Dupa un drum cu multe turbulente (preferatele mele!!), am aterizat ieri seara la Punta Arenas.

Am vazut pe pista si avionul rusesc cu care urmeaza sa plecam in Antarctica…

Punta Arenas e mult mai mare decat ma asteptam (are in jur de 150.000 locuitori, deci cam cat o resedinta de judet din Romania). Este un oras modern, tipic portuar, cu toate ‘dotarile’ civilizatiei – inclusiv Mall, deci foarte departe de ce imi imaginam cand am vazut Toate panzele sus… 🙂

Un prim lucru haios: pe la 11 si ceva, cand am decis ca e momentul sa ma culc, era lumina ca la noi vara, la ora 8. Am inteles ca in perioada asta se intuneca pe la miezul noptii…

Un lucru mai putin haios este vantul. Azi sunt vreo 10-15 grade (cu soare) si, daca nu bate vantul, e chiar placut. In secunda in care incepe sa bata, ai impresia ca incepe era glaciara… In aceasta parte a planetei vantul sufla atat de puternic incat (din cate mi s-a spus) pe cateva strazi din centrul orasului sunt puse niste funii de care sa te tii 🙂

M-am intalnit deja cu 4 dintre alergatorii din Antarctica: Arnold si Sarah (doi americani, tata si fiica, pe care i-am cunoscut la Polul Nord) – Sarah are 15 ani si va deveni cea mai tanara persoana din lume care termina 7 continents; Frederic si Henri Alain – 2 francezi cu un istoric fabulos.

Frederic s-a apucat de alergat acum 2 doi ani, la 51 (!) de ani, cand cantarea 50 de kilograme in plus. Si-a propus sa alerge 7 maratoane pe 7 continente si 50 de semi-maratoane in 50 de tari diferite in maxim 50 de luni – cate unul pentru fiecare kilogram dat jos. Pana acum a alergat deja 28 si mai are 2 maratoane pana termina 7 continents!

Henri Alain este o legenda vie a maratoanelor si – mai ales – a ultramaratoanelor. S-a apucat de alergat la 47 de ani si de atunci alearga in continuu… Acum are 61!! – dar nu ii dai mai mult de 40-45. A castigat una dintre primele editii ale maratonului de la Polul Nord, s-a clasat al doilea in cursa de 100 km din Antarctica si a terminat unele dintre cele mai dificile curse din lume, de 160 sau 250 kilometri! Acum se afla pentru a doua oara in circuitul 7 continents si vrea sa participe acum, in Antarctica, la toate cele 3 probe (maraton, semi-maraton si cursa de 100 km!). Hmm…deci se pare ca imi scad dramatic sansele la locul 1 :).

Pentru ca astazi este o zi libera (de abia diseara la ora 21 avem sedinta tehnica cu organizatorii maratonului din Antarctica), o sa merg intr-o excursie de jumatate de zi pe insula Magdalena, unde se afla o colonie pe pinguini. De abia astept sa ii vad dansand 🙂 

Revin cu poze!

Dupa un drum cu multe turbulente (preferatele mele!!), am aterizat ieri seara la Punta Arenas.

Am vazut pe pista si avionul rusesc cu care urmeaza sa plecam in Antarctica…

Punta Arenas e mult mai mare decat ma asteptam (are in jur de 150.000 locuitori, deci cam cat o resedinta de judet din Romania). Este un oras modern, tipic portuar, cu toate ‘dotarile’ civilizatiei – inclusiv Mall, deci foarte departe de ce imi imaginam cand am vazut Toate panzele sus… 🙂

Un prim lucru haios: pe la 11 si ceva, cand am decis ca e momentul sa ma culc, era lumina ca la noi vara, la ora 8. Am inteles ca in perioada asta se intuneca pe la miezul noptii…

Un lucru mai putin haios este vantul. Azi sunt vreo 10-15 grade (cu soare) si, daca nu bate vantul, e chiar placut. In secunda in care incepe sa bata, ai impresia ca incepe era glaciara… In aceasta parte a planetei vantul sufla atat de puternic incat (din cate mi s-a spus) pe cateva strazi din centrul orasului sunt puse niste funii de care sa te tii 🙂

M-am intalnit deja cu 4 dintre alergatorii din Antarctica: Arnold si Sarah (doi americani, tata si fiica, pe care i-am cunoscut la Polul Nord) – Sarah are 15 ani si va deveni cea mai tanara persoana din lume care termina 7 continents; Frederic si Henri Alain – 2 francezi cu un istoric fabulos.

