Dupa plantarea de pomi de duminica si alergarea de ieri, a venit randul astazi (conform agendei :)) donarii de sange, prima din viata mea! Ora aleasa: 12.30 (modul ideal de a folosi pauza de masa :)). Dupa un snack rapid, o hidratare corespunzatoare (recomandabile inainte de donare) si o incarcare cu electroliti (pentru a compensa pierderile de la alergarea de ieri), m-am prezentat – inarmat cu cartea de identitate – la receptia Centrului National de Transfuzie Sanguina.

Primul pas: completarea unui scurt formular, in care se mentioneaza istoricul donatorului si posibile incidente care ar afecta calitatea sangelui ce urmeaza a fi donat (de exemplu: daca am folosit droguri injectabile, daca fumez, daca am fost pelcat in tari cu risc ridicat de imbolnavire etc.). Pasul 2: Un interviu de 2-3 minute, pe baza formularului completat; Pasul 3: Un test rapid al unei picaturi de sange, luate din deget, pentru determinarea grupei sanguine, RH-ului, glicemiei, hemoglobinei etc. Rezultatul fiind foarte bun, am primit ok-ul pentru donare si a urmat Pasul 4: donarea!

Avand o frica ‘ancestrala’ (dar irationala) de ace, nu ma asteptam la o experienta minunata la donare, dar realitatea a fost, fireste, mult mai blanda decat previziunile mele. Doua asistente foarte dragute (aviz barbatilor care nu au gasit pana acum un motiv de a dona sange :)) au avut grija sa ma tina de vorba suficient de mult incat sa nu imi dau seama cand trec cele 6-7 minute, cat dureaza donarea propriu-zisa. Zero dureri (doar ceva transpiratie in ultima parte a donarii, probabil din cauza emotiei – ceea ce s-a tradus intr-o doza intravenoasa de calciu :)) si o usurare enorma cand mi-au spus ca operatiunea este gata… Pasul 5: 10-15 minute de relaxare, pe patul de donare, timp in care mi-am depasit durata maxima de privit la televizor din ultimii 2-3 ani… :).

Am plecat de la donare cu bucuria si multumirea de a fi facut o fapta buna, cu efect imediat. Stiu ca sangele meu va ajunge curand la oameni a caror viata depinde de cateva pungi cu lichid care nu poate fi inlocuit de substante facute in laborator. Titlul acestui post nu este o afirmatie gratuita; sunt mult mai mandru de carnetul de donator decat de certificatul primit de la Cartea Recordurilor pentru cele 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe 7 continente. Si, credeti-ma, sunt foarte mandru de acesta din urma, dar ma uit deja catre un record mai folositor societatii (click aici).

Asta a fost experienta primei mele donari de sange. Recurenta donarii este de 70 de zile (5 donari pe an la barbati, 4 pe an la femei). Am si un mic regret: Oana nu a putut dona, din cauza unui nivel scazut al fierului din organism; dar vestea buna este ca o cura de 2-3 saptamani cu spanac, broccoli etc. va corecta acest mic impediment. Se spune ca in viata trebuie sa plantezi un copac, sa faci un copil si sa construiesti o casa. As adauga pe aceasta lista si donarea de sange – daca nu pentru noi, atunci pentru copiii nostri. Si, ca sa citez motto-ul ViitorPlus, „ma intereseaza viitorul pentru ca acolo imi voi petrece restul vietii”.

PS – toata admiratia mea pentru eroii necunoscuti – donatorii voluntari de sange!

