Foarte rapid: am ajuns cu bine si fara intarzieri in Buenos Aires. Zborurile pe ruta Punta Arenas – Puerto Montt – Santiago de Chile au fost perfecte. Cel din Chile pana in Argentina ne-a zgaltait ca niciodata (asa e cand zbori peste Anzi…) 🙁

Parca am mers cu autobuzul pe un drum de tara… Eu sunt ok, dar o doamna a lesinat de frica :(. Cred ca e ok acum – a avut noroc ca in avion erau 2 doctori (desi uneori asta nu e un lucru bun, pentru ca doctorii au opinii diferite… :))

In fine, acum astept cu emotie sa aflu daca zborul spre Frankfurt se amana sau nu. Daca nu dau nici un semn in urmatoarele ore, inseamna ca m-am imbarcat 🙂

Pe curand!

O idee la care ma gandesc inca din secunda in care am decis sa alerg 7 maratoane pe 7 continente este: „ce va urma dupa acest proiect”? Nu de dragul de a avea ce scrie pe blog, ci din dorinta de a avea in continuare o motivatie suficient de puternica (pe termen scurt si mediu) pentru a ma trezi zilnic la 4 dimineata si sa ma antrenez. Pe termen lung, sunt sigur ca asta ma va ajuta sa ma mentin sanatos si in forma, gata oricand sa ma joc, sa alerg, sa merg pe munte sau sa fac orice alte activitati fizice cu copilul / copiii / nepotii mei :).

A propos de copii, cel mai important ‘proiect’ pentru 2011 va fi o surioara sau un fratior pentru fiul meu Alex, sper sa ne iasa!! 🙂

Apoi, ma gandeam la 7 summits, sau sa invat sa inot crawl si sa fac cateva Ironman, sau turul Africii pe bicicleta de la Cairo la Cape Town etc., dar acum stiu precis care va fi primul dintre ele: 7 ultramaratoane pe 7 continente! Unul este deja rezolvat, au mai ramas doar 6 :). 

Urmeaza sa vad in ce masura voi gasi resurse pentru acest proiect…

Mi-ar placea sa aleg destinatii mai putin ‘extreme’ din punct de vedere al climei, altitudinii etc. in care sa pot merge si cu familia.

Am deja cateva idei & propuneri de locuri in care sa duc drapelul nostru, sper sa ma ajutati si voi cu sugestii :).

Asadar…

Africa: Two Oceans (56 km, Africa de Sud) / 100km Pharaonic Race (Egipt) / River Fish Canyon (100 km, Namibia).

Asia:  Hong Kong 100 / Mongolia Sunrise to Sunset (100 km) / Dead Sea Ultra (50 km, Iordania) / Sundown Ultra (100 km, Singapore).

Europa: Eco Trail de Paris (80 km, Franta) / Suomi-Run 100 km (Finlanda) / Laugavegur Ultra (55 km, Islanda) / Transvulcania (83 km, Insulele Canare) / Glasgow – Edinburgh Double Marathon (56 mile, Scotia) / Costa Brava Xtrem Runing (135 km, Spania)

America de Nord: Grand Canyon Ultra (126 km, USA) / Burning Man Ultra (50 km, SUA) / Canadian Death Race (125 km) / Vulture Bait Trail Race 50k (Canada)   

America de Sud: Inca Trail to Machu Picchu (45 km, Peru) / Jungle Marathon (200 km, Brazilia) / Papa-Nui 80 km GrandTrail (Insula Pastelui)

Australia / Oceania: Tarawera Ultra (100 km, Noua Zeelanda) / Heaphyfive-0 (72 km, Noua Zeelanda) / The four beaches (50 km, Tasmania – Australia) / Gold Coast 100 (Australia)

Antarctica: Antarctic Ice 100k – rezolvat 🙂

Nu stiu daca vreun alergator din lume a reusit pana acum sa termine 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe toate cele 7 continente. Daca nu, ar fi frumos sa reuseasca tocmai un roman asta!!

…Vreau sa probez inca o data formula mea „magica” pe care am expus-o in conferinta TEDx: VISEAZA – PLANIFICA – ACTIONEAZA!

Poate ca sunt cam euforic acum, dar…asta e: planuri mari = realizari mari, planuri mici = realizari pe masura :).

