Astazi se implinesc 4 luni de la ‘lansarea’ blog-ului si inceperea ‘oficiala’ a aventurii Polul Nord si maratoanelor pe 7 continente.

In primul rand, multumesc celor 20.000 de vizitatori ai jurnalului meu! Va sunt recunoscator, pentru ca sustinerea voastra ma face sa fiu mai increzator in reusita proiectelor mele :).

Privind inapoi, nu imi vine sa cred cat de multe mi s-au intamplat in aceste 4 luni si ma intreb de unde am avut timp pentru toate, in conditiile in care 5 zile pe saptamana si 8-9 ore pe zi sunt la serviciu…

Asadar, iata ‘bilantul’:

– sute de kilometri alergati la antrenamente (in curand ating 1.000).

– mii de mail-uri trimise catre potentiali sponsori.

– zeci de interviuri si aparitii in mass media.

– multe zboruri cu avionul (…parca mi-a mai trecut frica de avion :)).

– conferinte la care am fost invitat ca speaker pentru a imi impartasi povestea (si, uite asa, imi inving si frica de a vorbi in public :)).

– intalniri cu multi oameni din afara ariei mele de activitate (exploratori, oameni de stiinta, jurnalisti, sportivi, persoane publice, vedete, nutritionisti, oameni de afaceri etc.)

– cativa noi prieteni.

– foarte multe locuri si, mai ales, experiente noi.

– o gramada de amintiri frumoase, ‘materie prima’ pentru povestile pe care le voi spune copiilor si nepotilor…

Aventura de abia acum incepe cu adevarat (ma asteapta 7 maratoane pe 7 continente + multe alte planuri), asa ca astept cu nerabdare bilantul de 1 an, apoi cel de 2…si asa mai departe :).

„Sky is the limit„!

Desi a trecut mai bine de o luna de la maratonul Polului Nord, mass media ramane interesata de aventura arctica si de planurile mele de viitor, fapt care imi da sperante in incercarea de a atrage fonduri de la eventuali sponsori.

Privind sectiunea media a blogului meu, nu pot sa fiu decat recunoscator presei, site-urilor de stiri, blogger-ilor, posturilor de radio si posturilor tv care m-au sustinut si o fac in continuare.

Ieri am fost la Realitatea FM, unde am discutat timp de o ora impreuna cu gazdele emisiunii „Gol dupa gol” (simpaticii Constantin Pompiliu-Nicolae si Daniel Nazare) si cu un alergator pasionat de maraton – Emilian Isaila. Mi-a placut mult design-ul interior al postului de radio, mi-a amintit de un serial al tineretii mele (Star Trek :))…

Astazi am plecat pentru cateva minute de la birou, am traversat strada si am raspuns „prezent!” la invitatia echipei Observatorului de la Antena 1 (click pe poza de mai sus pentru a vedea stirea).

A fost o (noua) premiera pentru mine, fiind pentru prima data cand vizitez un studiou de stiri.

Am facut cunostiinta cu Daniel Osmanovici si Nadina Campean, care m-au ajutat sa intru in atmosfera Observatorului si sa scap de trac…

M-a impresionat (placut) echipa tehnica din platoul de stiri, formata in principal din reprezentante ale sexului frumos, infirmand orice tendinta discriminatorie si amintindu-mi de faimoasa garda a colonelului Gaddafi 🙂

In rest… ii dau inainte cu antrenamentele. In weekend am fost la Predeal si am facut cateva alergari „off-road”.  Mentin ritmul de 1 antrenament la fiecare 2 zile si sper sa ajung intr-o forma cat mai buna la ora maratonului din Australia…

Mersul la posturi TV are si parti bune. In afara intalnirii cu diverse persoane si personalitati publice, ai ocazia de a iti expune planurile si de a cere suport…

In urma cu 2 saptamani am fost invitat la o emisiune duminicala a canalului Telesport, pe parcursul careia am detaliat aventura mea de la Polul Nord si am discutat despre obstacolele pe care le-am avut de trecut pentru a ajunge acolo si despre planurile de viitor.

FRA mi l-a recomandat cu caldura pe antrenorul Gabriel Branisteanu (foto), membru al generatiei de aur de maratonisti romani care defilau prin Europa in anii ’70 cu timpi de 2h12′-2h15′!