Ziua a doua ne-a gasit pe toti intr-o forma si dispozitie foarte buna. Zero accidentari in ziua precedenta si zero participanti care sa se planga de altceva decat sforaitul colegilor de camera… Micul dejun ne-a picat foarte bine si ne-a pregatit pentru o zi lunga de pedalat. Cu termometrul refuzand sa sara de zero grade, ne-am scos bicicletele din garajul motelului (avand in vedere legendele urbane, ne intrebam daca o sa le mai gasim…) si a urmat o verificare tehnica si un service rapid made by Aventuria, care a inclus presiune maxima in cauciucuri, pentru a evita o pana de cauciuc (foarte probabila pe criblura).
Am plecat infofoliti ca la Polul Nord si, personal, ma simteam ca in filmele istorice, pedaland prin ceata deasa din care ma asteptam sa iasa o armata de ieniceri… Dupa o ora, timp in care m-am luptat cu condensul de pe ochelari, m-am incalzit suficient de mult pentru a renunta la un strat de haine. Despre traseu, pe scurt: coborare, urcare, coborare, urcare, coborare, urcare… si tot asa. Nu au fost niste pante foarte dificile, dar…pantele sunt pante…
Am uitat sa va spun ca, in urma sedintei tehnice de aseara, am decis sa ne impartim in doua grupuri, in functie de cat de repede vrem sa ajungem la Lukovit (destinatia noastra de azi). M-am lipit de grupul 1, nu neaparat pentru a puncta la impresia generala, cat mai degraba pentru a nu risca o ratacire – am avut tot timpul o masina de politie in fata, care ne-a escortat pe parcursul intregii etape. A propos de asta, bulgarii sunt niste meseriasi. Cine are vreo parere proasta despre ei…sa si-o schimbe. Sunt foarte prietenosi, amabili si dornici sa ajute. Incerc sa imi imaginez situatia inversa, in care 15 biciclisti amatori bulgari ar veni in Romania; ma intreb daca i-ar escort cineva (in alta directie decat inapoi spre Ruse…).
A fost o etapa fara incidente majore; voi puncta doar cateva, minore: Stan a facut pana, o roata de la bicicleta Irinei a pierdut o spita, iar saua subsemnatului a fost pe punctul de a cadea tocmai in momentul in care coboram o panta cu aproape 70 de km pe ora. Explicatia este ca am inlocuit acum vreo doua luni surubul original, iar cel nou nu a rezistat trepidatiilor cauzate de o zi de pedalat pe criblura…
In fine, totul este ok (inclusiv vremea la Lukovit, unde am fost asteptati cu soare si 16 grade, asa ca am facut un pic de plaja :)); am terminat activitatile sportive ale zilei cu o noua alergare trail de 5 km, in care Victor Vlad a scos untul din mine, incercand (si reusind) sa imi corecteze cateva greseli de postura (unele cauzate si de statul pe bicicleta), apoi ne-am cazat intr-un complex foarte dragut din Lukovit („Diplomat”). Urmeaza masa de seara (de abia asteptam sa recuperez cele 4.000 de calorii pierdute!), sedinta tehnica si un nani-nani in care vom dormi neintorsi. Maine, o luam de la capat si pedalam (vreo 140 de km) spre Sofia – punctul final al partii de bicicleta…
Revin cu vesti! Pana atunci, va doresc o saptamana frumoasa si 2 minute libere pentru a dona AICI… Daca nu va place mutra mea sau cauza pe care o sustin, puteti alege alte 14 cauze, sustinute de ceilalti alergatori.  Va multumesc!!

S-a incheiat prima etapa a 1000 km Balkan Challenge. Sunt obosit dar multumit. A fost o zi grea, dar – cu siguranta – cea mai usoara dintre toate… 136 de kilometri, cateva urcari (si coborari), vreme racoroasa dar frumoasa (nu a plouat, desi dimineata pe la 6 cadeau cativa stropi…), o trecere emotionanta a podului de peste Dunare (a propos, mi se pare distractiv cum acest pod este o paragina in partea romaneasca si extrem de ‘cosmetizat’ in partea bulgara :)), drum acceptabil (totusi, vreo 40 de km pe criblura, in Bulgaria), o oprire mai lunga in Ruse, unde am fost intampinati la Primarie cu paine si sare, apoi ni s-a oferit un program de dansuri traditionale! – mi s-a parut cam exagerat, avand in vedere ca suntem doar niste amatori, dar promovarea televiziunilor locale a dat roade, iar oamenii de aici ne-au primit cu mare bucurie… Foarte dragut!
Suntem 15 biciclisti, am ajuns cu totii bine la destinatie; suntem in Byala, la un motel mai mult decat decent, iar mancarea oferita aici ne-a cazut foooooarte bine, dupa cele 3-4000 de calorii consumate azi… Alaturi de noi sunt voluntarii Hospice (care fac o atmosfera foarte buna!), rude, prieteni si participantii de la proba de alergare. Maine seara ni se vor alatura mai multi biciclisti romani si bulgari de la partenerii nostri Rompetrol.
Maine ne trezim la 6 (rasfat!), la 6.30 mic dejun, la 7 sedinta tehnica, iar la 7.30 plecam. Ziua a 2-a ne ‘ofera’ 146 de km, cu multe urcari (vreo 1000 de metri diferenta de nivel pozitiva), iar Ziua 3 se anunta deosebit de interesanta…
Revin cu vesti. Pozele sunt pe Facebook.
PS – am scris aceste randuri aseara, dar nu le-am putut posta (probleme cu internetul). Referitor la vremea de azi: este foarte frig… 🙂

PS’ – pentru donatii, click AICI… Multumesc din suflet tutor celor care au donat pana acum!!