Frederic s-a apucat de alergat acum 2 doi ani, la 51 (!) de ani, cand cantarea 50 de kilograme in plus. Si-a propus sa alerge 7 maratoane pe 7 continente si 50 de semi-maratoane in 50 de tari diferite in maxim 50 de luni – cate unul pentru fiecare kilogram dat jos. Pana acum a alergat deja 28 si mai are 2 maratoane pana termina 7 continents!

Henri Alain este o legenda vie a maratoanelor si – mai ales – a ultramaratoanelor. S-a apucat de alergat la 47 de ani si de atunci alearga in continuu… Acum are 61!! – dar nu ii dai mai mult de 40-45. A castigat una dintre primele editii ale maratonului de la Polul Nord, s-a clasat al doilea in cursa de 100 km din Antarctica si a terminat unele dintre cele mai dificile curse din lume, de 160 sau 250 kilometri! Acum se afla pentru a doua oara in circuitul 7 continents si vrea sa participe acum, in Antarctica, la toate cele 3 probe (maraton, semi-maraton si cursa de 100 km!). Hmm…deci se pare ca imi scad dramatic sansele la locul 1 :).

Pentru ca astazi este o zi libera (de abia diseara la ora 21 avem sedinta tehnica cu organizatorii maratonului din Antarctica), o sa merg intr-o excursie de jumatate de zi pe insula Magdalena, unde se afla o colonie pe pinguini. De abia astept sa ii vad dansand 🙂 

Revin cu poze!

Am ajuns in Santiago ieri dupa-amiaza.

Drumul de la Vina del Mar pana la Santiago (acelasi pe care l-am facut de la aeroport catre statiune acum 3 zile) mi-a dat o idee: sa conduc un cate un vehicul pe fiecare continent :)). Sper sa gasesc si in Antarctica ceva de condus, vreun tractor sau vreun snowmobil…

De vreo 3 ori mai mare decat Bucurestiul, Santiago de Chile este intr-o depresiune, inconjurat de munti (cam ca Brasov).

Centrul seamana cu Buenos Aires (a propos, tocmai am aflat populatia capitalei argentiniene: peste 12 milioane!!): bulevarde largi, strazi cu sens unic, multa verdeata, parcuri, palate, monumente istorice, lume linistita (relaxata :)), nu claxoneaza nimeni daca nu pleci instant de la stop etc.

Acelasi sentiment straniu ca si in Buenos Aires, cu aproape +30 de grade si strazi decorate pentru Craciun, lumea cumparand cadouri de pus sub brad si cantece de Sarbatori prin toate magazinele (in general, cover-uri dupa colinde americane). Intr-un parc central tocmai se ridica si se impodobea un brad si se amenaja o scena pentru concerte de Sarbatori…

Ce mi-a placut foarte mult: cele mai multe dintre obiectivele turistice sunt grupate pe o raza de 1 km, deci nu a trebuit sa imi solicit prea mult picioarele :). De asemenea, centrul are foarte multe strazi exclusiv pietonale, cu terase, magazine etc. Ce am observat atat in Vina del Mar cat si in Santiago, la stopuri se practica cersitul, dar intr-o forma mai ‘artistica’ decat la noi: majoritatea ‘cersetorilor’ sunt tineri care jongleaza cu mingi, popice etc. (seara, jongleaza cu popice fluorescente :)) sau sunt organizati in grupuri mai mari, in care unii jongleaza, unii canta la diverse instrumente, unii danseaza s.a.m.d.

Pe o colina din apropirea centrului se afla o statuie a Fecioarei Maria, unde se urca cu funicularul. Am inteles ca este un loc de pelerinaj frecventat de catolici (chiar si Papa a urcat aici pentru a se ruga). Tot acolo este si o gradina zoologica, pe care nu am avut timp sa o vizitez…

Un alt lucru care mi-a ramas in minte: zonele rezidentiale sunt pline de casute colorate, terase la care lumea bea cerveza (o sa beau si eu cateva dupa maratonul din Antarctica :)), parcuri in care lumea joaca sah, sta pe iarba, citeste la umbra palmierilor – pe scurt, o viata foarte grea! 🙂   

Acum trebuie sa impachetez din nou lucrurile si sa plec catre aeroport. Peste cateva ore zbor catre Punta Arenas – in extremitatea sudica a Chile. Sunt un pic emotionat, pentru ca unul dintre serialele copilariei mele a fost „Toate panzele sus” (iar o parte din actiune se intampla chiar in Punta Arenas) si intotdeauna mi-am dorit sa ajung pana la „capatul Pamantului” 🙂

Viva Chile! Revin cu vesti si poze din Punta Arenas…

Chilienii ma uimesc in continuare prin punctualitate si rapiditate – au postat pe site rezultatele maratonului, in mai putin de 1 zi !

