Nu sunt fan al programelor TV (‘viata bate filmul’ :)) si al televizorului in general, pe care il mai folosim doar cateva minute pe zi pentru desene animate (Noddy, Thomas, etc.) si nici nu am obiceiul de a face caz de aparitiile mele publice (daca este cineva interesat de ele, le poate gasi in sectiunea APARITII IN MASS MEDIA…).

Totusi, felicit TVR-ul si le sunt recunoscator – multumesc Irinei Luca & echipei emisiunii Dincolo de harta – pentru editia difuzata in aceasta saptamana. Cred ca surprinde o buna parte din povestea mea, incepand din momentul alergarii maratonului de la Polul Nord.

Vizionare placuta! (click pe poza  de mai jos…)

Cum ar fi ca intr-o dimineata sa te trezesti intr-un cort alaturi de alpinistii care coboara de pe Everest, dupa o noapte in care ai auzit avalansele din muntii inalti de peste 8.000 de metri din jurul tau?

Apoi sa iesi din cort in mijlocul unui ghetar situat la 5.364 metri (la doar 3 kilometri si jumatate de varful Everest!), unde aerul este de 2 ori mai rarefiat decat acasa, imbracat in echipament de alergare si sa alergi un maraton? Si nu orice maraton, ci competitia de alergare care se desfasoara la cea mai mare altitudine pe glob…

Si, toate astea, dupa ce ai aterizat pe cel mai periculos aeroport din lume (Lukla) si ai mers aproape 2 saptamani pe cararile ‘acoperisului’ planetei, trecand pe langa manastiri budiste precum Tengboche, monumente istorice, poduri suspendate, admirand locuri exotice si peisaje superbe, unice, alaturi de sherpa si concurenti veniti din toata lumea…

Imaginea asta m-a motivat suficient de mult pentru a ma inscrie la maratonul Everest, care va avea loc anul acesta pe 29 mai. Data nu a fost aleasa intamplator de catre organizatori. In fiecare an, competitia are loc in aceasta zi pentru a celebra 29 mai 1953, cand Sir Edmund Hillary si Tenzing Norgay Sherpa reuseau prima cucerire a Everest-ului! Iar maratonul acopera o buna parte din traseul parcurs de cei doi pionieri…

In urma cu aproape 5 luni va invitam in Sahara. Ne-am format o echipa de 5 romani, ne-am pregatit, am alergat impreuna un maraton in desert, am impartasit bucuria de a termina cu bine competitia si, cel mai important, am devenit prieteni foarte buni. Mi-ar placea sa repet o astfel de experienta, asa ca… va invit in HIMALAYA!

Inainte de a spune „Da” sau „Nu”, ganditi-va daca:

> va doriti din toata inima sa ajungeti in Himalaya, acesta fiind unul dintre visurile voastre…

> sunteti dispusi sa va infruntati frica de zbor, de inaltime, de frig, de necunoscut si sa depasiti anumite neajunsuri provocate de lipsa confortului…

> nu va sperie eventualitatea destul de probabila a aparitiei durerilor provocate de acute mountain sickness…

> sunteti intr-o forma suficient de buna pentru merge pe munte timp de aproape 2 saptamani si de a alerga un maraton (sau un semi-maraton – se organizeaza ambele tipuri de competitie)…

> puteti sa va luati liber intre 15 mai si 5 iunie…

> (cel mai important) vreti si puteti sa intretineti o atmosfera buna intr-o echipa…

> sunteti dispusi sa faceti si un efort financiar (costul aventurii este in jur de 100 de euro pe luna, timp de 3 ani, daca faceti un credit de nevoi personale :)).

Daca intrebarile de mai sus v-au ajutat sa va clarificati dorintele, prioritatile si obiectivele, iar raspunsul vostru este „Da!!!”, astept cu drag mail-ul vostru (click pe butonul „CONTACTEAZA-MA”).

