21 mai 2011. O sa tin minte foarte bine aceasta data, pentru ca astazi am vazut pentru prima data Everest-ul :).

Ne-am trezit la 5.30 pentru a beneficia de cerul senin al diminetii si de o priveliste buna a catorva optmiari himalyeni…

De aceasta data, ne-am miscat mai rapid decat ieri, grupul nostru fiind mai mic (in jur de 20 de concurenti + 7 serpa). A propos de serpa, organizatorii ni i-au prezentat ieri pe cei care ne ajuta cu logistica. Toti provin din familii de traditie ale serpasilor si au urcat fiecare Everest-ul de 2-3 ori, cu exceptia unuia care a ajuns pe varf „doar” o data 🙂

La 6.30, sub un cer perfect senin dar pe o vreme foarte racoroasa (in jur de 0 grade), am lasat Namche-ul in urma si am urcat pana la 4.000 de metri, la un hotel numit „Everest Mountain View”, de unde am putut admira Everest, Lhotse si alte varfuri. Nu stiu daca respiratia ni s-a taiat de la altitudine sau de la priveliste, dar cu totii am privit in tacere peisajul, apoi ne-am pus pe facut poze…

La intoarcere, am vizitat o scoala construita cu sprijinul celui care a escaladat pentru prima data Everest-ul, Sir Edmund Hillary si ne-am amestecat printre iaci, calugari budisti si porteri. Temperatura a crescut pana la 15 grade si trebuie sa fim foarte atenti cu soarele, cativa dintre concurentii de la maraton avand probleme (arsuri). Altitudinea si mancarea au cauzat deja 3 internari in cortul medical si speram sa nu fim decimati pana pe 29 mai, cand este prevazut startul…

Ce sfaturi am primit pentru a evita raul de altitudine: sa bem 3-4 litri de apa zilnic (pentru mine e simplu, pentru ca beau de obicei 4-5), sa urcam usor-usor (sa ne temeperam entuziasmul si energia), sa nu dormim la pranz (cam greu, recunosc…) si sa anuntam personalul medical de indata ce apar primele simptome (dureri de cap, greata etc.).

Cam atat pentru azi. In aceasta dupa-amiaza ramanem in Namche si maine plecam mai departe…

Pe curand!

Andrei Sherpa

Ieri am ajuns la Lukla, dupa un zbor mult mai linistit decat cele din ziua anterioara. Totusi, ni s-a taiat respiratia cand am zburat printr-o vale foarte ingusta, la doar cativa zeci de metri de stanci… Si, evident, am tinut degetele incrucisate cand am aterizat pe pista de doar 300 de metri 🙂

Nu am avut acces la internet pana azi, cand suntem in Namche Bazaar, la 3.500 de metri deasupra nivelului marii. De acum, vor incepe simptomele de rau de altitudine, carora speram sa facem fata cu succes…

Cum a fost drumul pana aici? Ieri dimineata am mers de la Lukla la Thado Kosi (2-3 ore), unde am mancat de pranz si am mers mai departe pana la Chomoa (in jur de 3 ore si jumatate), unde am si campat.

Altitudinea: aceeasi ca la Lukla, in jur de 2.700 de metri. Vremea a tinut cu noi, a fost ideala pentru trekking – in jur de 10-15 grade. Pe alocuri a si plouat, dar destul de linistit…

Tot aici ne-am intersectat cu grupul numarul de 2 de participanti la maratonul Everest-ului, ajunsi la Lukla inainte noastra. Printre ei se afla coechipiera mea de la maratonul din Sahara, Leti Exner, care a prins pe ultima suta de metri cateva sponsorizari si a reusit sa se inscrie la competitie! Asadar, suntem 2 romani 🙂 Intrucat grupurile noastre au programe diferite, ne vom reintalni de abia la Everest Base Camp 🙁

Revenind la Chomoa, am dormit neintors de la 8 seara la 6 dimineata, cand s-a dat trezirea. Spre deosebire de ziua precedenta, cand cerul a fost inorat, dimineata ne-a oferit o priveliste superba a unui munte de ‘doar’ 5-6.000 de metri (nu stiu cum se numeste…).

