Pe Marian Chiriac l-am cunoscut la anul trecut, cand am fost invitat pentru un interviu la Hotnews.ro.

Jurnalist si redactor al revistei Alerg (cea mai buna publicatie dedicata alergatorilor din Romania pe care am citit-o pana acum), Marian este pasionat de miscare din frageda copilarie, a alergat primul maraton la 20 de ani si are la activ, de atunci, numeroase premiere, printre care si maratonul Sahara si maratonul Everest.

De curand, l-am vazut pe Marian la Discovery si mi-am amintit ca el este pionierul roman care a alergat la maratonul la care voi participa si eu pe 29 mai, la baza celui mai inalt munte din lume, asa ca l-am contactat pentru a afla detalii.

Marian a fost foarte amabil si prompt, asa ca va prezint MINI-INTERVIUL despre maratonul Everest.

Lectura placuta si… multumesc inca o data, Marian!!

Pentru ca maratonul Sahara si maratonul Everest bat la usa si, in plus, impun o pregatire logistica mult mai amanuntita decat o alergare la un maraton de oras, am cautat sprijin de la romani care au mai fost in acele zone. Primul ‘vizat’ a fost Paul Dicu, instructorul de arte martiale al trupelor DIAS din Constanta care a participat la editia de anul trecut a maratonului din desertul algerian.

Paul este un mare iubitor de nisip si dune, iar anul acesta va ‘recidiva’, alergand la una dintre cele mai dure competitii din desert, un multi-stage ultra de aproape 250 de km – MDS Marathon des Sables (Maroc).  Ce ma bucur, pentru ca am de la cine sa aflu informatii (din nou :)), daca voi participa si eu la o editie viitoare!

Pentru ca ne despart vreo 240 de km (ar fi un antrenament bun pentru MDS :)), dialogul nostru a avut loc via e-mail / telefon.

Impreuna cu colegii de echipa din ‘lotul Sahara’, am pregatit o lista cu intrebari pentru Paul. Puteti gasi aici MINI-INTERVIUL. O sa aflati de ce trebuie sa scuturati bine adidasii inainte de a ii pune in picioare… (nu, nu e vorba de nisip :)).

De abia astept sa il cunosc personal, iar semi-maratonul GERAR va fi o ocazie excelenta, pentru ca vom fi acolo amandoi 🙂

Multumim, Paul!

Echipa Sahara

Prima saptamana a anului a fost foarte ‘fructuoasa’ pentru planurile mele, in sensul ca: mi-am structurat proiectele de la serviciu pentru primele 2 trimestre din 2011; am reusit sa finalizez agenda urmatorului proiect de alergari si am comunicat-o sponsorilor / partenerilor cu care am colaborat pana acum; m-am inscris la Eco-Trail de Paris, Dead Sea Ultra si Two Oceans Mutual Ultra; am reusit sa vorbesc cu 3 alergatori romani pe care ii simptatizez si pe care ii ‘alergam’ 🙂 de ceva timp – o sa revin cu detalii despre acest subiect, pentru ca am aflat lucruri foarte  interesante si practice pentru urmatoarele competitii (in special cele din Sahara si Everest).

Am aflat, de exemplu (multumesc Paul!), ca la competitia din Algeria (Sahara Marathon) nu pot participa cu actualul pasaport, pentru ca voi fi oprit la granita! Algeria, ca si alte tari (Libia, Sudan, Somalia, Arabia Saudita, Yemen, Liban, Siria, Emiratele Arabe Unite, Iran, Pakistan, Bangladesh, Malaezia si Brunei) refuza sa acorde viza turistilor care au in pasaport stampila de intrare in Israel.

Si cum anul trecut am facut un scurt pelerinaj in Tara Sfanta (a propos, merita sa mergeti, este o tara SUPERBA!)…acum trebuie sa solicit emiterea unui pasaport simplu temporar 🙁 …pe care trebuie sa il returnez autoritatilor romane inainte de a pleca in SUA / Canada (actualul pasaport, care are si cele 2 vize, trebuie sa ramana in ‘custodia’ statului roman pe perioada folosirii celui temporar)… si rocada va continua de fiecare data cand voi calatori  catre destinatiile mentionate mai sus… 🙁  

Oricum, bine ca am aflat la timp si nu voi rata maratonul din Sahara. Cum ar fi fost sa zbor pana acolo si sa ma trimita inapoi?! Cred ca as fi fost deprimat o saptamana 🙂

Sper sa va foloseasca informatia si sa nu ratati vreo vacanta pentru o chestie absurda ca asta…

PS – La multi ani, Oana!! La multi ani Ion!!