Asadar, cifrele competitiei:

– 1611 participanti, din 11 tari.

– 3 probe: maraton, semi maraton si 10 km.

– la maraton au participat 354 de concurenti, din care 143 la categoria mea de varsta (20-39).

– m-am clasat pe locul 67, ceea ce nu este deloc rau pentru un alergator aflat de abia la al 4-lea maraton. Va fi cu siguranta mai bine in Antarctica, unde am asigurat un loc in primii 35 (…pentru ca acesta este numarul de participanti… :))

– un fapt divers: peste 1/3 dintre participantii la cele 3 probe au abandonat sau nu au terminat cursa in timpul limita stabilit de organizatori!

Si inca ceva, pentru cei interesati: au inceput deja inscrierile pentru editia din 2011 a maratonului Coastei Pacificului 🙂

Festivitatea de premiere avand loc destul de departe fata de hotelul meu (vreo 20 minute), nu am mai apucat sa aflu pe ce loc m-am clasat (m-am lungit cu masa, schimbatul etc.), dar am vazut cum arata podiumul (albastru :)), pe care tocmai il strangeau muncitorii… Le-am scris organizatorilor maratonului si sper sa imi raspunda cat mai curand…

Pana atunci, hai sa va povestesc cum fu.

4.30 dimineata – a sunat ceasul. Nu am apucat sa dorm decat vreo 4 ore, desi eram pornit sa ma culc pe la 9. M-am convins: inainte de maratoane am emotii si nu am nicio sansa sa pot dormi mai mult de 3-4 ore… 

La 5 am iesit pe usa si am plecat spre locul de intalnire anuntat de organizatori, de unde urmam sa fim luati cu autocarele catre locul de start.

Bezna totala si frigul tipic litoralului (sau, ma rog, briza), in cazul de fata vreo 7-8 grade, m-au convins ca este mai bine sa stau in autocar, pana cand pleaca.

La 6 au inceput sa plece autocarele, iar dupa aproape o ora eram la locul de start. Am avut ceva emotii, pentru ca tot mergeam si mergeam…si ma temeam sa nu ajungem cumva in Argentina, pentru ca nu aveam pasaportul la mine (iar ma arestau astia :))

Peisajul (atat cat se vedea) a fost frumos in primii 10-15 km, cand am mers paralel cu oceanul. La un moment dat, am virat intr-o padure, apoi am trecut prin niste sate si prin niste zone industriale – ma simteam de parca faceam turul combinatului chimic de la Rm. Valcea :). Intr-un final s-a facut lumina si am ajuns intre niste munti incetosati, temperatura fiind la deja simtitor mai prietenoasa (probabil in jur de 16-17 grade).

Ca la orice maraton (banuiesc) s-au format imediat mega cozi la cele 4 toalete ecologice, iar maratonistii au inceput sa isi faca incalzirea. A propos de incalzire, cred ca a fost maratonul inainte de care m-am incalzit cel mai bine (ca sa nu mai patesc ca la Istanbul, unde m-a durut ingrozitor genunchiul, probabil din cauza incalzirii ceva mai orecare…).

Startul a fost punctual ca la nemti, la 7.30 organizatorii au pus la boxe Black Eyed Peas – I got the feeling (o melodie care continua sa ma bine dispuna, desi s-a cam invechit) si ne-au dat unda verde.

Am refacut in sens invers traseul pe care mersesem cu autocarele si am vazut mai bine parcul industrial, care era inconjurat de palmieri. Ce dragut! 🙂

Dupa vreo o ora s-a incalzit si am inceput sa revad filmul maratonului de la Istanbul. Din fericire, nu s-a incalzit atat de tare si, in plus, cerul a ramas innorat. 

Ce a fost mai putin placut: numarul ENORM de urcusuri (dar si coborasuri, spre bucuria mea :)), noroc cu antrenamentele montane din ultima perioada!

Ultima parte a maratonului a fost absolut SUPERBA, nu doar pentru ca ma simteam excelent, ci mai ales privelistii: in dreapta oceanul, in stanga muntii… Pentru ca ajunsesem ‘la civilizatie’, oamenii ne aplaudau, incurajau – cam ca la majoritatea maratoanelor de oras. Am dat iPod-ul la maxim si am trecut linia de finish in 3 ore 54 de minute si 32 de secunde (cel mai bun timp din ‘lunga’ mea cariera de alergator).

