3 lucruri noi in fiecare an – de exemplu cursuri de dans, de gatit, de fotografie, de cantat la un instrument, de yoga, de pilates sau de parenting. La capitolul dans am luat, timp de cateva luni, lectii de tango. Insuficente pentru a avea pretentii de dansator, dar suficiente pentru a imi dori sa revin in Buenos Aires, capitala mondiala a milonga-ului si sa imi dansez sotia intr-o piateta sau pe o terasa din coloratul cartier Caminito…

PS –  A propos de milonga – ii fac reclama unchiului meu, instructor de tango: cei pasionati de acest stil de dans sunt asteptati la Fabrica de Tango ! 🙂

Alergarea luuunga (sa imi ajunga! :)) de la Brasov la Bucuresti mi-a dat ocazia sa ma gandesc la o multime de locuri vizitate si intamplari petrecute pe parcursul calatoriilor mele din 2010 incoace, pe cele 7 continente si la Polul Nord. Am facut un top al celor mai „vii” amintiri…

20. Ascultarea unor melodii romanesti la posturi de radio sau in locuri publice din strainatate. De cand cu boom-ul O-zone, nu cred ca mai este o surpriza pentru noi sa auzim prin lume melodii facute in Romania (Morandi, Inna, Akcent,Play & Win, Andreea Banica, Mihai Trastariu, Paul Panait, Naguale, Edward Maya, David Deejay feat. Dony etc.). Daca pana nu demult eram asociati cu numele lui Nicolae Ceausescu sau, in cazuri mai fericite, cu cel al unor sportivi precum Gheorghe Hagi, Nadia Comaneci sau Ilie Nastase, iata ca ne facem usor-usor un loc in lume si cu muzica dance-pop. Poate vom fi o urmatoare Suedia si vom avea o adevarata industrie muzicala de export… Daca noi avem o parere proasta despre muzica romaneasca, strainii au ceva mai putine prejudecati si, personal, am fost surprins sa aud un brazilian cantand in limba romana (in Antarctica!) sau un DJ iordanian laudand sound-ul nostru dance…

19. Calatoria la Wadi Rum (Iordania). La doar cateva saptamani dupa ce facusem cunostinta cu desertul, in Sahara, Ultra maratonul Marii Moarte mi-a prilejuit o noua incursiune in zone desertice, de aceasta data in Iordania. O surpriza placuta a fost Wadi Rum („Valea Lunii”), un canion desprins, parca, din basmele orientale…

18. Vantul katabatic din Antarctica. Despre Antarctica as putea scrie sau povesti zile intregi si, cu siguranta, veti mai regasi in topul meu amintiri de pe cel mai rece continent! Una dintre imaginile care mi-au ramas adanc intiparite in minte este cea a zapezii (de consistenta nisipului) ridicate de vant la doar 1-2 metri inaltime si purtate cu viteza ametitoare, creand iluzia unei avalanse sau a unui tsunami care se revarsa peste muntii uriasi…

17. Condusul pe 7 continente, inclusiv a unei masini cu volanul pe dreapta. Atunci cand alergi pe fiecare continent este pacat sa nu te folosesti de ocazie pentru a deveni unul dintre putinii oameni din lume (poate singurul :)) care au condus un vehicul in cele 7 colturi ale lumii… Daca Europa era bifata de vreo 15 ani, plimbandu-ma cu masina si cu scuterul, in Africa am avut ocazia de a conduce o masina cu volanul pe dreapta (premiera pentru mine), in Antarctica un snowmobile, in America de Nord masina varului meu Raul, in America de Sud masina inchiriata in Chile, pentru a ajunge de la Santiago de Chile la Vina del Mar, in Asia o masina de golf (cred ca asa se numeste), intr-un complex hotelier de la Marea Moarta si un motor rickshaw in New Delhi. In Australia m-am plimbat cu o bicicleta, iar in Noua Zeelanda urmeaza sa conduc o masina, ca sa inchei lista vehiculelor motorizate…

