Va povesteam ca in noaptea dinaintea ultra-ului din Iordania (joi) am fost martorul unei nunti in holul hotelului la care am fost cazat. Nunta a continuat pana dimineata (si probabil ca mai continua si acum :))), dar din fericire nu in hol ci in restaurant, asa ca m-am putut odihni…

Astazi voi fi mai telegrafic decat ieri, pentru ca se apropie ora de culcare 🙂

Pe scurt, astazi am vazut:

> „Citadel”, o veche cetate romana in care se mai afla ramasitele templului dedicat lui Hercule. Ea se afla in varful uneia dintre cele 7 coline ale Amman-ului si ofera o panorama de 360 de grade a orasului. Superb! 🙂

> Amfiteatrul, de asemenea o creatie de pe vremea romanilor. Aici am facut si un scurt antrenament pentru maine: am urcat si am coborat de 2 ori scarile amfiteatrului. Un exercitiu excelent, care ar trebui sa ajute la evitarea crampelor musculare pe parcursul cursei…

> „Uptown”-ul Amman-ului, adica zona luxoasa a orasului, cu vile ca in Beverly Hills, boutique-uri ca in marile capitale ale modei, un Starbucks – nu pentru cafea ci pentru a cumpara o cana pentru o prietena colectionara :), limuzine si alte lucruri care pot fi vazute prin astfel de zone…

> Muntele Nebo, in varful caruia a urcat Moise pentru a vedea ‘the promised land’ iar apoi a murit. Intr-adevar, panorama este uluitoare, poti vedea raul Iordan, Jericho (cel mai vechi oras din lume) si Jerusalemul. Se spune ca Moise a fost inmormantat pe muntele Nebo chiar de catre Dumnezeu…

> Biserica ortodoxa de la Madaba, unde m-am simtit ca acasa (cu mentiunea ca, spre deosebire de bisericile ortodoxe din Romania, avea bancute – ca la catolici; sper sa avem si noi, candva! – nu spun asta (doar) pentru confortul meu, ci pentru al doamnelor care trebuie sa petreaca ore in sir, pe tocuri, la nunti, botezuri etc. :)). Evident, m-am rugat pentru familie si pentru binele cititorilor blogului meu… 🙂

> Ziua s-a incheiat cu ‘clasicul’ pasta party – o cina pe care organizatorii competitiilor de alergat o ofera participantilor pentru a se cunoaste dar, mai ales, pentru a ii incarca la maxim cu carbohidrati. Personal, nu sunt mare fan al mancatului din greu inainte de culcare, prefer sa merg cat mai devreme la pasta party si sa manac atat cat sa am un somn linistit… :).

Intamplarea a facut sa stau la masa cu un cuplu sud afro-scotian rezident in Arabia Saudita – Scott si Suzette Mcivor. Alpinist convins (cu 7 summits la activ), el este vice-presedintele bancii comerciale nationale (NCB) din Arabia Saudita si a alergat de curand al 100-lea sau maraton, fiind castigator al unora dintre ele – inclusiv al celui la care concuram maine (o editie de acum cativa ani). Suzette este castigatoarea de anul trecut a probei de ultra feminin, cu un timp de 3 ore si 57 de minute, repetand practic clasarea obtinuta la ultimele 3 editii ale Dead Sea Ultra! Anul acesta spera sa isi apere din nou titlul de campioana… Ea a avut clasari excelente (in primii 20) si la Two Oceans Marathon, ultra-ul de 56 de km din Africa de Sud la care voi participa peste 2 saptamani si unde ii voi reintalni pe simpaticii alergatori…

Seara s-a incheiat ‘glorios’, cu o nunta foarte colorata si extrem de ‘sonora’ in holul hotelului. Am facut un filmulet simpatic cu acest subiect, dar net-ul de aici merge la ora asta cam greu, asa ca o sa incarc filmul zilele viitoare…

Asa a trecut ziua de astazi. Urmeaza alergarea si o baie in Marea Moarta, iar sambata un circuit Petra – Wadi Rum – Aqaba (Marea Rosie) si intoarcerea in tara. Tineti-mi pumnii pentru maine!!

PS – nu stiu daca organizatorii vor posta in aceeasi zi rezultatele pe site-ul concursului dar, oricum, voi reveni cu info…

Dupa un zbor de aproape 4 ore (2 ore si jumatate pana la Damasc, 1 ora escala, 20 de minute pana la Amman), am ajuns semi-adormit pe aeroportul Queen Alia (denumit dupa cea de a 3-a sotie a regelui Hussein :)), in jurul orei 4 dimineata.