Ro Club Maraton, primul club al maratonistilor amatori din Romania, organizeaza un cross si un semi-maraton pe echipe.

Semi-maratonul GERAR, desfasurat pe un circuit de 3.6 kilometri, va avea loc pe 30 ianuarie in Bucuresti (campusul Universitatii Politehnice) si este prima cursa a anului 2011. Echipele vor avea 3 componenti, care vor alerga simultan toti cei 21 de km (deci nu stafeta), la maxim 5 metri unul de celalalt (deci cam greu cu pauzele de pipi :)) 

Imi face mare placere sa promovez acest eveniment, pentru ca:

– impreuna cu coechipierii (pana in prezent 5) care vor veni la maratonul din Sahara, m-am inscris la proba de echipe mixt (ne numim Cool Cats, respectiv Vanilla Ice :)).

– este organizat de clubul de amatori la care sunt afiliat si eu de un an si, cunoscand o parte din colegii de acolo, sunt convins ca o sa iasa foarte bine 🙂

– imi aminteste de alergarile reci din Antarctica si de la Polul Nord (mai ales daca gerul o sa tina cu noi :))

– este o ocazie excelenta de a cunoaste alti alergatori si de a impartasi din experientele noastre.

– taxa de inscriere este mai mult decat prietenoasa (45 RON / echipa).

– nu in ultimul rand, pentru ca astfel de evenimente trebuie sustinute de o participare numeroasa, astfel incat sa se intample cat mai des si sa ne faca sa iesim din casa pentru a face miscare 🙂

PS – Numarul maxim de echipe admise in concurs este de 60, asa ca… grabiti-va!! 🙂

De obicei, noaptea dintre ani este momentul in care ne facem diverse promisiuni: ca vom petrece mai mult timp cu familia, ca vom face mai multa miscare, ca vom renunta la fumat (sau la baut…), ca ne vom bucura mai mult de viata, ca vom scapa de datorii, ca o sa invatam ceva nou, ca vom ajuta pe altii, ca vom fi mai organizati etc.

De cele mai multe ori, aceste promisiuni rezista doar cateva ore / zile 🙁 si au de asteptat inca un an…

Ca si anul trecut, revelionul m-a prins la munte. Nu am stat decat 3 zile (de ieri am revenit la birou…), dar am profitat de ocazie pentru a face 2 antrenamente ‘verticale’, pentru a il pune pe Alex pe schiuri (peste 2 ani il pun si pe placa, ca sa mergem in tandem :)), pentru a ne revedea cativa prieteni buni si pentru a imi ‘reinsprospata’ promisiunile.

Daca partea cu lasatul de fumat, cu miscarea, cu organizarea, cu ajutatul semenilor mei, cu invatatul de lucruri noi si cu bucuratul de viata – am ‘rezolvat’ in anii precedenti, pentru 2011 imi doresc mult sa scap de micile datorii 🙂 si sa petrec mai mult timp cu familia. In ceea ce priveste datoriile, mi-am facut ceva planuri (o sa scriu o carte – deocamdata am doar titlul si sumarul :)).

Ma asteapta un an incarcat.

In primul rand, in a doua parte a 2011 sper sa apara in viata familiei mele bebe numarul 2 :). Nu imi dau seama de ce, dar dupa experientele traite in 2010 ma simt mai pregatit pentru a deveni inca o data tata… 🙂

Apoi, mai am de alergat 3 maratoane pentru a finaliza circuitul 7 maratoane pe 7 continente, din care 2 (Sahara si Everest) imi vor da ‘ocazia’ sa ma confrunt cu situatii noi (caldura extrema / altitudine mare).

De asemenea, imi mentin si dorinta de a alerga ultramaratoane pe fiecare continent. Mi-am schitat un plan care a obtinut ‘avizul’ familiei 🙂 si pe care il gasiti in pagina 7 ULTRA-MARATOANE. Nu stiu daca o sa si fac rost de fonduri, dar asta e alta poveste 🙂

Primul ultra de dupa cel din Antarctica va fi Eco-Trail de Paris, in ultimul weekend din martie. Este o competitie de 80 km (are si variante de 50 si 18 km) care se desfasoara in suburbiile Parisului si padurile din jurul lui, trecand pe langa palatul Versailles si terminandu-se la primul etaj al Turnului Eiffel. Timpul limita de terminare al cursei de 80 de km este de 12 ore si jumatate.