O mare bila alba pentru organizatorii maratonului: ultimii 3 kilometri au fost in coborare, deci mult mai putin sadic decat la Istanbul, unde am urcat in ultimii 2 kilometri de am crezut ca imi iese limba. Mai lipsesa sa ne puna sa facem un pic de alpinism la final, sa ne cataram vreo 50 de metri pe Moscheea Albastra 🙂

Ce mi-a mai placut: chilienii sunt foarte patrioti si mandri de tara lor – isi pun steagul peste tot (case, magazine, masini, tricouri etc.). De asemenea, sunt zambitori, prietenosi, amabili si par sa se distreze destul de bine. Am vazut si o gramada de caini vagabonzi, asa ca m-am simtit oarecum ca acasa… Nu m-a atacat niciunul, parca sunt mai linistiti decat ai nostri 🙂

Preturile sunt excelente pentru ceea ce se ofera, mananci cu maxim 10 euro in restaurante (salata + fel principal), ceea ce mi se pare mai mult decat decent, avand in vedere ca Vina del Mar este o statiune bine cotata. La capitolul cazare, am ales un hotel de 4*, care m-a costat cam cat unul de 3* pe litoralul romanesc (in statiunile fara pretentii), iar conditiile sunt super meseriase. In fine, avem ce invata la capitolul turism de la baietii astia (dar sa nu intram in discutii care sa ne faca sa oftam…) 

Cam asta a fost maratonul Coastei Pacificului 2010 – Chile. L-am bifat cu bucurie si pe asta. Nu imi vine sa cred ca AU MAI RAMAS DOAR 4!! :). Deja ma gandesc la Antarctica, desi mi s-a facut dor de casa si ma simt de parca as fi plecat de o luna. Noroc cu telefoanele astea (buna inventie!) 

Maine dimineata plec catre Santiago de Chile si de abia astept sa vad orasul, pentru a imi face o impresie mai pertinenta despre Chile…

Poimaine dupa-amiaza incepe adevarata aventura: zbor catre Punta Arenas, ultimul punct in care o sa am acces la net (sper :)) inainte de a pleca spre Antarctica… 

Pe foate curand!

PS – recitind textul de mai sus, mi se pare scris cam telegrafic. Scuze pentru asta, dar sunt rupt de somn 🙂

…cu 5 minute 🙂

Azi totul a fost aproape perfect. O temperatura medie de 20 de grade (16-17 grade la start si spre final, 23-24 pe parcurs), cer innorat dar fara ploaie, urcusuri si coborasuri abordate ca la carte si nicio durere (multumesc din nou, Microhidrina :)).

Desi imi propusesem un ritm de max 10 km pe ora, pentru a nu risca vreo accidentare inainte de Antarctica, temperatura mai prietenoasa din ultimii 10 km m-au facut sa apas usor pe acceleratie…

Cam atat deocamdata, trebuie sa fug la festivitatea de premiere (nu ca as fi obtinut cine stie ce clasificare, dar vreau sa aflu rezultatele :))

Revin mai tarziu cu povestea cursei si detalii interesante.

Pe curand!

Nu va speriati , nu am furat din magazine si nici nu va bucurati, nu am castigat la loto 🙂

Dupa un zbor de 2 ore si jumatate in care m-am tinut de scaun tot timpul (am zburat peste muntii Anzi, cu ‘mici’ turbulente, cam ca in autobuz pe piatra cubica si gropi…), am ajuns de la Buenos Aires la Santiago de Chile.

Ca si la sosirea in Argentina, chilienii ne-au pus sa completam hartoage prin care sa ii asiguram ca nu introducem arme, bacterii, insecte (!), plante, animale, etc. in tara lor. Evident, conform bunului mei obicei, am bifat foarte senin „NO” la toate capitolele.