Cateva precizari:

– de regula, deciziile importante se iau rapid (intuitiv) 🙂

– desi organizatorii accepta inscrieri pana pe 1 mai, ar fi excelent sa decideti cat mai rapid daca venti la aceasta competitie. Astfel, aveti sansa de a gasi bilet de avion la un pret cat mai bun. In plus, mai sunt o multime de chestiuni organizatorice care trebuie rezolvate (echipament, certificat medical, cazari suplimentare, asigurare, cunoasterea celorlalti membri ai echipei 🙂 etc.).

De abia astept mail-urile voastre si sa ne cunoastem personal! Dau o bere la Everest Base Camp (echipa Sahara poate confirma ca ma tin de cuvant :))

Andrei sherpashu’

PS – invitatia ramane deschisa si pentru celelalte competitii la care voi participa, din circuitul 7 continente: 7 maratoane, respectiv 7 ultra…

Va povesteam anul trecut de o vizita care m-a marcat si care a dat un nou sens alergarilor mele. De atunci, am alergat pentru Hospice la toate competitiile la care am participat, din dorinta de a atrage atentia asupra ingrijirii paliative si de a ajuta la strangerea de fonduri pentru una dintre cele mai active organizatii implicate in ingrijirea bolnavilor aflati in faza terminala.

Fiind un mare fan al lucrurilor concrete, simt ca nu am reusit sa realizez foarte multe pentru cauza pe care o sustin, de aceea va rog sa ma ajutati sa cumpar 10 seringi automate pentru tratamentul durerii extreme.

Donatiile se pot face AICI.

Va sunt foarte, foarte, foarte recunoscator si va asigur ca efortul vostru va conta ENORM pentru pacientii Hospice!

Cu multumiri,

Andrei

Organizatorii maratonului din Sahara ne-au trimis link-ul cu pozele ‘oficiale’.

Vizionare placuta 🙂

Ne-am intors de cateva zile si am avut timp sa meditam la saptamana petrecuta in Sahara si sa ne scriem impresiile ‘la rece’…

(Mihaela) In pofida conditiilor precare, ne-am simtit extraordinar, iar organizarea concursului a fost perfecta, comparabila cu cea a maratoanelor de oras. Puncte de hidratare din 2 in 2 kilometri, asistenta medicala, punctualitate conform programului anuntat, dusuri la final si marcare excelenta a traseului. Iar senzatia pe care o ai cand te plimbi pe dune sau cand vezi cerul instelat, te face sa uiti de mici lipsuri pe care le ai in comparatie cu viata de acasa. Saharawi sunt niste oameni extrem de ospitalieri si au facut tot ce le-a stat in putinta ca noi sa ne dorim sa revenim, intr-o zi… La plecarea din Sahara, atat noi cat si gazdele noastre am plans din cauza despartirii 🙁

(Dia) Mi-a placut totul: locatia, ideea organizarii unui maraton pentru a sprijini populatia Saharawi, singuratatea pe care am simtit-o de cateva ori pe parcursului traseului cand eram doar eu si desertul, faptul ca am avut acces la internet si la un dus (chiar daca de abia dupa 3 zile…) si, bineinteles, clasarea obtinuta la prima mea participare la un maraton (locul 4 la categoria < 35 ani). A fost cea mai intensa saptamana din viata mea!

(Leti) Mi-au placut suporterii localnici care ne incurajau pe traseu, solidaritatea participantilor, hainele traditionale Saharawi (am primit si noi cate un rand de la gazdele noastre), ceaiul de ‚luarga’, improvizatiile tehnice (curentul se obtinea prin intermediul panoului solar la care era cuplata o baterie de masina, la care era legat un transformator, de care era atasata priza…), faptul ca nu am intalnit scorpioni si nu a fost nevoie sa folosim pompa de venin si, bineinteles, carnea de camila (care este delicioasa!). Toate acestea sunt amintiri pe care le voi avea toata viata si voi uita curand de micile ‚greutati’ intampinate acolo (arsita, nisipul inhalat, basicile facute in urma maratonului sau absenta unui anumit grad de confort).