16. WC-ul polar. La Polul Nord am stat intr-o baza ruseasca, singura din zona (Camp Barneo). Chiar daca am avut parte de un ‘sejur’ destul de confortabil (corturi partial incalzite, mancare gatita, etc.), partea cea mai ‘traumatizanta’ a acestei experiente a fost, indiscutabil, ‘toaleta’ arctica, respectiv un butoi infipt in calota glaciara, sub cerul liber. Imaginati-va (dar nu prea mult :)) ce inseamna sa folosesti aceasta toaleta in conditiile unei temperaturi care variaza intre -20 si -40 C si a unui vant care sufla cu 50-60 km / ora! (evident, nu am vazut pe nimeni citind reviste…). Din respect pentru cei care au stomacul sensibil, m-am abtinut de la publicarea unui filmulet despre acest subiect (sau prim-planuri), dar cred ca poza este destul de elocventa…

In cei aproape 2 ani de cand m-am apucat de alergat am descoperit o multime de lucruri. In primul rand, putem alerga ORICAT (ma bucur ca nu am fost contrazis de alergarea Brasov – Bucuresti :)). Ca in orice alte domenii, alergatul este o strict o chestiune de optiune. Fiecare dintre noi isi poate spune: „NU POT face asta, PENTRU CA…” (si creierul ne va ‘ajuta’ cu o multime de scuze :)) sau „POT face asta, DACA…” (si, aici, creierul va veni din nou cu o lista – de data aceasta cu lucruri care ne vor duce in directia buna). Acest „DACA” este urmat de indeplinirea unor conditii. In cazul alergarilor mele pe distante lungi, am descoperit ca finalizarea lor cu succes este influentata de:

– planificare (organizare) amanuntita.  Cand planific urmatoarea cursa, inchid ochii pentru cateva minute si ma imaginez acolo, pe traseul respectiv. Asta ma ajuta sa decid in privinta echipamentului (+ haine de schimb), hidratarii, alimentelor, suplimentelor, accesoriilor, trusei de prim ajutor etc. si sa preintampin anumite probleme care ar aparea pe parcursul alergarii respective.

– existenta unei motivatii puternice (aici, fiecare trebuie sa isi descopere factorii motivanti…). In orice alergare lunga apar momente in care simti ca nu mai poti. Gandindu-te la ce anume te-a determinat sa alergi (sau de ce te-ai apucat de alergat!) si sa ajungi la final iti va da o mare ‘injectie’ de energie. Imi place sa repet: probele scurte sunt fizice, cele lungi sunt mentale… 🙂

– convingerea ca voi termina. Suna simplist si pueril, dar la mine a functionat. Am fost 100% sigur ca voi termina in timp util si fara sa ma accidentez toate cele 13 maratoane si ultramaratoane alergate pana acum. Tocmai de aceea, nu am avut nicio tresarire cand m-am inscris la competiile respective, cateodata chiar si cu 1 an inainte.

– sprijinul moral. In cazul meu, familia, prietenii si colegii m-au sustinut din primul moment (inceperea antrenamentelor pentru maratonul de la Polul Nord), iar blogul m-a adus in contact cu cititori care au stiut sa imi transmita cate o vorba buna si incurajarile de care aveam mare nevoie (multumesc!!! :)).

– hidratare, care este cel putin la fel de (daca nu chiar mai) importanta decat alimentatia. Suntem facuti in proportie covarsitoare din apa (creierul, plamanii, inima, rinichii, ochii, sangele si muschii contin 70-95% apa!), asa ca 4-5 litri de apa (de calitate!) bauti intr-o zi obisnuita (fara competitii sau antrenamente) conteaza enorm. As mai puncta aici si electrolitii, pe care ii pierdem pe parcursul activitatilor fizice intense.

– suplimente. Alimentele din ziua de azi au mult mai putine vitamine si minerale decat pe vremea parintilor si bunicilor nostri. Ceea ce inseamna ca avem 2 variante: mancam de 5-6 ori mai mult decat mancau ei (cam greu…) sau completam cu suplimente nutritive. Varianta a doua reprezinta o investitie care merita, pentru o viata sanatoasa si pentru evitarea spitalelor (de care eu, personal, am mare oroare…)

– alcalinitate. Intr-un corp alcalin, sangele este mult mai fluid si celulele albe se pot lupta mult mai usor cu ‘intrusii’ (vezi aici). Alcalinitatea se obtine prin: apa de calitate, alimente alcaline, stare psihica buna, viata activa. Mai jos, un film pe care l-am facut special pentru prezentarea acestui subiect.