La controlul din aeroport, mi-au scanat bagajele si au descoperit 2…banane, uitate acolo din ziua precedenta. Consecinta: am fost invitat politicos sa imi strang lucrurile si sa iau loc cuminte intr-o camera… Dupa vreo 15 minute a aparut un tip care m-a intrebat daca vorbesc spaniola; i-am spus ca inteleg ceva-ceva (ce noroc cu telenovelele!). Mi-a explicat ca ceea ce am facut (sa aduc in Chile 2 banane fara se le declar) este un mare delict in tara lui si ca trebuie sa ma retina pentru niste declaratii si un eventual proces (!!). Evident ca m-am facut din rosu (andrei) galben, pentru ca ma vedeam incarcerat intr-o celula cu vreo 10 traficanti de droguri sau criminali, aplecandu-ma cu mare grija la dusuri dupa sapun si ratand urmatoarele 2 (sau mai multe) maratoane sau alergandu-le usor cracanat…

Dupa vreo 2 ore de declaratii si negocieri (mi-am cerut mii de scuze, am dat vina pe turbulente, pe lipsa cunostiintelor de spaniola / engleza – formulare sunt bilingve -, i-am laudat pentru succesul in salvarea minerilor chilieni, le-am spus ce mare jucator de fotbal a fost Zamorano etc., am reusit sa scap de acolo si, in plus, nu am primit amenda – daca imi dadeau astia vreo 1.000 de euro amenda, cred ca albeam instant si ma intorceam in Romania :)). Zambetul si buna dispozitie mi-au revenit instantaneu (ca in bancul cu iepurasul, leul si „radeam pentru ca dupa mine vine ariciul cu o nuca” – nu vi-l spun, pentru ca este porcos), mai ales cand am vazut ca nu sunt singurul, mai erau niste tipi si tipe din Brazilia si Venezuela cu mandarine, napolitane etc.

Si cum trebuia sa ajung in Vina del Mar pana la ora 19.00 (si deja era 3 dupa-amiaza), am inchiriat o masina si am plecat. Evident, karma functioneaza din plin: mi-a luat cu o mana (2 ore din viata), dar mi-a dat cu alta un upgrade la masina pe care o inchiriasem (cea mai ieftina, evident :)): in loc de Chevrolet Spark mi-au dat Suzuki Swift (ma rog, nu ma pricep la masini, asa ca nu vad vreo mare diferenta intre astea 2, dar daca asa mi-au zis astia de la Hertz…ii cred :)).

Un mare soc am avut cand am schimbat vreo 100 si ceva de euro si am primit 100.000 $! E vorba de pesos chilieni, care sunt vreo 600 la 1 euro :). Desi sunt pesos, ei le spun dolari (nu ma intrebati de ce!).

Asadar, proaspat ‘eliberat’ si ‘reabilitat’, cu o suta de mii de dolari in buzunar, am facut drumul intre Santiago de Chile si Vina del Mar (vreo 120 km) in mai putin de o ora (autostrada impecabila cu 3 benzi…).

Am ajuns la timp in Vina del Mar (un fel de „Mamaia’ a lor) si mi-am ridicat kit-ul de concurs. Surpriza mea a fost sa constat ca chip-ul este de…hartie cartonata (!!!), deci va fi interesant de vazut ce se intampla daca ploua. Totusi, cred ca nu va fi cazul. Aici sunt peste 30 de grade, mai adie din cand in cand printre palmieri briza Pacificului si, culmea, nimeni de pe plaja nu intra in apa. Am aflat si explicatia: curentul Humbold, care vine din Antarctica, face ca temperatura oceanului in aceasta zona sa fie in permanenta foarte scazuta. Asta e, nu pot chilienii sa le aiba pe toate… 🙂

Cam atat deocamdata. Acum ma bag in pat, desi e doar ora 9 (21), pentru ca maine trebuie sa ma trezesc la 4.30 (mda, autobuzele care pleaca spre start ne iau la 5-5.30, iar maratonul incepe la 7.30). O sa revin cu vesti maine, dupa maraton (sau, mai precis, dupa antrenamentul de maine pentru Antarctica :)).

Andrei periculosul

Pentru cei dintre voi care va mai amintiti de stresul privind prima conferinta din viata la care am participat ca speaker… uitati rezultatul 🙂 (click pe poza).

Pe curand!

PS – sa imi spuneti (scrieti) cum vi s-a parut discursul. Evident, pentru a putea sa imi imbunatatesc in viitor prestatia, ma vor ajuta in special criticile (constructive…)

Dupa emotiile plecarii din Bucuresti catre Frankfurt cu aproape o ora intarziere, dupa o imbarcare pe aeroportul din Germania ce a durat aproape 2 ore (!!) si dupa 14 ore de zbor continuu, am ajuns – in sfarsit! – la Buenos Aires.

Drumul a fost perfect, am reusit (in premiera) sa dorm mai mult de jumatate din durata lui, desi confortul aeronavei Lufthansa nu s-a comparat nici pe departe cu conditiile A380 Emirates cu care am zburat intre Dubai si Sydney asta vara.