( Elu) Este admirabil sa vezi cum pot supravietui acesti oameni (Saharawi) in niste conditii greu de imaginat pentru noi, cei din tarile ‚civilizate’. Nu poti ramane indiferent cand vezi copiii Saharawi alergand in picioarele goale sau cu un singur pantof (si acela rupt), jucandu-se cu gunoaie (amabalaje, sticle goale, fiare vechi etc.). Am fotografiat niste copii care improvizasera un cos de baschet si foloseau, in loc de minge, pantoful unuia dintre ei… M-a uimit faptul ca, in ciuda lipsurilor, sunt extrem de fericiti – probabil pentru ca nu au stresul nostru cotidian si pentru ca petrec foarte mult timp impreuna cu familia. Sunt niste oameni extraordinari si sper sa ii reintalnesc intr-o buna zi.

(Subsemnatul) A fost o experienta pe care cu siguranta nu o voi uita niciodata. In primul rand, am trait timp de o saptamana exact ca niste refugiati: am dormit pe jos in case facute din caramizi de nisip, am mancat orez si cush-cush (dar si camila, la o masa ‚festiva’), am baut apa adusa de convoaiele umanitare ale ONU si am trait cu teama specifica zonelor militarizate… Am rezistat cu brio fara televizor si fara confortul de acasa, socializand cu gazdele noastre extrem de ospitaliere care ne invitau din ora in ora la cate o repriza de ceai… Cat priveste maratonul, partea cea mai grea nu a fost infruntarea temperaturii extreme (in antiteza cu cea de la ultima noastra competitie oficiala – Semi-maratonul Gerar), ci efortul de a alerga pe dune si alergarea in timpul unei furtuni de nisip care ne-a prins pe la kilometrul 20… Si, inca ceva: este minunat sa alergi in echipa si sa impartasesti cu conationalii bucuria de a trece linia de finish cu tricolorul in mana!

Concluzia noastra (comuna): rezervati-va un loc la editia din 2012. MERITA!!!

PS – Elu a fost cel mai harnic dintre noi si a postat poze si filme din Sahara. Le puteti vedea AICI.

Yuu-huuu, e oficial: in august voi fi tata pentru a 2-a oara… Si, de aceasta data, va fi o fetita!!! 🙂

De cand ne-am casatorit, eu si Oana (sotia mea) am vrut 2 copii – un baiat si o fetita, la diferenta de 3 ani (considerata a fi diferenta optima :)). In august 2008 s-a nascut fiul nostru, Alex, iar in august 2011 vom avea o fetita (dupa cum ne-a confirmat ecografia facuta astazi :)).

Alegerea numelui a fost simpla (se va numi Ema), pentru ca aveam short list-ul facut acum 3 ani… Dupa cum vedeti, suntem ‘acoperiti’ pentru urmatorii 10 copii :)). Nu stiu daca pot include copiii la capitolul „Viseaza – Planifica – Actioneaza”, dar rezultatul este exact cel pe care ni l-am dorit…

Cine vrea sa se inspire din lista… este libera de copyright 🙂

Se pare ca cineva, acolo sus, ne-a ascultat rugaciunile. Multumiiiiim muuuuult!!!

Sub euforia momentului, sunt bucuros ca vom avea din nou un bebe, ca vom fi din nou in al 9-lea cer la maternitate, ca il vom tine in brate, ca il vom schimba scutece (v-am spus ca sunt as la capitolul asta? :)), ca va creste vazand cu ochii si ma va determina sa fiu in continuare un exemplu…

…Si, din cate am inteles de la prietenii nostri care au fetite, ele sunt foarte lipicioase cu tatii. Hihi, de abia astept!! 🙂

Asadar, pe 2 iulie (dupa ultra maratonul din Canada) intrerup pentru cateva luni alergatul in competitii externe, dar voi continua sa ma trezesc la 4 sau la 5 dimineata. De data aceasta si pentru baby sitting :)))

Oana, Alex, Ema…va iubesc!!!