Ne-am baut ceaiul, am mancat micul dejun si, dupa strangerea corturilor si pusul bagajelor pe iaci, am plecat spre Namche Bazaar, unde am ajuns dupa 4 ore de urcat continuu si de unde scriu aceste randuri. Spre deosebire de New Delhi si Kathmandu, internetul de aici merge excelent (!), dar am probleme cu mouse-ul :). Oricum, ma bucur ca pot sa va povestesc despre experienta mea himalyana…

Pe traseu am vazut o multime de poduri suspendate la zeci-sute de metri, care se balangane incat ai impresia ca urmeaza sa fii aruncat de acolo (e perfect pentru cei care au rau de inaltime…). Am mai vazut o gramada de lodge-uri (un fel de cabane – prici), multi porteri (de fapt, toti localnicii cara cate ceva, ori pentru ei ori pentru diversi turisti sau restaurantele din zona), iaci, cai si magari. Referitor la porteri, ii vezi cu un ditamai cosul in spate, de 50-60 de kilograme si cu tigara sau telefonul in mana. Trec pe langa noi de parca ar avea in spate doar un ghiozdan cu caiet si penar 🙂 Unii dintre ei au doar 15-16 ani; egalitate perfecta intre sexe: atat femeile cat si barbatii de aici se indeletnicesc cu caratul. Am mai vazut temple budiste si foarte multe pravalii cu echipament montan foarte ieftin, un adevarat paradis 🙂

Astazi si maine stam in Namche Bazaar, urmand sa facem cateva incursiuni la 4.000 – 4.500 de metri pentru aclimatizare, pe principiul climb high, sleep low… Pe curand!!

Astazi la ora 16.00 ne-am imbarcat din nou in cele 2 avioane. Cerul mult mai inorat, dar am sperat ca vremea sa fie mult mai buna la Lukla. Aterizarea se face ‘dupa ochi’, asa ca vizibilitatea trebuie sa fie maxima, avand in vedere ca se zboara printr-un coridor destul de ingust. In plus, pilotul ne-a spus ca, de cand cu accidentul de anul trecut (cand un avion s-a prabusit la aterizarea in Lukla), autoritatile au impus masuri care sa previna incidente similare (ce bine!!).

Din pacate, desi am ajuns mult mai apropae de Lukla decat data precedenta, dupa o noua experienta in care avionul parea de hartie printre norii aflati la 8-9000 de metri (mai rar am vazut nori la asemenea altitudine, dar probabil ca sunt atrasi de Everest…), pilotul a facut cale intoarsa 🙁

Asa ca iata-ne din nou in Kathmandu, cu bagajele duse la hotel (in gradina caruia avea loc o nunta traditionala nepaleza, cu mii de lumanari si oaspeti imbracati multicolor) si avand programata o noua trezire in zori pentru tentativa / tentativele de maine de a ajunge la Lukla. Sper sa fie cu noroc si sa nu fie nevoie de mai mult de un zbor. In caz contrar, voi deveni expert in pilotat avioane Dornier 228-200, pentru ca am stat chiar langa carlinga (care nu avea usa, deci puteam vedea tot) 🙂

Am actualizat link-ul poze, le gasiti AICI.

Un scurt „update”.

La 6.30 ne-am imbarcat cu totii in 2 avioane mici si am decolat spre Lukla. Ne astepta un zbor scurt, de maxim 20-25 de minute. M-am pozitionat strategic pe randul din stanga, pentru a vedea Everest, Lhotse & Co… Pe masura ce ne-am apropiat de Lukla, cerul s-a umplut de nori, avionul a inceput sa se zgaltaie si pilotul ne-a anuntat ca mai survolam zona 5 minute, apoi – daca vremea din Lukla nu se schimba – ne intoarcem in Kathmandu. Ceea ce s-a si intamplat 🙂

Asadar, dupa un tur al Everestului cu avionul, suntem blocati in aeroportul din Kathmandu, unde asteptam sa se imbunatateasca vremea. Au trecut vreo 8 ore de cand asteptam, dar speram in continuare…

Pe curand, de la hotel din Kathmandu sau din Lukla (sper!!).

