Inainte de toate, pozele sunt salvate AICI, iar filmele sunt incarcate pe YouTube (user StefanAndrei76).

Am filmat in Amman, startul ultra-ului, condusul masinutei de golf pe continentul asiatic (in tentativa mea de a si conduce cate un vechicul pe fiecare continent, nu doar a alerga :)), Petra cea roz si rosiatica (am aflat ca din cauza oxidului de fier), Wadi Rum si beduinii…

Am pozat fiecare coltisor al drumului catre Petra, care este cel putin la fel de spectaculos precum cetatea. M-am plimbat in premiera cu calul (nu mai mersesem decat cu poneii, in copilarie…) si cu camila. Am baut ceai cu beduinii din Wadi Rum (mi se facuse dor de el, dupa experienta sahariana :))), am calatorit prin desertul galben-rosiatic cu un 4×4 aproape de dezintegrare, condus de un beduin pasionat de raliuri, m-am catarat pe o duna URIASA si m-am ‘purificat’ in Marea Moarta si in Marea Rosie…

A fost cea mai concentrata calatorie pe care am avut-o pana acum, ‘inghesuind’ in aproape 3 zile tot ceea ce era de vazut si de facut in Iordania. M-am intors obosit, nu neaparat din cauza programului incarcat sau a alergarii, ci mai degraba ca urmare a programului de zbor Bucuresti – Amman (plecare 12 noapte, sosire 4 dimineata) si Amman – Bucuresti (plecare 3 dimineata, sosire 7 dimineata). Obosit, dar fericit ca am trecut prin experiente noi si am cumulat alte povesti pe care o sa le asculte copiii si nepotii mei… 🙂

Va stau la dispozitie cu harti si informatii, in cazul in care doriti sa ajungeti in Iordania. Merita!

Dupa ce am auzit O-zone si Morandi dincolo de granitele tarii, a venit randul Akcent si Inna sa ma faca sa le spun strainilor din jurul meu: „hei, stiti ca muzica asta e cantata de romani?!”

Poate ca trupele de mai sus nu sunt pe gustul tuturor romanilor – „astia nu au voce”, „nu canta bine in engleza”, „nu ajung nici la degetul mic de la piciorul stang al Lady Gaga” etc., dar cert este ca ne reprezinta cu succes prin lume. Poate copiem si noi modelul suedez, macar la capitolul exporturi muzicale. Pentru ca talent si dorinta de afirmare avem, iar precedente exista…

Mai jos, un mini-interviu cu DJ-ul care a mixat la festivitatea de inchidere a Dead Sea Ultra 2011, Iordania.

Va povesteam ca in noaptea dinaintea ultra-ului din Iordania (joi) am fost martorul unei nunti in holul hotelului la care am fost cazat. Nunta a continuat pana dimineata (si probabil ca mai continua si acum :))), dar din fericire nu in hol ci in restaurant, asa ca m-am putut odihni…

Va anuntam in luna ianuarie ca mai multi romani sunt aproape de a finaliza circuitul 7 maratoane pe 7 continente, care exista in prezent sub 2 variante, singura diferenta dintre ele fiind data de locatia maratonului din Antarctica: in peninsula (382 de alergatori care l-au finalizat pana in prezent) sau pe continent (66 pana acum). Un alt circuit care le include pe cele de mai sus dar si maratonul de la Polul Nord (care nu este continent), se numeste Grand Slam Club si are pana in acest moment 50 de membri carora sper sa ma alatur peste aproximativ 2 luni (18 iunie 2011), odata cu terminarea ultimului maraton din circuit (Alaska Mayor’s) 🙂

Primul roman care a reusit sa finalizeze circuitul 7 continente este EDUARD POPESCU. Ultimul maraton din acest circuit a fost cel din capitala Australiei (Canberra), sambata 9 aprilie 2011, pe care Edi l-a terminat cu un timp excelent pentru categoria la care a concurat (50-59 ani), respectiv 4 ore si 9 minute! Am subliniat aceasta data pentru ca o consider istorica pentru maratonul romanesc: tara noastra a ajuns pe harta „lumii bune” a alergatorilor. Sa speram ca ii vom ajunge din urma pe campionii absoluti ai acestor circuite, alergatorii americani…

Bravo Edi, felicitarile mele si, cand ajungi in Romania… astept cele 2 beri ‘isotonice’ pe care mi le-ai promis ieri :)))

You did it, man – you are GREAT!!!

