Cu bagajul facut de vreo saptamana :), am finalizat tot ce era pe to do list, inclusiv un ultim control medical. Pana sa incep antrenamentele pentru maratonul de la Polul Nord imi faceam analize o data pe an, dar am decis sa trec pe la clinica de minim 2 ori pe an, pentru a vedea evolutia organismului meu si modul in care reactioneaza la efort.

Surprinzator (sau nu), analizele arata din ce in ce mai bine – deci merita sa alergati! :). Pulsul in repaus este 45 (comparativ cu 74 acum un an), ceea ce este (din spusele specialistilor) normal pentru alergatori.

Si pentru ca urmeaza sa alerg 2 maratoane intr-o saptamana, m-am gandit ca mi-ar prinde bine o terapie de crestere a imunitatii. La recomandarea unor colegi, am ajuns la o chinezoaica meseriasa in acupunctura, care mi-a crescut „Qi„-ul, pe parcursul a 5 sedinte x 45 de minute. La prima sedinta am ‘primit’ 10 ace, iar numarul lor a crescut pana la vreo 20 (sedinta 5). La inceput a fost cam straniu (mai ales ca am o mega frica de ace) si mi-a fost un pic greu sa stau nemiscat aproape o ora cu ace bagate peste tot (picioare, maini, abdomen si… cap !), dar m-am obisnuit. De abia astept sa simt beneficiile! (sa vedeti ce o sa alerge Andrei acum… :))

Pe curand,

Andrei intzepatul

Incredibil dar adevarat. Pentru prima data in istorie, rezidenti de pe toate cele 7 continente se vor intrece intr-un maraton. Si, nu oriunde, ci la cel mai sudic din lume, Antarctic Ice!

Organizatorii competitiei din Antarctica au postat pe site-ul oficial lista concurentilor de la editia 2010 (a 6-a), urmand ca in zilele urmatoare sa posteze si detalii despre fiecare concurent.

Cateva informatii interesante: 35 de participanti, 16 tari reprezentate (UK, Taiwan, India, Brazilia, Franta, Danemarca, Irlanda, SUA, Africa de Sud, Canada, Australia, Romania :), Germania, Polonia, Croatia, Norvegia), 7 continente (inclusiv 2 rezidenti din Antarctica). Ma bucur enorm ca ma voi intalni cu 3 dintre concurentii de la maratonul Polului Nord: Tommy Yen-Po Chen (Taiwan), Arnold Oliphant si Sarah Oliphant (SUA)! O sa avem ce povesti… 🙂

Se anunta o concurenta foarte puternica la maratonul din 12 decembrie si deja au inceput emotiile…

Au mai ramas mai putin de 3 saptamani pana la cea mai dificila incercare de pana acum: 2 maratoane pe 2 continente in doar 7 zile. Primul va fi in Chile, pe 5 decembrie (Maratonul Coastei Pacificului) iar al doilea in Antarctica (Antarctic Ice Marathon). Informatii despre cele 2 competitii se gasesc in pagina 7 CONTINENTE.

Prin ce este dificila aceasta incercare?

– intervalul de timp foarte mic dintre cele 2 maratoane, care nu va permite o refacere completa.

– conditiile de alergare: in Chile este vara (+30C si umiditatea specifica proximitatii oceanului), iar in Antarctica ma asteapta frig extrem (-30C), cu un vant puternic si uscat. Altitudinea maratonului din Antarctica este 1.100 metri.

Partea buna este ca voi ‘bifa’ inca 2 maratoane, ajungand astfel la 4 din cele 7 si asigurandu-mi un calendar mai relaxat in 2011.

Cum ma antrenez pentru aceste competitii?

> Am pastrat tot ceea ce a functionat in programul meu de antrenament pentru Polul Nord, Australia si Turcia.

> In plus, am decis sa ma antrenez de la 4.30 dimineata (in loc de 5.30) si sa includ o ora de somn de la 6.30 la 7.30. Acest program este ideal pentru cei care vor sa fie in pat atunci cand li se trezeste partenerul de viata… :). In plus, ora de somn ma ajuta sa ma refac mai rapid si sa am un randament mult mai bun la serviciu (inainte, ma cam lua somnul pe la pranz :)). Din fericire, nu sunt singur in aceste alergari matinale. De cand am lansat invitatia la maratonul din Sahara, am castigat parteneri de antrenament! (o sa vi-i prezint intr-un articol viitor; se anunta o echipa mixta foarte determinata de a reprezenta cu mandrie Romania la maratonul din desertul african :)). Traseul nostru este P-ta Victoriei – Arcul de Triumf – Casa Scanteii -Fantana Miorita – Aeroport Baneasa – Ambasada Chinei – P-ta Charles de Gaulle – P-ta Victoriei.