Revenind la proiectul actual, cel cu maratoanele, dupa Craciun incep pregatirea competitiei din februarie, in Sahara (a propos, suntem 5 romani inscrisi pana acum si invitatia mea ramane valabila…).

Asta a fost calatoria mea antarctico – sud americana, cu experientele prin care am trecut si ideile care mi-au venit aici. Acum ma pregatesc sa ma intorc in Romania, tara mea preferata 🙂

Pe curand,

Andrei cel cu vise, planuri si actiuni

PS – La multi ani, Lucian! 🙂

Maratonul din Antarctica s-a incheiat si, ca de obicei, va prezint cateva cifre.

Rezultatele competitiei pot fi gasite pe site-ul organizatorilor.

> A fost editia a 6-a, cu un numar record de participanti: 37.

> 32 de concurenti la proba masculina de maraton, 5 la cea feminina.

> 6 concurenti de la maraton au participat si la cursa de ultramaraton (100 km), 5 la proba masculina, 1 la cea feminina.

> Singura competitie de maraton din lume la care au participat simultan rezidenti de pe toate cele 7 continente. Antarctica a avut 2 reprezentanti, America de Nord 12, America de Sud 2, Australia 3, Asia 3, Europa 13, Africa 2. In total, au fost reprezentate 17 tari. In poza din stanga, steagurile sunt asezate in ordinea in care au terminat concurentii proba de 100 de kilometri 🙂

> La aceasta editie au fost stabilite noi recorduri ale competitiei: Clare Apps (Marea Britanie / rezident Antarctica) la feminin cu 4h 47m 37s si Bernardo Fonseca (Brazilia) la masculin cu 4h 20m 31s.

> A fost stabilit si un nou record al competitiei la proba masculina de 100 km, acelasi Bernardo Fonseca (Brazilia), care a terminat in 12h 41m 52s. Precedentul record era detinut de Marc de Keyser (Belgia), care a terminat cursa din 2008 cu 12h 49m 51s. Belgianul a participat si anul acesta la competitie, dar la proba de maraton, unde s-a clasat al doilea.

> A fost doborat recordul de varsta al competitiei: Sarah Oliphant (SUA) – 15 ani. Cu aceasta ocazie, ea a intrat in Cartea Recordurilor ca fiind cea mai tanara persoana care termina circuitul 7 maratoane pe 7 continente!

> Alte premiere / recorduri personale: australianul Tristan Miller (cel din stanga imaginii), care acum 1 an si-a pierdut slujba, a gasit un sponsor si a alergat de atunci 52 de maratoane in 52 de saptamani in 52 de tari! Maratonul din Antarctica l-a ajutat sa finalizeze si circuitul 7 maratoane pe 7 continente. In aceste zile, el va reveni acasa pentru prima data dupa 1 an!! El s-a folosit de participarea la toate aceste competitii si pentru a strange fonduri in scop caritabil. De asemenea, Gary van Vuuren (Zimbabwe) a alergat al 100-lea sau maraton, Steve Hibbs (SUA) al 116-lea si Brent Weigner al 182-lea! Pentru mine, a fost al 5-lea 🙂

> Om de afaceri respectabil (dealer auto), dar si alergator si alpinist in timpul liber, polonezul Irenesuz Szpot, care a alergat maratonul din Antarctica la doar cateva zile dupa ce a cucerit varful muntelui Vinson (cel mai inalt din Antarctica), va deveni in 2011 primul om din lume care termina atat 7 summits cat si 7 continents. Mai are de ‘bifat’ doar Everestul, pe care planuieste sa il cucereasca in mai 2011 – cu cateva zile inainte de a implini 49 de ani! Si, inca ceva: s-a apucat de toate astea de abia acum 4 ani… In stanga gasiti un mini-interviu pe care i l-am luat in Antarctica 🙂

> Subsemnatul s-a clasat pe locul 18 la maraton, cu 5h 59m, la 1h si 40m de castigator si la aproape 2h si jumatate de ultimul clasat. Sunt foarte multumit de acest rezultat, avand in vedere faptul ca ma antrenez doar de 11 luni si ca cei mai multi dintre participantii la acest maraton au o experienta mult mai mare, cu zeci, chiar sute de maratoane la activ…