M-am intalnit cu dl. Branisteanu de 2 ori, mai intai pentru a ne cunoaste si a doua oara pentru a ma vedea ‘la lucru’. Nu mai fusesem pe stadionul Iolanda Balas (fost Tineretului) de dinainte de 1989, cand participasem cu colegii de scoala la un cross ‘Daciada’… Stadionul a fost modernizat, are pista sintetica, tribuna etc. Pentru a accentua nostalgia, am aflat ca d. Branisteanu a alergat primul lui maraton exact in anul in care m-am nascut – 1976 🙂

Dupa cateva ture de 400-450 m la viteza media (70-80 secunde / tura), am aflat care sunt erorile pe care le fac si modalitatile de a le corecta:

1. Stau prea drept si tin capul / privirea in jos.  Trebuie sa alerg un pic aplecat (spre fata), pentru a muta centrul de greutate, si sa privesc la 20-30 de metri inainte, tinand capul drept – pentru a nu obtura / ingreuna respiratia.

2. Alerg cu pumnii stransi si coatele destul de departate de corp. Postura corecta este cea in care las palmele relaxate (eventual, semi-arcuite) si tin coatele pe langa corp. PONT: dreptacii au tendinta de a departa mana stanga de corp (stangacii mana dreapta), motiv pentru care se recomanda sa o rasucesti un pic din incheietura spre stanga (iar stangacii spre dreapta). In acest fel, cotul va fi ‘silit’ sa se apropie de corp. 

3. Stau prea incordat si, in plus, tin labele picioarelor orientate spre exterior [de eroarea asta stiam, dar nu prea reuseam sa o corectez…]. Fiecare muschi trebuie sa fie perfect relaxat, ca la SPA, pentru a nu stresa inutil organismul, care oricum va avea enorm de lucru pe parcursul unui antrenament / unei curse de maraton. Iar labele picioarelor se tin orientate in directia inainte…

Am mai facut cateva ture de stadion in care ne-am concentrat exclusiv pe corectarea erorilor. In plus, mi-a mai aratat cum se face o incalzire ca lumea, ce exercitii se fac dupa antrenament pentru a diminua efectele febrei musculare si m-a ajutat sa imi fac un plan de antrenament care sa ma aduca intr-o forma optima la data urmatorului maraton, cel din Australia.

Multumesc Sorin Matei, multumesc FRA, multumesc Gabriel Branisteanu…si mult respect!! 🙂

Omul, cat traieste, invata si afla lucruri noi.

De exemplu, stiam ca vecinii nostri bulgari isi gestioneaza mult mai bine decat noi resursele (munte, mare etc.) , dar nu stiam ca au cel mai inalt varf din Peninsula Balcanica (Vf. Musala – 2925 m).

Dupa cum scriam in primul articol postat pe acest blog, in planurile mele pentru acest an intra si o ascensiune in Mont Blanc, cel mai inalt varf din Europa de Vest (4810 m). Imi mentin intentia de a ajunge acolo, mai ales ca ma va ajuta sa ma obisnuiesc cu altitudinea si va fi un bun antrenament pentru maratonul Everestului, la care voi participa anul viitor.

Pana in august, cand e programata ascensiunea, echipa a stabilit sa avem cateva antrenamente impreuna cu simpaticii nostri ghizi bulgari care ne vor conduce in ascensiunea din Mont Blanc.

Unul dintre aceste antrenamente a avut loc in acest weekend (deci am absentat motivat de pe blog :)), in Bulgaria, si ne-a ajutat sa testam ‘off road’ echipamentul (harnasament de siguranta, coarda, crampoane, piolet etc.) in conditii asemanatoare celor din Alpi, sa ne familiarizam cu ghizii si cu notiunile de alpinism si, nu in ultimul rand, sa ne acomodam cu altitudinile din zona 3000 metri.

Am plecat spre Bulgaria vineri dupa-amiaza. Drumul a durat 6 ore (pana in Retezat am facut anul trecut 8 :)), am trecut pe langa Sofia si am ajuns la Borovets, punctul de pornire in ascensiunea varfului Musala.

Nu o sa detaliez ceea ce multi dintre voi stiu deja (preturi decente, calitate buna a serviciilor, infrastructura excelenta etc.), va spun doar ca intrega calatorie ne-a costat mai putin de 100 de euro de persoana, bani in care au intrat transportul (cu masina), cazarea (1 noapte in Borovets si una in statia meteo de pe vf. Musala, inchirierea echipamentului de alpinism etc.). Si, in plus, vremea, peisajele, pregatirea pe care am facut-o acolo si buna dispozitie pe care ghizii au asigurat-o intregii echipe au meritat toti banii!