Am ales aceasta competitie pentru ca: vad si eu (in sfarsit!) Parisul :); nu am mai alergat concursuri prin padure; voi alerga in premiera la un concurs care se desfasoara si pe timp de noapte; este aproape si nu trebuie sa lipsesc de la serviciu; pot fi insotit si de fotograful meu preferat (sotia :)); este o deplasare relativ ieftina (costul zborurilor spre Paris este decent, taxa de inscriere a fost vreo 80 de euro, iar cazarea…poate gasim niste prieteni pe acolo :)).

Un lucru amuzant, dar care nu m-a surprins… Pentru a se inscrie la aceasta competitie, participantii trebuie sa isi creeze un cont / profil pe site-ul lor. Cand sa selectez tara de resedinta… Romania nu exista :). Organizatorii au fost draguti si au raspuns rapid cererii mele de a include Romanica in lista tarilor de pe glob, asa ca…sunt fericit ca am mai pus tara noastra pe harta unei competitii! 🙂

PS – le dedic cu drag videoclipul de mai jos…

Bine v-am gasit in 2011!

Colegul meu de camera din Punta Arenas, simpaticul taiwanez Tommy Chen, a facut un filmulet despre maratonul din Antarctica. Din fericire, nu este nevoie de (prea multa) traducere…

Vizionare placuta!

PS – sa nu va sperie degetele degerate ale lui Tommy. Intre timp si-a revenit 🙂

A fost un an incredibil.

Pe 1 ianuarie 2010, imediat dupa mahmureala de revelion, am facut primul antrenament pentru maratonul de la Polul Nord. La munte. Temperatura -15 C. Mi-am spus ca daca voi alerga macar 30 de minute si nu voi raci, atunci voi reusi sa alerg si la Polul Nord…

Mai erau 3 luni pana la maraton si nici macar nu ma inscrisesem. Nici nu stiam daca mai au locuri disponibile. Nici nu ma antrenasem. Nici nu stiam ce inseamna ‘maraton’. Cu ce se ‘mananca’ astfel de competitie. Nu mai experimentasem temperaturi de -35, -40 C. Nu stiam cum sa imi pregatesc organismul pentru astfel de conditii. Ce nutritie trebuie sa am. Ce echipament. Cum pot face rost de bani pentru taxa de inscriere. Pentru transport. Pentru cazare. Pentru multe altele.

Nu stiam ce inseamna ‘blog’. Nici nu cred ca citisem vreunul!

Tot ce stiam era ca TREBUIE sa ajung la Polul Nord. Era Everest-ul meu. Daca reuseam, atunci eram sigur ca imi va reusi orice. Si asta insemna ca puteam deveni cel mai bun exemplu pentru copilul / copiii / nepotii / stranepotii mei…

Un vis din copilarie, ramas acolo, undeva, in adancul creierului, de pe vremea cand citeam Jules Verne si alte carti de aventura. Un vis care se pierduse, treptat, pe masura ce ma ‘maturizasem’… 

Ma bucur ca am decis sa imi infrunt temerile. Zeci de decolari si zeci de aterizari intr-un an – nu este un lucru foarte confortabil pentru un aerofob :). Un discurs la TEDx, in fata a sute de oameni – nu este tocmai idealul unui om care se teme de vorbitul in public. Antrenamente la munte, suspendat de o coarda la zeci de metri deasupra pamantului – este exact ceea ce lipsea unuia care are rau de inaltime… Si, bineinteles, trezitul la 4-5 dimineata, gerul de afara, monotonia lungilor antrenamente, renuntatul la berea din fata televizorului… – nimic care sa placa unui mare iubitor de confort 🙂

Facand ‘bilantul de sfarsit de an’, nu imi vine sa cred ca am fost la Polul Nord. Si in Antarctica. Si in Australia. Si in America de Sud. Ca am alergat deja pe 4 continente. 5 maratoane. Si un ultramaraton de 100 km. Ca (mi-)am ‘livrat’ mai mult decat (mi-)am promis. Ca mai am doar 3 maratoane pana imi indeplinesc inca un vis, cel de a alerga 7 maratoane pe 7 continente. Si doar 6 ultramaratoane pe 6 continente pana imi voi indeplini o noua dorinta. Si cine stie ce va mai urma? …Pentru ca experientele noi genereaza oportunitati noi… 

Imi iau ramas bun de la un an excelent, la finalul caruia am ‘crescut’ odata cu fiul meu si am castigat multa incredere.