> La proba de 100 km, m-am clasat pe locul 4, cu 21h si 22m. Nu m-am clasat ultimul :), deoarece britanicul Scott Mulligan (locul 8 la proba de maraton din ziua anterioara) a abandonat din cauza hipotermiei. A fost primul ultramaraton din viata mea, deci imi pot imbunatati substantial timpul la competiii viitoare 🙂

> O alta statistica: cei 37 de participanti au alergat in total aproape 900 de maratoane si ultramaratoane (peste 920, daca luam in calcul si competitia de anul acesta din Antarctica)! Daca se iau in calcul si semi-maratoanele si triatloanele, totalul depaseste cu mult cifra 1000!

> Pe 5 dintre concurenti i-am intalnit si la competitii anterioare la care am participat: Tommy Chen (Taiwan), Arnold si Sarah Oliphant (SUA) – maratonul de la Polul Nord si cuplul indian Krishna Prasad Chigurupati – Uma Devi Chigurupati, pe care i-am intalnit la maratonul din Australia.

Cam astea sunt cifrele. In rest, sunt fericit ca am in pasaport si viza de Antarctica (dupa cea de la Polul Nord) si ca inca mai pot sa merg dupa efortul din ultimele zile :). De asemenea, mi-am facut noi prieteni, am o multime de invitatii de a veni in SUA, Brazilia, Taiwan, India etc. Bineinteles, am facut la randul meu lobby pentru a ii convinge sa vina in Romania 🙂

Acum imi fac bagajul (pentru a x-a oara in ultimele 3 saptamani :)). Maine dimineata la 4 trebuie sa fiu la aeroport, pentru cursa Punta Arenas – Puerto Montt – Santiago de Chile. Urmeaza apoi Santiago de Chile – Buenos Aires – Frankfurt – Bucuresti. Vazand cate curse se anuleaza pe aeroportul din Frankfurt, ceva imi spune ca aventura nu s-a incheiat… Sa speram ca merg macar trenurile si o sa pot ajunge acasa pana in ajunul Craciunului, in cazul in care se amana cursa Frankfurt – Bucuresti 🙂

Pe curand!

Andrei statisticianul

Am revenit din Antarctica, unde am stat din 13 decembrie pana astazi.

Sunt din nou in Punta Arenas si nu imi vine sa cred prin ce experiente am trecut in ultimele zile…

Daca acum mai putin de un an nu imi imaginam ca voi ajunge vreodata sa alerg un maraton, ultimele zile mi-au aratat ca noi, oamenii, suntem capabili de realizari care depasesc cu mult granitele a ceea ce numim „limita fizica”. Dar hai sa va povestesc… 🙂

Pe 5 decembrie am alergat maratonul din Chile si aveam temeri in privinta urmatoarei alrgari, din Antarctica, programata cu 1 saptamana mai tarziu. Nu mai alergasem 2 maratoane intr-o saptamana (cele 3 maratoane alergate anterior au avut pauza 2-3 luni intre ele).

Plecand cu ceva intarziere catre Antarctica, am avut ocazia sa discut cu multi dintre colegii mei de „suferinta”, cu care urma sa alerg pe continentul alb. Am observat ca unii dintre ei au inceput sa alerge la o varsta mult mai inaintata decat mine si au ajuns la performante care mi se pareau imposibile, ca de exemplu sa alergi in continuu 48 de ore, mai mult de 200 de kilometri, la o temperatura medie de 40-50 de grade Celsius intr-o cursa precum Badwater…si toate astea la 60 de ani (de ex. francezul Alain Henri d’Andria, care s-a apucat de alergat la 47 de ani si care are la activ o gramada de ultramaratoane, printre care si Badwater…de 2 ori!)!!

Atunci am realizat ca merita sa imi ridic bariera psihologica a celor 42 de kilometri si 195 de metri si sa alerg ultramaratonul din Antarctica, de 100 de kilometri. Daca primul meu maraton a fost la Polul Nord, de ce nu ar fi primul meu ultramaraton in apropierea polului opus? 🙂

Asa ca, in preziua plecarii catre Antarctica (a propos, in stanga este un film facut acolo :)), decizia era deja luata. O prima problema tehnica: nu am alergat niciodata mai mult de 43-44 km si nici nu m-am antrenat vreodata pentru ultramaraton! O a doua problema la fel de ‘tehnica’: ultramaratonul urma sa se alerge a doua zi dupa maraton, deci timp de refacere = zero!