Astazi m-am simtit ca in Romania, de 1 decembrie. Peste tot, steaguri rosu – galben – albastru (+ ceva alb si grena). Evident, nepalezii nu s-au mobilizat in cinstea venirii mele :). Astazi este mare sarbatoare, nepalezii budisti (10% din populatia predominat hindusa) aniversand x mii de ani de la nasterea lui Budha. Temple luate cu asalt si ritualuri multicolore. Multa muzica si betisoare parfumate arzand la fiecare colt de strada. Steaguri budiste cu culorile de care va povesteam.

Ziua a inceput cu sedinta tehnica, in gradina hotelului. Suntem, in total, in jur de 60 de straini (majoritatea americani, canadieni, australieni si nemti), iar la Base Camp ni se vor alatura toti atatia nepalezi. Ni s-a comunicat programul si ni s-au dat instructiuni si sfaturi pretioase. Am primit o geanta mare de voiaj si cate un tricou dragut, apoi am facut poze grup. Spre linistea mea (si a organizatiilor pentru drepturile omului :)), bagajele noastre nu vor fi carate de porteri, ci de animale. Porterii vor avea propriul bagaj + ceva elemente logistice…

Apoi, ne-am grupat in 2 autobuze si am inceput turul orasului cu o vizita la un templu hindus, unde tocmai aveau loc niste funeralii, respectiv incinerarea a 2 hindusi trecuti in nefiinta. Ritualul avea loc in spatii special amenajate (un fel de podiumuri de piatra), pe marginea unui firicel de apa. Ghidul ne povestea ce se intampla ca si cum ar fi povestit despre un gratar cu friptura sau despre tarani care ard frunze uscate (scuzati descrierea!): “Hindusii sunt arsi in aceeasi zi in care mor, pentru a fi redati naturii. Corpul lor a fost primit de la natura si trebuie returnat cat mai rapid. Procesul de ardere dureaza 2-3 ore si trebuie sa fie complet. Domnul acela care invarte in foc se asigura ca arderea este uniforma.  Apoi, cenusa este aruncata in apa”. In apa respectiva, la numai cativa metri de podiumurile funerare, cateva femei spalau haine iar copiii faceau baie…

Apoi, tot aici am vazut o gramada de maimute si am asistat la o disputa pe mancare intre un caine si o maimuta, terminata din fericire cu bine pentru ambele mamifere… Am filmat incidentul si il voi posta pe YouTube cand revin la civilizatie 🙂

Dupa acest start optimist de zi, ne-am mutat la un templu budist, cel mai mare din Kathmandu, unde ne-am familiarizat cu ritualurile locale, ceva mai vesele decat cele de mai devreme. Sute de oameni mergand in jurul templului, in sensul acelor de ceasornic. Postand rugaciuni (in cele 5 culori). Rotind tulumbele aflate la intrarea in templu si inauntru. Aprinzand lumanari. Aducand ofrande (flori, fructe). Spaland peretii si acoperisul templului cu suc de lamaie etc.

Dupa un pranz cu mancare traditionala nepaleza (orez, legume, cartofi…), am vizitat casa memoriala a unui Serpa care a urcat Everestul de 21 de ori (!!), munte unde si-a gasit sfarsitul incercand sa faca poze pentru un turist si, dandu-se in spate pentru un unghi mai bun, cazut intr-o crevasa… 🙁

Turul s-a incheiat cu o vizita intr-un bazar, un fel de paradis al amatorilor de drumetii montane. Gasesti tot ce vrei, toate marcile. Nu stiu daca au aceeasi calitate, dar pretul e undeva pe la sfert – jumatate…

Cam asta a fost turul orasului care, desi foarte mare (de vreo 2 ori cat Bucurestiul), nu are prea multe de oferit. Maine dimineata la 5.30 plecam catre aeroport, iar la 6.30 decolam spre Lukla, pentru un zbor de maxim 25-30 de minute. Sper sa prind un loc pe randul din stanga si sa fotografiez Everestul si ceilalti optmiari…

Nu stiu cum voi sta la capitolul acces la net, dar voi face tot posibilul sa va tin la curent cu ce se intampla pe acolo 🙂

Pe curand!