> De asemenea, am inclus in program alergari la munte, de minim 5 ore, o data la 2 saptamani. Avand ca baza de pornire Predealul, am descoperit o multime de trasee interesante pentru alergat (si pentru biking, daca e cineva interesat :)). Preferatele mele sunt: Cioplea – Susai – Vf. Piatra Mare – Timisu de Sus – Predeal si Cioplea – Susai – Cab. Trifoiul – Azuga – Garbova – Predeal.

> Dusuri reci, pentru a ‘intari’ organismul (asta este partea cea mai nasoala din antrenamentul meu :()

> Si, bineinteles, o dieta cat mai alcalina.

Pe curand!

Ma intreb adesea: in ce fel de societate vrem sa traim? Intr-una cinica, in care nu ne pasa de cei care sufera in jurul nostru sau intr-una in care fiecare dintre noi face ceva pentru a ii ajuta pe cei mai putin norocosi?

Pana nu demult, preferam sa cred ca totul este perfect si ca problemele altora nu au de ce sa ma afecteze si sa ma consume emotional. Ma simteam stanjenit de fiecare data cand primeam cate un e-mail in care se cerea sprijin pentru un copil sau adult care avea nevoie de ajutor pentru o operatie, un transplant, donare de sange, etc. Imi inventam tot felul de scuze (‘eh, nu pot sa ii ajut pe toti’, ‘de unde stiu ca e un caz real’, ‘chiar daca il ajut, oricum nu o sa stranga suficienti bani’, ‘nu am timp sa donez’, ‘e prea complicat’, ‘lasa, ca o sa donez o suma mare atunci cand o sa am mai multi bani’ s.a.m.d.), apoi dadeam un forward mail-ului si imi spuneam ‘gata, mi-am facut datoria, poate ca mesajul va ajunge la vreo fundatie sau vreun milionar filantrop…’

De aproape 2 ani si jumatate sunt tata. Tot ceea ce fac converge catre dorinta mea de a il inspira pe fiul meu. Nu doar sa isi indeplineasca fiecare vis pe care il va avea, ci si sa devina – la randul lui – un tata mai bun, un sot mai bun, un fiu mai bun, un coleg mai bun, un prieten mai bun, un roman mai bun, un om mai bun.

Pentru asta am alergat maratonul de la Polul Nord. Pentru asta am ales sa alerg inca 7 maratoane pe tot atatea continente. Si, cu siguranta, nu ma voi opri aici.

In nicio tara, oricat de dezvoltata, statul (‘sistemul’ / guvernul etc.) nu poate ajuta pe toti cei aflati in suferinta. De multe ori, exista pacienti care nu au nevoie doar de medicamente sau de un tratament costisitor, ci – mai ales – de oameni care sa le zambeasca, sa ii incurajeze si sa ii imbratiseze.

Din fericire pentru prezentul si viitorul natiei noastre, exista romani care au inteles (cu mult timp inaintea mea) ca viata inseamna si implicare sociala. A dona sau a fi voluntar pentru o fundatie nu trebuie sa fie un motiv de a te bate cu caramida in piept sau sa constituie o exceptie, ci ar trebui sa devina o regula – o premisa pentru o societate sanatoasa, normala, spre care tindem si ne-o dorim cu totii.

Cine a tinut in brate un copil orfan sau a fost tinut de mana de catre un pacient care mai are de trait doar cateva saptamani, stie la ce m-am referit in randurile de mai sus si intelege decizia mea de a sustine, prin tot ceea ce fac, proiecte si fundatii precum Salveaza Vieti, MIA’s Children sau Hospice.

Multumesc celor de mai sus (si nu numai) pentru ca ma ajutati sa fiu un om mai bun si sa dau sens si valoare alergarilor mele!

PS – daca te-am intristat sau daca te-am facut sa te simti stanjenit(a)…imi pare bine: esti pe drumul cel bun!

Daca pentru Polul Nord am avut nevoie de aproape 1 luna pentru a hotari ce trebuie sa pun in bagaje, acum mi-a fost mai simplu, pentru ca exista un precedent si – mai ales! – pentru ca nu voi mai lua cu mine tobele 🙂

Imi mentin promisiunea de a face mai usoara viata tuturor celor care vor mai merge la Polul Nord sau in Antarctica, asa ca imi fac publica lista cu bagajul pentru Antarctica & Chile.