Anul acesta, maratonul de la Marea Moarta s-a suprapus ca data cu cel de la Polul Nord. Daca anul trecut l-am intalnit pe Zinedine Zidane in drumul catre Pol, anul acesta as fi avut ocazia sa il cunosc pe printul Harry al Marii Britanii, care a abandonat pentru cateva zile cluburile londoneze in schimbul unei calatorii pe schiuri in nordul planetei, prin care si-a propus sa ajute soldatii britanici raniti in razboiul din Afghanistan.

El s-a aflat la baza ruseasca de la Polul Nord (Camp Barneo) chiar in perioada desfasurarii maratonului si a revenit pe continent cu acelasi avion (Antonov 74 :)) cu care s-au intors si concurentii.

Referitor la maratonul de la Polul Nord, editia din acest an s-a desfasurat la o temperatura medie de -32 de grade, a fost castigat de  un concurent din Ungaria, iar participantii au avut ghinionul de a petrece la Pol doar 2 zile (in loc de 6, cat am stat noi in 2010), din cauza unei sparturi in calota glaciara – chiar pe pista de aterizare de la Camp Barneo (care a facut imposibila aterizarea la Pol in termenul stabilit).

In concluzie, regrete din partea mea ca nu am participat din nou la acest maraton si bucurie maxima pentru print, care poate rasufla usurat: nu pentru ca a scapat de intalnirea cu un roman :), ci pentru ca va reusi sa ajunga la nunta fratelui sau, William…

God save the Queen!

La exact 1 an dupa primul maraton din viata mea, cel de la Polul Nord, am reusit sa fac o cursa foarte buna, in cinstea aniversarii…

50 de kilometri in 4 ore si 42 de minute, adica 12 minute peste timpul pentru care pregatisem cursa (ca fapt divers, intotdeauna ma pregatesc pentru un timp cu 30 de minute mai bun decat ceea ce stiu ca pot obtine in mod obiectiv – am remarcat ca asta ma ajuta :)).

Cum a fost cursa ?

La 5.00 un autobuz de scoala a oprit in fata hotelului si a luat ultra maratonistii cazati in hotelul in care am stat si eu, apoi coloana de autobuze a mai oprit la inca 2 hoteluri si, dupa 30 de minute, am fost ‘debarcati’ undeva, in Amman (mai pe la periferie), unde urma sa se dea startul.

Pana la ora 7 cand s-a produs fericitul eveniment, alergatorii au facut un frig sinistru, temperatura fiind in jur de 6-7 grade, iar vantul a accentuat disconfortul termic. Partea buna este ca 2 camile haioase ne-au tinut companie iar vremea rea ne-a determinat sa incepem incalzirea mai devreme si cu o mai mare constiinciozitate… 🙂

Ora 7 a gasit la start in jur de 60-70 de alergatori si…am pornit !

Odata cu noi, a pornit si ploaia, un dus care ne-a tinut pana pe la kilometrul 8, cand ne-am intersectat cu locul de start al cursei de maraton (inceputa la aceeasi ora cu a noastra) si am iesit din Amman.

Prima portiune a fost cea mai dificila, cu multe urcusuri si coborasuri – cred ca aici am pierdut minute bune – comparabil cu ultimii 8 kilometri.

De la kilometrul 9 a inceput fericirea, respectiv testul suprem de gambe si cvadriceps : coborare, coborare, coborare… vreo 20 de kilometri, cand am intrat in desert si temperatura a sarit spre 25 de grade, cu mult soare… 🙁

Pe portiunea asta am castigat cel mai mult teren si am depasit o buna parte din concurenti, dar nota de plata a venit pe la kilometrul 45, cand au inceput sa ma cam intepe gambele… 🙂

Intorcandu-ma cu ceva kilometri in urma, merita mentionat ca am trecut borna de 42 de kilometri dupa 3 ore si 42 de minute  – adica cel mai bun timp al meu pe distanta de maraton. Precedentul ‘record’ era de 3h 54m (Pacific Coast Marathon, Chile).