PS – intrucat nu pot incarca poze pe blog, am reusit sa pacalesc sistemul. Gasiti cateva poze AICI.

Sunt in Kathmandu, Nepal dupa 2 ore de zbor cu avionul, cu o companie indiana. Pilotul ne-a explicat ce inseamna o aterizare ‘infipta’, in care au ajuns la mine sticle de apa plata de la pasagerii alfati cu 3-4 randuri mai in spate…

Trecand peste asta, nu va voi scrie mare lucru despre Kathmandu, pentru ca nu am apucat sa vad mare lucru din el. Am ajuns pe la 3 dupa-masa, am stat in aeroport aproape 2 ore pentru formalitati vamale (o gramada de acte de completat, o coada imensa la viza etc.) si tot ce am vazut din taxi seamana destul de mult cu India. Am despachetat, am vorbit cu organizatorii maratonului, am mancat, m-am plimbat prin imprejurimi si m-am intors la hotel pentru a scrie cateva randuri…. Maine / azi este programata sedinta tehnica si  un tur al orasului, asa ca voi reveni cu detalii si poze.

Postarea pe blog merge si aici la fel de ‘rapid’ ca la Delhi (de data asta, conexiunea este de vina; in plus, momentan nu pot incarca poze :(), dar va ramasesem dator cu restul experientei mele indiene din New Delhi.

Orasul: In primul rand, indienii numesc orasul lor Delhi (nu New Delhi). In oras exista si o zona New Delhi (partea noua a citadelei, cu ceva cladiri de business), dar si Old Delhi (in care este hotelul in care am stat). Mancare ieftina, cu 2-3 euro te saturi oricat ai fi de infometat. M-am ferit de carne si de legume / fructe crude, pentru a nu petrece urmatoarele zile pastilandu-ma cu Imodium si alte asemenea remedii pentru stomac. Indienii poarta turbane iar femeile se imbraca in haine foarte colorate (galben si verde fluorescent, roz, siclam si alte culori pe care le gasim mai rar in dulapurile noastre :)).

O concluzie referitoare la indieni: par mai preocupati de vietile urmatoare decat de cea de acum. Nu sunt prea prudenti sau tematori in trafic, nu poarta casca pe motociclete (sau nu isi permit) si sunt mai absorbiti de filme decat de realitate… Nu au auzit de Messi sau de Hagi, iar cricket-ul este sportul lor rege.

Muzica. Dupa experienta iordaniana, a venit randul unei noi cure de muzica orientala, de data aceasta mult indie-trance si Punjabi. Inca 2 astfel de calatorii si incep sa cumpar manele… 🙂

Temperatura. In plus fata de ce am scris ieri: am cumparat o apa plata, scoasa de la frigider. M-am plimbat prin curtea Taj Mahal-ului, iar dupa 20-25 de minute, apa se transformase in ceai… Facand o comparatie intre cele 53 de grade din Sahara si cele 43 din Delhi, pot afirma cu tarie ca umiditatea din India face mult mai greu de suportat caldura de aici decat cea din Sahara. Am inceput sa ii inteleg pe colonialistii englezi care stateau cu whiskey-ul in mana de dimineata pana seara…

Taj Majal: Lucrata de 20.000 de muncitori in 22 de ani, capodopera mogulilor de acum 400 si ceva de ani impresioneaza prin simetrie, formele frumoase si migala mesterilor persani reflectata in motivele florale incastrate in marmura alba de Agra. Am inteles ca persanii au adus si retetele  care stau la baza actualei bucatarii indiene.