Daca tot am pornit acest blog ca pe un jurnal, atunci sa il continui in aceeasi linie – adica sa scriu ce am mai facut in ultimele zile si ce mai am in plan… 🙂

Saptamana aceasta mi-am continuat antrenamentele pentru Double Iron. Sunt la faza de „incarcare” si cresc progresiv distantele, dupa o perioada de refacere post-Ironman, in care nu am inotat mai mult de 2000 de metri, pedalat mai mult de 100 de km sau alergat mai mult de un maraton la o singura sesiune de antrenament. Aceasta faza se va incheia la cu o luna inainte de competitia din 1-2 martie, cand planuiesc sa organizez un ultra maraton de inot intr-un bazin olimpic (10 km) – voi reveni cu detalii pentru cei interesati. Apoi, vor urma 3 saptamani de descrestere rapida a distantelor parcurse la cele 3 discipline, simultan cu cresterea intensitatii. Iar ultima saptamana va fi dedicata exclusiv relaxarii; voi incerca sa fiu cat mai zen si sa imi conserv energia din fiecare celula… 🙂

Vorbind despre distante mari si anduranta, o sa va spun cateva cuvinte despre Balkan Charity Challenge 1000km, organizata in perioada 10-19 noiembrie. La initiativa neobositilor mei colegi Stanislav si Tania (proaspat premiata la Gala Oameni pentru Oameni, la categoria „Cel mai implicat angajat al unei firme in campanii / proiecte de implicare in comunitate”), urmeaza sa ‘reunim’ 2 tari vecine, 2 cluburi sportive de amatori, cateva corporatii si, mai ales alergatori si biciclisti din Romania si Bulgaria dornici de a se implica in proiecte caritabile. Nu o sa intru acum in detalii (le gasiti pe site); pe scurt, este vorba despre o cursa cu bicicleta de la Bucuresti la Sofia, urmata de o alergare Sofia – Bucuresti. Cei interesati pot parcurge integral sau partial aceasta cursa inedita. Fiind implicat in acest proiect, evident ca voi reveni cu informatii si cu stadiul pregatirilor…

Revenind la antrenamente, sesiunea de inot de ieri dimineata mi-a oferit o premiera: cea mai calda apa in care am inotat vreodata! Cele 30 si ceva de grade din bazin (responsabilii de acolo mi-au spus ca are loc nu-stiu-ce ciclu de incalzire al piscinei :)) au scos untul din mine si m-au inrosit precum numele meu de familie si zodia (rac) din care fac parte (fiarta) 🙂 . Am inotat o ora cu puls 160 – cu 20 mai mult decat de obicei – si viteza mi s-a redus cu vreo 20%…

Un alt capitol la care stiu ca mai am de lucru este Core Strength-ul, respectiv musculatura spatelui si cea abdominala. Pentru a ma asigura ca fac cel putin o sesiune intensiva saptamanal, organizez in fiecare vineri dimineata inaintea programului de lucru (inclusiv azi :)), o sesiune de o ora de exercitii. La acest antrenament participa, gratuit :), colegii care au fost intetresati de acest program. Pana acum, grupa noastra are 7-8 membri si sunt foarte bucuros – pentru ca acum nu mai pot ‘chiuli’ de la ora de Core Strength, asumandu-mi rolul de coach (mi-ar fi rusine sa le spun colegilor: „Imi pare rau ca nu am venit azi dimineata, dar nu am avut chef…”:)). In plus, de cateva saptamani port (timp de 6-7 ore pe zi) un ham de memorie, pentru a corecta postura de la birou. Functioneaza excelent si, in plus, este o metoda statica de a lucra paravertebralii… 🙂

Maine voi fi la Brasov, la Centrul Cultural Reduta, pentru a participa la Biblioteca Vie. Acolo, timp de cateva ore, voi fi o carte „vie” (imi place conceptul!), pe care o poate „citi” oricine va veni acolo. Obiectivul acestei „biblioteci” este de a atrage atentia asupra diversitatii si a anumitor prejudecati sau stereotipuri. Persoanele participante in calitate de Cartii Vii sunt voluntari care au acceptat sa vina si sa vorbeasca celor interesati despre experientele si modul lor de viata. Fiecare „carte” reprezinta public un anumit grup (persoane cu dizabilitati, detinuti, artisti, sportivi, jurnalisti, ecologisti, rromi, terapeuti etc.). Eu am ales categoria „corporatist” pentru ca, de cele mai multe ori, suntem priviti (nu doar din exterior!) ca niste oameni cu creierul spalat, indiferenti fata de cei din jurul lor si, nu in ultimul rand, sedentari. O sa fie o experienta interesanta si sper sa am timp sa „citesc” si eu cateva „carti” prezente acolo…