Pe ultimii 10 kimometri ai cursei am avut parte de un peisaj superb: munti “desertici” in stanga si Marea Moarta in dreapta. Era foarte amuzant sa vezi indicatoarele de altitudine: “nivelul marii”, -50m, -100, -200, -300, -400…

Poate ca a fost „efect placebo”, dar la -400 de metri plamanii mei s-au simtit excelent – se pare ca acel procent de 8% de oxigen pe care aerul il are acolo, chiar conteaza…

Finalul cursei a fost chiar pe malul marii si a fost extrem de colorat de prezenta a sute de copii si adolescenti care alergasera cursa de 4.2 kilometri si stateau la sosire pentru a a ne incuraja. Multa muzica in boxe si ‘eliberarea’ pe care am simtit-o dupa ce am trecut finish-ul…

Dupa alergare, m-am dus direct la cortul de masaj pentru a rezolva gambele, iar dupa 15 minute am plecat spre hotelul de la Marea Moarta in care voi sta in aceasta noapte, cu medalia la gat si cu bucuria de a fi terminat ultra-ul nr. 3…

Circulatia fiind oprita pentru masini, am mai mers vreo 2 kilometri pentru a ajunge la hotel. Acolo, am avut marea surpriza de a vedea la intrare 6 steaguri, dintre care unul al Romaniei 🙂 – stiu baietii astia sa faca turism… De asemenea, de la receptie am fost anuntat ca nu mai au camere single si mi-au facut un upgrade dandu-mi un ditamai apartamentul, in care este suficient loc de cateva sprinturi de antrenament…  🙂

Nu in ultimul rand, mi-am mai facut o dambla, in incercarea mea nu doar de a alerga, dar si de a conduce un vehicul pe fiecare continent. Dupa snowmobilul din Antarctica, pe continentul asiatic a venit randul unei masini de golf 🙂

Asa a decurs ziua de astazi. Nu stiu pe ce loc m-am clasat, dar cred ca mi-am atins obiectivul (in afara celui de a termina ultra-ul sub timpul impus de organizatori), respectiv ocuparea unui loc in primii 10 la categoria mea. Urmeaza sa aflu in seara asta la festivitatea de inchidere sau de luni incolo, cand vor posta rezultatele pe site…

Pe curand !!

Andrei cel care va ureaza sa nu mai stati pe blog-uri ci sa iesiti din casa si sa faceti sport 🙂

Astazi voi fi mai telegrafic decat ieri, pentru ca se apropie ora de culcare 🙂

Pe scurt, astazi am vazut:

> „Citadel”, o veche cetate romana in care se mai afla ramasitele templului dedicat lui Hercule. Ea se afla in varful uneia dintre cele 7 coline ale Amman-ului si ofera o panorama de 360 de grade a orasului. Superb! 🙂

> Amfiteatrul, de asemenea o creatie de pe vremea romanilor. Aici am facut si un scurt antrenament pentru maine: am urcat si am coborat de 2 ori scarile amfiteatrului. Un exercitiu excelent, care ar trebui sa ajute la evitarea crampelor musculare pe parcursul cursei…

> „Uptown”-ul Amman-ului, adica zona luxoasa a orasului, cu vile ca in Beverly Hills, boutique-uri ca in marile capitale ale modei, un Starbucks – nu pentru cafea ci pentru a cumpara o cana pentru o prietena colectionara :), limuzine si alte lucruri care pot fi vazute prin astfel de zone…

> Muntele Nebo, in varful caruia a urcat Moise pentru a vedea ‘the promised land’ iar apoi a murit. Intr-adevar, panorama este uluitoare, poti vedea raul Iordan, Jericho (cel mai vechi oras din lume) si Jerusalemul. Se spune ca Moise a fost inmormantat pe muntele Nebo chiar de catre Dumnezeu…

> Biserica ortodoxa de la Madaba, unde m-am simtit ca acasa (cu mentiunea ca, spre deosebire de bisericile ortodoxe din Romania, avea bancute – ca la catolici; sper sa avem si noi, candva! – nu spun asta (doar) pentru confortul meu, ci pentru al doamnelor care trebuie sa petreaca ore in sir, pe tocuri, la nunti, botezuri etc. :)). Evident, m-am rugat pentru familie si pentru binele cititorilor blogului meu… 🙂

> Ziua s-a incheiat cu ‘clasicul’ pasta party – o cina pe care organizatorii competitiilor de alergat o ofera participantilor pentru a se cunoaste dar, mai ales, pentru a ii incarca la maxim cu carbohidrati. Personal, nu sunt mare fan al mancatului din greu inainte de culcare, prefer sa merg cat mai devreme la pasta party si sa manac atat cat sa am un somn linistit… :).