A propos de echipa, suntem un ‘mix’ de 12 barbati si femei, din 4 banci: UniCredit Tiriac, RBS, BCR si GarantiBank. Poate ca in business suntem concurenti, dar pe munte (si nu numai) ne intelegem excelent! 🙂

Pentru ca o imagine face cat 1000 de cuvinte, va invit sa dati click aici pentru cateva poze. Sper sa va placa si sa va starneasca cheful de mers pe munte… 🙂

Rent-a-skibox.ro ma felicita pentru decizia de a vinde masina si (citez):

„Plusam oferta de mai jos cu un card de reducere -20% la inchiriere portbagaj exterior sau suport de bicicleta/ schiuri THULE. Noul proprietar este invitat sa ne contacteze (persoana de contact: Alex) pentru a-si primi cardul”.

Multumesc si eu pentru suport!

Scriam in urma cu cateva zile ca am trecut la bicicleta.

Mi-am dus pantofii si hainele ‘business’ la serviciu, unde eu si colegii de birou (9 in total) ne-am transformat 2 dulapuri in ‘dressing’-uri. Atat eu cat si ei suntem beneficiari ai programului Cicloteque (multumim UniCredit, multumim ‘Mai mult verde’! :)), in sensul ca avem acces la biciclete si la piste facute prin oras pentru pasionatii de acest mijloc de transport. Personal, am avantajul de a putea folosi o astfel de pista de acasa pana la serviciu (Piata Victoriei – cartier Aviatiei), ceea ce ma ajuta sa ajung (fara emotii si fara sa transpir…) in maxim 15-20 minute (cu masina fac, la ore de varf, 25-30, chiar si 45 :)).

In aceste conditii, am decis (dupa un scurt ‘consiliu de familie’), sa vindem masina. Am creionat plusurile si minusurile unei astfel de decizii si am ajuns la urmatoarele concluzii:

(+)-uri:

– obtinem niste bani cu care ne mai acoperim din credite, ceea ce duce la scaderea gradului de indatorare la banca si a ratei lunare.

– putem economisi niste bani pentru concedii, maratoane si diverse situatii neprevazute.

– scapam de o gramada de costuri, gen: combustibil, Casco (ce usurare!!), RCA, intretinere (service, spalat masina etc.), parcari, eventuale amenzi.

– ne reducem nivelul de stres si castigam timp (stat in trafic, primit ‘dedicatii’ de la alti soferi, cautat loc de parcare, mers la politie in cazul unor accidente, timpul alocat platii amenzilor si inspectiilor periodice etc.).

– suntem ‘fortati’ sa ducem un stil de viata sanatos (sa facem mai multa miscare).

(-)-uri:

– prea putin importante pentru a merita enuntate…

Daca cineva este interesat (sau cunoaste pe cineva interesat) de o masina draguta, cu consum mic (am mers cu un plin pana la Viena), intretinuta excelent  – a avut un singur sofer, are toate reviziile facute la timp si mai mult de jumatate din rulaj este facut pe soselele (ceva mai bune) din Europa -, il invit sa imi scrie (utilizatorii de Outlook pot gasi adresa mea de e-mail in dreapta-sus a blogului) sau sa isi manifeste intentiile in sectiunea de ‘comentarii’.

Cateva informatii despre masina din poze (are si un nume, a fost botezata de sotie „Gogo”, pentru ca seamana un pic cu o gogoasa :)):

Seat Ibiza (foto mai jos), fabricat in 2004, 5 usi, motor diesel de 1.9, rulaj 46.000 km, ABS, 2 airbag-uri, radio & CD / mp3 player, inchidere centralizata, clima, geamuri electrice, jante aliaj etc. si, in plus, plan de service (cu toate reviziile facute ‘ca la carte’).

Masina nu este ‘tunata’ (are doar dotarile din fabrica + suport de portbagaj auto* si un abtibild „Baby on board” pe luneta) – in cazul in care exista asteptari legate de NOS, flacari desenate pe aripi, lumini ozn-istice la numere sau sub masina, boxe de milioane de watt, plasme etc…

* A propos, daca plecati in concediu si nu aveti loc pentru toate bagajele, nu are rost sa dati sute de euro pentru un portbagaj auto, exista varianta inchirierii (Google search ‘inchiriere portbagaje auto’)!.

Referitor la pret, acum 1 an (cand masina avea doar 3.000 km in minus) mi s-au oferit aproape opt mii de euro, dar nu intentionam sa o vindem. In conditiile actuale, sunt constient ca 5.900 euro este un pret mai realist…

Asadar, astept oferta celor interesati sa sustina un alergator pasionat si sa cumpere o masina simpatica, ingrijita si pe care o dam cu inima buna… 🙂

Desi ma consider un tip extrovert si sociabil, recunosc ca am o mare fobie: vorbitul in public si/sau in fata camerei de luat vederi.