In secunda 2, am dat search pe Google si am gasit tehnici de antrenament si de alergare a curselor de ultramaraton. Am bagat la cap tot ce se putea inmagazina intr-un timp atat de scurt si am cumparat rapid mici provizii (mancare) care sa sustina efortul meu. De asemenea, am decis sa apelez la autosugestie si sa imi imaginez ca o sa alerg, de fapt: 13 km de incalzire si 3 antrenamente a cate 29 de km (ca sa scap de pragul psihologic al ‘zidului’ de la kilometrul 30…). Apoi, mi-am schitat pe hartie o strategie (ritm, pauze de hidratare si mancare etc.) si, bineinteles, m-am imaginat terminand cursa, fiind foarte fericit, sunand acasa si anuntand familia… :)).

Cursa de 100 de km s-a desfasurat pe un ghetar inconjurat de munti, la aproape 1.000 m altitudine, pe un circuit de 25 km, cu 2 check point-uri, la km 10 si la 17. „Terenul” de alergare: o combinatie intre portiuni de zapada batatorite, unde se putea alerga decent (asemanator alergarii pe nisip) si portiuni in care piciorul intra in zapada 10-15 cm.

Startul s-a dat la ora 21.30, temperatura -18 C. A propos de temperatura, ea a oscilat intre -10 si – 25, deci ceva mai cald decat la Polul Nord, dar cu cateva intervale de vant foarte puternic, ceea ce a afectat serios confortul nostru termic (unul dintre concurenti a abandonat pe la km 35 din cauza hipotermiei; din fericire, acum e sanatos si fara sechele…). O alta diferenta este ca temperatura se schimba rapid in ambele sensuri si trebuia sa ai in permanenta la tine o haina in plus…

La capitolul ‘echipament’, am fost imbracat mai subtire decat la Polul Nord. Pe cap am avut un windstopper (Mammut) si o masca (Gator) care sa ma fereasca de arsuri solare (la maraton nu am folosit-o si am o arsura de toata frumusetea pe obraji, in ciuda cremei folosite…), ochelari de schi (Rogue – cea mai buna investitie din viata mea! – sunt printre putinii concurenti fara arsuri la ochi). In partea de sus am avut o bluza climacool de la Adidas (cu care alerg si vara) si un windstopper (Mammut). Cand temperatura a scazut semnificativ, am pus pe mine si o bluza subtire din polar (Lafuma). In spate am avut un camelback de 2 litri (Deuter), care nu a inghetat si a mentinut apa la temperatura decenta. La capitolul manusi, la maraton am folosit doar un rand –windstopper (ToKo) iar la ultra am adaugat, de la jumatatea cursei, si o pereche de manusi din polar (Lafuma). Nu a fost nevoie, ca la Polul Nord, si de un al treilea strat. In partea de jos am avut niste pantaloni termo (Lafuma) si pantaloni windstopper din Goretex (Mammut) – la maraton a fost mai cald si i-am inlocuit cu o pereche de pantaloni termo (Kalenji). Apoi, 2 randuri de sosete, unele subtiri – ca ‘baza’ – si unele din Primaloft (Lorpen). Atat la maraton cat si la ultra m-am incaltat cu trailshoes de la Salomon, care s-au comportat excelent.

Sunt fericit ca tot ce am purtat a fost luat din Romania, asa ca nu a trebuit sa fac zeci de comenzi pe internet… 

In niciun moment pe parcursul celor aproape 22 de ore nu am fortat, am pastrat un ritm mai lent decat cel de la maratonul din ziua precedenta (6 km pe ora in primii 50 de km, comparativ cu 7 km pe ora – la maraton). Am vrut sa fiu sigur ca voi termina cursa in mai putin de 24 de ore (termenul limita impus de organizatori), ca totul este ok si sub control, pulsul meu e bun, starea mea fizica si psihica e buna si ca nu mi-a degerat nimic… Atata apa nu cred ca am mai baut vreodata pe parcursul a 24 de ore (in jur de 10 litri), dar sunt sigur ca asta m-a ajutat enorm in a rezisteta la conditiile cursei.