Intamplarea a facut sa stau la masa cu un cuplu sud afro-scotian rezident in Arabia Saudita – Scott si Suzette Mcivor. Alpinist convins (cu 7 summits la activ), el este vice-presedintele bancii comerciale nationale (NCB) din Arabia Saudita si a alergat de curand al 100-lea sau maraton, fiind castigator al unora dintre ele – inclusiv al celui la care concuram maine (o editie de acum cativa ani). Suzette este castigatoarea de anul trecut a probei de ultra feminin, cu un timp de 3 ore si 57 de minute, repetand practic clasarea obtinuta la ultimele 3 editii ale Dead Sea Ultra! Anul acesta spera sa isi apere din nou titlul de campioana… Ea a avut clasari excelente (in primii 20) si la Two Oceans Marathon, ultra-ul de 56 de km din Africa de Sud la care voi participa peste 2 saptamani si unde ii voi reintalni pe simpaticii alergatori…

Seara s-a incheiat ‘glorios’, cu o nunta foarte colorata si extrem de ‘sonora’ in holul hotelului. Am facut un filmulet simpatic cu acest subiect, dar net-ul de aici merge la ora asta cam greu, asa ca o sa incarc filmul zilele viitoare…

Asa a trecut ziua de astazi. Urmeaza alergarea si o baie in Marea Moarta, iar sambata un circuit Petra – Wadi Rum – Aqaba (Marea Rosie) si intoarcerea in tara. Tineti-mi pumnii pentru maine!!

PS – nu stiu daca organizatorii vor posta in aceeasi zi rezultatele pe site-ul concursului dar, oricum, voi reveni cu info…

Dupa un zbor de aproape 4 ore (2 ore si jumatate pana la Damasc, 1 ora escala, 20 de minute pana la Amman), am ajuns semi-adormit pe aeroportul Queen Alia (denumit dupa cea de a 3-a sotie a regelui Hussein :)), in jurul orei 4 dimineata.

Spre bucuria mea (si semn clar de ‘maturizare turistica’), a fost pentru prima data cand calatoresc spre un maraton si nu am decat bagaj de mana :). Asta s-a tradus printr-un timp mult mai scurt dedicat pentru imbarcarea la Otopeni si evitarea asteptarii bagajelor in Iordania.

La ora aceea ploua si temperatura era in jur de 7-8 grade. Aeroportul este la vreo 30 de kilometri de Amman, asa ca nu am reusit sa fiu in pat decat pe la 5 si ceva. A propos de ora, aici este acelasi fus orar, asa ca macar am evitat jet lag-ul…

Din obisnuinta, nu am putut dormi decat 5 ore, dar asta m-a ajutat sa apuc sa vad ce imi propusesem pentru azi, respectiv „downtown”-ul, partea veche a Amman-ului, mai putin cateva obiective turistice (interiorul Citadel-ei, amfiteatrul roman, etc.) care fac parte din turul de maine la care suntem invitati de catre organizatorii ultra maratonului.

Odata cu pranzul a crescut si temperatura, probabil pana pe la 22-23 de grade. Revenind la ‘downtown’-ul Amman-ului, am folosit ghilimele pentru ca se aseamana mai mult cu  un en-gros din Bucuresti plasat intr-un cartier mai putin luxos al Istanbul-ului…

Aglomeratie, claxoane, controale politienesti (ca la aeroport) la intrarea in obiective turistice sau magazine mai mari, comert stradal din greu, tot felul de arome, de la shaorme si pui la rotisor la narghilele si tot felul de mirodenii. Chiar si asa, atmosfera este placuta, cu steaguri care imi amintesc de cel al populatiei Saharawi, cu palmieri si oameni care stau cu ceaiul si narghileaua in fata magazinului, iar iordanienii nu par a vrea sa deranjeze pe cineva, mai ales un turist ratacit printre ei…

‘Dieta’ mea de astazi a constat in mult fresh de portocale, pe care il gasesti al tot pasul. Pretul este 1-2 dinari (adica in jur de 1-2 euro) pentru o sticla de 0.75 – 1 litru.

In plus, banane (servite direct de pe creanga!), hummus, salate si… iar salate. Specialitatile shaormistice si delicatesele sarailistice sunt rezervate pentru ultima zi 🙂