Inca de la inceputul aventurii ‘Polul Nord’, am fost constient ca – mai devreme sau mai tarziu – urmeaza sa imi confrunt multiple temeri si sa depasesc diverse obstacole: zborul cu avionul, frigul extrem, lipsa confortului, a resurselor si, in cazul in care mass-media ar fi fost interesata de subiect, vorbitul in public / la tv.

Daca as fi avut suficiente resurse pentru planurile mele, probabil ca as fi incercat sa evit interviurile si aparitiile publice, ceea ce nu m-ar fi ajutat in sensul dezvoltarii personale si al networking-ului :). Asa ca trebuie sa ma obisnuiesc – usor, usor – si cu confruntarea acestei fobii…

Evident, ma bucur sa cunosc oameni de media, sa pot impartasi experientele mele, sa promovez miscarea si sa usurez efortul celor care cauta informatii de tipul celor prezentate pana acum pe blog.

Si, fireste, multumesc mass-media pentru popularizarea actiunilor mele :).

In sectiunea MEDIA gasiti o parte din aparitiile de pana acum si contez pe sfaturile si observatiile voastre (in special critice…) pentru a deveni un vorbitor mai bun!!

Australienii sunt niste meseriasi.

In primul rand, viza se obtine online (click aici). Fara telefoane si drumuri la ambasada (sau, cum era pana nu demult, actele se transmiteau prin posta in Serbia :)). Au spus ca raspunsul privind acordarea vizei va dura maxim 2 saptamani, a durat 2…zile. In termeni de business, se cheama „under promise and over deliver„. Lasand notiunile economice la o parte, ma bucur ca un copil si topai precum cangurul din imagine…

Si cum o veste buna nu vine niciodata singura, Travel House si Trip.RO m-au anuntat ca isi mentin sustinerea si raman alaturi de mine in alergarea pe 7 continente!! Este minunat ca exista astfel de companii si nu pot decat sa le MULTUMESC DIN TOATA INIMA oamenilor care lucreaza acolo si contribuie la acest vis :).

Ii laudam pe australieni, dar nici romanii nostri nu sunt mai prejos. Imediat dupa viza am primit si biletul de avion de la partenerii mei de drum, mentionati mai sus. Maratonul din Ayers Rock va fi precedat de unul aerian: 36 de ore, incluzand mici escale (Frankfurt, Singapore, Sidney), aproape 2 zile pe drum. Si, cum frica mea de avion nu este pe deplin vindecata, trag concluzia ca ma asteapta 2 nopti nedormite :).

Indiferent de lungimea zborului, sunt fericit ca voi ajunge acolo (daca norul de cenusa din Islanda se opreste pana atunci…) si ca voi alerga in desertul acela rosiatic. Imi doresc nu doar sa termin cursa, dar sa si obtin un rezultat foarte bun…

Acum  cateva zile postam lista celor 7 maratoane pe 7 continente pe care vreau sa le alerg pana in octombrie 2011.

Din experienta „Polul Nord” am invatat ca trebuie sa planific (si sa detaliez) cat mai bine fiecare etapa din pregatirea unui maraton, de la programul de antrenament pana la orice chestiune ar putea influenta reusita participarii la competitie.

De asemenea, am remarcat ca trecerea de la „mi-ar placea sa ajung intr-o zi acolo” la „gata, a inceput numaratoarea inversa” se face in  momentul in care te-ai inscris la maraton. Asadar, chiar daca nu am semnat niciun contract de sponsorizare pentru vreunul dintre cele 7 maratoane (dar sunt foarte aproape de a incheia / prelungi cateva :)), am inceput inscrierile pentru alergarile din acest an (primele 3 din seria de 7…).