„Zidul” nu a aparut la 30 km, ci intre 70 si 75 de km, cand nu am mai putut alerga din cauza durerilor musculare si a trebuit sa ma opresc de cateva ori si sa ma intind pe zapada. In plus, dupa 10-15 km de la startul cursei, nu am mai vazut niciun alergator pana la tura a 3-a, cand m-a ajuns din urma Bernardo, brazilianul. Un asemenea sentiment de singuratate nu am mai avut in viata mea :(. Eram doar eu si Antarctica!

Ultimii 25 de km au fost o combinatie intre mers, alergare usoara si tarat :), cu o medie de 4-5 km pe ora. Evident, nu puteam sa abandonez cursa (mi-ar fi fost rusine sa mai scriu pe acest blog :)).

Si, pana la urma, s-a terminat bine!!! Ma doare fiecare bucatica de muschi si de abia mai merg, dar sunt sigur ca ma recuperez in urmatoarele 2-3 zile, cu Microhidrina, tone de apa si mult somn…

Locul 18 la maraton, in 5 ore si 59 de minute (mi-am imbunatatit cu aproape 2 ore timpul de la Polul Nord!) si locul 4 la ultramaraton (cum suna asta!!!) dupa 21 de ore si 22 de minute. Rezultatele complete ale celor 2 curse sunt AICI (maraton), respectiv AICI(ultra).

In continuare nu imi vine sa cred ca am alergat si terminat un ultramaraton de 100 km, si chiar a doua zi dupa un maraton. Dar am fost sigur ca o sa reusesc, doar sunt roman, nu? :).  Si apropos de Romania: vedeti filmul din stanga pentru a afla ce stiu despre noi brazilienii de la TV Globo (veniti sa faca un documentar despre super-alergatorul lor Bernardo Fonseca – cel care a castigat, de altfel, atat maratonul cat si ultramaratonul din Antarctica)!!

Inca ceva: Antarctica este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pamant. Am avut in permanenta impresia ca ma aflu pe alta planeta. Cand nu bate vantul, este o liniste in care iti poti auzi inima batand… Fiind o zona desertica, zapada este ca nispul – ma intreb daca are si apa in ea :). Daca porti ochelari de soare cu tenta galbena sau maronie, poti jura ca esti in desertul african. Vezi chiar si dune!! Ghetarii au culoarea bleu-verzui-turcoaz. Aerul este de o puritate absoluta. Soarele se invarte deasupra capului tau 24 de ore din 24. Atunci cand vanturile katabatice (asa am inteles ca se numesc vijeliile din zona aia…) nu sunt in actiune, poti sta in tricou cu maneca scurta (daca iti dai cu suficent de multe straturi de crema anti UV…) chiar si la -25 C! 

Merita sa ajungeti acolo, macar o data in viata!!

Cu drag,

UltrAndrei 🙂

PS – coincidenta: astazi scriu postul cu numarul 100 al blogului meu, iar subiectul este cursa de 100 de kilometri 🙂

Gata cu asteptarea, am primit marea veste: peste o ora ne imbarcam!!!!

Sa ne reauzim / revedem / rescriem cu bine! Pana atunci, aflati vesti AICI.

Pe curand 🙂

Andrei Antarcticul

Astazi ar fi trebuit sa fim deja in Antarctica si sa alergam maratonul. In loc de asta, a fost clasica asteptare si vestea ca vom mai sta inca o zi in Punta Arenas 🙂

Va povesteam ieri de vantul care ma lua pe sus in timpul antrenamentului. Ei bine, am aflat din ziarul de azi („El Pinguino” :)) ca viteza lui a ajuns pana la 120 kilometri pe ora! Alergasem pana acum in conditii extreme – ger, canicula, ploaie etc. dar niciodata pe o asemenea vijelie (maximul fusese la maratonul de la Polul Nord – 50 km/h). Pot confirma ca windstopper-ul de la Mammut rezista super bine, merita toti banii :))

Ce s-a mai intamplat azi, in afara de antrenament, masa, piscina, sauna?

Am fost destul de casnic, mi-am mai spalat din rufe (cine stie cat mai stam pe aici…), m-am barbierit (ca sa ma recunoasca fi-miu in poze :)) si mi-am mai facut ceva cumparaturi, in special apa (multe bidoane de 5 litri!!).