Spre bucuria mea (si semn clar de ‘maturizare turistica’), a fost pentru prima data cand calatoresc spre un maraton si nu am decat bagaj de mana :). Asta s-a tradus printr-un timp mult mai scurt dedicat pentru imbarcarea la Otopeni si evitarea asteptarii bagajelor in Iordania.

La ora aceea ploua si temperatura era in jur de 7-8 grade. Aeroportul este la vreo 30 de kilometri de Amman, asa ca nu am reusit sa fiu in pat decat pe la 5 si ceva. A propos de ora, aici este acelasi fus orar, asa ca macar am evitat jet lag-ul…

Din obisnuinta, nu am putut dormi decat 5 ore, dar asta m-a ajutat sa apuc sa vad ce imi propusesem pentru azi, respectiv „downtown”-ul, partea veche a Amman-ului, mai putin cateva obiective turistice (interiorul Citadel-ei, amfiteatrul roman, etc.) care fac parte din turul de maine la care suntem invitati de catre organizatorii ultra maratonului.

Odata cu pranzul a crescut si temperatura, probabil pana pe la 22-23 de grade. Revenind la ‘downtown’-ul Amman-ului, am folosit ghilimele pentru ca se aseamana mai mult cu  un en-gros din Bucuresti plasat intr-un cartier mai putin luxos al Istanbul-ului…

Aglomeratie, claxoane, controale politienesti (ca la aeroport) la intrarea in obiective turistice sau magazine mai mari, comert stradal din greu, tot felul de arome, de la shaorme si pui la rotisor la narghilele si tot felul de mirodenii. Chiar si asa, atmosfera este placuta, cu steaguri care imi amintesc de cel al populatiei Saharawi, cu palmieri si oameni care stau cu ceaiul si narghileaua in fata magazinului, iar iordanienii nu par a vrea sa deranjeze pe cineva, mai ales un turist ratacit printre ei…

‘Dieta’ mea de astazi a constat in mult fresh de portocale, pe care il gasesti al tot pasul. Pretul este 1-2 dinari (adica in jur de 1-2 euro) pentru o sticla de 0.75 – 1 litru.

In plus, banane (servite direct de pe creanga!), hummus, salate si… iar salate. Specialitatile shaormistice si delicatesele sarailistice sunt rezervate pentru ultima zi 🙂

Chiar daca alergarea este de abia poimaine, am profitat de primirea ‘prematura’ a kit-ului de concurs (organizatorii mi l-au lasat la hotel) si mi-am pregatit de azi cele necesare pentru the big day. Steagul nostru; camelback-ul burdusit cu magneziu, isotonice, electroliti, geluri energetice si carbohidrati de la Isostar, 2 pastile de Microhidrina, cativa plasturi pentru eventualitatea basicilor; geanta data de organizatori pentru depozitarea lucrurilor pe care vrem sa le gasim la sosire; sapca; buf; geaca mea de ploaie climawind de doar cateva grame, pe care am testat-o si la Eco-Trail de Paris (multumesc din nou Salomon :)); bluza de corp; tricoul de concurs; chilotul ‘tehnic’; sortul; knee strap (excelente pentru alergatul pe suprafete dure! …ce bine e sa ai un var in Canada pasionat de alergare – multumesc Raul, ne vedem in Alaska! :)); jambiere de compresie; bratara ‘energetica’ (nu stiu daca ma ajuta foarte mult, dar cert este ca nu ma incurca 🙂 – am vazut ca in SUA este foarte populara, iar eu am folosit-o atat in Antarctica la cursa de 100km, cat si la Paris la ultra-ul de 83); manusi (stiu ca suna bizar sa porti manusi la temperaturi pozitive, dar alergarile prelungite imi ingheata mereu extremitatile :(); sosete de alergare anti-basici + o pereche de rezerva in camelback; ‘adidasii’ Asics Gel Nimbus 11, ‘tunati’ cu talpici care absorb socurile si sireturi Xtenex; iPod Shuffle (are vreo 3 ani saracul, dar nu il schimb pana la finalul 7 Continents, pentru ca a fost cu mine la toate competitiile si a rezistat la toate temperaturile :)); nu in ultimul rand, un mare offff: ceasul meu amarat (ca functii suplimentare are doar cronometru si alarma :))  – am tot amanat cumpararea unui Garmin cu GPS, pana in momentul in care il voi putea achizitiona din milele de zbor cumulate pe parcursul calatoriilor mele. Sper sa il am inainte de pensionare… 🙂

Avand totul pregatit, o sa ma pot culca maine mai devreme, imediat dupa pasta party. Trezirea este programata pentru ora 4, pentru ca la ora 5 vom fi transferati cu autobuzele catre locul de start al ultra-ului, care va incepe la ora 7.00 (brrrr…)

Pe maine!