– TREZITUL (si culcatul) DEVREME. Din punctul meu de vedere, acest aspect conteaza cel mai mult atunci cand vrei sa realizezi ceva in viata. Calitatea somnului este mai importanta decat durata lui, iar intre 22 si 4 avem sansa unui somn profund, mai ales daca evitam antrenamentele si mesele copioase pe parcursul serii. Avantajele trezitului devreme: 100% sanse de a respecta calendarul de antrenamente (nu prea are ce sa apara la ora aceea…); nivel energetic mult mai bun; o minte limpede; nesuprapunerea cu activitatile in familie sau profesionale; un tonus fizic si psihic excelent pe parcursul zilei. Inca ceva: aceasta regula se aplica si in weekend. Faceti un test: treziti-va sambata si duminica asta la 4 dimineata (preferabil, cu cateva activitati planificate in prealabil…); veti avea impresia ca sfarsitul de saptamana a durat 4 zile 🙂

– antrenament. Cu cat te antrenezi mai bine si in conditii mai aspre (vant, ploaie, frig, zapada, diferenta de nivel, intuneric etc.), cu atat iti va fi mai usor la competitii. In plus, daca iti faci un program de antrenament (3-4 alergari pe saptamana sunt suficiente) si te tii de el vei cumula mult mai multe ore de alergare decat in cazul in care te antrenezi doar cand ai chef. Personal, nu am un mare apetit pentru antrenamente (mi se par foarte plictisitoare :(), dar le indulcesc ascultand muzica, schimband traseele sau inlocuindu-le cu competitii. Pentru a evita accidentarile, este indicat sa faci exercitii de incalzire inainte de alergari, chiar daca asta inseamna sa sacrifici 10-15 minute din antrenament. De asemenea, durerile mele de spate (cauzate atat de alergare cat si de statul la birou…) au disparut total dupa includerea in programul de antrenament saptamanal a unei sedinte de 30 de minute cu exercitii de yoga si pilates pentru core strength.

– stilul de alergare. A trebuit sa reinvat sa merg si sa alerg, pentru a fi ajutat de legile gravitatiei… Aveam o postura defectuoasa (inca mai lucrez la ea :)): cocosat, cu privirea in pamant, lasat pe spate, bratele departate de corp (defect pe care il am in continuare, in special la alergarile lungi si/sau daca am un rucsac in spate), intreaga musculatura incordata, labele picioarelor orientate spre exterior si, nu in ultimul rand,  tropaiam ca un elefant (ceea ce, pe termen lung, ar fi daunat cu siguranta articulatiilor).

– echipament si micile gadget-uri. Aici fiecare trebuie sa testeze pe propria piele lucrurile care functioneaza cel mai bine. Haine, pantofi de alergat, plasturi, creme, electronice, knee strap, bratari energetice, compresoare pentru gambe etc., fiecare are ‘fetisurile’ lui, mai mult sau mai putine placebo-istice. Ale mele sunt, fara indoiala, jambierele de compresie si knee strap-urile.

Cu siguranta, mai sunt si alte lucruri invatate din alergarile mele si le voi impartasi pe masura ce mi le voi aminti… 🙂

Pentru a povesti ‘filmul’ alergarii ma voi folosi de ‘stenogramele’ voluntarilor Hospice (multumesc Elena & Bogdan!!) care au transmis  tuturor celor interesati e-mail cu informatii de pe traseu. Din loc in loc voi adauga si ceva comentarii…

Pe 2 noiembrie (miercuri) dupa-amiaza am plecat spre Brasov, impreuna cu „echipa de asistenta nr. 1” (Laurentiu & Victor). Prin amabilitatea Hospice, am dormit la centrul de studii al fundatiei, iar a doua zi dimineata, la ora 9.30, ne-am prezentat la sediul Hospice, pentru intalnirea cu media locala (careia ii multumesc muuuuult pentru implicare!!). Dupa aceea…

10:58 Andrei a luat startul din Brasov, in fata fundatiei Hospice Casa Sperantei. Sunt 2 grade dar mult soare. [Startul a fost extraordinar, echipa Hospice m-a incurajat din tot sufletul. Vremea a tinut, categoric, cu noi. Temperatura a urcat pana la 9-10 grade si a ramas astfel si pe timpul noptii. A doua zi, am avut chiar si 15-16 grade…]