De asemenea, am aflat cum va fi traseul pe care se va alerga maratonul & cursa de 100 km. Un circuit de 25 km (de 4 ori pentru participantii la 100 km) + 1 bucata de 17km si 195m (pentru maratonisti). Multe urcusuri (preferatele mele!) si coborasuri pe un ghetar (verificat de crevase :)) din apropierea bazei antarctice in care vom sta.

Mai multe vesti maine, desi sper ca 13 decembrie sa fie o zi cu noroc si sa decolam – in sfarsit! – spre Antarctica!! 🙂

Andrei optimistul

PS – daca nu mai dau niciun semn…aflati vesti despre mine AICI.

PS’ – daca mai stau mult in Punta Arenas, o sa ajung ca Tom Hanks in Cast Away (care vorbea cu o minge de volei) si o sa socializez cu pinguinul pe care l-am cumparat (de fapt nu eu, ci Mosul :)) pentru fiul meu…

La fiecare 3-4 ore suntem convocati in holul hotelului (vezi filmul), echipati si gata de plecare in Antarctica, pentru a primi vestea cea mare, care din pacate nu se intampla 🙁

Totusi, privesc jumatea plina a paharului: am mai mult timp de refacere dupa mararatonul din Chile 🙂

Organizatorii maratonului din Antarctica sunt niste meseriasi si au postat / posteaza pe site-ul lor:

– ultimele noutati (probabil ca aici veti gasi si rezultatele maratonului…cand se va intampla)

– vremea in Antarctica la Union Glacier, locatia maratonului (inclusiv poze transmise de la baza de acolo)

– profilul concurentilor. Cititi si va cruciti!! Sunt mandru ca alerg alaturi de ei… 🙂

– poze facute de fotograful oficial al competitiei, Mike King.

Ce mai e nou? Am primit numerele de concurs – eu voi purta numarul 28. Cand ma uit la poza cu mine stand langa brad, iar pe numarul de concurs scrie 28 si dedesubt ‘decembrie’…ma trec fiori.

Sper totusi sa ajung acasa cu mult inainte de 28 🙂

Astazi a fost un vant necrutator, de abia ma puteam tine pe picioare. Daca va fi asa si in Antarctica…sper ca macar sa sufle din spate :))

Aceleasi drumuri la supermarket pentru apa, fructe si diverse. Balaceala din piscina hotelului si transpiratul in sauna (azi am stat la povesti, la 80 de grade, cu jurnalistii brazilieni de la TV Globo – prezenti pentru a face un documentar despre competitia din Antarctica – cu care am rememorat telenovela tineretii noastre, Escrava Isaura :)). Blogul, alergatul, mersul la masa, dormitul, asteptarea vremii bune din Antarctica. Cam asta imi ocupa timpul aici…

Sper sa plecam maine. Daca nu…, va scriu 🙂

Este clar ca eu si Punta Arenas avem mari sanse de a ne cunoaste mai bine si de a deveni prieteni :).

A mai trecut inca o zi si vremea din Antarctica nu ne lasa sa decolam (ni s-a spus ca nu este vizibilitate buna la destinatie).

Usor-usor, mi se lungesc urechile (si barba :)) de la atata asteptare…

Punta Arenas devine tot mai mica, pe masura ce o cunosc tot mai bine. In jurul hotelului sunt cateva scoli si elevii sarbatoresc fericiti terminarea anului scolar (si venirea ‘verii’) printr-o baie in ocean (desi atat apa cat si aerul au o temperatura de doar cateva grade :)).