Andrei taticul

Deformarea profesionala ma obliga sa mentionez cifrele maratonului din Sahara…

– 391 de alergatori (326 barbati, 65 femei), dintre care 118 la maraton.

– 4 probe (5 km, 10 km, semi-maraton, maraton)

– 4 categorii de varsta (< 35, 35-45, 45-55, > 55) 

– mai mult de 1% dintre participanti (5) au fost romani :). Total tari reprezentate: nu stim cifra exacta, dar am intalnit alergatori din Germania, Austria, Slovenia, Spania, Polonia, Irlanda, Anglia, SUA, Argentina, Finlanda, Italia, Mexic, Algeria, Saharawi si … Romania 🙂

– ‘delegatia’ romaneasca a participat doar la maraton, categoria < 35 ani, cu urmatoarele rezultate (deocamdata provizorii): Diana – locul 4 (5h 35m), Leti – locul 5 (6h 12m), Mihaela – locul 6 (6h 12m), subsemnatul – locul 26 (5h 35m), Elu – locul 33 (6h 12m).

– camile intalnite pe drum: minim 100

– cantitatea de apa / isotonic bauta in timpul maratonului: in jur de 5 litri / persoana.

– geluri cu carbohidrati: 5 bucati / persoana

– microhidrina: 2 pastile / persoana.

– electroliti: cate o pastila de persoana.

– unghii pierdute din cauza nisipului: 0

– basici la picioare: o medie de 3 / persoana…

– cantitatea de nisip din adidasi (la finalul cursei): minim 200 grame / persoana… 🙂

– timp petrecut in Sahara: 7 zile.

– ceaiuri baute: aproximativ 350 (7 zile x 5 persoane x 10 ceaiuri / zi).

– conserve de pate cu ficat (curcan, rata, pui etc.) si pate vegetal: in jur de 50 (nu am mai mancat atat pate de pe vremea cand mergeam in tabere sau excursii montane cu clasa; ce vremuri… :)).

– noi prieteni (pentru subsemnatul): cel putin 4 romani si 6 straini… 

Acum ceva timp era la MTV o emisiune care ma amuza mult. Vazand super-masinile din Sahara, mi-am amintit de emisiunea respectiva si m-am gandit sa ii dedic un filmulet…

Vizionare placuta 🙂

Suntem acasa, dupa o saptamana care a trecut incredibil de rapid. Inca nu ne-am dezmeticit si avem impresia ca am visat…

Ultimele 2 zile in Sahara au fost foarte pline si, in putinul timp pe care l-am avut la dispozitie pentru a actualiza blogul, internet cafe-ul era aglomerat sau inchis din cauza lipsei electricitatii…

Joi am fost intr-o excursie la dune ‘autentice’ (vezi filmarea), la distanta de 2 ore de mers cu autobuzul din tabara Smara. Am avut de infruntat un vant cumplit, care ne-a biciuit din greu, dar a meritat. Ne-am plimbat pe dune inalte de 50-60 de metri si ne-am dat pe ele ca pe derdelus 🙂

Alaltaieri ar fi trebuit sa mergem in vizita la spitalul din Smara, dar vizita s-a decalat cu 2 ore si am renuntat la ea, dar am trimis prin organizatori medicamentele pe care le-am donat prin amabilitatea A&D Pharma (multumim mult!).

Am mai stat cu gazdele noastre la un ceai si o ultima portie de cush-cush, linte si paine de casa. Ne-am jucat cu copilul de 3 ani al familiei (Hamdi), care s-a simtit foarte bine in tricoul de la Ro Club Maraton lasat de noi ca amintire 🙂

Ieri am stat in Madrid, unde (spre deosebire de saptamana trecuta) ploua si era foarte frig – ceea ce ne-a ‘introdus’ in atmosfera de acasa…

O sa revin cu cifrele maratonului si cu impresiile ‘la cald’ in urma experientei noastre in Sahara…

Pe curand!