11.58 Andrei a traversat cartierul Darste si a iesit din Brasov la DN 1 indreptandu-se spre Timisul de Jos. Ii tinem pumnii in continuare si ne auzim curand! [Trecerea prin oras a fost ghidata de Victor de la Hospice, care a pedalat langa mine; viteza a fost ceva mai mare decat ma asteptam (sub impulsul si energia momentului…)]

12.27 Andrei Rosu a luat cu asalt Timisul de Jos. [„asaltul” nu a fost chiar atat de rapid, pentru ca incepea portiunea de urcare dintre Timisu de Jos, Timisu de Sus si Predeal. Chiar si asa, nu am reusit sa pastrez ritmul planificat, alergand ceva mai rapid. Din fericire, acest efort suplimentar nu avea sa se simta atat de drastic pe parcursul cursei…].

13.16 Alergatorul nostru dedicat, trup si suflet, se afla in zona Timisul de Sus unde va parcurge cei 9 km. Va tinem in continuare informati. Va multumim ca sunteti alaturi de noi! [Serpentinele dintre Timisu de Sus si Predeal au fost cea mai dificila portiune, din punct de vedere al diferentei de nivel…]

14.01 Andrei si-a facut intrarea in Predeal, cu un castig de mai bine de o ora fata de previziunea initiala! La Radio Romania Actualitati este un interviu live, Andrei este recunoscut pe traseu de ascultatori. Ne bucuram ca media ne sustine si o face bine! [In Predeal am simtit altitudinea, iar pulsul meu a ajuns undeva pe la 160-170. In restul cursei, nu a trecut de 120].

15.10 Prietenul nostru a intrat in Azuga. A luat o pauza de masa apeland la amica sa de drum, salata. Nu s-a anuntat nicio problema, lucrurile sunt calme. Cursa care se da cu sine pentru ei continua. [este incredibil cata energie iti poate da o salata; despre gustul ei, nu comentez…]

15.55 Andrei a luat calea Bustenilor… Soarele s-a ascuns dupa crucea Caraimanului. Andrei a mai pus o bluza si continua spre Sinaia! [M-am bucurat enorm ca am reusit sa trec de munti pana la venirea noptii, evitand astfel temperaturi mai scazute. La Sinaia, temperatura coborase deja cu vreo 3-4 grade].

17.05 Andrei mai are cativa km de parcurs prin Poiana Tapului pana ajunge la Sinaia. Curand vor sosi si pozele! [Este extrordinar sa poti alerga si pe trotuar, fara grija masinilor care trec la 10-15 centimetri; in plus, era foarte placut sa vad oameni in jur…]

17.20 Andrei a ajuns la Sinaia. „Am oprit la parintele Daniel de la biserica Sf. Ilie (Sinaia), un apropiat al echipei, pentru o binecuvantare.” [Coechipierul meu Laurentiu ne-a convins ca un ajutor divin ne va prinde bine, asa ca am facut un scurt popas la parintele Daniel, caruia ii multumim!!]

19.30 Andrei a trecut de cei 9 km prin Posada si a ajuns la Comarnic. Are o ora jumatate castig fata de plan. Partea intunecata a traseului a ramas in urma! [a fost, intr-adevar, o mare usurare sa trec de aceasta portiune „in stanga perete, in dreapta prapastie”, neluminata si care a permis alergarea exclusiv pe carosabil, ‘cot la cot’ cu masinile si tirurile; partea buna a fost ca nu am intalnit caini…]

21.05 „Am trecut de Breaza si la ne-am intalnit la Campina cu echipa 2. Acum nu mai alerg singur – alaturi de mine sunt Alex (terapeut Yumeiho) si Cristi (coleg). Totul merge excelent!”. Dupa cum v-am obisnuit deja, va tinem la curent cu detaliile traseului. Multumim ca sunteti alaturi de noi! [dupa atata alergare singur si pe intuneric, intalnirea cu echipa de asistenta si cu prietenii care urmau sa alerge cu mine mi-a produs o bucurie echivalenta cu cea a copiilor care isi revad parintii dupa prima zi de gradinita :)]