Pentru ca nu stiu cat timp mai stau in Punta Arenas si exista riscul sa intru in faliment :), am decis sa renunt la statul in camera single si l-am convins pe amicul meu taiwanez Tommy Chen (pe care l-am cunoscut in aprilie, la Polul Nord) ca e mai avantajos (adica mai ieftin) sa impartim o camera dubla…

Dintr-o discutie in alta (am invatat deja cateva expresii haioase in chineza / taiwaneza :)), am aflat ca si el a tinut un discurs anul asta la TEDx Taipei. Ce coincidenta!! :).  Din pacate, discursul nu este tradus, dar va puteti uita la el de amuzament… Oricum, mi-a garantat ca pana la sfarsitul anului viitor speech-ul va avea traducere :)). Din cate am inteles, discursul lui a fost despre…cum sa iti realizezi visele pe care le aveai in copilarie. Hmm, parca am mai auzit asta undeva 🙂

Ieri dimineata i-am povestit lui Tommy despre excursia mea la pinguini si l-am convins sa se duca, dar cred ca acum ma uraste :), pentru ca a stat doar in vapor (aproape 6 ore), nu s-a putut debarca pe Isla Magdalena din cauza valurilor uriase si toti turistii (inclusiv el) si-au intors stomacul pe dos aproape tot drumul. Asadar, si cu banii luati, si fara sa vada pinguini, si cu rau de mare…aproape ca l-am sabotat! Vedeti reactia lui in filmuletul din stanga… :))

Am facut o vizita la Mall-ul din Punta Arenas, am facut un fine tunning la echipamentul meu de alergat (sunt in al 9-lea cer, am gasit husa termoizolanta pentru furtunul de apa de la Deuter camelback-ul meu, deci il voi putea folosi si in Antarctica, Sahara, Everest etc.!!).

Tot la Mall m-am intalnit cu Mos Craciun (oare ce o cauta prin emisfera sudica??…). Sper ca urmatoarea data cand ma intalnesc cu el sa fie in Romania, cand va veni la fiul meu, Alex 🙂

In rest, am mai facut un antrenament usor, de refacere (15 minute spinning, 30 de minute alergare, 30 minute de inot) si jumatate de ora de sauna (in 3 reprize, combinate cu dusuri reci, de ‘calire’ :)). 

Ma simt excelent, nu am nicio problema musculara si de abia astept sa alerg maratonul din Antarctica! 

PS – se pare ca peste 2 ore plecam. Tineti-mi pumnii!!

PS’ – in Antarctica se organizeaza si un ultramaraton de 100 km. Mi-ar placea sa il alerg si pe asta intr-o zi…

Azi pana in pranz ar fi trebuit sa plecam spre Antarctica (din pacate, nu cu vasul asta meserias care a ancorat azi in portul din Puntas, ci cu avionul :)).

Dar, dupa cum fusesem avertizati inca de la inscrierea pentru maraton, Antarctica este…Antarctica si trebuie sa fim flexibili. In 2008, participantii au avut de asteptat 2 saptamani pana au putut decola spre Antarctica si inca atat pentru a se putea intoarce. Au ‘petrecut’ sarbatorile acolo, dar sper sa nu mi se intample si mie 🙂

Anul asta am fost la Polul Nord de Paste, deci ar fi cam neplacut sa fiu departe de casa si de Craciun & Anul Nou…

Vestea buna pentru conationalii nostri care vor sa participe la aceasta competitie este ca, incepand din 2011, ea se va desfasura mai devreme (la sfarsitul lunii noiembrie).

Asadar, desi eram un un picior in avion si bagajele deja incarcate, am fost anuntati ca vantul in Antarctica a depasit viteza maxim admisa pentru traficul aerian si ca trebuie sa ne intoarcem la hotel 🙁

Bagajele au ramas in avion si suntem ‘arestati la domiciliu’ – nu trebuie sa plecam din raza hotelului, pentru ca oricand putem fi chemati pentru imbarcare si trebuie sa fim gasiti rapid.

Asta e viata si trebuie sa ne adaptam, nu?

A propos de bagaje si chestiuni logistice. Avem voie sa luam cu noi maxim 25 de kilograme / om, tot ce este extra se plateste cu 66 $ / kg (!). Din fericire, nu mai am tobele cu mine 🙂 si, in plus, am experienta Polului Nord si am comprimat la maxim bagajul, ajungand la 11 kg (insa mai am de lucrat – campion a fost un polonez cu un bagaj de 8 kg; daca bancurile cu polonezi sunt adevarate, cred ca diferenta de 3 kg este data de sosete, chiloti si alte chestii de genul asta :); evident, glumesc, spre ca nu am ofensat pe cineva…).