In afara tobelor, am mai redus numarul hainelor „de iarna” (cele pe care nu le-am folosit la Polul Nord). In plus, am adaugat echipamentul de alergat pentru maratonul din Chile si haine „de oras” pentru temperaturi de +30C (in emisfera sudica este vara). Nu in ultimul rand, o crema de protectie solara (factor 60) pentru soarele nemilos din Antarctica.

Drum bun 🙂

Un client chinez mi-a spus acum cateva luni ca „un copil este ca o foaie alba pe care deseneaza parintii”. Are MARE dreptate, iar filmul din stanga este foarte sugestiv…

Daca acum un an fiul meu imi copia statul la televizor cu telecomanda in mana, schimbarile din viata mea nu au trecut neobservate pentru el. La finalul acestui articol sunt 2 exemple 🙂

…Dar si noi avem ce invata de la ei. Copii se trezesc (in general :)) bine dispusi, gata sa exploreze lumea; sunt tot timpul curiosi si dornici de a invata ceva nou; cad de mii de ori, dar se ridica de fiecare data si merg mai departe; pun intrebari (ce-i drept, uneori cam multe…); zambesc; sunt sinceri; stiu sa spuna „nu” (fi-miu e la varsta la care spune doar „nu” :)); …si lista ar putea continua la nesfarsit… 

Copii, va multumim pentru inspiratie!

In urma cu 2 luni va povesteam despre prima mea experienta la un triatlon, participand cu colegii la competitia de stafeta organizata la Mamaia.

Echipa noastra a obtinut locul 4, deci am fost foarte aproape de podium, ceea ce ne-a facut sa ne gandim ca „daca am fi tras un pic mai tare…” 🙂

Acum 2 zile am primit un telefon de la organizatori, cu scuzele de rigoare pentru intarziere, in care am fost anuntati ca una dintre echipele care a terminat inaintea noastra a fost descalificata pentru ca a facut un tur mai putin la proba de bicicleta (nota: nu cred ca au fost rau intentionati – si noua era sa ni se intample acelasi lucru :)).

Concluzie: suntem pe podium, iar surpriza placuta vine din faptul ca am primit din partea organizatorului un abonament de 3 luni la World Class, pentru fiecare membru al echipei!

Cadoul vine la fix, pentru ca imi planificasem dupa revelion sa incep antrenamente indoor si cautam o piscina prin apropiere de casa. Poate reusesc sa invat stilul crawl, ca sa pot participa in viitor la Iron Man…

…Si, bineinteles, acum trebuie sa ne antrenam bine, pentru a ne apara locul pe podium la Triatlonul Mamaia 2011 🙂

Am un deja-vu. In afara antrenamentelor la 5 dimineata la temperaturi negative si a multor dusuri reci (pentru ‘calire’), ma pregateam sa scriu „Cum ajungi in Antarctica…? 5 avioane + 1 elicopter”, dar mi-am dat seama ca: a) semana prea mult cu unul dintre primele articole scrise in jurnalul meu (pe vremea cand ma pregateam pentru maratonul de la Polul Nord) si b) de aceasta data nu voi mai folosi elicopterul :).

Si chiar asa… cum se ajunge in Antarctica – cel mai rece continent de pe glob? In primul rand, acolo ajung urmatoarele categorii de oameni (evident, toti au cate o problema psihica dar, dincolo de asta…): oamenii de stiinta, exploratorii, aventurierii, alpinistii care escaladeaza Vinson-ul (4892 m), personalul tehnic si militar din bazele situate in zona Polului Sud si, mai nou, … alergatorii :).

Cat de departe este Antarctica de Romania? Judecand dupa cele aproape 30 de ore de zbor, cred sunt aproape 20.000 kilometri. Ruta mea va fi:

2-3 decembrie. Bucuresti – Frankfurt (3 ore) si Frankfurt – Buenos Aires (14 ore).

4 decembrie. Buenos Aires – Santiago de Chile (2 ore). De aici, am de calatorit 120 km pana in Vina del Mar, unde va avea loc maratonul Coastei Pacificului.

5 decembrie. Alerg maratonul Coastei Pacificului (distanta standard 42,195 m), pentru sustinerea proiectelor fundatiei HOSPICE.

6  decembrie. Stau in Santiago de Chile.