22.50 Alergatorii nostri au facut popasul de langa Banesti. Baietii sunt sustinuti de prietenii de la Hospice. Continuam sa-i incurajam pentru ca noaptea sa le fie sfetnic bun! [nici nu pot sa descriu in cuvinte cat de bine mi-a picat supa calda primita de la prietenii nostri veniti de la Brasov!! Dupa atatea ore de alergat, oboseala ma facea sa percep o temperatura exterioara mult mai scazuta decat in realitatea, iar supa aia m-a dezghetat instant…]

00.15 Andrei si prietenii au parcurs jumatate din distanta de 9 km ce tine de intrarea catre Floresti. Urmeaza multi km pe Soseaua de Centura Ploiesti, cam 14. In aproximativ o ora jumatate- doua ore vor fi in apropierea acesteia. Urmeaza alte detalii, va multumim! [pe aceasta portiune, nu oboseala a fost principalul inamic, ci plictiseala; fac parte din categoria alergatorilor ‘peisagisti’, care au nevoie de un peisaj stimulant pentru a alerga la capaciate optima, iar drumul de la Breaza la Ploiesti a fost drept si luuuuung. Noroc cu baietii, care mai faceau cate o gluma…]

1:30 In dreptul Baicoiului :). Usor, usor se apropie de centura Ploiesti, cu mult inaintea graficului. [La un moment dat, ma crezut ca vad luminile Ploiestiului, dar, de fapt, erau cele de la Brazi :(; oricum, alergand alaturi de prietenii mei care erau fresh am avut cu siguranta alt tonus, ceea ce s-a transpus si intr-un ritm de alergare mai bun decat anticipasem…]

1: 50 Un sustinator care a facut o donatie pentru cauza Hospice a venit de la Oradea  si ne-a asteptat pe traseu ca sa alerge cativa kilometri cu Andrei Rosu in cursa de 177 de km de la Brasov la Bucuresti. [Toata admiratia pentru sustinatorul nostru!! A venit la fix, tocmai cand incepusem sa ne ‘pleostim’…:)]

2:20 Andrei si prietenii lui, impreuna cu sustinatorul venit de la Oradea, au alergat 7 km catre Metro Ploiesti. [Ce bine, se vedea – si se simtea in aer – Ploiesti-ul!! In plus, stiam ca am ajuns deja la jumatatea drumului…]

3: 30 Pauza pe centura Ploiestului. Grupului de alergatori s-a alaturat Alin, un maratonist venit din Bucuresti sa il sustina pe Andrei. Chiar daca nu a alergat niciodata mai mult de 42 de km, Alin va incerca sa parcurga toti cei 70-75 de km ramasi! [Admirabil gestul lu Alin; ii datoram cel putin o ora din timpul final; ne-a tras, literalmente, dupa el…]

5:05 Andrei se indreapta cu pasi repezi catre Barcanesti. [A fost una dintre partile din traseu in care am redus motoarele si am folosit un mers mai accelerat in locul alergarii. Intre timp, ochii mei devenisera de culoarea numelui meu de familie, de la oboseala si de la ‘fazele lungi’ ale soferilor…]

5:20 „Acum suntrem 4 alergatori, cu George si Cristi din Echipa de Asistenta 2 cu tot.  George alearga primul lui maraton, iar Cristi face prima alergare de 100 de km. Mici dureri musculare. Alex, terapeutul, a reparat rapid totul”. [A fost o nebunie, fiecare alergator si-a depasit recordul de distanta: George a alergat primul lui maraton, Alin 75 de km, Cristi 100 km. Chiar si varul meu, Victor, care nu alergase niciodata mai mult de 7-8 km a parcurs impreuna cu noi ultimii 15 km…]

6:35 Trupa intra in Puchenii Moseneni. Au mai ramas 43 km pana la marele finish! [Finish-ul era exact ca orizontul: pe masura ce ne apropiam de el, se departa tot mai mult… :)]

7:25 Testul cu Potigrafu, bifat. Urmeaza Ciolpani, intrarea in Ilfov in aproximativ 25 min. A rasarit soarele! [O sa imi amintesc toata viata de acest rasarit. Dupa 13-14 ore de intuneric, m-am simtit ca si cum as fi petrecut 2 luni intr-un beci! Cand am vazut bila aceea magnifica, portocaliu-rozalie, nivelul energetic mi s-a triplat…]