Primul vizat a fost, evident, cel mai apropiat dintre maratoane, cel din 31 iulie 2010 – Australia. Un prim obstacol: VIZA! Din fericire, lucrurile s-au imbunatatit pentru romani, este suficient sa aplici online – operatiune care dureaza maxim 15 minute.  Dupa 24 de ore am primit un mail cu o cerere de a transmite in maxim 7 zile (atasate online): i) o scrisoare de la compania la care lucrez prin care sa dovedesc statutul de angajat, vechimea, nivelul salariului si faptul ca mi s-a aprobat concediu pentru perioada in care vreau sa merg acolo; ii) extras de cont din care sa reiasa tranzactiile din ultimele 3 luni (!) si soldul actual de disponibilitati banesti (aici s-ar putea sa am ceva probleme, pentru ca sunt cam pe minus :). Colegii din banca s-au miscat super rapid (ca de obicei) si am transmis deja toate informatiile. Sper ca in maxim 2 saptamani (dupa cum se angajeaza pe site-ul lor) sa primesc viza si sa trec la pasul al doilea: rezervarea unui loc la maraton. Din cate am  vazut pe site-ul organizatorilor, inscrierea in concurs se face cumparand „la pachet” un set de servicii (inclusiv cazare si masa).  Ca ‘plan B’, in cazul unui refuz din partea autoritatilor australiene voi alege alt maraton, in Noua Zeelanda, Tahiti etc.

Al doilea maraton pentru care am vrut sa imi rezerv un loc este Eurasia, Istanbul – 17 octombrie 2010. Aici a fost mult mai simplu, in 10 minute m-am inscris – am completat online cateva informatii si am platit pe net taxa de participare (30 de lire turcesti, adica vreo 15 euro – cu asa taxe, sa tot participi la maratoane :)). Am primit si numarul de concurs – 406! Astept de la organizatori lista hotelurilor care ofera discount pentru maratonisti. A propos, stiati ca recordul feminin al cursei de 15 km din cadrul evenimentului sportiv de  la Istanbul este detinut de o romanca? Nici eu nu stiam, dar am aflat de pe site-ul maratonului: Luminita Talpos, cu un timp de 50’29”, in 2008!

Ultimul maraton planificat pentru acest an este si cel mai greu dintre cele 3 – Antarctica, 12 decembrie 2010, avand aceeasi organizatori (si acelasi cost astronomic…) ca si maratonul de la Polul Nord. Pentru aceasta competitie mi-am rezervat locul inca de acum 2 luni (am platit un mic avans) si sper sa fac rost si de restul banilor. Ca solutie de avarie, sunt pregatit sa ma despart de masina. Nu cred ca o sa iau cine stie cati bani pe ea (Seat Ibiza, 2004, motorina, 45.000 km, motor de 2000), dar oricum o vad din ce in ce mai rar (am trecut deja la bicicleta…). O veste buna ar fi ca am reusit sa negociez un discount de 8%, obtinut in virtutea participarii la ambele evenimente organizate de ei…

Deocamdata atat, de abia astept sa scriu „Am obtinut viza de Australia!!!” 🙂

…poate oricine.

Sunt foarte serios cand afirm asta si m-am inscris la maratonul Polului Nord tocmai pentru a dovedi ca… se poate!

Pana in ianuarie 2010 nu alergasem cine stie cat. Si, in niciun caz, un maraton.

Mai mult, nu aveam nicio idee despre cum si cat trebuie sa ma antrenez, ce trebuie sa mananc, cat trebuie sa dorm, ce exercitii trebuie sa fac pentru a ma reface rapid, ce echipament mi-ar trebui s.a.m.d.

Aflandu-ma in fata unui ocean de necunoscute, am apelat la bunul meu prieten Google.

Asa am aflat ca exista un club al maratonistilor din Romania, cu un site extrem de folositor pentru alergatorii de orice nivel si cu discount-uri pentru o multime de produse pentru sportivi. Am aflat ca exista nutritionisti calificati pentru a consilia un maratonist (in devenire). Am aflat ca exista magazine cu echipament pentru conditii extreme. Am aflat cum poti sa te antrenezi pentru un maraton in 9 saptamani (si a functionat!!). Am aflat ca o romanca de 60 de ani reusise sa atinga ambii poli intr-un singur an, pe schiuri! Am aflat ca in lume se organizeaza anual 6000 de competitii de alergat. Si multe, multe altele…

Cel mai mare soc l-am avut atunci cand am descoperit ca alergam total incorect. Capul plecat, corpul arcuit, mainile tinute haotic, muschii fetei incordati, pumnii stransi, respiratie necontrolata… Nici nu e de mirare ca obisnuiam sa gafai dupa 2-3 km, ceea ce imi anula in mare masura placerea de a alerga si dorinta de a face miscare mai des.

Cateva YouTube-uri cu lectii si tehnici de alergat au fost suficiente pentru a ma convinge ca trebuie sa reinvat cum sa pun un picior in fata celuilalt, pentru a avea o postura corecta, a economisi energia si a termina cu bine un  maraton.

In lipsa unui antrenor care sa va asiste pe parcursul antrenamentelor, va recomand sa va inspirati din filme precum cel de mai jos…

Alergare placuta! 🙂