7  decembrie. Santiago de Chile – Punta Arenas, cu escala in Puerto Montt (4 ore si jumatate). Aici se termina liniile aeriene ‘comerciale’.

8 decembrie. Punta Arenas. Sedinta tehnica pentru participantii la Antarctic Ice Marathon 2010.

9 decembrie. Punta Arenas – Union Glacier, Antarctica (6 ore). Dupa ce am ‘experimentat’ Antonov-74 in calatoria mea catre Polul Nord, a venit randul pentru Ilyushin-76 (IL-76). Imi aminteste de filmul 2012… 🙂

9-11 decembrie. „Aclimatizarea”.

12 decembrie. Alerg maratonul Antarctic Ice (distanta standard 42,195 m).

13 decembrie. (daca ma vor mai tine picioarele…) Alerg si semi-maratonul Antarctic Ice (ca sa nu fac febra musculara :))

14-15 decembrie (sau cu intarziere de 1,2…10 zile, functie de vreme). Plecarea spre Punta Arenas – Puerto Montt – Santiago de Chile – Buenos Aires – Frankfurt – Bucuresti…

De abia astept sa ma intorc din Antarctica si sa scriu: Am alergat 4, au mai ramas doar 3!

Un prieten mi-a trimis un film foarte… inspirational. De acum stiu cum sa imi impachetez lucrurile cand plec la maraton! 🙂

In loc de introducere: zeci de italieni, zeci de spanioli, zeci de nemti, zeci de englezi, zeci de americani, zeci de multi altii si (accidental) un… roman. Cam asa arata, de regula, ‘tabloul’ de participanti al oricarui maraton international (din afara Romaniei).

Si acum, revenind la motivul pentru care scriu aceste randuri.

TEDx s-a terminat, Chile si Antarctica bat la usa, iar competitiile din 2011 vor incepe pentru mine cu un maraton pe continentul african. Maratonul Sahara va avea loc in Algeria, pe 28 februarie. Particularitatea acestui maraton consta (si) in faptul ca organizatorii sustin cauza refugiatilor Saharawi. Recunosc ca nu stiu foarte multe despre istoricul lor, dar am de gand sa aflu, mai ales ca toti concurentii vor fi cazati in perioada 25 februarie – 4 martie 2011 la familiile de refugiati.

Uitandu-ma pe istoricul acestei competitii, la listele cu concurenti, am vazut ca exista 2 alergatori romani care au participat la acest maraton (Marian Chiriac in 2007 si Paul Dicu in 2010) si m-am gandit sa fac apel la cititorii acestui blog pentru a ajuta tarisoara noastra sa inregistreze o premiera:  pentru prima data, romanii sa nu fie ‘unicat’ la acesta competitie, ci sa participe ‘in bloc’, sa se vorbeasca despre grupul de romani de la Sahara Marathon 2011…

De ce ar vrea cineva sa participe la acest maraton? Habar nu am care ar putea fi motivul tau :). Personal, il gasesc interesant pentru ca:

– alerg in desert (si vreau sa vad dune :))

– voi sta intr-o tabara de refugiati (ceea ce nu am mai facut pana acum)

– voi avea ocazia sa imi testez limitele si la temperaturi inalte (40 C), sunt convins ca va fi mai greu decat la Polul Nord sau Antarctica

– imi voi face (cu siguranta) noi prieteni

– ma va pregati pentru ‘Everest’-ul amatorilor de alergari „hot” – cursa de 243 de km din desertul saharian, Marathon des Sables (martie-aprilie 2012).

– am ocazia de a imbunatati recordul romanesc de la aceasta competitie (5h 13m, stabilit in 2007 de un ‘parintele’ revistei „Alerg” – Marian Chiriac).

– costul participarii este unul foarte decent, comparativ cu alte competitii extreme (900 eur, incluzand avion Madrid – Tindouf – Madrid si cazare 1 saptamana in corturile familiilor de refugiati. La aceasta suma se mai adauga vreo 175 eur avion Bucuresti – Madrid, asigurare medicala si, eventual, 1-2 nopti cazare in Madrid).

In loc de incheiere: daca doresti sa facem echipa pentru acest maraton… CONTACTEAZA-MA :). Eu deja m-am inscris si pot sa iti ofer detalii (deocamdata am primit cateva informatii preliminare – CLICK AICI).

Pe curand!

PS – dau o cerveza la Madrid 🙂

PS’ – sunt fericit: intre timp s-au inscris 2 romani, deci suntem deja un „grupulet” :). Mai asteptam inscrieri!!