9:00 Tancabesti. Greu, oboseala, dar un sandwich si pietricelele scoase din adidasi par un nou impuls. E greu, greu, dar nici vorba de resemnare! [Cam din acest punct am realizat ca vom ajunge cu bine si la timp la destinatie; totusi, am fortat un pic pentru a parcurge 100 de mile (161 km) sub 24 de ore…]

10.20 Andrei si echipa au ajuns la Saftica, vizavi de baza Dinamo. Alergatorul nostru are mai multi km decat au unii fotbalisti in sezonul asta! Andrei face un efort considerabil pe ultimii kilometri. [Aici ni s-au alaturat mai multi colegi, care ne-au facut viata mult mai usoara pana la Bucuresti…]

Va atasez o poza reprezentativa pe care a facut-o cu copilasii care l-au intampinat cand a trecut de Corbeanca. Gest care l-a emotionat foarte mult. Suntem alaturi de el, si am vrea sa-i usuram suferinta pe care o resimte dar ne consolam doar cu gandul ca nu va mai dura foarte mult. [Este absolut impresionant sa primesti incurajari de la oameni pe care nu ii cunosti; si mai ales in momente in care nu prea mai reusesti sa iti controlezi picioarele si emotiile…]

11.05 Balotesti bifat, grupul se apropie de Otopeni! De la Saftica s-a alaturat si un grup de colegi ai lui Andrei, pentru ultimii 20 km. Punctul de finish va fi curand. Speram sa va puteti rupe din timpul pretios pentru a-l intampina asa cum se cuvine pe acest OM minunat care a facut un gest de o noblete rara! Daca programul strict nu va permite, e suficienta donatia voastra, conteaza enorm pentru ei. [Nu pot sa afirm ca ma simt confortabil citind aceste randuri; am facut ceea ce oricine ar fi facut in locul meu si ceea ce foarte multi dintre noi fac deja, ca donatori sau voluntari ai fundatiilor din Romania…]

12.15 Andrei insotit de prietenii lui a ajuns la Otopeni si s-au oprit pentru o pauza mai lunga. Andrei nu mai isi simte picioarele. Este nerabdator sa ajunga, ceea ce se va intampla in aproximativ 2 ore. [Privind in urma, cred ca am avut un noroc fantastic: de fiecare data cand simteam ca nu mai pot se intampla ceva care imi schimba starea de spirit si capacitatea de efort: claxoane de incurajare, alergatori aparuti din senin, sms-uri, telefoane, o supa calda, un grup de copii sau voluntari…]

13:20 Oamenii nostri, alergatorii, au ajuns in Baneasa, sunt aproape de IKEA. Intr-o ora ii asteptam la linia de finish! Andrei, TE IUBIM! Mai ai atat de putin! Cursa care se da cu tine, pentru ei se apropie de sfarsit! Toata stima pentru tine. [Ultimii 10-15 km au fost cei mai grei, dar si cei mai frumosi! La Baneasa, grupului nostru de alergatori s-a alaturat Diana, coechipiera noastra la maratonul din Sahara. Merci mult Dia, mai ales ca stiu ca te-ai ‘furisat’ de la serviciu…]

14:30 Andrei, insotit de fiul sau si impreuna cu echipa au trecut linia de finish. „Nu ma mai simt de la gat in jos”- asta e efectul orelor de alergare care probabil poate se aseamana intr-un fel sau altul cu durerea simtita zilnic de pacientii aflati in ingrijire la Hospice Casa Sperantei. Iti multumim pentru tot Andrei Rosu, ai fost fenomenal! [Cu 100 de metri inainte de final m-a intampinat Alex, fiul meu de 3 ani: „Tati, vreau in carca!” Am avut ceva emotii, pentru ca nu stiam daca picioarele mele vor fi capabile sa tina 15 kg in plus :). La final, bucuria intalnirii cu colegii, prietenii, familia…]

De abia cand citesc randurile de mai sus (multumesc inca o data Hospice, pentru vorbele exagerat de frumoase! :)), realizez ce s-a intamplat pe parcursul alergarii… Am fost destul retinut cu comentariile (probabil ca subconstientul meu a perceput experienta ca pe una traumatizanta si imi reprima tentativele de a accesa amintiri din acele 2 zile :)). Un prieten spunea recent ca intensitatea vietii mai importanta decat lungimea ei. In acest sens, pot afirma ca cele 27 de ore au fost unele dintre cele mai intense din viata mea!! Admir si sprijin ceea ce fac voluntarii de la Hospice pentru pacientii fundatiei, oferindu-le ajutorul, consilierea si, mai ales, apropierea umana de care au nevoie in ultimele luni, saptamani sau zile de viata. Si va multumesc inca o data ca sunteti alaturi de mine si ati donat pentru ei.