La ‘instructajul’ pentru Antarctica ni s-a mai vorbit despre vreme, facilitatile din baza in care vom fi cazati (yupeeeeee, toaletele nu mai sunt in aer liber!!), masurile de securitate (ne vom afla pe un ghetar si nu avem voie sa ne departam prea mult de baza neinsotiti, deoarece exista riscul de a cadea in crevase), restrictii (Antarctica este cea mai ‘eco’ zona a Planetei), masuri de prevenire a degeraturilor etc.

In drum catre hotel am mai vizitat Punta Arenas, vremea fiind destul de prietenoasa azi. M-am abatut un pic de la zonele aglomerate pentru a vedea si cealalta fata a orasului.

Imi place foarte mult si as reveni oricand, dar nu cred ca as putea trai ani de zile intr-un oras atat de rece si in care vantul bate frecvent cu zeci de kilometri la ora…

Neputand pleca departe de hotel, am facut un antrenament de o ora la ‘sala’ de fitness (dotata cu 1 bicicleta si 3 gantere :)) si m-am balacit in piscina de 5 metri patrati. Daca pun la socoteala si urcatul pe scari, pot spune ca am facut un mini-mini-mini Iron Man 🙂

Cam asta a fost ziua de azi, probabil ‘inca o zi obisnuita in Punta Arenas’…

Acum stau ca pompierii, pe jumatate imbracat, gata oricand sa ma prezint la datorie.

Draga Antarctica, venim!! 🙂

PS – nu m-am putut abtine si m-am cantarit (imbracat si fara bagaje :)). Sunt curios cate kilograme voi avea la intoarcere… 🙂

Mi-am mai vazut un vis cu ochii: sa ma plimb printre pinguini, in mediul lor natural.

Si nu s-a intamplat in Antarctica, ci in Chile!

Am fost ieri intr-o scurta croaziera pe insula Magdalena, un mediu populat de o colonie uriasa (peste 120.000) de pinguini.

Excursia noastra trebuia sa dureze vreo 6 ore si la 8 seara sa fim inapoi la hotel, dar s-a prelungit cu vreo 5 ore din cauza mareei (ne-a prins refluxul si a trebuit sa asteptam pana creste din nou nivelul apei…).

Ma rog, trecem peste acest aspect. Ideea este ca excursia a meritat din plin, nu ma asteptam sa imi placa atat de mult.

Mai intai de toate, eu si raul de mare suntem destul de buni prieteni, asa ca a trebuit sa bag urgent in mine o pastila de Metoclopramid de indata ce am simtit ca incepe sa mi se rascoleasca stomacul 🙂

Daca in Australia vazusem balene (dar de la distanta destul de mare), de aceasta data am fost mai norocos si, desi nu era inclus in program, am beneficiat de un show cu balene si delfini, care ne-au insotit o buna parte din drum.

Ajunsi pe insula Magdalena, am scapat de vantul iernatic care ne paraliza pe puntea vasului si am plecat la colindat pinguinii…

Nu stiu daca pot explica suficient cat de multi pinguini sunt pe acea insula, dar sper ca imaginile sa fie elocvente in acest sens.

In general, pinguinii au evitat contactul cu noi si pastrau in permanenta 2-3 metri distanta. Eu am fost cel mai norocos din grupul nostru de turisti si am starnit curiozitatea unui pinguin care a tras cu ciocul de geaca mea si de Salomoni 🙂

In rest, aceste animalute mi se par foarte simpatice, sociabile, romantice (am vazut niste scene de mare tandrete intre cuplurile pinguinistice). Cand incep sa comunice intre ei, colonia rasuna ca un stadion cu vuvuzele 🙂

Si cum orice aspect negativ are si parti bune, asteptarea fluxului ne-a dat ocazia sa petrecem mai mult timp cu pinguinii.

As fi luat cu mine vreo 2-3, dar m-am temut sa nu am din nou probleme la granita… 🙂

Cam atat despre pinguini. Urmeaza drumul spre Antarctica. Nu voi avea net, asa ca o sa revin cu vesti de indata ce ma intorc la „civilizatie”.

Pana atunci, sper ca organizatorii maratonului sa posteze pe site-ul lor (via telefon) rezultatele maratonului Antarctic Ice.

Aaaa… sa nu uit:

Pe curand!

PS -La multi ani, tata, te iubesc!! (…si iti multumesc ca mi-ai insuflat pasiunea pentru calatorii :))