Una dintre cele mai mari temeri ale alergatorilor (si ale celorlalti sportivi) este imposibilitatea de a participa la competitii din cauza unor accidentari. Probabil ca, din acest motiv, intrebarea pe care o primesc cel mai des in cercurile de sportivi este: „cum de alergi atat de mult si nu te accidentezi?”. Evident ca nu cunosc raspunsul (si nici nu sunt Chuck Norris :)), dar am sa incerc sa imi dau cu presupusul, prin prisma unui sportiv amator…
[articol actualizat in iunie 2016]
Asadar, care cred ca sunt motivele pentru care sunt in continuare apt fizic?:
- nu fac sport de performanta (si nici nu iau sportul atat de mult in serios :)) si asta ma ajuta sa evit supra-efortul (sunt sigur ca atletii profesionisti au antrenamente mult mai dure si mai intense decat mine, deci si un risc mult mai mare de accidentari).
- imi place ceea ce fac (pe principiul ca o masa se digera mult mai bine daca ne place ce mancam…).
- abordez cu incredere efortul fizic (intotdeauna sunt sigur ca voi termina cu bine o competitie sau o sesiune de antrenament).
- nu sar niciodata peste exercitiile de incalzire.
- practic exercitii de mobilitate si de intarire a zonei mediene a corpului, de cel putin 2 ori pe saptamana (sedinte de 30-40 de minute).
- o sedinta saptamanala (sau la maxim 2 saptamani) de recuperare prin masaj (Yumeiho).
- nutritia: salate, salate, salate (de fructe sau de legume)… Plus ceva superfoods.
- articulatii bune; la capitolul ‘merite’, as puncta tehnica de alergare (pasi mici, cadenta mare :)), recuperarea dupa curse si antrenamente intense (bai de gheata, somn etc.), pantofii de alergare, branturile ortopedice si alternarea suprafetelor de alergare (asfalt, pamant, zapada, nisip etc.).
- antrenamentul combinat; in programul meu de antrenament se regasesc pedalatul, inotul si (mai nou) vaslitul. Nu stiu daca m-au ajutat pana acum, dar sunt sigur ca vor conta de acum incolo…
- atingerea unei greutati optime; avand mai putine kilograme decat pe vremea cand am inceput sa alerg (2009-2010), corpul meu si, implicit, articulatiile, musculatura, inima etc. au o povara mult mai mica (cu aproape 15%).
- alegerea echipamentului adecvat conditiilor meteo si de teren in care se desfasoara antrenamentele sau competitiile; la un maraton montan, de exemplu, o talpa alunecoasa te poate trimite direct la spital, cu regretul de a nu fi dat cati euro in plus pe o incaltaminte mai buna…
- sunt foarte precaut, MAI ALES CAND NU MA ANTRENEZ. Poate ca suna usor comic, dar multe accidentari se produc atunci cand suntem cu ‘garda joasa’ (neatenti): coborand scarile, jucandu-ne cu copiii, scapand diverse obiecte pe picior :), alunecand in baie sau pe gheata, carand sacose, mutand mobila sau facand alte eforturi bruste si fara incalzire prealabila…
- mantra pe care o am in minte de fiecare data cand fac sport: „o sa pot face asta si la 100 de ani” 🙂
- si, ca sa citez un comentariu primit pe facebook, am acasa cativa ‘ingerasi’ care ma asteapta si ma protejeaza in permanenta… 🙂
La final, o urare colectiva: chiar daca micile dureri sunt inevitabile, sper sa stam cat mai departe de accidentari si cat mai aproape de forma fizica si psihica pe care ne-o dorim. O saptamana excelenta va doresc!
La final, o urare colectiva: chiar daca micile dureri sunt inevitabile, sper sa stam cat mai departe de accidentari si cat mai aproape de forma fizica si psihica pe care ne-o dorim. O saptamana excelenta va doresc!