Va las cu un filmulet facut pe parcursul alergarii…

Aseara mi-am dedicat o ora pregatirii de brownies (dupa o reteta Jamie Oliver), in scopul participarii la un „festival de prajituri de casa” pe care l-am organizat astazi in companie pentru strangerea de fonduri (campania Hospice continua pana pe 25 noiembrie). Prajiturile au iesit grozave, in ton cu ale celorlalti 14-15 colegi care s-au alaturat initiativei, iar ziua de azi a fost una dintre cele mai dulci pentru toti colegii nostri din firma… 🙂

Nu stiu de ce, dar am impresia ca alergarea de la Brasov la Bucuresti a avut loc acum mult, mult timp… Asa ca ma grabesc sa imi scriu impresiile, pana nu le uit! Hai sa incep cu statisticile:

Distanta: 176.8 km. Timp omologat: 27h 37min 55s. Distanta parcursa in 24 de ore (3 noiembrie, 10:57:00 – 4 noiembrie 10.56.59): 161.1 km.

Alimente consumate: 300 ml supa crema de legume; 400 g salata (salata verde, castraveti, rosii); 50 g goji; 100 g samburi de migdale crude; 6 banane; 4 sandwich-uri cu cascaval; 2 portocale; 1 lamaie; 4 mandarine; 1 ciorchine de struguri; 6 batoane energizante Multifruct Isostar; 4 Energy Gel Lemon Isostar; 3 Isostar Pulse Guarana, 1 Energy Shot Isostar (excelent pentru ridicarea moralului la 3 dimineata!). De precizat ca, dupa 8-10 ore de alergat, nu am mai putut consuma alimente dulci…

Hidratare: 9 litri de apa ‘imbogatita’ cu antioxidanti si alcalinizatori (Coral Mine, Hydracel, Microhidrina), la care am adaugat isotonic Hydrate & Perform Lemon Isostar, Vitamina C (efervescenta, 500 mg / l) si electroliti Isostar Fast Hydration Powertabs Orange; 500 ml ceai tonic de Ginseng.

Suplimente (cate o pastila / masura la 8 ore): Glucozamin sulfat (ArtroStop), Multivitamine & multiminerale (Spektrum Imunoactiv), Omega 3, Aminoacizi (Protivity), Coenzima Q10, Lecitina, Spirulina, Probiotic si Fibre (Pro Fiber E.F.A.)

Echipament folosit. O surpriza placuta au constituit-o pantofii de alergat. Pregatit cu 4 perechi – Salomon XT Wings 2 GTX pentru ninsoare sau ploaie si 3 perechi pentru alergare in conditii normale (Asics Gel Nimbus 11 , New Balance 760ST si Saucony ProGrid Hurricane 12) – am decis sa apelez, pentru inceput, la cei mai ieftini dintre ei (Saucony, cumparati cu 80 de dolari din Canada). S-au comportat excelent cu articulatiile mele si, desi eram decis sa schimb pantofii de alergat la fiecare 50-60 de km, am inceput si terminat alergarea cu aceeasi pereche. Dar am schimbat sosetele de 3 ori (cand incepeau sa se umezeasca), pentru a evita basicile. In rest, m-am axat pe echipamentul folosit in general la antrenamente, cumparat de la magazine gen Decathlon (in concluzie, daca pregatiti o experienta asemanatoare nu trebuie sa cheltuiti cine stie ce sume pe echipament ultra-specializat…).

La capitolul prevenire basici, m-au ajutat ENORM plasturii pusi in jurul degetelor (inca de la inceputul cursei). Pe parcurs, nu a fost nevoie sa ii schimb, am mai facut doar mici ajustari. Rezultatul: ZERO basici! Aceasta ‘tehnica de supravietuire’ am ‘furat-o’ de la un ultramaratonist intalnit la Eco-Trail de Paris.