El-Andrei

Cu toate bunele mele intentii, nu am reusit sa scriu ieri pe blog, pentru ca internetul nu a functionat decat 5 minute, dupa care el a cedat, impreuna cu reteaua de electricitate a taberei…

Dar hai sa va povestesc cum a fost ziua de ieri. O sa fiu telegrafic, pentu ca aici netul nu rezista prea mult si trebuie exploatat la maxim atunci cand ai ocazia. De asemenea, pozele au o rezolutie foarte mica, pentru a reusi sa le incarc…

A fost cel mai greu maraton din viata mea. Pentru mine, un lucru este clar : prefer sa alerg la -40 decat la +40…

Vremea a tinut, totusi, cu noi, pentru ca am avut vant, ceea ce a facut mai suportabila temperatura extrema. Pe alocuri, am avut parte si de mici furtuni de nisip, care scadeau serios vizibilitatea, dar nu ne–am simtit in in niciun moment in pericol.

Organizarea a fost excelenta, apa din 2 in 2 kilometri, puncte de asistenta medicala, punctualitate conform programului anuntat, dusuri la final – uraaaaaa!!!! – marcare excelenta a traseului, deci ca la nivelul unei competitii serioase.

Startul a fost dat din tabara El Aaioun, printre localnici care ne aplaudau frenetic, camile, case de chirpici si cotete cu capre si gaini.

Dupa 5 kilometri am iesit in desert, de fapt o suprafata dreapta, asemanatoare unui drum de tara prafuit.

Din cand in cand mai vedeam si cate o planta, dar prea mica pentru a ne bucura de umbra ei…

Am uitat de scorpioni, am alergat in ritmul nostru si am ajuns la km 10 dupa fix o ora.

Localnicii au stat pe tot traseul, vedeam la fiecare 2 sau 3 kilometri cate o masina inconjurata de femei si barbati cu steagul Saharawi in mana. Din fericire, nu ne–au obligat sa bem ceai… 🙂

Traseul a trecut prin 3 tabere de refugiati, El Aaioun, Awserd si Smara.

Am fost frapat de saracia lucie in care traiesc. Copiii se joaca cu pungi, ambalaje, cutii goale de conserve si fiare vechi… 🙁

Cea mai frumoasa dar si cea mai grea parte a traseului a fost intre km 30 si 35, cand am alergat pe dune, deci am reusit sa imi vad visul cu ochii… Partea mai putin vesela a acestor dune a fost nispul de care am beneficiat in adidasi si care a provocat tuturor participantilor basici, unghii cazute etc. Noi am scapat cu unghiile intregi, dar mergem destul de greu din cauza basicilor…

Echipa noastra a alergat cot la cot pana la kilometrul 15, cand ne–am intersectat cu 2 grupuri de spanioli si nemti cu care socializasem si zilele trecute si am decis sa ne impartim in 2. Motivul – la categoria feminin erau destul de putine participante si aveam sansa unei clasari bune pentru o reprezentata albastru–galben–rosu… Cea care s–a simtit cea mai in forma a fost debutanta noastra Diana, asa ca eu si ea am alergat ceva mai rapid.

Oricum, a fost o cursa destul de relaxata, cu opriri pentru a face poze, a ne hidrata si a lua intr–o sticla nisip autentic de duna sahariana, deci am pierdut vreo 30 de minute…

Am terminat in 5 ore si 30 de minute, iar Elu, Leti si Mihaela dupa vreo 30 de minute. Nu stim pe ce loc ne–am clasat dar vom afla la finalul zilei de astazi, cand va avea loc festivitatea de premiere. Privind la cabinetul medical amenajat la finalul cursei, care era plin de concurenti cu perfuzii, suntem extrem de fericiti ca am terminat cu totii cursa, fara probleme medicale. Doar cu ceva nisip inhalat, pe care il tot expectoram de ieri…

Cam asta este povestea maratonului, dar povestea noastra din Sahara nu s–a incheiat…

Pe curand!!

Cei 5 romani din desert 🙂