Incredere ca pot fi un tata grozav. Un antreprenor la locul de munca. Un coleg si un prieten mai bun. …Sunt sigur ca si sotia ma iubeste si ma apreciaza mai mult decat acum un an… :)))

Sa vina 2011! Il astept conform zicalei: „Asteapta-te la ce e mai bun, dar pregateste-te pentru ce e mai rau!”. In interpretarea mea, voi visa cu ochii deschisi si cu capul in nori, dar voi planifica si actiona cu mare atentie si cu picioarele pe pamant… 🙂

La multi ani si, mai ales, la cat mai multe vise indraznete!! Ne revedem / reauzim / ‘rescriem’ la anul…

PS – am reinceput antrenamentele, ma simt excelent 🙂

Andrei cel care va multumeste ca ii sunteti alaturi.

Nu sunt fotograf profesionist, dar sper sa va placa POZELE MELE si sa va faceti o idee despre calatoria mea in America de Sud si Antarctica. Pozele facute de fotograful oficial al Antarctic Ice Marathon 2010 pot fi vazute AICI.

Vizionare placuta 🙂

Totul e bine cand se termina cu bine. Asa s-a incheiat si povestea mea din Antarctica: bagajele au ajuns de abia astazi, dar la timp pentru a avea sub brad cadourile luate de ‘Mos Craciun’ pe parcursul calatoriei mele…

Asa ca Alex va primi pinguinul de plus pe care si-l dorea atat de mult 🙂

In urmatoarele zile o sa actualizez si sectiunea ‘Pozele mele’ cu imagini din America de Sud si Antarctica.

Pana atunci…va doresc un Craciun extraordinar, alaturi de cei dragi.

Mi-a placut solitudinea continentului alb, dar cel mai bine este tot acasa!!!

Pe curand,

Andrei

Ramasesem cu povestea in Buenos Aires. A urmat drum de 14 ore spre Frankfurt dar…surpiza! Aeroportul din Frankfurt era inchis, asa ca ne-au trimis la… Stuttgart! Cei 2 nemti de langa mine erau in culmea bucuriei, pentru ca ei ar fi trebuit sa ajunga de fapt la…Stuttgart, asa ca au economisit un drum de cateva ore cu trenul. Bagajele urmeaza sa le recupereze de la Luthansa zilele viitoare.

Eu am fost mai putin vesel, pentru ca peste 3 ore aveam avion Frankfurt – Bucuresti si, daca nu il prindeam, probabil ca veneam cu trenul (deja gasisem o varianta prin Viena) sau inchiriam o masina, ceea ce se traducea in inca 2 zile de stat pe drum… 🙁

Dupa 2 ore, avionul a primit unda verde pentru Frankfurt, asa ca am decolat. Am aterizat acolo cu 15 minute inainte ore de imbarcare la zborul catre Bucuresti, ceea ce facea imposibila plecarea, mai ales ca la tranzit / check-in erau vreo 4-500 de persoane, deci cel putin o ora de asteptat. Cu biletul in brate, m-am bagat in fata (ca romanu’ :))  si am cerut permisiunea sa trec, apoi am bagat un sprint de vreo 1 km pana la poarta de imbarcare, care era in partea opusa a terminalului. Ca in filmele americane cu evacuari din Vietnam, la poarta de imbarcare erau alti zeci de pasageri, majoritatea romani, care pierdusera curse anterioare (amanari, anulari etc.) si cereau un loc la cursa curenta. Noroc ca imi rezervasem un loc inca de la imbarcarea la Buenos Aires, asa ca am trecut si de ultimul ‘baraj’ :).

Am mai asteptat apoi vreo ora in avion, care nu pleca deoarece avea prea multe bagaje (!!). In sfarsit, ne-am facut loc printre nameti si am decolat cu spre Bucuresti…

Evident, bagajele mele vor ajunge zilele viitoare, dar asta ma bucura, intr-un fel, pentru ca am o polita de asigurare care imi acopera aceste intarzieri. Sper totusi sa ajunga pana la Craciun, pentru ca in ele am cadourile de la Mosu’… 🙂

Cred ca frica de avion mi-a trecut de tot, dupa aceste 7 decolari si 7 aterizari in mai putin de 48 de ore  (un nou record personal!)

Ce bine e acasa!!

Pe curand,

Andrei ratacitorul

PS – fotografiile nu imi apartin (nu am avut cand sa mai fac si poze!!), dar descriu destul de bine haosul de azi dimineata de pe aeroportul din Frankfurt…

PS’ – De maine reduc (motivat!) numarul articolelor pe blog (incep serviciul :))