Echipe de asistenta: 2. Echipa 1: Laurentiu (coleg & prieten) si Victor (verisor ). Am plecat toti 3 la Brasov miercuri seara si m-au ajutat pe tot parcursul drumului spre Bucuresti. Pe ultimii 15-16 km au ‘pasat’ masina unor colegi si au alergat alaturi de mine. Echipa 2: George (coleg & prieten), Cristi (idem) si Alex (prieten & terapeut Yumeiho). Ne-am intalnit la Cimpina, iar Cristi a alergat cu mine pana la Bucuresti. George si Alex au alergat si ei alaturi de mine, pe rand. Alex ne-a ‘reparat’ picioarele (atat mie cat si lui Cristi) de cate 2 ori. Pe parcursul drumului ni s-au mai alaturat cativa alergatori, despre care urmeaza sa va povestesc…

Atat pentru azi, revin cu partea a 2-a… 🙂

Va salut cu mare drag si va multumesc ca mi-ati fost alaturi pe parcursul alergarii de la Brasov la Bucuresti, fie ca m-ati sunat, mi-ati trimis sms-uri (cel mai puternic energizant!!), ati scris comment-uri pe Facebook, ati donat catre Hospice sau, pur si simplu, ati citit acest blog!! Ma simt excelent (pot sa merg!!), am reusit sa dorm aproape 9 ore (asta nu mi se mai intamplase de mult timp…), beau apa in continuu si am profitat de vremea superba de azi pentru a face o plimbare in parc, cu familia.

Chiar daca am 4 kilograme in minus, sunt fericit ca am reusit sa alerg cei 177 de km si, mai important decat asta, ca subiectul a fost mediatizat – ceea ce ne aduce si mai aproape de obiectivul propus: strangerea a 10.000 de euro pentru Hospice.  A propos de donatii, acestea se pot face in continuare in conturile de mai jos. Multumesc 🙂

RO32BACX0000000271656001 – cont in RON sau RO05BACX0000000271656002 – cont in EUR, cod SWIFT – BACXROBU (ambele deschise la UniCredit Tiriac Bank). Beneficiar: Hospice Casa Sperantei.

Promit sa va povestesc curand despre cele 27-28 de ore de alergat (inclusiv cateva intamplari si statistici interesante), dar o sa o fac dupa ce imi mai adun gandurile… :). Pana atunci, va doresc o zi minunata!

11.00 – Conform programului, startul alergarii a fost dat din fata sediului Hospice Brasov. Vremea este frumoasa, cu mult soare,  temperatura in jur de 2-3 grade.

13.55 – Am trecut de Timisul de Jos si de Sus si mai am 1 km pana cand ajung la Predeal. Am trecut de portiunea cu urcusuri, partea cea mai grea a traseului. In momentul acesta sunt cu aproximativ o ora inaintea „graficului” deci trebuie sa-mi mai temperez elanul …

17.00 – Tocmai am intrat in Sinaia. Soarele s-a ascuns dupa munti, temperatura scade spre 0… Ma simt excelent, salatele, bananele si batoanele energizante si-au facut pana acum datoria.

21.40 – Am trecut de Posada si Comarnic. Sunt aproape de Cornu. Temperatura este de 9 grade, excelent pentru alergat. Intre Sinaia si Posada a fost un pic „creepy/horror”, bezna totala si ceata. Fizic sunt ok. Cu psihicul mai putin bine dar mi-am revenit pentru ca la Nistoresti m-am intalnic cu echipa de asistenta nr 2, iar acum 2 dintre prieteni alearga cu mine si mai alungam monotonia.

08.10 – in sfarsit dimineata !!! dupa aproape 13 ore de intuneric m-am bucurat ca un copil de rasaritul de soare. Sunt la Ciolpani. Au mai ramas doar 37 de km. Sunt un pic obosit dar gandul ca mai am putin pana la sosire ma impinge de la spate…

14:37 – am ajuns la destinatie, sediul central al UniCredit Leasing, compania la care lucrez. Am cei mai draguti colegi!! 🙂 M-au asteptat in fata cladirii, impreuna cu simpaticii voluntari Hospice, pentru a ma felicita. Va multumesc muuuuuuuuuuuult!!!!