Fus orar. New Delhi este cu 2 ore si jumatate inainte Romaniei, iar Kathmandu (atentie!), cu 2 ore si 45 de minute!

Top 3 personal ‘ce m-a socat in India’: 1. claxonatul continuu; 2. oamenii care dorm pe strazi; 3. Poluarea.

Top 3 experiente noi: 1. am condus un motor – riksa (o combinatie intre motocicleta si masina); 2. am vazut Taj Mahal; 3. am transpirat leoarca in mai putin de 10 secunde de la iesirea ‘la aer’.

La final, ar mai fi de scris faptul ca in Nepal nu functioneaza roaming-ul (Vodafone sau Orange), asa ca trebuie sa imi cumpar o cartela locala…

Pe curand!

Am atat de multe de povestit, dar computerul hotelui din New Delhi in care stau este de pe vremea lui Ghandi si nu ma lasa sa scriu mai mult de o litera la 10 secunde :). Sper sa am mai mult noroc maine la Kathmandu…

Imaginati-va Bucurestiul intr-o epoca gen Mad Max. Inmultiti populatia cu 5. Dati salariu de maxim 50 de dolari pe luna pentru jumatate din locuitori. Vreo 20% lasati-i sa doarma pe strada. Inlocuiti blocurile (chiar si cele gri) cu niste cazaturi de case care arata ca dupa un cutremur de 9 grade. Imaginati-va ca din 10 in 10 metri ar fi gratare cu mici. Iar intre ele oameni care se spala, se barbieresc sau isi fac nevoile. Inmultiti poluarea cu 10. Sau 20. Adaugati vreo 15 grade la temperatura verii. Si vreo cateva procente bune la umiditate. Umpleti strazile cu de 100 de ori mai multi caini, plus vaci, maimute, camile, magari, cai, biciclete, tuk-tuk-uri, motociclete si alte vehicule, o mare parte artizanale. Imaginati-va claxonatul obligatoriu prin lege si ca toti soferii ar respecta cu strictete aceasta lege. Inlocuiti Palatul Parlamentului cu Taj Majal si mutati-l cu vreo 200 de kilometri mai incolo. Dati jos 2-3 stele hotelurilor (al meu cred ca are jumatate de stea :)).  Incercati sa vizualizati cate 3, 4 sau chiar 5 oameni pe o motocicleta sau scuter. 200 in fiecare autobuz. 50 pe autobuz. 20 pe partile laterale 🙂 …Si mai puneti un zambet pe fata locuitorilor din acest oras.

As putea continua mult si bine cu descrierile, dar sa ma opresc aici ca sa nu va sperii :). Daca ati reusit sa faceti exercitiul de mai sus, puteti sa va imaginati macar in proportie de 10% cum arata New Delhi. Taj Majal este din alt film si merita un capitol separat…

Pe maine, din Nepal!

Peste cateva minute plec spre aeroport, asa ca m-am gandit sa va salut si sa scriu cateva randuri…

In primul rand, ma simt ca atunci cand am plecat in armata. Urmeaza 3 saptamani departe de ai mei si stiu ca imi va fi foarte dor de casa :(. De asemenea, aerofobia si teama de necunoscut imi dau, ca de obicei, o usoara stare de anxietate…

Apoi, imi voi debusola din nou organismul plimbandu-l de la calduri extreme la temperaturi mult sub zero (saracul, l-am cam chinuit in ultimele 12 luni :)).

Prima oprire in drumul meu spre Kathmandu este Helsinki. Am ales acest itinerar pentru ca Finnair ajunge in India ‘pe scurtatura’, trecand peste Polul Nord. In plus, la intoarcere voi vizita si Helsinki pentru cateva ore; altfel, cine stie cand mai ajung pe acolo… :).

Dupa 3 ore de calatorit cu avionul si 4 de stat in aeroport, urmeaza Helsinki – New Delhi (vreo 6 ore). Maine la aceasta ora voi fi in orasul vecin Taj Mahal-ului, unde sunt aproape 40 de grade si confort termic in jur de 48 🙂

In New Delhi voi ramane o zi si o noapte, apoi voi pleca spre Nepal, Kathmandu (un zbor scurt, putin peste o ora) – unde stau pana pe 18 mai, cand este programat zborul de 30 de minute spre Lukla – aeroportul cocotat pe stanci.