Impresii ‘la cald’ (si la propriu si la figurat) din Buenos Aires: 33 de grade (plus), un oras SUPERB in momentul in care ai ajuns in centru (aeroportul este in afara orasului si pe drum nu am vazut decat blocuri ca cele din Bucuresti :)).

Multa verdeata, palmieri, tei infloriti (un miros care imi aminteste de cel din parcurile din Bucuresti, in luna iunie), flori, atmosfera de vara, lume linistita in ciuda traficului destul de aglomerat, multe bulevarde largi (unele enorme, cu cate 10-20 de benzi), sensuri unice, plin te taxiuri (am vazut si un Logan!!) si autobuze…

Am ajuns la hotel pe la ora locala 11 dimineata (aici suntem cu 5 ore in urma Romaniei) si am iesit in graba la plimbare, pentru ca nu am la dispozitie decat jumatate de zi pentru a vizita orasul (maine dimineata plec catre Santiago de Chile) si sunt o gramada de lucruri de vazut. In primele ore am reusit sa ajung la Recoleta, unde este inmormantata Evita Peron (stiti voi, cea care o imita pe Madonna :)), Obeliscul, bulevardul 9 iulie (care cred ca este cel mai larg din lume), teatrul Colon (unde am prins si o manisfestatie) si cladirea guvernului . Am mai vazut si vreo cativa zeci de elevi vopsiti pe fata si pe haine in toate culorile, care sarbatoreau absolvirea (mda, m-am mirat si eu ca termina in decembrie…). Un sentiment straniu e dat de decoratiunile de Craciun pe care le vezi pe strada si in magazine, in timp ce temperatura nu scade sub 30 C :).

Acum sunt la hotel, unde am facut un scurt popas pentru a face un dus (m-a omorat caldura asta!!) si a va scrie cateva cuvinte.

Dupa-amiaza o sa mai vizitez cartierul  La Boca, unde sunt faimoasele casute colorate (Caminito) si zona Puerto Madero, unde am inteles ca se gasesc o multime de terase dragute, pe ‘faleza’. Imi doresc de asemenea sa vad si o prestatie de tango live, am inteles ca sunt show-uri publice, intr-o piata…

Cu mii de regrete, va trebui sa ma retrag la nani la o ora decenta, pentru ca peste 2 zile ma asteapta un maraton, pe o caldura infernala… 🙂

Hasta la vista!

Andrei ‘El Rojo’

Se pare ca iarna a venit (in sfarsit) si in Bucuresti. Dincolo de emotiile pe care le am in privinta zborului de azi (in ultimele zile au fost anulate multe curse de pe aeroportul Otopeni, iar cel din Frankfurt – prima mea destinatie – a fost inchis sambata din cauza ninsorilor abundente), o sa raspund celor care m-au intrebat despre echipamentul de alergat pe care il folosesc in Antarctica si, in general, la antrenamentele in aer liber in conditii de temperatura sub 0 grade C.

Pe scurt, este recomandabil sa te imbraci ca si cum afara ar fi 15-20 grade in plus (alergand, corpul percepe o temperatura mai mare). Poate o sa iti fie frig in primele 2-3 minute, dar o sa te incalzesti rapid. Eu fac ‘incalzirea’ in casa, in fata ferestrei deschise, ceea ce ma ajuta sa trec mai usor peste senzatia aia nasoala de frig…

De asemenea, principiul ‘foilor de ceapa’ functioneaza perfect: multe straturi de haine subtiri in loc de o ditamai pufoaica… Exista site-uri unde poti gasi informatii utile pe aceasta tema, de exemplu Runners World (inclusiv un tool).

Organizatorii maratonului din Antarctica ne-au trimis cateva sugestii vestimentare, sper sa va foloseasca 🙂 : Dressing for Antarctic Conditions si Antarctic Clothing List 2010.

Personal, m-am imbracat & incaltat exclusiv din Romania, atat pentru Polul Nord cat si pentru Antarctica, de la Himalaya si de la Salomon. Pentru antrenamente, este absolut ok sa te imbraci si de la Decathlon, gasesti acolo cam tot ce trebuie pentru temperaturi de pana la -10, -15 C…

Nu in ultimul rand, din dorinta de usura misiunea tuturor alergatorilor romani care vor participa la competitii extreme, am publicat cu drag si check-list-ul bagajului meu pentru Polul Nord si Antarctica.

Va doresc o alergare cat mai placuta, indiferent de vreme :).

Andrei sfatosul