Chiar daca alergarea este de abia poimaine, am profitat de primirea ‘prematura’ a kit-ului de concurs (organizatorii mi l-au lasat la hotel) si mi-am pregatit de azi cele necesare pentru the big day. Steagul nostru; camelback-ul burdusit cu magneziu, isotonice, electroliti, geluri energetice si carbohidrati de la Isostar, 2 pastile de Microhidrina, cativa plasturi pentru eventualitatea basicilor; geanta data de organizatori pentru depozitarea lucrurilor pe care vrem sa le gasim la sosire; sapca; buf; geaca mea de ploaie climawind de doar cateva grame, pe care am testat-o si la Eco-Trail de Paris (multumesc din nou Salomon :)); bluza de corp; tricoul de concurs; chilotul ‘tehnic’; sortul; knee strap (excelente pentru alergatul pe suprafete dure! …ce bine e sa ai un var in Canada pasionat de alergare – multumesc Raul, ne vedem in Alaska! :)); jambiere de compresie; bratara ‘energetica’ (nu stiu daca ma ajuta foarte mult, dar cert este ca nu ma incurca 🙂 – am vazut ca in SUA este foarte populara, iar eu am folosit-o atat in Antarctica la cursa de 100km, cat si la Paris la ultra-ul de 83); manusi (stiu ca suna bizar sa porti manusi la temperaturi pozitive, dar alergarile prelungite imi ingheata mereu extremitatile :(); sosete de alergare anti-basici + o pereche de rezerva in camelback; ‘adidasii’ Asics Gel Nimbus 11, ‘tunati’ cu talpici care absorb socurile si sireturi Xtenex; iPod Shuffle (are vreo 3 ani saracul, dar nu il schimb pana la finalul 7 Continents, pentru ca a fost cu mine la toate competitiile si a rezistat la toate temperaturile :)); nu in ultimul rand, un mare offff: ceasul meu amarat (ca functii suplimentare are doar cronometru si alarma :))  – am tot amanat cumpararea unui Garmin cu GPS, pana in momentul in care il voi putea achizitiona din milele de zbor cumulate pe parcursul calatoriilor mele. Sper sa il am inainte de pensionare… 🙂

Avand totul pregatit, o sa ma pot culca maine mai devreme, imediat dupa pasta party. Trezirea este programata pentru ora 4, pentru ca la ora 5 vom fi transferati cu autobuzele catre locul de start al ultra-ului, care va incepe la ora 7.00 (brrrr…)

Pe maine!

Minus 420 de metri si un aer cu 8% mai oxigenat decat la nivelul marii. Cel mai jos punct de pe glob in care omul poate alerga. Un minim de la care maratonul Everestului de luna viitoare mi se va parea si mai sus…

Marea Moarta sau, dupa cum o numesc arabii, „Marea Sarata”.

Un fel de Sarata Monteoru, unde concentratia mare de sare, in jur de 30% , te tine la suprafata chiar daca nu sti sa inoti…

Amman. Exista de aproape 9.000 de ani. Istoria tuturor imperiilor.  Ce nu am reusit sa invat la scoala la geografie si istorie… invat acum :). Altitudine asemanatoare Predealului, populatie cat Bucurestiul. Climat semiarid. Vechi si nou. Ruine romane. Zgarie nori. Liberalism si teama de Al Qaeda. Internet. Pofta de o bere doar pentru ca aici este mai greu sa cumperi alcool…

Petra. Cel mai roz vestigiu.

3000 de ani. Patrimoniu UNESCO. Indiana Jones.

Din nou in desert, la o luna dupa experienta Sahara.

Plimbari cu camila si cu calul…

Wadi Rum. Un fel de Grand Canyon sau Dead Valley. Excursie cu 4×4. Beduini. 

Regretul ca nu voi avea timp de escaladat. Sau de calatorit cu balonul.

…Si, fireste, ULTRA MARATONUL. Asfalt. Coborare 1.300 m. Tensiune in cvadricepsi. Mixt meteo. 10 grade, ploaie. 30 de grade, soare…

Toate astea in 3 zile. Incet, incet, devin turist profesionist. Nu voi avea timp de savurat, voi vedea pe fuga cam totul, dar sunt sigur ca merita. Lucrurile memorabile se intampla rapid 🙂

Cam astea sunt gandurile si asteptarile cu care am plecat la drum…

Va salut cu drag din Asia, am ajuns in Iordania!

Pe curand,

Andrei beduinul.

Mesdames et Messieurs, daca vreti sa vedeti pozele de la Paris, ele sunt incarcate in sectiunea din dreapta a blogului (POZELE MELE). Preferatele mele sunt in albumul Cafe Paris – o colectie de poze cu cafenelele pariziene care dau un farmec aparte orasului…

La capitolul filme nu stau spectaculos, dar am noroc cu alti concurenti de la Eco-Trail de Paris 2011, care au postat pe YouTube filmuletele lor. Totusi, am apucat sa filmez si eu ceva: startul cursei, adica partea aceea a unui ultra maraton in care nivelul energetic si entuziasmul concurentilor este maxim si inca mai pot zambi… 🙂

Vizionare placuta!