Si de acolo…incepe urcatul si aclimatizarea.

Va salut si revin cu vesti din tara lui Bollywood, a vacilor si elefentilor pe strazi, a celei mai ieftine masini din lume si, bineinteles, a orezului cu curry 🙂

PS – La multi ani, Marian (sa imi traiasca unchiul :))!!

Peste 2 zile incepe marea aventura. Cred (si sunt sigur ca nu ma insel) ca va fi experienta cea mai complexa, atat din punct de vedere al conditiilor meteo si al reliefului cat si, mai ales, spiritual.

Mi s-au inmuiat genunchii cand am ajuns la Polul Nord, in Antarctica sau Sahara, dar de data aceasta cred ca o sa raman mut de uimire si intr-o profunda contemplare cand o sa am in fata ochilor cele mai inalte varfuri ale planetei, de 2-3 ori mai mari decat ceea ce am vazut pana acum.

De asemenea, intalnirea cu 2 civilizatii total diferite de a noastra (oprirea in India si trecerea prin Nepal) nu are cum sa nu isi lase amprenta asupra dezvoltarii mele si a modului in care voi percepe realitatea incepand din acel moment…

Revenind la capitolul Himalaya, sper sa ma intalnesc acolo cu conationali de-ai nostri. Unul dintre ei este alpinistul Horia Colibasanu (primul roman ajuns pe K2), care escaladeaza ‘optmiarul’ Lhotse. Am tot respectul pentru alpinisti si subscriu la spusele lui Hemingway: „exista doar 3 sporturi: alpinismul, automobilismul si luptele cu tauri. Restul sunt jocuri…”. Daca ar mai fi trait, probabil ca el ar fi inclus maratonul Everest la capitolul sport-joc 🙂

Varful Everest la 3 kilometri in spate. O altitudine mai mare de 5.000 de metri. Oxigen rarefiat la 50% fata de nivelul marii. Un Everest Base Camp ticsit cu  alpinisti norocosi care tocmai au escaladat cel mai inalt varf al lumii sau alpinisti care urmeaza sa isi incerce norocul incepand de a doua zi. Porteri care duc in spate mai mult decat greutatea lor, pentru 2-3 bancnote – bani suficienti pentru a isi hrani familiile timp de un an. Stegulete de rugaciuni pentru pacea si linistea planetei. Doua saptamani de aclimatizare. 17 zile pana la startul maratonului desfasurat la cea mai mare altitudine. 17 zile si 7-8 ore pana termin maratonul numarul 6 din seria celor 7…

Si, ca sa termin in ton cu titlul acestui post: aici gasiti lista cu bagajul meu pentru Himalaya care o sa ii cocoseze pe porteri 🙂

Pe foarte curand!

PS – fara intentia de a deveni promotor al acestui maraton, va prezint programul maratonului Everest si itinerarul maratonului Everest. Citindu-le, sunt deja cu gandul acolo… 🙂

Budistii folosesc stegulete de rugaciuni, postate la inaltimile himalayene, pentru a transmite dorinta lor de pace, prosperitate, sanatate si armonie in lume.

Steguletele se folosesc in seturi de 5, fiecare avand o culoare si o simbolistica diferita: albastru (pentru cer / spatiu), alb (aer / vant), rosu (foc), verde (apa) si galben (pamant).

Daca aveti vreo dorinta, vreun vis pe care vreti sa il realizati si aveti nevoie de ajutorul steguletelor…dati un semn si voi fi mesagerul vostru in Nepal, in drum spre Everest Base Camp. Aclimatizarea dureaza aproape 2 saptamani, deci voi avea timp sa ma dedic rugaciunilor si mantrelor voastre 🙂

Sambata dimineata plec, deci…grabiti-va!!